• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Rusoaica - Partea 09

- Sa traiti dom' locotenent, nu vedeti cat s'a lasat luntrea. Daca ne mai punem si noi ajunge la buza. Apoi daca s'a rasturna eu trebue sa inot, da' daca, am strae, m'apuca de ele si ma trag si pe mine la fund. Asa s'o mai petrecut pe vremea domnului locotenent dinainte, da sergentul dumnealui ne-o spus: ma v'oti duce dracu' si ei si voi. da luntrea sa mi-o aduci, care-o scapa. sa nu va prind la mal fara luntre. D'apoi cum o sa indrept eu luntrea, daca ei m'or trage de strae ca sa scape.

- Unde e talmaciul?.

Talmaciul e alaturi, dar e cu neputinta sa convingem pe cei din luntre sa se imparta in doua transporturi. ii sfatuim, ii amenintam, le poruncim. Nimic de facut. Soldatii patrund in apa sa dea jos pe cei din margine, dar acestia se cramponeaza cu desnadejde de ce le sta la indemana, de paretii de lemn, de stinghii, de vecini; tipetele rasuna din toate partile, blestemele si urletele se amesteca; s'a facut un taraboi, de sa-mi stranga toate patrulele din Rusia intreaga.

Oblig pe talmaciul, care abia izbuteste sa se faca ascultat, sa repete, sa le explice, sa-i ingrozeasca. Dar cu neputinta, nimeni nu coboara.

Afanase, luntrasul care s'a desbracat si acum asteapta cu mantaua pe umeri, jucand cu talpile goale pe malul rece, rade spre mine:

- V'am spus eu domnule locotenent, asa au facut si atuncia. Unul n'a vrut sa ramae. toti s'au tinut de-a valma. si de-a valma s'au rasturnat.

Talmaciul trebui sa povesteasca intamplarea, la care fusese martor ca si Afanasie. Dar nici astfel nu ajunseram la niciun rezultat. Pentru ca dimpotriva, siguranta oamenilor astora, pe care nimic nu putea sa-i determine si sa-i ingrozeasca statea tocmai in faptul ca se simteau impreuna si ca erau cu totii la un loc. Dela stramos, la stranepot; erau un singur suflet, orice s'ar intampla sa fie.

Afanasie isi mai sfatui tovarasul, care fusese angajat mai recent, ca sa-l imite, dar si acesta se arata incapatanat.

Ajunsera amandoi luntrea prin apa, unul dintr'o parte, altul dintr'alta, astfel ca sa se ridice intr'ansa in acelas timp. Stratagema se arata buna intr'adevar: luntrea nu se clatina decat usor, dar se scufunda, doar un deget sa mai fi ramas deasupra apei.

O urmariram cu suflarea retinuta. Grija mea era ca tocmai acum sa nu se iveasca de dincolo vre-o patrula; vederea ei, in puterea lunei ar produce desigur spaima si agitatie, care ar putea fi fatale. Sau cine stie ce pozna sangeroasa. Dar intr'acolo nu domni tot timpul decat linistea si golul.

Spaima veni numai din susul fluviului, pe firul apei, sub forma poate a unui peste enorm plutind la suprafata sau, cine stie, a unui cadavru umflat de gaze si dus de curent.

Toti vazuram ceva negru si intins cat un stat de om, ridicand apa si scotand in afara ceva ca o spinare sau un pantec cat un balon. Fu de-ajuns un tipat ca invalmaseala sa fie generala. Cei mai multi inca nici nu si-or fi dat seama ce s'a intamplat, dar ca la comanda au zvacnit cu totii inspre dreapta, mutand centrul de greutate la margine: instantaneu luntrea se dadu peste cap.

De langa mine, Gherascu dadu drumul unui hohot de ras salbatec si scurt, care ingheta deodata, sub murmurul de stupoare al tuturor.

Trei naufragiati scapara inot, la malul celalalt de care erau mai aproape; ceilalti toti, prinsi de curent sau covarsiti de boarfele ingreunate de apa, pierira cu o repeziciune de vis. Afanase avu dreptate: tovarasul lui, cu toate ca intr'o pozitie mai favorabila, se dusese deasemeni, fara ca nimeni de pe mal sa fi vazut cum. in schimb luntrea liberata, plutea zglobie pe crestele curgatoare, impinsa de Afanase spre mal; porunca domnului sergent dinainte era executata.

Dar abia dupa ce se topi printre noi, cu maldarul de haine in brate, spre focul din magazie, auziram acel grohait curios si obosit venind din largul apei. Era greu si suerator ca un rasuflet de foala si prin involburarea undelor vazu-ram rotunzimea unui cap omenesc zbatandu-se spre aer.

- Afanase! strigai.

Dar Gherascu, a carui isbucnire isterica o rasplatisem cu o grea privire, nu mai astepta.

- Ma duc eu, sa traiti!

isi arunca doar mantaua si capelul si se napusti in apa plescaitoare fara sa-mi mai astepte incuviintarea. Reveni dupa putin in inot voinicesc, spargand apa si gonind valurile doar cu unul din bratele lui enorme, cu celalalt tinand de par si impingand inainte un cap umflat si straniu; cu figura lui acum inspaimantatoare, pamantie si roasa de varsat, parea cu adevarat un gade, purtand deasupra talazurilor de multimi teasta unui decapitat.

Dar Gherascu nu izbuti sa aduca la mal decat un cadavru.

Un biet batran umflat si vanat, pe care toate straduintele noastre si toata stiinta sanitarului, nu fura in stare sa-l readuca la vieata.

Grozavia aceasta ma alunga in noaptea inundata de lumina, pe potecile patrulelor, printre scheletele de salcii si de tufe. Cand rasbii in campul unde fusese impuscat Serghe, imi simtii sufletul picurand inauntru ca ceara lumanarei. Era o caldura dulce si trista, care ma facea usor, bland si ertator si totusi trist; covarsitor de trist.

Ridicai ochii spre muchia movilei scanteietoare, abia umflata in noaptea alba, a catunului fara nume; si dela sine, pe fondul luminat o clipa al mintei se zugravi cu carbune gros casa intunecata si pustie. Garneata trecuse si eri pe-acolo si gasise lacatele cele grele, neclintite, la locul lor.

Cand pornii sa ma intorc trebue sa fi fost enorm de tarziu; prinsei totusi scartait de scripca in magazia gradatilor. Ah, aveau sindrofie si Gherascu ii distra. Dar cine sa-si fi permis. daca, spunea ca strunele diblei lui s'au spart.

Intrai repede in bordei si pe intunerec dadui florile de-o parte de pe capacul sicriasului. Vioara era acolo si coardele imi raspunsera pe vocile lor felurite, scurt, nemultumite de turburarea regretului adanc, ca sunt de fata toate. O ridicai si-o mangaiai cu obrazul pe dosul ei lucios si moale.

Cand am aprins, hartia ma astepta alba si intinsa pe masa, gata pentru procesul verbal.

Am iesit din nou afara si m'am apropiat de Nistru par'ca as fi avut nevoe de marturia lui ca sa-mi intocmesc raportul.

Ce putuse oare inspaimanta pe cei din luntre? Sa fi fost cu adevarat un cadavru? Afanase n'a vazut nimic.

Undele alunecau cu galgait usor, cu involburari de spuma, iscand alb de dinti razatori sub luna, cu un huet incontinuu, in care bucuria copilareasca a valurelelor se intregea, se imbina, capata un sens si un tact: mi se parea limpede ca aud acum in murmurul greu al fluviului acompanimentul romantei lui Tschaicowsky, in zumzetul careia undele duceau cu alai, ramasitele Valiei.

Caci ea calatorea acum cuminte si dornica spre mare, unde o astepta tatal ei. isi ducea toata arta baletului legat cu sfoara in dumbrava tainuita de alge si margean.

Dar scripca lui Gherascu bazai iarasi deodata exagerat si displacut, in mijlocul armoniei solemne a cortegiului de ape. Interventia ei complecta, imaginea cu sumbru si lugubru: statura minunata a fetei, umflata acum de gaze imbraca necontenit contururi din ce in ce mai diforme si mai caraghioase, pe care zadarnic incercam sa le astup in minte cu fasii compacte de doliu. Figura pe care n'o vazusem niciodata, capata expresia de lepros a lui Ilia si fixitatea stranie a ochilor lui de arici. Doamne, era oare cu putinta ca aceasta mandra inchipuire sa se imbortoseze ca o aratare a mortei si a ceasului rau, semanand in cale-i doar spaima si naufragiu?.

Din scartaiala stridenta si nehotarata a inceputului,

Gherascu alese insfarsit cantecul si glasul lui tiganesc sfasie noaptea luminoasa, ca o ghiara:

Luna sti-i-ie...

Dar nu spo... o-o-ne...

Mo-olte... taine...

Undele se alungau zglobii de-asupra tragediei de-abia savarsite ca un zbeg de copii printre florile unui cimitir.

...de... a... ha... amooor Patracute si ui-ta-a-a-te

Abia acum bag de seama, ca drept la zenit luna e cu mult mai mica decat te inseala ochii. cu adevarat ca nu poate sa intreaca un gologan de argint.

in ta-ce... e... e... e... rea no... o... o... o... ptilor.

Eram, de multa vreme, cetatenii targului basarabean, din apropierea granitei. Pe Nistru ne inlocuise de asta data un batalion tot din regimentul nostru. Dar acum, acolo, lucrurile se schimbasera mult: triajul refugiatilor si diferen-dele de frontiera, incepuse sa le hotarasca o comisie proaspat infiintata cu delegati romani si sovietici. Pana la adunarea ei, care trebuia sa aibe loc la anume date, fugarii erau trimesi la centrele de comanda, unde aveau sa astepte sub paza ce le glasuia destinul.

La drept vorbind, ofiterii erau multumiti ca li se luase de pe umeri aceasta grea povara, care era marea putere de a hotari pe loc soarta nenorocitilor cautand azil si viata noua.

intrucat ma priveste insa, nu incercam catusi de putin sa-mi dau seama, in ce masura mi se reduceau sau poate imi cresteau perspectivele visului meu, care ramasese totusi, cu toate tragicele evenimente din urma, caci il simteam strans acolo, in adanc si in intunerec, ca'n fundul unei vizuini pe-un animal palit de amorteala hibernarei. Eram bucuros sa-i acord deci toate cate se cuvin unui convalescent si ca atare, tocmai pentru a nu-l turbura din somnolenta-i intrematoare, incercam sa ma dau cu totul vietei celei noui, petrecerilor si aventurilor.

Vara aceasta descinsese incarcata de-o stridenta lumina arzatoare, cu care ne improsca la tot pasul. Vedeai suliti de foc aruncate de lancerii maestri si nevazuti, venindu-ti pana'n ochi si pana'n suflet, tocmai hat din fundul stepelor nesfarsite. Trebuia sa plecam cu noaptea in cap la instructie, dar ne intorceam cu madularele muiate, par'ca am fi fost de ceara. Domnul colonel ne iesea inainte, calare, cu pieptul sus si privirile lui agere se infigeau ca ulii printre randurile incovoiate, destramate, terciuite. Cum il vedeam de departe, ordinele incepeau sa rasune surde si scrasnite, unitatile se strangeau inviosate subit, pentruca dogoarea violenta a amiezilor sa le dilate iarasi, numaidecat.

Dupa amiezile, totul inota in torpoare, somnolenta, semiinconstienta. Dar cum se furisa prin geamurile larg deschise primul suflu al clarului si grabitului amurg, o insufletire generala cuprindea pe cei de sub scundele acoperisuri. Esiau cu totii, in cernerea insensibila si binefacatoare a pulberei usoare de intunerec, familii numeroase isi aduceau scaunele afara etalandu-si camasile multicolore si ciorapii dubiosi dinaintea dughenelor pustii or langa imensele garliciuri, presarate dealungul strazilor, pe linia ce s'ar fi cuvenit trotoarelor, ca niste pantecoase cavouri, cu grele obloane de fier.

Uneori, cand veniau vanturile din rasarit, bura fina, a colbului, depunea straturi nesimtite pe fete si haine; ulite nepavate, presarate ici, colo, cu mari blocuri de piatra, dispuse lateral intre garliciuri or vargand transversal strada din loc in loc ca niste punti, - pareau in timp de ploaie adevarate lagune de adanc noroi. Hleiul negru si lucios ca pacura iti facea impresia ca se scurge in suvoaie, sub jocul nedomolit al picaturilor.

Atunci galosii nostri, din vechiul regat nu mai produceau nicio utilitate: numai cisma inalta putea rezista puterei aspiratorii a acestui clei negricios. Trebuia sa recurgi fatal la cal or la isvoscik. Trasurelele mici cu un cal, in fundul carora abia pot incapea doi oameni subtiri si bine inghemuiti, inoata, atunci, ca luntrile in acest mohorat decor.

Dar intimitatea lor e placuta tocmai din pricina acestei restrangeri si adeseaori noaptea, bine cuvantezi cosul ridicat, care-ti aminteste, cand il vezi intai carucioarele mai mari pentru copii. Postavul jerpelit al pernelor, harnasamentul saracacios, dar extrem de bogat in amanunte inutile, arcul lungaret cu clopotel, indispensabila podoaba deasupra capatanei animalului tragator si toata claviatura coastelor acestuia, lunecand sub plusul ros al pielei, iti devin atunci simpatice, se imbibeaza in amintire si din departare te chiama cu nebanuite puteri nostalgice.

Eu nu le simtisem desigur, pentruca in timpul ramanerei noastre din urma pe Nistru, evenimentele de-acolo si zadar-nica, dar intensa mea asteptare, intrecusera orice alta putere a gandului si-a amintirei. Dar acum revazandu-le, mai ales dupa imprejurarile tragice din urma, imi produsera induiosare si chiar consolare; e deajuns uneori sa schimbi doar peisagiul, ca sperante noi, sa te copleseasca si sa te imbarbateze.

De aceeea nu-mi fu catusi de putin de mirare, ba chiar simtii la randu-mi curaj si inviorare, cand intalnii pe Iliad in plina si neasteptat de aleasa companie, in gradina publica. Dar mai intai, ce credeti ca este o gradina publica in Basarabia? Este, evident, un loc cu verdeata si alei, cu banci si copaci, dar astfel poate fi oricare gradina publica din lume. in Basarabia gradina publica e o extindere a locuintei particulare in mijlocul comunitatei. Vara, tineretul e dispus sa intarzie acolo chiar pana la trei patrimi din douazeci si patru de ore, astfel ca gradinile basarabene sunt foarte populate, mai ales seara, in serile senine si intunecate. Tocmai astfel imi explic, cum seminta de floarea soarelui a atins gradul de adevarat cult in societatea basarabeana si ruseasca; gratie ei, un om zdravan cu multa pofta de mancare, ca rusul, se poate dispensa vreme indelungata de masa. De asta, caracteristica gradinilor publice basarabene e acea culoare piestrita, pe care le-o imprumuta cuantitatea enorma a cojilor acestei seminte, scuipate din sute de buze omenesti in plina activitate, intre doua cuvinte si intre doua saruturi, dupa ce bobul a fost spart intre dintii experti si samburele ales, intreg, cu varful limbei (dibacie pe care eu niciodata n'am fost in stare sa mi-o apropii) rontait cu deliciu si avalat pe indelete.

Cojile atat de familiarei oleaginoase, fac un fel de pavaj miscator pe aleile fatise ori tainuite, fata de care maturoaiele municipalitatei, se comporta cu o discretie, impinsa pana la indiferenta totala: vantul le poarta prin ierburi si tufisuri si totul pare nins de aceasta culoare, in mult umblatele gradini, invaluite ca de enorme aripi de bibilica.

Perechile se plimba pe alei, dar mai bucuros se inghemuesc cate cinci, sase pe aceiasi banca. Cand la mijloc e aleea fara iesire, ele se refugiaza in tufisurile incapatoare ca in niste guri de ascensor; pe acolo sufletele dornice de absolut, transmigreaza din gradina ruseasca deadreptul in Paradis si nu e de mirare, daca perechea urmatoare, refugiata aci, din motive mai putin transcedentale, nu mai gaseste din cea anterioara decat ramasitele trupesti, de care aceasta s'a folosit in nevrednica viata, cu un revolveras alaturi, sau o fiola golita (cand eroina era studenta in farmacie, ori medicina), iar in partea cealalta nelipsita punga de seminte. Pe aceste alei, intr'un grup numeros, intalnii deci intr'o seara pe Iliad: minune a minunilor, era chiar grupul Marusiei! Barisna era flancata de logodnicul ei si de camaradul meu; in urma lor veniau prietene de-ale ei, ofiteri si localnici. Iliad se dovedea de-o exuberanta fara pereche, fata il asculta amuzata, dar logodnicul ei, profesorul Antimov, facea haz nemaipomenit de nazdravaniile-i verbale.

M'au inconjurat cu totii, Marusea m'a luat de brat si m'a somat sa-i urmez.

Dela intoarcerea noastra, cu Iliad schimbasem putine vorbe reci si indiferente, la popota si pe campul de instructie.

Pentruca acum ma intampina, mai deschis la suflet, il poftii, pentru a doua zi dupa masa, la mine. El insusi imi marturisi ca de mult tinea sa ma "calce", pentru a-mi destainui "lucruri" desigur "extraordinare".

il asteptai deci cu oarecare curiositate, nu fara a aseza din timp si intr'adins cutia Valiei, pe-un scrin inalt, astfel ca sa-i atraga usor luarea aminte, fara totusi a-l edifica dela cea dintai privire, ce anume vioara ascunde. Iliad sosi si la inceput nu observa nimic. imi declara din nou ca si daca nu-l invitam, el tot venea intr'una sau alta din zile, vrand a-mi face o marturisire delicata si a-mi cere un sfat.

Dar ochii mei il silira sa priveasca spre scrin. intai cutia neagra nu-i spuse nimic, cu toate ca nu ma stia vre-un manuitor al arcusului. Surasei si ma asezai langa scrin. Obrazul tocmai bine ajungea la inaltimea cutiei, de care-l lipii. Abia atunci Iliad tresari. O neliniste vie se putu vedea indata in toata fiinta lui si mainile i se intinsera tremuratoare.

- Dar, decand canti la vioara? ma intreba zugrumat.

imi dai voe.

si inainta cu pasi sovaitori, incordandu-se ca de atac, in caz ca l'as opri.

Ma dadui in laturi, lasandu-l s'o ridice si s'o aseze pe masa. Cu maini nestapanite, de om care a regasit un lucru scump de mult pierdut, el o pipai, inclina convins din cap si o deschise. induiosarea ma birui; ma simteam atat de miscat, ca-mi venia sa-l cuprind la pieptu-mi si sa-l strang frateste, infratit cu dansul pentru totdeauna.

Ma privi intunecat si ma intreba numai atat:

- Unde-i acum?

Nu raspunsei indata. imi facea bine sa-i contemplu culoarea tot mai vanata a fetei, scanteerea ochilor si strangerea maxilarelor. Biata moarta!

- in Nistru. Sau poate, daca apa a dus-o pana la mare, langa tatal ei, in padurea de inecati.

Ranjii, cu nemasurata dusmanie:

- Ai vrut pe urma sa te descotorosesti de ea?

- Nu Iliad, am vrut altceva. Dar n'am vazut niciodata pe fata asta. Vioara au pescuit-o oamenii mei, printre sloiuri cand a inceput sa curga ghiata.

Iliad ma privi drept in crucea ochilor. Adaugai, facandu-ma ca nu-l bag in seama:

- Saraca de ea! si-a luat iara curajul in dinti, abia cand ghiata incepuse sa crape. I-a fost poate teama, ca n'o sa mai aibe cum sa treaca.

- Pe cuvantul tau, ca s'a intamplat asa cum spui?

- Esti caraghios! Presupun. Altfel n'ar fi numai vioara la mine. ori amandoua, ori niciuna.

Dar Iliad a ramas inca in cumpana.

- Poti sa-ti dai cuvantul ca n'ai avut-o niciodata? pune el brutal intrebarea decisiva.

- iti jur ca nici macar n'am vazut-o.

Acum s'a convins. Bate toba cu degetele in masa, se invarteste de doua, trei ori incoa si incolo, apoi se infunda intr'un chaise-longue de panza vargata. Ochii-i sunt lumi-nosi. Nici prin gand nu-i trece sa-si ascunda satisfactia, chiar sasae putin un inceput de arie, dar repede se opreste; se intinde in chaise-longue, intreptand spre sicriasul negru priviri incarcate de recunostinta si de multumire.

- M'a iubit biata fata, imi impartaseste el. S'a incapatanat ea sa ma pedepseasca, nu-i vorba cu intarzaierea asta, care i-a fost fatala; dar vezi, in cele din urma tot si-a calcat pe inima. Numai ca n'a avut noroc, mi-a prelungit prea mult pedeapsa. Saraca de ea. Ce fata era, mai baiatule.

A, nu! N'am nevoe cat de putin de regretele acestui jouisseur banal, servit copios si nemeritat de intamplare.

Trebue sa i-o curm repede: aerul asta de importanta, din partea unui flecar asa de gol, ma inspaimanta.

- Asa i-a fost valsul vietei, intervenii grabit.

imi raspunse cu ras sonor si scurt:

- Ah, si tu! Vorba asta a mea, a facut ravagii, imi declara el. Pana si colonelul a adoptat-o.

Iar eu simt cum trezit de acest ecou tarziu, imi invie in minte, izbucnirea acea brusca a enormului Gherascu, cand luntrea supra-incarcata, s'a ridicat ca o falca monstruoasa, lasandu-se apoi ca intr'un vis de spaima, asupra atator zeci de vieti.

Pentruca ii parez vitejeste orice deviere spre povestea de demult, Iliad se scoala sa plece. Amana pentru altadata destainuirea ce vrea sa-mi faca.

- Sa vezi, e ceva senzational. dar tocmai de aceea, stii, astazi nu face. Vioara asta. insfarsit.

Se opreste in dreptul ei, o vara in cutie si inchide capacul.

Apoi o aseaza, ca la inceput, pe scrin.

- ti-o las sa fie a ta! ma considera el concesiv. Ce sa-i faci? Unul cu fata, altul cu vioara.

si rade, de astadata usurel, dand sa-mi arate ca nu vrea decat sa ma necajeasca putin cu aceste cuvinte.

- Cu siguranta ca ma crezi un monstru, se scuza in cele din urma, dandu-mi mana. Ce sa-i faci, draga, viata nu-i asa trista cum o iau unii. Dar zut, deocamdata! O sa afli noutati fantastice. Maine, maine. azi e zi de doliu.

si ridica din umeri cu cinism afectat si satisfactie. Esi zornaind sabia si trimetandu-mi, cu un sarut intrebarea:

- Nu zici: asa e valsul vietei?.

Pieri, - si asta a fost toata pomenirea Valiei.

Veni chiar a doua zi, pregatit sa-mi faca o teorie intreaga a ipocriziei omenesti si sa-mi dovedeasca indata ca ursitoarele lui l-au scutit de acest defect. Asta nu-i nici cruzime, nici lipsa de respect pentru memoria celei disparute, dar viata isi cere drepturile ei. Pe urma intamplarea poate sa aibe si surprize: e foarte posibil, ca numai vioara Valiei sa fi nimerit in bulboana, pe cand stapana s'a putut salva.

N'ar fi deci exclus, ca dand o raita la viitorul concediu pe Alexandrowskaia, pe Lapusneanu, ori pe calea Victoriei sa se intalneasca nas in nas, cu dansa. (Uneori ma gandisem si eu la aceasta putinta dar pentru mine o astfel de intalnire, echivala desigur cu neantul; ori in valurile multimilor, ori pe sub undele opace ale Nistrului, drumul ei nu avea sa mai incruciseze cu al meu niciodata). Dar chiar daca ar avea certitudinea sfarsitului ei tragic, Iliad, - care, precum se vede tine cu orice pret sa-si desfasoare desbaterile acestui proces de constiinta in fata mea, ca dinaintea unui judecator, ce nu mai poate fi decat strict obiectiv - se socotea chit cu aceasta, pentru el cea mai fermecatoare aventura, rezervandu-i coltul cel mai inflorit al amintirei lui. Poate ca alte amintiri viitoare, vor insemna morminte si mai monumentale in acest cimitir al vietei din care ne intoarcem in fiecare seara, - imi demonstra el prin cuvinte apropiate, pe care eu mi le insusiam indata, netezindu-le si imbracandu-le, ca pentru aviditatea de pace si multumire, pe care, la randu-mi o simteam crescand in sufletul meu

- Dar aceasta isi va pastra pentru totdeauna poezia si farmecul ei netagaduit. insa ce poti face impotriva diminetilor pline de soare si noui sperante; ce poti face impotriva celui dintai zambet, care te intampina promitator?.

L'am intrerupt, asigurandu-l ca eu eram edificat de aseara si poate si mai demult de noua lui schimbare sufleteasca, a carei soliditate, nu prin vane si banale demonstratii va putea s'o sporeasca, - dupa cum nici alte opinii contrarii, ori cat de indreptatite si de firesti n'ar putea s'o diminueze ori macar s'o clinteasca.

- Revin-o la fapte precise Iliad. Haide, sa auzim: cine e?

- Rusoaica.

- Rus. o. inca o rusoaica.?

- Nici cu gandul nu gandesti.

Nici nu-mi dam osteneala.

- Marusea.

Iata-ma deci plecand impetit la Marusea, cu mandat solemn din partea lui Iliad. Un moment ma gandisem sa-l intreb, daca el cunoaste din auzite, limita pana la care ajunsese relatiile mele cu aceea pe care acum o vrea nici mai mult nici mai putin decat chiar sotie. Dar asteptai zadarnic ca el singur sa-mi dea prilejul, de a ridica un colt, destul de straveziu, din valul care acoperea un trecut cat se poate de apropiat; ma simtii deci indreptatit sa nu intreprind niciun fel de destainuire, nici macar aluzie, din initiativa mea personala. Ma multumii numai sa ridic din umeri in ceiace priveste propria mea constiinta: fusesera doar notorii pana la scandal, neplacerile suferite de biata fata in urma iubirei mele nestatornice, cu toate ca dusese pana la chirurg si pana la vizite de somitati medicale din Bucuresti; ba chiar in cateva momente planase asupra intregei intamplari umbra parchetului militar, intr'atat zvonul public nu gresea, aratandu-ma ca autor moral al suferintelor atroce carora cazu prada pantecul prihanit al fetei, nevoite sa recurga la periculoase operatii clandestine pentru a-si purifica trupul de urmele nedemne ale unui cinic necredincios. Pana mai deunazi, bunul doctor Trofim Baldajarski continua sa fie chemat la anumite intervale de procurorul tribunalului civil si doar saracul n'avusese alta vina, decat ca, dupa mari ezitari, cedase rugamintilor fetei nenorocite, care, la urma, vazand ca gratie interventiei lui discrete, totul merge spre alinare si reparare, intr'un acces de bizara si salbateca furie, stricase cu inspaimantatoare tarie si crancena cruzime, toata opera acestui medic batran si reputat.

Nu s'a implinit bine al doilea an dela aceste cumplite evenimente, pe care, sentimentul cel nou al lui Iliad, mi le aduce cu atat de proaspete amanunte in minte: le revad atat de vii si atat de aproape ca ma vad silit sa-i ies pe alte cai inainte, pentru a-i domoli pana la ragazul judecatii aceasta subita si zanateca graba de a se lega pe vecie de o femee, in trecutul careia ocup un loc atat de intunecat si greu de sters. Astfel ii atat in inchipuire, putinta intrezarita chiar de el, a unei neasteptate intalniri cu Valia sau chiar venirea senzationala a acestei fete, - ce poate dinadins si-a aruncat vioara in Nistru - in targ, pentru dansul anume.

- Cu rusoaicele astea, Iliad, spune, la ce nu te poti astepta?

Dar spre cumplita mea stupoare, el primeste cu vadita lipsa de interes aceasta perspectiva, Dumnezeule, nu pentru ca i se pare puerila - dimpotriva o considera ca foarte fireasca, - dar pentruca gaseste intrunite in Marusea intr'un total si mai complect, insusirile specifice ale idealului sau feminin, care nu mai poate fi decat rusesc.

- intelegi tu, Ragaiac, e vechia rusoaica, pe care vicisitudinile si mizeriile revolutiei nu au schimbat-o. A ramas intacta din vremea tarilor. Aceasta e adevarata eroina a romanelor de care-mi spuneai.

- inca n'ai cetit niciunul?.

- Am inceput. ah, tu, ma indoesc daca le-ai patruns cum trebue. de aceea eu vreau sa le citesc in ruseste.

Dar, intelegi, nu-i tot asa de usor, ca de vorbit. intalnesti foarte multe cuvinte neobisnuite, populare, vechi, dialectale.

O alta intrebare insa imi juca acum pe buze, pe care as fi vrut s'o rostesc cu cea mai deosebita luare aminte, pentru a nu starni cu ea niciun echivoc. in cele din urma crezui ca forma cea mai acceptabila era aceasta:

- Dar viata rusoaicei de dincoace de Nistru, in contact cu a noastra, nu crezi, ca s'a schimbat oarecum, si-a mai atenuat din caracteristica principala.

- inca nu, imi raspunse, el repede, dovedind ca-si pusese si singur aceasta intrebare. inca nu. N'a avut timp. Suntem doar de cinci ani aici.

- Revolutia e tot de cinci ani si - a ramas la ea acasa.

Atunci Iliad imi declara cu oarecare superioritate ca el vorbeste in cunoscator. El a cunoscut pe Valia, iar acum poate urmari mai deaproape pe Marusea.

- intelegi, e rusoaica fara paduchi, care n'a intrerupt uzajul apei de Colonia, n'a fost palita de nicio mizerie care sa-i inaspreasca sufletul si gandul, n'a vazut nicio oroare.

E aidoma acea pe care o asteptai tu de dincolo, dupa ce-o respinsesi pe cea de-aici, ne dandu-ti seama ca tocmai pe aceasta o visai. Iaca iti atrag atentia, inchee el cu o subita dar stramtorata bunavointa, poti sa te reintorci pana nu va fi prea tarziu.

Dadui din umeri:

- Te asigur, nu vei avea nicio suparare din parte-mi.

- E bine ca te-ai resemnat. poate ai risca sa gasesti porti inchise.

Ma intorsei sa-mi ascund zambetul.

- Asa de bine le-ai ferecat? intrebai continuand sa raman cu spatele.

- Le-am gasit ferecate. pentru tine. Pentru mine, zau daca mai stiu cum sunt. Cand cred ca le gasesc larg deschise, cand stranse ermetic, de nici macar o raza de lumina nu poate patrunde pe nicaeri. intr'un cuvant: rusoaica. De aceea m'am hotarat sa recurg la ajutorul tau, care acum esti. imun. Trebue sa ma fac cunoscut si prin opinia unui al treilea, despre mine. si din toate punctele de vedere, am socotit ca tu trebue sa fii acest al treilea. Am toate nadejdile, ca numai tu poti intoarce interesul ei total spre mine. Risc poate, dar eu nu ma dau inapoi in fata riscurilor.

si pe urma repet, am o incredere nemarginita in incapatanarea ta. de vreme ce imi lasi cale libera, sunt sigur ca iti iei implicit, cavalereste, angajamentul ca nu te vei mai amesteca.

Daca numai atat astepta el dela mine, atunci era cat se poate de usor. incepui deci sa rad cu toata pofta, pentru a-i spulbera orice putinta de indoiala. El imi primi explozia de veselie cu vadit accent de prieteneasca multumire.

- Rusoaica mea trebue sa vina dedeparte, Iliad. in niciun caz dintr'un orasel basarabean.

- Ei si, daca vine dedeparte. nu e tot femee. nu e tot inalta, n'are tot ochi oblici. Dar nu sunt oblici ochii Marusei, care se trage din neam cazacesc, asiatic. n'are acelasi suflet, cu izbucniri salbatece?.

- Tu stii doar bine! se incrunta el, facand o pauza, care lasa sa curga intre noi o unda de raceala.

- Nu e tot aceiasi?. incerca sa se insenineze iarasi.

- Nu e.

El ma privi uimit si rase deastadata cu adevarat voios, considerandu-ma iarasi prieteneste.

- Dar cum mai poate fi, mai. ai inebunit?

- Altfel. cu totul altfel.

El dadu din umeri privindu-ma cu aer posnas.

- Cum altfel? Ce vrei sa spui.

Ridicai la randu-mi din umeri, apoi imi intinsei alene bratele si trupul:

- Altfel. de unde vrei sa stiu?

- Poate cu un singur ochi in mijlocul fruntei?.

- Nu e vorba numai de ochi, Iliad, de picior sau de ce te mai gandesti tu.

Bine inteles, ca in urma acestui dialog, increderea lui

Iliad in misiunea mea de petitor crescu pana dincolo de orice margini. Pe mine insumi ma interesa partida. Iliad imi destainuise doar ca Marusea m'ar primi foarte rece, daca as incerca sa accelerez din nou, pe cont propriu, inima ranita a fetei: cu siguranta el primise aceasta incredintare chiar deadreptul dela dansa. Perspectiva celei dintai convorbiri, cu subiect sentimental, dintre ea si mine, incepu deci sa ma intrige. Nunta ei cu profesorul Antimov, care de doi ani intregi - chiar din timpul legaturilor noastre - era agitata deasupra targului ca o sabie a lui Damocles - (o biata sabie de lemn!) desi acum era foarte apropiata, (ca'ntotdeauna dealtminteri) nu ma ingrija catusi de putin; despre partea asta putui linisti cu perfecta convingere pe Iliad.

intru cat ma priveste savurai cu anticipata cruzime, tresaririle sigure ale barisnei, cand voi incepe sa ma interesez cu de-amanuntul de sufletul ei; apoi judecai cu perversa placere, marimea ochilor ei, intr'adevar oblici si profunzi, strajuiti de gene lungi si incovoiate, cand voi face sa cada pe coarda intinsa pana la plesnire a atentei ei pande, numele lui Iliad.

De buna seama, dupa toate meschinariile si suferintele pe care i le facusem acestei fete, noua si cinica mea bucurie mi se paru monstruoasa: imi turnai fara mila pe cap toate mustrarile cu putinta, pe care le meritam intr'adevar, dar imi fu cu neputinta sa renunt la prelungul preambul, care avea sa proceada crestinestei mele misiuni.

Ma postai deci, la orele pe care mi le indica Iliad, in gradina publica. Acasa la dansa nu mai puteam sa ma duc de sigur, cu toate ca tatal ei. imi raspundea regulat, cu afectata afabilitate si cu mandrie nepasatoare la salut. N'as putea spune daca era intr'adevar o tactica, sau o manifestare foarte fireasca, pe care, spre uluirea mea, o surprinsem si la fata, chiar la cea dintai revedere dupa insanatosirea ei.

Ba inca, Marusea, imi raspunsese atunci cu un zambet atat de trist, atat de sfasietor si totusi atat de dulce la inclinarea mea galbena si incerta, ca trebue sa marturisesc, avusesem nevoe de multa putere de stapanire ca sa nu pornesc indata acasa la dansa, sa-mi cer iertare si sa ofer reparatii. (Mai tarziu a revenit ea singura la mine).

Acum insa, dupa reintoarcerea noastra, era insotita necontenit de profesorul Antimov, rus sadea, curtezanul ei statornic, cu drept de anterioritate, intr'una corect si grav si deasemenea extrem de prevenitor si de afabil cu nevrednica mea persoana. De dansul trebuia acum s'o separ cu orice pret, sa-i cer o intalnire numai intre patru ochi, bunaoara dimineata, cand profesorul era ocupat la scoala. Profitai deci de faptul ca Iliad, potrivit unei prealabile intelegeri, il opri de brat, demonstrandu-i impetuos un punct de vedere pus anume la cale

si care stiam ca-l intereseaza pe profesor, pentru a strecura Marusiei dorinta mea. Ea avu o tresarire brusca, pe care incerca apoi s'o acopere cu un aer de calm si lipsa de curiositate; totusi imi acorda intalnirea, fara a-si putea stapani intesa privire, cu care-mi strabatu infricosata ochii si figura. Vioiciunea i se duse dupa aceia, cu toate sfortarile ei desperate de a o retine si a o arata, chiar fara nevoe. in cele din urma trebui sa-si grabeasca mult inaintea timpului obisnuit plecarea, rugand pe Antimov s-o insoteasca acasa.

Iliad paru nelinistit de aceasta schimbare neasteptata, drept care imi dadui cu parerea ca ea s'a temut sa nu fi inteles cumva Antimov, manevra noastra. Pentru a nu-i lasa nicio banuiala, ea simulase dibaci indispozitia, aratandu-i profesorului ca atunci cand are nevoe de liniste si reculegere, anturajul lui singur ii devine pretios si indispensabil.

- Ce vrei, fata inca nu stie ce vreau sa-i propun si tine in mod firesc sa-si rezerve prietenia rusului.

Iliad se opri la cativa pasi de mine si ma fixa categoric.

- Rusoaica! afirma el, inclinandu-si de mai multe ori capul, cu mare convingere,

- Rusoaica! repetai aprobator, ridicand imperceptibil din umeri.

Marusea veni in gradina cu socotitul sfert de ora mai tarziu. O primii ceremonios si o condusei pe alei retrase: ea se lasa dusa fara nicio impotrivire, grabita, cu pieptul prada de zbucium nestapanit, cu buzele despicate de zambet infricosat, cu narile frematand de adulmecarea necunoscutului, cu ochii iluminati de apropierea revelatiei.

La fiecare cotitura ii apucam mana si aveam o placere rea si puternica sa-i simt febra crescanda. Nu ma intreba nimic, dar eu abia asteptam sa-i aud glasul care trebuia sa fie stins si zugrumat.

- Marusea, stii de ce te-am chemat?

Ea nu putu sa raspunda, ci numai apleca ploapele si se ridica usor pe varful picioarelor. Dar eu trebuia sa-i aud neaparat vocea.

- Ai putea macar ghici?.

- Nu. ghicesc, ingaima ea, abia tragandu-si sufletul asa cum banuisem.

Nu mai avusei rabdarea sa fac niciun ocol:

- Te-am chemat in numele lui Iliad. Sunt, inchipue-ti petitorul lui. El te cere de sotie. Nu trebuc sa-l refuzi Marusea. Gandeste-te bine, el este un foarte bun baiat. si e ofiter, apasai pe acest amanunt, cunoscand bine slabiciunea sufletului femeesc din Rusia pentru uniforme.

- E un eminent ofiter.

Legam cuvintele unul de altul, urmarind cu atentie incordata efectul lor pe aceasta figura pe care-o sarutasem de atatea ori. Dar in afara de strangerea dela inceput a buzelor, nu mai flutura pe ea decat acelasi zambet bucuros, aproape glumet, doar putin strivit in coltul gurei.

Reluai discursul si incalzii cu toata staruinta pledoaria pentru Iliad.

- Dumneata nu stii, ma intrerupse ea in cele din urma, ca peste o saptamana trebue sa ma cunun cu logodnicul meu profesorul Antimov.

Peste o saptamana? Nici nu fusese vorba.

- Ma impresioneaza mult sentimentele ce zici ca-mi poarta camaradul d-tale. Dar chiar daca mi-ai fi vorbit in numele altuia, care cunoaste bine drumul spre inima mea, raspunsul mi-ar fi fost acelas: am mai multa incredere in sentimentele si sinceritatea unui rus.

imi apuca amandoua mainile si-si infipse degetele, care acum ii devenisera reci, intre ale mele:

- La revedere. vei primi saptamana asta invitatia la nunta mea cu profesorul Antimov. O sa fie Dumineca.

Profesorul Antimov ar trebui sa ne fie recunoscator mie si lui Iliad: o nunta care nu mai ajungea sa se ispraveasca de doi ani si jumatate, avu loc fulgerator chiar in Dumineca urmatoare, intocmai cum ma amenintase Marusea. Tot targul fu in fierbere in aceasta saptamana, avand in vedere insemnatatea evenimentului, in raport direct desigur cu importanta economica a tatalui ei, pe care Dumnezeu, in afara de Marusea nu-l mai harazise cu niciun alt copil.

Petrecerea avea sa aibe loc in odaile largi si incapatoare ale casei parintesti: un antreu enorm cat o sura, intrecea in dimensiuni toate salile de dans din intregul targ. Orasenii, cari stiau ce insemneaza o petrecere in casele socrului consi-derau ca o marca de onoare, invitatia, pe care o asteptau unii din ei, cu oarecare ingrijorare. in privinta asta, atat eu cat si Iliad nu puteam sa ne plangem ca n'am fost tratati din partea miresei si a familiei sale cu toata consideratia cuvenita: am primit amandoi invitatii. Iliad a jurat ca nu se duce; eu dimpotriva mi-am dat cuvantul ca voi fi cel mai aprig dansator.

si am fost intr'adevar. Dumnezeule, cu cine n'am dansat!

Ah, nu m'am sfiit sa poftesc la joc nici chiar pe barisna Ghenea Weiss, in jurul careia dela moartea napraznica a capitanului Badescu, se tesuse din partea ofiterilor si functionarilor romani, o tacita dar necalcata conspiratie de rezerva si raceala. Era o durere sa vezi pe aceasta pana ieri, atat de inconjurata si zglobie strengaroaica, ocolita de toti, - ai ei din razbunare, cestelalti din motive nu tocmai asa de bine definite, desi extrem de felurite, la temelia carora eu puneam insa o temere vaga si superstitioasa - plimbandu-se prin gradina cu totul stinghera, ocolita, cate odata, pana si de coreligionarele ei, dornice de anturaj, cantec si joc in cele din urma ea insasi isi rarise drumurile prin oras si adoptase o atitudine de retrasa si mandra resemnare, asa ca era o mirare generala cum se hotarase acum sa calce in mijlocul unui atat de formidabil tambalau.

Dar din atentia deosebita, ce-i da mireasa, care se aseza de mai multe ori langa dansa, intelesei ca Marusea pusese un pret deosebit pe venirea Ghenei; amandoua alaturi formau desigur simbolul indurerarei mute si al resemnarei. imi veni sa rad cu mare pofta si pentruca pana aci nu dansasem cu mireasa, ma indreptai cu pasi hotarati spre grup. Momentul fu putin dramatic, caci multe perechi de ochi ma urmarira.

Dar numai cand ma gasii in fata lor, ideea cea nastrusnica ma napadi: ma plecai adanc inaintea Evgheniei Kersanova ai carei zigomati se contractara de supriza pe tragica figura, astfel ca chipul ei deveni complect galben si fatal, ca al unei tinere mirese iudaice, in care a intrat subit duhul fatalului dybuc.

Culorile i-au revenit insa pe incetul, ca si rasul imprimat pe fata, cand ocolind sala de mai multe ori in stransa invartire am acoperit-o de cele mai exagerate complimente si am poftit-o la intalnire pentru a doua zi, seara, in gradina publica. Am mai rugat-o apoi calduros, ca inainte de a pleca de acasa, sa avertizeze pe tatal ei unde e chemata si cu cine se intalneste, pentru a-mi aduce cateva mostre din blestemele lui cabalistice, a caror influenta trebue sa aibe o deosebita savoare.

- As vrea sa ma bat si eu cu lupii, pentru dumneata barisna Ghenea.

Dupa un dans care se prelungise cam mult si se dovedise cam excentric, cerui barisnei Ghenea favoarea de a o insoti pe veranda, pentru a lua putin aer. Ea consimti si gasiram destul timp si singuratate, ca sa gust in voe moliciunea buzelor ei, care aveau intr'adevar un farmec apreciabil, dar care-mi dadu siguranta ca macar pentru atat cat visam eu, nu ma vor face sa fiu sfasiat de nicio fiara.

Reintoarcerea noastra produse desigur rumoare; dar eu infruntai cu barbatie toti ochii, care se pusesera inaintea noastra si cari cazura zdrobiti la primul contact. si numai intr'un loc, intr'un colt departat privirile mele semete se fransera si cazura la randu-le: dadusem de stanca dura si intunecata a unei perechi de ochi darzi si scanteietori: ochii domnului colonel. Umilit, ma indepartai cat putui mai mult de dansii si 'n tot timpul cat dadui drumul si celorlalte nebunii, cautai pe furis sa observ daca n'au inceput cumva sa se deplaseze incoace.

insa atunci descoperii un lucru cu adevarat uimitor.

Centrul salei, ocupat masiv de zeci de capete, se despica deodata in doua; perechile se retrasera pe la locurile lor si in mijlocul marelui antreu, spatiul ramase complect liber.

Atunci doi dansatori incepura sa se urmareasca unul pe altul, cu miscari gratioase si molcome: erau ginerele si mireasa si era un dans stravechi, pe care amandoi il execu-tau cu multa vioiciune si eleganta, in cinstea invitatilor.

Jocul cel nou nu avea agitatiile salbatice ale cazaciocului si nici miscarile dansurilor cunoscute: eu nu-l mai vazusem, si poate, cu atat mai mult simteam, urmarindu-l, o negraita surpriza, o imensa bucurie amestecata cu tristete, fiorii unor indepartate evocari. Marusea se legana intre valurile de mireasa ca intre aripi de fluturi si cununa voevodala de pe capul ei, ii da o infatisare de domnita sau de rusalca.

Abia acum observai adancimea ochilor inclinati, cari imi facura impresia ca ma cauta prin mormanele de lume. imi facui loc si le esii in fata si ea-i acoperi atunci cu marile pleoape roze, lasandu-si ca in extaz capul pe spate. imi amintii deodata, cu toata puterea, de minunea rara a atator rotunjimi pe care vestmintele in miscare le indicau discret si sensual, de linia dreapta si eleganta a piciorului, ale carui pulpe, tivul alb al poalelor, le descoperea si le acoperea in cadenta: imi amintii culoarea de-un alb mai, nelinistitor de indefinit a pielei ei privita de aproape si de tonul sufocant al aceleiasi nuante, imbracand incheeturile pline. imi amintesc asurzitor, patima noua si navalnica a lui Iliad, care trebue sa-si bea acum intr'o carciuma cat mai meschina, mai murdara si mai ruseasca nenorocul, baiguelile lui de iluminat mistic, dovedindu-mi de ce ar prefera pe Marusea, chiar Valiei, revenite si orasenizate. involburarea matasurilor si a satinurilor albe imi asterne negura in cuget si rasul minunat arcuit al dintilor albi mi se proecteaza in noaptea ametelei ca un colan de margaritare.

- Rusoaica! balbaesc si poate vecinii m'au auzit si poate toata lumea asta ce admira stupefiata aceasta armonie de linii, de forme si culori, pe care eu am avut-o in maini, am strans-o la piept, am degustat-o orb si inconstient, in toata splendoarea ei.

- Rusoaica. ea.

Cand ceata mi se ridica de pe minte, aplauze puternice rasplatesc pe dansatori. Tremurand, scuturat de puternici fiori m'am apropiat de Marusea, cu ochii umiliti, ca un cersetor. Am inceput sa-i balbai scuze pentru purtarea mea de adineaori: am venit s'o poftesc la dans pe dansa, dar, cum toata suflarea omeneasca tintise ochii asupra-mi mi-am pierdut cumpatul, am sovait, m'am inclinat in fata Ghenei pentru a ma salva.

- Ei toti stiu Marusea, trecul nostru, pentruca tu l'ai facut zgomotos. scandalos, iarta-ma ca-ti spun toate astea tocmai acum, dar vreau sa afli ca eu nu-mi asum nicio vinovatie, pentru tot ce s'a petrecut. intelegi, nicio vinovatie.

Ea ma priveste uimita si eu o cer la joc pentru a o putea convinge de ceiace vreau sa-i dovedesc, mai mult decat cu vorba, cu stransoarea degetelor, cu atingerea piepturilor, a soldurilor, a coapselor. si ea sopteste aiurita:

- inteleg, inteleg, Gheorghe Ivanovici... ai dreptate.

- Ei stiu tot, Marusea. si acum ne privesc scandalizati. Simti tu cum toata sala asta si-a pironit ochii asupra noastra.

- Simt, simt totul, Gheorghe Ivanovici.

- Ei stiu totul Marusea, dar ei nu vor sti niciodata, niciodata nu vor intelege, nici chiar profesorul Antimov inaltimile ceresti pana la care m'ai ridicat tu Marusea, fericirea nemarginita pe care am gustat-o in bratele tale.

Capul Marusiei s'a lasat pe spate si tot sangele i-a fugit din obraz.

- Dar si tu vei recunoaste mai curand ori mai tarziu,

Marusea, si tu vei recunoaste ca niciun barbat nu va sti sa te mangae ca mine, niciunul nu va sti sa se bucure in deplinatatea simturilor lui, de armonia sufletului si-a corpului tau, de frumusetea inimei si a sarutului tau magnific, de dulceata pasiunei tale, si-a soldurilor tale, si-a coapselor tale, si-a pantecului tau Marusea, pe care eu le-am gustat inaintea tuturora, tuturora, tuturora.

Trebue se depun toata puterea bratelor mele, ca sa conduc acum pe Marusea, care-si muta picioarele in nestire.

- iti mai aduci aminte tu Marusea, de imbratiserile noastre fara sat in odaita mea, in odaita noastra, care trebue sa insemneze in viata ta, evenimentul cel mai de seama Marusea, evenimentul cel mai de seama al vietei tale.

Acolo ai gustat cea dintai si vei vedea, cea mai puternica fericire. asta n'o vei putea uita ori cat vei vrea, ori cat te vei sili. Odaita aceea mica, pe care, am parasit-o acum cateva ceasuri, tu acum un an si mai bine. si pe care o vad cufundata in intunerec, parca ne-ar astepta, parca ar fi gata sa se aprinda de lumina si sa ne spuna: ah, bine ati venit insfarsit. Nu ti-ai adus tu aminte niciodata de odaita asta Marusea, ai putut-o tu s'o urasti, sau si mai grav sa nu te mai gandesti la ea? Eu n'am s'o cred asta niciodata, ori cat mi-ai spune-o.

Aci am strans-o cu putere, parca gata s'o ridic pe jumatate lesinata cum era si s'o duc departe, s'o duc eu, nemernicul, in camera nuptiala.

- Marusea, am continuat sa-i soptesc cu buzele atingandu-i continuu urechea, - Marusea, odaita aceea e adevarata ta odaita nuptiala, Marusea, si nu iatacul mare si elegant imbracat in alb, care te asteapta, solemn si grav ca si profesorul Antimov. Daca odaita cea mica te-ar vedea in costumul asta, care i se cuvine ei, i se cuvine ei, intelegi Marusea, ar tresari, ar inebuni de fericire, odaita cea mica. Trebue sa mergi si s'o privesti in costumul asta Marusea, in noaptea asta Marusea, cat poti purta costumul asta. intelegi tu, daca nu vei veni, ea va pali de durere si vesnic va fi apasata de-o atmosfera de doliu.

Eu cred ca eram nebun. Sau altcineva imi dicta aceste cuvinte. Ea insasi se desprinse de mine, chiar in mijlocul balului si-mi ceru s'o duc la loc. Iar eu abia acum auzii din nou huetul multimei si simtii taisul atator ochi care se infigeau in mine ca bricele. Dar toate astea n'aveau nicio importanta, doar de acea pereche de priviri dura ca o stanca, pe care o simteam prin tample si prin ceafa ma feream si ochii insisi se fereau de ea, instinctiv ca o pereche de turtu-rele, evitand in zglobii volute doua sageti negre, doua caderi grele de ulii.

La locul ei, am sarutat mana Marusei si-am balbait fara niciun rost si fara nicio nadejde, ca tot ce balbaisem pana acum.

- in costumul asta Marusea, de tarina a trecutului si a poesiei poporului tau.

Iar ea abia putu sa-mi stranga varful degetelor si abia gasi suflet sa ingaimeze:

- Asteapta-ma la portita. Peste o jumatate de ora.

Am iesit impleticindu-ma si ochii cei grei nu m'au ajuns.

Este de necrezut si cu toate astea, asa a fost intocmai, infatisarea alba a aparut in cadrul ingust al portitei din gradina si eu m'am precipitat nebun din trasurica ingusta in care o asteptam.

- Goneste isvoscik.

Odaita ne-a primit e drept ceva cam neoranduita si nepregatita cum era, pentru un astfel de eveniment, dar s'a aprins intr'adevar de fericire si nebunie, vazand-o pe Marusea.

I-am despuiat nerabdator trupul din vestmintele albe, necontenit impiedecat de tremurat grozav si nestapanit al mainilor mele. si patul ei nuptial fu iarasi patul meu strengaresc si holtei. Iar cand, parasiti insfarsit de intensele, de repetatele, de lacomele, de zugrumatele infiorari si avanturi, asteptai sa-mi dea cuvantul de deslegare, o tristete fara pereche ma napadi.

- De-acum ma duc Gheorghe

Ivanovici! avea sa-mi spue cu accentul acela in fata caruia nu pot rezista niciodata al regretului adevarat, si-al calcarei hotarate, pe suflet.

- Nu vei pleca Marusea! avea sa-mi geama atunci raspunsul, vei ramane aici, cu mine, pentru totdeauna. Hotarand acum sa pleci, tu mi-ai dat dovada celui mai trist bun ramas, celei mai desinteresate, mai pure iubiri. Sau daca imi va rade in fata cu acea cruzime inexplicabila a rasei: - De-acum Gheorghe Ivanovici plec la mirele meu, plec, sa-i duc castitatea mea! ii voi ineca rasul sinistru cu sarutari fara sfarsit si voi depune orice sfortari sa opresc pe aceasta fiara, aceasta salbateca frumusete, care pune iubirea catre mine deasupra tuturor contingentelor si celor mai sacre indatoriri. Ah, daca ea ar sti atunci sa se incapataneze, in hotararea ei de a pleca, sa se lupte cu mine, in gluma poate, sau, Dumnezeule! cu adevarata indaratnicie, ea ma va preface fara indoiala in sclavul ei pe viata. Perspectiva asta imi fu atat de ispititoare, ca-mi simtii sufletul, dandu-mi ghes, sa intrerup insfarsit zambetul acela infinit al beatitudinei ei desavarsite.

Era si timpul doar. Dar tocmai cand ma pregateam sa-i soptesc in ureche: "Marusea, niciun ceas n'a trecut, daca ne-am intoarce, nici nu s'ar baga de seama, disparitia noastra!", ea imi lua inainte:

- Eu cred ca pana acum trebue sa fi dat de scrisori.

Doamne, ce-o fi acolo.

- De scrisori?!.

- Desigur. Nu puteam sa merg cu rautatea si cruzimea pana acolo, incat sa nu-i vestesc, pe tata ca tot la tine ma duc, pe profesorul Antimov, ca-l rog sa ma ierte si sa ma deslege de juramant.

- Cum fetito, ai facut tu asta?.

- Da, imi raspunse ea ingenua si putin uimita de uimirea mea.

- Bine dar. cum. cum o sa te deslege. Casatoria s'a facut. Acum trebue divort si. tambalau.

- Am facut rau ce-am facut? ma intreba ea privindu-ma naiv si intens.

- ... cred ca. in orice. in orice caz n'ai facut bine. era asa de simplu doar. gandeste-te, te duceam iarasi pana la portile gradinei. intrai. te asigur ca nimic, nimic nu se observa.

Pentru c'o vedeam cu coada ochiului, cum sta rezemata in bratu-i gol, infipt adanc in perini, cu privirile in nelamuritul unui ungher si cu zambet nedecis pe buze, continuai, cu mai mult curaj, mangaindu-i umarul rotund:

- ... cel mult ai casei daca simteau. si ginerele, daca se nelinistea. unde ai fost?. ce va priveste. in gradina, poftim. am vrut sa am momentele mele de reculegere.

- Era atat de simplu, nu? rase ea voios.

- Desigur, nu se poate mai simplu, rasei si eu. si chiar acum: pariez ca nici n'au gasit scrisorile.

Sari deodata din pat in camesuica stravezie si-mi arunca din mijlocul odaii, cu un dispret nemarginit:

- Roman.

Apoi incepu sa se imbrace infrigurata si grabita. incercai s'o ajut, dar ea ma respinse cu desgust, vibrand intreaga de ura. Pentru ca trebuia s'o conduc, incepui sa ma imbrac la randu-mi. Dar pentru ca ea se necajea acum cu niste copci, pe care nu ajungeau sa si le prinda, la spate, trebui sa-mi primeasca ajutorul. Trebui apoi sa recurga la pieptanul meu ca sa-si refaca buclele ravasite; ii pusei pantofii de atlas, in care singura nu-si mai putea vari piciorul, ii prinsei ciorapi albi de cataramele jartierelor, ii asezai cununa de mireasa, facand cate-un pas inapoi, pentru a-mi aprecia singur indemanarea si a surprinde scaparile de vedere.

Ea ma urmarea sfidatoare si incruntata, imi puncta harnicia cu cate-un "spasiba" rece si dispretuitor. Ma prefaceam ca nu observ nimic si-mi continuam lucrul cu aplicatie si seriozitate. Dar cand o vazui intreaga alba si mireasa, gatita parca in travesti de tarina, medievala, sangele mi se rascoli brusc in vine, de parca si-ar fi luat deodata drumul inapoi. O cuprinsei doar dintr'o miscare prompta si dibace, si o impinsei spre pat, cu o repeziciune atat de sigura, ca nici n'avu timp sa-si dea seama ce se petrece cu dansa. Dar cand se vazu rasturnata, incerca sa se ridice indarjita, gata de lupta. Ma prabusii cu toata greutatea corpului asupra-i si-i soptii in ureche:

- Linisteste-te, se sfasie voalurile!.

si se linisti ca prin farmec, lasandu-ma sa ma amuz indelung, de acest candid si maestos costum lilial din care se inaltau impudic doua coapse goale si agitate. Ramase multa vreme ametita de spasmul nedorit: o facu sa se ridice, batai energice in usa.

- Cine-i acolo? intrebai incurcat.

Dumnezeule, era profesorul Antimov!

- Un moment, domnule profesor! strigai. Apoi soptii

Marusei: - Lasa-l putin, ca sa-ti indrept cununa. si pe cand i-o

indreptam: - Marusea, iubita mea. amanta mea.

in orice moment ma voi gandi la tine si te voi astepta tremurand cu toata pasiunea si tot dorul.

isi intoarse capul scarbita peste fire si se rasuci pe loc, pentru a se controla in oglinda mare a dulapului. Numai la spate mai era o capsa sarita. I-o prinsei la moment.

Ea deschise larg usa si fulgera pe profesor cu o privire si mai energica si mai intunecata decat cele ce credeam ca imi sunt doar mie rezervate. il intreba ruseste cu glas suerat si ragusit:

- De ce ai venit? Pentru ce ma cauti?

- Marusea trebue sa te intorci. trebue. nimeni n'a bagat de seama. Marusea. Iata si tatal tau te roaga.

- Marusea, auzii razbatand de pe treptele scarei un glas inabusit de suspine. si urmara cateva cuvinte sufocate, al caror sens depasea insa cunostintele mele de limba rusa.

- Ma primesti asa? se adresa ea iarasi profesorului si aceasta intrebare, pe care eu o gasii imprudenta, mi se paru de-o rezonanta atat de aspra, atat de stranie, ca ma cutremurai fara voe. Drept orice raspuns Antimov inainta si o inlantui acoperindu-i fata de sarutari. O ridica ca pe un fulg si o duse pe brate, aruncand o scurta si severa inclinare a capului in semn de salut pentru mine, subliniata usor de destinderea vaga a unui suras biruitor.

Crezui de datoria mea, in urma unui atat de insolit salut sa ma indrept iarasi spre casa nuntei. Ezitai, nu-i vorba, la poarta, dar ma gandii ca reaparand printre invitati, prezenta mea va avea de efect; sa imprastie definitiv orice banuiala si orice rautate s'ar fi putut tese. Nu puteam sa las pe Marusea sub grava invinuire ca in chiar noaptea nuntei ei s'a refugiat in odaia unui ofiter. Patrunsei deci inauntru si, fara sa mai infrunt nicio privire, pasii modest spre locul domnisoarei Ghenea: aveam intentia sa privesc linistit si serios desfasurarea restului petrecerei, impartasind pe vecina de scaun cu glume si complimente, ba chiar cu declaratii si desmintand nevinovat orice fantastice supozitii!

Dar, dela primii pasi, cu toate ca nu priveam; nici in dreapta nici in stanga, ci foarte degajat si bland, numai spre tinta pe care mi-o propusesem, simtii arzandu-ma in ceafa si apoi in tampla, cei doi ochi sfredelitori ca taciunii. ii simtii din ce in ce mai aproape de mine si din instinct militar, cand isi oprira arzatoarea inaintare, facui front in fata lor.

- Am onoarea domnule colonel.

- Iesi!

Atat. Un singur cuvant care parca nici n'a fost pronuntat de domnul colonel Tataranu, caci nici macar buzele si dintii nu i s'au miscat, si nici cele mai apropiate urechi, n'ar fi putut sa se ingamfe ca l'au perceput, dar de-un imperativ atat de militar, atat de irezistibil ca executarea lui deveni automata ca porunca unui hipnotizor.

Am iesit deci afara in aerul muced al unei dimineti de vara, captusit de nouri indecisi si cutreerat in sensuri fara regula de adieri zglobii si invioratoare. Am pornit la intamplare pe ulitele strajuite de mogaldetele beciurilor, care inca nu incepusera sa-si ia formele zilnice si reale. Pana departe, pe ferestrele deschise venia muzica dela nunta si abia acum imi amintii, clipa cand Marusea imi intrerupsese unul din primele mele navalnice avanturi, cu un deget pe albul rasului minunat: "O auzi? canta, intr'una."

Din urma m'a ajuns ropot de calcaturi grele in cadenta.

E un convoi de arestati, incadrati de osteni cu baioneta la arma; pasesc grabit, imi prezinta onorul, si ma intrec. Sunt si cateva femei printre cei paziti, dar e hazos de tot ca si prizonieri si femei, pasesc fara nicio gresala, in acelas pas gimnastic si cadentat ca al soldatilor de pe-alaturi. imi iutesc mersul, ca sa-mi dau seama si mai bine de aceasta constatare ce m'amuza in chip deosebit: da, absolut nicio gresala, ba chiar eu insumi ma trezesc, calcand in acelas tact, care-mi pune sangele in miscare si ma; face sa vad tot ce intalnesc in cale cu un optimism nemarginit. Pasim astfel dealung de ulite pustii si strambe, cu case pitite si sui, soseaua e umeda si praful n'are nicio putere; iar soldati si arestati bat talpa inainte cu putere rasunatoare, in aceasta inaintare accelerata si sfidatoare, cu care despica negura trasvita. Nistrul imi apare deodata inainte cu meandrele lui incalcite, acoperite de misterioasele fluturari ale noaptei.

Una din femei are pantofi cu toc ridicat si ciorapi deschisi

imbracandu-i pulpele lunguete si carnoase. E inalta si darza; cand convoiul ma depasea ii vazusem o figura vultureasca si semeata, cu trasaturi sigure, aspre, barbatesti. Dar acum, din urma, cu tot pasul ei soldatesc si neverosimil era totusi femee. De pe mijlocu-i svelt, ochii mi se oprira in sclipirile de otel ale baionetelor, ca bulboanele raului in noapte si se ridicara pe taisuri, prin varfurile ascutite, in aerul inca negru si misterios. soptii: Rusoaica. va veni, va veni.

in apropierea inchisorii, descoperii lumina la crasma lui Naftule. A, cu toate ca la marginea orasului, la crasma lui Naftule, nu vin decat ofiteri si lume buna. Vinul lui e vestit pe intindere de verste in jur ca si pastrama-i usturoiata, caruia numai el, se vede, ca-i mai pastreaza adevaratul secret.

- Aci e Iliad! mi-am spus, si-l gasii intr'adevar, cu un ghitarist barbos si alb intr'o "sambra spetialnai", mobilata incarcat, ca o adevarata camera de locuit, una din multele odai pentru numeroasa familie a lui Naftule, care le cedeaza bucuros in cinstea clientilor, retragandu-se clae peste gramada cine stie unde. Batranul canta suerat, un cantec necunoscut, aratandu-si dantura galbena, despicata sus de lipsa dintilor din mijloc, pe unde aerul busnea ca intr'o cutie sparta de rezonanta.

- Ai dansat cu dansa? ma iscodi Iliad.

- Da.

- Ai vorbit?.

- Da.

- A adus cumva vorba de mine.

- Nu. nu. pe cat imi-amintesc. nu!

- Hm.

Tacu si suerul cantaretului se auzi iarasi, intrerupt de punctele de argint ale apasarilor pe strune.

- Asculta aici, relua Iliad; alaltaeri, a fost invitat la dansii Craciunescu cu nevasta-sa nu stiu la ce. mi se pare la beteala, sau cum o fi la ei, la rusi. stii, l'a intrebat de mai multi dintre noi. intelegi dumneata. nu stiu daca si de tine. Dar imi spune Craciunescu, ca pe mine m'a lasat la urma. stii. si-a apasat nitel.

Iliad imita un glas femeesc: "da domnul Iliad. sper ca va veni la nunta."

Apoi isi relua glasul lui. intelegi. cand a pomenit de ceilalti, n'a pus intrebarea asta. Ei, ce zici. Hm. mi se pare ca a cam bagat de seama. nu zic ca regreta. dar ca s'a cam grabit. Rase amar si cu convingere: Hm, adio acum. sa stiu ca strica si nunta din cauza mea. Vorba ta. nu e, nu e. n'are. insfarsit intelegi. Valia, vorba ta.

- Era. cum sa spun. altceva. se vedea ca e. vorba ta.

- Altfel. altceva. nou. Tu esti baiat destept mai Ragaiac...

Strunele se agitara intr'o involburare speriata ca intr'un vartej de zapada. Vinul galgai in paharul, pe care Iliad mi-l umplea dela jumatate.

Aseza sticla cu violenta si batu cu pumnul in masa.

- Rusoaica! striga el in extaz. ea trebue sa fie altfel.

si decat Marusea. si chiar decat Valia, puncta el iarasi cu pumnul, facand sa porneasca paharele goale in clinchet voios. Pe urma plescai buzele, imitand iarasi glasul femeesc:

". da domnul Iliad. sper ca va veni la nunta."

Se lasa pe spate in ras mare, apoi revenind brusc, isi infipse capul intre palmele apasate si privi crunt fata de masa albastra, patata, in largi cercuri, de udatura.

- Ragaiac, ia uita-te incoace, mi se adresa el dupa un timp.

il privii. Tacea inca. Mesteca de cateva ori in gol, apoi ma fixa deodata.

- Spune-mi prietene, incepu, batandu-ma usor pe mana. Da tu. cum. cum o vezi. cam cum o nazaresti.

- Stii asa. si in ansamblu. si in ce zici ca-i mai lipseste?.

- Ce sa vad ma?

- ... pe rusoaica. Rusoaica adevarata.



(1933)




Rusoaica - Partea 01
Rusoaica - Partea 02
Rusoaica - Partea 03
Rusoaica - Partea 04
Rusoaica - Partea 05
Rusoaica - Partea 06
Rusoaica - Partea 07
Rusoaica - Partea 08
Rusoaica - Partea 09


Aceasta pagina a fost accesata de 778 ori.