Autori > Gib Mihaescu
Bratul Andromedei - Partea 01
Esti aduse la masa si trecu cu castronul fumegind in dosul doamnei Cornoiu. Aceasta lua farfuria dinaintea sotului, explicind unguroaicei angajate de curind, care clatina din cap zimbind cu aer stiutor :
- Cind sunt musafiri la masa, te vei duce cu castronul la fiecare si ei se vor servi singuri. Acum, cind sunt numai cu domnul, il servesc eu pe dinsul... sa nu uiti asta...
Lingurile cazura in supa fumeginda spre a se ridica incolacite de viermisorii de fidea. Doamna Cornoiu, dupa prima sorbitura, mai voi sa spuna ceva fetei care iesea, insa sotul ei ii lua inainte :
- E un individ foarte curios, continua dinsul conversatia intrerupta. Se mai ocupa si cu astronomia. Asta desigur n-ar fi prea de mirat din partea lui, care e profesor de matematici si de stiinte. Dar ce-i curios e ca de curind si-a comandat din strainatate o luneta, care l-a constat treizeci si cinci de mii de lei... Un profesor care-si economiseste leafa, pe saracia asta, ca sa-si cumpere ceva, o desigur laudabil. Dar cind acest ceva e un ochean...
- O pasiune a lui...
- Mda... sigur ca da.. O pasiune...
Domnul Cornoiu lasa in jos colturile buzelor si atunci de la radacinile nasului cazura spre barbie doua linii cari taiara adine dedesubtul obrajilor ; era miscarea sa obisnuita cind vrea sa patrunda pina in fund un lucru pe care nu-l putuse descifra de la prima vedere.
- In definitiv, adaoga el dupa o vreme, ma priveste prea putin pe mine bizareriile domnilor astora noi. Desigur mare serviciu nu-mi poate aduce el cu astfel de preocupari, dar cred ca pe un vot tot pot sa contez...
Ea voi sa-l mai iscodeasca putin despre omul acesta ciudat, de a carui existenta aflase de curinda vreme. %Insa i se paru ca ar fi impotriva obiceiului pe care si-l impusese : sa depuna cit mai putin interes pentru fie ce-o fi. Pentru sotia unui om care peste putin avea sa fie cu siguranta ministru
- si mai ales pentru o femeie ca dinsa, despre faima frumusetii careia nici chiar Bucurestiul nu era strain - orice persoana nu trebuia s-o preocupe si orice imprejurare nu trebuia sa o turbure, nici macar cit subtirele picioare de giza luciul desavirsit al apei.
Domnul Vucol Cornoiu, asemeni patruns de rolul sau de sef, in acest oras, al celui maide seama partid politic - personaj de intinsa suprafata si putere chiar acum in opozitie -, gasea si dinsul ca inti-adevar conversatia s-a invirtit prea mult in jurul profesorului Andrei Lazar.
De aceea, dupa modul piezis cum falcile, grabite la inceput, se impreunau si se despreunau, se putea vedea usor ca odata cu fideaua el mesteca neaparat cuvintul temei celei noua de vorbit. Ceea ce facu pe doamna Cornoiu, in care curiozitatea invinsese iarasi rezerva programatica, sa se grabeasca, adaogind :
- Oricum... un profesor de la fostul tau liceu... daca ti-e partizan, nu inteleg, de ce-ti ocoleste consfatuirile...
si ea apasa pe aceste cuvinte cu o oarecare despotica asprime si cu vadit aer de intriga, tocmai pentru a invedera ca individul n-o intereseaza decit numai in marginile credintei ce trebuie sa datoreze domnului Cornoiu...
- Eah, astronomi d-astia...
- Tocmai acestia sunt mai periculosi...
- Nu cunosti tipul. E inofensiv.
si dupa ce repeta miscarea buzelor :
- Oricum, daca pe el nu-l intereseaza politica, cum poti sa-l aduci... Nici macar n-ai cu ce sa-l momesti...
- Dar in schimb cred ca e in stare sa aibe atita pricepere a realitatii ca sa-si inchipuie ca ar putea fi mutat...
- Poale ca ti-ar fi recunoscator sa-l trimiti in cine stie ce orasel linistit...
Doamna Cornoiu strinse buzele si ramase atit de gindi-toare, ca atunci cind fata din casa aduse felul al doilea, dupa ce se servi, pretexta ca vrea sa vada daca i-a inteles recomandarile, presupunind ca ar fi musafiri si-o trimise cu tava la sotul ei.
Era pentru intiia oara cind isi auzea barbatul vorbind astfel, recunoscind o neputinta. il stia rinjind sarcastic, chiar cind i se opuneau cele mai de neintrecut greutati, si asigurind calm cu accentul acela categoric, care-i caracteriza vorbirea : "se face !" si de multe ori spusese astfel, chiar fiind in opozitie, cind statul major politic il inconjura in incaperile acestea raportindu-i alarmat obstacolele de cari s-a impiedicat iremediabil, in executarea ordinelor lui : "Se va face ! O vor face-o !" si mai curind sau mai tirziu cei vizati trebuiau sa faca acea ce dorea el; era doar reprezentantul suprem al partidului care ocupa cel mai deseori si cel mai mult timp puterea ; bancile cele mai de seama ale orasului erau sub comanda sa ; in institutiile publice, functionarii de cariera neinscrisi in partide il ajutau pe sub mina; politia nu executa nici o masura a adversarilor la putere pina ce nu era supusa aprobarii lui in cel mai desavirsit secret. Cind se impotrivea temutul opozant : politie, institutii publice, functionari de cariera, toti demonstrau stapinitorilor trecatori ca masura ho-tarita de ei era cu neputinta de luat. Caci se gasea indata un toptan de chitibusuri contabilicesti, articole de regulament, jurisprudente administrative, in dosul carora se baricadau zdravan, refuzind serviciul lor, toti agentii acestia clandestini ai puternicului politician.
Toate lucrurile astea, de buna seama, nu i le destainuise doamnei Cornoiu sotul ei, care, sigur pe sine, nu mai avea nici o nevoie sa faca parada de foita. Insa ea le vazuse zi de zi ; le banuise la inceput cind domnul Cornoiu nu-i inspira nici un fel de sentiment, le urmarise mai pe urma incetul cu incetul, pentru a i se confirma necontenit din ce in ce mai clare, mai precise, nascindu-i in suflet, in locul altor sentimente visate la maritis - de care isi vedea inima pustie, - acela inedit pentru dinsa, dar covirsitor, teribil in maretia lui, mai dulcs decit orice ambitie romantioasa de fata : al puterii, al tariei fata de aproape, al majestatii suverane.
si acum, dupa trei ani intregi de necurmata crestere a acestui rar sentiment, simplu, intre doua feluri de mincare, el
isi recunostea, dintr-odata, neputinta asupra celui mai slab dintre toti cari ar fi putut sa-i reziste !
Domnul Cornoiu, care observase de mult la sotia sa ascendenta sentimentului, atit de scump lui insus, si i-l atitase indirect, cu savanta pricepere, pina la un grad care facea imposibila in sufletul ei convietuirea cu oricare altul, fu cu lamurirea gata, atunci cind socoti ca in mintea ei nedumerirea s-a conturat in limpede intrebare :
- Fireste, intari el cu acelas rinjet atit de drag ei si cu acelas ton de ris sec si crud cu care obisnuia sa zica : "Ha, se va face" sau "Hi... Hi... o vor face-o‘- ...Pentru ca sa infringi trebuie sa-ti reziste cineva ; ca sa stapinesli trebuie sa ai supusi cari sa-ti simta puterea binefacerii sau sa se cutremure ca ai putea sa-i smulgi de acolo de unde le convine ! Dar cum sa obligi pe un individ ca asta... pe-un ...astronom (si cuvintul astronom il insoti de un pufait ironic, urmat de o icnire suierata)... Un astronom, ha, ha... unul a carui unica placere e sa caste ochii la stele... intelegi lu, Zina, ce va sa zica asta ? Cum ai putea sa pedepsesti pe un astfel de om ? Trimitindu-l in cine stie ce orasel, la cine stie ce scoala inferioara. Ei bine, i.i va fi recunoscator... Hm, m-am interesai eu bine de individ : primul lucru pe care l-a facut venind aci a fost sa-si caute casa cit mai la marginea orasului, cu o curte de han, numai ca sa aibe cit mai mult orizont... Ei bine, expediaza pe omul asla undeva la tara si-ti va saruta miinile...
Doamna Zina Cornoiu, care pentru felul al treilea isi luase iaras asupra oi servitul si desfacea acum cu indeminare de chirurg, cu virful cutitului, bucata cuvenita sotului ei, din buturul de iepure, urmari logica dorinului Ccrnoiu cu nemultumita aprobare, peniru ca la ultiinile cuvinte, insotile de cunoscutu-i zimbet triumfal cu care-si incheia argumentarile si cu acel gest al miniei care parea ca spune "mai ai ceva dc zis" ? - sa surida cu atit de fin dispret ineit pentru el fu imperceptibil. Logica precisa si oarecum cinica a sotului ei, pe care pina acum o urmarea cu o desavirsita admiratie, de la un timp incepea sa-i para cam simplista ; el vedea numai liniile mari si dinsa constata cu superioritate ca lui ii scapa infinitele arabescuri ce puteau sa se teasa de la sine de-a lungul acestor linii si pe cari ea le intrevedea cu o luciditate ce o multumea la culme. Intr-adevar, in cazul de fata bunaoara, de ce profesorul Andrei Lazar n-ar prefera un oras mare ca acesta, de vreme ce pe linga orizontul larg pe care si-l gasise mai beneficia si de avantagiile orasului mare si de onoarea de a fi profesor la un liceu de seama si, Doamne, cine stie, de cite alte avantagii ascunse ? De ce, daca i-ar conveni atit de mult sa se duca undeva, intr-un tirg cit mai neinsemnat, de ce n-a cerut acest lucru, care i s-ar fi acordat cu cea mai mare placere ?
"Pentru ca omului acestuia i-e groaza de miscare ; omul acesta incremeneste unde il asezi, si chiar daca l-ai aduce in-tr-un oras cu zgirie nori, el s-ar cocota pe acoperisuri ca sa-si sature pasiunea lui, numai sa nu se mai trambaleze in alta parte ; insa daca trebuie s-o faca, o face fara cirteala, poti chiar sa-l si imbrincesti. Numai la cer deschis sa-l scoti si-ti va saruta miinile ca l-ai urnit, fara voia lui, unde e mai bine pentru dinsul..."
Asa ar fi raspuns domnul Cornoiu, caci pina la aceste consecinte ajunsese, disecind in gind cele spuse mai inainte, in vreme ce cutitul lui taia cu rautate friptura de iepure, pe care maxilarele q apucau active si voinice.
Insa doamna Cornoiu facuse constatarile si-si pusese intrebarile numai in gind, socotindu-le superflue pentru dinsul, de vreme ce depasea gestul peremptoriu al miinii lui. Inlaun-trul ei insa, se simti ca de obicei foarte multumita de pro-pria-i inchipuire, pe care si-o vazu elastica si subtila, straba-tind ca si razele misterioase ale savantilor continuturi inexpugnabile pentru ochiul de toate zilele, si cu un imperceptibil zimbet de superioritate, desemnat astfel ca sotul ei sa-l ia drept sagalnicie, spuse, asa ca propunerea sa-i para lui ca vorba de femeie, intr-o doara, s-o prinde, nu s-o prinde :
- Totus, ai putea sa pui pe Inelescu sa-l aduca... si te-a-sigur : daca se sustrage, e ca nu vrea sa-l vada ceilalti ca ne viziteaza... insa trebuie sa se arate intr-un fel...
Domnul Cornoiu nu se mira de insistenta sotiei sale ; dimpotriva, se simti si mai satisfacut de aceasta noua dovada ca sentimentul pe care i l-a altoit in suflet da intr-una roade. Ambitia asta nemasurata, la care ea era la inceput atit de refractara, o apropia definitiv de dinsul. Asa ca, socotind la rindu-i ca pentru sufletul si intelegerea ei femeiasca e superfluu a duce argumentatia mai departe, conveni ca un abil politician ce se simtea :
- Da, da, desigur... cel putin sa stim daca preocuparile lui sunt cauza fireasca a acestor ocoliri sistematice sau sunt o masca...
Ea-si surise, atunci, in vreme ce apasa in para mica a soneriei agatata de un firet subtire, lasindu-se din sticlaria inzorzonata a candelabrului electric. Apoi se ridica, scoase din bufetul monumental de nuc tava cu brinzeturi, in timp ce Esti aducea, aburita, budinca fumeginda.
- Pune-o acolo, ca sa se mai raceasca putin, Esti...
Fata lasa tava pe coltul mesei, apoi aduse masina de cafea. Cind se pleca sa ia sticla de spirt dintr-un dulapior scund, rochia scurta i se ridica deasupra jaretelor dezvaluind usor radacinile coapselor.
"Are picior frumos unguroaica !" gindi doamna Cornoiu, privind cu interes si simpatie fata din casa, care se ridicase acum, zvelta si inaltuta, cu umorii obrajtlor rosii de miscare, potrivindu-si, dintr-o scuturatura energic^ a capului, negrul parului, taiat scurt. si privi cu aceeasi simpatie tenul limpede si nasul putin cam inaintat, dar tocmai dc aceasta dind figurii un aer zburdalnic si poate provocator, cu neastimparul acela al narilor lungi si cu ochii aceia necontenit jucausi. Doamna Cornoiu dorea de mult sa fie servita la masa si sa i se anunte musafirii de o fata tinara si frumusica, asa cum gasise in sfirsit pe aceasta.
Era cit se poate de ineintata, cind vedea cum ochii barbatilor ramineau cite o secunda pironiti pe Esti, al carei cap tresarea brusc atunci, ca si cind ar fi atins-o cineva pe neasteptate cu un deget rece pe ceafa ; pe chipurile cocoanelor de fata, cu care, in cele mai multe cazuri, fata ar fi putut rivaliza cu multe sanse de izbinda, scapau atunci umbre repezi, curind stapinite ; in vreme ce privirile masurau sever si scurt pe sotii cari aveau imprudenta sa se uite semnificativ unul la altul.
- Bine, Esti, multumesc, lasa ca de rest ma voi ocupa eu...
si la multumirea asta pe care i-o produsese unguroaica, simtita si gatita cu mult gust, chiar dupa indicatiile sale, se adaoga, intocmai, multumirea ce i-o producea la rindu-i domnul Cornoiu povestindu-i ce ajutoare i-a dat vaduvei lui Mi-halache, fostul lui slujitor, mort de curind. Fusese de zece ani si mai bine omul de incredere al lui Cornoiu, care-l trimetea sa-i inspecteze inopinat mosiile, il insarcina cu rezolvarea hir-tiilor mai discrete pe la autoritati si-i 561*763 ca inregistrator al pulsului public prin cafenele si circiumi, in rindurile partizanilor de periferie.
Zina isi aminti cu simpatie de batrinul acela atit de devotat, slab si galben, cu mustatile lungi la fel de galbene, parind doua caiere toarse din obrajii supti si din intreaga lui infatisare ; de modul cum ii facea loc cu un aer mironosit si mieros, neindraznind nici macar sa se uite la dinsa cu ochii lui albastri, decolorati, si abia miorlaind un salut neinteles, in vreme ce sistemul lui osos se fringea in doua inaintea trecerii mindre si parfumate de umilinta aceea care o multumea nespus din partea tuturor ce veneau in contact cu sotul ei si care-i da senzatia deosebita a stapinului mare, care, contro-lindu-si stapinirea, constata ca toate sunt la locul lor.
Dar cind vazu apoi figura de ceara a lui Mihalache, intins pe catafalc, cu mustatile lui acum extraordinar de lungi, sub nasul ascutit, zimbind cu umilitul lui zimbet siret urletului multiplu al familiei, o cuprinse groaza si mila...
Putin speriata, se refugie atunci, cu luare-aminte la ct*e ce-i spunea sotul ei, deschizindu-si atent urechile, ca doua brate care cauta scapare.
- ...in sfirsit i-am aranjat pe toti... le-am dat si ceva parale... conchidea domnul Cornoiu, caruia de obicei ii placea sa se rezume la sfirsitul discursurilor. Fapta de seama tot asta ramine ; bagindu-l pe cel mare la tribunal, material nu vor simti lipsa lui Mihalache... Eu l-as fi adus cu placere aici in locul lui tata-sau... dar ce s-ar pricepe el ? ! ?...
si ramase cu ochii cascati in gol, gindind desigur cu cit greu ar mai putea gasi un slujitor personal de priceperea, siretenia si credinta lui Mihalache...
In vremea aceasta doamna Cornoiu sufla in flacara prea mare a spirtului din masina de cafea, privind prin abureala, cu simpatie, pe sotul ei, ca de obicei, cind il vedea raminind cu ochii in gol. Cine stie ce punea el atunci la cale, nou si surprinzator !
si simtimintul de siguranta, de putere, de egoista multumire, pe care ti-l da privilegiata posibilitate de a face bine, o invalui iara, multumirid-o pina-n crestet, si o facu sa-si zimbeasca in oglinda bufetului, unde se contempla o clipa, vesela si multumita, pentru toate acestea, si mai virtos pentru zimbetul fermecator al figurii aceleia delicioase, rasfrinta de sticla, de un roz atit de alb, ca n-ai fi putut spune care e ade-varata-i culoare ; pentru modul sagalnic si gratios cum figura aceea o privea pe sub semicercurile fine si sumbre, ca doi crai noi de intuneric, ale sprincenelor, deasupra carora trona minunea de arta dumnezeiasca a fruntii, sub jocul de foc al parului de arama. Cind isi dadea scama de frumusetea ei, simtea numaidecit fericirea desavirsita, alungindu-i-se, in repede si prelung circuit, ca un fior de hidrornel, de-a lungul tuturor incheieturilor, de-a lungul miinilor, al lungilor picioare, al trupului inalt, facind-o sa se simta si mai inalta ; tronind peste destine, de pe scaunul acesta de sufragerie.
Inelcscu ii aparu atunci cintind patimas in salonul Tinei Nedan, unde il gasea regulat ori de cite ori se ducea acolo. Ochii lui mari, albastri-verzui, cu fixitati de searpe, o tinteau magnetic, in vreme ce vocea i se zvircolea patimas in jarul cintecului. Apoi deodata, in uimirea Tincutei si-n zimbetul nedeslusit al Zinei, romanticul profesor - nebunul ala, cum ii zice toata lumea - se lasa deodata in genunchi pentru a sfirsi in patetica prosternare, ca un mistic omagiu adresat frumusetii ei. Amintirea insa nu se mai potrivi cu starea ei sufleteasca, atunci cind Nae Inelescu intinsese buzele spre glezna fina. (Cind s-a petrecut si «ista, Tina era lipsa, iar ea se ridicase repede, rosie si indignata.) Dar acum, cind imaginea ii reveni identica, continuind sa troneze in aceeasi beatitudine zeiasca, impinse virful pantofului cu dezgust si rasturna pe indraznet ca pe ceva netrebnic.
Abia acum vazu ca domnul Cornoiu astepta surizind, iar spirtul se stinsese. Domnul Cornoiu n-o intreba ce gind o furase ; exceptind pasagiul cu Inelescu, el citise ca intr-o carto in sufletul sotiei sale si zimbea incintat, ca un maestru in fata izbinzilor ucenicului. Daca ar fi putut descifra in intregime si pasagiul omis, desigur ar fi fost omul cel mai fericit din lume.
Dupa masa, domnul Cornoiu atipi putin in camaruta turceasca. Era marea sa placere acest atipit de un sfert de ora, de care nu se mai putea dezbara de la patruzeci de ani incoace. Somnuletul acela iepuresc si atit de dulce parea ca se desprinde din multimea covoarelor arabesti, prin multiple firisoare de paianjen, si-l impleteste din toate partile. ii impleteste usor constiinta in tesatura din ce in ce mai nepatruns, ii tese geana de geana si-l leaga astfel fedeles de moliciunea divanului oriental.
Dar peste cincisprezece minute aceasta divina mniesealii devenea pentru aprigul domn Cornoiu un exercitiu de in^cr-care a fortelor, o reminiscenta de pe vremea cind incv i rai; cu cocoana Sultana - Iosefina, cum ii spunea dinsul - a carei amintire ii umplea usor inima de vaga remuscare a jertfe: la care a constrins-o.
Pe atunci domnul Cornoiu se scula la cinci dimineata, cu iogularitate uimitoare. si-aduce perfect aminte de vremurile acelea de incordare fara margini, care l-au adus aici unde se afla acum. Sultana (inca mult inainte de a deveni loseiina) luptase, e drept, o vreme ca sa-l dezvete de acest obicei. (Inconstient, lupta, saraca, impotriva destinului ce o astopia!) Dar nu te puteai pune cu teribilul Cornoiu ,.de istorie-, spaima liceului. Pregatea de cu seara ceasul de metal galben cu aspect de turn feudal (in calitatea lui de profesor de istorie, domnul Cornoiu nu aducea nici un obiect in casa, care sa nu aibe exterior alegoric). Fix la cinci dimineata - vara la patru - ceasornicul incepea sa cinte subtirel dar energic Desteapta-te române. Melodia se strecura furise si delicata in urechile adormitilor, se infigea pe nesimtite in creier si, repetata necontenit de suruburile invirtitoare, cuprindea persistenta si tenace circumvolutie dupa circumvolutie, speriind si alungind tacuta lume a somnului si producind mai apoi un huiet infernal, ca ultimul ecou in complicatele vai ale muntilor. Doamna Sultana Cornoiu se intorcea nefericita de pe o parte pe alta parca ar fi intors-o cineva pe un gratar ; isi vira capul sub perina, tragea toate cuverturile pe dinsa. Degeaba, cintecul tiranic patrundea biruitor pretutindeni si-i alunga somnul definitiv.
Dimpotriva, domnul Cornoiu gusta cu nemarginit nesat revolutionara melodie si cu toate ca se trezea de la primul ei atac, totusi nu se scula pina ce ruloul cu cintec al ceasornicului nu sfirsea complect sa se intoarca. Cu atit mai mult savura aria metalica cu cit devenea mai tumultuoasa, luind in gindul odihnit si proaspat proportii de zgomot de fierarie, si culmea placerii lui statea tocmai in groaza coanei Sultana do aceasta diabolica masinarie. in refugiul ei printre cearceafurile calde si cu miros de intimitate omeneasca, el isi vedea superioritatea tipului plin de vointa, care dintr-o miscare da plapuma la o parte si se trezeste piept in piept cu frigul patrunzator al diminetii.
Biata Sultana, dupa cum ii explicase de atitea ori in aprinsele lor discutii, nu era contra barbarului obicei, decit ca-l gasea inutil. Pentru ca orele lui incepeau de la opt; ori de la sapte ar fi avut destul timp sa se tot pregateasca.
Dar Sultana nu putea vedea pe deasupra liniei strimtului ei orizont. Domnul Cornoiu-nu inaugurase acest program pentru ca avea nevoie de el pe vremea aceea ; domnul Cornoiu il intemeiase ca sa se serveasca de el atunci cind ar putea sa fie nevoie.
- A birui in viata, o asigura dinsul in cunoscator, insemneaza intii a te birui pe tine. Napoleon intii s-a invatat sa se scoale de dimineata si pe urma a ajuns imparat.
Totusi luat de scurt de sotia sa, care fusese de asemenea profesoara inainte de casatorie, domnul Cornoiu n-a putut arata cu vreun text ca Napoleon se scula asa de dimineata.
- Ce zici madam ? a intrebat-o dinsul triumfator, cind pentru intiia oara s-a ales deputat; asa e ca Napoleon avea dreptate sa se scoale de dimineata ? Dar coana Sultana care stia - slava Domnului ! - cum Cornoiu ajunsese pe lista, n-a putut niciodata sa inteleaga legatura dintre sculatul de dimineata si ajungerea departe. De altfel soarta ei era stabilita dinainte, matematic, de vointa de fier a domnului profesor ; ea nu raminea decit Iosefina si trebuia sa se retraga ; viitorului ministru ii trebuia acum Maria Luisa...
...Acum domnul Cornoiu, din cauza serilor ce trebuiau pierdute, nu se mai scula de dimineata. Dar puterea sa asupra slabiciunilor vietii o incerca dupa-amiezile ; cind firele de paianjen il acaparau aproape cu totul, cufundindu-l in dulcele lor cenusiu, domnul Cornoiu se scutura deodata si sarea in sus, rizind zgomotos de triumful sau.
Asa facu si acum si, ca de obicei, inainte de a parasi micul iatac rosu, domnia-sa nu putu sa nu arunca o privire de simpatie ceasului in forma de turn (masinaria-i era stricata •de cind il izbise de parete coana Sultana, aflind pentru intiia oara ca ea e doar Iosefina) pe care il pastra cu evlavie, la loc de onoare, sub un clopot de sticla.
Dupa ce solia sa iesi, domnul Cornoiu se duse iarasi in iatacul turcesc, trecind prin antreu, se privi in oglinda cea mare din fund, inaintind calm, cu pasul lui ferm si larg, de stapinitor. Se opri dinaintea imaginii si se contempla indelung. Nu se mai vazuse de mult asa de aproape. Constata ca parul n-a mai incaruntit, de cum il stia inainte ; ba chiar i se paru mai inchis decit acum trei saptamini. incolo, domnul Cornoiu se simti fericit si zdravan. Fruntea bombata fu locul de onoare spre care se indreptara cu admiratie si recunostinta ochii lui verzi si iscoditori ; el contempla ca de obicei, multa vreme, cele doua umflaturi in dreptul carora, cum spunea singur, zeflemitor, cinic si profund - la vile cresc coarnele ! - caci acolo, dedesubt, in centrul acestor gogosi osoase, el situa puterea vointei si sursa izbinzilor sale in viata.
Pe urma ochii coborira pe mustata foarte ciuntita si sura sub nasul borcanat, se plimbara putin pe tenul inchis si pe trasaturile hotarite, se lasara pe pieptul exagerat de larg si pe pintecul considerabil si se oprira aci fara a mai da atentie picioarelor cu coapse zdravene, dar cu pulpe inexistente si cu fluiere subtiri, iesind ca niste bete din pantalonii largi, de stofa proaspata si moale, pentru a se infige in pantofii cu infatisare greoaie, taiati solid dupa moda aspra de dupa razboi.
in iatacul turcesc domnul Cornoiu se trinli iarasi pe divanul cel mare, cu fata in sus, cu pumnii strinsi in scobiturile orbitelor. Pentru intiia oara, dumnealui simtea nevoia de a fi singur cu gindurile lui (caci pentru intiia oara in viata lui se intorcea la sofaua pe care o parasise). si gindurile, odata ingropate in moalele somierei, se reintorsesera iarasi la cocoana Sultana.
N-o mai vazuse de mult, de foarte mult timp.
Dupa divort se dusese adesea pe la ea. ii placea s-o cerceteze cu vizitele si cu grija lui si chiar s-o ajute. O socotea ca pe o victima necesara a ambitiilor sale, dar voia sa fie uman si nobil fata de dinsa, demonstrindu-i ca noua lui casatorie trebuie neaparat sa se intimple "ca o necesitate sociala si istorica, tot atit de adevarata in realizarea progresului individual, cum este si in cel al maselor".
- ...E... E marele Moloh, pe altarul caruia trebuie sa ardem bucurii si traditii scumpe, e nevoia schimbarii, a bruscului viraj modern, a amputarii a tot ce nu mai poate fi activ sau activant, pentru a fi inlocuit cu noi posibilitati dinamice, producatoare de noi nazuinte, atitatoare spre noi teluri - o lamurea dinsul cu vorbirea lui saltareata si facila de mester politician.
Sultana desigur n-ar fi voit sa-l primeasca, dar marele lui argument - ajutorul lunar, pina cind avea sa-si recapete, tot cu concursul lui, catedra parasita - fu suficient ca sa-si lase urechea indelungilor exordii si peroratii.
Iar lui ii placea nespus s-o vada plecindu-se sub taria inexorabila a legii lui "de fier", pe care nu mai obosea s-o enunte ; ii placea propriu-zis s-o vada jicnita si umilita, pri-mindu-l ca pe un musafir de seama, pregatindu-i ceaiul cel mai aromatic, primindu-l cu ochii inrourati, izbucnind chiar in plinsul ei zbuciumat si totus retinut, infundat, cu capul in perine, care-i da lui senzatii stranii si inedite si atit de potopitoare, ca nu mai putea in cele din urma sa le suporte. si fugea grabnic, poate speriat de sine insusi, pentru a se in-zdraveni indata in aerul rece al strazii, restabilindu-si echilibrul sufletesc si parindu-i-se ca "merge pe cadavre" ca un mare erou, "care regreta desigur hecatombele", dar care, totusi, trebuie sa calce pe ele, adulmecind, beat de sine, inaltimile.
Maximum acestor bizare senzatii era atins mai pe urma in bratele Zinei, in bratele ei lungi si albe, care se impleteau, in jurul trupului pintecos, in linii frinte ca ale unei preotese egiptene. El gusta cu un nesat fara de limita farmecile intime ale doamnei Cornoiu, tineretea ei si mai cu seama mindria ei desavirsita, dispretul ei pentru toti si toate si - inainte vreme - chiar pentru dinsul. Mai ales acest mare dispret il imbata atunci, la inceput, si palea de fericire si nebunie s-o despoaie, dupa ce-o atita, pe nesimtite, in contra-i ; s-o dezgoleasca incetul cu incetul si sa se bucure de ea ca de un obiect scump de templu, numai lui accesibil, de aceasta statuie alba a mindriei, care acum, umila si cu obrajii insingerati de rusine si minie, inchidea ochii si stringea dintii in scrisnet usor, alun-gindu-si constiinta pentru a se lasa cit mai putin in voia poftei greoaie si indelungi. in momentul betiei acesteia domnul Cornoiu isi gonea si el memoria inapoi si departe, la mosia larg ciorpirtita de expropriere a boierului Constantin Ama-rasteanu ; unde, in marea gramada de copii, Zincuta de atunci, actuala doamna Zina Cornoiu, a trebuit sa consimta la propunerea lui, facuta viitorului socrul indata dupa masa la care tomnatecul pretendent fusese palmuit de cea mai frumoasa privire de dispret ce-o suportase vreodata, din liceu, de cind taia lemne gazdei cu ferestreul si pina acum, cind ajunsese ministeriabil.
"Minunata privire", cum o botezase in intimitatea cugetului, era pentru el o inversunata biciuitoare a simturilor, si el se gindea cu toata seriozitatea pentru anii de mai tirziu, cind insusirile lui vitale vor incepe sa se epuizeze, in vreme ce doamna Cornoiu va atinge apogeul splendoarei ei feminine, ca la o pretioasa rezerva la aceasta privire de demult, care disparuse momentan din ochii ei mari si rotunzi, dar pe care el o simtea ascunsa in dosul micilor discuri negre ale iriselor, si pe care trebuia, atunci cind va- fi nevoie, s-o provoace iaras, prin orice mijloc ar fi trebuit...
Dar pentru ca se lasase prea departe dus de ginduri, domnul Cornoiu sari atit de energic de pe divan, ca gongul urias de deasupra intrarii in aceasta incapere de covoare si coclite vechituri vibra prelung. in antreu se privi iarasi in oglinda cea mare, in care amurgul timpuriu, de toamna inaintata, se si lasase prin marile geamlicuri din tavan ; isi contempla din nou figura rubiconda si satisfacuta, careia ii zimbi prieteneste, parind a o asigura ca va sa curga indestula vreme pina va bate nevoia micilor viclesuguri intime.
si pentru a-si proba fara posibilitate de replica acest lucru isi lua palaria si pardesiul si porni la fosta sa sotie.
Doamna Sultana nu paru tocmai surprinsa de venirea lui ; lotusi, pentru ca nu-l mai vazuse de mult, de foarte mult timp, cind servitoarea il anunta, avu un fel de neliniste, ca totdeauna cind ti se anunta cineva plecat de vremuri, despre care nu mai stii daca poate sa-ti aduca rau sau bine. il primi in salonasul rece si umbros din dreapta antreulul si nu din- colo in iatacul de locuit unde-si primea prietenii de aproape. Cornoiu o astepta acolo cu pardesiul pe dinsul, cu palaria in mina. Nu-i placu primirea asta, dar o dadu pe nepriceperea servitoarei. Cind veni doamna Sultana, astepta sa vada daca ea n-are sa se supere de greseala femeii; dar cum ea inainta intrebatoare si serioasa, el se scula repede si familiar, o cuprinse in brate si o saruta pe frunte.
- Mi-a fost dor de tine, Iosefina...
Iosefina zimbi, numai politicos, de aceasta gluma veche a lui, si indeajuns de acru, ca el sa vada ca de acum... nu mai merge. Iar dinsul, pe care activitatea politica si sociala de toata ziua il invatase sa sesizeze cu mare dexteritate cele mai imperceptibile nuante de fizionomie, prinse cu usurinta sensul delicatei ei strimbaturi.
Va sa zica ceva se schimbase aici ! si privi cu luare-aminte la salonasul mobilat cu fotoliuri vechi, de culoarea ciresei putrede, cu soba putin crapata si innegrita deasupra gurei, cu tapet de flori vinete, jupuit usor ici si colo, printre perdelele grele de plus strabun si decolorat.
- De ce ma primesti aici, Sultanico... sau poate ai pe cineva in iatac...
Ea nu raspunse indata si pentru intiia oara probabilitatea asta i se puse de-a curmezisul gindului - i se paru lui insusi destul de ciudat -, ca un os in git. De buna seama, atunci cind o lasase, el o sfatuise sa se casatoreasca a doua oara si chiar gindise mai tirziu foarte serios la citeva partide gasite de dinsul. Dar pe urma lucrurile ramasera balta, caci ei ii placuse sa ramina singura ; iar acum ideea ca ar putea sa aiba un amant, ea, femeia care era atit de socotita si masurata in toata purtarea ei, si care-l iubise cu toata dezinteresarea, im-potrivindu-se cu nemaipomenita deznadejde la despartirea lor, incit ai fi crezut ca pe veci ii va ramine in inima amintirea lui, i se paru atit de insultatoare si-l lovi atit de pe neasteptate incit pali brusc, dar ramase stapin pe sine si incerca sa gindeasca binevoitor ca ar avea destula dreptate.
- Mi se pare ca, fara sa vreau, am nimerit-o, rinji el. foarte intrigat totusi, si se lovi usor cu mina peste buze.
- A, nu, poftim acolo !... Dar te-am primit aici, nu stiu de ce ?... N-ai mai dat de atita timp pe aici... s-apoi am auzit c-ai ajuns domn mare...
Acest "domn mare" il placu nespus, dar bagind mai bine de seama la dinsa, cind ii lamuri ca domn cu adevarat mare va deveni acum cu prilejul revenirii partidului sau la putere, o vazu ascultindu-l plictisita si distrata, ba chiar ii si spuse : ,.Da, am auzit c-au sa te faca ministru !" cu mai putin interes, decit i-ar fi spus acum zece ani : "am auzit ca vi s-a schimbat ministrul !" Senzatia de neplacere dc la inceput crescu si schimba repede vorba, cu oarecare brutalitate in glas, da desigur foarte iscoditor :
- Da ce-i cu tine ? Te vad mult schimbata... Nu cumva... iubesti...
Raspunsul ei de asta data fu prompt :
- Eh ?... hm, ce idee... Dar apoi rise si adaoga : Ei ?... oare n-as avea dreptul... si, pentru ca risul lui acum era incert si mut, complecta : O... acolo... putin... sa nu-ti inchipui cine stie cit...
El rise de asta data mai tare, dar destul de fals, si pentru a da continenta puiului de necaz care-l tot incerca de la inceputul acestei vizite si caruia acum ii mai rasarise un cap, incerca sa-si aduca aminte frumusetea rara a sotiei sale actuale si corpul ei de statuie. O, Sultana e cu mult mai scunda, desi nici ea nu-i scunda propriu-zis. Pe urma tot trupul ei este oarecum cam plin pentru inaltimea ei, ceea ce, teoretic, e cu totul inferior formelor alungite ale Zinei. Iar cit priveste albeata de lapte a aceleia... Sultana avea in schimb o pielita inchisa, putin verzuie, de culoarea boabei proaspete de cafea. Cornoiu recunoscu pielita asta nealterata la incheieturile manilor si sus la deschizatura gulerului. Nu, desigur : culoarea asta avea farmecul ei. si el isi aminti cum inainte, pe cind era numai director de liceu si cind incepea sa-si puna tot mai hotarit in minte problema Iosefinei, ceea ce-l incurca mai rau ora tocmai aceasta nuanta care-l stapinise. A trebuit sa-i ia ochii splendoarea intreaga si definitiva a Zinutei ca sa-i inchida orbiti de lumina si invinsi pentru totdeauna, liberati de orice reminiscente otravicioase, asa cum razele soarelui aspru si necrutator topeste [sic] si cele mai ascunse urme ale visului bolnav.
Soarele acesta vroia sa-l aduca acum Cornoiu pe cerul vointei lui, care incepea sa se incetoseze. Ei schimbau acum intre dinsii pareri asupra celor din urma banalitati ale zilei. Dar ochii i se fixasera cu incordare de asasin pe gitul cu tonuri schimbatoare si fascinante. Jocul acesta, nestatornic, de nuante, il turbura cu totul, ii turbura vocea ca unui scolar la cea dintii intilnire, ii revarsa si scotea, din ascunzisuri vechi de suflet, amintiri grele si potopitoare.
Invocarea zeitei celei albe era acum zadarnica ; perfectiunea de marmura, de care gindul se agatase zdravan, ca o pasare fugarita de vijelie, era acum o trapa ascunsa, care, zgiltiita de desperarea lui, se pregatea sa se deschida spre a-l rostogoli in catacombe de bezna. Micile defecte ale Sulta-nicai si disproportiile usoare erau acum tot atitea unelte de cazna cu care ceastalalta il tortura constienta si persistenta de pe scaunul departat in tulburul mintii lui, de pe care ea afecta linistea si anostul. Dar se simtea constiinta ei aicea, tocmai din cascatura indelunga si deasa de moleseala, din schimbarea neostenita a piciorului dedesupt deasupra celuilalt, din ochiul care pindeste, viclean si incordat, in dosul aparentei de indiferenta si oboseala.
Cornoiu trebui sa se scoale de pe scaun, sa se plimbe prin odaie rizind degajat si insinuant ; se apropie de dinsa, se indeparta iarasi, se rezema cu cotul de speteaza scaunului ei, povestindu-i ceva de mersul politicei. si cind ea se ridica de pe scaun, caci tocmai il simtise, dupa rasuflarea-i calda, gata sa-i acapareze gitul sub lacomia buzelor infrigurate, el o in- valui intr-o singura privire cautind obiectul unui nou atac si incepu deodata sa-i insire sub forma de compliment insusirile ei femeiesti cu ghiotura, surprins si fericit, ca si cind acum i le-ar fi bagat intii de seama si ca si cind multimea lor l-ar fi bucurat foarte, ca pe cineva ce se inveseleste nespus ca-si gaseste prietenul de demult in stare infloritoare. Ba chiar, de atitea constatari imbucuratoare, intinse si mina ca sa regaseasca dibuind printre cutele vestmintului larg de casa - "asa ca o aducere-aminte numai" - stiutele ei calitati ascunse, insa ea il respingea cu promptitudine si cu bine conturata nedumerire.
Aceasta il facu sa biiguie :
- A... Sultana... ce dracu... doar sunt eu !...
Dar ea ii raspunse cu ris strident si dracesc :
- Cine esti tu ?
El rise la rindu-i si-o asigura :
- Haide, haide, lasa glumele, doar vreau sa te sarut numai... stii, frateste... si vibratiile vocii lui, care se oprira aci, parura sa continuie : doar ne-am purtat sot si sotie multa vreme si dupa divort.
Dar ea ramasese la risul ei si situatia de fata parea s-o amuze strasnic :
- Nu te cunosc... ha, ha, ‘ha... nu te mai cunosc...
insa cind el o prinse in ungher si o cuprinse zdravan, inainte de a i se strecura pe sub mina, ea isi lasa fata in voia buzelor lui si-l intreba calma si invinsa :
- Ce cauti la mine... Ai o nevasta atit de frumoasa !
- si tu esti frumoasa... o impaca el darnic, dar ea ii riposta, i se paru lui, intr-o larga si sincera recunoastere...
- O, eu nu ma pot compara cu dinsa, vai, e atit de dulce... e cu adevarat zeita !
Atit de larga si sincera si umilita recunoastere, ca el trebui sa-si desfaca bratele care o acaparasera ermetic si definitiv si s-o mingiie usor pe par, pe frumosul ei par de un castaniu inchis si incretosat in cele mai bizare chipuri. si fu nevoit s-o mingiie si s-o impace cu glas linistitor, glas tot asa de larg, care indeamna la resemnare si in care involuntar se strecoara usorul accent al mindriei.
- Da... este intr-adevar de-o frumusete extraordinara... o zina cum spui tu... dar asta, n-o sa ne impiedice si pe noi muritorii de rind ca sa ne bucuram de binefacerea existentei..., acorda el, cu o larga darnicie, de fiinta privilegiata, care traieste in preajma zeilor.
si cind fu gata s-o cuprinda iarasi, ea il izbi deodata, il dadu in laturi si se refugie la soneria pe care o apasa cu violenta :
- Atunci du-te la zeita dumitale... Am auzit ca face comenzi de pudra cu sacul... Ha, ha, ha... zeita fainii, nu ?..
Servitoarea intra.
- Marito, haide sa-mi ajuti sa ma imbrac... Domnul va fi asa de gentil sa ma astepte dincolo in salonas, pentru ca-l rog sa ma conduca pina la Margot Greceanu...
Dar el se scuza repede, ingrozit la gindul ca ar putea fi intilnit de cunoscuti, conducindu-si fosta sotie pe Calea Unirei.
Doamna Cornoiu isi facu mult dc lucru prin oras. Masina o purta in toate partile, la modista, la pravalii, la vaduva lui Mihalache, la Tina Nedan, fosta ei colega de pension, la care se ducea deseori, s-o consoleze de divortul inceput.
Acolo gasea regulat si pe celalalt consolator al doamnei Nedan - in curind, cind va fi vaduva : doamna Mavro-mati - pe Nae Inelescu, profesorul de geografie, bun orator, chiar si cintaret si, cum ii spunea domnul Cornoiu : "omul faptei fapt pentru care nutrea fata de dinsul intentii nemarturisite inca, dar desigur din cele mai bune.
Zina Cornoiu revenea acum la ea dupa o pauza cam indelunga, pe care inca nti stia cum s-o motiveze mai nimerit si mai putin jignitor. Nadajduia insa ca Tina va fi priceput de la sine cum au stat lucrurile, mai ales ca nici ea n-a mai incercat sa mai sune la usa prietenei sale, dupa ce a fost intim-pinata, pentru intiia oara in decursul relatiilor lor, de Esti, cu instiintarea ca stapina-sa e plecata departe, undeva, nu stie unde si nici nu stie cind se va intoarce.
Dar daca doamna Cornoiu nu-si mai cercetase personal pe vechea ei prietena, in schimb, din ajutoarele care incepura sa curga pe sub mina, cu nemiluita, Tina se putu convinge de marinimia ei tocmai acum, la vreme de nevoie, cind tribunalul, cu toata sustinerea calda si patetica a lui Nae Inelescu (care era si avocat, insa, in lipsa de alta clientela, doar pentru prieteni), ii respinsese cererea de pensie alimentara, in urma unei stralucite probe de martori, alesi pe sprinceana de Nedan. sedinta aceasta fusese oarecum memorabila si amanuntele date de martori produsera oarecare vilva in oras ; incit domnul Cornoiu interzisese atunci ferm sotiei sale sa mai calce pe la fosta ei colega. si cu toate protestarile Zinutei, ca ea are cu totul alta parere despre Tina Mavromati si ca ea gaseste necesar s-o viziteze tocmai acum cind rautatea si calomnia au pus-o in atit de mare restriste, domnul Cornoiu nu si-a ridicat hotarirea decit dupa ce Inelescu, indirjit contra colegului si bunului sau prieten Nedan (Nedan era profesor de latina si greaca), n-a amenintat cu denunt1 in sperjur, ceea ce a facut pe Nedan sa cada la o tranzactie cu sotia sa in privinta pensiei alimentare, renuntlnd la declaratiile martorilor si restabilind raporturile cu Inelescu, pe care tot el il rugase la inceput sa conduca procesul sotiei sale, gratuit (ca sa-l termine mai repede si sa-si speculeze in fata tribunalului marinimia).
Scena revenirii Zinutei la Tina a fost desigur una din cele mai emotionante. Cind Tina a inteles dupa numarul soneriilor ca e Zinuta (numarul acesta avea un mare rost, caci daca era cineva inoportun in casa, Tina ar fi iesit indata sa-si vesteasca prietena, ce si-ar fi vazut atunci de drum) a sarit indata de pe genunchii lui Inelescu, mica si durdulie, ca o fata de pension, batind din palme si netezindu-si fustele, sarind ca o minge de gitul micului avocat, care-o respingea plictisit si nerabdator, tragindu-si si el minecile in jos si tragindu-se de asemenea de pulpanele hainei pentru ca pe urma s-o imbrinceasca de-a binelea.
- Ce mai astepti, nu te duci s-o primesti odata ?...
Dar Tina, care nu mai stia ce sa mai faca de bucurie, pai ca abia la vorbele astea s-a dumerit, s-a repezit in usa, pe care a izbit-o de nu s-a vazut, a dat buzna prin antreu, a sarit cele citeva trepte, doua cite doua, de parca, asa cit era de mica, s-ar fi dat de-a dura. Cind a intrat Zinuta, i-a cuprins poalele cu fericire, sarind spre buzele ei, nemerind-o pe git si pe sini, gudurindu-se ca un copil mic si zburdalnic. A avut grije sa-i spuna : "E si el aci", dar cealalta i-a replicat scurt :
- Nu te-am intrebat asta...
Zina a intrat mindra, cu pasul ei elastic, cu capul sus, Ta-cindu-se mirata de prezenta lui Nae Inelescu, care o inlim-pina cu reverenta adinca, palid si tremurator, abia gasindu-^i cuvintele, el, omul faptei, vestit pentru indrazneala si obrazniciile lui.
Doamna Cornoiu primea ca de obicei cu un zimbet ofranda acestei stingacii stupide pentru care Inelescu se certa aspru, in gind, zapacindu-se si mai mult si dind fara noima si spirit raspuns intrebarilor ei repezi si desigur, pentru el, cu sensuri pe cari dispera ca nu poate sa le sesizeze din zbor. si atunci teroarea cea mai naprasnica il apuca iarasi la gindul ca ea ar putea sa-l creada prost. "Orice, dar asta nu !" se sufoca, cau-tind o intrebare sau un compliment ales ca sa se reabiliteze, in vreme ce ea il privea cu un suris ingaduitor, care-l ucidea, terminind cu dinsul, necrutatoare : "Ca de obicei, distrat, domnule Inelescu ?" - spre a se intoarce la amica ei :
- si tu, Tinuto ?
si atunci Tinuta incepu deodata mai patetic decit ori-cind sa-si vaicare soarta, sa blesteme cu toata furia pe Nedan ca vrea s-o lase in mizerie si sa ameninte cu blesteme pe Gicu Nenoveanu, tinarul student si poet, care de cind e la facultate nu i-a scris decit o singura scrisoare, desi - mizerabilul ! - sunt trei luni de cind a plecat si cu toate ca el e cauza principala a acestui divort.
- Ca si Nedan are putina dreptate, reveni apoi; nu pot spune c-am fost use de biserica ; el insa inchidea ochii, tot asa cum ii inchideam si eu pentru ale lui. Dar ca sa ma surprinda in bratele propriului lui elev... intelegi !...
si doamna Nedan isi privea convorbitorii cu un aer, de parca i-ar fi bagat in sac cu o mare problema. Parea ca le spune: "Asa e, ca era prea, prea..."
- As, eu cred ca dinadins l-a adus in casa... opina Inelescu, fericit ca prin devierea conversatiei putea sa-si recapete aplombul pierdut. Dinadins l-a adus, ca sa provoace divortul...
- Nu, dragul meu, suspina Tina, care uita totdeauna recomandarile insistente ale lui Inelescu de a nu-l mai tutui. in fata doamnei Cornoiu si-n fata oricui. Ce se spune la tribunal, se spune la tribunal 1 intre noi insa... Era elevul lui favorit, o stii tot asa de bine ca si mine. Era o adevarata prietenie intre ei, desi unul era profesor si celalalt elev. Era atit de fermecator baiatul asta, cu ideile lui, cu spiritul lui, cu vocea lui molateca si calda, ca nu era profesor sa nu-l iubeasca...
- Cu atit mai mult o nevasta de profesor, glumi Inelescu incercind sa schimbe o fugara privire cu Zina, care raminoa insa nemiscata, zimbind doar usor, aratind ca impartaseste prea putin hazul pe care poate sa-l produca o astfel de gluma.
Totusi trebuia sa recunoasca cu necaz in sinea ei ca-si satisfacea o ascunsa placere din toate aceste cancanuri de care, uneori, uitind, se amuza cu inima deschisa, pentru a se blama apoi indata ca si-a depasit atitudinea. Atunci risul firesc i se transforma intr-o subtila strimbatura usor dispretuitoare, pe care Inelescu o lua drept plictiseala, sau nici el nu mai stia drf-pt ce s-o mai ia ; iar Tina, cu diplomatia ei otova, o interpreta ca nerabdare de a ramine intre patru ochi cu cel de fata.
Atunci, cu aer parintesc si atotcunoscator, se retragea in-tr-atit de discreta, cit sa se observe bine gestul ei, care nemultumea la culme pe doamna Cornoiu.
Dar aceasta isi revenea repede apoi, amuzata de incurcatura in care se regasea Inelescu.
De alifel, pentru el, trebuia singura sa-si marturiseasca oarecare atractie, gasind intr-insul posibilitati latente, care indrumate intr-o directie mai putin vulgara, i-ar fi dat suficient aspect spre a putea fi promovat in lipsa altora, asa cum il visa ea, "prietinul" pe care visurile, gindurile, predispozitiile sufletesti din anumite ore il cautau singure, fara voia sa, si pe care nu-l gasise inca printre junii calpi, blazai si stersi, ai asa-zisei lumi bune.
Inelescu intelegea ca doamna Cornoiu asteapta de la el ceea ce s-o determine sa-l simpatizeze si constiinta asta il incurca si mai mult cind se gasea in fata ei. Pricepea de asemeni ca numai trecerea de timp il va obisnui cu dinsa, dar pina atunci trebuia sa intretina un statu quo, care i se parea deplorabil. Cuvintele ce-i adresa, si care i se poticneau necontenit in git, cadeau totusi asa de tari, ca lui i se pareau ca se rostogolesc la picioarele ei si se sparg cu zgomot fara de seama. Se straduia sa-si modeleze vocea, s-o retina, sa-i atenueze intensitatea. Dar masura era gresita iarasi si cuvintul abia se auzea, parca ar fi ragusit subit si trebuia sa tuseasca cu spor pentru a-si readuce glasul la starea de mai inainte.
Pe urma, cind in sfirsit si-l regasea, se mentinea strict numai in cadrul complimentelor de care - cu toate ca le in-vestminta risipitor cu tot ce spiritul ii putea servi mai de seama - era complet nemultumit ; ea-i riposta cu o miscare scurta a buzelor la cele banale, inghetindu-l - si cu un suris fin de acceptare la cele nimerite. Dar ele se margineau numai la constatari marunte si retinute asupra frumusetei ei in general sau asupra detaliilor celor mai vizibile ; pe cind cele asupra carora nu indraznea inca sa se intinda ramineau doar in admi-ratia-i muta si mistuitoare.
Picioarele au intrat in cadrul curtoaziei printre cele mai tirzii; ele au format un capitol destul de amplu intrucit Nae Inelescu, dozat de-o facila fantezie si vechi cunoscator in materie, gasise un vast domeniu de comparatie, ineit -a uimit-o, de la inceput, ea singura nebanuind atitea despre picioarele ei.
Atunci cind reveni la Tina, el se gindi sa reia aceasta veche tema, care vazuse bine, ii produsese destula placere. Dar constata repede ca n-are de unde sa inceapa, caci timpul care-i despartise stersese usor familiaritatea ce se stabilise intre dinsii
inainte, iar acum era desigur indraznet, daca nu stupid, s-o inceapa direct cu picioarele.
si pentru ca ea se parea ca-si sfirseste intrebarile si cum convorbirea da tot mai desperate semne de moarte, in "specialist" (cuiti se denumea singur, cu larghete, colegilor) socoti ca pina si-o banalitate sau o prostie e preferabila tacerii. Deci hotari s-o porneasca iarasi de la ochi.
Gasi destule de spus iar pentru ca un compliment pe care-l facu mai pe urma asupra culoarei lor semana mult cu inceputul unui cintec vechi, verva se prefacu in melodie.
- Nae Inelescu cinta cu foc si credea ca pune multa patima in cintec, daca prelungeste nota penultima, terminând apoi brusc cu o zdravana zguduitura a capului si-a pieptului. Avea o voce metalica, cu rezonante placute, poate prea puternica intr-o camera. Cind incepea sa cinte, doamna Cornoiu botea dispretuitor buzele ; i se parea cam de periferie modul asta de a i se face curte. insa increderea in sine a cântaretului si mai ales religiozitatea pe care o punea, in ascultare, Tina, care aparea uneori cind micul profesor, da drumul glasului, o incurca si pe dinsa, nestiind daca trebuie sa rida sau sa recunoasca
- nu atit de admirativa ca doamna Nedan fireste - ca Nae Inelescu "are voce".
Acum doamna Nedan nu aparu in timpul cintecului, iar Nae Inelescu - pentru ca pasiunea cu care intona crezu ca s-a comunicat in intregime ascultatoarei - repeta gestul de mai demult, care i se parea de rara si indrazneata savoare, de a se lasa in genunchi asupra ultimelor note. De asta data insa nu mai ingenunche linga dinsa gata sa-i cuprinda picioarele, ci destul de departe, tocmai hat in coltul odaii unde se retrasese pentru a-si voala asprimile vocale.
Cum sta asa smerit si prosternat si mut, parca epuizat de tot sufletul, doamna Cornoiu trebui din nou sa se intrebe* daca astfel de scene nu sunt decit de-un gust indoielnic pentru o sotie de viitor ministru. Dar trebui sa-si recunoasca ingaduitoare ca, dinaintea oricarui altuia, demult s-ar fi ridicat fara intrebari prealabile si ar fi iesit - perfect nu-si da nici ea seama cum - profund jicnita sau varsind torente de ris. insa acest Nae Inelescu punea parca atita sinceritate in cele ce facea, avea un aer atit de pierdut cind isi exprima intr-un fel sau altul sentimentele ; iar acum, in genunchi, astepta atit de re- siimnat "osinda" - cum ii spunea dinsul - ca Zina nu putea sa nu-i acorde macar favoarea acestor clipe de ezitare.
Apoi osinda venea grea si necrutatoare ; ea veni si acum, cind Inelescu crezuse c-o va inlatura cu trouvaille-ul asta, de a cadea in genunchi cit mai departe si cit mai zdrobit. Ea consta in chemarea insistenta a doamnei Nedan si era insotita de gestul lui de desperare si descurajare, prea comica si prea facila ca ea, la rindu-i, sa nu mai stie ce sa mai creada si chiar sa se intunece. Acum insa paru extrem de amuzata de expresia lui, in acelasi timp jalnica si caraghioasa, si zimbetul cu care arata aceasta buna dispozitie fu intr-atita de comunicativ ca-l remarca si doamna Nedan. El se mentinu tot restul vizitei la aceeasi prieteneasca lumina de la inceput si fu insotit, in timpul conversatiei care urma, de minutioase examinari din partea ei, a fetei lui prelungi si albe, a ochilor vii, verzui, a parului negru lasindu-se in ondulari placute de-o parte si de alta a cararii, a trupului voinic si nervos - si in treacat numai - a picioarelor drepte, dar scurte.
Ceea ce indritui pe Inelescu, cind dinsa pleca, sa se simta cel mai fericit din lume. Cihta, juca, imbratisa pe Tina, o aseza pe sofa si incepu sa-i sire toate calitatile ei - ale Tinei - cu o darnicie care o puse pe ginduri si pe-aceasta.
Ea-l asculta ca-n vis, dar se pomeni deodata, intr-un tir-ziu, explicindu-i superioritatea piciorului lung si subtire, uitind ca el, omul picioarelor scurte, vdrbea despre asta unei femei cu picioarele la fel de scurte ; ea ofta deodata cu alita tristete, ca el se opri incurcat de gafa lui.
- Iarta-ma, Tina, dar nu vreau sa zic ca nici...
- Nu, nu, ai dreptate, dragul meu, ai mure dreptate, suspina ea... Asa erau si ale lui...
- Ale cui ? se ingrozi el...
- Ale lui Gicu...
- Gicu ?... Ah ! Nenoveanu... se dumeri Inelescu care un moment fu departe de orice contingenta. Zimbi induiosat si voi sa readuca conversatia la punctul de plecare. El. vorbaretul, niciodata nu simtise in el mai impetuoasa nevoia vorbariei ; ea-l asculta insa numai pe jumatate, caci jumatatea cealalta a mintii era dedicata gindurilor proprii ; iar raspunsurile fugeau numai la Gicu. Apoi veselia lui incepu s-o intarite asa ca, observind, fu nevoit sa coboare incetul cu incetul tonul fericirii ; ea insa se pomi pe plins si el trebui s-o mingiie, ba, din- tr-un exces de marinimie, sa-i sarute lacramile. Dar plinsul ei devenea din ce in ce mai nervos si-si infunda deodata capul in perine ; el cauta s-o ridice, dar apucind-o isi aminti neasteptat de atingerea piciorului celeilalte, acum o luna, si drumul singelui i se rasuci brusc in tot corpul. Ca de obicei, ea nu se impotrivi si-l inlantui la rindu-i inchizind ochii, soptind infiorata reprosuri lui Gicu, in vreme ce, in ochii lui mariti pese fire, corpul ei se lungea, pielea i se albea ca albusul si figuia Zinei se crispa de placere in inchipuirea aprinsa de rut.
in acest timp doamna Cornoiu pleca si mai nedecisa. E«i nu-si inselase pina acum barbatul, desi, aprioric, convenise cu sine insasi ca lucrul ar fi cu putinta ; ceea ce i se parea cu neputinta era sa gaseasca in orasul asta pe acela pentru care, inchizind ochii, sa poata fara regret sa se arunce in vultoarea necunoscutului. De cite ori se contura vreunul mai limpede in mintea ei, de atitea ori se simtea complect nehotarita. ca hotarirca sa-i revina indata mai tirziu, cind conturul intrusului era izgonit din minte fara crutare. inchizind in urma-i usa doamnei Nedan, ea simtea desehizindu-se in sufletul ei parca, asemeni strazii acesteia retrase si tacyte care se pierdea in nelamuritul noptii, o perspectiva de neliniste si nesiguranta.
sofeurul o simti si apasa butonul ; si odata cu moi ori i care se incingea, farurile cascara ochii mari si strapunsera nh~ i departe noaptea ; ea tresari inviorata si privi in lungul fisiih • de lumina biruitoare ; dar mai incolo, lumina lor cruda se desfacea si palea, pierzindu-se in marea de intunerec ca o dub. coada de cometa, parind ca se intoarce tremuratoare si serata de seva din imparatia nepatrunsului negru.
Doamna Cornoiu se aseza in pozitia ei favorita pe canapeaua creme a masinei inchise.
isi lasa bustul pe spate si-si rasturna capul cu fata spre tavanul incaperii capitonate, astfel ca ochii sa primeasca, in plin, lumina discreta a micului glob albastru ; ii placea sa ramina astfel tot rastimpul parcursului, ca si cind ar fi urmarit in viermusul de foc al becului dezvoltarea unui vis in care se cufunda cu totul. sofeurul rasuci volanul.
Pe strazile mari si luminoase ea nici nu intoarse privirea la dreapta sau la stinga ; ii placea numai cind involuntar ochii i-erau smulsi din contemplatie la cotituri; atunci surprindea trecatori privind prin geamurile cupeului cu strapungatoare admiratie.
Lasa atunci sa-i pluteasca in ochi totala indiferenta, in vreme ce simtea cum creste in suflet ceva multumitor, imbatator, ascutit de dulce. Pentru ca sa-si invinga uneori curiozitatea de a privi spre trotoare, pe strazile populate, isi cauta totdeauna un gind, pe care-l gasea fixind staruitor vreun punct al sirmei luminoase din bec ; si gindul pornea atunci neobosit inainte si inapoi de-a lungul micului sarpe albastru.
Acum trecea in revista pe Inelescu. si era multumita ca-l vede necontenit pe plac, in orice caz simpatic, chiar in manifestarile lui cabotine, in aceasta severa examinare retrospectiva. Cmd ceva, care i se paruse inainte meschin la el, ii aparea acum intr-o lumina favorabila, simtea cu placere cum un val de bunavointa ii porneste din adincurile fiintei, umplind lacunele, diafanizind defectele, si-n toata dispozitia sufletului ei constata cu multumire ca tumultosul personaj facuse drum bun acolo, cu neimblinzita-i persistenta. Desigur "tumultosul" era tocmai termenul pe care-l gasise gindul ei si care-i legitima ingaduinta de a-i ocupa spiritul. Era un tumultos ; o auzea din toate partile. Era singurul in oras astfel. Era indraznet, fantast si pasionat. Nimeni, nimeni din anturajul ei nu se mai arata in aceste culori. Anume predispozitii de teatralism ieftin puteau fi eliminate printr-o fecunda critica, pe care ea se hotari s-o intreprinda chiar de la noua intilnire. Dar incolo, in omul asta ardea o viata...
Atit numai... pacat ca era prea mic.
si amintirea picioarelor lui venind iarasi, cu toata bunavointa de la inceput care o facuse adineaori sa se opreasca numai la calitatile lor : subtiri si drepte ; de asta dala fu cu neputinta - oriei r se stradui impotriva - sa si le infatiseze altfel di. cit pur si simplu scurte.
E mic, asta este ! Pentru dinsa e infiorator de mic. Il intrece cu un cap... Era sincer nccajita ca toana «ista naravasa de amintire ii rasturna cu rautate tot ce cladise pina acum. Dar tocmai atunci masina coti pe strada ei ; trupul i se in-mladie si ochii. indepartati de la viermusorul albastru, descoperira in lumina felinarului din colt o silueta desirata si firava, agitindu-se spre dinsa. Vedea acum, pentru prima oara, aceasta infatisare zvelta si inalta, invelita intr-o pelerina ; avu timp s-o observe, luind o atitudine de bravada si salutind-o cu un gest larg. Nu-i raspunse desigur ; nici n-ar fi avut timp ; dar oricum bagase de seama in petele marite pe care le facea [sic] regiunile ochilor pe fata inundata de lumina, o curioasa miscare, care n-ar fi putut spune daca a fost simpla expresie de admiratie pasiva sau chiar indrazneata nadejde.
in orice caz imprejurarea ii placuse. Cine putea fi strainul acela, din unicele lui gesturi de-o clipa aidoma lui Nae Inelescu, dar in sfirsit... un Inelescu Jnalt !
Doamne, de ce, fara sa vrea, se gindea la astronomul acela, care descurajase inlr-atit pe domnul Cornoiu !
Comitetul executiv al partidului se adunase in casa domnului Cornoiu. Venirea la putere era iminenta si potrivit obiceiului, pentru a nu fi surprinsi nepregatiti sau in plina cearta pe locuri, listele trebuiau facute din vreme. Ele nu se complectasera desigur pentru ca rivalitati erau destule, dar aveau sa se stabileasca definitiv joia viitoare.
Dupa o energica alocutiune a avocatului Necsulea, in care acesta spusese lamurit si-n murmurul aprobatic al tuturor, ca in sfirsit, dupa atitea servicii dezinteresate, statornice si cu adevarat edificatoare in ceea ce priveste imensa popularitate a domnului Cornoiu, mentinut deputat de cincisprezece ani incoace, reprezentind la guvern sau in opozitie un judet, poate cu cel mai mare contingent de populatie, "centrul va trebui sa tina in seama ca in viitoarea constelatie ministeriala seful nostru mult iubit e necesar sa-si aibe locul sau bine definit si nu unul din cele secundare".
si cuvintarea lui Necsulea pornind de la acest punct incepu sa creasca amenintatoare, facind pe toti ceilalti sa caste ochii, iar pe domnul Cornoiu sa sopteasca printre grupuri glumet, pentru a retusa mestesugit impresia : "Nu v-am spus eu - Necsulea asta e taios ca un cutit... nu v^am spus eu ca el e «cutitul partidului»"...
Iar cuvintul lui Necsulea avea rezonante de claustru, taia sec si lapidar, urca ^ogic, vizind temeinic tinta ; el tinea in timpul vorbirii capul plecat, pentru a fulgera auditoriul pe sub sprincenele negre si imbinate, in vreme ce pielea aramie a fetei se zbircea neconotenit in rictusuri demonice, iar bar- bita mica si neagra juca nervos sub taisul cuvintelor. El termina cuvintarea cu ochii in ochii Zinei, care, prin usile ce se deschisesera larg, intra in fruntea slugilor cu tavi intinse de argint, incarcate de gustari si pahare :
- Ne iubim desigur partidul, dar nu putem admite ca judetul nostru de o atit de mare importanta economica sa fie metodic lasat la o parte pentru judete de mai putina importanta. Ne iubim partidul, dar partid insemneaza ostire si srf impreuna, si contingentul considerabil de alegatori pe care-l aducem centrului va trebui sa fie marcat de recunostinta acestuia priri diplomarea sefului nostru cu unul din locurile supreme de incredere ale tarii...
- E drept... Bravo... Ura... pornira aprobarile si aclama-rile scurte si guturale, facind, contra vointii sale, sa roseasca vizibil pe doamna Cornoiu, careia plesnetele de bici ale vorbelor lui Necsulea ii pusese brusc singele in miscare, ca una ce avea sa impartaseasca deliciile onoarei acelui "loc suprem de incredere" cuvenit sotului ei. Astepta ca furtuna sa se potoleasca, facind sfortari supraomenesti sa reziste tumultului ei, pastrindu-si calmul suveran. Centrul furtunii era in grupul profesorilor de la fostul gimnaziu "Banul Mihai", acum, gratie interventiilor lui Cornoiu, mare liceu. Atit fostii lui colegi de catedra, cit si noii-veniti adusi de dinsul isi exprimau fatis si zgomotos dragostea si recunostinta. Cel mai inimos si mai zurbagiu dintre ei si care daduse entuziasmat si puternic tonul aplauzelor era desigur cel mai mic fiziceste : Nae Inelescu. Pentru neastimparul lui si pentru statura lui, Cornoiu - caruia ii placea sa-si denumeasca partizanii cu porecle pline de sens si promisiune, spre a-i lipi si mai mult de dinsul - ii mai spunea, pe linga "omul faptei", si "inima partidului".
La fel de convins de spusele lui Necsulea, cu gesturi largi din miini scurte si complectind pe oratorul precedent prin argumente spuse tare si raspicat, inca neauzite de nimeni din cauza tumultului ce se iscase, era Nedan, Grigore Nedan, de latina si greaca, aproape tot asa de mic ca Inelescu, insa ceva mai gras si rubicond ; el nu parea deloc suparat de zgomotul acesta, ba chiar privindu-l mai bine, ai fi crezut ca profita de ocazie sa-si faca datoria cit mai neobservat. incheie totusi atit de violent, ca se facu deodata tacere si convinse aplauze pornira furtunos din toate partile.
Grupul avocatilor, prin definitie mai precaut, aplauda marunt si cu entuziasm masurat; prodecanul baroului si vicepresedintele partidului, Porumbacu, desi tinea chiar in timpul cuvlntarilor palmele lipite si ridicate ostentativ, insa intr-a-til domina pe figura lui rosul-galben si cu atita asiduitate privea la cei de fata, rind pe rind, incit era limpede ca vrea sa arate celui ce-ar fi fost dispus sa zugraveasca centrului scena cfc; fata, ca aplauzele lui au fost destul de potolite si ca era nevoit sa le daruiasca din politete pentru amfitrionul care-l observa fugitiv si intelegator.
Cind aclamatia se ogoie, doamna Cornoiu inainta urmata de Esti si de ceilalti servitori printre invitatii ce se plecau adinc ; ea raspundea la multumiri si salutari retinut si cu bunavointa, pe care ar fi vrut s-o arate cit mai vadit de circumstanta. Pe Necsulea, ca o multumire pentru frumoasele lui cuvinte, tinu sa-l serveasca personal.
De Nae Inelescu ii fu teama sa n-o salute, cum avea obi-cciul la doamna Nedan, cu vreo reverenta romantica, cu mina lasata galant spre podea, scandindu-i : "In fata frumusetii, signora, ma inchin", sau alta prostie la fel, incurajat de familiaritatea adunarii. isi compuse deci o figura energica si-l brava cu severitate. inca Nae Inelescu se arata chiar excesiv de discret, ceea ce-i placu, rasplatindu-l cu un zimbet, pe care el arata ca l-a primit, cu maestra finete.
Domnul Cornoiu profita de ocazie ca sa faca in gind apelul. Va sa zica erau citeva lipsuri : bun ! Se astepta la ele... insa erau si unele la care nu se astepta. Acestea ii taiara linii adinci in rabojul mintii. Doamna Cornoiu, neretinind bine numele celor C(> se prezentasera astazi pentru intiiasi data, il intreba in soapta care-i Andrei Lazar. Examinindu-i acum din nou, nu gasea silueta aceea inalta si supla, a celui care o salutase deunazi. Domnul Cornoiu se intenesa de Lazar, punind pe figura un zimbet de nepasare.
- De la un timp, s-a inchis complect in casa, iar cind vine la ore e cu totul strain de toata lumea ; pare foarte preocupat... naiba stie de ce..., lamuri Nedan, care era socotit prietenul cel mai bun al lui Lazar... Eu i-am spus c-am dori cu totii sii-l avem astazi printre noi si mi-a promis ca vine... dar... Uite-l...
Se intoarsera cu totii, pina si cei care-l stiau, Ia fel de curiosi sa vada aceasta figura bizara. Doamna Cornoiu se
intoarse cea mai din urma, nu fara putin necaz pe rosul acela ce-l simtise sarindu-i in pometii obrajilor. isi strânse insa buzele si lasa capul pe spate intr-o atitudine demna si usor dispretuitoare, pe care trebui s-o paraseasca indata. Dar ce dracu! Asta era un oras de eschimosi ?
Caci in usa ezita inca trupul firav si mic al lui Lazar, de pe care se lasa greu pe o parte capul acela speriat, ca o floare grea pe un lujer prea subtiratec. ingaimind ceva neinteles si fara a da mina cu nimeni, nou-venitul se strecura prin multime, facindu-si loc cu stingacie ; gresi apucind-o printre avocati, de unde cu greu isi gasi iesire spre grupul colegilor lui. Acolo se statornici intre Nae Inelescu si Nedan, rasuflind lung si usurat.
Toata lumea incepu sa rida. Domnul Cornoiu zimbind indulgent se duse dupa el sa-i stringa mina.
- Bine-ai venit, domnule Lazar.
- A, iertati-ma, domnule Cornoiu... Credeam ca nu sunteti...
Bratul Andromedei - Partea 01
Bratul Andromedei - Partea 02
Bratul Andromedei - Partea 03
Bratul Andromedei - Partea 04
Bratul Andromedei - Partea 05
Bratul Andromedei - Partea 06
Aceasta pagina a fost accesata de 1017 ori.