• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Bratul Andromedei - Partea 05

... Buzele se ridicau in sus, pe brat, treceau mult de cot, se apropiau acum, nemaiinfrinte de nimic si de nimeni, spre moalele ascunzis al subtioarei...

Acasa, s-a trintit pe patul cu dreve de bronz, terminate in globuri de culoarea si marimea lui Jupiter, privit cu ocularul de 60. N-a avut nevoie de mincare in scara accea ; ca de obicei a apasat ochii cu pumnii strinsi. Minunatul caleidoscop al mintii a inceput sa se invirteasca de la sine ; si-n decorul multicolor, de miscatoare arabescuri, reincepea sa sc deapene, dincolo de retina, in cugetul arzind, firul intrerupt.

Vestmintele diafane cadeau pe noianul stelutelor, care jucau in jurul imaginii centrale ca fulgii de zapada in lumina globului electric. Se imbinau intr-o hora de triumf, incununind magic trupul alb si zvelt, de care miinile inchipuirii lui se apropiau tremuratoare, ca miinile de avar batrin spre comoara, apoi deodata se repezeau tinere si elastice ca sa apuce...

...Neantul !" glumi el si lacramile il podidira de fericire. Neantul acela groaznic, rece si negru ca spatiile, ingrozitor dc razletite de zona luminii galactice ; teribila senzatie umeda si muceda a realitatii rinjitoare, care ia locul visului, tocmai cind acesta a atins culmile frumusetii... Huruitoarea darimare a mintii, cind rotile incepeau, una cite una, sa se opreasca...

Dar in scara aceea de atit de mare fericire, ca nu-i va mai iesi niciodata din minte, impulsul originar a pus in miscare masina, desigur pentru totdeauna. Amintirea este intr-radevar de necrezut.

A aprins in antreu. in odaia de culcare si chiar in odaia motorului, luminari in sfesnice. Voia sa vada cum va fi, atunci, peste curinda vreme, cind himera se va realiza. si rizind de toate celelalte himere ale trecutului, a ridicat musamaua de pe scheletica forma de metal si de curele. A ris de ea cu plaminii plini, de nebunia asta pe care in sfirsit a rapus-o. si ca culme a silei, a ridicat piciorul de a izbit-o sub roata cea mare intr-o adevarata impletitura de curioase tendoane de metal. Atunci ceva a pocnit in pistoane, printre coarde sau cine stie unde ; ceva a pocnit tare si distinct si el a ingalbenit de placere : sufletul animalului dc otel zburase in sfirsit. Rasuflase larg : scapase pentru totdeauna de el !

Dar rotile au inceput sa-si comunice una alteia avintul; curelele se miscau lin pe dupa obezi, tic-tacul pistonului devenea tot mai regulat. Roata cea mare se ridica spita cu spita, greoaie si maiestoasa, spre a se rostogoli dincolo, in aceeasi cadenta, crescinda si impunatoare.

Andrei Lazar astepta calm si sarcastic privind tinta roata cea mare ; ea de obicei dedea cea dintii semnul oboselei premature, al inceputului de vesnic repaos. Spitele negre de fier, unite acum in discul alburiu al repedei miscari, incepeau sa se desemneze una cite una, reale si virtoase, in multitudinea de spite imaginare si sterse, creata de invirteala. si curind, curind, tot ce era imagine zbura si doar crucea acea neagra in cercul greu al cadrului se mai legana la dreapta si la stinga, spre a se fixa in cele din urma, masiva si sfidatoare, cu unul din brate spre podea...

Ochii lui Lazar se pironeau atunci ingroziti spre unealta eternei torturi, al carei brat infipt crud inspre pamint arata ultimul drum harazit omenescului avint...

Dar astazi - nebunie sau minune draceasca - crucea era disc invizibil, strins in cercul de fier ; crucea disparuse, si-n locul ei curgea miscarea vesnica.

Minunea ! Adevarul cel mare ! invierea lucrurilor moarte, infringerea repaosului etern... noua inviere a lui Lazar cel biblic, in Lazarul de acum !

Andrei Lazar se freca la ochi : cu neputinta ! Cu neputinta! Ocoli masina prin toate partile ; intinse degetul dar nu indrazni sa pipaiasca. si totusi, totul mergea de minune... Necredinciosul Toma ! Atunci ce se rupsese, Dumnezeule, ce se rupsese ? S-a rupt intr-adevar ceva in masina, dezlegind-o de unicul pacat al constructiei si pornind-o astfel pe drumul eternei mergeri ? Sau se rupsese ceya in creierul lui ?...

Dimineata l-a gasit astfel la masina necontenit invirtitoare. El a privit cu bucurie zorile si a stins degraba festila tremuratoare, datatoare de umbre si iluzii. A salutat in gind soarele care-si vestea sosirea prin vapaia rosie ce se intetea in fereastra odaii. Pe urma soarele a rasarit de-a binelea si a patruns prin geamurile de deasupra, neacoperite de hirtie albastra ; a strapuns temeinic odaia cu sagetile lui alungatoare de fantome. Dar masina mergea inainte imperturbabila si maiestoasa ; ea era o realitate, pentru ca nu se temea de soare. si pe urma, independent de lumina, hiriitul acela mingiietor si uniform era o dovada ca miscarea cea de nedezlegat fusese subjugata. Pentru totdeauna, in vecii vecilor ! Doamne, poate ca aci sta iluzia ; poate ca se va opri peste o vreme : un an, o luna, o saptamina sau o zi. insa ce putea sa insemne asta ?... Oricit de putin, ea putea sa mearga singura si fara ardere, fara nici o forta, sau materie straina, decit numai curgerea metodica a aerului prin pistoane si pulsul regulat al tuturor acestor organe de fier, al tuturor acestor artere de curea...

in ziua asta de vacanta, n-avea de ce sa se duca in oras ; totusi a iesit pentru ca sa nu mai auda huruitul innebunitor si miscarea cea lenta si sigura. S-a indepartat mult de casa, ca sa vada daca ele mai persista in ochi si in urechi. Da, e drept ca ele l-au mai intovarasit o buna bucata, asa cum iti intovaraseste auzul huietul dintr-o uzina chiar mult dupa ce ai iesit. Dar pe urma totul a disparut, ca si cind n-ar fi fost nimic, niciodata nimic... Linistea aceea grozava dintr-insul, in raport cu zgomotul grozav al strazii, l-au speriat teribil ; ideea asta : "niciodata nimic", l-a facut sa holbeze ochii si sa alerge grabii spre casa...

Chiar de dincolo de usi a auzit huietul... huietul vietii mecanice si eterne.

Deci totul mergea de la sine, independent de vointa lui, independent de orice vointa. A strabatut orasul in lung si-n lat ; si-a cautat puncte cit mai departate de la care sa se intoarca pe jos, sau aproape fulgerator cu masina.

Himera era acolo si-l astepta linistita, respirind inainte si calm, ca un animal cuminte. O adusese din cer, himera asta. de care toti se cutremurau si pe care toti ar fi vrut s-o vada, sa-si poata spune : am vazut Himera... este o realitate !...

Ah, da... ea ar trebui aratata si altora spre a nu mai fi nici o banuiala despre vreo inselare a simturilor.

Astfel un domn necunoscut, complect strain, care a si spus ca nu e de-aici din oras, fu rugat insistent de Lazar sa-l insoteasca pentru a-l scoate dintr-o nedumerire. Domnul primi ; dar repede apoi paru ca regreta si dind semne de mare neliniste, cautind cele mai copilaresti pretexte, batu serios in retragere. A fost un adevarat chin pe bietul Lazar sa-l convinga sa-i intre in casa. L-a tratat cu lichior, i-a aratat cartile, aparatele, l-a intrebat daca aude un hiriit.

- Da, desigur, aud foarte bine, a raspuns domnul in modul cel mai firesc, dar mai pastrind inca din nelinistea de la inceput.

Pe urma l-a dus in odaia motorului...

- Iata ce hiriie, masina asta...

- Ah, da, masina asta... la ce serveste ?...

- Oh, ea va servi mai tirziu, toata lumea va avea nevoie de ea... Deocamdata, un singur lucru e de stabilit : daca misca ?... Spune dumneata : misca ea ?... merge ea ?...

- Vezi bine ca merge ! a raspuns domnul privindu-l uimit, desigur, ca-i mai punea astfel de intrebare si s-a grabit sa iese.

- De ce nu mai stai ?

- Vai, sunt asa de grabit... si insira o gramada de treburi ce parura intr-adevar serioase si pe care trebuia sa le faca numai in ziua aceea...

Se uita desigur pe furis si cu teama vadita la Lazar, dar acestuia ii venea sa rida. De buna seama, ii da toata dreptatea sa-l creada, chiar nebun, de vreme ce sta sa-l mai intrebe daca se intimpla un lucru care sare in ochi...

Dar abia a plecat strainul, ca indata o sirma inrosita i s-a infipt in creier : la ospiciu totdeauna, spre a nu risca prea mult, trebuie sa faci pe voia nebunului; daca el te-asigura ca e imparat, tu trebuie sa te arati mai convins decit dinsul.

Andrei Lazar gasi pe strada un muntean cu zeghea mitoasa, acum in plina vara, cu palarie rotunda si inverzita de ploi, cu camasa murdara si opinci nerase. Ciobanul asta cu bita inalta cit cirja de mitropolit si groasa ca un buzdugan nu putea fi dc-cit sinceritatea si bunul simt in persoana...

L-a rugat numai sa intre fara sa-l previe de nimic.

- Ei... d-apoi de ce m-ai chemat, domnisorule ? a intrebat ungureanul cind a fost inauntru.

- Masina asta...

- Da ce e cu ea, domnisorule ?

- Merge ?

- Hm...

Ungureanul l-a-masurat de sus pina jos si Lazar a inlemnit... Apoi a privit si la masina si a inceput a ride usurel.

- Merge, or nu merge ? a racnit Lazar, aproape scos din sarite.

- Da, no, vezi bine ca mere, domnule... ca ce ma mai intrebi... a continuat sa rida impaciuitor ungureanul... Mere, mere, de ce sa nu meara...

- Bine, bine, vad eu ca merge, nu mai incape nici o indoiala asupra lucrului astuia, a insistat cu diplomatie Lazar. Vreau sa stiu ; suiera pe undeva, rasufla cumva... E un motor... intelegi... si parca n-ar merge tocmai asa de regulat... dar eu sunt cam tare de urechi... intelegi... si de aia te-am rugat... Asculta... asculta bine... daca ti se pare cumva ca hirsciic sau scrisneste sau... starui el cu voce atit de rugatoare, inpit ciobanul se arata incurcat si induiosat.

- D-apoi ca unge-o ca sa nu mai scrisneasca...

- Pai tocmai, .te rog sa asculti dumneata... daca zgomotul e regulat sau... din cind in cind...

Ciobanul il privi uimit cu ochii lui negri si aposi si paru ca asculta citva, apoi porni hotarit spre usa...

- Da nu ma pricep eu, domnisorule... d-apoi ca ce costa o bucatica de unsoare...

si iesi degraba, facindu-si loc pe usa intr-o dunga cu zeghea lui uriasa, urit mirositoare.

Ah, aceste vorbe din urma au fost o adevarata revelatie.

Nimic mai simplu, nimic mai firesc, nimic mai intaritor, mai strigator de biruinta decit aceste vorbe simple, ale unui om simplu, cu miros atit de greu, dar atit de natural !

"Da nu ma pricep eu, domnisorule... d-apoi ca ce costa o bucatica dc unsoare..."

Nimic mai delicios in simplitatea, in naivitatea, in cacofonia lui, ca acest raspuns ciobanesc...

Scara, dupa atitea ceasuri dc neodihna, se culca zdrobit de oboseala, dar senin si calm. De-acum nu mai avea nici o indoiala ca in casa asta domneste in toata puterea cuvintului adevarul si realitatea.

Dar in dimineata urmatoare. in dimineata zilei cind avea sa vina Zina, a sarit din nou ingrozit, cu inima batinda, cu respiratia grabita, cu ochii rataciti. Fusese desigur prada unui vis urit, care persista inca, de vreme ce acum, in racoarea zorilor, in lumina asta pura de dimineata, care-si facea loc biruitoare prin perdelele lasate, zgomotul cel scump intirzia indaratnic sa se auda. Zadarnic si-a clatit zdravan capul ca sa-i zdruncine timpanele. Nimic : tacerea, neantul... Cu mintea ravasita, cu ochii impaienjeniti de groaza, si-a infipt capul in perna.

si abia cind s-a ridicat intru tirziu, descurajat la culme, zdrobit, ratacit, minune a minunilor : zgomotul continua parca de cind lumea, uniform si stapinitor...

Dezbracat chiar, a intrat in odaia minunii. si inima ii ba-tea beata de fericire in fata spectacolului :

Roata cea mare se-nvirtea necontenit ; si intreaga masina duruia monoton si regulat, impasibila si fara semn de oprire, nici macar incetinire. Ai fi zis o moara, o complicata moara in miniatura, neoprita de zile si nopti, miscata intr-una de curgerea fara sfirsit a apei.

Andrei Lazar mai facu o ultima incercare asupra lui insusi ; pleca si pina in deseara nu se mai intoarse.

Revent? tocmai cind amurgul grabit de vara desfasura de zor in vazduhuri pregatiri mari pentru venirea noptii. si gasi toate lucrurile la locul lor. cele neinsufletite tot astfel de neinsufletite, cele insufletite dueindu-si inainte, imperturbabil, firul vietii fara de sfirsit.

Lasa perdele si aprinse luminarile, in sfesnicele cu intreite brate, si fara sa mai aibe vreme ca sa desfaca pachetele de cumparaturi, aduse in onoarea zeitei care avea sa coboare acum indata, din imparatia cerurilor, pentru a-i pune pe fruntea izbin-ditoare cununa dumnezeiasca, statu sa contemple nemiscat mersul neintrerupt al motorului.

Apoi deodata isi puse miinile in solduri si sari de trei ori in dreapta si de trei ori in stinga, ca intr-un inceput de caza-ceasca ; si pe urma juca in toata regula cu figuri inventate pe loc, in noaptea aceasta dc sabat a vietii lui. Umbra uriasa, pro- iectata de festila tremuratoare pe paretii galbeni deschisi, sari si ea sprintena, imitindu-i gesturile...

- Degeaba, scumpa mea, ti-am scapai... ti-am scapat de tot. ii rinji el si o pocni cu sapca pe cart obisnuia s-o poarte prin casa, provocind-o : Haide, da si tu cu sapca in mine.

si umbra isi apuca pe loc sapca la fel. Dar atit. Cristian[2] rise din nou. si asta - precum si-aduso aminte mai tirziu - fu singurul rastimp de dezordine si de copilaresc din toata durata acestor zile suprafiresti. Risul insa so opri repede ; pentru ca sapca sarise din umbra, tocmai intre fringhiile masinii si se incurcase acolo. si roata cea mare parca se opintea acum si toate incheieturile miriiau ca un animal caruia nu-i faci in voie. El o scoase repede ; masina reveni la puietul ci normal si o bucurie fara margini i se topi ca o lumina mare in pieptu-i. Mingiie prietineste sina lata a rotii, care la rindu-i ii mingiia usurel podul palmei. si privi ingrijorat la umbra din perete, care-i facuse pocinogul si care mingiia de asemenea o roata caraghioasa si imposibila.

Dar ii veni asa, intr-o doara, un gind, o ispita, ca un dra-cusor mic scapat prin cuget ; un gind atit de nerabdator si atit de insinuant ca-l asculta si apuca deodata cu tarie de sina. Mina ii fu dusa citva in sus, dar pe urma crucea de fier incepu sa se innegreasca si-apoi isi facu aparitia intreaga in cadrul rotund. Aparatul tacu... si-un fior de gheata ii trecu prin sira spinarii... crucea acea neagra parca-l fixa... Dadu diurnul... O secunda de tacere, apoi aparatul isi lua drumul cu bizutul lui gros de bondar.

Va sa zica poate fi si oprita ; indata ce piedica i se ridica, miscarea porneste sa curga de la sine...

insa unde a fost pocnetul acela ? Ce anume a determinat miscarea asta, pe care ochii lui o vad, dar pe care mintea lui nu o stapineste ? El trebuie sa stie... si miine va afla acest mister ; miine va revizui toata masina si unde va gasi mica ruptura, acolo va sti ca se ascunde ideea cea mare... Va fi desigur usor ca sa vada, de vreme ce masina poate fi impiedicata si pusa in stare de repaos, fara pericol de oprire definitiva.

Mina lui apuca iar dunga rotii si-o opri din nou ; iar printre spite viri un drug ce-i fu la indemina. Roata apasa cu putere opritoarea si parca toale articulatiile masinii se cabrasera, incordindu-se sa rastoarne piedeca dusmana.

Andrei Lazar intinse mina surizind prieteneste masinii. Dracusorii lui Maxwell se dadusera cu totii de partea lui !

Dar atunci se auzi batai in usa de afara... Ah, Doamne, iata, uitase ca asta e seara tuturor fericirilor ! Se napusti afara. si usa de la intrare se deschise larg dinaintea zeitei care, in sfirsit, coborise.

Era infasurata intr-un sal larg si baltat de imagini multicolore pe-un fond negru ; si-l tinea cu degetele pe dedesubt, slrins bine la git si ridicat astfel ca sa-i acopere si fata. incit cind intra, deasupra nu iesea decit fruntea si parul incirliontat in suvite de foc, acum parca albastrii, rosietici ; iar petele ochilor il fixau sumbru din umbra lor nedeslusita. Pe urma cind il lasa sa cada, craisorii sprincenelor se distinsera de fundurile de abis ale ochilor si nasul, gura, barbia aparura pe rind.

in lumina asta si-n mirosul vag de luminari, descoperirea lenta si treptata avu un farmec specific de rit care se desavir-seste ; asa ca explicatiile ei intretaiate de chicot ca-si lasase palaria la Tina si ca de-acolo o adusese o masina de piata, sunara fals si dezarmonic. ii astupa deci gura cu sarut lung, ina-busindu-i orice alta incercare de graire, apoi ii marturisi c-a avut neintrerupt senzatia ca ea se descopera din sal ca din norul care a adus-o si-i fagadui ca-i va arata din nou, de-aci de pe pamint, astrii pe care de-abia i-a parasit, micsorati de perspectiva ; dar inainte de toate, ii va arata insasi miscarea tuturor universelor din virtejul carora descinsese la dinsul, eterna zbatere a nepatrunsului, captata intr-un aparat banal de fier si curele, pe care i-l depune la picioarele zeiesti ca pe-un umil omagiu.

- E miscarea fara de sfirsit, zina din povesti, care parea tot asa de himerica, ca si nadejdea coboririi tale in biata casa aceasta a robului tau, dar astazi, cind tu te-ai realizai in sfirsit, luind corp omenesc, teribilul ei mister mi s-a dezvaluit prin tine.

si o duse in camera fara decor a motorului.

- Iata fiara cu dinti si cu maruntaie de otel, care a devorat atitea vise nobile, iat-o la picioarcle tale ; ti-o daruiesc, asa cum s-ar darui un catel sau o pisicuta unei cocoane din ziua de azi...

Ea privi nedumerita gramada aceea de roti, de speteze, de drugi, de curele si de vergi. si fu rindul ei acum sa i se para ca-n lumina tremuratoare cu miros de stearina, cuvintele lui au o rezonanta ciudata, intelesul lor e bizar, iar ochii lui privesc intr-un mod pe care nu i-l cunostea, acoperiti de-un luciu atit de straniu, ca parca-si dau in privirea aceea toata puterea lor de viata, ca doi carbuni in care s-a pus sa sufle duhul unui vint arzator.

- Aceasta e miscarea vesnica, pe care, intreaga mea tinerete, micii demoni ai lui Maxwell mi-au plimbat-o prin luminile ochilor, ca sa mi-o smulga apoi cu risul lor rautacios, cind miinile dorintei celei mai cumplite se intindeau spre neimblin-zitul ei miraj... Dar in seara cind tu mi-ai vestit venirea, i-am surprins pe toti acesti draci neastimparati in aceste pistoane si intre incheieturile bielelor ca intr-o cutie, rise el straniu, vazind infricosarea care crestea in ochii ei si care se crispa coplesitoare in coltul buzelor fine.

Sigur de sine, el puse mina pe stinghia care avea sa sloboada miscarea setoasa de pornire si sa libereze totdeodata si sufletul ei de uimirea, de spaima care i se intindea pe figura, cu cit el vorbea mai calm, mai stapin pe sine, intrebuintind inadins expresii si apropieri de notiuni din ce in ce mai disparate, mai lipsite de sens, mai nebunesti.

Ca culme a jocului acesta, care-l incinta la paroxism, el chiar facu semne magice deasupra rotii si trase apoi putin, foarte putin bara... si roata se misca putin, o idee, o parere...

Se intoarse la ea rizind atit de infiorator, ca vazu deodata cum degetele petrecute pe sub cutele salului baltat se miscara, ridicindu-l sa-i acopere expresia groazei nemaistapinite.

Atunci el trase drugul de tot ; roata impiedecata se rostogoli atunci de trei ori, se dadu de citeva ori peste cap intr-o parte, de citeva ori intr-alta si crucea cea neagra se infipse dinaintea ochilor cu unul din picioare spre pamint.

El privi uimit intii la masina, pe urma la femeia careia, din umbra salului ridicat, nu i se vedeau iarasi decit petele vagi ale ochilor, din fundul carora il fixau doua sfredele negre si lucioase de foc.

Rinji de indirjire si impinse cu tarie. Un trosnet slab, doua, mai multe : roata cea mare se invirti de trei ori, se dadu tocmai ca intii intr-o parte si intr-alta si se opri cu bratul crucii spre pamint.

Privirea i se zgli de aceeasi neogoiata spaima ca a femeii dc linga dinsul si miinile se ridicara amindoua cu palmele intinse, ca pentru o intrebare sau poate pentru o ruga.

Pe urma incepu sa rida, ca sa alunge aceasta stare stupida de suflet, care crestea amenintator.

- Nu... desigur... nimic... o nimica toata... oh, iar dracusorii aceia... va afla de indata...

si risul lui cu intermitente parea un neinteles si sinistru nechezat.

El privea cu atentie pretutindeni, se chiora prin incheieturi si prin gauri, misca pistoanele, incerca la curele... Nici o scrin-teala ; nicaieri nimic, nici o scrinteala... poate la supape... Ah... sau nu... nu... nu... Doamne ! Ah, ba da, da, da... Desigur, desigur... Atit i-a fost puterea ei de asta data... doua zile... atit... dar trebuie sa recunoasteti ca si atita si e ceva extraordinar... pentru un inceput... Pentru ca ea a mers pina acum... un moment doar inainte de a veni... nu e doar un vis... caci nu e cu putinta un astfel de vis... Au vazut si ochii straini... cari... cari... au... con... firmat...

Vis... Cuvintul acesta il cutremura de sus pina jos, il zgudui cu puterea curentului electric al intregului oras... Halucinatie ?! Hm... Oare acum ii arde de glume ?...

..Miine de dimineata ! striga el indirjit si razboinic... Miine de dim...

De afara vui deodata cu putere motorul automobilului. Se intoarse : Zina disparuse. Fugise...

- Nu, Zina... ramii... miine dimineata am sa stau de el... bilbii el si se arunca afara. Dar cind deschise usa antreului, claxonul deja suna si masina se urnise.

- Zina, Zina...

Vazu, pe sub perdeaua limuzinei, in intuneric, doua picaturi de foc negru care ardeau cumplit...

- Zina... un minut numai...

Dar dupa citeva clipite, masina disparuse...

...Ardeau de groaza sau de ris ! ?...

Statu nehotarit daca sa dea o fuga pina la Tinuta ca sa-si raspunda acestei cumplite nedumeriri.

Ah, teribili demoni, care-l munceau cu atita cruzime... Oare nu era nimic de facut contra acestor nenumarati dusmani invizibili ! si incapatinarea de a demonta, de a descoperi, de a afla totul imediat il podidi, ca un sipot de singe, drept in mijlocul creierului...

Statu in usa deschisa, nehotarit, intre cele doua himere care-si luasera zborul...

si infrint, cu capul plecat, zdrobit, bolnav, pasul o lua sovaitor, inapoi, spre motorul de metal.

A trebuit sa treaca saptamini multe ca spaima doamnei Cornoiu sa se potoleasca. Dar linistea tot a venit cind si cind si mila a cuprins-o. in afara de Tina Mavromati nimanui n-a mai pomenit de tragica intimplare. Sa asisti la innebunirea subita a unui om, sa-l vezi ratacindu-se din ce in ce mai grav in haosul mintii clintite, sa stai neputincioasa la cresterea asta teribila a boalei, minut cu minut, dinaintea propriilor tai ochi! Un om care era atit de normal, atit de dragut, atit de delicat cu trei zile inainte !... si asta, cu prilejul celei dintii aventuri... celei dintii intilniri riscatc...

- Iti inchipui, Tina... o, te rog, la nimeni, la nimeni sa nu-ti scape cea mai mica soapta... El se va trada in curind... va pomeni si la altii de masina lui cu miscare vesnica... Doamne, si lui i se parea intr-adevar ca merge, pentru ca pusese o bara de oprire intre spitele rotii principale. Parea ca m-astepta pe mine ca sa-i dea drumul; si a tras bara rostind formule magice si cuvinte fara sir... Vai, Tinuta, era atit de comic si atit de dureros...

Zina astepta din zi in zi sa i se aduca vestea innebunirii lui Lazar. Va pomeni el oare de venirea ei acolo ? Dar cine il va crede, cine ar putea sa-l creada pe-un nebun ! Sarmanul copil...

si-n ochii ei alternau groaza amintirii cumplite si lacramile celei mai dulci dUreri. Pentru ca Tina era ferm convinsa ca el innebunise de fericirea pe care doamna Cornoiu i-o promisese...

Ah, scincise ea cu melancolica sinceritate... Eu n-am avut parte de poetul meu... sa ma iubeasca pina intr-atita... S-a multumit doar cu banii... canalia...

Domnul Cornoiu a revenit apoi putin dupa aceea ; domnul ministru era in cea mai minunata dispozitie sufleteasca. Primele zile ale revederii ei s-a purtat cu o gingasie, cu o delicatete si cu o barbatie conjugala care au uimit pe Zina.

Se vedea cit de colo cum o pierde din ochi si nu-i mai tacea gura coplesind-o cu complimentele si cu comparatiile.

ii spunea mai ales Mar ia Luiza ; ea-i ripostase ca, pe cit isi amintea sau avea impresia, Maria Luiza a fost bruna. insa domnul Cornoiu marturisise ca nici nu luase seama la par si chiar ca-si va da toata silinta sa se fereasca de a mai afla cum li va fi fost parul celei de-a doua sotii a-lui Napoleon ; insa in tabloul pe care l-a vazut el cindva, lucrat de nu mai stie care maestru, silueta imparatesei, trasaturile, gratia, erau atit de identice cu ale Zinei, incit tocmai asta il determinase s-o ia.

Doamna Cornoiu avea toata dreptatea sa se mire ca lucrul acesta il afla tocmai acum ; insa comparatia istorica ii aminti deodata de scrisori.

si privi incremenita la barbatul sau.

Oare domnul ministru sa fi avut fantezia... Atitudinea lui de-acum si-apoi faptul ca a fost profesor de istorie... lucrul n-ar fi tocmai imposibil. Dar mobilul ? Sa-l incerce credinta ? Pentru asta ar putea fi iertat gratie avintului si imaginatiei din ele... Desigur, e lesne de inteles motivul pentru care a pus pe altcineva sa le scrie... Dar de ce le-a incetat deodata ?... Pentru ca se convinsese : bun ! Sau pentru ca s-au precipitat evenimentele... si-si aminti, deodata, de discutia lor, in ziua plecarii din Bucuresti...

Doamna Cornoiu se hotari sa fie foarte circumspecta. Reciti scrisorile. De Maria Luiza nu era vorba acolo ; ci numai de personagii din mitologii, antichitate sau evul mediu...

Totusi nu facea rau sa sondeze putin. intreba la masa pe domnul Cornoiu daca ar putea sa-i dea vreun amanunt asupra personajului Bertlie au long...

- ...vreau sa spun Berthe au gr and pied de care pomeneste Villon in Ballade des dames du temps jadis.

- In ce ? intreba domnul ministru si intrebarea lui edifica complect pe doamna Cornoiu.

- Pai bine, explica apoi doct, rcculegindu-se, Frangois Villon pomeneste in opTera lui de multe nume legendare, cu care istoria n-a luat contact... Sigur se cunoaste numai ca el a murit spinzurat, dupa mai multe evadari din puscarie, tinu sa adaoge indata, pentru a arata ca daca nu-i stie titlurile poemelor, in orice caz, de viata poetului vagabond nu e- cu totul strain.

Era edificata.

O luna dupa aceea, cind se intoarsera din strainatate, domnul Cornoiu o ruga sa-i ajute la deschiderea belsugului de corespondenta, strinsa intre timp. O scrisoare de lauda si recunostinta, venita de la Techirghiol, din partea lui Nedan, directorul liceului "Banul Mihai" si fostul sot al Tinci, o puse mult pe ginduri si ca scris si ca continut. Domnul Cornoiu fu foarte afectat de gratitudinea beletristica a subalternului, iar doamna Cornoiu dadu scrisoarea deoparte pentru a o compara cu cele din cutiuta ei.

E drept, literile, la aceasta, erau drepte, pe cind dincolo erau cursive ; insa pe-alocuri se vedeau trasaturi identice, precum foarte asemanatoare si stiute i se parura uncie expresii si particularitati de stil.

La masa, doamna Cornoiu fu foarte distrata si nerabdatoare.

"Nedan..., cel pe care l-a inselat Tina cu propriul lui elev... De necrezut, Dumnezeule !"...

Domnul Cornoiu trebui sa plece grabnic la Bucuresti : Zina ramase sa ia parte la primele convocari ale comitetului ce se formase sub presedintia ei de onoare, pentru procurare de carti, haine si toate lucrurile necesare scolarilor merituosi din toate cele sapte scoli secundare ale orasului.

Nedan, care era presedintele activ al comitetului, trebuia deci sa vina in dese rinduri ca sa ia direct contact cu dinsa, dupa cum aranjase chiar domnul ministru inainte de plecare., pentru ca la inceputul anului scolar, in octombrie, roadele injghebarii acesteia filantropice, sa umple de bucurie si de recunostinta pe cetatenii parinti din lungul si latul judetului.

Cea dintii intrevedere cu directorul se intimplase deci chiar in prezenta domnului Cornoiu si fu convingatoare si pentru Zina. Intr-adevar Nedan, pe care-l stia rotund si roscovan, era acum surprinzator de palid si subtire. Parea la rindu-i sfios si se ineca in propria-i vorba, cind avea mai mult de raspuns. Ochii inabusiti inainte, de perinute de grasime, crescusera acum parca ar fi fost ai lui Lazar, cu deosebirea ca ai lui Nedan erau al-bastri-verzuL Iar apueindu-se sa intocmeasa o dare de seama cu domnul Cornoiu si acesta dictind grabit, scrisul, pe care se sforta vizibil sa-l incilceasca, aparu revelator si tradator Zinei, ce-l urmarea surizatoare de cealalta parte a mesei.

Arunca spre dinsa priviri furise si speriate ; iar cind ii surprinse zimbctul, se infricosa cumplit. intoarse atunci, sfirsit de suflet, o coada de ochi la domnul Cornoiu ; dar acesta privea in gol, parca ar fi cetit acolo cuvintele ce rostea si pe care le insotea de gesturi, ca si cind ar fi vorbit in fata onei multimi. Lui nu i-a impartasit inca nimic, conchise...

Rasufla usurat, dar groaza ii reveni tocmai cind pleca, la gindul ca ea poate acum destainuie sotului istoria scrisorilor si ca amindoi trebuie sa se fi aplecat asupra acestora si asupra darei de seama, comparind coditele si ovalele literilor si descoperind tot mai mult asemanarile.

si doar la Techirghiol facuse el scrisoare in regula, pe indelete, cu o caligrafie speciala, special compusa si menita su indeparteze definitiv orice legatura ar fi putut cumva sa se nasca, in mintea doamnei Cornoiu, intre scrisorile de asta iarna si persoana lui.

...Cu siguranta ca asta a fost pregatita... cursa i-a fost intinsa dinainte... o anonima desigur... dar cine stia de scrisori ? nimeni... a ba... atunci la circiuma... Nae Inelescu sau Lazar... dar e de necrezut...

Din ce in ce se complicau conjecturile, din ce in ce temerea lui Ned^n crestea. isi vedea postul de director periclitat... Dar de buna seama asta n-ar fi fost tocmai prea mult; insa ce va explica el Bertei, Bertei au grand pied, cind lucrurile vor ajunge la urechea ei ? Desi intimplarea s-a petrecut inainte de a o cunoaste, totusi nu mai incapea nici o indoiala ca femeia asta teribila, care gasise mijlocul celei mai crunte pedepse pentru orice abatere cit de mica, va fi mai necrutatoare ca niciodata. Iar culmea era ca de asta data, cind avea sa-i aplice iarasi canonul, cum il denumise dinsa, desigur ca-si va refuza corpul nu o saptamina ca pina acum, dar chiar luni, cum il prevestise " prieteneste ", desi se dezbraca nepasatoare in fata-i, iar patul era comun.

insa teama ii fu de prisos caci, spre surprinderea lui, domnul Cornoiu pleca singur la Bucuresti; trebui sa-l petreaca la gara, ca de obicei, impreuna, cu intreg statul major al partidului, caruia domnul ministru, pina la plecarea trenului, ii dadu sfaturi si asigurari.

Dar Nedan, tocmai pentru ca seful ii arata cu acest prilej o bunavointa excesiva, ramase si mai ingindurat decit inainte. Cornoiu era destul de abil ca sa se tina necontenit in garda, pentru a da lovitura, abia cind adversarul ii va fi paralizat, sau deturnat indirect, orice miscare. si fu intr-atit de absorbit de tot felul de presupuneri, incit, desi auzi pe unul si altul dintre partizani accentuind remarca, pe care dealtir.interi si cl o facuse, ca doamna soimu se urcase in acelasi tren - desigur in alt vagon - totusi dinsul nu facu nici o apropiere intre aceste lucruri si pina la urma nu intelese citusi de putin, ce insemnatate sa aibe coincidenta plccarei la Bucuresti a ministrului cu a unei foste sotii. Era totuna ca si cind s-ar fi intimplat plecarea lui totodata cu a doamnei Mavromati, a carei scunda imagine se micsorase pina la microscopie in amintirea domnului profesor.

Deci chiar in ziua aceea trebui sa stea singur cu doamna Cornoiu. Credea ca-l va pune iarasi sa sene, insa ea-l tinu numai de vorba si el, care necontenit in tirrfpul conversatiei isi cauta cite un obiect in preajma-i pentru a pune reazim ochilor speriati, avea uneori si taria s-o tinteasca pe furis, atunci cind o simtea ca se intoarce sau cind dinsa se ridica sa treaca pentru un moment alaturi. O, atunci trupul suplu se inmladia atit de chinuitor pentru vederea lui, obisnuita cu miscarile rigide ale bucataresei Berta, si coapsele inalte isi aratau atit de precis miscarea de pornire prin stofa rochiei, contrastind pina la tipat cu soldurile mai joase si dezvoltate dincolo de dublu ale femeii lui istorice, ca Nedan simtea picur fierbinte de lacrami pe luciul ochilor orbiti.

Pentru prima oara se intreba, simtindu-si obrajii rosin-du-se de cea dintii rusine, daca in familia Cornoiu s-a aflat cumva de "die didee Berthaa a lui, cum auzise odata - pro-dueindu-i o furie fara pereche - ca i-o persifleaza colegii si amicii. Astfel, cind doamna Cornoiu facu sa vie vorba, in mijlocul unei conversatii, condusa maestru la acest punct, despre enorma "Meduza" de piatra pescuita cu citeva zile inainte de niste marinari, intr-un oarecare golf grecesc, si ceru amanunte de la dinsul - ca unul pe care-l stie ca se ocupa cu arheologia - cuvintele "meduza antica" si "arheologie" fura pronuntat cu un accent deosebit, care lui i se paru ironic si crezu ca vizeaza uriasa lui antichitate de casa. La impresia asta contribui si tenul fara pic de pacat al doamnei Cornoiu (caci abia la aceste vorbe o privi fara sa vrea in fata) carc-i aminti, prin contrast, figura, desi regulata ca trasaturi, insa scorojita, brazdata si vag buburoasa a Bertei, ca un cap de piatra, scos din apa statuta sau dintr-un teren umed, imbibat de substante vatamatoare.

Rosi de tot si bilbii un raspuns lamentabil, jumatate inecat in fundul gitului : ea intelese ca el trebuie sa fie de-o sfiala rara, ceea ce ii facu placere >i, indulgenta, aduse din nou vorba de Andrei Lazar, despre care-l intrebase *si data trecuta.

Dar atunci el raspunse ca din cauza vacantei nu mai stia nimic de prietenul lui ; iar acum doamna Cornoiu socotise ca intre timp el se putuse informa. Insa Nedan, care uitase si de Lazar ca de toate celelalte, raspunse iarasi, incurcat, ca, probabil, bunu-i amic a parasit localitatea, pina la deschiderea cursurilor.

Ea clatina, trista, din cap si simti un prelung si rece fior, gindindu-se la modul cum bietul Lazar se va prezenta la curs. Doamne, ce era de facut ca scena acea cruda, care avea sa aibe loc, atunci, la deschiderea scolilor, sa poata fi evitata ? Se uita lung si semnificativ la Nedan, dar nu stiu de unde sa inceapa vorba, asupra tragicului subiect ; teama indiscretiei, a banuielii fatale, teama ca acela in viitoarele lui accese va pomeni do ..coboriroa zinei" - si poate va preciza nume - si ideea ca interesul pe care ea l-ar depune pentru dinsul sa nu treaca drept o confirmare, o facura sa renunte, cel putin deocamdata.

Amintirea nenorocitului o facea sa sufere si sa se condamne pentru interesul ce i-l arata acum lui Nedan, fara ca banuiala ca acesta e autorul scrisorilor sa se mai fi intarit inca cu prea mult. De aceea hotari sa puna capat acestei stari de lucruri si data urmatoare, cind Nedan mai trebuia sa vina. ii puse de-a dreptul, fixindu-l fara crutare, intrebarea : cum isi inchipuie pe Jeana d’Arc ?

Ochii arheologului se cascara ingroziti si gura i se intredeschise pe jumatate. Simtea tot mai imperioasa o greutate care-l impingea puternic din spate, voind parca sa-l doboare in genunchi si sa-i apese capul in covor. Dar deodata un vint contrar ii racori mintea, ii ilumina ochii si-i plimba prin toate incheieturile o adiere vie de curaj. si incepu, fara a mai sta mult pe ginduri, stapin pe sine si avintat, sa descrie pe Jeana d’Arc si pe orice femeie a istoriei, asa cum o vede el, asa cum o vedea desigur acuma, avind in fata pe doamna Cornoiu si nu cum, indobitocit de exces, i se paruse ca o vede in faptura diforma, in meduza acea grosolana si salbateca de acasa, care-l supsese de singe si de vlaga, lasindu-l o biata fantoma.

Reactia fu atit de subita intr-insul, incit vorbind se simtea crescind el itisusi odata cu bunul simt, cu adevarul, cu frumusetea din gindul lui de-acum ; si in acelasi timp cu toate, simtea crescind la fel dezgustul si spaima pentru formidabila lighioana, care-l covirsise si-l domnina tirana si fatala.

Dinaintea lui, in spatele doamnei Cornoiu, era o oglinda in care Nedan isi vedea trupul firav parca inaltindu-se ca si cind s-ar fi dilatat la focul acestei neasteptate pledoarii ; se privea cu un fel de bucurie draceasca, minunindu-se cum mai poate iesi din farima acea de vietuitoare, ce se agita in luciul sticlei, atita lina curgere de vorbo asa de la locul lor si atita cintec minunat de intelesuri. Cum puteau sa se elaboreze toate acestea cu atita repeziciune sub fruntea acea lucioasa si stravezie, de parca s-ar vedea prin ea osul hircei ! Ah, doar ochii mai erau vii in infatisarea sepulcrala ; incolo, cele doua boturi de deasupra falcilor supte erau, pur si simplu, ingrozitoare si pentru prima oara el vedea acum fundul prapastiei in care-l impinsese zi de zi Berta cu piciorul gros, caricatura sinistra a frumoaselor lui visuri. ,

Asa ca-n avintul asta, in cintecul asta de lebada, care venea dupa atitea stingacii, debitari de stupizenii, raspunsuri ocolite din pricina neintelegerii intrebarilor, atitea dovezi grozave de acuta decadere, era parca un accent de ruga, catre zeita cari sc plecase in sfirsit sa-l asculte, un trist si indepartat ecou de strigate de ajutor.

Ea-l asculta surprinsa de curajul lui subit si de placerea intensa ce-i producea ; il asculta si-i incuviinta ruga, cu desele plecari molcome ale genelor ei matasoase, ca doua minuscule evantaiuri, tesute-n fir de paianjen.

Cind cintecul s-a sfirsit, ea s-a simtit vadit turburata si trubadurul a fost rasplatit cu belsug de zimbete si cu chemari si mai apropiate si mai insistente decit cele de pina acum. si-n revenirile lui, a fost primit de minunata ei faptura, metamorfozata de multiplele-i costume si de ineditele gratii in infatisari din ce in ce mai innebunitoare, din ce in ce mai apropiate de visul suprem si irevocabil...

Oh, era cu adevarat de vazut Nedan in zilele acelea de aur ale vietii lui de biet fantast, naufragiat intr-un oras foarte oltenesc din toate punctele de vedere. Vapaia, de sine statatoare, a dorului si a vietii, a mijit iarasi pilpiito.ue si nebuna-teca in ochii cascati, peste care, mai-mai sa se lase, ca un lintoliu infiorator, luciul cel inghetat si fix. inl.-una egal cu sine insusi, furis pretutindeni si gata oricind sa se intinda, sa acopere, sa potoleasca, sa impace.

Ah, boturile din obrajii lui se rotunjeau si rosul singelui reincepea sa bata pielea mumificata ; in brat curgea spirtul intepator al dorului de fapta, de bravura, de pedepsire...

Din ,,Berta cu piciorul mare", femeia de-acasa deveni indata pentru dinsul "Berta cu piciorul gros" ; ba, cu o temeritate pe care si-o ignora si care-l ingrijora inca, gasi de cuviinta sa intrebuinteze la adresa ei, culme a dispretului, chiar pluralul : "Berta cu picioarele groase". Atit si fu de ajuns, desigur, ca necrutatoare Berta sa bage de seama repede - oricit el dadu, deocamdata, aer inofensiv de gluma noilor denumiri - ca o schimbare s-a petrecut intr-insul si ca noua atitudine a domnului director a devenit pur si simplu insu-recta. Pedeapsa fu deci prompta si pentru a reprima, cu toata severitatea, teribila "cubilis interdicto" (cum o botezase cu deferenta Nedan, desi propriu-zis nu patul comun era ^interzis, el transformindu-se dimpotriva in cumplit instrument de tortura) fu pronuntata la maximum : trei luni !

- Trei luni ! strigase ea cu cruzime, batind categoric din picior, dar el ii raspunse cu ris voios, cu chiot si cu aruncarea tichiei belferesti, pe care si-o purta prin casa, drept in tavan.

- De ce nu sase, micule ?

Acest insolent "micule" o scoase desigur din sarite dar o si edifica. Va sa zica gustul domnisoarei a virat iarasi. si involuntar chipul micutei Tina, pe care nu de mult tinuse cu orice pret s-o stie si s-o vada de aproape, ii aparu intr-un orizont cetos cu sumbre prespective. Rezoluta si energica, planui sa vegheze si la nevoie sa actioneze drastic...

Insa departe de aceasta conjunctura si de altele la fel de gresite ale Bertei departe de clocotul formidabilului ei piept si de lumina singerie ce i se deschidea in minte, ca o zare de razboi, Nedan evolua spre ultimele piscuri ale fericirii.

si ziua cea mare veni. O, era parca o lumina de magie, in iatacul acela, in caic amurgul de-abia mai razbatea prin grelele podoabe ale ferestrelor ! Din tainice locuri, abajururi de matase cerneau, cu aleasa arta, bizare imperecheri de culori ; peste tot domina singeriul violaceu de taciune care moare, de parca in toata incaperea asta, vetre invizibile de vrajitoare si-ar fi varsat nemiscatele palori. Un semn numai, un singur semn, si luminile ar fi prins viata, silfe ar fi inceput sa dantuiasca, salamandre sa se zbenguie si-n oglinda fermecata din fund sa apara goala si inalta, stralucind de alba frumusete, zeita tuturor timpurilor, dezlegind cu un zimbet vesnica intrebare, chinuitoare nazuinta...

Tacere de moarte. Iata, zina a coborit ! Pe trupul ei sunt inca vestminte, diafane, a caror atingere numai vrajeste si imbata. Miinile fermecatului se intind tremuratoare ; trupul regesc s-a lasat si s-a ingropat adine in divanul ale carui covoare inchipuie, in zaristea fantastica, pajisti de tarimuri elizee.

si-n tacerea apasatoare, patrunde discret vuietul orasului. E Sena ! crede cu toata convingerea Nedan, iar zina nevazuta i-a adus acolo, pe divan, trecutul in fiinta Margueritei de Borgogne sau a reginei Isabeau. Oho, textele vesnic prezente in memorie refuza sa-i indice pe care dintre cele doua cumplite stapinitoare o are dinainte. si i-e totuna daca dincolo do usa gealatii curtii asteapta cu sacul de piele larg cascat, gata sa inghita...

Plata amara a clipelor de betie nu-l infioara... El se tiraste in genunchi spre idealul lui unic, spre visul nascocit de bietul lui suflet in nopti de dor neinteles si insomnie, spre rostul unic pe care si l-a dat singur existentei lui. si visul, in sfirsit aievea, il imbie cu lascive intinderi dc brate, cu ondulari de umeri...

Oroare... O spaima scapata cine stie de unde se catara si se arata in lumina plina a mintii ca o aratare hidoasa pe-o fereastra de ruine. Nedan ride sec in gindu-i, s-o alunge, dar ea se infinge bine in minte, in vine, in singe, inclestindu-l, paralizindu-l... Zadarnic el casca ochii uriasi sa se imbete de ireala priveliste ; zadarnic isi stringe cu deznadejde divinul ideal la sin. Caci simte cum i se scurge imaterial - ca orice ideal - printre degete si pe sub miini, si pendulul marcheaza cu cruzime haoticul timp, ce curge intr-una cu nemiluita, de zbucium coplesitor si zadarnic, de vana asteptare...

Regina trecutului se smulge cu un tipat de dezgust din bratele reci, din ce in ce mai reci, de parca nenorocitul ar fi murit la pieptu-i, si rasare in mijlocul camerii, inalta si alba si frumoasa, negrait de frumoasa, cu brate raschirate de spaima, sub cununa suvitelor cu straluciri de arama si carbune... si se topeste cu un ris rau si histeric, in lumina de vraji...

Lui Nedan i se paru ca bijbiie la tot pasul, desi usile erau larg deschise dinainte-i, iar coridoarele si scara puternic luminate, desi strazile pina acasa erau scaldate intr-o lumina vie de luna plina si de elecricitate. si el trebui sa recunoasca o existenta proprie micilor salamandre care-l urmareau tot timpul, sarind din castan in castan de-a lungul bulevardului, susotind si tintuindu-l printre ramurile incarcate din ochii lor mici si nenumarati, ca picaturile, dupa ploaie, prin tufarisuri. De buna seama ele intonau in cor, cu glasul lor imaterial, acest refren, al carui ecou venea pe lumea asta numai in urechile lui, tot mai rasunator si mai sarcastic, cu accent clar si apasat pe particularitatile medievale...

Semblablement, ou est la Royne Qui commanda que Buridan Fust jette en ung sac en Seine ?

Acasa insa doua brate de urias il ridica pe sus inca de la usa si-l aruncara in patul cel larg. Nedan zimbi plictisit, plin de scepticismul in care-i inota sufletul. insa chiar de la inceput el le observa cu fericita surprindere ca de asta data poate, intr-adevar, sa primeasca lupta. si pentru ca la uriasa Berta totul nu era decit un simplu pretext, teribila cazna preliminara, menita sa invedereze si mai bine grozavia postului indelung, el se arunca cu disperare asupra adversarului.

invinse. si asta se intimpla pentru prima oara acum, in inversunatele lor zbateri de accst fel ; intr-atil fu uimita de gloria lui, Berta, ca-l ierta, dupa ce desigur asprele ei conditii fura acceptate cu entuziasm si intarite prin juramint.

Iar in seara aceea. in odaia in care luna batea cu putere, invaluind lucrurile intr-un mister ce nu mai avea nimic artificial, nici o silfa nu mai fugi ingrozita, iar micile salamandre intonara desigur in mod omagial :

Decid6ment, voici la Royne...

El singur doar sari peste tabliile de bronz si dintr-un salt reveni la loc si se zbengui astfel multa vreme deasupra patului larg in hohotiri triumfatoare, reflectat nedeslusit si diform de oglinda intunecata a armoarului, ca un strigoi, jucindu-se sub luna, pe propriul lui mormint.

Scirbita peste fire, jicnita, furioasa pe sine insasi, doamna Cornoiu lasa iarasi totul pe seama unguroaicei si porni cu trenul de dupa-amiaza la Bucuresti. Esti primise, cu demnitatea si gravitatea cuvenite, rolul de loctiitoare administrativa, dind doamnei toate asigurarile si reprimind cu asprime salbateca bucurie ce-i invadase singele la gindul ca, la intoarcerea sa din inspectie, domnul Nae Inelescu, pe care trebuise in ultimul timp sa-l primeasca prin poarta din dos si-n odaita ei modesta, acum isi va satisface din nou marea lui placere de a se lafai pe divanul fara fund din odaia doamnei, cu lumini de vis, strecurate prin abajururi de matase.

Zina vazu cu groaza pe fereastra compartimentului de clasa I (pentru ca ajungea la Bucuresti putin inainte de miezul noptii, nu simtise desigur nevoia vagonului de dormit) pe maruntelul inspector care se intimpla sa plece cu acelas tren. Ea socoti ca guresul asta ar putea s-o insoteasca tot drumul cu flecaria lui banala si goala, virindu-i in ochi acelas aspect de mic si dizgratios aducator-aminte al atitor neplaceri recente si se feri in dosul perdelei sumese intr-o parte. Un moment se gindi sa ceara sefului de gara sa-i rezerve un compartiment intreg, dar ideea c-ar putea vedea-o traversind peronul o retinu ; pe urma nemaiaparind, crezu ca el isi gasise loc in all vagon unde de buna scama se infundase in lectura maldarului de ziare ce-l avea cu dinsul.

isi aminti si ea de cartea din valiza si o scoase ; autorul era Paul Morand si o incepea acum, lasind acasa, la mai putin de jumatate, tomul al 3-lea din Hisloire el reclierches des an-tiquites de Paris de Sauval, unicul din serie pe care-l poseda Nedan si i-l imprumutase.

Era pina-n git deszgustata de antichitati, de medieval, si chiar de orice subiect istoric, si hotarise sa opreasca net pe domnul Cornoiu, daca ar mai avea cumva fantezia de gust ieftin s-o numeasca Maria Luiza sau sa-i mai dea orice alt nume din trecut.

Trenul se pusese demult in miscare, dar ea inca nu deschisese volumul ; cu cotul rezemat de masuta de la fereastra, cu ochii atintiti in retelele de bagaje dimpotriva, singura in compartiment, ea-si simtea fata invapaindu-se la intervale tot mai repezi, la gindul ca putuse sa se arate goale atitea ceasuri si sa se preteze asalturilor lui din ce in ce mai neputincioase si mai indraznete, fostului barbat al Tinei, despre care aceasta, chiar astazi de dimineata, venise sa-i dea noutati :

- stii, nenorocitul traieste in ascuns cu o femeie ordinara pe care a scos-o din hotel, una mare cit toate zilele ; ii zice Berta si aproape l-a distrus : si-a pierdut memoria, vorbeste fara sir, probabil il zapaceste astfel pentru ca sa nu-si mai dea seama de dinsul... Apoi in cel mai mare secret : Mi-a spus-o Nae Inelescu... nu stiu cum ii descoase, dar el le afla pe toate... E uimitor cite adrese are baiatul asta... Aci se oprise sa surida unui gind interior atit de neinteles ca doamna Cornoiu se cutremurase. Bietul Nae Inelescu, a continuat Tina, facind-o sa rasufle usurata. Ce prietin bun si cit de dragut... el niciodata nu uita pe vechii lui amici... Or-cind, atent .si prevenitor... Doamne, de ce trebuie neaparat sa treci prin cele mai crude experiente pentru ca sa vezi pe cel sincer cu adevarat...

si parca infricosata sa nu f se descopere, ea alungase, cu un suspin, o amintire calda si recenta...

Doamna Cornoiu abia acum inlrevazu rostul acestui suspin si scutura dezgustata din umeri.

Oh, tinerii astia provinciali, ingenui si halucinati pina la absurd si epuizare de sclipirile unei civilizatii prea subite, orbiti de miragiile unor frumuseti, la caro nevoiasele lor mosteniri sufletesti nu-i invatase ca se astepte ! Prea surprinsi de uluitoarea noutate, ca giturile lor ga nu se deschida pina-n fund de lacome, si prea marunti, ca subrezii lor umeri sa nu cedeze neputinciosi sub covirsitoarea greutate ! Spectacolul strivirii acesteia sub darimaturi cu membre risipite si maruntaie insingerate intre bucati de moloz era prea crud, prea brutal, pentru sufletul ei femeiesc ca sa-i mai ramina in cuget un cit de redus nucleu din acel nobil avint protector, care-o agitase. Cel mult mila, dar aceea era atit de vecina cu dezgustul...

Mila pentru Lazar, scirba pentru Nedan...

si-si reamintea acum, si se inclesta strins in aceasta amintire care o intarea de tineretul acela sceptic si sarcastic, increzut si forte pe care-l intilnise in straturile suprapuse ale Bucurestilor, zvirlit acolo din cele patru vinturi ale tarii, de forta neinduplecata a vointii care vrea sa domine ; si-l revazu de asta data admirabil in superbia lui fara limita, renegind ascendentele, darimind toti idolii trecutului, gala sa ia locul, indraznet pina la cinic si inconstient, pe soclurile de-abia curatite.

Din vagi obsesii inconsistente, in leganatul molcom al vagonului, ea incepu zimbitoare sa-si alcatuiasca "tipul" noilor preferinte. Un obr^z lunguiet si smolit, ochi mici si sprinteni, seinteind ca amnarul la cea dintii atingere, trup cu duritatea si flexibilitatea otelului celui mai fin. Rautate domolita dar fierbind de indirjire, de fiara la cusca, ametitor curaj dezlantuit la cel dintii semn al baghetei... tigru mugind, supus pina la orbire...

inserarea se lasase grea si compacta in compartiment si in coridor... Afara insa, spre apus, amurgul baltat de toata gama vinatului, crapat de vine singerii, rezista insa slingindu-se pe nesimtite ca un taciune care moare. Impresia asta ii aduse iarasi aminte de iatacul ei din seara lui Nedan si un cutremur nervos o zgudui de sus pina jos. Lumina din coridor se aprinse brusc. Un baietandru cu sapca si cu haina de uniforma trecu sunind un clopotel si invitind la masa, in vagonul restaurant.

Nu-i era foame deloc ; se va multumi, mai tirziu, sa rontaie din bomboanele fara de care niciodata nu pleca la drum. s-apoi la masa ar putea intilni pe Nae Inelescu. Asa, singura in intunericul asta din compartiment, se simtea cit se poate de multumita...

Pina la Bucuresti tocmai bine ii va veni si foamea. <Va decide pe domnul Cornoiu sa ia masa in oras, in cel mai plin de lumina si de zarva local. Simtea nevoia sa-i plesneasca in urechi zgomote stridente, lovituri dezordonate de toba, suieraturi si tipete de jazz.

Acum insa avea nevoie de liniste si singuratate. De aceea, aproape invizibila in vagul reflex, pe care-l strecura lumina coridorului printre perdelele neintinse bine - lasate astfel tocmai pentru a-si disimula si mai mult prezenta - ii placea mai cu seama sa intoarca privirea spre fugarele mogildete negre de afara, care veneau informe in iures naprasnic, din nelamuritul serii inaintate, si se rostogoleau in urma, in huietul cumplit al rotilor. Trenul nu ora decit un sfredel enorm care se infigea turbat in viul tot mai adinc al noptii, zvirlind intr-o parte si intr-alta negrele zacaminte deslocuite.

ii facea nespus de bine tumultul metalic care razbatea molcomit prin filtrul paretilor si-al capitonajului ; ar fi vrut sa-l auda si mai violent, batindu-i in urechi cu rezonanta ma-iului pe ilau. Iar cind privea mogildetele de afara, sosind in galopul necurmat de hoarda, se lasa moale in voia oscilarilor vagonului, ca un calaret saltind in sea in ritmul goanei fara friu. Vrea sa ajunga cit mai repede la Bucuresti si se inchipuia uriasa ca o amazoana din visurile lui Nedan, strivind monstrul dintre pulpe, care tot i se parea ca nu merge prea repede, cu pinteni sfisietori.

Iarasi Nedan... se scutura sa alunge amintirea asta sinistra si dureroasa. Dar ochii i se agatara de geamurile luminate ale usii ; se strinsera parca sa se convinga mai bine, apoi se destinse: a de groaza, in vreme ce trupu-i aluneca adinc, in fundul canapelii.

Pe coridor era... nebunul !... Andrei Lazar ! Se oprise in fata usii si-si apleca staruitor capul, intr-o parte si intr-alta, catind a razbate cu privirea imprecisul dinauntru. isi si lasase mina pe mmerul usii, dar dupa citeva clipe de indoiala, trecu inainte, alaturi. Se va intoarce oare ? il auzi repezind intr-o parte usa vecina... Ah, crezuse ca se afla acolo ! Pe urma auzi zgomotul repetindu-se mai departe si inca mai departe...

Pieptul i se ridica si-i scadea atit de grabit si de dezordonat ca inima o durea ascutit, parca la fiecare miscare s-ar fi oprit inlr-un virf de pumnal.

Astepta pina cind nici un zgomot nu-i mai veni in urechi, dadu cu luare-aminte usa intr-o parte si cind vazu ca nu e nimeni, iesi in coridor. Din capul celalalt al vagonului veni ples-netul de explozie al usii din afara. Trecuse desigur in vagonul vecin ; ea incepu atunci sa treaca, la rindu-i in grabita revista compartimentele alaturate... Doamne, toate erau goale. Dumnezeule ! Se gasea intr-un vagon complect gol.

Iar Lazar o cauta cu infrigurare. De buna seama el se urcase inaintea ei in trfen si o vazuse venind. O intimplare, fireste ! Dar de ce asteptase tocmai pina acum, pina se innoptase bine, ca s-o caute ? De ce nu venise inca de cind trenul plecase sau de la prima statie ?...

Sa fi cautat oare pe altcineva : bunaoara pe inspectorul Inelescu ?... insa un sumbru gind ii oibi deodata lumina oricarei alte idei... isi inchipui tot trenul acesta gol ; doar ea singura aci, in vagonul care se arunca orbeste in noapte si nebunul ce-o cauta lacom, razbunator... Asteptase pina acum, cind putinii pasageri coborisera... sau cine stie, dormeau...

Usa din fund a vagonului plesni deodata iarasi metalic si aspru dc parca s-ar fi darimat ceva ; si-n sufletul ei se da-rima totul. Mai dainui poruncitoare si iminenta doar ideea scaparii ; se refugie, Imbnncila parca de un pumn, de bataile inimii, in vagonul dimpotriva.

Ah, iata, aci cel putin compartimentele erau populate ; pasageri razleti, cite unul sau doi in fiecare, dormeau dusi, intinsi pe canapele. Mai din fund veneau zvonuri de voci, intretaiate de ris...

Nu-si dadea seama de ce avea lamurita impresia ca acolo se afla Nae Inelescu... pe care trebuia neaparat sa-lgaseasca ...Neaparat !... Doamne, de nu s-ar fi oprit la vreo statie mai inainte...

Zgomotul vocilor se intetise ; erau voci femeiesti ; iar ri-setele se pornira brusc din mai multe piepturi ca un stol de pasarele ce si-ar lua zborul, intreg... Pc urma, cind fu aproape de tot, un glas barbatesc, un glas cunoscut incepu sa cinte... Era chiar al.lui Inelescu... Da, da, cu siguranta al lui...

Privi prin despartiturile perdelelor. Aci lumina ardea din plin ; ea insasi parind tot asa de zgomotoasa si vioaie, ca si grupul peste care-si varsa curgerea-i aurie. Era el, intr-adevar...

in picioare, cu o mina tinindu-se de masuta de linga fereastra si cu alta in aer, micul inspector cinla aria favorita din

Don Pasquale. intoarsa de la mijloc si aplecata pe una din canapele, o domnisoara zdravana si blonda, cu barbia rezemata pe mina-i rasfrinta, il privea pe sub gene, provocatoare. Statea picior peste picior si rochia scurta ii dezgolea complect rotundul unui genunchi, parca gol in ciorapul lucios de matase, de culoarea pielei. Pe bancheta opusa, o fetiscana subtire si bruna, cu figura lunguiata si catifelata, zimbea retinut si modest, ca una la care privirile cintarctului, tremurate de modulatiile melodiei, se indreptau mai rar. Era vadit ca preferintele domnului inspector mergeau spre blonda cea invoalata. Drept care, domnisoara subtiratcca, ale carei buze se resfrinsera intr-o dulce fluturare de politete si necaz, isi tragea pe picioare un pled vargat si-si cauta cu capul pe rezimaloarea de plus un colt bun pentru dormit.

Zina Cornoiu se dadu discret intr-o parte. Nu putea sa faca altceva decit sa ia bagajul, sa se mute pe-alaturi... insa luind seama mai bine vazu ca in fiecare compartiment dormea cite cineva ; erau, judecind dupa numarul si infatisarea lor, pasageri de clasa Il-a, oameni obositi, aruncati pe drumuri de mina grea a nevoii, care se cetea in rasturnarea rigida si nepotrivita a corpurilor, in fetele trase, crispate de expresii diverse si sinistre ca figurile explicative dintr-un tratat medical. Din cite-o parte sau chiar din mai multe locuri deodata, veneau pina-ri coridor acorduri grele de aghioase, zgomote de sufocare, explozii violente de naduf restabilit.

Izgonita de rasufletul desucheat al acestei lugubre armonice omenesti, ea reveni usor spre cabina cintaretului curtizan. Cintecul incetase ; domnisoara subtirateca si bruna parea ca adormise ; iar Nae spunea zimbitor ceva celeilalte, care la rin-du-i isi cauta loc de odihna capului somnoros.

Ramase nehotarita citava vreme. Nu, in nici un caz nu va intra in compartimentul lui ! Dar nici aci afara nu putea ra-mine. El ar fi putut sa iese si se ingrozi la ideea gasirii ei aicea, cautindu-l, urmarindu-l, spionindu-l ; Doamne, nestiind ce sa-i explice... Totusi ezita inca ; pentru ca dincolo, in coridorul celalalt, i se parea c-o asteapta intr-un colt, calm si sigur de intoarcerea ei, sinistrul chip de ceara al nebunului, cu expresia fixa si rigida ca a acestor oameni in somn...

Un pas, pe care-l simti la spate-i, de tot aproape de dinsa, ii smuci inima cu nemaipomenita violenta. Era conductorul : o privea cu o mina banuitoare si insistenta. Se simti rosind pina-n radacinele parului si facu sfortari supraomenesti sa nu tremure. il vazu catind intrigat printre perdelele pe unde privise si dinsa si gindul i se opri brusc, ca un ceasornic lovit, de amintirea ispravilor cu hoti de trenuri, cu elegante eroine de romane politiste. Daca individul asta s-ar apuca s-o intrebe acum...

si intr-adevar...

Tocmai pornise stingace de la fereastra intunecata unde-si facuse de lucru, incercind zadarnic s-o deschida.

- Doamna ?

Se facu ca n-aude cu gind sa-l aduca dupa dinsa, spre a se legitima ceva mai departe de cabina lui Inelescu.

Dar el nu inainta. il simti insa urmarind-o de pe loc, cu ochi strapungatori, hotarit de buna seama sa se arate acum nedumerit si mai putin energic, pentru a o surprinde apoi in pline operatii.

Ajunse la compartimentul ei imbrincita din urma de-un simtamint de rusine, mai puternic chiar decit frica. Era o copilarie sa se sperie astfel din nimic ; si inca de o biata vietate scrintita si firava ca nefericitul Lazar. Dadu drumul luminei. Minerul semnalului de alarma drept deasupra ferestrei ii rasari in ochi si o linisti pe de-a-ntregul ca un remediu prompt si categoric.

Va ramine astfel cu lumina deschisa si se va tine sa nu doarma. Dealtminteri nu simtea nici o pofta, nici o oboseala. Se incuie pe dinauntru, trase perdelele si se mira ca n-a procedat asa de la inceput.

Nu regreta ca plecase la drum. Dimpotriva, toate aceste neajunsuri i se pareau piedici grozave spre telul ei unic, care acum era Bucurestii. Ele o indirjeau si mai mult si i se parea ca au sens misterios, ceea ce-i producea multumire ascunsa si surda. si care crestea clocotitoare, imbibindu-i vinele, umflin-du-i-le, dindu-i un impuls de barbatie, o dorinta de primejdie. De ce n-aprinsese lumina cind Lazar era aci, la usa ?

si sa-l fi primit...

Totusi nu dadu la o parte perdelele si nici nu slobozi minerul inchizatoarei. isi duse acum gindul tocmai la domnul Cornoiu, la nazuintele lui politice, la puterea lui actuala. Fara sa-si spuna, desigur, ca-l aruncase atit de departe, ca sa echilibreze intre timp zumzetul de neliniste ce inca ii dainuia in singe...

Ce va zice el cind va vedea-o, aparind la miezul noptii ? Caci desigur, telegrama, pe care o trimisese cu putin inainte de plecarea-i la gara, cu siguranta ca nici n-a primit-o. si chiar de ar fi primit-o, acel sec : "Sosesc Bucuresti* nu-i va spune prea mult. Ar avea haz desigur ca neprimirea ei la timp sa produca si unele incurcaturi. Ea gasi nostim sa insiste asupra acestei idei care, o vedea bine, ar putea-o distrage enorm de la orice alte teme neplacute de gindire. si multumita ca si-a gasit astfel de lucru, deschise capitolul vast si amuzant al presupunerilor si complicatiunilor.

soaptele cu doamna soimu ii venisera demult la ureche. Judecind insa dupa efuziunile cumplite ale dragostei domnului Cornoiu, in aceeasi epoca, daduse totul pe seama intrigii ; iar dupa putin timp, Tina ii intarise definitiv convingerea, destainuindu-i locul unde, in sfirsit, a aflat ca Gicu Nenoveanu isi consuma necredinta.

isi indrepta deci gindul intr-alta parte... Vreo bucures-teanca tinara, desigur, poate chiar foarte tinara, vreo functionara de minister micuta si protejata, desigur bruna, pentru a fi putin in contrast cu dinsa, poate dolofana, poate cu pielea aramie ori negricoasa sau cine stie...

Ea vazuse odata, la teatru, pe doamna soimu si, oricite trasaturi deosebite dadea functionarei celei mici, statura si pielea ciocolatie a primei doamne Cornoiu era tot ce-i dainuia in lumina mintii, din noianul miscator de forme si culori pe care-l invirtea in zadar acolo, nestiind ce sa aleaga.

si-si reaminti iarasi raportul ce i s-a dat la timp, ca doamna soimu plecase la Bucuresti, in acelasi tren cu sotul ei... Bine... Bune toate acestea... Dar de ce efuziunile... dar de ce caldura, de ce cuvintele si purtarea aceea, toate, toate, acum mai tineresti decit oricind ?... de ce denumirea aceea, soptita prima oara in genunchi chiar, cu vocea prada celei mai vii emotii, tremurata, patrunsa pina dincolo de fund de admiratie si adorare : Maria Luiza... Maria Luiza...

Maria Luiza, sotia de-a doua a lui Napoleon... sotia cea adevarat imperiala si mindra... sotia care nu-si dadea decit corpul... al carui suflet raminea cetate inchisa si dirza, inaintea atacurilor celui mai mare cuceritor.

...Maria Luiza... Sa fie aici vreo legatura ?... Doamna soimu, prima sotie a ministrului Cornoiu... si pe urma Maria

Luiza... dar de ce toate astea... trebuia oare neaparat scoasa din cutie o Iosefina pentru comparatie... ?






Bratul Andromedei - Partea 01
Bratul Andromedei - Partea 02
Bratul Andromedei - Partea 03
Bratul Andromedei - Partea 04
Bratul Andromedei - Partea 05
Bratul Andromedei - Partea 06


Aceasta pagina a fost accesata de 718 ori.