• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Rusoaica - Partea 08

- O cazaceasca? dadu ea din umeri pentru o astfel de trasnae, insa tare luminata la fata.

- A, tie nu ti-am aratat niciodata cum stiu eu sa joc cazaceasca...

- Nu mi-ai aratat, intr'adevar.

Propriu zis nu vroise sa-mi arate, cand asta toamna imi mai venise aceasta fantezie. Atunci tocmai se scuzase ca n'o stie prea bine.

si pasii ei se pornira in fuga pe loc, corpul incepu sa i se zbata, strangandu-se pe vine si inaltandu-se in darze cutremurari ale sanilor, capul ii cazu pe spate; cu chiote lungi, cu priviri de extas, toata fiinta ei se concentrase subit in jocul acesta salbatec, - nepasatoare, de ce-ar putea sa se mai intample cu inchipuita ivire neasteptata a lui Balan pe la ferestrele dinafara: nebagatoare de seama, ca sonoritatea cam imperfecta a podelei pana si unui auz mai putin atent i-ar fi putut revela dedesubt golul unui beci. Nu-mi mai ramane nicio indoiala.

si cand socotesc ca "semnalul" a raspuns chiar pana'n magazia soldatilor, nu numai in beci, o intrerup destul de serios:

- Niculina, ar trebui sa mai lasi zdupanitul asta. Daca vine tocmai acum si te-aude de departe?

Ea se opreste deodata si ma priveste galbena si ingrozita, inecandu-se in zbaterea apriga a respiratiei. Dar eu o asigur cu inclinari repetate din cap si cu ras impaciuitor - si ea intelege -ca gandul meu e fara ascunzis si ca sfatul e dat cu adevarat pentru Balan cel dinafara. O indemn sa joace iarasi, dar mai usurel, ca poate si soldatii de afara sa se ia de ganduri; eu ii voi fluera usor cazaceasca, pe care ea si-o cantase singura pana acum. Dar ea ma priveste din nou indoelnica. si refuza, privind cu exagerata ingrozire spre ferestrele dinafara si cu vadita enervare catre ferestruica fara raspuns. imi face muteste semnul negatiei.

E randul meu sa ma nelinistesc; imi regret interventia cu aer de gluma stupida in deslantuirea tot mai salbateca a jocului ei. Sunt hotarat sa incep eu acum semnalele pentru cei dedesupt.

Dar inca mai astept: ma asigur ca poate nu-s gata toate pregatirile acolo. E o cursa mare pe care trebue s'o intreprinda acum Balan si la mijloc trebue sa fie o ras-plata si mai mare, de vreme ce el si-a luat atat de indresnete precautii. Acum poate fi fara grija. Nesuparat de nimeni va atinge malul Nistrului si-l va trece. caci dincolo il asteapta o propunere cine stie, pentru el poate tot asa de scumpa, pentru mine cea mai scumpa din lume.

Iar peste trei zile. peste patru sau poate chiar numai peste doua varful degetelor mele se va infiora la atingerea mainilor ei. ii voi pipai fruntea si obrajii si-i voi cuprinde insfarsit dintr'odata, cu o lacoma inghititura a ochilor, pentru totdeauna, fata asta insesizabila, pe care insfarsit o voi avea.

Tresar iarasi uimit de apropierea acestei atat de dorite, de nostalgice fericiri.

si tresaritul meu concorda cu tresarirea Niculinei. Nu mi s'a parut. Pe fata ei furisata pentru a nu stiu cata oara spre ferestruica am surprins o usoara alungare de umbre si linii, ca apa calma intr'un amurg, pe care a atins-o picioare de gaza. Nu mai incape indoiala: acum figura ei e toata spre mine, razatoare si asiguratoare. S'a facut asa dar. el e gata de pornit, asa dar. intr'un ceas bun, Dumnezeule mare.

Dar tocmai acum, calmul care ar trebui din nou sa mi se aseze in suflet ca intr'un jilt, inca nu-si gaseste locul complect liberat. Nourasi de nesiguranta izvorasc din al-bastrul, care domnise neintinat la inceput inlauntru-mi si-mi umplu cerul nadejdei cu spuma opaca a grijei: daca va ocoli Dubosani, daca nu se va ajunge cu Valia la tocmeala, daca va planui s'o jefuiasca, daca ea se va fi mutat in alt sat. S'o gaseasca, s'o gaseasca.

Trebue sa opresc aceasta navala de ganduri desuchiate, care-mi strabat acum din toate partile capul, in iures din ce in ce mai accelerat. Trebue sa ma inteleg raspicat cu banditul.

- Niculina, izbucnii deodata. Spune, este inca acolo, opreste- l. Vreau sa ma inteleg cu el. nu-i voi face nimic; daca ma va asculta. il voi lasa sa plece.

Niculina care se asezase tocmai, pe marginea patului s'a ridicat tremurand si tinteste privirile inebunite spre tignalul pe care mana-mi mi-l apropie de buze.

- Ce faci? ingaima ea stins, frangandu-si mainile. Sa nu

sueri.

- Daca-l vei opri, nu suer. Vreau sa-i vorbesc, sa ne intelegem. Daca nu - urlu cu toata puterea, - voi incunjura toata casa si toata ograda pana la salcia pletoasa, de langa rapa. Trebue sa mai fie o iesire pe aici. O voi gasi eu n'aveti grija.

Dar ea si-a revenit acum, e stapana pe vorbele si pe miscarile ei, cu toata paloarea ce i-a ramas pe fata.

- N'ai decat s'o inconjuri si sa cauti pana maine, ma infrunta ea cu cerbicie, izbucnind apoi in ras.

- Ce ti-a mai casunat? Ce vrei sa zici? Ca sunt inteleasa cu Serghe. Cum?

in ce chip sunt inteleasa cu el?. De unde sa-l opresc.

- Daca nu-l opresti, suer.

- suera! ma braveaza ea fixandu-ma puternic si facand un pas spre mine. Dar cand fluerul mi-atinge buzele, ca se repede la mine si mi-l smulge dintr'o smucitura.

- Nu pricepi ca esti nebun? Ce ti-a mai venit? Ai sa cauti de geaba. Casa n'are decat usile aistea: cea de-aci si cea de-acolo. Unde poate sa fie el?. si daca ar fi, cum ar putea sa plece stiindu-te aici, se hazardeaza ea la diversiune.

- Lasa asta Niculina. Acum stiu bine, el a fost ascuns dincolo. te-a pus sa ma tii de vorba si sa ma indemni sa-mi aduc toti soldatii, ca sa poata el trece peste rau, nesuparat.

Foarte bine. il voi lasa sa plece. Dar in schimb vreau sa-i propun si eu ceva. Daca-mi indeplineste ce-i cer, din partea mea va fi liber totdeauna. Asculta Serghe Balan, rostesc solemn, indreptand graiul spre ferestruica.

Dar Niculina izbucneste intr'un ras formidabil. Ea e la un lung de mana departe de mine, oprita de firetul fluerului, pe care-l tine zdravan in mana.

Profit de veselia ei subita, si'n care mi-e cu neputiinta sa recunosc resonanta calpa, ca sa-mi liberez tignalul. Ideea ce-mi venise tocmai acuma, avea fara indoiala sa-mi spuna daca Serghe apucase sa se coboare in pivnita sau se mai gasea inca alaturi. Pentru ca. or cat ar fi consimtit el, in cele din urma sa-si negocieze in chipul asta necredinta nevestei; ea nu va merge pana acolo cu indrasneala incat sa execute ceia ce-i voi comanda eu acuma.

- Atunci, daca nu e aci. atunci desbraca-te iubita mea, haide, desbraca-te.

intr'adevar. Ea ma priveste uluita peste masura, stupida.

Veselia s'a prefacut intr'o clipita in cea mai cumplita stupoare.

Ranjesc satisfacut.

- Haide, ce mai astepti.

- Dar ce ti-a mai venit. dar nu te mai pricep. dar nu intelegi ca el trebue sa soseasca dintr'o clipa intr'alta...

- Nu face nimic. eu am sa-l primesc, nu tu. haideti, haideti.

- Pe semne saguesti.

- incepi. sau.

Niculina e galbena ca un cadavru. Numai ochii ei traesc mai vii ca viata insasi. Pe urma bratele i se ridicara in semnul celei mai zdravene nedumeriri, de fapt pentru a castiga timp si mai ales a arunca la adapostul bratului o noua privire la ferestruica.

si eu aici am vrut sa ajung: mi-e deajuns aceasta privire si sunt gata s'o opresc, sa dau drum cuvintelor mele pentru Valia.

Dar tocmai atunci, mainile Niculinei cazura, ea incepu sa rada stingherita si un varf de curiozitate imi infipse in suflet indemnul unei usoare zabave. Cu oftat de pudoare ea-si trase pe dedesubt snurul capotului larg; pulpanele acestuia se lasara atunci intr'o parte si intr'alta, descoperind in intredeschizatura albul molesitor al lingeriei intime si o coapsa goala pana mult deasupra genunchiului. Doamne, ar trebui sa opresc aci silnicia, dar imi simt ochii dogorind ca'n fata unei arzatoare noutati. De-abia acum imi dau seama de insemnatatea acestui castig uimitor, pe care l-a dobandit pentru mine Niculina: el accepta, el ma accepta.

Niculina chicoti usor, rusinata, isi duse cu aceiasi ince-tineala stanjenita si calculata mainile la ochi, iarasi pavaza pentru a primi noua aprobare, pe urma intinzand bratele in jos se scutura hotarata: capotul cazu cerc negru in jurul inaltelor picioare.

Astept cu fluerul, dar si cu sufletul la buze: e cu putinta oare? Ea radea in cascade scurte, rusinate, ca o fecioara pe care o desbraci, in vreme ce coada ochiului ii scapa necontenit spre ferestruica: e limpede ca nu de mine se rusineaza. A doua fusta, alba si scurta cazu deasemeni.

Era timpul s'o fac sa inceteze. si totusi. ea rade sagalnic spre mine, spre ferestruica.

O, sunt un satrap, un pasa de tuaregi: sarmanul Balan cedeaza chiar cand exigentele mele nu mai tin seama.

Sinistra umilinta. dar prea neasteptata, prea uimitoare, ca ezitarile, pudoarea, noutatea acestui corp, pe care acum il contemplu intai dintr'o perspectiva, strania imprejurare in care ma gasesc, ma indeamna inca sa astept, sa opresc inca in gat numele Valiei. Totusi, dau zugrumat deslegarea:

- Deajuns Niculina. lasa. e in zadar. m'am convins.

Dar ca si cand nici nu m'ar fi auzit ea continua sa-si traga rand pe rand mainile din baerile camasei, care incepe sa se lase. Sanii se ivira unul dupa altul, apoi pantecul, coapsele cu impreunarea lor inegrita, genunchii.

Niculina era goala, in splendoarea totala a minunatului ei corp care ma intuneca si ma intimideaza, intocmai ca la inceput. Nimic, nici cel mai neinsemnat farmec nu a scazut din aceasta minunatie! Dupa privirea cernita prin gene de patima si fior ce mi-a trimis-o, ochii ei surprinsi de propria lor indrazneala au fugit iarasi la ferestruica. Dar deodata ea scapa un tipat salbatec, prelungul si desiratul chirait al spaimei supreme. Dintr'o singura zmucire ea s'a prefacut la pamant in morman de membre lungi si de suprafete lucii.

Banditul a tintit-o desigur. Una, doua, trei. astept paralizat detunatura pedepsitoare. incapabil de orice alt gand, de oricare alta vointa. Niculina se inghemueste si mai mult in sine, capul i-a disparut sub incolacitura bratelor.

- Vin' aici Niculina, taraste-te aici.

Dar ea nu se misca si lovitura intarzie. Sunt asteptat sa ma apropii, desigur. stimabilul n'a mai putut suporta privelistea; nudul nevestei expus in fata lui insusi si a inselatorului urat de moarte, deodata, i-a cascat ochii dinaintea propriei lui decaderi. Poate darul ce-mi rezervase mie, mi-l pastra pentru mai tarziu; goliciunea Niculinei i-a rasucit insa in creer, calculele facute la rece.

Ma asteapta. Ma apropii. Dar pe langa parete. Dibui cuvantul nimerit, care trebue sa aduca in mijlocul acestei incordari pe Valia ca un inger al pacei.

Dar Niculina inca ma impiedeca. Ea tresare intr'un chiot, se desira din ghemul mortei, si striga desmetic, desmatat, cu ras ragusit, desfranat:

- Haide, loveste, trage, trage, ce mai astepti.

Bratele i se ridica drept in sus, chiot nou ii scapa din gatlej, de asta data de biruinta, de triumf, si picioarele ei care si-au pastrat inca pantofii se reped pe podea in ropot de joc; pocneste din degete, chioteste salbatec si scandurile rasuna din nou pe sub pres de tactul cazaceascai. Abia acum vad cat de minunat stie intr'adevar sa joace. Avantul ei ma inspaimanta. De cate ori ochii ni se intalnesc, gatul i se intinde spre mine si capul ii tremura intr'o frenetica pasiune. Dar femeea nu paraseste un moment locul, din dreptul ferestruicei, unde pandeste moartea, o desfide chiar, cu privirile-i de dispret pe care le arunca, ori decate ori jocul ii indreapta fata intr'acolo, pe care o atata cu patima neinfranata ce-mi arata la randu-mi cand se indreapta spre mine, cu miscarile involuntar indecente, cu tot zbuciumul acestui corp gol in jocul primitiv, si navalnic si rascolitor.

si glontul intarzie, intarzie necontenit. Dar dela sine, femeia se strange, se incolaceste in jurul sexului ei invingator, ca si cand ar fi fost cu adevarat lovita in pantecul necuviincios si divin, se roteste in jurul sau insusi, intinzand molatec cand un brat, cand pe altul, ca si cand ar fi vrut sa-si prinda proprii sani, sa le domoleasca tremurul semet si virginal; pasul ii revine necontenit in juru-i, miscarea mainilor e tot mai nesigura, mai molesita, genunchii insisi i se molesesc, coapsele se freaca de aproape, se impiedeca de muchea patului si cade de-a latu-i cu un sfasietor tipat histeric, pe spate, cu o mana acoperindu-si ochii, cu alta sexul pangarit de aprigile noastre priviri, cu pieptul pornit in framantarea voluptoasa a unei agitatii fara de asemanare.

si secundele trec una dupa alta, le aud cum se strecoara in neant, desi ornicul in forma de farfurie a incremenit de mult. Le aud rasunand ca lovituri uriase si surde in urechile mele, in care sangele da furioase si desarte asalturi. Asa trebue sa le auda si celalalt si totusi detunatura de moarte intarzie iarasi, cu toate ca femeea cazuta ofera cu insasi goliciunea mijlocului ei tradator, tinta cea mai buna pentru ancestrala pedeapsa.

Dar de buna seama, mana lui tremura, cum tremura inca gandul meu, pumnul meu neputincios, cum neputincioase sunt coardele gatului meu, care tot nu se gaseste in stare sa

ingaimeze un sunet articulat, ca o biata lauta, cu discordate si smulse strune. insa trebue sa fac sfortari supraomenesti ca sa apuc inaintea glontului, caci ezitarea banditului imi pare ca apasa inca greu in cumpana acestor clipe, ce-si iau intr'una zborul, rand pe rand, cu vaslit greu de aripi in urechi.

- Niculina, izbutesc in cele din urma sa rostesc stins, tremurand dar apoi cu fiecare nou cuvant din ce in ce mai clar, mai curajos.

- Niculina, iti multumesc pentru frumosul tau joc si pentru frumosul tau corp, pe care acum mi l-ai aratat intai, in toata stralucirea. (Dumnezeu mi-era martor ca nu minteam!) - Mi-ai fagaduit ca ai sa mi-l arati asa intreg, cand barbatul tau va fi prins si legat, ca ai sa dansezi goala dinaintea lui pentru mine. Acuma vad insa ca el.

A intarzaiat, continuai cu raspicare, prefacandu-ma ca n'am inteles nimic din jocul si din tipetele ei; - dar mie mi s'a parut intai ca este aci si ca ma pacalesti, de aceea te-am pus sa faci inainte ceiace mi-ai fagaduit ca vei face, cand el va fi in mainele mele. Multumesc, multumesc.

Vorbeam tare, cat puteam de tare si distinct, ca vibratiile ferestruicei sa poarte lamurit cuvintele mele acolo unde cu adevarat trebuiau sa ajunga.

- Dar asta a fost numai o saga, continuai pentruca eu nu vreau sa-l prind, vreau numai sa-l am in fata ca sa-i spun la randu-mi pasul meu.

- Niculina. daca el imi va fagadui ast lucru pe care i-l voi cere, slobod va fi sa treaca raul; si de-l vor prinde soldatii eu inca tot am sa-l fac scapat. si din mana mea se va bucura de mare ras-plata: asta vream sa-i graesc si fagaduesc daca imi va aduce din Dubosani, o fata rusoaica, inalta si nitel oachesa, cu bundra si cu caciula cazaceasca, si cu cisme de guma neagra si in mana cu o cutie de scripca. Ea stie sa cante bine din vioara si ii zice Valia; pe numele ei intreg Valentina Andreewna Grusina. repetai: Valentina Andreewna Grusina. si repetai inca si inca, apropiindu-ma lipit de perete, tarsiindu-ma de zid, de ferestruica goala ce ramanea intr'una pata intunecata si nedecisa, scrutand cu neindu-plecare pe femeia tavalita de spasm, in moalele patului ademenitor.

- Valentina Andreewna Grusina, pe numele de rasfat

Valia. Valia. Valia.

Tacui apoi un moment, ca sa prind tactul inimei, care mi-o luase acum si mai avan inainte si ma inabusea.

.Ea a mai vrut sa treaca Nistrul pe ghiata, dar a nimerit la un alt ofiter care a dat-o indarat; dar ofiterul acela era un fricos; el mi-a destainuit asa de multe despre cantecul ei frumos, ca eu, dupa ce o va aduce Serghe, vreau sa o ascund bine, aici la el, sau in catunul asta, pana-i vom face rost de acte romanesti. Mie-mi place tare mult cantecul la vioara si mai ales cantecul unei prea frumoase fete si mult am fost trist cand am aflat cum s'a intamplat cu ea, ca a fost fata de oameni cu stare si artista; dar iarasi mult bine mi-a parut ca s'a intamplat cu ea asa, ca altfel n'as mai fi avut parte sa fiu eu cel care s'o scap de tara ei. Asta as vrea sa i le spuna Serghe, si s'o aduca. si de-aceea am adus atatia soldati, ca el sa poata trece acolo nesuparat de nimeni, - iar acum il astept ca sa-i spun toate astea.

si sa-l ingadui ori cati ovrei o lua acum cu dansul sa duca; dar cand o va aduce sa fie numai cu ea, cu Valia, pe adevaratul ei nume Valentina Andreewna Grusina, care acum asteapta prilej bun ca sa treaca iarasi incoace, cum am aflat dela fugari.

Atat. Apoi tacere. Nu mi se raspunse nimic, de sigur.

si-i dadui dreptate lui Serghe sa nu-mi raspunda. La urma urmei pentru un om precaut ca el, putea sa fie si asta o poveste buna de prins oameni in capcana. Iar eu, socot, o nimerisem de minune, prefacandu-ma ca tot ce facuse

Niculina mi s'a parut ca facuse pentru mine, ca ma convinsese in sfarsit de neprezenta lui, ca histericele ei chiote si gesturi le-am luat drept glume de spaima pentru neincrederea mea. Serghe deci putea sa plece cu o indoiala mai putin. si a plecat nu dupa mult timp. Am auzit lamurit, cu urechea incordata, la cerceveaua ferestrei trosnet de scandura, apasata gresit de calcatura si scartait usor de balamale. Trasese de buna seama chepengul, dupa dansul.

Dar eu inca nu parasii ferestruica si cu capul rezemat de zid, urmaream mai departe pe contrabandist. Mi se parea ca simt miscarea din beci si busnitul rand pe rand prin fereastra zabrelita, care da sub suprapusele cosare.

Pe urma drumul prin sentuletele intortochiate, prin tunelurile de maracinis din gradina si livada, pe urma scoborasul abrupt si ferit, din dreptul salciei pletoase, pe urma iesirea in camp prin tufe si palcurile de salcii. si in momentul asta, din groapa lor, tasnind cei trei.

Dar gandu-mi a sarit deodata toate obstacolele si departarile si insoteste acum pe singurul si curajosul mesager la poarta culacului din Dubosani. Valentina Andreewna

Grusina asculta uimita vestea contrabandistului mult asteptat. Ea se dumireste acum deplin de povestea mujicului cu mustati de pisica. Ea ramane inca nehotarata, dar Serghe Balan e omul care stie sa convinga. O, e prea inteligent contrabandist ca sa nu te poti bizui pe el; iar dansul Niculinei din noaptea asta ii va pune flacari in cuvant.

Sunt fericit.

Astept cuvantul Niculinei, prima ei miscare, din aceasta stupoare rigida care urmase fatal zmintitei ei izbucniri; as dori sa-i spun pe de-a larg povestea Valiei, sa o incetatenesc pe aceasta calatoare mult asteptata in viata noastra care va putea astfel continua tihnita si impacata, ea putandu-si intoarce din nou sufletul liberat spre Serghe al ei. Dar ideea rasplatii care i se pregateste lui Serghe, pentru marea bucurie ce-mi va face, vine la timp sa-mi opreasca graiul pe buze. si totusi vreau sa aud pe Niculina, rostind un cuvant de prietenie pentru Valia, umblu disperat in adancul gandului sa dau o infatisare nobila intentiilor mele, pe care apoi numai o intamplare streina si'n afara de puterile mele sa para ca le-a zadarnicit napraznic, cand Serghe va fi legat si condus din nou la inchisoare.

O privesc muncit de aceste ganduri, pandindu-i cea dintai miscare. si simt cum goliciunea ei nemiscata, atititudinea ei impudica reincepe acum sa ma tortureze aprig. soptesc cu buze de flacari: Niculina! Dar ea ramane muta si nemiscata, iar eu imi imbrancesc gandurile inapoi, spre Serghe, spre dusmanul meu Serghe, care alearga acum mai credincios decat orice exemplar de credinta omeneasca, sa-mi aduca fericirea indepartata, lasandu-mi zalog fericirea de-aci. imi reazim capul de recele zidului ca sa nu mai vad rugul de placeri, al carui jar hipnotic, imi dogoreste cu putere, in nemiscarea si mutenia lui, simturile si vointa, imi aprinde nervii ca pe un vreasc de vite uscate. Imaginea imensa a visului care se infaptueste, a norocului care se apropie, ma cutropeste insa la prima scuturare, e mai tare ca realitatea insasi si las iarasi indata, ca pe-un cadavru parasit in pripa, dupa gatuire, corpul acesta care emana totusi cu atata putere eforturile sangelui cald si aprig; gandul trebue sa-mi alerge hoinar intru intampinarea neasteptatului, a aventurosului, a ne mai cunoscutului, a eternului nou.

imi lipesc tampla de parete si ma trezesc in noaptea de afara, in noaptea reala, cu cei trei ostasi, cu cei trei prieteni, la gura vadului lui Balan. Ziua se vor perinda alte schimburi invizibile acolo, dar noaptea postul de paza va fi numai si numai acelasi. Voi veghia cu soldatii de rand acolo, si voi fi fericit sa simt frigul patrunzandu-mi prin oase, sa resimt amortirea factice, somnolenta iepureasca a simturilor hiper-excitate ca'n noptile albe de pe front. Ceilalti vor avea exclusiv consemnul: toti, pe el, pe contrabandist! El e taria si pericolul; el intereseaza in primul rand, scape iarasi cati musterii o aduce. de unul, doi, m'oi ingriji eu. de ceilalti cum le va fi norocul. noua Balan ne va trebui. Iar unul, doi, ceilalti nu vor fi decat o singura persoana. Valia, cu pas cazacesc, cu statura cazaceasca, cu ochi oblici cazacesti.

Ne vom repezi, cand ei vor fi pasit bine pe mal si ea va da un tipat usor, uimita, neintelegatoare. Iar eu o voi apuca de mana si o voi trage dupa mine, in adancul zavoaielor si acolo, departe de urechile tuturor ii voi lamuri totul si-i voi destainui locul misterios unde-o voi ascunde pana la limpezirea lucrurilor.

- Nu-ti voi cere nimic in schimb Valentina Andreewna, ii voi spune, - decat, pana atunci, pana la potolirea tuturor valvelor, sa-mi canti in fiecare seara romanta fara cuvinte si bacarola lui Tschaicowsky si sa-mi canti tot Tschaicowsky si tot Rimsky-Korsakoff si tot Rahmaninow, si tot Musorsky, si sa-mi canti cantece de stepa si cantecul tau insuti, cantecul locurilor tale, pe care le vreau cat mai indepartate si mai necunoscute. mai ciudate. mai de neinteles.

Eu nu stiu inca locul unde o voi conduce in noaptea aceea, dar maine imi va fi unica porunca sa nu am altceva in gand; va fi desigur, va trebui sa fie, o odaita calda si primitiva, inecata in vaporii apei de Colonia, in care fata ma primeste in fiecare seara inalta si dreapta, cu ochii ei risipitori de uimire, uimiti si neintelegatori si totusi scaldati in lumina dulce si sfioasa, tocmai a acestei neintelegeri.

- Pentru ce ai facut toate astea?

- Pentru ca veneai de departe, de foarte departe, pentru mine din alta lume, cu o vioara in mana, cu cheia sufletului tau in mana.

si ea va ramane tot nedumerita, dar nedumerirea asta tocmai va fi fericirea noastra, ne vom strange in ea de groaza desvaluirei si a intelegerei, care n'ar mai fi niciodata sa fie.

Astfel imi canta acum inchipuirea mea si e grozav de romantic si de frumos, ma simt batand ca o inima in mijlocul vastelor evenimente pe care le pregatesc si care sunt atat de minunat, de artistic plamadite, de nocturne, de pline de departare si de mister, ca simt in sfarsit un inteles acestei firi impunatoare, intelesul pe care-l orbacaiam in carti sacre si in carti de matematici.

Ma indrept si pasesc cu pasi largi, care trebue sa-mi con-firme ca traesc, ca se perinda aevea toata aceasta tesatura de poveste. La miscarea mea, Niculina s'a ridicat cu totul in crivat, s'a inghemuit intr'o rana cu genunchii adusi spre sani, cu mainile impreunate si petrecute prin stransoarea lor de cleste, pe care o cunosc asa de bine. Ea ma urmareste desigur de mult, imi urmareste poate gandul, dar cat poate ea cuprinde din el? Ma priveste cu ochii ei imensi, deschisi imens, dar abia acum bag de seama ca, ma priveste, Doamne, ca este inca aci, c'a fost tot timpul.

- Dar cam intarzie Serghe al tau, glumesc oprindu-ma dinainte-i, cu mainile varate in buzunarele pantalonilor.

Astept pe figura ei un suras fugar, dar nimic, - doi ochi cari ma privesc intr'o incordare fixa, arzatoare.

- Oamenii mei or fi si inghetat prin cosarele voastre.

si iarasi nimic, nicio tresarire, nicio lumina, nimic decat privirea acea.

A, ba da, un fior, o unda de bucurie si de rautate, cand ma apropii si o strangere in sine ca pentru a-si potrivi o pozitie de aparare.

Cu o smucitura trage macatul dedesubt, deasupra-i si privirea ei de ura ma izbeste intre sprancene ca o piatra.

incercai s'o mangai, dar ma respinse cu violenta.

- Niculino, dar ce e cu tine, spune?

Se scutura cu desgust de atingerea mea si se retrage tot mai spre parete, inghemuindu-se necontenit; ma mir unde mai gaseste loc pentru aceasta contractare, care-i strange in ochi toate puterile trupului si ale membrelor.

- Asteapta pe Valea ta, (ea pronunta si accentuiaza numele Valiei corect ruseste) ce doresti dela mine?

- Ah, Valia. pentru dansa. ah. asaa.

si pornesc deodata in ras puternic, din care ma opreste brusc doar propriul si stridentul lui sunet.

- Aha. esti geloasa?. Tu esti geloasa Niculina? Tu poti sa fii geloasa. pentru mine.

Ea clipeste ochii ca napaditi in intunerec de o lumina vie, neasteptata. ii tine inchisi o seama, apoi ii deschide larg si ma priveste cu o nerabdatoare curiozitate.

Nu inteleg ce poate sa-mi spuna privirea aceea; si nu nimeresc nici cuvantul cu care as putea sa umplu acest subit si neplacut hiat intr'o suita atat de armonioasa de evenimente. in asteptare, rad deci cu intermitente si cat parca in ochii ei, capatul firului rupt, pentru a implini la loc pana la ultimul amanunt, tesatura de aur, cu care s'a invaluit in asta seara, mai sigur si mai fericit ca niciodata, sufletul meu.

Ochii Niculinei sunt umezi si staruitori. Desigur ea insasi asteapta acelas lucru. si ea insasi e cea dintai care da semne ca a gasit trasatura de unire mantuitoare.

- E adevarat? incerca glasul de argint sa se dumireasca de ceia ce i se pare ca a gasit in ochii mei.

- Ai spus-o asta ca sa ma mantui? Ca sa-l faci sa plece mai repede, linistit?

si velinta fu data cu aceiasi smucitura inlaturi, iar ea-si indrepta bustul strangandu-si sub dansa picioarele.

- Spune? Da?

si-mi apuca mana.

Dar eu rad nehotarat si e atata incredintare deplina in privirile ei pentru aceasta idee mantuitoare, ca inca nu gasesc curajul sa i-o turbur.

- Rau ai facut, ma mustra ea, cuprinsa de ganduri. Ai stricat totul, cu povestea ta. Dar tot e bine ca ai intarzaiat pana s'o ticlui.

Vorbea rar si parca mai mult cu gandurile ei.

- ti-am spus: nu va indrazni! si daca nu ti-ai fi pierdut cumpatul, ai fi vazut ca n'ar fi avut curaj nici pana la urma.

si dupa o tacere mai lunga de zambet vag, in sine:

- El ma iubeste cu adevarat.

Mi se pare ca aci e capatul firului si trebue sa-l apuc neintarzaiat:

- intr'adevar te iubeste. Razbunarea lui, de s'ar fi putut s'ar fi intors numai asupra-mi. pe mine ma astepta el, in dreptul ferestruicei.

- Ah. pentru aceia ai ticluit povestea! rase ca asigurata.

O, puteai sa nu te ostenesti. Eu l-am vestit: daca-ti atinge un singur fir de par, pe mine nu ma va mai vedea in toata viata lui, ori ce-ar fi sa se intample.

- Niculina! gemui inchizand ochii, dibuind orbeste cu mainile spre dansa.

- El a tacut, cand i-am spus aceasta, continua Niculina pe care o adusesem pe genunchii mei.

- I-am fagaduit ca te voi indatora in schimb, sa nu-l prinzi si sa nu-l superi in drumurile lui. Dar pentru ca asta nu ti-o puteam cere, pana nu vedeam ca el se supune, mi-a trebuit deocamdata sa te pacalesc cu aceasta trecere a lui peste Nistru. Era deajuns ca el ne lasa impreuna. de buna voe...Dupa ce pleca, aveam sa joc cu adevarat in jurul tau si sa strig: - El a fost si ne-a lasat impreuna. Asa e ca ti l-am dat prins?

Iata joc in jurul lui. nu te teme, nu-ti va face nimic nici la intoarcere, caci altfel el stie, ca ma va pierde si pe mine. Dar tu ai banuit ca e alaturi si ai pretins sa ma desbrac. Era atat de neasteptat si pentru el si pentru mine: dar eu am inteles atunci pe loc ca aci sta incercarea cea mare. si incercarea a fost intr'adevar: el n'a indraznit sa traga.

si iar se opri mahnita.

- Dar tu ai stricat totul.

Pe urma incepu sa ma mangae induiosata pe obraz:

- Dar tu, pentru mine ai facut-o. Nu pentru tine. caci el tot avea sa vada, dincolo, ca l-ai amagit. ti-o fost teama ca el tot va trage la urma, asa cum cazusem pe crivat.

O strangeam la piept si caldura corpului ei imi trecea prin haine toropitoare; ma cutropea cu mersu-i rapid, amortindu-mi curiozitatea muscatoare de a trage perdeaua mincinoasa cu care ea singura imi invaluise gandul; tremuram, nu cumva sa-i descopere tot ea, tesatura falsa si fragila.

Am nevoe de strangerea ei; simt in sange biruitoare, toata amintirea placerilor ucigatoare, ascunse in corpul sau. Ea insasi simte nevoia mea, degetele ei imi desfac infrigurate centura, imi deschee nasturii dolmanului, pe care mi-l rasfrange pe umeri. O sarut lacom pe buze, pe ochi, pe obraji, pe par si ea continua sa ma deschee inainte - doar asta e una din propriile ei bucurii, foarte arar ma lasa s'o ajut.

Dar se opreste deodata si casca ochii largi spre mine, in mine:

- Dar tu stiai pe unde avea sa iese el?.

insa dorinta care acum a devenit potopitoare imi da glasul minciunei continue si al negatiei. Lungile explicatii intarzaie, incurca, perspectiva adevarului ma sufoca in aceste clipe.

- Pe unde sa iese? dau nestiutor din umeri.

- Pe usa.

Ea rade bucuroasa ca s'a gasit asa repede un raspuns palpairii de neliniste care pare ca incearca sa se zamisleasca in sine-i. O strang pana la zugrumare, ca sa alung orice zbor strein, s'ar mai abate piezis si viclean in minte-i. Dar mi-e cu neputinta sa-i prind ochii, cari scapa necontenit alaturi, de sub puterea ochilor mei.

- Dar n'ai auzit usa. si-ai ascultat la ferestruica.

Singur ai spus ca trebue sa mai fie o iesire.

- Am spus-o intr'o doara. Doream sa plece mai repede ca sa scapi tu.

- Atunci, cum ai stiut c'a plecat?. Doar ai fost dincolo si-ai vazut ca nu mai e nicio usa.

Dau din umeri, incercand sa ma infig intr'ansa, voesc s'o abat sub greutatea bustului meu. dar ea pareaza si scapa.

- Nu inteleg unde vrei sa ajungi.

- Tu ai stiut de cealalta usa, spune, spune.

- si daca as fi stiut. ce-ar putea.

si-mi intind cu repeziri de uliu mainile spre a-i apuca mijlocul, dar ea mi le prinde cu promptitudine si mi le strange cu tarie.

- Atunci, daca ai stiut. daca stii. trebue sa fi luat masuri, ca sa fie prins. Spune, spune. au sa-l aresteze.

- Nu, nu va fi arestat. ma ridic straduindu-ma sa-mi smulg mainile din stransoare.

- Pentru ca sa-ti aduca pe Valea! suera ea, zguduindu-ma cu putere si fulgerandu-ma cu toata ura ochilor.

- Pentru ca vrem sa-i descoperim vadul. Ei, acuma ai aflat?

O unda de lumina pare ca luceste acum in ochii ei. Dar tot numi da drumul. Ma strange cu toata puterea aceasta vrajitoare goala si frumoasa, pe care o zgudui la randu-mi cu toate sfortarile mele si ai carei sani palpita ca niste po-rumbite gata de zbor, la fiecare tremur. Ma pravalesc spre dansa, cadem invalmasiti in pat, ne rostogolim unul peste altul, dar mainile tot incatusate imi sunt.

- Atunci il vor aresta la vad? continua ea neinduplecata, cand rasufletul agitat ii permite.

- Da, acolo. daca vrei s'o stii si pe-asta.

- Bine, vom astepta pana te vor vesti.

- Poate nu vor izbuti.

- Vom astepta sa te vesteasca si de asta.

- E o nebunie, ce te-a gasit acum. Poate nu-l aresteaza in noaptea asta. il lasa sa treaca linistit ca sa nu bage de seama. pentru ca vrem sa vedem, ce ne va aduce de dincolo intai si intai.

- Va aduce pe Valea, suera ea, izbindu-ma in piept cu proprii mei pumni.

- Ei da, va aduce pe Valea.

si cu acest strigat de triumf, am putut insfarsit sa scap.

Ma dau cativa pasi in urma ca sa ma pot avanta: ea intelege si asteapta palida si tremuratoare. si corpul ei e minunat in aceasta incordare suprema. Degetele i se incovoae si incet, pe inderete, fara sa ma slabeasca din ochi se ridica pe pat, in picioare. necontenit aplecata, cu maini incovoiate, cu degetele jucand de pofta apriga a zugrumarei. La cea dintai miscare ce voi face, ea se va pravali spre gatul meu. Rad rautacios si dur:

- Valia e o spioana. pe care vrem sa punem mana de mult. A mai fost prinsa odata, dar nu s'a gasit nimic la ea si a fost trecuta inapoi. Acuma a fost zarita luand fotografii pe malul celalalt. Nu puteam sa-i spun astea lui Serghe: i-am pomenit doar de vioara. Ea e o buna artista si e fata frumoasa, stie sa intre usor in inima ofiterilor. Dar acum nici nu va apuca bine sa puna piciorul pe malul nostru, caci va fi indata arestata cu Serghe cu tot. si trimisi indata la comandament.

Niculina ma priveste neclintit: si-a indoit un genunchi, apoi pe celalalt, isi incovoae spinarea goala in care sira isi infige usor siragul ca de matanii al vertebrelor. Sta aplecata, cu capul pe-un genunchi; ma apropii usor si-i sarut fiecare boaba din sirag. Ea s'a incolacit ca un melc in jurul genunchiului si plange incet.

O mangai ca pe-un copil si-i ridic fata ca sa i-o sarut.

Lacramile ii curg molcom ca sire de stravezii margaritare.

Nu se fereste de atingerea mea; ba chiar se strange de mine, ca un copil de mama care l-a pedepsit. O rastorn intreaga pe perne, dar ea inca resista rugandu-ma:

- Nu, el nu trebue arestat. nu vreau sa-l arestezi. e sotul meu de atata vreme. nu pot, nu pot sa stiu ca tu i-ai facut vreun rau, cand el ne da deslegare. mi-e mila de dansul si nu vreau sa te urasca iarasi, de moarte. mi-este asa de credincios. ne va fi asa de credincios, il vom trimete oriunde si el iti va da pe mana, pe toti spionii, pe toti contrabandistiii, pe totii raii de pe lume. Mai mult folos iti va aduce astfel. el se va invata sa te iubeasca. vazand cum te iubesc de mult. vei vedea, vei vedea.

si inlantuindu-ma in salbateca-i stransoare, mi se dadu.

Dar cand o simtii complect imobilizata, raspunsei gemetelor ei de placere, inconstient si biruitor, in fundul urechei:

- Ba da, il voi aresta, pentruca asa am porunca si eu nu sunt invatat sa calc poruncile. Iar pe Valia n'o voi aresta pentruca nu e spioana, pentruca e frumoasa, pentruca e artista, pentruca vine dedeparte. asculti, foarte dedeparte.

Din necunoscut.

Iar Niculina, care se zbatea acum ca un sarpe lovit de moarte, nu putu sa scape, de cat infranta de spasmul inevitabil, cand consimtii insfarsit sa-i dau drumul.

Atunci, cu mintea turbure de stupida si inutila cruzime a acestui infinit de divin delir, ma simtii scuturat ca dintr'un straniu vis.

Patru ori cinci tunete pornira deodata cu nenumarate ecouri si prelungi vuete ale vaii imense. Pe urma, impuscaturi raslete, cu alte vuete si ecouri.

Am rasarit galben, cu ochii rataciti, din maldarul ravasit de perne si macaturi.

Ea a scapat un tipat usor ca un copil in fata unei surprize.

Balbaiam in nestire, in vreme ce-mi potriveam centura peste dolmanul inca neincheiat: - Cine a indraznit?. Nu se poate. nu se poate.

Ea tasni atunci in sus si se napusti asupra usei, se izbi de ea cu putere si reveni sa-si traga camasa si fustele, repetand dupa mine ca un copil sau un idiot:

- Nu se poate, nu se poate.

Oamenii ma asteptau afara in palcuri neregulate si'n fierberea grabei.

- Cine-a tras. cine-a indraznit?. Dupa mine.

Ne aruncaram in zanganit de baionete prin gradinita, din coltul caruia nucul imens arunca spre noi, intr'o nervoasa framantare sutele-i de brate lungi si negre, ca de moaste.

impuscaturile veneau acum foarte de aproape si vuetul lor se legana repetat dintr'un parete intr'altul al vaiei.

Gasiram un baetas zvarcolindu-se si incolacindu-se in jurul pantecului ingaurit: glontul ii traversase matele si esise prin fata rupandu-i burta. Mai incolo doua fetite, doua copilandre, tremurau de frig si spaima sub paltoane barbatesti bine vatuite.

- Dar Serghe? Serghe a scapat? fu prima mea intrebare.

il cautau tocmai, Gherascu si Cebuc. Garneata tipa furios - si cu apropierea mea aceasta furie crescuse - la cinci ostasi necunoscuti si blegi, cu nasurile in pamant.

Din cand in cand ocarile ce le turna potop erau intrerupte de cate-un plescait sonor de palma, pe obraz. Cand urechia-mi putu distinge primele cuvinte: - Mama voastra de natarai, cum ati indraznit sa intrati in sectorul nostru?

- intelesei.

- Sunteti din plutonul lui Iliad?

- Da, sa traiti.

- Ce-ati cautat pe-ici?

- Ne-a dat ordin sa batem valea mai in lasat de rau.

Ca sa nu ne amestecam cu ai dumneavoastra.

- Ce sa gasiti?.

Tacere. Cu oarecare intarziere, unul mic de-un metru, gasi:

- Ce-o scapa dela ai dumneavoastra. Ca aveti sectorul al mai greu.

- V'a spus sa impuscati sau sa prindeti?

- Pai daca n'au stat pe loc.

Idiotul de Iliad. Asa dar, daca ei i se nazarea cumva sa fuga.

Am risipit oamenii in cerc; daca nu-l gasesc pe-aproape, inseamna c'a scapat. Felinare se aprind si lumini ratacitoare incep sa alunece pe camp. Cebuc si Gherascu se intorc; n'au dat peste nimic. Niculina a sosit si ea. Garneata repeta scena cu soldatii streini, pentru dansa: femeia ne arunca o privire inghetata si neagra, si se indeparteaza ca o umbra in negura. Cele doua fete imi dau lamuriri: erau patru fugari, ele doua, ranitul si altul care a fugit deasemeni, Balan pe deasupra.

- Doamne, daca nu l-ar fi atins!

Ma trezesc murmurand.

Garneata repeta semnalele pentru sanitar si brancarda.

De undeva ajung pana 'n urechile noastre voci intaratate.

Acolo trebue sa fie? Dar cine? Fugarul ori contrabandistul?

intrebarile si raspunsurile pleaca si sosesc din om in om; din lumina in lumina. Nimic altceva decat o baltoaca de sange si urme de om care-a cazut; pe urma pasi spre apus, pe care-i inghite muschiul si zapada. Luminile se-abat spre apus dar luciul omatului nu mai destainueste nimic. Mai incolo o arie de zapada faramitata si rascolita, in toate partile. si intr'un tarziu din nou un vuet: inca o picatura de sange, apoi alta si alta. S'a gasit dara: luminile se tin dupa ea. Las totul in seama lui Cebuc si eu alerg cu Garneata. si felinarele imi lumineaza picatura cu picatura, drumul insemnat cu rosu. Din directia pe care am apucat-o rasbate intru tarziu tipatul sfasietor al Niculinei; un chirait ascutit si inca departat, care se implanta de mai multe ori in mine ca un cutit. E acolo.

Acolo, chiar unde razbate in vale pe sub maracinisuri sarpele potecei adanci ca un transeu, Serghe se prabusise.

Nu mai putuse urca, dupa o distanta considerabila strabatuta in goana disperata si ametita, de muribund; tovarasul lui bun, suisul cel ascuns il respinsese. Zacea rasturnat pe spate, aratandu-si dintii pe sub mustatile galbene si pleostite.

Cusma i se daduse intr'o parte, pieptul i-era incordat, o mana se infigea in pamant, pe cealalta o proptise voiniceste in soldul drept putin ridicat. si mort ne infrunta.

Niculina sa rasturnase pe el in cruce muta si crispata, intr'o strambatura stranie, care aducea mai mult a ras.

- Barim sa fi cazut in dreptul vadului lui! imi sopteste

Garneata, in ureche.

Fugarul celalalt nu mai putu fi gasit. Ranitul tragea sa moara, veghiat in magazia prizonierilor de cele doua fete, de brancardier si de sentinela. Raportai la telefon; o voce somnoroasa imi repeta vorbele la celalalt capat al firului, taraganandu-le pentru a castiga timp sa le scrie. Adormii cu capul pe masa, incercand sa intocmesc raportul scris.

in somnul iepuresc, taiat de crampee de visuri fara sens, albul hartiei si obsesia introducerii infiorator de banale, cu care incepusem sa mazgalesc foaia, ma nelinistira tot timpul. Tresarii si strigai:

- A murit, mai baete?

- Cine?

- Moase-ta. Baetasul acela.

- A-a. Ma duc sa vad, dom' locotenent.

N'am nicio putere sa scriu. Mi-e sila de hartie, de masa si de odaita asta si mi-e somn. O greutate napraznica imi apasa capul pe masa. Trimisul revine intr'un rasuflet.

- Nu mai are mult, sa traiti dom' locotenent.

- Idiotule. esi.

As putea sa mai dorm nitel. E imposibil de scris acuma.

Nici nu stiu ce sa scriu. trebue sa dau relatii exacte. si el inca. da. in definitiv as putea sa-l las pe el la urma.

Trebue relatate celelalte. Dar patul ma imbie, mainile mi-s amortite. o atipeala ca lumea, in pat mi-ar da toata energia de care am nevoe, sa pot tine condeiul in mana. Mortii trebue pusi toti inainte; n'am sa scriu tocmai catre sfarsit: ranitul de care v'am raportat la punctul trei a sucombat tocmai acum. Dar ce dracu' e cu somnul asta, parca mia incarcat toata greutatea pamantului in spinare. Barim o jumatate de ceas sa ma pot intinde. Drace, tocmai acum s'au pus sa ma gaseasca toate noptile pierdute.

- Hei baete. ah, magarul n'aude. baete, he. ba. I-a uite idiotul cum imi mananca din jumatatea mea de ceas.

Idiotule, idi-o-tu-l-e-e-e. Ah, a sters-o iara. a sters-o sa se culce. in fiecare noapte dorm ca bustenii si nu se mai satura.

- Ordonati dom' locotenent.

- Sa nu te culci ca te-a luat mama dracului. Du-te inapoi si sa vii sa ma scoli. cand s'o intampla.

- S'a intamplat, dom' locotenent.

- Ce sa se intample, idiotule?. sa ma trezesti cand. o muri. auzi, asta am vrut sa-ti spun. ah, cum imi mananca viata.

- Pai a murit, domnule locotenent.

- Executarea, cand ti-am spus. l-ai si omorat, ca sa scapi. nu mai poate omu' sa se odihneasca de lenea bestiilor astora.

- Pai d'acolo viu domnule locotenent. D'aia am mai asteptat nitel, cand m'ati strigat. Eu v'am auzit tocmai deacolo, cand m'ati strigat, da am asteptat sa beleasca ochii de tot, ca stiam eu ce doriti dumneavoastra.

Ori cum, e imposibil de scris acuma. Sunt excedat.

Maine, maine. trebue sa anchetez din nou. Deocamdata doar. la telefon, sa anunt decesul.

- Allo. allo. da, da, da. tocmai asta. stii ca sa anunt si decesul asta. raportul scris soseste maine. abia mai ma tin pe picioare. si stii. trebue sa mai fac un supliment de ancheta. dar stii, decesul trebuia sa-l anunt la telefon.

- Puteati si asta tot maine, domn' locotenent. nu-i niciun zor.

De dimineata aduc cele doua fete la mine si le poftesc pe scaune. Nu are niciuna mai mult de saptesprezece ani.

Toata bunavointa mea nu ajunge ca sa desclesteze gura celei mai inaltute, care ma priveste crunta cu ochii galbeni, mici si jucausi, de veverita. O chiama Roza Mendel. tinteste necontenit spre mine barbia-i ascutita, usor despicata si nasucu-i coroiat: ochii galbeni i se confunda cu multimea pistruilor. in schimb, figura celeilalte, a Evei Stern, e o floare rara in plina imbobocire. Hainele de pe dansa tradeaza pe fata cu stare, privirea limpede si franca, vocea calda si argintie, figura roza si dulce, contrasteaza pana la tipat cu imprejurarile din noaptea asta si cu stilul de proces verbal.

- Ce cauti dumneata la bolsevici?

E tocmai cum am banuit. Ea merge la bolsevici pentru ca se simte frumoasa si binecuvantata de noroc. E aleasa viitorului si protejata lui oriunde. Oriunde va calca piciorul ei, va insenina locul si va pune zambete pe fete incruntate. Ea se simte sigura de aceasta si e sigura ca mai tarziu, rasul ei va insemna si mai mult in viata sa si-a altora. De aceea la imboldul impresarei cu ochi galbeni si nas ascutit, a bunei colege de banca, s'a multumit din marele avut al tatalui ei, un comerciant bogat din Balti, doar cu saizeci de mii de lei, sustrasi din casa de bani chiar cu o noapte inainte, dupa toate regulele artei: chei sterpelite din buzunar in toiul somnului, scrisoare de adio, de renuntare si de lepadare, la orice legaturi si indatoriri familiare, la orice avere, bogatie mult mai mare stand in insasi faptura ei. Chiar cele saizeci de mii nu erau sortite decat unui rost pasager: douazeci de mii acont lui Balan, alti douazeci urmand a-i fi platiti pe malul celalalt, in total, cate zece mii de cap de tovaras, iar douazeci, cheltueli ocazionale. imi preda intr'adevar 37000 de lei; fondul desi provine exclusiv din casa de bani a parintelui ei, e spre folosul tuturor; asta zic si eu ca e adevarat comunism! Ca impresii, e infricosata de moartea tovarasului de drum si doreste celuilalt, celui scapat, sa aibe o alta soarta. Nu pare deloc nefericita ca piciorul nu i-a apucat in tara mult dorita si e sigura ca tatal ei ii va face cadou cei 37000 de lei, de bucurie ca s'a intors.

Mititica aventuriera!

ii raspund ca daca ar fi dupa mine, as lasa trecere libera tuturor celor cari vor sa treaca dincolo, ba chiar, unora, ca domnisoara Roza Mendel, le-as pune indata la dispozitie chiar mijloace de transport.

- Dar pe una ca dumneata te-as face pachet si te-as trimete inapoi tatalui dumitale... chiar daca as sti ca astfel calc ordinile superiorilor mei. insa asa trebue sa va trimet pe amandoua pachet.

- Calca-l pentru mine. vad pentru prima oara dintii marunti, ca de soarece, ai celeilalte.

- Dupa tambalaul asta, zau ca nu se mai poate. Eram gata sa adaog: "Dar altfel. oricand.". insa ma opresc la vreme: un biet copil ratacit si acesta - si improscat de-un Dumnezeu prea crud cu atati pistrui. ce dracu. Iata cu adevarat o revoltatoare nedreptate. Eu unul i-as ierta orice ambitie sociala, fie cat nu s'o putea mai absurda. Dar nu tiu s'o jignesc, impartasindu-i aceasta sincera parere.

- Nu domnisoara, nici pe dumneata nu te-as lasa, nici atuncea. te-as trimite inapoi la parintii dumitale. esti prea tanara.

Dar drept raspuns pentru marinimia mea, atata ura se ingramadeste in cele trei ascutisuri ale acestei fete, ca-mi var nasul in hartie si dau drumul insfarsit unei introduceri onorabile raportului meu, pe care ca'ntotdeauna ma nacajesc sa-l nimeresc mai deosebit putin de cliseele stiute: inofensiva marota de carturar ratat.

Am inaintat pana la jumatatea fluviului. Tufisurile de pe malul dimpotriva ma imbie cu usoare leganari primitoare.

tarmul se ridica intr'acolo, atat de lin ca nici n'ai simti cand urci. si deodata, la nu mai mult de doi chilometri si jumatate, pe stanga, o depresiune mai repede si mai putin adanca, pare ca se lasa^. Acolo, in aceasta usoara palnie a pamantului, e Dubosani. in pas saltat, in mai putin de-un sfert de ceas as fi acolo; cu Pafnute in cinci minute.

Dar ma opreste aceasta linie invizibila trasa drept pe la mijlocul ghetei; e o linie inchipuita, dar parca e o bariera de fier, de ghimpi, de foc, de trasnete. Iliad a trecut-o, eu nu fac un pas mai departe de dansa; caci ea imprumuta mister, romantism si farmec acestei intamplari de dragoste. Fara ea, Valia ar fi o simpla trecatoare, care nu ti-ar intoarce decat intamplator privirile; ar fi o simpla pasagera in expresul Odesa

- Chisinau, dar poate nici n'ar fi avut ce sa caute pe-acolo, dupa cum eu insumi n'as avea ce sa caut pe-aici. Un loc nici mai mult, nici mai putin atragator decat altul. Nu, nu trebue sa fiu suparat pe aceasta linie inchipuita, pe aceasta linie de neant, de care se izbesc totusi si se sfarma atatea doruri de libertate, atatea nazuinti, atatea vieti. Fara dura ei traectorie viata nu mi-ar fi adus aceste clipe de mare tensiune, pe care le traesc acum, aceasta curgere de potopitoare suvoaie primavaratece, aceasta clocotitoare si imensa speranta, care da nou si aprig sens, unor zile gestul de comune.

Ma intorc si nu stiu cum, dar ghiata parca se leagana, ca un pod plutitor. E o parere, buna de facut sa sara inima unui indragostit romantios si fara noroc. Ia uite ce raspuns masiv si dur da aceasta crusta solida si groasa, ciocanitului iscoditor de baston.

Rusoaica!. in fapt de seara, cu lumina searbada a unui corn mare si rosu de luna, gata sa apuna, ea se desprinde din nehotararea malului dimpotriva. Rusoaica, rusoaica!

Valia! Valentina Andreewna Grusina! Sunt mai multi oameni pe dambul nesimtit, care desparte batatura pichetului de apa: e si Garneata. Privesc in laturi la dansii sa ma convig daca n'am o parere: dar toti sunt cu ochii pe fantoma inalta care se apropie.

0 bundra groasa, cu guler enorm de blana i se strange pe corpul inalt si svelt, in picioare cisme de cauciuc, in cap o caciula brumarie taiata cazaceste. in mana o cutie. de vioara?. mai de graba de balalaica. Dar e inca departe si nu se distinge bine, dupa cum nu i se distinge nici figura, pe care, insfarsit, peste trei minute, Doamne, o voi putea insfarsit cunoaste.

Aparitia s'a oprit ceva mai incolo de linia inchipuita. Ezita.

O, ho, sunt gata sa ma reped si s'o iau de mana, pe care insfarsit o voi simti intr'a mea, a carei atingere rece, de drumeata la vreme de iarna, o voi simti insfarsit - o voi incalzi intr'a mea.

ii fac semne de prietenie, de curaj. si toti ii facem semne de prietenie si curaj. Aparitia ne priveste lung, dar in linistea asta rosie, de corn de luna sfasiat de ascutisurile negre ale plopilor, fata inca e un mister pentru mine. O, in doua minute. misterul asta se va topi.

Cazacioaica priveste acum in jos si parca incearca soliditatea ghetei cu varful piciorului, ridica fata iarasi spre chemarile noastre, si inainteaza piezis, intr'un fel de curba.

Dar rar si usor, cu pasi de dans, aplecandu-se ca intr'un joc vechi si potolit, punand o gratie nesfarsita in aceste miscari. Rusoaica. vine ca o mangaere din marea ei departare, ca o poveste, necontenit frageda din adancul trecut.

A trecut linia inchipuita, dar hotarat lucru, cutia din mana, nu mai e o cutie de vioara. in jumatatea ceastalalta a ghetei, corpul

1 se indreapta si paseste acum mai cu siguranta. Fata incepe sa i se desemneze si privirile-i cresc, cuprinzandu-ne pe toti in lumina lor staruitoare, plina de speranta, de bucurie si de recunostinta.

S'a apropiat, se opreste, inainteaza iar cativa pasi, atinge malul. Rasufla lung si adanc: n'am mai auzit niciodata un rasuflet atat de suerator, de usurare, ca dupa o sete crunta de desert. O figura de baiat, iar cutia din mana, un mic geamantanas patrat si ingust. Scoate caciula si saluta.

- Dobri vecer! un glas de baiat.

si ne mai spune ceva pe ruseste, ceva plin de asigurare si recunostinta.

Nu, nu se poate. Ordinul e ordin. inapoi. Semnalele noastre au fost de indepartare. inapoi. Nazat. Ukaz. Strasnai.

Talmaciul vine si pune intrebarile obisnuite: Rude? Niet?

Gavariti pa rumanschi? Niet. Se vede. Nazat.

Baiatul isi scoate caciula, isi sterge fruntea de sudoare, isi ridica geamantanasul.

- Dobri vecer.

- Drum bun.

Dar deodata isi aduce aminte de ceva si alarmat se intoarce. Talmaciul insa a plecat. S'a mistuit. Nu-l mai putem descoperi. Baiatul inghite in sec, ne mai spune ceva pe ruseste si da cu piciorul in ghiata.

- Cam aluneca! glumeste cineva.

Ceilalti rad. Rusul isi alunga privirea pe fetele sarcastice, care par sa spuna: "De geaba o mai lungesti". si-o opreste in ochii mei; dar ii intorc cu indiferenta, inclina atunci din cap si porneste. Pe la mijlocul ghetei, iar incepe figura de dans, apoi deodata un chirait lung, o saritura salbateca, de pisica in aer; si'n aceiasi clipita disparitia subita, verticala a corpului lung si suplu, aspirat de curentul lacom, prin gaura neagra care se deschisese si pe care o vedeam de aci. O caciula brumarie si niste brate, apoi degete care se inclesteaza de ruptura groasa a sticlei, dar gura raului se largeste sarcastic si apoi nimic.

Ma clatin. inaintez ametit ca un betiv. Ghiata ma primeste cu maraituri surde.

- Domnule locotenent, domnule locotenent, ce faceti!

Ma opresc. La cativa pasi un ochi negru, dar mic ma fixeaza piezis din sticlisul subred; ma retrag de-anderetelea.

in noaptea asta si'n noptile urmatoare, suflul domol al primaverei inca departate, munceste cu spor la naruirea totala a visului meu. Aud paraiturile ghetei prin somn, unele tari ca bubuiturile de grenade. Ma trezesc asudat si imi infund capul in perina; dar aud in mijlocul creerilor chiraitul cel salbatec si imaginea celor doua maini fara stapan, bajbaind prin aer, n'o mai pot sterge.

Noptile mele nu mai sunt nopti. Trebue sa fug, dar unde?

La Niculina n'am mai indraznit sa ma duc in cuprinsul celor trei zile care au urmat uciderei lui Serghe: pentru formalitati am trimes pe Garneata.

Nu l'am intrebat de dansa si nici el nu mi-a spus nimic: totul trebue sa fie acolo, asa dar, posomorat si cernit. Dar acum paraitura asta incontinua, in care imi pare ca plesneste tot cugetul meu, ma alunga iarasi pe drumul obisnuintei.

Nu, fara indoiala, nu voi bate la usa, nu voi patrunde in casa. inca nu. inca nu. si alung orice ganduri, care se arata destoinice sa-mi ofere bune inceputuri de scuza.

Nu vreau, nu pot sa ma gandesc.

Ma voi multumi sa privesc de-afara, la fereastra pe care, de buna seama, o voi gasi intunecata la o ora asa de adanca in noapte. apoi voi intoarce domol pe Pafnute, a carui spinare ma duce fara avant si ale carui copite plesnesc prietenos in mustul zapezei lichefiate.

si doua nopti fac drumul asta al penitentei, nestiut de ea, -dar abia intr'a doua, bag de seama, ca intre poarta si stalp e petrecut de trei ori lant greu cu lacat. Descalec si sar. Amandoua usile sunt ferecate pe dinafara cu lacate la fel de grele. Ametit, de-o trecatoare slabiciune fizica, imi reazim umarul de usa, care s'a deschis de-atatea ori pentru mine, apoi lipesc tampla. Lemnul imi trimete inapoi rasuflul cald cu care-l improsc: scormonesc cu unghia in el, apoi bat usor, tainuit si soptesc: Niculina, Niculina!.

si'n noaptea asta, pentru toate zilele si pentru toate noptile ce vor veni, las in urma-mi casa neagra si pustie.

Iar in fiecare dimineata, sticla, podul de sticla al atator nadejdi fara pret, e toata conrupta de paienjenisul crapaturilor: in a treia zi pare un mozaic marunt si macinat, de stravechi castel in ruina. Dar apa dospeste dedesubt umfland podisca prabusita si limbi agere si vinete plesnesc furibunde dintr'o parte carapacea zdrentuita de zale, care inca rezista. Un soare las si imprecis, asista din dosul invelisului aproape transparent, sub care-si ascunde zambetul, salbateca indarjire a lichidului insurect. Pe urma sloiurile incepura sa curga, tarate de curentii razvratiti, mute si resemnate, in tumultul spumos al acelora. si intr'una din zilele acestea, cand pohodul sloilor, incepu sa se mai limpezeasca, strigatele soldatilor; ma scoasera afara:

- tine-l ba.

- A plecat mortu' la vale.

- O prajina, o prajina.

- Barcagii, barcagii.

- ala e cosciug de copil.

- Nu vezi ba, ca e o cutie de dibla. raspunse calm

Gherascu, patrunzand domol in apa cu o prajina lunga in mana.

Este intr'adevar o cutie de vioara, prinsa intre doi sloi, carora un cot al raului le domolise mersul. tiganul inota pana la un smoc de salcii si intinse prajina. Cu mare grija, varful cu doua cracane dibuia pe langa sloi, incercand sa-i abata cu totul din fir spre apa moarta.

Dar cei doi copilandri basarabeni cari imi slujeau de barcagii, ridicara caicul cel mai usor si fugira cu el pe mal, mai sus de tufele unde opera Gherascu. Caicul se strecura sprinten ca o lisita printre tufisuri si esi drept in deschizatura sloiurilor: copiii trasera usor cutia neagra in blestemele furioase ale tiganului.

O deschisei in bordei: chiar pe catifeaua capacului, o monograma de argint cu inflorituri, pe care inca nu indrasnii s'o descifrez. Scosei vioara muiata bine si golii apa de pe fundul cutiei. Pe urma privii si monograma, intocmai cum ma asteptam: nicio nadejde mai mult. Semnele alfabetului rusesc: B. A. F.

Ma lasai usor pe scaun. Abia acum bagai de seama ca

Gherascu e langa mine si inca ud, asa cum esise din fluviu.

- Dumneavoastra tot nu cantati cu ea, dom'le locotenent. si la a mea i-au plesnit toate coardele de ger. zau sa traiti.

si acuma primavara a irumpt din toate partile, soarele nu-si mai ascunde veselia luminei sub solzi reci sau sub perdele de neguri, vrabiile nuntesc printre nuielele tufisurilor si mugurii, cat bobul de neghina, buburoseaza ramurile copacilor. Bocancii soldatilor matura c'o lovitura fosnitoare frunze uscate, prin zavoaie, si descopera in putreziciunile de desupt cuiburi de ghiocei si viorele pe care mi le aduc si pe care eu le depun langa cutia neagra, acoperind-o cu ele ca pe un sicriu.

Ghiata s'a dus, dar refugiatii ne sosesc si acuma; patrulele descopar zilnic suvoaie de oameni, ingrozitor de numeroase.

Chiar si astazi o familie intreaga asteapta in batatura perchezitia, - ce vorbesc, un trib intreg: strabunic, bunici, parinti, copii, nepoti, porniti toti la drum, ca'n vremurile patriarhale. Sunt echipati ca de cale lunga, femeile cu copiii in brate, barbatii cu saci, cu perne, cu plapumi, legate cu sfori pe piept, pe coaste si la spate ca ranitele sau ca echipamentul soldatesc. Cantecul e sfasietor si monoton, caci e acelas cantec pe care-l aud necontenit de cand sunt aici: foame, persecutii cumplite, daramari de sinagoge ori de biserici, executii in masa, violuri, deposedari, cnut si revolver, tacanit de motoare ca sa acopere tipetele, toate durerile carnei si sufletului. Un cantec sinistru pe care-l ascult infiorat, de mii de ori, singurul necontenit acelas, la auzul caruia nu poti striga: destuil! Dar eu strig: destul!

Nu mai am urechi pentru el, nu mai am suflet pentru el, auzul si sufletul meu sunt departe, foarte departe. Numai sicriasul negru imi mai sangereaza inima.

Atata revarsare de refugiati, cand ghiata s'a ridicat. si totusi ea niciodata nu va mai veni. niciodata nu va mai deschide capacul sicriasului negru.

si in pleava de lume pe care vanturile adancului dela rasarit o sufla incoace, numai figuri intunecate, ochi lasati, cautaturi piezise, ranjete respectoase, miorlaituri miloage de femei pocite.

Nimeni nu mai poate auzi dela mine o vorba de compatimire. La urma urmei ce folos, cand tot trebuiau sa se intoarca. Acum mi se par caraghioase si barbare acele vorbe de mangaere si imbarbatare, cu care-i petreceam inainte pe pragul tuturor suferintelor, imi par ipocrite si mai chinuitoare, decat insasi aceasta sentinta teribila, pe care nenorocitii o asteapta tremurand, din gura mea si care se rezuma la un singur cuvant, mai groaznic de cat ori ce tortura: inapoi!

O, e cu mult mai potrivit asa, mai bine, mai omenesc, cu mult mai nobila aceasta atitudine noua, demna, sumara, aceasta mutenie severa si glaciala, care se sparge, numai ca sa faca loc unui singur cuvant, negru si infiorator, ca un ochi de apa neagra in raul inghetat: inapoi!, pe care talmaciul il transmite automat ca un ecou: nazat! Atat.

Amurgul s'a lasat bine si cei doi barcagii, reveniti de acum doua saptamani au sfarsit de revizuit luntrea cea mare.

Ciocaniturile lor in lemnul uscat si in fier trebue sa fi rasunat in urechile tribului numeros din magazie, aidoma ciocanelor cu care odinioara mesterii calai imbiau din vreme auzul condamnatilor la crucificare. Sunt doar doi baetandri cei doi basarabeni angajati ca barcagii. niciunul n'a trecut de saptesprezece ani, - dar sunt desvoltati ca niste flacai adevarati, mai robusti ca unii din granicerii mei, buni vaslasi si buni inotatori, strasnic de indragostiti de viata militara, pe care, cu siguranta ar uri-o, daca ar trebui s'o traiasca la fel, constransi ca si ceilalti. Mananca la cazan, cu soldatii, fac din indemn propriu, unele din treburile lor, intrecandu-se si mahnindu-se, cand unul e preferat celuilalt la vre-o corvoada, care nu-i priveste; graesc acum ca oltenii, scuipa printre dintii stransi, ca si ei, sug tigarea lipita in coltul buzei pana la ultima expresie si-si potrivesc vorbirea astfel incat din doua cuvinte unul trebue sa fie o injuratura. O injuratura olteneasca, nu o sudalma basarabeana.

Streinii au esit afara si se pregatesc in tacere; o luna enorma, rosie, cu liniile si umbrele de pe fata dilatate in chip demasurat si ridicol ne priveste printre plopii de pe malul dimpotriva si ne da zor. Mai tarziu totul va fi scaldat in lumina de luna plina si transportul va fi mai expus, temere pe care talmaciul le-o impartaseste celor cari vor fi trecuti inapoi, iar ei se grabesc intr'o forfota resemnata si surda. isi trag curelele si baerile desagilor crucis peste piept, isi inoada sforile complicat si strans; se incarca peste masura cu boarfe multiple de lana si fulgi, si cu totii, in afara de strabunic si vre-o trei femei batrane, par o turma de vite de povara, cu spinarile incarcate de samare.

Luntrea trasa la mal asteapta si incarcatul e gata sa inceapa, cand de pe malul celalalt vin glasuri omenesti. O patrula bolsevica. Siluetele soldatilor rosii cu corn ascutit se vad negre in noapte, trase cu carbune pe fondul aramiu al rasaritului, ca niste umbre chinezesti. Stau mai mult timp de vorba acolo, parca s'ar certa. Apoi dispar. Dar eu ordon ca trecerea sa se faca peste cateva ceasuri; e posibil ca sa fi simtit ceva si sa pandeasca.

Refugiatii s'au varat unul intr'altul la vederea patrulei si mi-au aprobat prin murmure dispozitia transmisa de talmaci. S'au asezat la pamant, gramada, feriti de orice vedere dinspre malul opus si se odihnesc rasfranti de poverile din spinare sau intr'o rana pe boarfele moi, ca saltelele. isi comunica gandurile in soapta, si le petrec din om in om, privindu-ma uneori pe furis, pe mine si pe soldati. Sunt gata sa ma intorc in bordei, dar grupul asta doborat la pamant de saracaciosu-i avut, ma retine si ma umple de jalea nenorocului etern. imi vin atavic in amintiri, sangeroase izgoniri din caverne, popasuri de exod fortat, marsuri fara sfarsit pe cai de pustie, spre zari tot mai departate, spre teluri imparatite de hazard, spre vesnicul si nestatornicul pamant al fagaduintei. Unde-or mai putea sa se intoarca oamenii astia, pe unde isi vor mai incerca norocul? Altadata i-as fi cercetat cu compatimitor interes, chiar cu riscul de a primi in schimb raspunsul unei dispretuitoare taceri, dar acum hotarat, sunt mai inchis decat o stanca.

Dar cum a simtit sub picioare clatinarile luntrei, tribul cel linistit si supus a devenit deodata gures si nedisciplinat, neastamparat. Sasaiturile noastre nu ajung sa-i potoleasca.

Se striga manios, se trag de maneca pentru a fi cat mai aproape unul de altul, cei mai aproape cu sufletul. Femeile tipa usor, copiii se pun pe plans, barbatii devin zgomotosi, pornesc sasaiturile chiar din mijlocul lor. E o harmalaie pe care nimic nu o mai poate potoli; inclinarile luntrei foarte sensibila acum, cu orice noua incarcare, smulg tipete de spaima femeilor si sudalmi barbatilor. Dar pe malul celalalt nimic nu se vede, nimic nu se simte.

Cei doi luntrasi par a se certa pe mal pe infundate; unul a pornit sa se desbrace, si furios ocaraste pe celalalt cu vorbe grele.

- Dar ce e? ce-aveti? de ce te desbraci?






Rusoaica - Partea 01
Rusoaica - Partea 02
Rusoaica - Partea 03
Rusoaica - Partea 04
Rusoaica - Partea 05
Rusoaica - Partea 06
Rusoaica - Partea 07
Rusoaica - Partea 08
Rusoaica - Partea 09


Aceasta pagina a fost accesata de 766 ori.