• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Donna Alba - Volumul II - Partea 02

Dar ceea ce mi se pare nespus de groaznic in aceste momente hotaratoare e tocmai grija ratarii ultimului moment. E neglijenta sau nedibacia hotaratoare de la urma. Comoara e inca in stapanirea mumiei fioroase, ingrozitoare: ranjetul ei infernal si ochii de dincolo de mormant o vegheaza cu cea mai apriga strasnicie; iar, ceea ce e mai oribil, in acest colt al vietii mele, de realizata si apoi de temuta speranta a baroului, de purtator al atator mari si grele victorii judiciare, e ca in povestea obscura, ascunsa, nestiuta de nimeni, care ma bucura mai mult decat orice izbanda clara si reala de bara, printr-o nechibzuinta pentru care-mi musc mainile, rolurile ameninta sa se inverseze: mumia sepulcrala e gata sa-mi insface gandul meu cel minunat si sa se prezinte ea, domnitei, "albe ca zapada", pocait, in rolul de fat nazdravan si frumos, de viteaza dezrobitor.

Ce insemneaza, asadar, toate aceste izbanzi pentru care, iata, mi-am castigat dreptul de a saruta mainile albe ale donnei Alba, pe muchia prapastiei infioratoare a acestei perspective?

Cand am revazut pe printul Preda, hotararea lui era nu numai luata, dar si intarita printr-un inceput de executare. Asadar, nu izbutisem sa-l intimidez cu urletele de deunazi si cu spectrul mizeriei sarmanului sau copil. In schimb, fusei multumit ca spaima ce-i produsesem atuncea nu lasase nici o urma in sufletu-i usuratic, vaduv de orice circumspectie si control. Predispozitia spre laudarosenie si emfaza a acestui desucheat, care-mi paruse atat de ermetic la inceput, alungase orice simtamant cumpanitor de care as fi putut sa ma tem, si linistit acum despre partea asta, cat se poate de linistit si de calm, ascultam amanuntele actiunii sale si-a planurilor pentru viitor. Chemase pe donna Alba la telefon si dupa cateva incercari izbutise sa se inteleaga cu dansa. Nu-i lamurise insa scopul intrevederii cerute, pentru ca-si rezerva integrala placerea surprizei covarsitoare; dar o asigurase, pentru a o scoate din nedumerire, ca e cu totul in interesul ei sa-i acorde aceasta noua intalnire. Raspunsul donnei Alba a fost in cele din urma afirmativ; totusi - spre marea mea usurare de suflet - ea n-a putut sa fixeze inca data si locul. intocmai cum procedase la inceputul tratativelor dintre dansii, in privinta datei, printul Preda ramanea sa se intereseze zilnic la anumita ora si asta cu incepere de saptamana viitoare; cat despre loc, pe care el i-l lasase asemeni la apreciere, ea nu avea nici o obiectie de facut asupra gradinii in care se intalnisera acum trei ani.

Am statornicit bine atunci, pentru mine, motivele care indemnau pe donna Alba sa temporizeze: saptamana asta trebuia sa vie dintr-o zi intr-alta sotul sau, care castigase procesul de la Haga. (Se mentinea deci necontenit cu un gat de cal inaintea mea.) La sfarsitul saptamanii, chiar sambata seara, trebuia sa se dea in sfarsit reprezentatia si balul, planuite de atata amar de vreme de banda Voicutei. Mica nazbatie, nazarita intr-o doara la o masa de club, luase grave proportii, si acum evenimentul artistic era comentat cu anticipatie si cu multa ardoare. Spectacolul avea sa aiba loc la Teatrul Liric; intrebai ingrijorat pe print daca are cunostinta de el.

Avea, desigur, dar regreta ca nu poate participa. Banuia ca va fi si donna Alba acolo (sotul ei tocmai trebuie sa se intoarca din strainatate, unde a repurtat un mare succes diplomatic - ma informa el - "dar nu-mi poate spune mai mult"), insa se interesase. Locurile erau grozav de scumpe: 1000 de lei, la balcon, de persoana. De parter si de loji nici nu mai poate fi vorba. Oricat ar dori sa vada pe acea careia i-a inchinat de acum inainte toata viata lui, in cea mai desavarsita stralucire, totusi gaseste sacrificiul inutil; dar avea s-o aiba in fata lui peste putina vreme, mai invorvarita, in blanuri ori mantou, nu-i vorba, dar venita acolo numai pentru el. Se va multumi in seara reprezentatiei s-o astepte pe peronul teatrului, unde elita debarca din grelele masini. Fara ca ea sa-l banuiasca macar, in umbra, ii va trimite sarutul lui cu ochi, se va intoarce apoi numaidecat acasa si-si va petrece toata noaptea fumand si facandu-si cafele, cu ochii tinta la fotografia ei. Toata noaptea, hotarat!

- Ah, de-as putea sa nu-i pretind nimic... Totusi, in primul rand, voi astepta sa-mi fagaduiasca dansa ajutorul...

- Pentru fata?

Dadu din umeri. Apoi dupa ce mai gandi putin:

- Voi sti cum sa aduc vorba... si anume ii voi descrie mizeria mea, scuzandu-mi purtarea din trecut. Fatal ea ma va

intreba: "Ei si-acum? Acuma cum o duci?"; sau: "Probabil ca acuma ti s-a schimbat situatia, de vreme ce esti capabil de astfel de elegante..." Evident ca nu ma voi plange... dar voi balbai, ma voi incurca in asa fel in vorba, incat ea sa inteleaga. Pricepi cat de covarsitoare o sa para hotararea mea, cand ea isi va da seama de sacrificiul ce fac. Nu crezi, nu gasesti...? De buna seama voi juca putin teatru, voi refuza bunavointa ei... si voi da necontenit cu mustrarea de constiinta pentru trecut; insa imaginea ei... m-a determinat... a fost mai tare ca foamea care ma ameninta... asta e... mai tare ca foamea... asta va fi lovitura de gratie... si asta-i adevarul... si-atunci? Mai poti crede ca nu mai e posibil acum gestul... ca nu merge rolul dublu de amant si de om care cere de pomana... Ce dracu'? cer eu doara... eu spun numai... las sa se inteleaga... atat si nimic mai mult... ea va banui insa si nu va putea admite ca lucrurile sa continue astfel... imi va da ajutor cu sila... M-am gandit eu destul...

- Ajutor da... dar cum te va iubi?...

- Daca-i spun ca gandul la dansa m-a indemnat. Ce tot vorbesti aci? nu se poate... e prea grozav gestul.

- Desigur gestul e grozav, apasai cu oarecare ironie pe cuvantul prea des intrebuintat de el. Dar daca el nu se desfasoara dupa cum doresti tu...? Daca bunaoara iti va lua scrisorile pur si simplu, iti va multumi elegant si...

- N-am sa-i dau eu comoara fara un preambul, pe care am sa-l statornicesc dinainte...

- Spui ca ii vei descrie mizeria din trecut si-apoi o vei lasa pe ea sa te intrebe asupra soartei tale de acum. Ei bine, daca ea intoarce vorba intr-alta directie?

- Fii fara grija, voi sti cum s-o aduc inapoi...

- Dar atunci ii va parea... gestul asta, cum tot ii zici, ii va parea cam teatral...

- Ii va parea grandios, prea grandios ca amanuntele sa nu dispara complet in fata intregului. in sfarsit, vad ca tocmai tu care mi-ai dat ideea nu esti patruns pana unde trebuie de maretia ei... Gasesc foarte firesc.

- Din partea unui comis-voiajor.

- De-ai sti cat mi-esti de drag de cand mi-ai dat gandul cel bun, ai vedea cat esti de nedrept cand ma acuzi ca as vrea sa te injosesc sau sa te ironizez cat de putin... Am vrut sa spun numai ca nefiind in cauza si mai ales, cum singur mi-ai marturisit, neavand nici un fel de aptitudine pentru iubire, nu-ti dai seama complet de dimensiunile ideii care ti-a scapat. Tu esti un lucid, un inteligent si o stofa aleasa, am vazut eu. De aceea iti sunt infinit de recunoscator. Dumnezeule, si cand ma gandesc ca intai te-am luat in ras... Ah, scumpul meu amic, comis-voiajorule, tu esti adevaratul suflet de nobil... eu, sunt un decazut si-un nemernic... prin tine am razbatut la lumina... Lasa-ma, lasa-ma sa-ti multumesc... Toata viata ma voi gandi la asta si-ti voi fi recunoscator...

si pe neasteptate printul Preda se repezi asupra-mi, ma infasura cu bratele si ma saruta sentimental si indesat pe frunte.

Marturisesc ca eram induiosat.

Maestrul a sosit joi seara, iar reprezentatia de gala a societatii "Aproapele" (betia zdravana de la "Rusi" daduse, asadar, fiinta unei asociatii de caritate) a avut loc sambata. Lojile si balcoanele erau supraintesate, bancile de la parter fusesera scoase si privitorii stateau in picioare. Spectacolul incepuse cu admirabile tablouri vivante: fete frumoase, in costume adecvate, uneori aproape fara costum, compuneau grupuri alegorice, multe din ele originale si de foarte bun-gust. Spre sfarsit, tablourile vivante devenisera chiar picante, in intelesul mai larg al cuvantului. Superbe nuditati albe ori brune se expuneau fractionar cu avant si darnicie; estetica mijlocului se sfintea prin maretia scopului. Moralistii puteau deci gusta privelistea cu impacata constiinta si, in cautarea prin randurile de loji a bustului donnei Alba, vazui cu ajutorul reflexelor multicolore ale rampei multi dintr-acestia adulmecand figurile complexe si nemiscate cu ochii bulbucati de interesul cel mai pur.

Revista in care juca Voicuta ma impresiona mai putin placut, desi se depuse aci un talent remarcabil. Domnisoara Scumpa Caragea, de care-mi vorbisera cu atata elan fostii mei prieteni, intrecu chiar asteptarile celor mai ferventi admiratori: era intr-adevar multa naturalete si rafinata observatie in jocul ei. Apoi siguranta miscarilor si aplombul glasului nu numai ca izbutira sa castige pe spectatorii cei mai dificili, dar insuflara o animatie extraordinara partenerilor, astfel ca scenele se perindara intr-un tempo spumos si desavarsit. intr-adevar, avea mare dar fata aceasta si te mirai de ce nu se consacra definitiv artei, pentru care dovedea atata chemare.

Spre marea mea satisfactie, apoi, insasi Voicuta se achita stralucit de cele doua roluri ale ei, de amoras si domnisoara micuta de pension. Prietenelor si prietenilor din "banda noastra" nu le scapara nici o greseala; pana si cele doua aparitii mute ale Lilicai fura salutate cu vii aplauze de amicii din sala si rubedeniile respective.

Dar toata tineretea asta aristocrata se straduia pentru ce? Ca sa ajunga la imitatia desavarsita a perfectului mitocan. Toata revista era alcatuita dupa modelul celor ce fac furori in gradinile de vara. Iar eroul lor nu putea fi altul decat vestitul Nea Ghita, nea Matache, nea Tanase, iar eroina, consoarta sa: tata Frosa, tata Leanca, tata Mita Porumbita. Descendenta domnitei Ralu, care facuse sa rasune la Bucuresti versurile lui Euripide, cand parte din protipendada noastra nu sta bine inca nici cu cititul, se straduia acum sa dea nota cea mai justa vulgaritatii de suburbie: "te simti bine, taticule?", "hai sa ne dam in tiribomba, papuselule", "nu vrei sa ma tragi in barca, papugiule!" Elita tarii facea haz nespus de jocurile nesarate de cuvinte: era un fel de satisfactie aci impotriva valurilor democratiei potopitoare, dar luai seama ca mai mult arivistii proaspeti ori scapatii de maximum o generatie din lumea ce era rascolita cu nesat pe scena se amuzau mai mult si mai zgomotos. in fond, privind mai bine miscarile intentionat grotesti si putin nerusinate, iti puteai da seama usor ca triumful platonic al acestei boierii era tocmai o jalnica infrangere, iar adevarata victorie era tot a mitocanului, ale carui fapte si vorbe faceau deliciul descendentilor rafinatilor fanarioti. Ma intari in aceasta impresie mai cu seama singura exceptie a regulii: in semiobscuritatea salii remarcai pe cei doi soti Radu serban profund dezamagiti. Fara indoiala, nu citii nici un fel de dezgust ostentativ pe fetele lor; nu faceau miscari de plictiseala si nici nu parasira loja scandalizati. Dar atat cat permitea luministea vaga a salii, ochii lor se scaldau in deziluzie si stupoare, si numai donnei Alba ii flutura pe buze un zambet de compatimitoare ingaduinta.

De multe ori ea nici nu mai privea spre scena; cu toate ca se gasea o explicatie destul de limpede a acestei lipse de interes pentru arta drei Scumpa Caragea (care tocmai canta un cuplet pe aria Sunt fata de general), totusi o ispita de gand ma facu sa tresar ca ea se foloseste de prilej pentru a distinge in marea de capete din sala pe cineva anume. Nu stiu de ce m-a nelinistit intr-atata aceasta nejustificata prin nimic banuiala. Din coltul obscur, in care ma gaseam, am fixat cu toata puterea ochilor mei arzatori pe donna Alba si ochii ei de asemeni au parut la un moment ca se opresc intr-ai mei si raman astfel legati de ei multa vreme. Cearcanele ei, in penuria asta de lumina, accentuate cand nu se uita spre scena, pareau adevarate inele de intuneric si se confundau cu ochii inchisi, care crescusera astfel considerabil, incat n-ai fi putut sti care e adevarata directie a privirii ei, dar pozitia fetei, neclintirea asta de minute si sferturi de ceas, nu contribuia cu nimic sa-mi alunge gandul care ma muia in fericire: dimpotriva. Sub ocrotirea semiintunericului ne permiseram astfel (eu crezui tot timpul ca ea-si permite la fel cu mine) o adevarata deboserie de priviri: ochii nostri se cautara cu sete, se inlantuira, se stransera, se contopira si tremurara in spasm.

Astfel ne surprinse lumina brusca si puternica a sfarsitului de act: rataciti, infiorati, descoperiti, ochii nostri (cel putin, de-ai mei sunt sigur) clipira de rusine inaintea atatei lumi si atator lumini. Cand indraznii mai apoi sa ridic din nou privirile spre donna Alba, cu sfiiciunea acea infricosata care urmeaza pacatului, o gasii preocupata, la fel ca si sotul sau, sa trimita sau sa raspunda la salutari, in diferite puncte ale salii. Ma pregatii la randu-mi de salutat si asteptai momentul hotarator, prada unui trac cum de mult nu-mi mai fusese dat sa simt. Urmarii deci cu coada ochiului toate zigzagurile pe care le faceau privirile lor. La fiecare colt de zigzag ei aruncau un zambet ori un salut; cand socotii ca a sosit clipa propice, ma infipsei zdravan in picioare si ma indoii de la mijloc cat un rob in fata unui sultan. si cand ma ridicai, gemui de oroare: cei doi soti raspundeau razatori, pe deasupra capului meu, lojii in care se aflau parintii Voicutei. Astfel ca atunci cand pogorara privirile cu adevarat spre mine, nu mai putui prinde clipa decisiva si incremenii de indignare pe propria-mi stangacie, cand ei ma salutara cu bunavointa si prietenie. Ma inclinai rosu ca un rac, insa cand ma indreptai iarasi, observai ca zambetele lor erau si de asta data indreptate putin mai alaturi, unde descoperii pe printul Raoul. in sfarsit, am fost zarit, am salutat si mi s-a raspuns: cu multa amicitie de domnul George Radu serban, cu o distinsa, grabita si familiara gratie, de donna Alba. Dar acum ma intrebam nefericit daca ochii aceia mariti de intuneric, daca rotocoalele acelea care se strangeau si se largeau de pasiune ma vizasera sau nu pe mine in timpul actului. Asteptam cu nerabdare ridicarea cortinei pentru a ma incredinta, de asta data impunandu-mi strictetea unui observator obiectiv, daca rotundele si intunecatele oglinjoare fosforice emanau cu adevarat spre mine radiatiile lor si daca reflectau si ele doar covarsitoarele efluvii de pasiune ce atatau exclusiv din sufletul meu.

in fierberea nerabdatoarei asteptari ma gasi Raoul, pe care-l despartise tot timpul numai cateva capete de mine. Bunul meu prieten fu foarte fericit sa ma vada; ma asigura despre asta manifestarea zgomotoasa pe care o starni, dupa felul lui, in cinstea reintalnirii noastre. Apoi ma impartasi cu o multime de noutati, privind mai ales pe scumpa lui iubire cu par lung, negru si larg ondulat, pe care si-o regasise. Era tot asa de delicioasa ca la inceput. insa stiindu-i vechea slabiciune pentru inele, le ascunsese pe toate intr-o cutie secreta a biroului, dupa ce daduse sa i se faca niste imitatii superbe, care si incepusera sa-i dispara. Prima jefuire, pe care a simtit-o pe cand se prefacea ca doarme si a lasat-o sa se consume - la putine nopti numai dupa reluarea vietii in comun -, s-a petrecut intr-un chip nespus de amuzant. Pe cand ea se imbraca infrigurata ca s-o stearga, printul Raoul s-a prefacut ca se trezeste. Ea - ii spunea Riri - goala pe jumatate, a trebuit sa se supuna chemarii lui, si-a scos din nou ciorapii, pentru punerea carora a pretextat un motiv sub orice plauzibilitate, si-a venit cu inelul intre degete, ca sa se prefaca apoi ca-l gaseste prin asternut, ba chiar sa se planga ca s-a intepat in colturile pietrei lui. Printul a convenit ca intr-adevar era cam larg si ca e intotdeauna in pericol sa-l piarda; cum i s-a mai intamplat de altminteri si cu un altul "mult mai putin costisitor, mai demult". insa pentru ca pe asta l-a gasit dansa, i-l face cadou: cu conditia expresa sa nu-l piarda, in caz cand ea va dovedi ca stie sa-l pastreze, peste sase luni ii va mai face inca unul cadou, pe care tocmai are de gand sa-l scoata din "sa/e-ul de la Banca Nationala". si intr-adevar a doua zi printul Raoul aparu cu un safir de toata nostimada, tot asa de fals ca si rubinul pe care i-l daruise. Riri a fost extrem de fericita. Dupa sase luni ea s-a vazut, asadar, si cu safirul, in vreme ce in locul lui, in degetul printului a aparut acum un strasnic smarald. si astfel printul Raoul a rezolvat problema fericirii; cu cate o bucatica de sticla frumos colorata si slefuita geometic, el a pus zdravan capastru eternei nestatornicii femeiesti. L-am felicitat din suflet pentru ingeniozitatea cu care a putut nu numai sa pacaleasca pe partenera lui de amor, dar cu care stie sa-si amageasca incorect si propria lui inima: a te sti iubit pe cateva pietricele si a te declara multumit pe acest fel de izbanda sufleteasca este intr-adevar o tarie pe care eu, cautatorul asiduu si metodic, ca un detectiv, de scrisori tainice, ar trebui s-o invidiez.

Fara a lega insa o convorbire asupra unor astfel de subtilitati sufletesti, a caror descurcare si talmacire mai mult tulbura si incurca chiar si pe cel ce le intreprinde, descoperindu-i poate multe amagiri, de care se trezeste orbit el insusi, ma multumii, din nestinsa curiozitate, sa intreb din nou pe prietenul meu daca parul lui Riri intr-adevar mai pastreaza exact aceeasi neobisnuita lungime, care l-a fermecat pe el, cunoscatorul, si l-a indemnat s-o iubeasca atat pe-aceasta fata simpla si cu rele obiceiuri, gasita noaptea pe drum. Entuziasmul printului ma incurca iarasi cu desavarsire: ezitarile mele nu mai putura rezista in fata competentei lui in materie, asa ca trebuii sa convin, in cele din urma, ca iubita asta in nici un caz nu putea sa fie una si aceeasi persoana cu prietena mea din mansarda madam Matildei. Parul regasitei pastrase intacte calitatile de la inceput; in privinta asta talentul tactil al printului nu putea da nici un gres. Totusi, pentru ca mi-era drag si pentru ca era varul donnei Alba, si mai ales pentru ca eram si eu prea uluit de aceasta ciudatenie, imi exprimai dorinta de a-l vizita si de a-l gasi in plin menaj si in plina fericire si el ma invita cu bratele deschise, soptindu-mi ca nu va vesti pe amica lui, careia doreste sa-i faca o surpriza, mai ales ca ea nu o data l-a intrebat de mine, de prietenul care-l insotea cand a cunoscut-o.

Asa incat incep iarasi sa am banuieli in privinta Auricai; deocamdata, nu pomenesc nimic, fireste, printului de mansarda misterioasa, totusi sunt acum grozav de curios sa vad pe individa asta cu par negru si lung, care i-a cazut in cale, putin timp dupa plecarea vecinei mele cocote din odaita ei cu pat scartaitor. Cu atat mai mult doresc s-o vad, cu cat imi dau seama cat de teribil de nedumerita trebuie sa fie ea insasi, cand printul Raoul ii va fi povestind ca sunt secretarul unui mare avocat, ca dau toate dovezile ca-mi voi egala in curand maestrul (astfel ca orice confuzie cu un voiajor de comert e de-a dreptul exclusa) si ca locuiesc de multa vreme intr-o garsoniera nespus de eleganta. Dar nu inteleg de ce ea n-a cautat sa elucideze aceste echivocuri, povestind printului despre mansarda; doar Raoul ii stie profesia, asa ca putea, la urma urmei, sa-i dea toata povestea pe fata. De buna seama ca nu i-a spus nimic, de vreme ce nici printul nu ma intreba nimic in privinta asta, ceea ce e semn ca ea are motive serioase sa ocoleasca un astfel de subiect. Iar motivul nu poate fi, daca e intr-adevar vorba de Aurica, decat unul singur: parul blond de anul trecut al fostei mele vecine. Printul Raoul nu i-ar ierta pentru nimic in lume ca l-a pacalit cu vopseli tocmai la ce adora el mai mult. Dar cum s-a lungit asa deodata parul asta? Sa fie totusi o peruca, desi printul pare gata sa-si vare mana in foc ca nu poate fi vorba de alt par? incep sa cred ca ardoarea Auricai i-a intunecat putin si lui vasta-i competenta. Toate ar fi atunci bune, numai o usoara neliniste imi ramane: daca Aurica are tot interesul sa taca fata de Raoul in privinta mansardei, oare ce interes ar avea sa taca intru cat ma priveste, cand ar intalni vreunul din fostii vecini de mansarda; ma gandesc mai cu seama la printul Preda sau la Irma, care ar putea dezvalui apoi totul amantului ei cu intermitente? Un lucru e cert: ca pana acum n-a facut nimic, de vreme ce nu s-a intamplat nimic deosebit in raporturile dintre mine si printul din mansarda; n-o sa se intample, asadar, nici in cele vreo cateva zile ce-mi mai raman pana voi putea obtine cutia cu scrisori. De buna seama Aurica, daca e ea amica de-acum a lui Raoul, e din cale-afara de precauta; probabil ca ocoleste cu dibacie pe oricare ar putea sa-i produca vreo tulburare de orice fel menajului ei. Iata un lucru pe care mi-l confirma insusi printul Raoul:

- stii, imi spunea el, e atat de cazaniera, mon cher Imposibil s-o convingi sa iesim vreodata. Numai dimineata la opt ii place sa facem o plimbare la sosea in automobil. insa nu ti-ar ramane peste zece in oras...

in actul urmator, nivelul reprezentatiei s-a ridicat cateva grade mai mult deasupra vulgaritatii celui dintai. S-a jucat, cu si mai multa dezinvoltura si s-a cantat pe arii de toate felurile: romanesti, frantuzesti, rusesti, nemtesti si unguresti. Pe urma a inceput petrecerea propriu-zisa. si nu mult dupa aceea m-am trezit in fata donnei Alba singure, intr-un colt de sala mai putin frecventat.

Am vazul-o de departe inaintand usor; purta o toaleta simpla, neagra, cu luciuri de matase, care-i accentua desavarsit culoarea alba a pielii; decolteul in inimioara ii lungea usor linia gatului. Din multimea ei de bijuterii, de care auzisem, nu vedeam acum decat straluciul subtire cat un fir al unui lantisor de aur, de care sta suspendat in dreptul pieptului un briliant enorm, ce-si juca flacarile cu neastampar pe fondul negru, ca o mare, alba si zbuciumata stea de noapte. Bratele mate, lungi si fine, erau dezvelite pana la incheietura umerilor, pe care tivul ii inchidea cu o curba dulce. Rochia ii imbratisa strans bustul si soldurile, apoi se desfacea in clos amplu, cazand in pliuri mici pana la glezne. incolo, nimic, nici o alta podoaba decat o superba orhidee, prinsa cu un ac de aur la umar si a carei culoare, bagai de seama apoi, se armoniza cu garniturile pantofilor de-un auriu pal, culoare ce trebuia sa raspunda ciorapilor de matase chaire.

O salutai cu o plecaciune larga inca de la distanta si asteptai infricosat, gol de sange, zambetul ce se apropia. si ea se opri in fata mea si ma intreba cum mi-a placut spectacolul. Ii raspunsei ca m-a miscat nespus straduinta atator printi si descendenti de mari boieri de a reda cat mai autentici mahalagii, si ea inclina de mai multe ori capul razand. Se indeparta putin ca sa priveasca prin lornion in lungul salii, apoi reveni. Matasea supla a rochiei de-un negru adanc, ametitor, agita cu moliciune faldurile ce se retrageau minunat ori de cate ori piciorul incepea sa inainteze. Desigur, ametit cu desavarsire de profunzimea teribila a acestui negru (pentru ca in momentele acestea nu indrazneam sa ma uit in ochii ei), luai hotararea si curajul de a ma convinge daca intr-adevar in timpul reprezentatiei ochii ei fusesera indreptati spre mine. Adica ei fusesera intr-adevar indreptati in directia mea, dar vroiam acum sa aflu anume daca ei privisera intr-acolo numai pentru mine si ma vizasera exclusiv, de vreme ce si in actul al doilea cele doua pete de intuneric de sub fruntea-i cu arc regesc se rasfransesera asemenea, tot timpul, in centrul incordarii ochilor mei; dar razele lor centrale, oricat ma straduiam sa ma dumeresc, tot nu izbutisem sa descopar unde bat anume.

Daca m-as fi uitat si-acum in acesti ochi, de buna seama ca n-as fi fost in stare sa indrug doua vorbe; dar, ocrotit si indarjit de apele negre ale matasei, putui articula cele ce i-am grait, cu claritate si tarie, desi daca ar mai fi fost nevoie de un cuvant mai mult, cu siguranta ca mi-ar fi ramas stins pe jumatate in gat.

- Intr-un cuvant, cum vad, spectacolul nu prea v-a placut? ma intreba ea revenind.

si, dupa o tacere putin cam intarziata, care mi-a fost necesara ca sa leg cuvintele si sa-mi gasesc indrazneala trebuincioasa pentru a le rosti cu sir, am raspuns:

- Dimpotriva, pentru ca numai auzul mi-era atintit spre scena, pe cand privirile mele au imbratisat tot timpul cea mai mare frumusete pe care am vazut-o in viata mea, singura careia i-am ramas credincios ani intregi in taina gandului meu, din clipa cand vazand-o inaintand pe strada, cu maiestatea cu care inainta acum cateva clipe incoace, am ametit ca de o lumina prea tare a soarelui, si doua carti enorme pe care le aveam in mana, pentru ca ma gaseam in fata unei scoli unde trebuia sa trec un examen, au cazut cu zgomot la picioarele ei, ca cel mai sincer si mai desavarsit omagiu. Ea a zambit atunci, multumindu-mi cu ochii atat de minunat, si, mi se pare, putin infricosata, probabil, de puternica deturnatura a dictionarelor clasice, ca zambetul ei s-a incrustat intr-atat in sufletul meu, ca si hotararea nestramutata de-a o regasi si de-a apara dumnezeiasca aparitie de orice infricosare, ca nu stiu ce-ar putea sterge aceasta incrustatie si aceasta hotarare din sufletul meu. Pana acum ele au ramas intacte, daca nu si mai accentuate, ca in ziua dintai, daca mai e cu putinta sa mai creasca vreun lucru care la origine este infinit.

si urma iarasi tacerea profunda ca negrul lucios al rochiei, tacerea intocmai care precedase exprimarea acestei nemaipomenite indrazneli. Iar dupa putin raspunsul veni atat de greu si atat de rau in contrast cu acest glas muzical, putin cam aspirat acum si coborat, care-l rostea:

- Nici recunostinta datorita maestrului dumneavoastra n-a putut sa diminueze... incrustatiile si hotararile acestea nestramutate?

Eu am vazut limpede ca donna Alba a vroit sa completeze, sa adauge ce? - o rautate mai mult, o ironie mai sangeroasa si mai insuportabila? - dar din multime a aparut sotul ei, si venirea lui m-a impiedicat sa aud pronuntata pana la capat sentinta-mi de moarte. Dar oare nu fusese ea rostita pana la capat, ce mai doream sa aud? Un singur fir de speranta imi mai ramasese in lumina ochilor ei, spre care, rapus de taria loviturii, inaltasem privirile mele, cerand indurare; si lumina aceea parca n-ar fi fost asa de neinduratoare ca raspunsul ei.

Dar domnul Georges Radu serban sosi intre noi, descoperindu-ma galben ca un mort. M-am plecat adanc si inaintea lui, facand loc in constiinta mea acestui gand nou, dar grozav de intarziat, ca el ar putea sa para nedumerit gasindu-ma de vorba cu sotia lui intr-un coridor de teatru, la un bal public. Iar la aceasta se mai adauga culoarea cadaverica de pe figura mea, pe care mi-o inchipuiam cu nimic mai putin pamantie si mai sinistra ca a printului Preda, in noaptea care a decis prietenia noastra. Cand m-am reinaltat, am vazut pe donna Alba pastrand acelasi zambet si aceeasi lumina necontenit mai ingaduitoare a ochilor cu care-mi ascultase cutezanta si cu care mi-o respinsese apoi, aruncandu-ma cu cateva vorbe inapoi, in tarana din care-mi permisesem sa ma ridic. Dar fata maestrului nu exprima nici chiar cea mai elementara neplacere; dimpotriva, parea bine dispus si abia acum gasi prilejul sa ma felicite pentru chipul cum ma comportasem in procesul Anisoarei si sa-si exprime regretul ca nu m-a poftit la cate una din putinele primiri si reuniuni ce au loc foarte rar, nu-i vorba, in casa lor "pentru a ne cunoaste si din alt punct de vedere decat cel profesional". De faptul ca nu s-a gandit vreodata sa ma prezinte donnei Alba nici nu aduse vorba, dimpotriva, parea lucrul asta sa-l preocupe prea putin, ca si cand cunostinta era firesc sa se efectueze de la sine, ca intre oameni ce salasluiesc sub acelasi acoperis sau poate ca intre un slujbas stipendiat si stapana casei; or, aci nu mai incap formalitatile prezentarilor ce nu se cuvin decat oamenilor de acelasi rang.

La drept vorbind, eu nu puteam face vreo demarcatie precisa intre aceste impresii care variau necontenit, impiedicandu-ma sa ma fixez asupra vreuneia anume, pentru a intemeia dintr-insa un reper veridic. Iar cand domnul Georges Radu serban epuiza complimentele si regretele, donna Alba gasi de a sa datorie sa-i raporteze la randu-i obiectul conversatiei noastre si anume cele privitoare la spectacol. Maestrul rase voios de scurta caracterizare pe care o dadusem reprezentatiei si o incuviinta in total. Pe urma doamna isi lua ramas-bun, intinzandu-mi mana cu o bunavointa pe care eu o gasii mai umilitoare decat orice gest de mandrie ori de dispret. Parea sa-mi spuna: "Uite, te iert, dar alta data..."

Totusi, sarutai cu nespusa bucurie aceasta mana lunguiata, alba si neteda, care ramanea pentru mine, pentru vesnicie, mana ce urzeste itele destinului meu. Iar ochii mei ii raspunsera, la randu-le, foarte binevoitori:

"Totusi, printesa, vom putea parcurge peste putin, cu sarutul, tot lungul bratelor astora superbe... caci stim ceva, undeva, intr-o mansarda obscura... Ceva, o comoara, pe care o vom avea in curand... Drace, orice-ar fi sa se intample, chiar maine, nici o zi mai tarziu..." Topii toate aceste vorbe in rasul meu si ma inchinai adanc.

A doua zi era duminica: marti si miercuri veneau doua sarbatori la rand, iar pentru restul saptamanii agendele noastre nu indicau nici o afacere importanta. Maestrul putea, asadar, sa plece luni seara sa-si viziteze mosiile, pe care nu le mai inspectase de mult. Prin urmare, luni seara cel mai tarziu trebuie sa obtin scrisorile: nu era exclus ca marti donna Alba sa acorde printului Preda intrevederea ceruta.

Operatia nu-mi parea complicata; ma stanjenea oarecum numai din punct de vedere sufletesc. intr-adevar, ma gandeam nu fara vie strangere de inima la marele act pe care-l hotarase printul Preda in lupta grea cu constiinta si nevoile lui. Aveam sa spulber totul prin hotia mea, care devenea astfel mai putin cinstita, in raport cu considerabila lui rezolutie. Mangaierea ca eu ii insuflasem aceasta idee eroica nu avea nici un efect asupra cugetului meu: intr-o imprejurare ca aceasta, ideea e micsorata pana la extrem de fapta. si ce fapta! Un om care arunca painea de la gura lui si a fiicei sale pentru un sentiment, pentru o iubire, ea insasi din cele mai frumoase, dar palind in fata unui gest atat de urias. si iata-ma pe mine survenind ca sa talharesc o intentie atat de nobila, ce lasa in urma toata aventura mea de pana acum! Care era capatul, scopul moral care da legitimitate acestei indelungi si indarjite fapte ale mele? Dorinta de a libera pe donna Alba de constrangere si-apoi asteptarea... recompensei. Printul Preda asteapta si el o recompensa, desigur, care ramane inca la latitudinea donnei Alba; dar ce pune el pe talger: doua vieti, doua vieti, dintre care una intreaga, una noua-nouta si frageda ca lugerul florilor. Iar eu pun in schimb osteneala acestor ani din urma si-apoi noptile pierdute cu Irma si cu printul Preda... Hm, i-am insuflat ideea printului Preda... dar cine sta sa asculte de asa ceva... in fata faptei uriase?

A ramas insa un mare noroc care ma scapa de toate aceste griji si indoieli: ironia taioasa a donnei Alba. Crunta palmuire de acum cateva ceasuri, caci donna Alba a plecat de mult si eu am ramas aci, lasandu-ma imbrancit de grupuri intr-o parte si intr-alta, ca o coaja de nuca de suvoiul apelor. Dimineata vine, se simte si-n aceasta ermetica sala acoperita pana in dreptul gleznelor de ninsoarea confetilor si de panglicile zdrentuite ale serpentinelor. Cei cu care am ramas pana la ora asta sunt niste oameni petrecareti nevoie mare si aproape beti. Voicuta a ramas si ea si mi-a trecut de mai multe ori pe la nas, in apriga invartire, pe noul ei tip, un baiat inalt si frumos si simpatic. (Vechea ei mare slabiciune pentru oameni dubli in raport cu inaltimea ei.) E necontenit langa dansul, altfel m-as apropia si, cu toata supararea dintre noi, i-as sopti ca-mi place prietenul ei si as felicita-o pentru el si pentru jocul ei, pe care, mai ales, l-as umple de cele mai mari laude. Pentru ca sunt aproape beat, desi nu am baut nimica: ea m-a umilit, donna Alba m-a umilit si m-a dezlegat deci de orice ezitare, de orice lupta de constiinta. Voi smulge st ,rile si ma voi simti si eu, o clipa, stapanul stapanei mele... He, he... o clipa, doua, sau cine stie cate... acum, pentru ca ea m-a dezlegat; mi-a lasat brate libere ca sa fiu cat vreau eu de canalie... de ce n-as gusta mai multa vreme din aceasta bautura ametitoare: a fi stapanul stapanei mele.

Lilica a venit sa ma pofteasca la dans: o refuz cu multe menajamente si scuze; drace, numai de dansat nu-mi arde acuma, dar as bea grozav. Lilica ma face nesuferit si-mi arata tot dispretul ei ca m-am departat de "banda".

- stiu eu pentru cine! imi striga ea vrand sa plece.

O opresc de mana si-i aduc elogii infiorator de exagerate pentru rolurile ei din piesa; si biata fata ma crede cu cat exagerez mai mult, ma asculta prietenoasa, se reazema de umarul meu si ma intreaba cand poate sa vina la mine. si dupa ce stabilim o data apropiata, ma trage de mana dupa dansa printre dansatorii care nu mai obosesc, si-au iesit parca din fire si sar exagerat, ca anticii coribanti.

- Haidem sa te impac cu Voicuta.

Totul s-a sfarsit in plina dimineata, undeva, intr-un cabaret, in care petrecerile se termina catre amiaza. Am fost tachinat tot timpul cu vorbele Lilicai: "stiu eu pentru cine"... "stim noi pentru cine"... Ba chiar mai mult decat atata: "Sa dai mult sa gasesti patron cu nevasta frumoasa"... "Ah, o prindea de minune negrul acela pe Alba..." (Voicuta era cea care facuse remarca din urma.)..-"Ba eu nu gasesc c-o prindea deloc, scuzati domnule Aspru", riposta sora ei.

Dar acum toate sagetile astea care veneau direct ori indirect spre mine nu ma zgariau deloc. Nu mai imi spuneam acum ca odinioara: "Ma supara nu rautacioasele aluzii in sine, ci considerabila departare de adevar a ceea ce mi se atribuie!" Nu, nu mai puteam spune astfel, pentru ca acum, dimpotriva, ma gaseam cat se poate de aproape de adevar, la doi pasi numai, si, ceea ce le intrecea pe toate in nostimada, e ca donna Alba nici nu banuia macar aceasta apropiere, nu banuia nimic divina rautacioasa!

Am plecat in plina dimineata, nu fara a fixa, la intrebarea ei discreta, o ora si pentru Voicuta, a doua zi dupa intalnirea cu Lilica, desigur. Trebuie sa ma antrenez la indrazneala si volubilitate, la fapta!

Parasisem demult gandul de a "da lovitura" prin cele doua camere goale, care ar fi putut duce din coridor de-a dreptul in asa-zisul birou al printului Preda. Ma convinsesem ca intr-adevar amandoua odaile erau inchise si cheile se aflau la print: asta n-ar fi insemnat nimic desigur inaintea seriei de passe-partout-uri pe care mi le confectionasem inca de la inceput, dar ultima usa, care da in odaia scrisorilor, era inchisa pe dinauntru cu un lacat enorm, varat prin belciuge de puscarie; iar admitand ca usa s-ar fi putut sparge, intrarea mai era barata de-un dulap enorm de stejar de moda defuncta, in care printul ingramadise nu mai putin de o tona de vechituri.

Dar aceasta intreaga fortificatie n-avea sa aiba nici o putere in fata sentimentelor omenesti: al meu, de iubirea cea mai sfanta, amestecat cu furia cea mai vulgara, desi calculata, lucida, de umilinta care se cere razbunata, de incapatanare apriga si neogoita; al lui, intrucat privea raporturile noastre de increderea cea mai desavarsita, pe care i-o smulsesem prin minciuna si prefacatorie. Nici n-am mai avut vreodata o notiune de ceea ce se cheama josnicie omeneasca, dezgust radical de speta careia apartineam, ca in momentele cand am savarsit aceasta fapta, atat de indelung pusa la cale si atat de rapid dusa la capat.

indata dupa chef m-am schimbat de haine si-apoi m-am si dus la printul Preda, care tocmai isi facea toaleta matinala. I-am comunicat intr-o dispozitie de fericire, cum numai febra noptilor nedormite iti poate da, ca astazi se hotaraste soarta mea si-a lui. Toata ziua voi fi ocupat cu tratativele ce trebuie sa duc cu niste capitalisti, care vor, nici mai mult, nici mai putin, sa ma aiba de tovaras.

in cazul izbutintei, soarta printului era, se intelege, asemenea pecetluita; caci ajungeam in putinta de a-i da o atributie perfect potrivita pentru el si zdravan retribuita; ocupat doar dimineata de la 9 la 1 si de doua ori dupa-amiaza, iar ocupatia, "nici ca gandesti, printule, cat de usoara pentru tine: translator de corespondenta in frantuzeste si englezeste... Pentru nemteste si ungureste avem altul... Translator, adica stii ce va sa zica asta, printule? Tu numai traduci corespondenta: altii o compun, altii o transcriu..." Leafa, deocamdata 9000 lunar.

- stiu si nemteste! accepta printul, cu fata atat de iluminata ca-mi facu rau. Asta nu ti-o spun cu gandul vreunei augmentari de retributie, dimpotriva, salariul ce-mi oferi ma copleseste! Pentru 9000 lunar fac si pe dracu-n patru... daca-mi cereti... Pentru ca... intelegi, ma... ma Constant, ma, ma dragul meu amic, ma dragul meu binefacator... intelegi tu, ma Constant ma, ma norocule, ma... ca tu esti norocul meu trimis de Dumnezeu, care s-a milostivit in sfarsit si cu mine... daca eu am 9000 lei lunar, atunci chestia cu Alba e limpede ca buna ziua... Atunci ii dau scrisorile cu o noblete... intelegi tu... cu un gest... si tie-ti datorez totul... Crezi tu ca am sa uit asta, Arhanghele al lui Dumnezeu?

- Bine, printule; bine, minunat, dar iti spun sincer, cand m-am gandit la tine, nu-mi sta deloc in cap nici scrisorile, nici Alba ta; numai la ea, nefericitule, m-am gandit, la sarmana ta fiica (si podeaua nu se despica sa ma inghita, cand ma auzi). He, he, baiatule, de cand coace asta... vreau sa spun afacerea asta, insa n-am vrut sa-ti pomenesc nimic... cat timp lucrurile erau numai in aer. si-apoi, mai e ceva... unul din coasociati si-ar avea omul lui... dar eu te-am recomandat pe tine cu atat avant, ca i-am convins pe ceilalti toti... La urma si asta, recalcitrantul, s-a dovedit mai flexibil... si de asta iti spun: deseara, nu mai tarziu, pentru ca maine dimineata trebuie fixate locurile, maine e luni si incepem... punem pe hartie totul... deci deseara, la orele 9 fix, sa fii la Colonade, la sosea... stii unde sunt Colonadele? ,

- Asta e acum...

- Printule, cu cele mai bune haine ale tale... eu voi sosi cu el, stii, ii cam place sa guste un pahar; insa uite ce te rog... sa te porti ca un adevarat print, intelegi...? burghezul trebuie epatat... ia-l, stii... elegant de tot, dar nu de sus: sa se vada ca esti print, dar ca-i recunosti si lui importanta pe care o merita... Iaca 5000 lei, sa-i ai la tine; ca sa te arati gata de a plati si tu consumatia... da n-avea nici o grija, c-o va plati el... Dar tu sa desfaci portefeuille-ul neaparat, cel putin sa se vada capatul hartiilor... Pe urma sa faci bunatatea sa-mi dai banii, tipule... la prima leafa, evident... Pana atunci, trebuie sa pari si tu ceva mai putin nemancat...

Printul, care dadea necontenit din cap si facea semne ca omul sigur de sine, caruia i-e inutil sa-i mai dai astfel de recomandatii, ma saruta cu nesat, recunoscator si fericit. Ma grabii sa plec, pentru ca eram asteptat, ii motivai. "Chiar sunt in putina intarziere!" imi luai deci ramas-bun si iesii, pentru a reveni de la usa:

- Printule, tu te si instalezi la o masa si incepi sa consumi, daca vezi ca intarziem, poate ca venim si la zece... Dar tu trebuie neaparat sa fii acolo la 9; sa nu faci impresie ca ne astepti pe noi, ca sa te asezi la masa (miscare violenta de reprobare totala a unei astfel de temeri). Baga de seama, eu ii si spun ca ti-am dat intalnire. Ce dracu', arata-te barem acum punctual... o data in viata ta, printule!...

- Ei, lasa, draga... asta-i acum... ma dadacesti ca pe-un copil... ma inveti tu pe mine cum sa ma port fata de... oricine ar fi ala... intr-un restaurant... Taci ca nu ma inveti si cum sa tin furculita in mana. La opt si jumatate ma infiintez acolo... si va astept pana la 11. si mai mult daca vreti acolo... Dar intai vino iar sa te sarut...

Fugii, trimitandu-i din usa la randu-mi un ultim sarut si ma dusei acasa sa ma culc.

Seara la noua si un sfert eram la mansarda. Ma stanjeni insa multa vreme de la lucru madam Matilda, care nu se mai satura ascultand la usa odaii in care locuise Aurica; aci se mutase acum o chiriasa noua, de aceeasi profesiune cu precedenta, dar cu clientela foarte extinsa si activa. De doua ori, la intervale de zece minute, socotite cu ceasornicul in mana, iesii afara si gasii la postul de observatie pe libidinoasa batrana, pe care, la venire ma prefacusem ca n-o vad in obscuritatea incompleta a coridorului, al carui bec il stinsese. Credeam ca ciudata ei voluptate va fi de scurta durata, si vream sa scap definitiv de dansa, insa in urma trebui sa constat ca inauntru se petrece ceva anormal, de vreme ce madam Matilda se zbuciuma de atata timp pe loc si numai obrazul si-l imobilizase, lipindu-l de tocul usii cu ametitoare vibratii. Ma apropiai tiptil de dansa, cand tocmai se intorsese in contorsiunile ei cu fata spre apartamentul printului, si-i pusei mana pe umar. Parca ar fi fost incarcat cu nu stiu cate sute de volti bratul meu, asa a sarit madam Matilda in loc, si prima ei grija a fost sa-si duca o mana la inima, pentru a o tine sa nu sara prin carapacea-i de grasime, si-o alta la beregata, pentru a-si opri chiraitul ce-avea sa urmeze primei horcaieli inabusite de stupoare.

Abia acum imi dadui seama ca procedeul meu n-a fost tocmai fericit; daca cincantenara asta libidinoasa apuca de la inceput sa raga! Schimbai deci tactica total, si-n loc s-o zgudui de umar si s-o intreb aspru cum isi permite sa asculte la usile locatarilor, asa cum planuisem, facui semnul discretiei cu degetul pe buze.

- Ce asculti aci? soptii razator.

Ea-si acoperi fata cu mainile si dadu sa fuga. O oprii de brat si-mi plecai si eu urechea spre orificiul broastei, desi nu era nevoie, caci se-auzea perfect, chiar de la oarecare distanta de usa, zvacnetul sacadat al somierei.

- Frumoasa distractie ti-ai gasit... ii soptii apoi, strangandu-i si mai bine bratul moale.

- Ce se face, daca la mine nu se gaseste cine se distreze... O mangaiai binevoitor pe obrazul care ardea; ii auzeam inima bubuind in piept, de parca ar fi vrut sa darame invelisul osanzos. si pentru ca ochii ii straluceau din cale-afara, ii aplicai o palma usoara pe umar, evaluandu-i cu atentie bine simulata rotunjimea, apoi ii apreciai in acelasi chip globul enorm al sanului...

Ea chicotea cu cochetarii de hipopotam... ii soptii atunci in caldul urechii:

- iti dau timp o jumatate de ceas... sa te imbraci... nu asa ca o Grossmutter din provincie, ci... ma intelegi... cu hainele cele mai bune pe care le ai din tinerete...

- Hainele ale nu mai incape la mine...

- Trage-le pana or plesni... ca tot o sa le scoatem noi, facui pe spiritualul, insinuant.

- Am eu altele bune la cufar...

- Perfect...

Ma opintii cu toata strasnicia de care dispuneam sa-i fac vant, si ea porni chicotind de placere si saltand din sale ca o vaca elvetiana in zbeg.

Ma indreptai fara sa mai pierd o secunda la usa printului si incepui sa incerc febril passe-partout-urile in broasca. Totul merse cu o usurinta cu totul si cu totul de neasteptat, pentru unul care cheltuise in vederea acestor catorva minute o cantitate atat de copioasa de timp. Usa dormitorului nici nu era incuiata, asa ca fu treaba de moment, dupa ce ma simtii cu cutia de tinichea incarcata de scrisori sub brat, sa traversez odaia atator visuri si nazuinte desarte ale acestui biet nenorocit si sa-i desprind cu o smucitura idolul scump din perete.

Trecui pe langa usile mute ca o umbra. Numai din camera madam Matildei razbatu si ma urmari cativa pasi larma persistenta a robinetului de apa.

Asadar, iata-ma-s acum stapanul comorii, descoperitorul unei comori, al unei chei spre fericire. in visurile tuturor, in visurile chiar ale celor mai gravi, mai seriosi si mai realisti oameni, sta ascunsa, sub aere acerbe de neinduplecat pozitivism, dorinta romantica a unei astfel de gasiri, a unei astfel de posesiuni. Orice ati spune dar, cautand fundul mintii fiecaruia, e cu neputinta sa nu dai (unde tocmai nu gandesti, in mai mare cantitate) de nostalgia norocului, a neasteptatului, a dobandirii subite de puteri chiar supranaturale si dracesti. Este un mincinos cel ce afirma contrariul, sau un sceptic, in sensul ca nu se vede favoritul imprejurarilor prielnice, dar de indata ce capriciul norocului il atinge cu aripa lui, iata-l si pe acest individ morocanos si prefacut, detestand macar in intimitatea gandului necredinta lui anterioara in zeita Tyche, Fortuna, ori cum vreti sa-i ziceti. Eu-i spun: Aventura, zeita Aventura.

Pentru ca aventura este mai mult decat intamplare, o intamplare cautata, voita, un colt din trena imensa a necunoscutului, de care te agati orbeste cu mainile, pentru a te pomeni in mijlocul unui ocean nemaivazut, cu zbucium grozav de talazuri, dar si cu taram de nemaistiute privelisti, cand stii sa birui clocotul de apa infuriata. Sunt, asadar, ca un conchistador intr-o tara noua: regina tinutului, cea mai frumoasa intre frumoase, la un semn al meu va trebui sa mi se inchine.

Dar la prima intalnire cu minunata regina, iaca, ea nici nu se gandeste sa se plece: dimpotriva, tot eu sunt cel care-mi abat in jos fruntea si pieptul, in fata zambetului aceluia taios, care parca e o continuare, parca n-a mai contenit, n-a disparut nici macar in timpul noptii de pe aceasta fata divina din seara reprezentatiei de la Liric. Majestatea sa de buna seama nu-mi cunoaste puterea, de trece atat de nepasatoare si ironica pe langa mine: trebuie sa i-o fac cunoscuta cat mai neintarziat. Dar cum? in ce fel? Iata o intrebare care mi se defineste din ce in ce mai temeinic in minte. Cum? in orice caz, daca ar fi sa-i inmanez intr-un fel sau altul scrisorile, n-am sa le prezint intr-o cutie de tutun de lux calitatea I. Va sa zica, intai un mic ragaz pe care pot sa mi-l acord: gasirea unei cutii convenabile pentru a pastra un lucru atat de pretios. Dar ce fel de cutie?... trebuie si aci dovedit un gust. Iata un punct foarte important, desi cu totul neprevazut, in desfasurarea evenimentului ce pregatesc: gustul. Regret ca nu mai sunt in raporturi bune cu printul Preda, ca sa-l intreb de anticarul unde a vandut cutia fratelui sau; ma simt chiar foarte amarat ca n-am dat insemnatatea cuvenita acestui amanunt, cand povestitorul lui ajunsese aci.

Dar, in definitiv, toate acestea sunt lucruri secundare: in fapt sunt posesorul unei mari puteri si pot sa am multumirea ca in viata mea am fost harazit si eu cu unul din acele daruri care te fac, in copilarie, sa holbezi ochii imaginatiei la un erou miraculos din epopeile vechi, sau din 0 mie si una de nopti. in fond, si asta e o satisfactie deosebita, sa ai constiinta puterii care ti-a sosit pe neasteptate si pe care toti cei din jurul tau o ignora: e chiar o prostie sa faci uz de ea prea din vreme, inainte, vreau sa spun, de a gusta din farmecul neatentiei si lipsei de importanta cu care te trateaza semenii tai, nebanuind cu cine au de-a face. Marilor eroi si semizeilor (ba chiar Dumnezeu si sfantul Petre aveau aceasta vie predilectie) le placea sa strabata orasele si multimile in mantale petecite, cu palarii sparte si desculti, numai pentru a-si da seama si mai mult de puterea lor din umilintele si injuriile la care se expuneau, atingand cu cotul haimanalele ulitelor sau cerand indurare ca niste simpli milogi atotputerniciei seniorilor.

Senzatia aceasta din urma doream s-o am mai ales cand printul Georges se apropie de mine; dar, oroare, teribilul meu maestru se purta acum cu mine cu o amicitie care ma exaspera. Cat despre printul Raoul nici nu mai vorbesc. E drept ca el sosi intr-o buna zi in biroul maestrului cu acea calcatura grava si indesata in tocuri, care-i sta atat de bine, drept ca un brad si cu gambeta adancita mult pe frunte. Dar povestea lui fu din cale-afara de impresionanta si nefericita: Riri, apasoaici e mansarde, fugise iarasi. Dar asta nu era nimic. Nemernica nu se lasase amagita doar de sticlele artificiale ale printului; dimpotriva, il spionase bine canalia si observase ascunzatoarea adevaratelor bijuterii. De buna seama, primul giuvaiergiu de pe ulita consultat de dansa ii descoperise ca darurile cu care o amagea printul nu faceau nici doua parale. Escroaca, in loc sa se lase apucata de nervi si sa-si ameninte amantul cu ruptura, procedase cu sange rece si cu rabdare. si cand fusese sigura de lovitura (Dumnezeule, nu numai sarmanul de mine se putea mandri cu talentul de fur), devalizase pe print de intregul lui avut. Dar mai era si-o culme deasupra acestei intregi tragedii: dintre toate obiectele de gateala si de orice alt fel, ce-i apartinuse personal, talharoaica nu uitase langa ascunzatoarea devastata decat un saculet de matase rosie, in care se afla - ce credeti oare? - nici mai mult, nici mai putin, o peruca, o superba peruca de par brun, ondulat.

Printul Raoul, care parea mai contrariat de faptul ca toata competenta lui se naruise, decat de bijuteriile volatilizate, ma asigura insa ca era o peruca facuta tot din parul ei, pe care-l purta la inceput cand a cunoscut-o; dupa ce i-a furat primul inel, probabil pentru a se ascunde mai usor, si-a retezat lungul par si i-a dat celui ramas alta culoare. Dar i-a parut rau pesemne de minunea aceea de cosite, cazute sub foarfeca, ca sa le arunce. Iar mai tarziu, iata ca i-au prins de minune: vazand ca printul nu intreprinde nimic impotriva-i, si-a luat inima in dinti si a cautat sa-l revada. Conta mult, vezi bine, pe ardoarea cu care el a iubit-o si care, dupa atat amar de vreme, nu putea sa nu izbucneasca decat cu si mai multa tarie. si-a scos, asadar, parul mort din saculetul lui rosu si l-a reinviat, cu ajutorul unui specialist priceput, sub forma de peruca. in privinta asta printul iar poate sa puna mana in foc: nu exista par pe lumea asta, fie canin, fie omenesc, pe care el sa nu-l cunoasca dupa pipait chiar dupa 30 de ani. Asupra astui punct nu admite nici un fel de replica si e gata sa faca orice fel de pariu. De aceea nu trebuie interpretata lasarea perucii in saculet, la locul brigandajului, ca o ironie la adresa lui; o hoata inteligenta ca Riri nu putea parasi, la fata locului, de dragul unei glume, un atat de periculos corp delict, care pe langa alte indicii intru gasirea-i dadea si pe acela, considerabil, de-a avertiza pe pagubas s-o caute sub o alta culoare si coafura.

- E Aurica! glasuii atunci...

- Aurica? ridica din umerii trunchiului si din umerii obrajilor lui tataresti, in acelasi timp, printul Raoul. Despre care Aurica vorbesti?

si atunci ii povestii ca urmarind odata o femeie care ma interesa, am fost dus de-aceasta in mansarda interesanta a unui block-house de constructie putin mai veche. Acolo am gasit insa un adevarat stup de fete frumoase: bateam pentru a le descoperi, in usa fiecaruia, sub pretext de a afla pe supraveghetoarea care da cu chirie odaile. in acest chip am patruns si la Aurica, o blonda zdravana si al carei chip mi s-a parut de la inceput foarte cunoscut. Cum mi-era cu neputinta sa ma dumeresc de unde o stiam pe aceasta splendida curtezana, am vizitat-o de mai multe ori, pana cand am intalnit-o odata in pragul usii, in toaleta de oras. Atunci prima banuiala justa mi-a taiat indata capul.

si continuai astfel - ferindu-ma de a aduce vorba de printul Preda si de locuitul meu in mansarda - sa-i insir lui Raoul conversatiile cu Aurica si stupoarea ce i-a produs amanuntul ca inelul de rubin in jurul caruia se invarteau toate aceste conversatii avusese o valoare grozava, revelatie care avu ca efect disparitia aproape imediata a ei din locuinta stiuta. ii explicai apoi printului de ce in scurtele noastre intrevederi pe care le-am avut de-atunci nu i-am pomenit de acest lucru: probabil pentru ca nu s-a intamplat sa ramanem mai mult impreuna si, mai cu seama, pentru ca nu mi-as fi putut inchipui vreodata ca hotoaica, a carei fuga eu o dadeam pe seama temerii de a se fi simtit pe jumatate descoperita, ar fi putut sa-si ia indrazneala si sa se refugieze tocmai la acela de care in primul rand ar fi trebuit sa se fereasca. Numai la petrecerea de la Liric eram gata sa deschid vorba despre acest subiect, daca el nu mi-ar fi luat-o inainte si nu mi-ar fi exprimat multumirea ca a gasit-o si ca se simte prea fericit cu dansa, astfel ca m-as fi simtit la randu-mi stanjenit din cale-afara sa-i mai aduc la cunostinta prea de-a dreptul ca, intre timp, am fost si eu dintre aceia care i-au frecventat odaia. Mi-am facut datoria sa-l intreb numai in privinta coafurii ei actuale pentru a-mi intari deocamdata convingerea asupra identitatii sale si desigur nu m-a convins ca trebuie cu atat mai mult sa tac faptul ca ea redevenise bruna, cat ca inca de la inceput, deci la putin timp dupa ce eu o pierdusem din vedere, revenise la dansul in plenitudinea frumusetii ei capilare, cu intreaga-i coama bruna si ondulata, care-l fermecase atata pe el, cunoscatorul, inainte. Ramanea numai, pentru a curma orice echivoc si nesiguranta, sa viu sa vad si eu si, iata, daca mi-as fi tinut promisiunea cu un minut mai inainte...

Recapituland si intregind reciproc datele ce ne puteam da, ramaseram la concluzia ferma ca Aurica si Riri nu pot fi decat una si aceeasi persoana; in consecinta, rugai pe print sa-mi permita sa ma ocup putin eu de aceasta imprejurare, promitandu-i ca in scurt timp il voi repune in posesia bijuteriilor sustrase. Printul Raoul ma refuza insa cu delicatetea lui obisnuita.

- iti inchipui scandalul) apasa el asupra acestui cuvant, care mi se paru ca-l impresioneaza putin cam exagerat. Cand insa completa: Ce-ar zice Alba, in situatia ei, cand afacerea ar razbate in jurnale? nu mai tinui catusi de putin sa insist si admirai cu tot sufletul si cu toata sinceritatea chipului intr-adevar boieresc cum acest vlastar de domni primea ultima lovitura a soartei.

Ma simteam dinainte-i intr-un acut simtamant de jena, nemernicul de mine, care ma gandisem ca as putea raspunde si altfel rasului taios al donnei Alba decat prin imediata predare a scrisorilor, indata ce le voi fi gasit o imbracaminte mai decenta, cand Raoul intrerupse brusc religiozitatea, daca pot spune, acestor momente cu hohotele lui sacadate:

- Cha, cha, cha... in schimb mi-a lasat cainele... cha, cha, cha... n-a stiut pe ce trebuie sa puna mana, nenorocita...

si el ma parasi razand cu rara satisfactie, cu ochii parca iluminati de o viziune pe care mi-era imposibil s-o incheg in mintea mea. Va sa zica, tot ea e "nenorocita" in toata aceasta afacere! fu singurul haz care-mi ramase, in urma lui, din marea si zgomotoasa-i dispozitie.

Am gasit o splendida cutie, mi s-a spus de mahon, captusita pe dinauntru cu matase, lucrata in varf de briceag de-un vestit puscarias, sculptor in adevaratul inteles al cuvantului. Acum scrisorile sunt la locul lor, parca respira si ele in voie, liberate din stransoarea rau mirositoare a temnitei inguste de tinichea in care le inghesuise printul. Tapetul matasos al noii lor locuinte pastreaza inca urme de necunoscute, de fine parfumuri, si sper astfel ca mirosul de tutun, de care s-au impregnat, le va disparea cu vremea. Spun cu vremea, deoarece inca nu m-am decis la actiune, nici macar n-am croit planul procedeului de predare. stiu atata ca trebuie sa fie cat mai grandios, desi nespus de simplu, si ma simt foarte incurcat la alegere, ca si donna Alba in fata doamnei aventuri. Resping tot ce mi se pare teatral, dar alung, cu un fel de temere irezistibila si hotararile reduse doar la o simpla linie. Intre timp observ pe figura donnei Alba o dispozitie care ma zapaceste de-a binelea, pentru ca variaza brusc de la o bunavointa plina de indemnuri a ochilor ce-mi poruncesc limpede sa-i vorbesc neaparat, cu toata schima aceea necontenit intepatoare a buzelor, la o privire rece si dispretuitoare, cu care ma impartaseste in zilele urmatoare. I-am pierdut si ochii, trebuie atunci sa constat, nu numai buzele; dar in curand o voi dobandi in intregime. insa cum? cum? Tocmai acum cand am ajuns la limanul aventurii mele, care mi se pare formidabila, iata, nu mai stiu pe unde sa apuc, nu gasesc stanca de care trebuie anume sa ma agat, pe tarmul ajuns cu atata truda, in inot indarjit si voinicesc.

Stranie intamplare! Iata, tot printul Preda veni sa ma scoata din incurcatura cu impetuosul lui branci. Asta s-a intamplat la Palatul de justitie, pe cand mergeam cu maestrul brat la brat: o, eram acum atat de departe de vremea cand trebuia sa-l urmez cu geanta incarcata, pierdut in ceata clientilor si a solicitantilor, spre masina eleganta, care avea sa-l duca numai pe el. Acum maestrul nu-mi mai slabea bratul; ma plimba ca o trufie, ca un trouvaille al lui fericit, prin lumea magistratilor, a avocatilor si a justitiabililor; eram descoperirea lui, asa cum scrisorile donnei Alba erau descoperirea mea, comoara mea scumpa si facatoare de minuni, dar aceasta ascunsa acum in loc de nepatruns, chiar pentru cea mai rafinata imaginatie cu putinta. intr-o dupa-amiaza, asadar, cand maestrul imi expunea un plan al lui nou de lupta, intr-o afacere recenta si foarte complicata, asteptand cu grija, o, zei mari si capriciosi! observatiile mele critice, doi ochi incordati ma prinsera si se fixara in ochii mei ca doua ganganii negre, pe care apoi ti-e cu neputinta sa le mai scoti din carne, ii simtii de departe, trecand prin multiple perdele de oameni, mobile si vuitoare, din marea sala a Palatului. Pe om inca nu-l descoperisem, dar il banuiam. si el aparu intr-adevar. Evident, m-am facut ca nu-l observ, nici ca-l cunosc, si am luat cuvantul ca sa contrazic asupra unui singur punct numai pe preopinentul meu. Maestrul s-a oprit atunci in loc sa ma asculte, cu privirea in cimentul podelei, dupa obiceiul lui. Avusei deci tot timpul, vorbind inainte, sa observ pe printul Preda, a carui privire acum radioasa si batjocoritoare o primii cu o indiferenta atat de naturala, cu un aer atat de strain, ca o clipa insasi lumina de pe fata lui pali, ametita complet de calmul si nepasarea mea, ca in fata oricarui necunoscut. Dar era printul Preda si eu eram tot eu, fireste, si mai eram si alaturi de printul Georges.

Acesta imi primi obiectiile, imi riposta asupra lor si-si sustinu iarasi punctul de vedere de la inceput, consolidat de asta data si pe fateta, pe care eu, descoperind-o mai subreda, o atacasem. Dupa care isi petrecu mana pe dupa bratu-mi si ma trase mai departe dupa dansul spre uimirea holbata a celuilalt print, decazut, pe langa care trecuram amandoi fara a-i acorda nici cea mai mica atentie.

Dar fara sa fac nici un fel de miscare inapoi, simteam ochii lui Preda cum ma impung prin spate; cand incepu sa ma strige, ma intorsei mirat si foarte lent si-l privii cat se poate de nedumerit si de calm, intr-atata ma asteptam sa inceapa sa ma strige. Printul Georges se opri si el, fara nici macar sa se intoarca; apoi cand imi cerui scuze de la dansul, vazand aerul triumfator si pasul hotarat al celui ce ne urmarea, isi lua ramas-bun de la mine si se indrepta spre iesire. Un moment macar ochii lui nu cautara spre printul Preda, sau poate nu vazui eu bine. Parea numai putin mirat ca raspundeam la o chemare adresata pe alt nume decat cel pe care mi-l cunostea, dar poate ca si asta nu fu decat o simpla impresie a mea.

Printul Preda ii urmarea mersul cu ochii micsorati, strangandu-si buzele incretite, putin crispate intr-un ranjet care imi cam zdruncina putin siguranta de mine.

- Ce doriti dumneavoastra? il intrebai prietenos (usurat de plecarea maestrului), ca pe un necunoscut simpatic pe care vrei sa-l scoti din eroarea in care se gaseste. Probabil, faceti o confuzie... nu ma numesc Danicel...

- Nici eu n-am zis Danicel... am spus Banicel, cum te stiu...

- E o greseala... ma numesc cu totul altfel...

- Scuzati, va rog, domnule Aspru, domnul mare avocat Mihail Aspru, care vad ca sunteti nu numai secretarul printului Radu serban, dar si prietenul lui, asociatul lui... Numai dintr-o nedumerire va rog sa ma scoateti; de ce n-ati incercat sa ma scoateti din eroarea chipului cum v-am pronuntat numele chiar fata cu amicul dumneavoastra, sotul printesei Alba Ypsilant, nascuta Russet; de ce ati tinut sa-l indepartati inainte de... de-a sta de vorba cu un amic pe care vad bine ca l-ati uitat asa de repede... desi el insusi e nascut Buzescu?

-- Nu l-am indepartat deloc; cum as fi putut eu indeparta pe domnul Georges Radu serban, care mi-e patron si nu asociat, cum spuneti. Numai ca domnul Radu serban terminase instructiunile ce avusese sa-mi dea, iar eu trebuia neaparat ca sa raman sa i le execut. Evident, n-ar trebui sa va explic eu toate astea, dar, pentru ca vad ca persistati in confuzie...

- Sunteti prudent ca un avocat intr-adevar ilustru, precum am aflat ca va considera lumea pe-aci... Drace, eu parca traiam intr-alta lume, de n-am aflat pana acum adevaratul nume si adevarata calitate a unui amic atat de pretios. insa sunt mandru, nespus de mandru ca, dimpotriva, eu singur cunosc ce nu cunoaste toata aceasta lume, si anume, ca maestrul Mihail Aspru, alias Constant Banicel, este si un admirabil detectiv. Numai dintr-o nedumerire as dori sa ma scoateti: ca detectiv ati lucrat tot in numele patronului dumneavoastra sau in numele frumoasei dumneavoastra patroane? in cazul dintai, sunt dispus sa cred ca maestrul s-a indepartat de dumneavoastra, lasandu-va intr-adevar instructiunile necesare, precum m-ati informat; in cazul al doilea, sunt nevoit sa raman tot la parerea mea dintai, ca dumneavoastra v-ati indepartat de maestru, cu o prudenta de care va felicit; caci imi inchipui cat de penibil ar fi fost, intr-adevar, si pentru mine si pentru dumneavoastra si mai cu seama pentru ilustrul domn Georges Radu serban, sa intram in subiectul de discutie care ne intereseaza pe noi toti si care...

- Domnule, te-am lasat sa vorbesti pentru a vedea unde vrei sa ajungi, dar vad ca pierdem vremea in zadar... Da-mi voie sa te intreb: dumneata ai vreun proces, ai vreo neintelegere cu vreun vecin, ai vreun act de facut; altfel nu inteleg ce poti dori de la mine...?

- E, lasa astea... Mai degraba spune-mi ce instructiuni ti-a lasat patronul pentru modesta mea persoana... Sa sfarsim cu ocolurile care, in orice caz, dumneavoastra va smulg un timp foarte pretios...

- Evident ca ma amuzi dumneata, de vreme ce, cum vezi, nu chem gardianul sa te conduca la oficiul respectiv, adica acolo unde se distribuie diagnosticurile urgente. Sper ca nu esti si furios si de aceea prefer sa te mai aud si mai departe. Pana cand imi vine randul la proces, cred ca ma voi distra bine cu dumneata.






Donna Alba - Volumul I - Partea 01
Donna Alba - Volumul I - Partea 02
Donna Alba - Volumul I - Partea 03
Donna Alba - Volumul I - Partea 04
Donna Alba - Volumul I - Partea 05
Donna Alba - Volumul I - Partea 06
Donna Alba - Volumul I - Partea 07
Donna Alba - Volumul II - Partea 01
Donna Alba - Volumul II - Partea 02
Donna Alba - Volumul II - Partea 03
Donna Alba - Volumul II - Partea 04
Donna Alba - Volumul II - Partea 05
Donna Alba - Volumul II - Partea 06
Donna Alba - Volumul II - Partea 07


Aceasta pagina a fost accesata de 642 ori.