Autori > Gib Mihaescu
Rusoaica - Partea 04
Zambii si eu tot asa de imperceptibil. Iata de buna seama ceva ce uitase cu adevarat sa-mi spue. Ba mi se pare ca ma lasase sa aflu cu totul altfel. Cum era dealtminteri evident.
- Ah, da, da raspunsei cu promptitudinea care ma caracterizeaza, in astfel de imprejurari. Domnul. frate dela doamna.
si ma grabii sa lamuresc pricina care ma impiedecase sa raspund asa dela inceput. Domnul zambi si inclina din cap. Apoi pasi cu demnitate spre Serghie Balan. Iar doamna il urma dupa ce-mi mai arunca inca un zambet furis.
Mi-amintii de pasagiul biblic al Sarei. si dadui ordinile de plecare. O raza de soare se infipse biruitoare prin nametii de ceata si-si mentinu cu vrednicie drumul castigat. Fu atunci o adevarata rumoare muta printre armatele de neguri.
Urniri de coloane greoaie, manevre de invaluire, o intreaga strategie de umbre materiale; pe urma fu o panica adevarata, cand noui si tot mai multe raze sosira si boabele de ploaie se aprinsera de bucurie printre ramurile palite.
intai pornira sotii cu o sentinela. Vazand ca se indeparteaza cu adevarat de Nistru, ei imi trimisera salutari grabite, iar degetele ei se coborara de mai multe ori fugar pana in dreptul buzelor. Dincolo de batatura intarita a pichetului incaltamintea li se infunda adanc in moalele pamantului desfundat de ploaie. Cu fiecare pas botforii carau ocale de pamant negru, basarabean. Dar inaintau voiosi si hotarati sa se indeparteze de apa, chiar daca tot pamantul li s'ar fi agatat de picioare.
Balan era nu se poate mai dispus. Faptul ca-l distantam de ceilalti, era pentru el si mai semnificativ. Oranduii sa-l conduca tiganul Gherascu, mai inalt decat dansul si de temut cu figura lui neagra, burata si ciupita de varsat ca un strat de pamant moale ingaurit indesat de ploaie. La vederea lui, bucuria lui Balan se ogoi. si cand soldatul il pofti s'o ia inainte, figura cea blonda se inrosi deodata, vinele i se umflara pe tample, iar mustata lui se zburli ca o flacara.
Din ochii albastri ma sageta cea mai sfredelitoare manie.
- Haide Balan, lasa necazul. datoria e datorie.
Se repezi subit spre mine si mana i se ridica din cot cu pumnul strans. Dar se opri la deschizatura de unghiu drept cu antebratul.
- Hai, mai baiete, rosti atunci calm tiganul Gherascu, ca ne-apuca namiazu.
Dar printre dinti Balan, imi suera sfidator:
- Ma arestezi, hai. ca sa poti intra nestingherit in casa mea. D'apoi daca crezi ca are sa-ti mearga. Eu unu' am sa povestesc si eu seva acolo undi trebue. stiu ca amu ai sa ameninti si sa sudui, dar sa nu te bucuri de jaba, ca mult n'are sa-ti mearga mai raule.
- Daca vrei, pot sa adaog si astea in raport? il intrerupsei masurat si calm; ca-ti pui nevasta sa atraga ofiterii in casa.
Balan tresari si ma fulgera cu trasnetele privirilor; dar la cuvintele care urmara, capul ii cazu pe umar ca la un executat prin impuscare; buzele nu-i scapara decat un sughit inecat de muribund.
- O lasi sa se culce cu ofiterii ca sa poti trece apa nestingherit. si sora-ta la fel cu gradatiii. Povesteste asta acolo unde zici, daca vrei sa ti le-aduca pe amandoua plocon dupa tine. Mi-e scarba sa te vad. iti imprumuti femeea, ca sa poti trece spionii la bolsevici. Mars de-aici pacatosule.
Mai bine pune-o de-a dreptul la mezat ca tot atata ai castiga.
Barim esti ferit de gloante si de puscarie.
Vorbele mele cadeau ca lovituri repetate de maciuca in crestetul aplecat al contrabandistului. Mana ii cazu moale in jos; in locul rosului aprins al maniei si al sanatatei lui debordante, se asternu pe figura-i galbenul pal al stupoarei, apoi negrul cadaveric al veninului.
- Minti, nimeni nu s'a culcat cu nevasta mea! suera el tintindu-ma drept in lumina ochilor. si glasul indignarii lui, care nu-si mai gasea loc de iesit prin orificiul gatului parea ca cere, sufocandu-se, suprema favoare acestor ochi dela care astepta o desmintire, o zare de indoiala pentru vorbele prea grele, cu care il miruisem.
- La nimeni nu s'a lasat. si-a batut joc de tine, atat.
N'o sa ajungi tu niciodata sa te culci cu ea si nimeni din voi, veneticilor, rase el aspru si stins, - iar lumina ochilor mei ii raspunse la randu-i cu rasul ei, care ia inaintea oricarui grai, oricarui semn, oricarui cuget si care niciodata in prima ei lucire cel putin, nu poate sa minta.
Coborai ochii, ascunzandu-i de aceasta cautatura scormonitoare, cautandu-le alt luciu, de imprumut, dar zadarnic, lumina lor spusese ce avea de spus. Iar Balan cu simplitatea instinctului sau cetise acolo ce avea de cetit. Se clatina, cat era de zdravan ca un betiv care porneste pe picioarele de-odata incovoiate.
Gherascu, uimit peste fire de acest dialog, il indrepta cu un pumn solid in sale:
- Asa se vorbeste cu dom' locotenent. Mama ta de bolsevic. Mars inainte. ca-ti mut capriorii.
Ramasei nemiscat privind dupa dansul. Mi-amintii de ferestruica suspecta din iatacul Niculinei si de infricosarea subita cu care o privea in unele momente. Dar era uimitor.
Oare o namila atat de bine zidita, a putut sa creada ca si in lipsa lui.
De foarte departe. Sora si fratele imi mai facura pentru ultima oara semn de multumire, cu basmalele colorate.
O curiozitate vie, lucida, bolnava, ma impinse in cele din urma spre catunul fara nume. O noapte crunt opaca ni se puse dinainte si la fiecare pas al lui Pafnute ea facea deasemeni un pas spre noi si mai catranita si mai compacta.
Dar ne mana din urma vantul stepelor care-mi arunca in ceafa si intr'o ureche, stropi fini si reci ca niste varfuri microscopice de ghiata. Leganandu-ma domol pe spinarea lui Pafnute, pe care inceputul de crivat siberian, nu-l scotea din mersul lui tacticos si intelept, imi tot dregeam in gand convorbirea ce voi avea incurand.
Primele cuvinte, primul aranjament de cuvinte cu care aveam sa intru in vorba, cu care aveam sa-i aduc vestea, pe care ea poate n'o aflase, se aseza si se strica de mai multe ori in mintea mea. si'n suflet imi furnica in acelas timp cu nerabdarea cea mare, o stanjenire, o dorinta de intarziere, cu cat distanta se micsora; in sufletul meu curgeau doua cuiburi de furnici in sens contrar.
- Doamne, de-ar fi aflat, imi ziceam pe urma - si apoi iarasi: Doamne de n'ar fi aflat.
Nerabdarea si nelinistea de a o vedea cat mai repede, dorinta intermitenta de a amana intrevederea pentru o noapte mai limpede sau a doua zi pe lumina, ma faceau cand sa dau pinteni brutali lui Pafnute, cand sa-l domolesc dupa cativa pasi, cu smucituri violente din haturi, incat bietul strateg nu mai intelegea nimic, - dupa cum pe mine aceasta stare de spirit ma enerva si ma zapacea intr'un chip nefiresc si de care credeam de mult ca m'am desobisnuit.
Dar in fata portei de lemn toate sovaelile sburara si ma trezii deodata darz si strasnic, cum imi placea si cum in sfarsit ma obisnuisem sa fiu in fata femeilor, care de departe imi pricinuiau nelamurite si suparatoare nelinisti. Intrai cu intunericul si cu o volbura bubuitoare de vant, tragic si calm ca un arhanghel ce-a descins de pe-o aripa de nor.
Dela prima vedere intelesei ca Niculina nu aflase inca nimic.
si din nou ma incerca gandul las sa-i dau vestea ceva mai tarziu, dupa ce perdeaua avea sa se lase, pe urma primului act de dragoste. Ba chiar o obsesie perversa starui intr'o scurta invartire de clipe sa ma indemne ca sa proclam noutatea chiar
in plina betie a spasmului.
Ambitia de a cantari adevaratul ei sentiment fata de mine, de a folosi acest moment unic de spontana destainuire, pe care nimic nu mai avea sa-l stanjeneasca, ma determina sa incep cu vestea insasi. si'n gat simtii cum ma ineaca nesiguranta, ca si cand in clipa care urma, avea sa se aleaga chiar soarta mea; Doamne, in clipa cand aceasta bizara aventuriera avea sa-si tradeze adevaratele sentimente fata de mine. Articulai inegal si stangaci:
- Ei, ce veste-ti trimete domnul.
- Care domn.
- Domnul. domnul Balan, sotul.
- Ah, Serghie. el nu e chiar asa domn, dar nu e nici mujic, raspunse ea simplu. Lasa-l acolo unde-o fi, cu neca-zurile lui, saracu. Ca el nu-si castiga painea asa usor ca dumneata.
Aici facu o pauza:
- Care esti boer. si ofiter.
Niciodata nu-mi vorbise astfel. Gasii ca momentul se oferea minunat. Dar pe cand imi rotunjeam fraza hotaratoare in minte, ea rase deodata, parca sa imprastie bruscheta si asprimea raspunsului si asezandu-se pe marginea patului, ma dojeni cu blandete:
- Daca m'asculti frumos, n'ai a te teme niciodata de dansul. De ce-l despretuiesti atunci?
- Nu mi-e teama de loc, nici astfel.
Ea ma privi cu un ras siret al ochilor, pe care se sili sa-l alunge cu inchipuita graba.
- Sigur? ma intreba, ferindu-si sagalnic privirile in pamant.
- Mai sigur decat crezi.
- Dumneata esti ofiter, de ce ar putea sa-ti fie teama.
Dar privirile le tinea necontenit in pamant.
- De trei nopti il astepti sa vie? si doar nu-s la capatul pamantului Baltile acelea.
- Poate o veni la noapte, ori poate maine noapte. ori poate mai tarziu. Asta nu tine de el cand se intoarce. Dar n'ai nicio teama, nu s'a innoptat asa de multa vreme si i-om spune ca nea prins vremea tot vorbind despre carti.
- si el crede totdeauna ce-i spui, toate povestile care-ti trasnesc prin minte?
- Va crede, dece sa nu creada.
- Mare gogoman. oare e adevarat ca toti barbatii din
Basarabia sunt atat de gogomani si cred orice le spune nevasta.
- Nu stiu. dar el crede.
si dadu din umeri cu neintelegere.
- Nu e mai bine asa? De ce sa-si faca sange rau, de ce i-o spune unul si altul. Sau sa se lase la sele ganduri negre.
in zilele cand apropierea de dansa mi-era oprita, conversatia noastra devenea fatal mai rezervata; acum ea se zbarlea deabinelea in cotituri colturoase, pe care niciunul din noi nu se arata dispus a le ocoli.
- Ei bine, acum nu va mai crede, strigai insfarsit. Acum a aflat totul. acuma daca ar fi sa se intoarca, nu ne-ar fi bine la niciunul. intelegi, la niciunul, nu numai mie singur.
Poti fi sigura de asta.
- Ce stii dumneata. incerca ea sa rada iarasi.
- stiu. el mi-a spus azi dimineata.
Ea ridica deodata fata incremenita brusc spre mine.
- Ai vorbit dumneata cu el?
- Azi dimineata. Langa Nistru. Se incurcase pe-acolo.
Gresise drumul dela Balti tocmai pe la bolsevici.
- Nu-i adevarat.
- Pe ce vrei sa-ti jur?
Se intuneca si pleca fruntea crunta in pamant; iar eu tacui asteptand cu incordare primul ei cuvant sau gest.
Auziram vantul hohotind pe la geamuri, apoi rabufni pe undeva, in pod, ca o rostogolire de trupuri grele, cu chitcaituri caraghioase ca o sarabanda nocturna de sobolani enormi, in numar nesfarsit. Abia intru tarziu ma intreba:
- Unde-i acuma?
- La oras.
Apoi dupa ce ezita putin, punandu-mi drept in cosul pieptului ascutisul unei priviri de fier:
- Mort sau viu?
- Viu.
Lasa iarasi capul in pamant.
- Viu si nevatamat. Afara daca nu l-o fi pus necuratul sa incerce daca e mai repede la picior decat glontul paznicului ce i- am dat.
Statu mai multa vreme astfel, in urma se ridica, isi netezi poalele ca in intr'un gest de hotarare, fara sa ma priveasca si iesi. Ramase multa vreme afara. Eu asteptam cu pumnul strans in buzunar pe micul revolver Walter. Ma lasa singur mai bine de o jumatate de ceas. Regretam ca n'am urmarit-o.
Cand reaparu parea ca-si uitase de prezenta mea aici. Parea ca nu ma vede. Potrivi ceva prin colturi. Iesi din nou afara si iar veni, aducand ceva, o cofa cu apa, pe care-o aseza intr'un colt.
"Din cauza ta, l-am arestat", voiam sa spun; dar nu izbuteam; severitatea inlemnita a obrazului ei imi interzicea orice cuvant. Ma indignai pe subita mea timiditate, dar cand vazui ca mi-e cu neputinta s'o alung ma ingrozii cu desavarsire. "E nevasta de contrabandist", imi spuneam.
"Esti un idiot" imi raspundeam. "Asta a fost tot ce-a simtit ea pentru mine. si-a facut nevoile cu mine. dar n'are nicio importanta, e o sotie, o complice de contrabandist", imi spuneam ca sa-mi stimulez nepasarea. Dar nepasarea mea era stangacie, natangie, ma simteam muiat pana'n gat in ridicol si ma gandeam ca daca voi face vreun pas spre usa, ma voi ineca de tot. in timp ce incapatanandu-ma sa raman, nu ma hotaram la nimic, nu eram in stare sa gasesc un cuvant. Iar femeea se invartea la distanta si ma ocolea, gasindu-si de lucru pe afara, intarziind, asteptand sa plec.
Nimic, nicio revolta, dar luciul de-acum al ochiului ei si imobilitatea adanca a dungilor care desparteau obrajii de gura imi spuneau ca nu mai e nicio viclenie femeiasca la mijloc, nicio cochetarie prefacuta, ci ca trebuia sa plec. Dar ea nu graia nimic, nu se vaita, nu tipa, nu ma alunga.
Cu un curaj fortat, pe jumatate ametit de aceasta indiferenta complecta, umilitoare, izbutii sa fac primii pasi, ma apropiai de ea. dar trecu repede pe langa mine, fara sa se fereasca. fara macar sa se fereasca. ca si cand n'as fi fost.
O asteptai din nou sa treaca, insa acuma se tinea si mai la distanta. Ma apropiai cu pas ferm de dansa, taindu-i iesirea cu buzele manjite de un ranjet fricos.
Se opri, oprindu-ma cu ochii, fara nicio clintire in privirile ei atat de mobile de femee, ce se stie frumoasa, dorita.
- Ce doriti domnule?
De ce nu puteam sa-i spun: Ia vezi, ca te leg si pe tine cu mainile la spate! De ce-i spuneam ca un amorez caraghios de teatru prost:
"L-am arestat, ca sa ramanem noi singuri, sa fii numai a mea."?
Ah, eram strigator de caraghios. Ea-mi raspunse cu o miscare atat de dispretuitoare din buze, ca ma napustii asupra-i. Ea ma imbranci cu putere pana'n paretele din contra, cu o putere neasteptata, barbateasca. Dar revenii la ea, strigandu-i: "Nu va avea cine sa te scape, esti a mea, intelegi, esti numai a mea".
Strigai astfel, dar imi paream lamentabil cu aceasta noua umilinta, cu care vream sa-i dovedesc ca pentru dansa facusem totul; stangacea, stupida umilinta ce mi-era atat de brutal refuzata.
Dar asta ma scoase de tot din sarite:
- Mi-am facut datoria! ii strigai victorios, ca am gasit cuvantul mantuitor. Putin imi pasa de tine!
Dar era prea tarziu. Cu totul tarziu. Din neinsemnata tresarire pe care i-o surprinsei atunci, intelesei ca daca as fi inceput astfel, drumul ar fi fost cu totul altul. Poate mai greu. Dar drept, fara ocol, pieptis. Mandru.
- Daca vreau te arestez si pe tine, ii strigai, cand fusei pentru o doua oara repezit in parete. Ea-mi raspunse cu un suras atat de amar, de dispretuitor si de sfidator, ca-mi fu rusine, de aceasta amenintare. Nu mai era nimic de pierdut: ma repezii inainte orbeste. si dadui peste un scaun. Pe care-l ridicai si ma asezai. Vantul bubui deodata in apropiere, plesni geamurile cu o coada piezise si se indreapta in sbor falfaitor. il ascultaram cum se indeparteaza tot mai mult pana cand nu se mai auzi.
- Pe tine nu te arestez, ii spusei calm, decretand armistitiul. Desi ar trebui. M'ai atras aici in casa, in intelegere cu el. Ca sa puteti trece spioni si. Tu stii ce te-ar astepta?.
- Nu te opreste nimeni, imi raspunse sec si fara pasare.
N'ai decat sa arestezi.
intorsei scaunul si-l incalecai, pentru a-mi sprijini barbia de speteaza. O priveam miscandu-se calma, ca si cand nu s'ar fi intamplat nimic. Calmul asta ma exaspera mai ales.
- Daca vreau o fac, pentru ca pot.
- ti-oi spune ce-as face. pe puterea ta.
Era pentru prima oara, cand Niculina lui Serghie Balan isi permitea o necuviinta fata de mine. si prima data cand tutuitul nu mai era o marca de concesie sufleteasca, de intimitate, de discretie amoroasa. Dar in schimbul de vorbe ce urma, cuvantul "dumneata" reveni in glasul ei, distant, rece, sarcastic parca.
- Vas'zica asta ti-a fost tot aleanul pentru mine, glumii la randu-mi batjocoritor.
- Aiasta a fost. Dumneata credeai altfel.
si incepu sa rada amuzata.
- Minti, strigai.
Dar ea rase si cu mai multa voiosie.
- in definitiv putin imi pasa, imi luai revansa cinic.
Mi-ai folosit ca sa-mi potolesc fierbinteala din pantec. si tu si cumnata-ta. Sora lui.
N'am primit raspuns.
- Va multumesc la amandoua.
- Sa-ti fie de bine si sa mai poftesti si alta data, raspunse alene, complect indiferenta.
- insa multumirea mea se indreapta mai mult la tine.
N'are a face Mariuca cu tine. incercai sa reiau ofensiva pe portita amorului propriu. He, he. ea e o biata tarancuta, buna de intrebuintare cand era barbatu-tau aicea. Pe cand tu. ah, trebue s'o spun. esti delicioasa; se cunoaste ca nu te tragi din teapa taranilor astora, din mijlocul carora tot am sa te scot eu odata si odata. Nu vezi ca ai inceput sa intrebuintezi si grosolaniile lor.
Ea casca lung, se intinse. Vorbeam inainte, o apreciam punand culori calitatilor ei vazute si ascunse, care de care mai minunate. Ma intrerupse, cascand iarasi zgomotos:
- Saldatii dumitale or fi dormind toti acuma. Vai de paza tarii, pe mana cui a fost lasata.
Aspirai adanc si zgomotos aerul. Ea chicoti.
- O, n'avea nicio grija de paza tarei. si acum te mai indoesti ca e bine pazita?
- S'a intamplat odata. in timpul asta de cate ori n'a mai trecut el pe sub nasul dumitale. Iaca daca am o multumire, e ca pe urma mea, si-a ce zici c'ai gasit sub fustele mele, au putut si bietii de ei, bietii saldati sa doarma.
Amintirea a ceia ce am gasit sub fustele ei, ma traversa deodata, din moalele capului si pana'n sale ca un curent de foc. Dar mai ales acest mod rud de a-mi aminti, acest calm si aceasta sfidare. O, daca Niculina ar fi vrut cu adevarat sa se razbune, n'ar fi avut de facut decat sa reinoiasca amintirea noptilor trecute, ba chiar sa inceapa sa se desbrace si sa-mi reziste cu orice pret, asa goala si inversunata.
Vrusei sa ocolesc acest gand dracesc, dar un demon neinteles ma indemna acum sa i-l suggerez eu insumi. si incepui iar, in nestire sa-i insir bunatatile corpului ei. Ea radea dupa fiecare intrebandu-ma: "Nu asa?" Iar eu, naucit, intrebam la randu-mi dupa fiecare: "Cum si asta n'o s'o mai vad, nici odata?." Iar ea radea si se frangea din mijloc, lasandu-se de-a curmezisul patului. Cand conversatia deveni extrem de obscena si cand ea fu scuturata de un acces mai lung de ras, tasnii de pe scaunul meu care cazu cu zgomot si ma napustii asupra-i. Dar electric parca, ea reveni in pozitia de aparare. Stateam amandoi unul in fata altuia, aratandu-ne coltii, ca niste fiare.
- si cu toate astea, reluai o ita parasita a convorbirei impreunandu-mi resemnat mainile la spate, cu toate astea, daca Balan ar veni acum la fereastra si te-ar vedea asa voinica si hotarata, asculta-ma pe mine, tot te-ar omori!
- Nu stiu pe mine, dar pe dumneata cu siguranta.
- si pe tine. Am cetit-o in ochii lui, cand ne-am despartit. Mi-a strigat ca ma va pari la sefii mei, ca-l arestez, ca sa pot nestingherit sa-i necinstesc casa. "Ia seama, sa nu-ti aresteze si nevasta", i-am spus, "cand or afla ca ti-o imprumuti la militari, ca sa poti trece Nistrul in vreme ce ea se culca cu ei!" A, cum a sarit, atunci, parca as fi turnat jaratec pe dansul. Niculina tresari deasemeni, privindu-ma cu adanca, staruitoare curiozitate.
- si-a batut joc de tine!
Mi-a strigat el atunci, asta a facut ea, dar nu s'a culcat cu nimeni. N'o sa ajungi tu niciodata sa te culci cu ea si nimeni din voi, veneticilor. Vai, si cum urla!.
- si ce i-ai raspuns? intreba ea, cu glas stingherit, innecat.
O privii lung, tacut. Iar ea ma privea deasemenea adanc, staruitor, ochii ii cresteau, trasaturile ei de piatra deveneau mobile, omenesti, femeesti. Fara sa-i raspund incepui sa masor incaperea in lung si 'n lat. Se apropie de mine si ma opri, apucandu-ma de brat. Repeta intrebarea, tintindu-ma drept in luminile ochilor.
- Spune, ce i-ai raspuns?
Dadui din umeri si vrusei sa-mi urmez drumul.
- Nu i-am raspuns nimic, ce sa-i raspund. Regretam ca-mi scapase si ceia ce apucasem sa-i spun.
- Nu-i adevarat! Ce i-ai raspuns?, suera ea, scuturandu-ma de brat.
- iti spun, nu i-am raspuns nimic. Dar trebuia sa-i insir atunci. Ha, ha, ha, nenorocitul credea ca eu sunt ca Marinescu, sa ma multumesc doar cu cateva pupaturi. Ha, ha, ha, ce idiot. Asta nu mi-a mai fost dat sa vad. Sa ai o nevasta ca tine si s'o crezi.
- Nu i-ai raspuns nimic? imi taia ea, inca neincrezatoare, firul cuvintelor.
- Nimic. iti spun.
- Nu-i adevarat.
- iti spun, nimic. numai ca nu m'am putut stapani sa ma uit uimit la dansul. Asta a fost fara voia mea. iti spun drept, eu credeam ca el stie, ca el singur iti ingaduie inadins. ca sa-si poata face contrabanda.
Ea lasa ochii in pamant. Paru ca gandeste adanc. inca nu-mi daduse drumul de brat. Adaugai:
- El se uita mai mult in ochii decat in gura mea. si ochii n'am putut sa-i opresc sa nu spuna adevarul.
Ridica repede capul spre mine, examinandu-ma cu atentie extrema si strangandu-ma nervos de brat. Pentru ca tacusem iarasi, ma imboldi cu vocea, taiata, inecata la fiecare cuvant.
- Crezi, c'o fi inteles?.
- Eu cred c'a inteles.?
-?
- Cand l'a tras soldatul de mana, din tantos si amenintator, cum era la inceput, picioarele i se muiasera de tot si capul i-a cazut pe-o parte, ochii i s'au deschis ca la un span-zurat. abia mai putea merge.
- A inteles. bolborosi ea dupa o tacere. si pe urma vorbelor ei, iar se intinse tacere. Mai tarziu ma lasa de brat si se misca greu spre pat, cu ochii in pamant. Se aseza pe marginea patului si clatina afirmativ din cap.
- El a inteles ca s'a intamplat si pentru ca l-ai arestat.
Daca nu se intampla nu puteai sa-l arestezi.
- Crezi.
- Nu stiu, dar el crede.. Nu te-ai fi pus rau cu el daca nu se intampla. tocmai pastrand nadejdea ca, se va intampla candva.
- La inceput el a crezut ca vreau sa glumesc. Pe urma mi-a strigat ca dinadins vreau sa-l departez de casa. dar n'am sa izbutesc nimic.
- Tocmai asa s'a intamplat cu ofiterul care a fost inaintea dumitale. Acela era altfel de om, se vede ca era din alta parte de tara.
Mi-l reaminteam acum bine pe locotenentul pe care-l schimbasem. ii intalneam adesea numele lui prin dosarul pichetului si acum il retineam: il chema Matasaru Florea.
Era un roscovan zdravan, cam labartat, si cam butucanos.
Probabil unul din beneficiarii activarilor cu duiumul si fara selectie din timpul razboiului. Cand mi-a dat in primire sectorul, m'a insotit binevoitor de-alungul lui, insa masurat la vorba si parca tinand sa-mi arate, ca alt raport intre noi n'ar exista decat acela impus de situatia noastra. La despartire, mi-amintesc bine, ca mi-a spus aceste vorbe, pe care i le repetai Niculinei: "imi pare bine ca scap de-aici.
Daca mai ramaneam, cred ca inebuneam de urat".
- Avea dreptate confirma Niculina, privind in gol. Daca mai sta inebunea. Dar mie nu-mi placea de loc. De altminteri, dupa a treia, a patra noapte, cand a vazut ca nu-i va merge asa usor cum s'o fi socotit, imi cadea la picioare si plangea ca un copil ca sa plec cu dansul in lume, la nemereala.
- in Rusia?.
- N'am dat seama unde. Dar dece in Rusia? imi spunea ca legea nu l-ar opri sa ma ia de nevasta. daca m'as impaca cu parintii mei si i-as aduce o zestre. Dar pana atunci el m'ar tine ca si pe o nevasta. Numai sa-mi parasesc cat mai de graba barbatul. Era sigur ca daca il voi indruma la parinti, el ii va indupleca sa ma ierte: batea din pinteni si se lega pe cinstea lui ca nu se va lasa pana nu va aduce lucrurile la bun capat. imi mai spunea ca are si el avere, la el la tara, undeva, nu stiu unde. Serghe auzia toate astea pe acolo, arata ea ferestruica suspecta - caci il prevestisem de toate. Uneori intra peste noi, pentru ca se imprietenise cu el ca si cu dumneata. Ba chiar il primea foarte bine, imi facea cu ochiul sa-l rugam sa mai stea, ori sa mai pofteasca si altadata in zilele cand trebuia. Cateodata se ducea chiar la el acolo la Nistru sa-l vada. Soldatii incepusera sa-l cunoasca si cand il intalneau pe-acolo, ziua, seara, ori dimineata, nu-i ziceau nimic. iar el isi vedea de treaba.
Poate l'or fi parat vreodata, dar domnul ofiter nu-i asculta.
Pe urma cand v'ati schimbat, Serghie a fost strasnic de mahnit, si-mi spunea intr'una: Pacat de locotenentul nostru.
Ofiteru' ista nou trebue sa fie rau al dracului. si saldatii lui nu stau o iaca. Aistea-s graniceri. is oameni ai dracului veniti din partea ailalta a tarii. si ofiterul lor, e asa si pe dincolo. Ca el te-a vazut. si nu stiu cum, dar imi placea tare sa ascult, cand spunea cat esti de rau si neastamparat.
O lasasem sa vorbeasca in voia ei. Nu ma privea. Din cand in cand facea o pauza ca si cand ar fi masurat daca nu mi-a spus cumva prea mult. Pe urma mai adauga ceva.
si iar se oprea. Cand tacu de tot, o intrebai:
- Dar si mai inainte.
- Cum mai inainte!.
- inainte de ofiterul care a fost inaintea mea. cand a mai fost pe-aici tot un detasament din regimentul nostru.
- Atunci Serghe nu ma amesteca in treburile lui. Abia de-mi spunea cateceva.
Asta doream eu sa stiu in primul rand. Daca fusesem singurul. Pe urma vrusei sa stiu mai departe: cand a fost cu mine inauntru, - atunci la inceput, caci mai pe urma era cu neputinta -, Serghe a privit vreodata la noi pe ferestruica? Dar nu mai putui sa-i desclestez gura. M'asezai langa dansa, pe marginea patului. Deastadata nu se mai feri.
- Va sa zica, am fost singurul?
insa surasul ei ironic ma facu sa regret aceasta intrebare.
imi raspunse mai tarziu:
- Nu trebuia sa fac asta!
- Dar nu inteleg, revenii la nedumerirea mea, atunci de ce te uitai tot la fiecare cinci minute la ferestruica. la inceput. la inceput.
- Asa luasem obiceiul dela celalalt. Dar, ce vorbesti? De-ar fi vazut el macar atata. cat a fost la inceput. El atat m'a indemnat; daca nimeresti cumva pela noi, adus de vreo banuiala sa te poftesc cu multa staruinta. Dar tot povestindu-mi cat esti de strasnic, m'a facut sa te chem eu singura, ca se potrivea cu ce-mi spuneau si vagmistrii tai.
Pe urma ramase mult pe ganduri, clatinand capul cu convingere:
- A inteles chiar daca a fost numai asa cum zici. Simt eu c'a inteles. si-l simt pe apoape. Are sa vie in curand.
Izbucnii in hohot voios.
- Dupa vreun an, doi, daca nu si mai mult.
- Va veni in curand. il simt pe-aproape. Nimic nu-l poate opri.
Privea in gol si vorbea. Voiosia mi se mai dilua. Dar profitai de prilej, ca sa-mi trec bratul pe dupa salele ei. si mirarea mea nu fu mica de loc, cand nici de data asta nu intalnii impotrivire. Privea necontenit in gol.
- Cel putin sa ne gaseasca impreuna daca e asa pe aproape, glumii.
Ea zambi ceva mai tarziu. Poate nu de gluma mea.
- Ma va sudui si ma va framanta mult, stiu bine, continua ea, privind in acelas fel, nelamurit. Ca sa afle. dar eu n'am sa-i spun nimic. insa daca e vorba sa se intoarca la inchisoare, iarasi. Se opri speriata si ma privi pe furis sa vada, daca aceasta intrerupere m'a nelinistit.
- N'avea teama, am sa-i spun ca te-ai laudat.
Apoi se scutura ca sa-si alunge gandurile. Se intinse, intinzandu-si bratele in sus si-mi surase. Pe urma bratele se abatura asupra-mi si ma cuprinsera.
- O fi afara! glumii, strangand-o.
Dar ea dadu din cap cu incredere si ma asigura:
- Acuma nu. si iaca nici in noaptea ce vine. dar intr'una din nopti. peste o saptamana sau poate doua nimic nu-l va opri. Tare nerabdare am. Sa vad ce va zice el intai. ce va face.
Apoi intorcandu-si brusc spre mine fata, ma intreba deadreptul:
- ti-e frica?.
Rasei putin cam circumstantial. Ea ma saruta si se desprinse privindu-ma cu adanca luare aminte pana in fundul ochilor. Pe urma buzele noastre se cautara cu furie si cazuram zvacnind ca niste fulgerati pe patul nesatului. De-afara nu ne privea decat intunericul invariabil.
Dimineata ferestrele s'au tivit cu alb si cand am iesit afara, valea Nistrului zacea imensa sub totala candoare.
Pafnute a pornit sa ia in piept troienele, in vreme ce crengile inca nedespuiate de frunze ne sorcoveau in treacat, varsand asupra-ne gramezile reci de microscopice stelute. Dar pana sa ajungem la post soarele a rasarit hoteste si a prefacut magica priveliste intr'o mlastina informa.
in noptile urmatoare venii la Niculina, statornic, prin galetile de ploaie, atras si mai mult de flacara misterioasa a necunoscutului pe care ea-l simtea pe-aproape si trebuia incurand sa apara. Razbateam prin vazduhul impanzit de ape ca o mitologica aparitie, calare pe-un animal marin. Prin noul element, deslantuit de norii cari nu se mai goleau de zile intregi, Pafnute se comporta cu aceeasi bravura lenta si cu aceiasi bunavointa, care-l faceau nepretuit tovaras.
Picioarele lui subtiri nu cunosteau piscaturile prompte ale reumatismului din baltoace si desfidau amagirile cleioase ale cernoziumului basarabean.
Aruncam in urma mea poarta cu zgomot si nu stiam daca o fac tocmai pentru a sfida orice teama sau poate, pentru a surprinde vreo miscare, a provoca o intampinare fatisa, a primi vreo instiintare tainica din ochii vorbitori si incercanati ai Niculinei. imi va trimite ea oare aceasta instiintare tainica sau privirea ei nu-mi va desvalui nimic, ma va lasa sa calc inainte, in nestire spre prapastia ascunsa, ma va imbarbata sa pasesc orbeste cu zambetul ei indescifrabil, intr'una egal cu sine insusi?
Curios. Niculina era acum mai iubitoare ca niciodata si totusi nu stiu cum, aceasta expansiune sentimentala, acest piept si aceste brate care nu se mai saturau de strangeri, acesti ochi cascati pana'n infioratoare abisuri negre, ma faceau sa ma simt deodata izolat, fara niciun reazim sub picioare, gata sa ma rostogolesc intr'o besna, fara fund. Ma strangea cu o furie neinteleasa, pentru a-mi reaminti in fiecare seara, si de mai multe ori pe seara ca simtirea ei n'a inselat-o niciodata si deci n'o va insela nici acum; ca el, daca n'a pornit inca incoace, intr'o buna zi va porni si intr'o buna noapte va ajunge.
O informai ca sentinela mea l'a condus fara nicio batae de cap, pana la postul central si ca el s'a lasat dus bland ca un miel; imi dadui cu parerea ca daca pana acolo n'a facut nicio miscare de scapare, de-acolo inainte nu mai poate fi nicio nadejde. Acolo l-au luat in primire jandarmii si astia nu prea stiu de gluma. Excortatii au atata groaza de dansii ca se tin de pulpanele lor de frica ca nu cumva sa trezeasca vreo banuiala, daca din nebagare de seama ar lua-o ceva mai repede la picior. Cand jandarmii le striga sa se tina mai departe, excortatii o fac de-a'nderete si cu mainile ridicate in sus. De-altfel unul ca Serghe Balan nici nu poate fi dus cu mainile si poate nici cu picioarele libere.
Dar toate amanuntele astea, pe care o nevoe nelamurita, ma indemna sa le evoc, n'au nicio importanta pentru Niculina. Ea da din cap neinselata de credinta ei si m'asigura: intr'o noapte va fi aici.
- Bine, sa pofteasca! ii spun razand.
Alte-ori isi aminteste de ofiterul care-a pazit inaintea mea.
Era, cu adevarat om din popor ajuns ofiter prin razboi. Fusese pe vremuri invatator. Tatal lui era taran chiabur, dar Niculina nu-si putea aminti in ce parte de tara isi avea ogorul: ofiterul ii spunea adesea dar ea uitase. Nu da nicio luare aminte pentru ca stia ca n'are sa-l urmeze. Dar dorinta lui pe zi ce trece mai vie de-a o duce inapoi la parinti, pentruca dupa despartire s'o poata lua de sotie, parea s'o fi afectat mult. ii insira cu pofta mare, planurile lui de viitor, mangaind-o pe picior, ca pe-un copil pe care vrei sa-l adormi, ii descria viata pe care ar fi dus-o ca sotie de ofiter, ii povestea de boii tatalui sau, al carui singur fecior era, de cireada de vaci, de cai, de via care "la noi creste altfel, pe baraci", de livada, de pogoanele de ogor din vale, semanate parte cu porumb, parte cu grau, secara or ovaz si schimbate alternativ, se gandea ca a venit vremea sa dea ajutor tatalui sau, sa-si ceara mutarea in cea mai apropiata garnizona de dansul.
Observai ca dela un timp, Niculina revenea prea des asupra acestei idei. Ea ma privea semnificativ si ma asigura,
- Daca inaintasul meu ar fi fost altfel, poate cine stie, gandul plecarei ar fi muncit-o cu adevarat. Dar asa cum a fost nici nu vrea sa gandeasca prea mult, se invatase aici cu Serghie, cu plecarile lui pe neasteptate si cu intoarcerile lui nocturne, cu afacerile lui misterioase, despre care nici ei nu-i spunea, nimic mai inainte dar de pe urma carora aducea banet bun in casa. Acum insa cand aflase ii placea si mai mult.
- Avem bani sa ne mutam la oras si sa ne facem o casa, imi spunea ea - casa si mai buna ca a parintilor mei. Iar aici daca am vrea am cumpara iara toate locurile astea pana departe la manastirea de maici; ele au mai fost odata ale tatalui lui Serghe, care a fost razes bogat, dar un betiv si mueratic, a nimicit totul si si-a lasat copiii saraci, dupa ce a fost palit de dambla la tractir. si copiii i-au semanat, afara de un frate al lui Serghe, care era doctor la Odesa, dar a pierit in razboi. Mariuca era stricata de mica, a lepadat un copil la treisprezece ani; barbatu-sau a luat-o doar cu casa care o are si cu putin ogor. Iar Serghie de asemeni a fost mare soltic si betiv, l-au alungat din scoli, dar de cand m'a cunoscut pe mine nu s'a mai imbatat niciodata.
- si acum de ce nu va duceti la oras? Ca sa nu se intoarca la vechile obiceiuri?.
- Dupa atata timp nu se mai poate intoarce. M'am invatat cu viata asta. cu plecarile lui. La oras ce sa faca?
Negustorie? Doara sunt ovrei destui, pe-aseia nu-i poate intrece nimeni. Sa se bage iar nacealnic? Asta cred ca nu s'ar mai putea si nici n'as vrea eu. Daca ar sta necontenit cu mine, daca n'ar razbate lumea, sa lupte si sa-mi aduca.
Cine stie. hm. asta cred ca o intelege si el. eu nu m'am dat niciodata cu el in vorba de asa ceva. dar vede ca-mi place astfel si el singur n'ar vrea sa ma duca de-aci.
A. dac'ar fi ofiter. un ofiter asa ca dansul, mai ca i-ar placea. Ofiterul isi duce viata tot la camp, umbla, alearga, porunceste, bate pe cei mici, e temut si la nevoe trage cu arma. Numai ca atunci toate astea le-ar face pentru comandament. nu pentru dansa.
O ascultam zambitor. si pe buze imi juca intrebarea: dar un ofiter asa ca mine? insa glasul imi ramanea mut. O curiozitate extrema, un amor propriu impins la paroxism imi inabusea cuvantul in gat: asteptam sa-l rosteasca intai ea.
Iar ea astepta deasemeni si ma privea imbietoare. Privirile noastre isi vorbeau limpede; inteleseram deci reciproc ca dintru
inceput, cel putin, nimeni dintre noi nu va ceda cel dintai. Cunoscuram o adevarata deslantuire de placeri si ea ma privea recunoscatoare si fericita, printre genele intretesute, cand o paraseam coplesita si sfarsita de prelungile-mi imbratiseri. Mangaindu-ma uneori pe par, in aceasta stare letargica, tresarea deodata, parea ca sta gata sa-mi vorbeasca si eu o fixam, cu incordare ridicata la maximum, cu stranie lucire in ochi. Dar renunta numaidecat si fara sa zica un cuvant cadea cu capul in perne. Zambea amar. Pe fata mea trecea atunci o lumina fugara de restriste si sarcasm. Atunci, cu zambetul acela, pe care as fi vrut sa i-l zmulg odata din suflet, desi era piesa scumpa in salba-i de podoabe, incorda deodata auzul si parea ca dibue cu antene invizibile necu-prinsul intunericului de afara.
- Nu te teme, ca nu va mai veni, ma grabeam s'o asigur, nu va veni inainte ca.
- inainte ca. repeta ca un ecou vocea ei de argint.
- inainte de a-si ispasi pedeapsa. care nu cred ca va fi mai mica de cel putin un an. si asta stii. cu mare indulgenta. consiliile de razboi nu prea glumesc.
- in curand va fi aici, imi raspundea cu suer de bici care plesneste obrajii, cu o incredere atat de indaratnica, incat mi-era cu neputinta sa opresc un scrasnet de infrangere si ciuda.
Atunci imi zambea dulce si trist, intindea mana sa-si strecoare degetele prin vitele parului meu.
- Niculina, imi venia atunci sa-i strig. Daca tu n'ai mai vrea sa stii de dansul.
Dar zambetul ei ma amutea. Nu, nu va raspunde niciodata dupa vrutul gandului meu. Sau poate, la randu-i se teme ca si mine. dar nu, zambetul ei spunea limpede ca nu se teme de nimic. Ma trase pe pieptul ei si gura in gura imi sopti:
- Trebuie sa-l astept aicea. Trebuie sa vad, cat ma lasa sa-l astept.
- He, he, din inchisorile noastre e greu de scapat.
- Cu atat mai mult imi va arata ca nimic nu poate sa-l impiedice. Deocamdata poate se asteapta la o pedeapsa mai mica. Dar va veni fara multa zabava, daca pedeapsa-i va fi asa cum spui.
Trebuia s'o coplesesc cu naprasna strangerilor ca sa alung din ochiul ei aceasta lumina rece si fixa, care insotea incapatanata-i prevestire, dar in sufletul ei vedeam tot mai mult ca e cu neputinta sa ma asez singur si biruitor stapan.
Atunci un eveniment extraordinar se petrecu pe Nistru, evenimentul mult asteptat. Un frig aspru si posomorat se lasase de cateva zile si apele lenese ale fluviului prinsera pojghita pe maluri. Apoi intr'o buna dimineata valea se drapa intreaga in vestmant de nuntire. Un vant greu si intunecat incepuse o navala cazaceasca dinspre rasarit si soarele trebui sa stea multa vreme ascuns dupa norii cari varsau nameti. Apele Nistrului curgeau murdare, cu sforuri greoaie si incete ca niste hoarde adormite in sea. Pe maluri insa inceputul inghetului se amuza sa descrie festoane albicioase si neregulate de pojghita suprapunandu-le uneori, ca ardezia pe case.
Zapada conteni, dar simunul cazacesc, ii sufla multa vreme pe deasupra si pe dedesupt, repezind-o in viscole turbate dintr'o parte intr'alta. inca zile in sir, pana cand ingheta el insusi si cazu la pamant, sarpe de sloi, care se preface in bucati. Atunci pustiul alb incremeni cu magni-ficele-i si candidele-i dune si Nistrul incremeni insusi, iar vazduhul ramase tot posomorat.
Oaspetii incepura sa se indeseasca; ii gaseam dimineata la esirea din bordei, palcuri de mujici nerasi si nedormiti, barbi patriarhale, caciuli cazacesti jegoase si cu blana jupuita prin stuful mitelor salbatice. Unii se descopereau respectos, dar cei mai multi duceau doar un deget, maximum doua spre numele tatalui. Primul lot al acestor clienti matinali, invaluit in promoroaca, il salutai cu simpatie si-l tratai cu ceai fierbinte. Apoi dupa o perchezitie sumara, il indreptai de cum veni noaptea pe cararuia sticloasa care impreuna acum cele doua maluri.
Dar loturi noi soseau unul dupa altul si'n asteptarea noptei, in afara de cate-o bucata de paine nu mai aveam cu ce sa domolesc foamea lor salbaticita de frig, de drum, de peripetiile prin care trecusera. Tot ce graia moldoveneste era ales si drumul i se dischidea spre apus: chiar daca vreunul mai incherba acolo cateva fraze mai mult ori mai putin romanesti si daca ochii i-erau limpezi si cugetul senin, mai ales daca parea sa fi umblat pe la noi, indulgenta se cumpanea asupra-i, atingandu- l indata sau dupa vreo zi, doua de gandire. Dar acei cari nu puteau razbate prin acest ciur destul de gaurit, cu parere de rau, erau aliniati in acel trist convoi, care, in fiecare noapte, trebuia sa treaca inapoi limanul tuturor suferintilor, spre care inota dela sute si mii de verste.
In fiecare noapte jalnicul pahod, trebuia sa defileze pe sub ochii mei. Pentru a nu atrage vreo luare aminte dinspre partea cealalta, nu aprindeam nicio facla, la aceasta inmormantare de oameni vii. Albele palori ale straturilor de zapada, solidificate pana la extrem, dau imprejurarei toata aparenta sepulcrala de care era nevoie. Iar deasupra, in noptile limpezi, bolta avea reflexe de sticla: stelele fixe nu mai tresareau de niciun suflu si in gerul interspatial, printre bancurile de fantasme, convoiul aluneca in lumea de apoi - figuri rude si barbi grele, ochii secati de orice speranta, - ca printr'un peisagiu lunar.
Ochiul acela indiferent mai ales trebuia sa-l sufar in fiecare noapte. O, daca el m'ar fi privit cu ura sau chiar inca implorator, si tot ar fi fost un chin mai putin. Dar aceasta privire indobitocita, terna, de om care nu mai are nimic de asteptat dela semenul lui, se infigea adanc in fruntea gandului meu, ramanea acolo apasandu-ma noaptea in meninge, dandu-mi insomnii.
Ma refugiam atunci la sanul imaginarei mele zeite, ce trebuia acum sa coboare, - caci cand marele alb ma coplesi sub fluturarea valurilor nesfarsite de speranta, Niculina redeveni pentru mine doar trupul arzator al strangerilor salbatice de sub nuc. Sufletul i-l lasai tot lui Serghe si eu insufletii aceasta comoara de placeri cu visul negrait de frumos al carui grai de serafim trebuia sa rosteasca el intai si pentru mine, cuvantul asteptat. O, putea acum Niculina sa-si treere in voe noianul ei de vedenii si amintiri; la sanul ei, pe care stiam acum sa-l rascolesc de cele mai cumplite patimi, eu imi torceam dulcele fir al nadejdei reinoite, trageam din fuiorul necunoscutului imaginea care sa se intreaca pe sine, ma inchipuiam, refacand intr'una cele mai subtile dialoguri, cladeam episodul cel mai minunat, - singurul minunat al vietei mele. Amutiti de grozava tacere a imensi-tatilor albe sau infiorati de jalea vanturilor calatoare, stransi unul intr'altul la scrasnetele de manie ale viscolelor turbate; suspinele patimilor noastre se inganau in aceiasi tragica asteptare.
El adasta sa-si vada intai pedeapsa; daca e usoara de ce sa
si-o mai ingreuneze sau sa-si incerce viata. rasbateau uneori din pacla gandurilor ei, aceleasi si aceleasi cuvinte.
Ea se apropie necontenit de podul de ghiata, pe care
Dumnezeu l-a aruncat intre sufletele oamenilor - raspundea ca un ecou, dar numai pentru auzul meu, gandul acum in mine singur domnitor.
in plocoanele de oaspeti, pe care potecile inghetului mi le aducea din tara necunoscutului, erau prea putine femei. Nu puteai sti. Sub aceiasi stamba decolorata si scrobita de ger, sub aceleasi saluri jerpelite si soioase, sub acelas baris negru, sau sub aceiasi caciula barbateasca, daca se ascunde o taranca sau o orasanca. Trasaturi chinuite, ochi pastrand incapatanat lumina groazelor trecute sau celor asteptate, ori aceiasi opaca perdea de indobitocire, asta era tot ce-mi varsau puntile ce-mi pusese spre visul meu, Dumnezeu.
Dar ea trebuia sa vina. Mi-o spuneau asta figurile uneori putin dure, mai cioplite, mai subtiri la pielita ajunse aci, din inspaimantatoare departari pentru a fi in randul intai la intoarcere; mi-o spuneau ordinile noi primite prin fir de telefon, ori prin mesagiile directe ale agentilor de legatura. Domnul colonel ne atragea serios atentia asupra numarului mare de nepoftiti, pe care a inceput si va continua sa-i aduca iarna; ne soma categoric sa nu gresim cu o iota la normele prestabilite pentru selectionarea refugiatilor, si spre marea mea recunostinta nu uita sa sublinieze niciodata cazul unic, care se parea dumnealui ca ar constitui pricina unor interpretari gresite sau rauvoitoare a ordinelor, din partea tinerilor ofiteri.
Iar cazul unic, care putea fi altul decat rusoaica, rusoaica mult asteptata!
Consideratiile asupra numarului spioanelor descoperite in ultima vreme la Chisinau si'n alte orase si sate din Basarabia, formau un capitol foarte desvoltat in instructiile, ce nu ne mai dau ragaz acum. Iliad avusese deci dreptate: un netarmurit sentiment se'ntoarse din inima-mi spre dansul, cu toata puterea.
Dar zilele Craciunului sosira plumburii si deserte. Soldatii chicotira, trasera cateva focuri in sus, iar cand noaptea lunga, fara nicio nadejde, isi dadu cea mai mare masura a opacitatei sale, ei aruncara doua rachete spre slavi in onoarea lui
Dumnezeu. Pasarile de lumina isi luara deodata zborul triumfal, cu largi falfairi de aripi ce se intinsera peste maluri, ca doi arhangheli ai marei credinte. Dar se izbira de tavanul de catran al cerului care nu mai primea si cazura manjite de pacura noptei, zbatandu-se la pamant cu zvacniri tot mai potolite, ca doua pasari sagetate.
Soldatii chicotira din nou si trasera iarasi focuri de arme: o grenada cu bombanit armonios, ca o puternica lovitura de toba, vibra nota-i profunda deasupra colnicelor si valcelelor, care-i raspunsera cu surprinse si repetate ecouri. Dar de pe tarmul celalalt al fluviului nu raspunse nicio bucurie si nicio pasare de lumina nu incerca zboru-i zadarnic spre inaltimile zavorate. intunericul domni dusmanos si rece acolo, despartind parca pentru totdeauna cerul de pamant, ca in noaptea fara veac a inceputului. si mahnirea ma inabusi atunci si-mi strivi si ultimele farame de nadejde.
Nimic nu va mai veni, de nicaeri, niciodata, nimic nu se va mai implini; niciun vis, nicio minune. Norul opac al perdelei de apoi a fost tras. Lacrami calde ma podidira in intunerecul bordeiului si le ascunsei de mine insumi infundandu-mi fruntea in moalele perinei.
A doua zi de Sfantul stefan o noutate groaznica ne inviora un moment inchipuirea pentru a ne poticni apoi si mai adanc in nemernicia monotonului destin.
Capitanul Badescu si Volburul sau naprasnic, fura gasiti in stare de schelete la mai putin de-o versta de esitul codrului, care punea intinsa stavila intre sectorul datoriei si orasul Ghenei lui. Ba nu, din capitanul Badescu mai ramasese intregi picioarele dela genunchi in jos, ferite bine in santiurile cu care facea furori prin oras. Dar din Boldur nu mai ramasese decat carcasa intreaga, gata s'o iei, s'o nadesti cu sarme si s'o asezi in muzeu. De jur imprejurul acestor eroice ramasite, oamenii diminetii mai gasisera vreo cateva semicercuri, concentrice, de starvuri de lup, la numar nouasprezece, cifra egala cu totalul incarcaturilor unui Steier zdravan si a unui Browning mic. Amandoua armele zaceau de tot aproape de cei doi viteji: Steierul si o incarcatura goala de browning langa Boldurul, care judecand dupa directia copitelor, cazuse cel dintai, insa necontenit tinand inainte; browningul gol si-o incarcatura plina, care n'apucase sa fie introdusa in trupul revolverului, stateau aruncate la mica distanta de osemintele capitanului Badescu, care mai facuse sau fusese tras o buna distanta de credinciosu-i animal.
Aci urmele nu mai spuneau nimic, lasasera o incurcatura informa in zapada inghetata. Numeroasa haita!
invalmaseala sinistra de gloante si incisivi de fiara, avusese loc intre a doua si a treia noapte de Craciun, de buna seama intre al doilea si al treilea cantat evanghelic de cucosi, la acelas numar de verste de aci pana'n tarmul fara Craciun al fluviului, -cat de aci pana'n orasul unde robul unui Dumnezeu al razbunarei astepta ascultand cu talasul pe spate si cu cornul credintei in cap, cu cartea de rugaciuni in mana, glasul ecourilor nepatrunse, infaptuirea minunei in care el singur credea. Aci, la raspantea acestui codru care nu se mai sfarsi nici odata pentru dansul, muri capitanul Badescu, asasinat de-o napraznica intamplare nocturna, departe de mama si de credinta lui. Poate el nici nu stia daca in noaptea aceia e Craciun; dar eu ma gandesc necontenit de atuncia la ultima lui clipa. Ce-a ramas definitiv intiparit pe creerul lui? Expresia razatoare a nasucului, a guritei senzuale si a barbiei barisnei Ghenea, sau partea de sus a fetei, fruntea si ochii ei tragici? Dumnezeule, daca reflexul de fatalitate al privirilor ei nemasurat de mari si de negre, a prezidat clipa supremei despartiri, eu cred ca de-acolo de departe, de dincolo de Olt, un dangat de clopot i-a adus aminte de insemnatatea noptei, despre care se spune, ca acei ce se ratacesc pentru totdeauna in inaltimile ei gasesc poarta deschisa la locuinta lui Dumnezeu.
Si zilele trec.
Iar daca rusoaica mea intarzia, in schimb imaginea ei proteiforma ma viziteaza chinuitoare toata noaptea, caci dela un timp raresc vizitele la Niculina. Adorm cu privirile ei infipte in cuget, cu privirile ei adanci si negre, care deodata se aprind de palpairi fosforice si se inconjoara de un sirag de dinti albi ca de lup, ca dintii sanatosi ai Niculinei, - cu care am petrecut pe furis in prima noapte de Craciun, - dar eu nu fac nicio impotrivire, nu fac nicio miscare spre steirul si spre browningul meu, unul sub perna si altul pe masuta, si ma las devorat, cu o voluptate care ma infioara, la acest oaspat al fapturei cu infinit de multiple, de frumoase, de nestatornice fete, cu ras nemaistapanit si sigur de norocul lui ca al Niculinei, in noaptea de Craciun.
intr'o dimineata cu moina, care ma ingrijoreaza si ma face sa scrutez cu aplicatie de inginer crusta de sticla a apei, primesc o vizita uluitoare, considerabila: domnul colonel, domnul colonel Tataranu in persoana.
Falcile lui sunt acum tot atat de proeminente ca atunci cand l-am vazut intaia oara; mustata carunta tunsa scurt si dantura puternica pe care o ghicesti chiar cand nu-si musca buzele subtiri ii da acea aparenta severa care nu contrazice de loc launtru-i sufletesc. Soldatii se misca dinainte-i mecanic si promt, si'n ochii lor citesti un fel de teroare, pe care in zadar incearca s'o acopere, imbarbatandu-se unul pe altul prin soapte furise. Domnul colonel declara ca a venit in inspectie, dar nu-mi face nicio inspectie; de cate ori aduc vorba de felul cum mi-am oranduit detasamentul pe granita el da din cap aprobator, inainte ca sa sfarsesc. De ce a venit atunci domnul colonel?
Am impresia ca vrea sa spuna ceva, dar nu incepe sa spuna nimic si ma priveste intrebator, mirat ca nu-l intreb nimic. Tocmai domnul colonel, care nu admite sa fie intrebat asa cu una, cu doua, si inca de lucruri care nu sunt in legatura cu serviciul. Domnul colonel par' ca simte nevoia unei destainuiri, unei explicatii, da semne de nerabdare si pentruca disciplina militara ma impiedica sa-i usurez calea, in cele din urma se hotareste tot dansul.
Desigur. Calamitatea femeilor basarabence il ingrijoreaza nespus, fie ca vin de peste granita, fie ca sunt de dincoace de hotar. Ofiterii mai ales dovedesc fata de ele o slabiciune, care nu cadreaza catusi de putin cu demnitatea si taria de militar. Cazul capitanului Badescu "a acestui bloc de energie si inteligenta" este elocvent. Cei mai buni militari, cei mai meritosi subalterni ai sai devin carpe in fata femeilor; parasesc postul, isi pericliteaza viata care e juruita unui scop cu mult mai sfant. De aceea a hotarat "sa tae in carne vie". Va cere mutarea disciplinara pentru cele mai neinsemnate abateri, va propune la reforma si va deferi consiliilor de razboi pe cei cari acopera trecerea clandestina a femeilor ori parasesc postul ca sa le viziteze in mod clandestin. Capitanul Badescu si-a primit pedeapsa dela Dumnezeul crestin, in noaptea de Craciun (eu credeam ca dela Dumnezeul judaic, pentru ca acela a fost solicitat sa intervina - dar nu pot contrazice pe domnul colonel). Dar domnul colonel va lua masurile cele mai drastice chiar dela inceput, pentru ca Dumnezeu sa nu mai aibe timp sa intervina; iar sub raportul onoarei militare si pozitiei sociale a ofiterului, dansul asigura, ca pedeapsa aceasta nu va fi intru nimic mai prejos decat a Celui de sus. "mai teribila inca, pentruca cel ajuns de ea va trai, ca s'o vada, si ca s'o simta".
Otelul din ochii sai si proeminenta de jos a figurei nu-mi mai lasa nicio iluzie, ca domnul colonel ar ezita cumva sa-si puna in aplicare, la orice abatere ce ar mai surveni severele sale promisiuni. De aceea tot timpul cat mai zabo-veste la mine, imi joaca pe buze cuvintele, pe care nu i le voi spune nici odata: "Regretul meu, domnule colonel e ca n'am niciun noroc, ca ea nu exista inca pentru mine, si marea temere, care ma incearca e ca nu va mai veni niciodata. Iata azi a fost moina si tremur de rezistenta ghetei.
Incolo, dracul nu e chiar asa de negru cum il vezi dumneata la varsta d-tale. o, cui ii da mana, il poate face sa nu fie asa de negru."
Domnul colonel a pornit-o spre sectorul lui Iliad si chiar in noaptea aceea, prea tarziu ca sa mai iau insotitor, am zvarlit asternutul de pe mine si am pornit singur prin zavoaie si tufisuri, cu Pafnute al meu, spre Niculina pe care ghiata asta fauritoare de-atatea miragii, m'a oprit s'o vad de-o buna bucata de vreme. Aveam cu mine toate trei revolverele si de data asta mai luasem si carabina si baioneta pe deasupra.
Marturisesc insa c'a fost o nebunie si daca n'ar fi aratat atat de mohorat domnul colonel, cu siguranta ca n'as fi facut-o. De cateva ori Pafnule s'a oprit sforaind, iar sticlisul inghetat m'a privit tot timpul prin milioane de ochi mobili si fosforici, de haita.
O, soarele asta, care-mi da atatea tresariri, atatea nelinisti!
Cata lumina s'a apucat sa verse pentru niste dimineti de miez de iarna ca acestea, e nemaipomenit! Parca s'a pus sa rastoarne toata logica lucrurilor si-a fenomenelor naturale.
Crusta balaurului amortit, de apa, se tine insa bine, e prea groasa si prea compacta ca s'o strabata cateva sageti piezise, fie ele chiar de foc. Dar in mine simt o dusmanie surda contra oamenilor mei cari intampina fiecare rasarit aureolat si usor pudrat de ceata cu exclamatii de fericire, ca invocatiile sacerdotilor de demult. S'au cam paganizat magarii astia; trebuesc adusi la dreapta credinta ortodoxa, care da fiecarui anotimp si fiecarui fenomen al naturei, ceeace este al sau.
insa palcurile musteriilor de seara si de noapte continua sa-mi puna regulat inima la loc. Ce dracu, suntem acum de-abia la sfarsitul lui Ianuarie - maine e ziua celor trei sfinti ierarhi - si dupa toate calculele astronomice, iarna se sfarseste pe stil nou la 21 Martie. si nu e exclus ca o toana dumnezeiasca s'o tina chiar pana la Aprilie, ca'n anul razboiului; trebue sa fie o regula, cu iernele astea, care incep prea tarziu.
Dupa colonelul nostru, iaca primesc vizita unui colonel autentic al tarului; imi arata documentele care se pare ca au impus si talmaciului si lui Garneata, musafirul fiind scutit de perchizitie. Am la randu-mi, toate consideratia pentru hartiile polcovnicului, dar pretind ca dispozitiunile sa fie respectate. Asist chiar eu la perchezitie si dupa rezultatul ei nul imi cer scuze si invit pe colonel la masa. Regret mult ca nu-i pot satisface placerea de a-i incuviinta trecerea pe teritoriul nostru, dar sunt lacom sa aud dela dansul, ce s'a facut cu toata lumea buna surprinsa de revolutie, cu atatia oameni de seama ori numai de treaba, cu atatea.
Femei respectabile, cum se impaca ele cu noul regim, cum poate toata aceasta lume sa rabde stapanirea care a deposedat-o, sa nu-si gaseasca o iesire, sa rasbeasca, ori cate obstacole i-o sta impotriva la lumina si la civilizatie. Cum s'au putut resemna asa de repede, atat de usor, acesti oameni, acele rusoaice mandre din romanele pe care le cunoastem cu totii, incat vedem ca incoace la noi nu incearca sa treaca decat lume de jos, mujici ori muncitori, pentru care noul regim nu poate in orice caz fi rau, ca unul ce s'a realizat pentru binele lor, pentru stapanirea lor, ca unul ce este al lor?
Domnul colonel care vorbeste perfect frantuzeste, ma asculta cu luare aminte, incuviinteaza la fiecare cuvant, iar la urma rade prieteneste si ma bate pe umar, apoi isi infige degetul in piept:
- Cum sa incerce? Cand isi ia cate unul curajul, iaca il trimeteti inapoi. Lucrurile acestea se afla repede; si atunci cum sa mai porneasca si altii sa strabata stepele degeaba.
Cei mai multi incearca pela nord, prin Polonia, Finlanda.
Domnul colonel nu se milogeste de loc pentru soarta lui ca droaiele de mujici si nu-i trece prin minte sa-mi pretinda vreo concesie, care ar semana cu o calcare de ordine. Se cunoaste ca am de-aface cu un colonel veritabil. E totusi foarte binevoitor si-mi da ample observatii asupra paturei sociale care ma intereseaza. O prezinta in culorile cele mai sfasietoare si chiar isi sterge cate-o lacrima la aceste penibile evocari. E atat de maltratata si atat de zdrentuita aceasta lume, care facea odata "farmecul si poezia sfintei Rosii" ca nu pot sa nu-i impartasesc mila si indignarea. Dupa mai multe sticle, pe care cu placere le servesc acestui atat de miscator subiect, domnul colonel devine chiar violent. Izbeste cu pumnul in masa si ma intreaba direct:
- Ce face Evropa? Cum nu se ridica in massa pentru salvarea sfintei Rosii?
Sunt foarte incurcat de atitudinea Europei si nu-i gasesc nicio scuza pentru nepasarea ei, ba inca inclin, sa indreptatesc pe domnul colonel.
- L'Evrope - o da nitel domnul colonel pe ruseste - in loc sa-i dea ajutorul, pune bariere la hotare, celor ce voesc sa scape de urgie. Asta o face l ’Evrope. Ca pe contaminatii de ciuma; ne incercue si impusca pe cei ce vor sa scape de moarte. asta e tabloul cel mai infiorator cu putinta: sa ramana cu totii acolo, sa moara gramada! Ce lipsa de umanitate! Europa civilizata! Ei da, cu tot asiatismul nostru, noi domnule am fi avut alt suflet.
si cu gestul, domnul colonel o da si mai mult pe ruseste.
Sticlele goale clantene la fiecare punct, pe care, pumnul sau, dupa fiecare fraza - si acum la urma, dupa fiecare cuvant, - il pecetlueste pe masa. incat numai gesturile acestea, atat de firesti, pentru o atat de justa indignare, imi atrasera atentia asupra imbracamintei domnului colonel, care, oricat lipsita de epoleti si de galoane, contrasta intr'un chip saritor in ochi cu starea jalnica a clasei sociale din care facea parte si pe care tocmai mi-o descrisese.
M'am ferit evident, sa-mi exprim aceasta nedumerire; numai in treacat am cautat la cismele taiate, vorba ceia, ca'n vremurile bune, la caciula si la mantaua din cuer. De buna seama, trebue sa adaog ca domnul colonel era cu totul departe de a fi elegant; dar se prezenta, la un drum atat de nesigur, intr'o tinuta corecta, curata, ramasa complect teafara din rechizitiile repetate si din parjoalele, din care, atat de dramatic, imi povestise ca scapase.
Un gand bataios ma indemna atunci sa ma prefac castigat de gaspadin polcovnic si sa-i dau sa inteleaga ca s'ar putea totusi sa nu-l expediez inapoi. Ba potrivesc astfel ca in amurg sa vie Garneata si sa-mi raporteze, chiar in fata dumnealui, ca refugiatii sunt gata de plecare: ordon deci plutonierului sa scoata pe domnul colonel din numarul lor lasandu-l deocamdata pentru lotul de maine. Gaspadin polcovnic Vladimir Nicolaevici Volinsky pare nespus de incantat si sigur de izbanda, ca un brav militar ce porneste din nou ofensiva asupra sufletului meu pe cele doua fronturi: soarta femeilor burgheze sub noul regim si inversunare cumplita contra uzurpatorilor. Abia intru tarziu gasesc ca e timpul sa iscodesc pe domnul colonel, daca n'ar putea invoca vreo rubedenie prin Basarabia si daca nu si-ar putea pregati o serie de raspunsuri convenabile pentru multiplele instante de control, pe dinaintea carora avea sa treaca si al caror numar si rigurozitate le exagerez pe cat imi sta in putinta.
Nu, asa ceva nu-i convenea domnului colonel - era prea plictisitor; el se astepta sa aibe drum complect liber de acum inainte. Daca stia asa ceva, se reintorcea cu convoiul; insa era gata sa treaca Nistrul si singur inapoi. Prefera sa-si incerce norocul pela polonezi. E randul meu sa protestez; nu se putea renunta asa de usor la o companie atat de pretioasa. ii cerui deci favoarea de a-l socoti si maine oaspele meu, ceia ce el admise nu fara a-mi scruta ochii si a-mi cantari rezonantele glasului cu o luare aminte, pe care imi dadui toate silintele sa par ca n'o observ.
Gazduii pe domnul colonel chiar in maghernita musafirilor simandicosi, unde as fi gazduit si pe colonelul meu daca nu s'ar fi grabit - si peste noapte, cand somnul binefacator dupa atatea verste si pahare il cuprinse insfarsit pe zbuciumatul drumet, mantaua lui cu guler de blana, caciula si cismele trecura din nou la revizie. Desi ca o marca pentru gazduirea ce-i acordasem oaspetele isi scoase si pantalonii si cazaca lui verde, acestea totusi nu ne prezentau atata interes, pentru ca mai usoare la control, le cercetasem dimineata, centimetru cu centimetru. Mai de graba ma tenta pieptarul gros de flanela ce si-l pastrase si care inca imi da de banuit, dar pe care nu i-l puteam desigur scoate fara sa-i intrerup tocmai odihna ce-i oferisem, si de care beneficia in mod asa de zgomotos, de parca in patul de scanduri si-ar fi gasit loc de culcus tot polcul de husari, pe care-l va fi comandat pe vremuri, cu stralucire, ca veritabil colonel.
Cu ajutorul lui Marinescu, magazionerul, care fusese si abagiu in civilitate si mai ales al unei calfe de croitor ce-si facea stagiul, mantaua adormitului fu despuiata de magni-fica ei captusala. O gasiram compusa din doua straturi de flanela, pe care, la piepti, somoldocuri zdravene de vatelina le desparteau de postavul propriu zis. Dar nimic suspect inauntru. Cum sa mai ai asa dar inima sa mai strici si admirabilul guler de blana pe care dealminteri il pipaisera si-l mototolisera fara folos atatea maini de dimineata.
- Mai, puteti s'o faceti la loc pana la ziua?
- O facem noi si mai de mantuiala, raspunse Marinescu.
- O coasem bine, domnule locotenent, ma asigura croitorul.
- Haid' baga foarfeca!.
Blana, precum ma incredinta Gogalea, calfa de croitor, era tivita cu mare mestesug. Sub ea, venea postavul, care, ca toate gulerele era lucrat din doua bucati.
- il desfac, domnule locotenent?
- Lasa-l. daca nu s'a gasit nimic sub blana. acolo ascund ei deobicei hartiile, ca daca pipai sa crezi ca fosneste pielea. Sa incercam caciula.
- Parca s'ar simti ceva domnule locotenent.
si Gogalea ridica gulerul la ureche.
- Sunt hartii inauntru domnule locotenent. Zau daca nu sunt.
- Ia desfa-l ma.
Varfurile foarfecei ciupira cusaturile unui colt; pe urma degetele abile ale croitorului apucara de urechile de postav, un efort mai zdravan, un parait scurt si dur care facu lumina festilei sa tremure si umbrele de pe paretii de scanduri sa danseze - si din mijlocul zgomotului aspru un pachetel intins si subtire sari. Ne repeziram.
Gasiram aci economiile lui gaspadin polcovnic in dolari americani. De la prima vedere, un total socotit pe-o valuta nestatornica si modesta ca a noastra, extrem de copios. Pe o bancnota de cincizeci, gasiram, dupa obiceiul carciumarilor si-al maruntilor manuitori de bani o iscalitura, un nume: Ifrim Igorovici Ignatiew; o data 31 (sau 35, nu se distingea bine) Octombrie goda 11914 (un 1 era intercalat desigur ca din gresala) si o reflectie care pe romaneste ar echivala cu intrebarea: "Prin cate maini vei trece iubito pana in anul 11954 sau pana'n anul 21007 si 7 cand eu voi fi facut in 457321695430257893275644 de mii si mii de mii de milioane de particele". 1 cadea deci regulat dupa prima cifra a fiecarui numar de ani, ca dintr'o rea obisnuinta grafica. Dar numarul enorm al particelelor in care Ifrim Igorovici Ignatiev avea sa se vada impartit in goda 2007 si 7, era edificator pentru mine. Mai ales ca totul era inconjurat dupa acelas gust in curbe si volute complicate ca'n parafele de demult, aranjamentul intreg parand a avea tot scop artistic, daca trasaturile n'ar fi fost intrerupte din loc in loc, dupa un anume sistem, pe care nu-mi mai batui capul a-l intelege.
Dadui ordin sa se coase totul la loc si sa se puna vestmintele la locul lor in incaperea oaspetelui; banetul tot gasit in guler, in frunte cu bancnota autografiata de vremelnicul ei posesor, alcatuesc in schimb anexele raportului meu.
Gaspadin polcovnic intampina a doua zi cu fortata expresie de placuta surpriza vestea ca-l voi trimete insotit de-un om al meu special sa lege cunostinta cu domnul colonel Tataranu.
- Un om ca dansul va intelege tragedia unui camarad de arme si cu siguranta ca va dispune cele ce se cuvin, mai ales in urma raportului meu! il imbarbatez eu vag si gaspadin polcovnic, precaut ori intelegand ca e de prisos, nu mai insista ca sa-l retin pana la noapte spre a-i face cale sloboda inapoi.
Rusoaica - Partea 01
Rusoaica - Partea 02
Rusoaica - Partea 03
Rusoaica - Partea 04
Rusoaica - Partea 05
Rusoaica - Partea 06
Rusoaica - Partea 07
Rusoaica - Partea 08
Rusoaica - Partea 09
Aceasta pagina a fost accesata de 751 ori.