• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Bratul Andromedei - Partea 03

Lazar surise cu duiosie la amintirea entuziasmului sau de atunci. si se rusina grozav de zelul profesorului de mai tirziu care, cu toate avertismentele si ironiile atitor carti devorate, cheltuise bani si viata pentru realizarea idealului unui biet domn Carol agramat si ticnit!

- Eu o sa cam ma duc, tinere...

- Ah, plecati, domnule profesor, se arata surprins tinarul Nenoveanu, lasind albumul si neputind opri ca o scinteie vie sa-i scapere in priviri.

Lazar pleca fruntea ; avusese impresia luminei din ochiul mecanicului disparut.

- ...Doamna Nedan, (tinarul asta pronunta cuvintul "Ne-dan" cu o sadica voluptate, constata Lazar)... a intirziat pentru ca... (asta e chiar obraznicie sa scuze el pe doamna Nedan).

- Pentru ca probabil a avut nevoie sa intirzie, taie scurt Lazar, insa el citi in tonul batjocoritor al ccluilalt ca magarul intelesese la fel ca si dinsul : doamna Nedan voia sa se descotoroseasca de unul din ei ; de cine, anume, nu era greu de dedus.

- ...Pentru ca inca de acum zece minute a rasunat de mai multe ori soneria... si probabil cineva a oprit-o la usa...

Lazar isi aminti vag ca auzise o sonerie, dar ramase tot la convingerea lui, intrucit de atuncea trecuse destul de multa vreme.

si parindu-i-se ca insista asupra amanuntului, ca sa-l faca sa se grabeasca, il asigura muteste : "Bine, iti cedez pozitia... Dar vei pleca tu la Bucuresti... Sa vedem cind te vei intoarce..."

- Dar, il intrerupse repede din razboinicele planuri Nenoveanu, cu enervanta-i voce cocoseasca, rara si dulceaga... domnul profesor Nedan... oare ce mai face dinsul... ?

Andrei Lazar nu stiu daca trebuie sa se supere formal sau sa retina inca furia in nodul gitului si sa sfichiuiasca in sfirsit pe obraznic cu o vorba bine simtita. Se decise pentru alternativa din urma. si grai repede :

- Domnul Nedan ? Domnul Nedan este cit se poate de fericit... el..., el... cum sa spun...

- Vreti sa spuneti ca e fatalist ca un veritabil profesor de antichitati si se resemneaza repede cu de toate...

- Ba ceva mai mult... surise cu adinc intelps Lazar. si pe cind cauta ca gaseasca o formala si mai explicita, din care sa se invedereze ca Nedan nu numai ca s-a resemnat, caci n-avea de ce sa se resemneze, ci dimpotriva ca e chiar satisfacut, Nenoveanu continua rinjitor si cinic :

- Domnule Nedan a fost profesorul pe care l-am iubit cel mai mult si care m-a iubit de asemeni. Nenorocirea e ca acum eu ii pastrez aceleasi sentimente, pe cind dinsul... in sfirsit... are toata dreptatea... Va rog sa ma credeti ca m-au pedepsit teribil mustrarile mele...

Ah, aci-l-a vrut Lazar sa ajunga. Va sa zica baietasul crede cu tot dinadinsul ca a lasat tragedii pe unde a trecut t Haida-de... asta trebuie sa i se scoata din minte si inca zdravan de tot, cu clestele !

- Nedan, dragul meu baiat, imprumuta Lazar tonul dulceag al convorbitorului, iti pastreaza cele mai bune sentimente si chiar te preamareste...

- Vreti sa spuneti...

. - Nici mai mult, nici mai putin ca Nedan ti-e foarte re- cunoscator...

Fu rindul lui Nenoveanu sa para incurcat...

- Recunoscator... Doar ?...

- indata ce te va intilni iti va proba asta...

- Curios... l-am intilnit de mai multe ori si mi-a intors pur si simplu spatele... desi m-as fi asteptat la o deschidere de ostilitati in toata regula...

- E si aceasta o proba...

- Poate ! Mai ales daca dumneata o afirmi cu greutatea care caracterizeaza spusele d-tale, rinji celalalt cu siretenie triumfatorului Lazar... Dar tocmai pentru asta - continua el aproape rizind - cred ca e natural sa punem si pe doamna Nedan in curent cu informatia dumitale... e cea mai indicata s-o afle...

Lazar tacu citava vreme speriat de-a binelea :

- Nu sunt de parerea dumitale, ar fi o indelicatete... putu el in sfirsit sa articuleze, depunind sfortari pentru o cit mai consistenta aparenta de calm.

- O indelicatete !... indelicatete insemneaza mai degraba a vorbi, in lipsa ei momentana si inca in casa ei, despre lucruri care se refera in primul rind la dinsa.

inghitind de mai multe ori in sec, rapus, Andrei Lazar isi cerceta pe sub gene adversarul. Vazu pe fata lui satisfactie deplina si rautate. Partida era deci pierduta, si definitiv. Caci a se apuca sa lamureasca acijm pe doamna Nedan de preferintele fostului ei sot pentru femeile inalte era sa intinda si mai mult pata de cerneala ; si apoi simti lamurit ca n-ar mai avea nici putere. Se simtea zdrobit de parca ar fi fost batut. Asa ca primul gind salvator ii fu la palarie. isi aduse aminte ca a lasat-o in antreu... Daca ea intirzie sa vina, ar putea sa se scuze prin Nenoveanu...

ii tintuiau insa pe scaun ochii de viezure ai aceluia ; oare ar putea suporta sfredelitorul lor licar, in fata acestei atitudini de laisitate ?...

Pasi usori au fisiit dincolo de usa...

Doamna Nedan a intrat si priveste discret la Lazar si-n ochii fii luceste o mare fericire, pe care ar vrea parca .sa i-o comunice, cu privirea lor staruitoare.

Nenoveanu rinjeste sarcastic, iar Lazar a ingalbenit si s-a facut mic, atit de mic, ca nu mai are loc unde si ce sa mai cugete...

Ah, iata, celulele intelegerii au inceput sa se dezghioace si acolo in mijloc si-a facut loc o idee cit un muc de chibrit. A gasit ! Va combate cu strasnicie parerile lui Nedan ! Va aduce cele mai mari elogii femeii mici, va condamna pe femeia inalta. Intre gingasie si statuar va prefera pe cea dintii. si zimbeste la rindu-i doamnei Nedan. Da, da, va judeca cu cea mai mare asprime statura doamnei Cornoiu si va intari, cu demonstratie matematica, tema preferintei omenesti pentru mignon.

Dar doamna Nedan pusese un deget la buze si parea ca face un semn cu capul spre afara ; apoi aluneca doi pasi catre dinsul, soptind :

- Este aci... Sst... Zina... Vine numaidecit...

Din partea lui Nenoveanu urma o energica scuturare a trupului firav ; miinile lungi se balabanira intii fara regula, apoi cu trosnete surde de oase, se repezira asupra cravatei pe care o strinsera pina la limita puterilor, ca un setos de moarte, intr-o clipa de neobservare a celor din juru-i, nodul fatal. Apoi tinarul student se ridica, tragindu-si in jos pulpanele hainei, isi scutura in oglinda pletele parca incirliontate cu masina. si iarasi isi trase minecile hainei, oricit erau de lungi, dar parca totusi scurte fata de miinile lui.

Tina il privea surizind fericita, cum isi corecta tinuta, cum consulta oglinda cu coada ochiului, cind, pornind din profil,

isi potrivea figura dupa diferite unghiuri fata de luciul reflector. Dar era atita staruinta in miscarile astea, atita incordare in ochii cari parca nu mai vedeau pe nimeni altcineva in juru-le ; iti da intr-atit impresia candidatului ambitios care a ajuns in sfirsit inaintea examenului hotaritor, ca raza din privirea Tinei pieri, lasind in locu-i ceva tern si vag, o unda enigmatica si fixa.

Lazar contagiat de febrilitatea pregatirii celuilalt isi pierduse iarasi cumpatul, pe care i-l daduse vestea ca Zinuta este aci. Intr-adevar - socotise - ea fiind de fata de buna seama ca secatura nu va mai aborda problema femeii inalte.

Tinuta spuse ca doamna Cornoiu face alaturi o scrisoare pe care soferul avea s-o duca undeva, timpul cit ea va ramine printre dinsii. Dar de ce Tinuta cind intrase sa-i anunte sosirea se uitase cu inteles la el... ? De ce nu se uitase tot astfel la Nenoveanu, care nu-i atrasese privirea decit cu agitatia vadita ce-i procurase vestea ?... si, Doamne, de ce doamna Nedan l-a invitat tocmai astazi la dinsa, cind stia doar, de buna seama, ca acolo va fi Nenoveanu...

Nu se poate ! fericiri din astea nu i-au fost dat niciodata sa aiba, ca sa mai poata crede in ele,..

Stelele, care-i rideau in obiectivul lunetei, i-o spuneau adesea, cind, ametit de marea vesnicie, relua iar firul complicatei masini. Era tot prevazut si calculat in aparatul asta mizerabil, tot, pina la cele mai neinsemnate rezistente ; tot, pina la cele mai infinitezimale fractiuni. Rezistenta aerului, gravitatea, frecarea pieselor intre sine : totul era contrabalansat in mod ingenios si-n proportii de-o delicatete neasemuita.

si totusi, roatele acelea cind erau puse in miscare nu se invirteau nici un sfert de ceas complect... caci statea desigur ceva acolo, intre ele, ceva foarte mic, foarte neinsemnat, un mimica aproape... un prichindel nevazut si afurisit, care-si Datea joc de el !

Iaca si acum, asa cum se petrecusera lucrurile, era evident ca aducerea lui aci fusese pusa le cale. Cu toate astea, el nu credea. Fusese totul o pura intimplare. Dracusorul cel mic din masina il trasese si-n acestj nou cuibar de iluzii, ca pe urma sa-i dea iarasi rizator cu coada pe la nas...

- Dar mai spune si dumneata ceva, domnule Lazar... De cind ai auzit c-a venit Zina ai amutit complect... lasa c-ara s-o cert putin, de-mi amuteste asa musafirii... rise ea cu inteles, dupa ce primise drept raspuns doar cuvinte scurte si distrate la citeva intrebari ce-i adresase lui Nenoveanu intre timp. Ceea ce o facea inca sa insiste catre Lazar :

.- Iaca iti spun un mic secret, facu ea dracos, cu degetul la buze si intorcind capul ingrijita spre usa... Dar ramine intre noi... Pe Zina pare s-o intereseze persoana dumitale... De mai multe ori m-a intrebat de dumneata... si privi intepata la Nenoveanu.

Lazar surise. Dar el nu credea nici acum ; haida-de... dracul, dracusorul cel mic, sa se fi dat de partea lui ?...

- Tot ce se poate, doamna... Dar de buna seama a intrebat intimplator... nu pot eu sa cred ca o femeie atit de frumoasa si de nobila ar putea pune o intentie...

- Ah, doresti intentii dumneata, se porni Tina pe-un ris fara pereche, in vreme ce Nenoveanu rinji si el si-l privi compatimitor. Iar Lazar ingalbeni : alta gafa ! si se infunda si mai incurcat decit oricind in plusul canapelei pe care sedea. Acum ar mai trebui sa vina doamna Cornpiu si sa-i intrebe de ce rid ? Ah, dracusorul asta... dracusorul care deschidea supapele lui Maxwell... si le inchide pe ale lui...

Doamna Cornoiu era tocmai la usa. Risul Tinei scazu in zimbet discret, iar al lui Nenoveanu incremeni. El se ridica brusc, lung cit era, si facu un compliment atit de adinc, ca doamna Cornoiu nici n-avu cind sa-i vada fata. Ochii ei cautau rizalori spre Andrei Lazar, care se ridicase mic si smerit, mai degraba infricosat, ca in fata unui judecator. Caci in risul ochilor incununati de intuneric, el vedea ca intr-o fereastra micul lui noroc, care fugea pretutindeni in juru-i, ca imaginea reflectata a unei oglinzi agitate.

- E, ce mai spun stelele, domnule Lazar ? il imbarbata, intinzindu-i darnic mina. si-n briliantele de pe degetele subtiri si lungi el vazu aceeasi imagine oscilind nestatornica si rizatoare.

Pe urma se indrepta la Nenoveanu, care acum astepta teapan si grav. Acesta insa o brava cu ochii, caci era cu neputinta ca la vederea lui sa nu tresara. O salutase de atitea ori, cind ea trecea in automobil, cu marea lui palarie de poet. aruncind dintr-o singura miscare pulpanele pelerinei in urma. Nu se poate ca ea sa nu-si aduca aminte de palaria si de pelerina lui !

Da, il cunostea foarte b)ine doamna Cornoiu : tipul cel inalt, pe care, cindva, il crezuse sa fie chiar Andrei Lazar. Dar surisul ei nu-i spuse nici asa, nici intr-altfel. ii intinse doar mina moale si-l asigura ca se bucura ca-l vede, pentru ca Tinuta i-a vorbit adesea despre dinsul. si atita tot. Pe urma, se aseza linga Lazar.

Dar Nenoveanu stia el toate mendrele astea ! Pe el nu-l putea ea pacali, oricit ar fi de dibace : era cunoscator. si chi*>r adevarat sa fi fost ca Lazar ar fi preocupat-o pina acum, asezarea ei linga dinsul i se paru prea nu stiu cum de facuta, pentru a nu-i atribui intelesuri pe Care nu orice muritor le poate prinde dintr-o data.

Nenoveanu strinse buzele ca sa-si surida inauntru cu bucurie si superioritate. si pentru a-i arata ca a priceput-o pe deplin, afecta si el oarecare rezerva, insa foarte prevenitoare.

Trebuia totusi un pretext pentru ca lancile adverse sa se atinga... si acesta nu putea fi decit Lazar, cu care doamna Cornoiu se intretinea interesindu-se daca se pot urmari usor variatiunile stelelor cefeide (doamna Cornoiu parea sa fi cetit ceva mai rriult, in rastimp, asupra subiectului, constatarea care da un avint nespus lui Lazar).

Dar Nenoveanu stia el ce va sa zica acest interes al doamnei Cornoiu pentru cefeide ! Ca unul care urmase studii clasice nu se pricepea in materie ; iar incercind s-o ia in gluma convorbirea asta, ce i se parea foarte nimerita pentru asa ceva, surprinsese o usoara strimbatura a figurii ei si batu cu tact si rabdare in retragere ; era limpede ca tema o intriga cu adevarat. Doamna Nedan iesise iarasi.

Fu nevoit deci sa asculte. si pentru ca se pronuntau cuvinte ca Andromeda, Perseu, Cassiopea incerca sa vireze conversatia spre mitologie. Oricita abilitate depuse insa, tentativa cazu! si se re6emna sa taca pina la urma. acordind vervei nemaipomenite a lui Lazar atentie binevoitoare si chiar, cit mai vizibil, incurajatoare.

Revenind Tinuta, lucrurile se mai schimbara : ea se ingrozi de-a binelea de atitea stele, distante si iuteli si convorbirea trebui sa se intoarca pe pamint.

Totusi, pentru a-i pastra nivelul inalt, propuse la rindu-i poetului sa le spuna citeva versuri. Mica societate se grabi sa-si arate interesul cel mai sincer cu putinta si rugaciunile se intetira. Iar Nenoveanu, dupa ce crezu ca timpul insistentelor s-a implinit, ridica deodata ochii spre doamna Cornoiu si incepu rar, clar, sonor, sa desfasoare silabe cadentate. Din cind in cind botea buzele si micsora ochii la jumatate, sublinia profunzimile cu un fel de acolade, desemnate din cap, si suridea dulce cind versul urmator le elucida. Apoi, cu intrebarea care urma, cadea parca afund in reverie, vorbind ca din departarile astrelor, din care ceilalti tocmai coborisera, si facind pauza, dupa fiecare cuvint, pentru ca auditorii sa aiba timp sa faca legaturile, intr-o sintaxa atit de complicata.

Sfirsi fara emfaza, cu o naturalete totusi prea sever conturata, ca sa para tocmai naturala ; ochii, care priveau prin figura doamnei Cornoiu in gol, ramasesera citeva momente in suspensie, apoi pleoapele cazura si capul se pleca in jos.

Ceilalti se grabira sa felicite :

- Frumos ! spuse doamna Cornoiu.

- Foarte frumos ! intari Lazar, imprumutind infatisarea de surpriza si incurajare a poetului, de mai inainte.

- Admirabil, sublim, se extazia doamna Nedan, care, privind radioasa le cei doi ascultatori, parea sa-i intrebe : am avut dreptate ? - si n-ai fi putut spune daca dreptatea asta se referea la versuri sau daca n-ar fi parut mai degraba sa insemne : asa e ca am stiut pe cine aleg ?

Insista ca el sa mai spuna una, "aceea cu pisica". Dar Nenoveanu parea contrariat ca numai ea cerea. Ceilalti doi nu intirziara insa sa se uneasca la rugaminte, iar el se porni sa-si recapituleze in minte strofele, miscind buzele ca in descintec si punctind rimele cu zvicniri usoare din mina ; iar cind incepu tare, avu atita siguranta in glas si atita siguranta in victorie, ca-n timpul recitarii isi plimba ochii luminosi de la unul la altul, iar buzele pastreaza pina la urma un rictus voios si superior. De asta data asculta propriu-zis numai doamna Nedan. Doamna Cornoiu, fara a-l pierde din ochi si surizind la rindu-i persistent si cu aer intelegator, ii considera cu atentie chipul, gesturile usoare, miscarea buzelor, isi amintea de palaria lui cea mare cu care o saluta asa de larg, cind trecea in automobil, si de pelerina lui romantica. Calcula cu precizie feminina cantitatea de timp pe care i-o acordau ochii lui, si care

intrecea cu mult scurtele popasuri ale privirilor precaute pe fetele celorlalti, si constata cu usurinta, desi acum nu mai urmarise firul, iarasi foarte complicat, al poeziei, ca ochi in ochii ei numai se pronuntau accentele si rosturile mai de seama ale productiei.

In vremea asta, Lazar, care urmarea piezis jocul acesta mut, ce i se parea atit de elegant - asalturile pline de tact si de cumpatata noblete, dovedind astfel o arta cu mult superioara continutului debitat, si zimbetul ei care para inca ferm, cu neintelesul tot mai vag al expresiei - intelese ca partida lui e pierduta cel putin pe jumatate. Cit de departe se simtea el de aceasta fineta de curtenie si cit de stingaci si nefiresc se vazu, inchipuindu-se in gesturile celuilalt, el, omul birlogu-lui, cautind mahalalele tot mai retrase pentru locuit... si cir-pacind cit mai pe ascuns i-era cu putinta la masina-i nerealizabila pe care, de mult, uriasi ai stiintei o condamnasera ca neexistenta pe formidabile temeiuri de calcul si de experimente.

El crezuse totusi in existenta micilor demoni ai lui Maxwell. Doamne, dar Maxwell acesta insusi era un urias intre uriasi ! si apoi chiar Arrhenius, considerabila personalitate a actualitatii, nu i-a alungat oare ideea fixa ce incepuse sa-l torture de la o vreme ca dracusorii aceia, subtile alegorii tehnice, simbolizind inca nedeslusitele corelatii ale lucrurilor, ar ar vrea chiar reala existenta si n-ar fi poate altii decit dracusorii nebuniei ?

Andrei Lazar se cutremura si acum la amintirea acelei idei fixe ; iar dracusorii rizatori, ca stelutele in negrul nemarginit, sarira deodata din adincuri fugind ca intr-un cimp miscat de telescop. El ii aseza in ordine, alcatuind in minte fantasticele lui teme favorite... Oh, cum ar fi parut de sarbede poezioarele baietasului asta, pe linga aceste grozave alcatuiri ce-ti dau fiorul prapastiilor de haos...

Insa baietasul a realizat ceva... asta e, Andrei Lazar !... a realizat... putin, nimica toata, poftim, dar a realizat... pe cind tu ai ramas aplecat stupid pe muchea prapastiilor din haos...

Poezia cu pisica era ceva mai lunga : cind se termina, Andrei Lazar crezu ca descinde in mijlocul vietii adevarate, cea plina de fapte si lucruri ; si isi paru lui insusi strein si orbit ca o vietate subterana scoasa in lumina.

Doamna Cornoiu suridea ; nu mai avea nici o indoiala.

. si-n mintea ei facea doar o reflectie : biata Tina !... De mai multe ori in timpul poeziei ochii ei fugisera spre Lazar, care i se paruse profund transportat, ca un copil ascultind un basm frumos... Hotarit lucru, oamenii astia mici au, mai in tot felul lor de a fi, atit copilaresc ! si isi simti sufletul muiat de duiosie pentru micul astronom spre care se rasfrinse apoi, cu toata puterea, neostoiatul ei sentiment de ocrotire. Iar in vreme ce felicita calduros pe Nenoveanu, al carui aer de modest biruitor o amuza zdravan, isi aminti nespus de inciudata de curiosul ei corespondent anonim din ultima vreme, care cu mare lux de amanunte de plastica, anatomie si mai cu seama de arheologie, ii demonstra ca adevaratul stapin al pamintului fusese oricind femeia, femeia inalta, autoritara, dominatoare, iar asa-zisii eroi ai timpurilor n-au fost decit niste biete creaturi slabe si papusesti, care au jucat dupa gustul si cintecul ei. Concluzia : femeia, pentru a se conforma firii, trebuie neaparat sa dea la o parte, sa distruga pe cel ce se incumeta sa-i dispute puterea, ca pe-un uzurpator nevrednic si neputincios, .si sa faca loc in inima ei celui mic, celui slab, celui care-si pleaca fruntea si-i recunoaste umil taria pentru a putea trai Cinicul sentiment mare, adevarat, ce zamisleste normal intr-insa : dominatia ; pe cind iubirea, admiratia, deci supunerea, e de natura barbatului.

Ea zimbi la amintirea acestor absurditati, aprobind, intru totul pe deasupra, laudele pe care doamna Nedan le facea poetului sau. Dar lui Nenoveanu nu-i scapa ca ea zimbeste unui gind interior si. gasind ca acest gind nu poate fi decit in legatura cu pisica lui, avu in adincul toracelui o scuturatura de triumf.

in zilele in care Tina il primea de obicei, Nenoveanu nu mai intilni la dinsa nici pe doamna Cornoiu, nici pe Lazar. La inceput desigur nu vazu nimic nefiresc intr-asta, dar pentru ca intirzierea Zinei de a-si vedea prietena se lungea prea din cale-afara, o banuiala prinse sa-l incerce. si fara sa se cumpaneasca prea mult intre indoieli, suna la usa doamnei Nedan intr-o buna zi, din putinele pe care dinsa spusese ca le consacra drumurilor prin oras.

Parca fu un facut : cei doi erau acolo. Ei il primira fara nici o surprindere, ba chiar cu prea multa placere ; iar Lazar ii paru cu totul dezlegat din bicisnicia sa de mai inainte.

Dar dupa prea putina vreme un tiriit scurt de sonerie vesti pe doamna Cornoiu ca masina a sosit ; ea-si lua indata ziua buna, regretind - cu acea delicioasa vioiciune, cu care stiu sa regrete femeile frumose - ca pleaca asa curind.

Nenoveanu o urma putin impreuna cu Lazar, desi acum Tina imbia pe cel dintii cu vorbe si mai ales cu ochii sa mai ramiie. Se gindea totusi c-ar putea afla ceva mai degraba de la Lfizar, prea usor la gafe ca sa nu se tradeze : "Ma duc... ma duc... iarta-ma !... stii... in treacat si eu.., sunt foarte ocupat"...

Dar Lazar era complet ermetic si Nenoveanu nu-i putu smulge decit ingaimeli si cunoscuta lui expresie de la catedra, cind privea cu ochii holbati deodata si lovea usurel, cu creionul de metal, in masa : "Bine, bine, baietas... da, da baietas... Mda... Treci la loc baie... adica... pardon... La revedere, domnule Nenoveanu... sper ca voi mai avea placerea sa te vad"... si disparu pe prima strada, care i se oferi pentru despartire, desi nici drumul catre centru, nici al scoalei, nici al lociiintei lui nu era intr-acolo... ^

Era vadit insa ca voia sa ramina singur cu gindurile lui, caci tot timpul mersului impreuna un zimbet dulce ii fluturase pe buzele pe care si le framinta necontenit una intr-alta, un zimbet parca d<i nespusa, de neasteptata, de uluitoare fericire, o expresie prea deschisa ca sa nu poata fi remarcata de la prima vedere. si pe urma distractia asta fara margini, zapaceala chiar : "treci la loc baietas", in sfirsit stinghereala Tinutei, cind intrase, to^te sfirsira prin a coplesi pe Nenoveanu de ginduri sumbre. Totusi, primea lupta si-n asemenea conditiuni si, luminat de-un nou si ingenios plan de razboi, se intoarse ferm la doamna Nedan.

Iar Lazar rataci indelunga vreme, prin strazile cele mai necunoscute, strabatu mahalalele, razbi in locurile suburbane si taranesti, unde constata cu satisfactie ca nici un ciine nu-i mirii macar in cale-i, desi se intilni cu citiva dulai de seama. Ceea ce denota, fara posibilitate de indoiala, ca tragatorul acela de sfori al papusilor omenesti ascuns cu cortegiile lui de dracusori, cine stie - poate dincolo de virtejul de foc al nebuloasei rasucite din Ciinii de Vinatoare - luase alta consideratie fata de dinsul.

Ceva, ceva s-a intimplat in orice caz in nemarginit, caci pe buzele lui persista inca senzatia aceea umeda, parfumata, delicioasa, a sarutului, a primului sarut, pe care doamna Cornoiu il pusese pe neasteptate pe gura-i arsa de sete si de sfiala.

El era acum sub bolta cerului cel larg al cimpului pe care soarele apunind il’saruta de asemeni; sub acest mare si larg sarut al lumii el asculta tacerea linistitoare a tarinilor inca negre si urmarea cu ochii, acum neferiti, cum globul rosu aluneca dincolo de padurile departarii. Putea privi soarele in fata acum, caci minunea minunilor se implinise... Cea mai frumoasa femeie din orasul asta... si ea, ea singura...

Tirziu seara, cind fu inapoi in oras, i se paru ceva neobisnuit pe strada principala, iar departe, in fata cofetariei Garoescu, unde se afisau telegramele urgente ale gazetelor din Bucuresti, vazu, in lumina puternica a becurilor, strinsa lume multa.

S-a intimplat ceva desigur ! Vreo revolutie prin Portugalia sau cine stie... Sarmanii, bietii oameni, cugeta el, cu cea mai sincera induiosare, cum mai pot ei sa se incaiere si sa se ucida, cind remediul e atit de aproape de fiecare !

Grupuri se desprindeau incoace sau se duceau incolo, complect nepasatoare ; dar intr-unul ceva mai numeros, care-o apuca la vale, pe strada Fratilor Buzesti, un individ burtos si bine imbracat gesticula zdravan si protesta vehement.

Pe linga Lazar trecura doi cari comentau :

- Acum daca vin ei, poate intra si Cornoiu...

- Cert...

Va sa zica, a cazut guvernul !

si deodata simti umplindu-l o curiozitate, o nerabdare, pe care nu si-o cunostea decit cind era preocupat de masina lui. Iar pasul de la sine se destinse spre vitrina care taia vad larg de lumina puternica in latul strazii mai putin luminate.

Telegrama era scurta : guvernul si-a depus mandatul. Criza era deschisa. Nici un adaos mai mult, nici macar un prognostic. insa era cert ca partidul din care facea parte Cornoiu avea sa formeze noul cabinet. In care desigur va lua loc si Cornoiu. Chiar anonimii cari se opreau in treacat, dinaintea depesii afisate, vorbeau despre acest lucru ca de ceva firesc si inexorabil.

in fata imprejurarii celei noi, profesorul de matematici simti iarasi nevoia singuratatii. Vroia sa-si puna din nou gin-durile la punct si din nou sa-si traseze planurile pe care le facuse in ratacirea lui peste cimpuri. De asta data o lua drept inainte, spre parc. La ora aceasta nu mai era desigur nimeni pe-acolo, asa ca putea fi fara grija, daca, in animata conversatie cu sine insusi, avea sa-i scape vreun gest inconstient sau vreun cuvint mai tarisor.

in dreptul postii centrale, stationa agitindu-se un grup foarte zgomotos, din care ti.snira doua persoane spre cele doua automobile duduitoare ce erau de fata ; si indata apoi cele doua masini tisnira la rindu-le in sensuri opuse. Apoi din grup incepura sa se desprinda pilcuri, pilcuri. Lazar voi sa traverseze, dar fu strigat. Nae Inelescu si Nedan il incadrara numaidecit..

- Tu ai auzit... intreba Inelescu.

- Cornoiu la comunicatii, adaoga celalalt.

- Cum, s-a si constituit guvernul ?...

- Acum a venit telegrama...

in raza in care intrau, a felinarului electric, fetele celor doi aratau grozav de radioase.

Lazar se intreba daca nu trebuie sa se bucure si el la fel ; si amintirea, pentru a-l indemna la aceasta, ii reproduse cu o prospetime fara pereche senzatia intreaga a sarutului Zinei, de parca ea insasi, de fata, i l-ar fi dat din nou... Sarutul doamnei ministru...

Totusi Lazar simtea ca il contrariaza ceva acolo, inauntru. Asta i se intimpla totdeauna, cind vreo idee noua, fulgeratoare, din cale-afara de luminoasa, se oprea deodata, umplin-du-i pina peste margini mintea ; asta i se intimplase de atitea ori, inainte, cind, tolanit pe cuverturile patului, cu ochii sub pumnii strinsi, urmarind schimbarile caleidoscopice ale imaginilor ce se formau sub pleoapele apasate, isi revedea, piesa cu piesa, masina lui atit de draga pe atunci.

Era prea covirsitoare ideea acea noua, sa nu-i vina sa sara deodata din patul alitor indoieli si sa porneasca pe strazi urlind cit il tinea gura triumfalul : Eureka !

Totusi nu se misca. Astepta calm si resemnat. Caci stia, dincolo de luminile acestea prezente, ceva turbuie, un punct negru si mic... il cunostea de mult... Statea linistit acolo, invizibil si hain... si numai ca ideea cea mare parea mai de nezdruncinat decit oricare alta si dezlegind toate greutatile ce pareau de nedezlegat, cind iata punctul cel negru se punea in miscare ; venea marunt si scirbos ca o insecta murdara si mandibulele lui microscopice lasau gauri adinci in minunata pinza de aur...

Dar acum, Doamne, acum nu mai era vorba de masini imposibile ! Acum pe buzele lui persista cel mai moale si mai catifelat sarut, care s-a dat vreodata pe lume ! Cum, nu era un sacrilegiu sa nu-si simta sufletul inundat de cea mai imaculata fericire si de cea mai delicioasa speranta ?

In odaia din dos a circiumei de linga parc, unde Nae Ine-lescu stia niste vin nemaipomenit, Andrei Lazar petrecu clipe minunate. Toti dracusorii si micile insecte care-i forfoteau in negura dedesubt a cugetului disparura deodata si trebui sa marturiseasca, spre hazul celor doi prieteni, ca abia acum isi da seama de ce vinul formeaza un capitol atit de interesant in poezie si-n viata de toate zilele a oamenilor. I se parea in-tr-adevar ca lucrurile din juru-i si mai departe s-au limpezit deodata si-o multipla retea de interferente s-a topit ca prin farmec, parca ar fi nemerit sa potriveasca la ochi lentila adevarului. Hm, nu cunoscuse inca pe acest cumatru alchimist- pe domnul Ilie circiumarul, un rotofei blond, inalt si voinic, care umbla doar in vesta si cu minecile suflecate !

Miraculos om acest domn Ilie ! Numai el a fost in stare sa restabileasca imprejurarile la dreapta lor pretuire ; chiar fara sa viseze macar despre ce este vorba, a facut totusi pe noul sau mustereu sa simta de-abia acum cu adevarat ce va sa zica sa fii sarutat de cea mai frumoasa femeie din orasul asta, si inca de ea singura, din propria ei pornire !

si apoi cit de repede i-a alungat din minte ginduri stupide ca acelea, ca noua ei inaltare ar putea fi piaza trista marei fericiri ce i se vestise ; dimpotriva, l-a facut sa vada ca sarutul cel tainic - Doamne, cine l-ar banui macar, in noaptea asta insemnata, in lungul si-n tot latul marelui oras - a fost piaza buna pentru dinsa si ea nu va putea uita niciodata acest lucru !

El ride deci cu toata taria de glumele prietinilor sai si, doar din cind in cind, gindul i se furiseaza spre amintirea cea •fara seaman de dulce, s-o mingiie ca pe-o comoara ascunsa. Apoi degraba revine sa dea intreaga luare-aminte nabadaiosu- lui astuia de Nae Inelescu pe care Nedan nu-l mai scoate din : "Domnul inspector !-‘

Inelescu isi marturiseste voluptatea lui cea mai de seama : calatoriile - vagabondajul (cum ii place sa spuna) si tot ce tine de el : tren, masina, trasura sau chiar caruta cit de proasta, avind doar unica posibilitate de a se misca, de a schimba inconjururile, de a preface odata cu orizonturile sufletul.

- "Calatorind esti insutit tu insuti !"

Era un deliciu, intr-adevar, sa vezi gura plina cu care "domnul inspector" povestea, argumentind.

- ...in tren insa am cunoscut cele mai teribile satisfactii. Mai intii, eu nu ma asez intr-un compartiment daca nu e o femeie inauntru (e de la sine inteles ca prin cuvintul acesta singur, "femeie", am vrut sa zic : o femeie cel putin draguta). Cind sunt mai multe, in mai multe- compartimente, si nu e aglomeratie, astept pina pleaca trenul si apoi incep sa aplic sistemul eliminarii : intii in vedere desigur fizicul, dar si dispozitia sufleteasca a exemplarului ales, dispozitie pe care ti-o arata indata prima schimbare de priviri ; prefer apoi pe nostima domnisoara, doamnei cu barbat tinar linga ea. insa cea mai de dorit e femeia maritata care calatoreste fara sot ; asupra starei lor civile constatarile se fac de la inceput : infatisarea generala, inelul de la deget, modul tihnit cu care legitimii se adreseaza unyl altuia... in sfirsit destule alte indicii mai marunte.

Pe urma o conditiune foarte importanta trebuie tinuta in seama, caci deriva dintr-un neimblinzit principiu de economie politica : evita cuminte si practic orice concurenta care se arata primejdioasa ; nu te angaja in lupta decit daca tot trenul, cit e el de mare, nu-ti mai ofera si alte prilejuri favorabile, ceea ce, dealtminteri, se intimpla foarte rar. De obicei insa, cind in-timplarea e darnica, mai toti voinicii se/infig acolo unde atractia e mai puternica. Lasa-i acolo ; tu scoboara calm cu o treapta mai jos ; compensatia iti va fi neinchipuit mai mare, prin satisfactia deplina de la urma. Caci, sa stiti, femeia are si ea spiritul ei de observatie ; si daca n-are, ghiceste din instinct. Ea vrde indata dupa numarul celor cari se opresc la usa compartimentului ei, o masoara, o cintaresc, sunt gata sa intre, totusi rnai incearca si alaturi si pe urma nu mai revin, ca acolo, undeva, e un lipici mai mare, o pinza de paianjen mai rezistenta decit usoara retea a farmecelor ei. Asa ca tie, care bagi bine pe ochi toate astea si intri la rindu-ti, o privesti la rindu-ti, si-n semn de omagiu ti-arunci pachetul de jurnale linga dinsa - si apoi, dupa ce pleci la rindu-ti, revii - aratindu-i ca tot pe dinsa ai preferat-o, ea se va grabi si-si va da toate silintele sa-ti arate ca n-ai dat gres citusi de putin.

Nae Inelescu se opri ca sa considere cu multumire pe cei doi fqsirte atenti ascultatori, cari incepura sa dea semne de nerabdare, clipind din ochii lor umezi si mariti, cu pupilele pline de lumina mustoasa a becurilor, a sticlei si a paharelor. Dupa care, udindu-si satisfacut si indelung gitlejul, continua :

- In sfirsit mi-am fixat ca sa zic asa prada. si suntem desigur noaptea, ca sa trecem de-a dreptul la cazurile cu adevarat intersante...

...M-asez in fata ei, daca n-am norocul sa ma fi nimerit alaturi. Caci alaturi fiind, posibilitatile de apropiere sunt mai multe : cotul, umarul, mina pe toata lungimea ei, piciorul idem; pe cind fata in fata n-ai decit piciorul si inca, la inceput, doar de la glezna in jos... Dar sa luam acest caz ceva mai dificil. Zic : ostile stau fata in fata... Te faci desigur comod, te asezi, sa zicem, picior peste picior ; ca din intimplare, piciorul dedesupt e cam in dreptul unuia din picioarele ei... Trenul se pune in miscare, podeaua incepe sa joace... piciorul, fatal - si cu putina bunavointa - aluneca usor tot inainte... il lasi in voie... dar nu de tot, caci este inca lumina in compartiment. Asa... o foarte lejera atingere numai se poate totusi admite deocamdata, mai mult spre a vedea cum se reactioneaza din tabara potrivnica...

De obicei reactiunea vine tirziu ; vreau sa zic foarte tirziu ea baga de seama ca virfurile ghetelor sunt in atingere si asta de obicei cind vreunul din pasagerii ceilalti se apleaca in jos, cumva... altfel, desi leganatul necontenit al trenului le-a ciocnit destul de bine, ea desigur n-a simtit... nici tu de buna seama... dai totul pe jocul trenului... Iar cind va trebui neaparat sa bage de seama, atunci isi va retrage piciorul sau foarte putin sau exagerat de mult... si intr-un caz si-ntr-altul esti avertizat ca jocul este admis... in primul caz astepti... piciorul fugar va fi adus inapoi tot de leaganul trenului ; in al doilea caz, trebuie insa sa faci dovada ca nu renunti ; schimbi deci pozitia propriilor picioare, astfel ca sa mai cistige din distanta, si indata ce intentia ti s-a evidentiat... jocul podelei ia numaidecit cunostinta de asta si... restul e treaba lui...

Deci primul punct e cistigat... astepti deci stingerea lampilor, ceea ce nu va intirzia sa se intimple, gratie vreunuia din copasagerii somnorosi...

- Dar daca, intrerupse Nedan, piciorul advers nu se retrage nici prea aproape, nici ostentativ prea departe...

- De buna seama, raspunse Inelescu, nici atunci nu e ca-avl sa renunti... pasarica e nestiutoare, asta e totul... datoria ta e sa-i trezesti priceperea ca sa vada modesta ta intentie... asta e tot... incolo, cum spun, podeaua leganata a vagonului e prompta in a duce mai departe operatia... si nu trebuie prea mare bataie de cap, ca mititica somnoroasa sa priceapa ce are de facut...

Dar sa expun exemple...

si-n ascultarea din ce in ce mai incordata a celor doi, exemplele abundara ; Nae Inelescu avea un sart al lui, care da un farmec deosebit povestirilor, pe care toti erau de acord ca le traise, cu toate ca-l stiau destul de bogat in fantezie. Doar fusese surprins in atitea ipostaze, pentru a mai putea fi banuit ca ar da inapoi de la vreo nazbitie,..

Dupa mai multe povestiri, sfirsi cu un adevarat imn pentru calatoriile nocturne cu trenul...

- ...mai ales dupa razboi, fratilor, cind ajunsese bietele tronuri in halul pe care-l stiti si cind pentru a-ti face loc in vreun compartiment trebuia sa intri pe fereastra !... Eh, Doamne, frumoase vremuri cu mizeria aceea. Toti blestemau, injurau sau gemeau resemnati in nadejdea unor timpuri mai bune ; numai unul din tot trenul acela ofta intr-adinc de fericire... caci el stia sa-si aleaga locsorul ce-i trebuia... Mic, asa cum il vedeti, stia sa se strecoare acolo unde un instinct - pentru care totdeauna a fost recunoscator lui Dumnezeu - il ducea cu rara siguranta... Probabil tocmai pentru ca nu cirtea contra Celui de sus si era unicul ce aducea chiar elogii Domnului, ru-tfindu-l sa tina lucrurile tot astfel si mai departe... Oh, Doamne, Doamne, de l-ar fi stiut pe el ceilalti din tren... dar cine putea ithici sufletul acestui maruntel, strins cobza intre doua baiadere !

Bietele femei, cum apasau ele de duios dintr-o parte si din-tr-alta in noaptea aceea cumplita a compartimentului; cum fiecare imi tinea cu strasnicie cite-o mina pentru a nu inainta pren mult pe sub pledurile grele ; cum cea din dreapta a lasat in sfirsit capul pe umarul meu in chip de recunoastere a victo- riei ; cum cealalta, mai dirza, vazind ca mina-mi tinuta mai la carantina o paraseste de-a binelea, pentru a sari cu folos in partea cealalta, s-a repezit asupra-i si-a tras-o inapoi cu o furie de leoaica adevarata, careia i s-a rapit puiul... Oh, dulce si sfinta incurcatura... Cum... cum sa te imparti ?...

si Nae Inelescu, dupa ce arata cum, cu o foarte complicata si palpitanta abilitate, a putut sa impace amindoua rivalele

- fara ca nici una sa nu prinda stire de cealalta, desi pe sub pleduri nu o data s-au apucat de mina intre ele - dindu-le pe nesimtite intilnire fiecareia in parte, pentru zile si locuri anumite ; dupa ce sari apoi in alte trenari, unde avu alte bucurii, dar si unele deceptii, care nu numai ca nu l-au descurajat, dar, dimpotriva, carora le gasi un farmec la fel de minunat ca si succeselor... Nae Inelescu incepu sa fredoneze concluzia, cu vocea lui tremuratoare si metalica, considerind banalul cu ace-easi bunavointa si simpatie cu caro era amator de extravagant :

...caci viata e un vi-is, un paradi-is...

Daca stii sa-i gasesti...

Apoicinta citeva arii de opera, trecu la opereta, se prezenta dinaintea lui Lazar si-l invita cu un compliment la dans, smulgindu-l de pe scaun inainte ca acesta sa accepte, si incepu sa-l invirteasca pe seindurile roase ale odaii de circiuma, pe care talpile hirsciiau alternativ dupa tactul jocului. Partea muzicii o tinea tot Nae Inelescu, dar de la un timp vocea-i fu inabusita de rasuflarea grabita si covirsitoare si, abia mai tragin-du-si sufletul, duse pe Lazar la loc, constatind cu competenta ca nu prea stie sa joace tocmai asa bine, desi Lazar nu stia deloc, si asigurindu-l ca-l va perfectiona cu vremea, daca se vor intilni mai des, cu toate ca si el insusi - Nae Inelescu - juca suficient de prost.

Cind se asezara, Nedan, care-i privise tot timpul dansului, sisiind melodia prin buzele strinse si leganindu-si sezutul pe banca lucioasa, le turna in pahare, apoi incepu la rindu-i sa dapene ceea ce de-abia-i mai sta pe buzele jucause de nerabdare, inca de cind povestea Nae Inelescu !

- Necunoscutul, neasteptatul, fericirea de-o clipa sau de mai lunga durata te pot intimpina si fara ca sa alergi dupa ele prin trenuri sau sa oftezi dupa vremuri anormale si vitrege pentru comunul omenesc ! Pentru asta nu-i nevoie neaparat sa te misti intr-o sfera c-o raza atit de marc ; e suficient sa actionezi si stind pe loc, adica neparasind un oras destul de intins ca acesta. Cu singura conditie sa actionezi...

"Sa actionezi", rasuna ca un ecou in capul lui Lazar... dar ca un ecou indepartat si care parea ca se pierde indepartin-du-se tot mai mult,- inutil acum, pentru ca acum nu mai era nevoie de imperative, ca in mintea lui sa rasara pofte de actiune. Tocmai : in atmosfera asta, in lumina cruda a becului si-n lumina spumoasa a vinului, in mijlocul atitui belsug de vorbe si povesti si mai ales in dogoarea vie a amintirii curinde, in cugetul si-n sufletul lui domnea acum, suverana exclusiva, tocmai aceasta noua pofta de actiune, de viata, de cintec,, de ceea ce e organic si viu, in contrast adinc cu existenta lui de pina acum, ce i se nazarea ingropindu-se in ceata, uscata si scheletica, conglomerat de articulatii mecanice si inorte, necontenit moarte, refuzind necontenit sarutul plin al vietii.

- Ei, nu, draga Nae, te inseli amarnic ! riposta cu aprindere Nedan unei ironii a lui Inelescu, care observase ca neasteptatul nu poate fi gasit decit intr-o varietate cit mai multipla si mai intensa de aspecte si, daca lucrul ar fi posibil, intr-o masura mai restrinsa chiar in strimta circomferinta a acestui oras ; in orice caz, el nu poate fi intilnit intr-o singura si arbitrara categorie de aceeasi forma si dimensiune, deci excluzind aprioric orice posibilitate de nou, de deosebit, de neobisnuit si tocmai prin asta de neasteptat.

- Auzi, dumneata, daca se poate gasi cumva nou si neasteptat in cele cinci-sase prajini de femei de dimensiuni istorice, ca sa nu zic ridicole, cite se vor fi aflind in orasul asta... Trebuie sa te cheme Nedan si sa fii profesor de greaca pentru ca sa-ti treaca prin gind astfel de aberatii.

- Esti pur si simplu absurd, ridica din umeri, facind mina de compatimire Nedan. Parca nu poate sa fie neprevazut chiar in cei ce te inconjoara si pe care-i cunosti doar sub infatisarea lor indiferenta de toata ziua... pe cind, ia scarpina-i putin in suflet...

- Scarpina-i dumneata...

- Pentru asta n-am nevoie neaparat de-un tren si de-o podea ca sa se miste, de zimbete de incercare, de controlat verighetele din deget sau mai stiu eu de ce. Exista un mijloc cu mult mai comod si mai civilizat pentru a atrage atentia cuiva, a-l chema spre tine si a-l captiva... Exista scrisul... scrisoarea...

intii anonima si pe urma. cu numele de convenienta ; exista poste-restantul, exista parcul cel mare si aproape neumblat de la marginea orasului si in sfirsit exista camaruta ta ascunsa bine, comoda si cu doua iesiri...

Nae Inelescu incepu sa fluiere...

- si cu toate astea, dragul meu, te-asigur ca mai mult ai fluierat si vei fluiera tu pe urma mijloacelor tele, decit eu pe urma alor mele...

- Da ? Ia uite, draga Lazare, la cuceritorul care a avut-o pe doamna Cornoiu, cu mijloacele lui civilizate...

Lazar avu o brusca tresarire si privi ingrozit, cind spre unul, cind spre celalalt.

- Pune-ti palaria in cap, ca sa poti sa te descoperi in fata omului care a avut femeia cea mai frumoasa din orasul asta. Domnul Nedan... priveste-l : domnul Nedan, nici mai mult, nici mai putin... Cu toate astea ; cu scrisorelele lui, cu acadelele lui stilistice, cu floricelele lui mitologice a atras el in parc pe doamna Cornoiu ca s-o zapaceasca si s-o aduca pe urma in camaruta lui ascunsa bine, comoda si cu doua iesiri ? !...

- Pe doamna Cornoiu nu, riposta surizind molcom Nedan... Nici nu m-am gindit vreodata-. He... dar pe altele (aci se lasa pe spate alene, intinzindu-si degetele) de ce sa exagerc-z, nu multe, dar in sfirsit citeva... si nu asa... orice prima intil-nita in vagonul de clasa Il-a... Ehe, dragul meu, relua el mai cu avint si mai forte, nu-mi pierd eu vremea cu inchipuite si rafinate ca doamna Cornoiu... sunt in orasul asta destule femei foarte frumoase si de foarte buna stare, care sa intruneasca conditiunile si dimensiunile acelea istorice de care binevoiesti dumneata sa-ti bati joc... da, da, poti sa rinjesti oricit de sarcastic ! Te rog sa crezi insa ca nu tin deloc sa te conving. stiu eu acasa dosarelele mele cu scrisorele, fiecare cu cintecul lui, unele cintate complect, altele doar deschise la uvertura... si-alit mi-ajunge... sa le stiu eu.

Nae Inelescu ii arunca mai intii desfidari sa dea la rind vreun amanunt ; pe urma il conjura pe prietinia lor, cu mina pe inima ; dar Nedan refuza net sa faca orice indiscretie.

In vreme ce Lazar isi aminti fara sa vrea de curioasa dorinta de mai deunazi a doamnei Cornoiu ca sa-i scrie citeva rinduri pe un caiet, sub pretext ca vrea sa faca putina grafologie, pentru a ramine apoi pe ginduri citeva momente, lasin- du-l foarte incurcat si facindu-l sa creada cu tot dinadinsul ca i-a descoperit cine stie ce grava meteahna...

- Da, dragul meu, continua cu indirjire Nedan, incurajat de atitea rugaminti ; sa stii de la mine ca poti izbuti in amor si fara a cere sa te numeasca inspector : scrii o data, nu-ti raspunde, scrii a doua oara, nu-ti raspunde, scrii a treia, scrii a patra oara... ei, la a cincea dala, sa stii de la mine ca raspunsul tot va veni... Pentru ca nu podeaua trenului biruieste o femeie, ci persistenta...

- Eh... mofturi... il opri plictisit Inelescu. <De teorii sunt satul, mon cher ; exemple daca pi...

si pentru a dovedi ca el e omul exemplelor, goli paharul pina Ja fund si striga, trintindu-l pe masa : traiasca noul guvern, traiasca Cornoiu ! Baieti... si acum sa incepem uvertura... adevarata uvertura... nu ca a domnului... Uvertura domnului inspector ! Haidem la santan... eu platesc...

De Ia bautura buna si sincera a circiumarului de linga parc, trecura la sticlele infundate cu vin stralucitor, dar prefacut si cu gust coclit, al negustorului de placeri din centru. in lumina orbitoare, in zarva mare a noului local, in chiotele stridente ale femeilor de la mese, in clamoarea crescinda a consumatorilor inveseliti peste fire, in suieraturile si rigaiturile dezordonate ale orchestrei, Nae Inelescu declara ca-si inaugureaza noua lui cariera, depunind pe altarul Venerei tot ce cuprindeau buzunarele lui si, ca atare, invita trei fete chipese, dintre cele care, in lipsa de parteneri platitori, ocupau o masa mai lunga si mai retrasa, zimbind gales si imbietor spre clientii singuratici sau privind cu jind la camaradcle norocoase, in jurul carora se dez-lantuia zgomotoasa frenezie.

Andrei Lazar, care-si da osteneala sa fie cit mai binevoitor cu femeia de linga dinsul - o fetiscana inaltuta si dreapta, cu par negru si buclucas, uscativa la figura, de sub stratul de fard roz al careia tisnea un neg innegrit in chip de alunita, cu piept supt si flasc, dar cu coapse voinice si dirdiitoare si cu gleznele fine - se trezi, intru tirziu de tot, condus de aceasta pe scari cu miros muced, prin strimte si intortocheate coridoare, spre ultimul cat al asa-zisului hotel de deasupra localului.

Nae Inelescu, care gasise tot timpul in tovarasa lui, o roscovana foarte pieptoasa, desi de statura mijlocie si cu picioare solide, nici mai mult, nici mai putin decit un veritabil Titian (iar cind fura sa plece, dupa trei ceasuri lungi de vorba, isi aminti deodata si o convinse si pe ea ca s-au mai intilnit cindva de mult, acum vreo patru-cinci ani, in trenul de Caracal), se oprise cu dinsa in parterul hotelului.

Cit priveste pe Nedan, el ramase sa parlamenteze pe intuneric cu madama de la al doilea, care regreta ca nu le poate furniza o camera imediat (partenera lui Nedan nu locuia in hotel), dar ca peste cinci minute va "aranja" ea.

insotitoarea arheologului, obisnuita cu astfel de intimpi-nari, si se asezase pe-o canapea destinata anume pentru aceasta, sub un bec chior, ai fi crezut ca unicul in tot hotelul. Lazar o privise in treacat cu stinjeneala ; o, era desigur nemultumita, caci tot timpyl Nedan o plictisise cu regretul lui ca nu era ceva mai inalta (desi era cea mai rasarita dintre toate trei).

- imi placi si asa desigur ; trebuie sa-ti spun insa, ca daca ai fi fost ceva, ceva mai inalta, erai in adevar ceva...

incit, aceea, exasperata, il provocase deodata sa se masoare ; il intrecea cu o jumatate de cap...

- iti recunosc, facea Nedan... eu recunosc totdeauna bucuros meritele omului... Dar ia spune tu singura, daca m-ai fi intrecut cu un cap intreg... spune tu, daca nu te-ai fi simtit regina ?

Iar catre ceilalti :

- Ca sa vedeti psihologia femeii... ca sa vedeti cum ma adevereste si cel mai comun exemplar...

Ea ii raspunse, dueindu-i paharul la buze si virindu-i-l cu sila printre dinti :

- Tu esti cam clatit, micule...

Cind coridorul coti spre odaia prietinii lui, Andrei Lazar isi mai arunca deodata ochii inapoi.

Nedan intrase si el in lumina ‘ becului, discutind cu madama ; aceasta era o blonda uriasa si-n lumina parea oarecum tinara ; numai asa isi explica Lazar aprinderea cu care colegul sau vorbea cu dinsa, ca un copil mic cu mama lui. Cealalta statea tot pe canapea, intorsese cu dispret capul incoace, il proptise in mina si, cind Lazar privi la dinsa, ii trimise o sarutare...

Andrei Lazar se apara cu mare mestesug de sarutarile femeii cu care se retrasese. Nu voia nici s-o jicneasca, dar nu voia nici ca gura ei cu miros de tulun si de droguri ieftine sa profaneze amintirea sarutului celuilalt, care i se paruse ca a intors cu putere resortul existentei lui. Ea simti ca el se fereste, asa ca nu-l ajungea cu buzele decit pe obraji, pe frunte, po par ; el se prefacea ca se gidela si chiar trebuia sa rida prosteste la atingerile ei, ca s-o convinga. Dar femeii ii placea asa de mult figura lui de copil, ca incapatinarea aceea o indirji si-o indigna.

- Pe mine citi n-ar da mult sa ma sarute, protesta ea. si oameni foarte bine, nu asa... Eu am avut pe domnii cei mai bine d-aici din oras, da, da, s-o stii dumneata !... Dar pe nici unul n-am sarutat... pe nici unul n-am lasat sa ma sarute. ii puneam pe loc la respect : "Domnule, dumneata imi platesti corpul, nu sufletul !" si pe urma : "...Buzele, domnule, sunt cele mai sfinte... Prin ele iese sufletul omului..."

Lazar asculta uimit si neincrezator pe prostituata asta, care. razimata intr-un cot, privea acum in gol si parea ca vorbeste cu incapatinata convingere :

- Da, da... si numai gura alege placutul de scirba... Chiar si cele mai pacatoase, tocmai la urma de tot isi dau gura... incolo totul e... murdar...

Ultimul cuvint fu un adevarat scrisnet. Iar Lazar statea incremenit, nestiind daca ea face acum putin teatru sau e atit de sincera pe olt pare.

- Buzele mele nu-s chiar asa de sfinte, riposta el blajin si cautind sa fie cit mai putin ofensator. Dar te rog sa ma crezi ca eu nici pe mama mea nu am lasat-o sa ma sarute, minti el, foarte mihnit ca trebuie sa aduca vorba de mama lui in accasta odaie si-n aceasta imprejurare.

si din momentul acela, din momentul pronuntarii acestui cuvint, un dezgust iremediabil il apuca deodata, il acapara cu o putere navalnica, de el insusi, dc ceea ce-l inconjura, de ceea ce facuse, de Nae Inelescu, pe care a avut nesansa sa-l intil-neasca, de Nedan, de toata noaptea asta murdara...

- Draga mea, continua totusi sa vorbeasca-masinaliceste si cu o blindete prea exagerata, sub care cloycotea o minie surda si subita, o pofta de a lovi... enerveaza orice sarut... parca-mi striveste cincva creierii...

si incepu sa se imbrace pe indelete pentru a nu da impresia ca se grabeste, dar hotarit si intors cu fata la perete, ultim adapost al buzelor, ce-i apareau si lui acum cu adevarat lucru nespus de scump si sfint, pe care ochiul acela impur si lacom din urma-i l-a descoperit si-l pindeste...

- Toata* lumea are astfel de... idlbsin... de cum sa spun... de displaceri absurde, de care nu se poate debarasa... si tu trebuie sa ai ceva care... care... sa-ti "faca pe nervi", cum se zice popular... De exemplu, cind se freaca doua vase de pamint, mie-mi vine sa tip...

- Dar ce faci ? pleci ? striga ea deodata si-o auzi, in zdruncinul patului, rasucindu-se si ridicindu-se brusc...

- E tirziu, draga mea... miine am ora... la liceu.

- A, tu esti profesor... Haide, mai ramii... (Se dadu jos din pat si veni spre dinsul). Uite, nu-ti iau nici un ban... Daca te-am sarutat, asta inseamna ca te iubesc... oricind poti veni la mine, sa stii, gratis... dar pentru ca ti-am dat buzele mele, trebuie sa-mi dai si tu pe ale tale...

- Nu, nu ! trebuie sa plec... Dar voi veni desigur... Uite, cind vrei... Poftim, poimiine... sau joi... da, da, mai convenabil joi... o asigura el, privind-o consultativ, ca sa provoace o diversiune salvatoare.

- Bun ! vei veni, dar si acum poti dormi foarte bine aici... Am sa te las in pace... am sa te sarut doar in somn, daca zici ca-ti face rau sarutul... Insa tu nici nu banuiesti cum stiu sa sarut... Logodnicul meu, care a murit in razboi, imi spusese totdeauna asta... de-atunci n-am mai sarutat pe nimeni... insa tu mi-ai placut... stateai ca o fata la masa... haide, lasa-ma... se ruga ea... Iata, si pe urma te las sa pleci... stiu eu ca ai sa mai vii... fetito... si-i apuca obrazul cu degetele, stringind cu infiorare...

- Fetito...

El isi incheia calm bretelele in nasturi pentru a nu parea alarmat de gestul ei. insa cind vroi sa ridice haina intinsa pe scaunului, ea striga deodata :

- stiu de ce nu ma saruti... Trebuie sa fii logodit...

- Ho, ho... logodit, ce-ti trece prin minte...

Dar ea se aseza in fata-i amenintatoare si sarcastica...

- Ai o logodnica, hai, domnule profesor... De aceea nu-mi raspunzi la sarut.

si inainte ca el s-o ia spre cuier, la palton, se repezi deodata la dinsul si-l apuca de pieptii hainei.

- Ai o logodnica, nu ?... ti-e scirba de mine... de cocota...

El voi sa se smulga, dar ea II apucase bine ; mai voinica decit dinsul, ii dadu drumul doar o clipa pentru a-l apuca si mai strins de mijloc. Lazar se zbatca cumplit, dar miinile lui nu prinsera decit ghemotoci de camasa. incepu sa-l impinga spre pal, cautindu-i buzele pe care el inca le ferea cu miscari abile ; ea insa il imobiliza din ce in ce mai mult si ochii scinteietori si rai li se apropiau din ce in ce mai mult : gifiiturile aspre li se amestecau. il repezi pe neasteptate, facindu-l sa se impiedice dc-un scaun, si-l trinli astfel in latul patului larg ; dar atunci baierele de deasupra umerilor cedara si camasa se lasa, dezgo-lindu-i bustul cu sinii moi si cazuti.

Aspectul acesta ii dadu puteri sa reziste inca, dar in cele din urma, retinindu-i miinile cu coatele, ea-i apuca obrajii in palme si, inabusindu-l sub piept, ii birui ; el isi arata dintii, dar ea-l incuraja : musca, musca !

Trebui sa-i cedeze si-si simti deodata buzele inundate de moalele rece al buzelor ei, cu miros de tutun trasvit si de cui-soare. Asta era tot ce pastrase ea mai curat.

Sarutul fu lung si nesatios...

- Esti al doilea, al doilea pe care-l sarut... fetito...

si saruturile se repetara : ea-si ridica bustul gol spre a savura in deplin placerea asta care-o innebunea : apoi isi cobora iarasi fata lacoma, ca o pasare rapitoare ; iar el vedea cum sinii ei storsi se lasau si se ridicau in aceste miscari de voluptate...

Cind il lasa, Lazar ramase acolo, in latul patului, si constata cu surprindere ca in mintea lui e un gol mare, pe care-l astepta sa se umple iarasi pentru ca sa se poata ridica.

Ea se intoarse la dinsul, punindu-si alta camasa.

- Vrei sa ramii, fetito ?... si se plcca deasupra-i.

Abia atunci el isi simti toate puterile si toata luciditatea, chiar ceva mai mult decit luciditatea : ceva. o lumina vie, o para de flacara cu contorsiuni de aripi semanind cu cele mai schimbatoare si mai caraghioase rinjete.

insasi ea, femeia asta pierduta, era flacara din minte care-i rinjea triumfatoare :

"Tu trebuie sa ramii la mine si la masina ta !"...

Degetele i se crispara si se incovoiara... O clipa simti ceva, o putere mai marc decit vointa lui toata, in degetele astea subtiri, care-i tirau miinile si cuget si vointa spre gitul ei mat...

Trebuie sa fi avut o infatisare atit de infioratoare, ca ea se dadu inapoi cu ochii holbati...

Lazar se scutura ; printr-un astfel de moment nu mai trecuse in viata lui ! isi lasa fruntea in miini si ramase zdrobit pe patul cu cearceafuri mototolite si neschimbate. in clipele acelea se simti omul cel mai trist din lume. ii rostea cineva clar -j raspicat in ureche : "Asta a fost tot : un sarut, un singur sarut.. Pe doamna Cornoiu nu vei avea-o niciodata... niciodata"... i?i ochii ii lacramara...

- Iarta-ma, micule...

Dar glasul ei ii aduse aminte de clipa aceea neasteptata, chinuitoare, teribila ; din inclestarea fara seaman a ciireja de-abia scapase.

Sa fie asta nebunia !

Sari deodata in picioare, o impinse puternic in latuii si, luindu-si din treacat paltonul, se napusti pe usa.

Dar ea-i striga din urma, impacata, si rizatoare :

- Vei veni... vei veni !...

in coridorul cu bec chior regasi pe Nedan. Mai departe, in capul salii, era si acum madama cea mare si blonda, bloc enorm de came alba ; cum sta parca nemiscata in vestmintele! usoare si tot asa de albe ca si pielea, parea in lumina nehotarita cu adevarat o statuie de dimensiuni supraomenesti.

Sub bec, Nedan cauta sa potoleasca si sa convinga pe inso-titoarea cu care urcase si care, indignata peste fire, protesta totusi cu masurata vehementa, atit cit trebuia numai, ca sa se auda, de jos, de la portar.

- Bine, frate, daca-ti platesc... ? !

- Eu nu primesc bani de pomana. Eu am demnitate, domnule. Dumneaei e madama si nu-i e permis sa se amestece in musteriii altora... Asta e, eu am sa reclam la directie...

- Bine, draguta, dar daca nu esti in pierdere, de ce te superi...

- Nu sunt in pierdere ? Crezi ca eu sunt d-aloa de doi sutari! Nu ! Nu primesc nici un ban... Mie nu mi s-a intimplat niciodata sa ma lase un client pentru o madama... asta e.

Din fund, statuia de marmura rosti imperturbabila...

- Pardon, domnisoara... nu face asa fasoane... Ca dumneata... am fost cu si sunt multe, da sa vedem, dumneata o sa fii ca mine...

- Madama... ? !

- Da... madama ; cred ca e un grad ceva mai mare decit al dumitale...

- Asa... Am sa spun directiei ca dumneata iti bati joc de noi in fata musteriilor, ca sa ni-i iei...

Nedan scoase portmoneul si mai adaoga ceva la suma din mir.a. cu care cauta s-o imbuneze... Fata socotea suma pe sub sprincene...

- Uite si pentru demnitatea dumitale, continua el impaciuitor... si te rog eu, nu mai face caz !... Ce vrei, draga ?... un capriciu...

si observind deodata pe Lazar, care se oprise la distanta, nestiind pe unde s-o ia, ca sa nu fie vazut...

- A, uite Lazar...

Se duse la el, il apuca de mina si-l scoase in lumina.

- Dragul meu, oricit de draguta o fi fost prietena ta, dar ca sa inchci fericit o seara minunata ca asta, iaca iti recomand pc domnisoara... Ai sa petreci cu dinsa clipe strigatoare de fericire... Ca prielen nu pot sa nu recomand si altuia bucuriile prin care am trecut eu... Apoi, scoborind vocea : ti-o spun pe onoarea mea, continua el sa minta convingator, e delicioasa... daca n-ar fi madama asta, n-as da-o pentru... da-mi stii meteahna...

Femeia luase banii de la Nedan si suridea mieros lui Lazar, care ramasese incremenit dinainte-i. Arheologul profita de imprejurare ca sa dispara cu madama...

- Prietenul tati a fost foarte multumit de mine, ti-o jur, incepu si ea. Dar e grabit, nu stiu ce are...

Se apropie de dinsul si-l atinse cochet cu umarul, irt vreme cc ochii i se invirtira straniu intre trasaturile aspre ale condeiului negru...

Andrei Lazar era grozav de incurcat ; nu pentru ca n-ar fi avui destula scirba intr-insul, dar pentru ca nu putea sa-i spuna asta de-a dreptul si brutal.

- Nu... Nu... nu ca nu... trebuie... e tirziu... stii, trebuie sa fiu miine... dimineata...

- O, daca e numai asta... riposta ea apueindu-i bratul pina miine dimineata...

- E imposibil... imposibil, se feri dinsul.

- Nu-ti plac, micule ? rinji femeia rautacioasa, si-n semiobscuritatea noului coridor.ingust si umed in care cotisera, ochii ei aveau scaparari ciudate, in naelaiala exageratelor cearcane artificiale. Se infigea intr-insul, dupa cc-l oprise lipit de zid, si vocea ei ragusita si calina avea ceva amenintator totdeodata. Andrei Lazar citea in ea cu teama pornirea apriga a prostituatei umilite, respinse si bete, de a-si u.sura sufletul comprimat prin cine stie ce teribila criza de nervi, cu cine stie ce izbucniri de minie, cu proferari de vorbe indecente, cu un scandal din acelea care ridica un hotel in picioare, cu vizite de agenti si cu procese-verbale incheiate de politie. si astea toate in noaptea urmatoare sarutului primit de la cea mai frumoasa femeie din oras, si unei sotii de ministru !...

O privea cu frica de moarte, astcptind explozia din secunda in secunda, ca un luptator surprins la cimp deschis de un proiectil pe care inca nu l-a atins seinteia focosului.

si femeia simte starea lui de spirit si se infige tot msu adine intr-insul.

- Asa credeti voi ca va bateti joc de noaptea mea... de piinea mea ?...

- Dar ai fost platita... uite iti platesc si eu...

- Asta e plata, incepuse ea sa ridice vocea tot mai ragusita si mai salbateca... Dar drept ce ma luati voi... de la bordel ? Nu ti-e rusine, domnule, sa-mi spui mie asa... Sa-mi spui mie vorbe d-astia ?... dumneata stii cine am fost eu ?... daca mizeria m-a impins pe drumul asta, trebuie ca sa va rideti de mine... Ce, vrei sa fugi ?... vezi ca strig de se ia tot hotelul dupa tine... Angajati femeile si pe urma nu vreti sa le platiti...

Andrei Lazar isi rascumpara scump libertatea. La urma, ea-i descoperi capul si-l batu usor pe timpla...

- Esti fraier, micule... D-ai sti tu ca Finita nu face doi bani pe linga... mine... Apoi, asezindu-i palaria strimb : Hai, du-te... toti sunteti prosti... si se porni deodata pe un ris zguduitor... Ma duc la Finita, sa-mi bat joc... ca n-a stiut cum sa te ia...

Dar Andrei Lazar si ajunsese la scara ; picioarele lui apucau acum treptele una dupa alta cu o repeziciune incomparabila...

Cind sfirsi de coborit, auzi din nou voci. Crezu ca e mai nimerit acum sa paseasca calm si sigur pe linga cei ce l-ar in- timpina, pentru a brava de la inceput orice noua tentativa de jaf... Dealtfel nu mai avea decit doi poli, pe care-i tinea strins, in buzunarul pantalonului, pentru a-i da portarului. Dar auzi tocmai glasul lui Nae Inelescu :

- Asta e Lazar... Lazar, stai draga...

Cind se uita spre dinsul, il vazu apropiindu-se cu titianul lui ; si fara a mai astepta o secunda, o zbughi deodata, ar;n-cindu-se in goana nebuna in noapte ; isi luase palaria int:--o rnina. iar pulpanele paltonului plesneau fara curmare. isi simtea sufletul pe buze si abia putea sa-si potoleasca bataile ini-mei cu mina cea libera, ca un copil prins in livada straina.

Abia in largul strazii inceta goana. Desi pieptul i se umfla sa se sparga, totusi continua sa inainteze grabit, cu pasii cei mai mari pe care putea sa-i faca...

si de-abia hat departe se uita in urma-i cind Nae Inelescu porni sa incerce, in aerul diminetii, una din banalele lui vechituri, cum le spunea chiar dinsul, fara modestie, ci cu vadita dragoste, ca unul ce stie cit noroc ii aduceau - asa ca din flasneta sau din vremea bunicilor cum erau ele - cintecele pe care le zicea de obicei, cu ochii peste cap si cu foc de lautar.

... Ce-mi pasa de m-or trada
Buzele cc-oi saruta..
Daca buzele-s frumoase
Te iubesc cum esti asa-a-a...
Miine ma vei insela-a-a-a...
Astazi... esti numai a mea...






Bratul Andromedei - Partea 01
Bratul Andromedei - Partea 02
Bratul Andromedei - Partea 03
Bratul Andromedei - Partea 04
Bratul Andromedei - Partea 05
Bratul Andromedei - Partea 06


Aceasta pagina a fost accesata de 793 ori.