• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Visul

Era o fotografie mai mare, de zece centimetri in latime si poate de vreo doua ori pe atita in lungime. Asta e tot ce-a gasit la mosie. insa era considerabil de mult si-atita. Mosia asta din Basarabia, desi a fost punctul lui de plecare - acolo s-a nascut si-acolo au trait si parintii lui - n-a prea tinut-o in mare seama. Venea aici la date stiute, mai mult sa controleze, sa negustoreasca produsele si sa ridice banii. Astfel se lamureste cum in casa parinteasca n-a gasit decit o singura fotografie. Dar putea sa nu gaseasca nici atit.

Avea acum intreaga statura a Nataliei, pentru ca in porte-visite-ul pe care-l luase cu dinsul in razboi n-o avusese decit pe jumatate: partea de sus, bustul. in schimb, scrisorile ce soseau atunci necurmat de la ea o intregeau. Pe cind acum, ce s-ar fi facut daca n-ar fi dat de comoara asta, pe care nici nu-si mai aminteste cum de-a gasit-o aci! El totdeauna pleca cu o fotografie de a ei la drum departat; si cum in Basarabia ea nu venise niciodata - cu toate ca dupa mama era si ea moldovanca - mai ales cind se abatea incoa, avea grija sa-i aibe chipul necontenit linga dinsul. Pe semne a lasat-o aci in graba: a uitat-o. E buna si uitarea la ceva neatentia, nebagarea de seama de-o clipa fata de lucrul, fata de fiinta cea mai scumpa. si totusi, e de cumplita mirare; a putut el sa uite chipul ei, intr-o graba oarecare, si sa nu-si dea seama ani intregi ca a putut sa i se intimple lucrul asta? De necrezut. si totusi fotografia e aci, i-o spune chipul ei, intreaga ei statura. El isi da seama ca graba asta s-a petrecut in anul razboiului, in anul izbucnirei razboiului; cind ar fi putut doara sa se petreaca alta data? Atunci, in zarva aceea, in graba aceea, in harababura aceea. Dar e curios, tocmai intr-o astfel de fierbere, de clocot, de zbucium, sa nu-si aduca aminte de dinsa, sa nu se agate de frumusetea ei, comprimindu-si cu amindoua miinile inima, in dreptul careia o aseza totdeauna?

E buna si uitarea la ceva. El, care era un indragostit de felul celora care nu-si simt inima regulat batind pina n-o stiu rezemata de cartonul cu fotografia iubitei, n-a fost s-o uite decit tocmai pentru ca Dumnezeu sa i-o scoata in cale, atunci, cind a fost nevoie, in cele mai sfisietoare clipe ale existentei lui. Cind a vazut-o, s-a aruncat asupra-i aproape bestial, a sarutat-o, a varsat lacrami pe ea si-a infipt-o in pieptii camasei. A gasit-o la un an dupa revenirea lui aici, in cutia masutei de noapte, sub niste ziare rusesti, din cari si-a putut da si mai bine seama mai tirziu, cind le-a cetit, ca lucrul s-a petrecut in primele zile de razboi; telegramele timpului descriau scurt, sacadat, infiorator de sacadat si groaznic, inceputul celei mai mari tragedii a timpului. Daca n-ar fi avut nevoie de cutia masutei, biata, scumpa, draga lui, iubita lui scumpa, ar mai fi asteptat mult si bine sub hirtiile vechi. Acum insa a luat si ziarele la oras, pentru ca era cu neputinta de conceput existenta fotografiei fara prezenta lor. Iar prada asta teribila, cu care revenea, fotografia si ziarele erau pentru el mai de valoare decit tot continutul servietei in care aducea pretul recoltei.

Acasa, in tirg, dupa ce s-a culcat toata lumea din oras, in tacerea solemna a noptei, cind nici pe strada nu s-a mai auzit nici un mers, el a scos micul ei portret si s-a repezit la picioarele lui, pe care le-a sarutat cu o sete fara de seaman. Bustul ei, care-i ramasese de pe front, il mai simtise pe buze, Doamne, de cite ori! si capul, si ochii, si fruntea! Dar picioarele ei lungi si drepte, uita-te cit de drepte, Doamne, de cind nu le mai vazuse! Le-a sarutat pe amindoua, pe rind, incepind cu dreptul, luind-o de la sold in jos. pina la genunchi si apoi pina la glezna, sub tivul rochiei - si-apoi s-a ridicat pe stingul inapoi, pina la sold. Milimetru cu milimetru le-au strabatut buzele lui.

Doctorul Calomfir. Calomfirov, cum ii ziceau rusii pe vremea stapinirei lor, e doctor numai cu numele. Adica si cu titlul. E doctor in medicina. Dar nu practica in chip profesional. Din cind in cind da vreo consultatie un prieten, unei slugi sau vreunui argat de pe mosie. Insa si acum mai e abonat la reviste medicale, ce-i sosesc regulat din Bucuresti si Paris. Din Petrograd n-are ce sa-i mai soseasca.

Totusi lumea intreaga ii spune,,doctorul". Doctorul, si-atit: toata lumea stie atunci ca-i vorba de Calomfir sau Calomfirov. Pe cind aci, in tirgul basarabean. in care locuieste Calomfir. trebuie pe linga titlul de doctor sa mai adaugi si numele celui pe care-l vizezi, pentru a arata ca vrei sa te referi la vreunul din cci cinci doctori mai batrini or cincisprezece doctori mai tineri, cari profeseaza intr-adevar.

Calomfir e om cuprins. Are casa marc aci in tirgul resedinta de judet si are sute de verste de mosie, la citeva poste departare. Dar ce mosie, ce vie si ce conac!

insa ar fi fost si mai bogat. si de trei ori mai avut, or poate si mai mult, daca nu s-ar fi intimplat revolutia si exproprierea radicala din Rusia. Hm, dar asta inca n-ar fi fost nimic, atita avere cita i-a mai ramas dincolo de Nistru, daca n-ar mai fi ramas acolo pentru totdeauna si Natalia.

Natalia Alexandrovna cum ii zicea si ca domnisoara si ca sotie: Natalia Alexandrovna Stratomirova, ca fiica a bogatului mosier Stratomirov; Natalia Alexandrovna Calomfirova, ca sotie a tot pe atit de bogatului mosier - doctorul in medicina Alexandru Calomfirov. azi Calomfir.

Natalia Alexandrovna a ramas acolo si numai doua din fotografiile ei sint aici. Doctorul era pe frontul polonez cind s-a intimplat catastrofa; s-a zbatut zdravan sa plece, s-o caute, s-o gaseasca, s-o duca cu dinsul intr-alta tara, departe. Soldatii ii rupsera galoanele si-avea de gind sa infrunte oceanul rascolit de furtuna cea mai teribila de pe lume, al sfintei Rosii, asa fara galoane, ca un simplu soldat. si a savirsit intr-adevar aceasta formidabila aventura, cu toate amenintarile cu moartea ale soldatilor, daca va parasi spitalul. Dar la mosie, de unde ea-i scrisese in ultimul timp, n-a mai gasit decit mormanul de cenusa pe locul mindrei cladiri de odinioara; iar la oras, casa cea frumoasa a socru-sau fusese preschimbata in oficiu public. Nici urma de socru, de nevasta, de cumnati. si nici un fel de lumina, din nici o parte. Un cunoscut bun, neras de saptamini si cu zdrentele pe dinsul tiris, i-a povestit ca socru-sau si cei doi cumnati au fost impuscati, dar de Natalia n-a stiut sa-i spuna mare lucru. Decit atit rinjind: "Poate a scapat. Femeile ies mai usor din incurcatura."

Iar omul asta, cu ochii rataciti si lihnit de foame, pe care l-a intilnit la usa unui grajd ruinat, ii da toate explicatiile prea tare si vorbea prea tare, uitindu-se parca cu un fel de nerabdare in jur. L-a intrebat atunci daca poate sa-i dea adapost pentru la noapte in grajdul lui si omul acela l-a poftit chiar cu cea mai mare satisfactie si cuvintul lui a devenit soapta si nu s-a mai uitat cu nerabdare in jur.

Iar doctorul, dupa ce s-a despartit de dinsul, dus a fost, pentru ca vazuse doar, nici pe cunoscutii, nici pe prietenii de demult nu-i mai putea intreba. Pentru o tradare poate se platea pret bun: o piine intreaga.

Dupa ce a trecut Nistrul a putut repede sa-si valorifice drepturile si sa-si recupereze avutul; calitatea de român si unele rubedenii influente l-au ajutat. Ho, cit a mai umblat si atuncea, cit a alergat, cit s-a sporovait, in dreapta si-n stinga, s-a ploconit, s-a rugat, a zbierat, a amenintat. Dar cu cit se simtea mai sfirsit, cu atit a doua zi se zbatea mai cu inversunare. Din fericire necazurile, tocmai pentru ca erau luate curajos in piept, nu au durat mult. Din simplu vagabond, doctorul a redevenit om; si cind s-a desteptat prima dimineata in patul moale din camera lui, din casa lui, deodata cuvintele celui intilnit la Kiev au rasunat altfel: "Poate a scapat. Femeile ies mai usor din incurcatura."

Cu ele in auz a strabatut toata stepa si nu se sinchisea prea mult ca zile intregi treceau pina sa mai gaseasca de mincare. I-era apoi frica si de-tm sunet de pasare si de-o umbra, dar daca l-ar fi cautat cineva la piept ca sa-i ia micul porte-visite, atunci cu siguranta ca n-ar mai fi vrut sa stie de nimic. Ar fi lovit cu toata deznadejdea, or ce-ar fi fost sa se intimple. Iar cuvintele nenorocitului aceluia, care-l va fi asteptat noaptea in grajd sa-l predea guarzilor, sapate adinc in amintire, I-ar fi asmutit si mai teribil. L-ar fi facut de piatra si otel.

insa in dimineata cind tocmai avea sa priveasca chipul mic cu totul si cu totul alti ochi, cuvintele acelea au avut in miezul capului un rasunet cu totul ciudat, taraganat, dogit, sarcastic, ca un glas de betivan: "Poate a scapat, femeile ies mai usor din incurcatura... Doctorul a ridicat plictisit din umeri. in definitiv ce putea sa insemne aceasta stupiditate. in definitiv ce rost mai avea rinjetul acela idiot in oceanul sfintei Rosii! Nimic, nimic, nimic. si el apropiase de buze micul porte-visite pe fond alb si curat ca semnul cerului de la mosia ei, pe care el o intreise aproape prin munca si prin spiritul lui de afaceri. Era atit de alba si de curata fotografia asta. iconita asta, si atit de dulce, atit de catifelata sepia asta, care semana la culoare cu ochii ei! Ce mai putea sa insemne un astfel de rinjet, intr-un astfel de ocean.

Lucrarile acestea au aparut atit de luminoase doctorului, ca in zilele urmatoare nici n-a mai stat sa se intrebe de ele, iar mai tirziu chiar le-a alungat din minte, ca pe niste copii rai, mucosi, murdari si zdrentuiti. Iar dupa un an, cind a gasit cealalta fotografie, numai la asa ceva, numai la un rinjet stupid al unui decazut gata sa vinda pe cineva pentru o piine infecta, jumatate cu paie, nu s-a gindit. Totul era ca-i avea acum si jumatatea de jos a trupului, sfintele ei picioare. I le contempla de-acum nopti intregi, cind nu mai era nici un umblet pe drumuri si nici un zgomot pe pamint si in cer. Rochia le taia conturul lor propriu-zis mai sus de glezne, acolo unde pulpele incepeau sa se umfle usor, dar asta o stia numai el, pentru ca fotografia era din fata. insa dispozitia succesiva a tonurilor, arata rochia usor apasata in dreptul genunchilor. Aci erau genunchii ei divini! descoperea el acest amanunt ca pe-un mare adevar al naturei si ineca in sarutari si-n lacrami marele adevar al naturei. Iar ceva mai sus de genunchiul sting, foarte putin mai sus, la un lat de mina, era semnul acela, mic, nu mai intins decit soclul unui buton, un semn cafeniu inchis, plusat si rotund - nu o alunita, pentru ca nu era deloc ridicat - insa pufos ca piersica de aproape; de departe parea irisul unui ochi, aidoma ca si ochii ei la culoare, un accident care da regiunei genunchiului si intregului picior un farmec nepretuit. De buna seama rochia nu-i mai ingaduia privelistea asta minunata; dar el o stia acolo la locul ei si privind cu ochii ceva mai incordati prin sepia fotografiei parea c-o vede limpede, chiar in marime naturala, caci si sepia asta inchisa avea exact aceeasi culoare ca si ochii ei, ca si semnul ascuns, nestiut de nimeni altul decit de el. "Nestiut de nimeni, de nimeni", se incapatina el sa repete, cind uneori, foarte rar, nespus de rar - si din ce in ce mai rar cu cit se scurgeau anii mai domol si mai impacati cu sufletul lui - vorbele acelui necugetat ii mai incercau intarita lui minte. Ridea linistit si cuminte, ofta mai degraba, dar era un oftat vesel, impacat cu sine, risul lui: intr-adevar, poate sa mai vada cineva, intr-un ocean atit de vast, atit de framintat ca tara ei, un semn atit de minuscul, de delicat, de catifelat si acest ochi al voluptatei piciorului ei? Acest mic stigmat, aceasta miniatura, acest simbol al intregului ei farmec? Nimeni, nimeni nu-l va putea vedea, oricit ar despuia-o, oriciti i-ar pretinde pretul corpului pe-o farâma de piine cu paie si tarite de malai.

Ani intregi a stat aci sufletul si mintea doctorului, pina s-a intimplat convorbirea cu locotenentul Ragaiac. Locotenentul Ragaiac, dupa ce revenise cu regimentul de pe Nistru, fusese trimis intr-o misiune la Cernauti. si el tocmai povestea la aperitive, la Trofimov, cit de nelalocul lui se simtea intr-o provincie alta decit Basarabia. Bucovina o mai vazuse si Cernautii de asemenea, dar nu da toate orasele tarii pe zavoaiele Nistrului, dupa ce le-a imparatit, cu plutoanele lui pentru prima oara, multe luni de zile in sir. Doctorului ii placea mult locotenentul Ragaiac, dar se ferea sa marturiseasca asta celorlalti basarabeni, cari nu-l puteau suferi din pricina multiplelor lui aventuri stiute or presupuse, din pricina ochiului lui ironic, care stralucea in dezacord cu atitudinea-i corecta si curtenitoare, si mai cu seama din pricina oprobriului general feminin, manifestat mai cu seama de moldovencele, rusoaicele si evreicele mai frumoase, cari se zapaceau totusi cu desavirsire si-si jucau ochii in chip dracesc, in prezenta lui. Doctorul nu putea insa sa ia usor incapatinarea lui Ragaiac, de a ramine in acest tirgusor si-n Basarabia, cu toate ca i se oferise loc si in Bucuresti, daca ar fi vrut sa se mute. De aceea, acum, ca si alte dati, el asculta cu vadita placere chipul glumet si atragator cu care acest oltean isi descria nostalgia, numai dupa o atit de scurta lipsa, de provincia lui adoptiva. Femeile din Cernauti, cu care se intilnise pe strazi, nu-i spusesera nimic, orcit ochii lor pareau a dori sa-i vorbeasca, multe vlajganului astuia negru si mladios.

Deodata, in mijlocul arsitei teribile de interes si de dispozitie, un afis de teatru, de sala de varieteu, il opri in cale. Un nume rusesc, un nume ca la noi: Marea dansatoare Natalia Alexandrovna. Doctorul gemu usor si ochii ii crescura deodata. Dar pe urma zimbi ca pentru sine, ca si cind auzul l-ar fi amagit anume: de multe ori i se mai intâmplase asemeni sa i se para ca aude, in orice nume femeiesc, numele cel scump. Natalia Alexandrovna! repeta Ragaiac si mai repeta inca, asa ca nu mai putea fi nici o parere; dar cite Natalii Alexandrovne nu sunt pe aceasta lume, reflecta doctorul, si apoi ce sa caute unica Natalie a gindului sau tocmai la Cernauti, dansatoare, cind ea stia bine, desi nu fusese niciodata in Basarabia, numele satului unde sotul ei avea mosie si al tirgului unde se gaseste casa lui parinteasca!

Totusi, doctorul asculta si mai departe, fara nici o suflare, povestea lui Ragaiac. Numai ochii i se umezira, din cauza loviturei nervoase pe care i-o daduse puterea grozava a numelui auzit. Ragaiac este insa mester povestitor. Doctorul e singurul basarabean caruia-si deschide sufletul, iar ceilalti ascultatori erau din trei cei mai buni prieteni din vechea tara; fata de altii, indiferenti, Ragaiac nu povesteste niciodata astfel de lucruri. Iata de ce, mai ales acum, Ragaiac ii este doctorului nespus de simpatic. Dupa ce vor termina de vorbit, el il va lua cu sine la masa si-i va spune de ce povestea asta din urma l-a facut sa se cutremure de sus pina jos. Dar incetul cu incetul, inainte ca doctorul sa poata spune ceva locotenentului, acesta a si inviat din noaptea nefiintei pe Natalia Alexandrovna. Nu numai numele ei aducea acum sufletul doctorului la gura, dar imaginea ei, ea intreaga.

Ragaiac povestea ca-n viata lui n-a mai vazut asa dansatoare. Mai raminea aci ultima picatura de indoiala, care tinea in loc pe doctor. Natalia nu era dansatoare, sau era o dansatoare ca oricare alta, ca orice domnisoara rusoaica vesela si amatoare de baluri. Dar Ragaiac explica mai departe: ascultatorii nu trebuie sa creada intr-o jucatoare minime, de unde? Natalia Alexandrovna juca nu creatii personale sau compozitii dupa cine stie ce opera muzicala. Ea juca vreo citeva jocuri rusesti prea cunoscute si altele ceva mai putin obisnuite, dar stiute. insa farmecul ei personal era totul, ondulatiile corpului, miscarile sprintene ale picioarelor. si ochii. Da, dansau si ochii! asigura Ragaiac pe ascultatorii uimiti. Dansau si ochii ei si dupa ei dansau toti ochii spectatorilor, ai ofiterilor, ai civililor si ai tuturor barbatilor din sala, ba chiar si ai femeilor. Niste ochi aproape negri... insa, de aproape, castanii...

- N-ai invitat-o? se informa unul.

- Cu neputinta, raspunse Ragaiac, cu neputinta. Era luata cu asalt. in fiecare seara acei cari pareau obisnuitii localului ii ofereau banchete intregi. N-as fi putut sti care era favoritul ei, mai degraba cred ca ii schimba, potrivit cu darnicia lor. Erau tot oameni bogati cei din jurul ei; iar ca sa patrunzi la dinsa pe drum sentimental, intelegeti ca trebuia cheltuit ceva timp. Or eu a trebuit sa revin. Dar nopti in sir jocul ochilor ei - fiecaruia i se parea ca se uita numai la dinsul - si jocul picioarelor ei goale mi-au otravit si mi-au mingiiat, in acelasi timp, grele ceasuri de insomnie...

- Picioarele goale? gemu doctorul de asta data sufocat si rosu. Toti risera cu inteles la aceasta intrebare prea gifiitoare. Iar Ragaiac completa:

- Goale pina-n sold si albe si drepte. Ah, am mai spus-o eu, taria rasei asteia sta in picioare...

si el urma sa-si etaleze convingerile asupra poeziei unui picior feminin cu arta construit. Doctorul nu mai auzea nimic decit un vijiit care se facea totusi ca-i iese din urechi in afara, ca la scoicele de mare. Mina lui inainta tremuratoare spre povestitor si gura lui bilbii:

- Dar un semn, un semn putin mai sus de genunchiul sting, o pata mica, rotunda, cafenie, n-ai vazut...

Fu intii putina tacere si cei de fata nu stiura daca sa rida or sa priveasca uimiti. Unul spuse:

- Cum vrei dumneata sa se vada asa ceva de la distanta?...

Iar altul adauga:

- Alunita de pe picior... E ironic doctorul...?

Atunci risul izbucni in toata puterea lui si doctorul se ridica infricosat. Ragaiac vorbi tare, ca sa intreaca hohotele, putin cam indirjit ca admiratia lui sincera e luata in deridere.

- imi rezervam totdeauna masa imediat linga estrada, asa ca picioarele ei pot spune ca mi-au intrat in ochi... Dar n-am vazut nici o alunita, doctore, erau perfectiunea insasi... si daca ea va trece prin Chisinau vom pleca s-o vedem cu totii... Sa vedem daca are sa va mai arda de ris si daca o sa mai puteti vedea alunite pe minunile acelea... Nimic, nici umbra unui punct.

Acum fu rindul pieptului zdravan al doctorului sa plesneasca intr-un ris formidabil, cutremurator. Era un ris pornit cu atita pofta ca toti ceilalti se uitara unul la altul, apoi se asociara la el spre vadita agasare a lui Ragaiac. si tocmai cind abia acum ei credeau ca incep sa priceapa de ce rid, risul voinic al doctorului incepu sa se ogoaie ca tipatul unui balonas care se dezumfla.

"Daca nu e semnul, nu e nici ea!" parca striga cineva in capul doctorului. si ochii lui incepura sa se stringa, devenira mici, mici cit cuprinsul unor gauri de ac.

Doctorul se repezi ca o vijelie prin odai, pina la fotografia mai mare. Babusca, femeia mica si zbircita, care-l pofti la masa si pe care el o alunga cu racnete teribile, se inchina ingrozita in dosul usilor si, multa vreme, ceilalti argati numai din spaima ochilor ei putura afla ca inauntru cu domnul doctor nu se petrece lucru curat. Apoi, dupa suspinele ei, incepura sa vorbeasca suspinele doctorului, care razbateau tocmai pina aici, afara. intr-adevar, doctorul cazuse pe-o canapea si plingea, cu fotografia in mina. Pentru el rochia asta de sepie taia orice putinta de convingere, daca semnul acela nu fusese mai mic decit i se paruse si lui, daca putea fi neobservabil pentru un spectator care admira doua picioare goale in necurmata miscare si agitatie a dansului. Dar pentru toata lumea cealalta rochia nu mai exista, picioarele ei goale sunt devorate de toate lacomiile desfrinate, sunt minjite de toate ochirile destrabalate.

Oricine, bucurindu-se de un ragaz mai larg decit un privitor in treacat, ar fi putut nazari semnul cel mic, inecat in pudra si farduri - oricine s-ar desfata cu privelistea minunatelor picioare in repaos, l-ar descoperi usor. l-ar mingiia, l-ar saruta. Doamne, si citi ar putea fi acestia, citi au putut fi, se cutremura doctorul si geme.

Pe urma se ridica dirz si strabate lungul odailor cu solida lui caicatura barbateasca. A fost nedrept cu nevinovata fotografie, pe care a izbit-o cu atita furie de scindura. Nu se putea sa nu se vada, ori cite farduri ar fi indesat peste el. E un semn vizibil, si-aduce perfect de bine aminte, il vede de parca acum citeva minute i-ar fi dainuit dinaintea ochilor.

Nu se poate, imposibil... nu este ea, Natalia Alexandrovna, care a turburat noptile locotenentului astuia afemeiat, care-si negustoreste frumusetea cu bogatasii orasului bucovinean.

Sotia lui este fotografia aruncata jos, cu rochie decenta, cu rochie care-l impiedica sa examineze amanunte scumpe, discrete, insuportabil de dulci, tocmai pentru ca nestiute de nimeni, si pe care numai un inconstient nemernic ca dinsul le poate aduce in discutie si-n hazul unor betivi si unor ofiteri libidinosi. Doctorul ridica tremurind fotografia de jos, isi cere iertare, o stringe la sin.

- Nu e ea, isi spune necontenit. Asa e, idolul meu, ca nu poti fi tu?... nu poti fi... nu esti...

si glasul incepe sa i se moaie iarasi si suspinele incep iarasi sa se ridice grele din adinc.

- Nu esti, nu poti fi... plinge el si apoi totul se preschimba in urlet si-n zvircoliri. De ce nu esti tu?... Nu se poate... Tu trebuie sa fii... Tu... Te rog sa fii... Te rog sa fii... sa fii... sa fii... Trebuie sa fii! urla el lovindu-se cu pumnii in cap.

Sala e, intr-adevar, mare, incapatoare si luxoasa. Candelabre de becuri revarsa o lumina prea vie, prea patrunzatoare pentru ochii de târgovet, de multa vreme nemaiobisnuiti cu lumina electrica. Doctorul si-a ales masa din vreme, chiar linga estrada. Lume zgomotoasa soseste necontenit si ocupa locurile. in toate partile se aude: Natalia Alexandrovna, Natalia Alexandrovna. Primele numere ale varieteului trec aproape neobservate; aplauze razlete, ba chiar si fluieraturi.

Doctorul nu se simte la locul lui; emotia il inabusa prea din cale afara, il stringe cu gheare subtiri de git. s-apoi, asezindu-se aici, parca s-a angajat si el pentru un numar de varieteu. Artista o sa-l observe in plin joc, are sa dea un tipat, sa-l strige, Numarul de joc se va preschimba in drama curata. si-atit. in melodrama: isi vor cadea unul in bratele altuia si el o va smulge din localul desfrinat, o va duce din zarea ochilor pofticiosi, lesinata, la subtioara, ca un pachet. Dar boldul curiozitatii incearca zdravan pe doctor, ii porunceste sa ramina, sa vada tot, sa asculte tot; sa stie cum si-a petrecut femeia asta noptile, toate noptile in cursul lung al atitor ani. Gindul cel bun il indeamna acum de-a surda sa fie tare, sa sfirseasca totul cit mai repede cu putinta; nu trebuie sa vada nimic! Ce s-a petrecut pina acum apartine trecutului, groaznicelor necesitati, catastrofei spaimintatoare, care a cutremurat lumea din temelii. Ba gindul bun il mai sfatuie sa se ridice de-acum, sa mearga in cabina ei, sa-i strige sa-si topeasca fardurile de paiata, sa se spele, sa se spele zdravan, sa redevina ea; cea demult.

insa intr-un suflet de barbat, care nu si-a vazut sotia de ani si n-aude de ea decit prin brusca, staruitoare si irezistibila rumoare publica, viermele curiozitatii face teribile ravagii. Astfel ca doctorul ceru chelnarului sa trateze cu ocupantiii vreunei mese din fund (erau ocupate pina la una si toti din jurul lor erau electrizati de asteptare) un schimb, pentru ei cit se poate de convenabil. Un astfel de gust ii fu indeplinit de buna seama la repezeala. Aci, in fund, intr-adevar, se simti mai la locul lui. Cel putin nu se va da in spectacol si-apoi, pentru ochii lui, semnul de pe picior va apare si la atita distanta; pentru ceilalti, e firesc, el sa nu se bage de seama nici linga rampa. Pentru ca tot asta ramine marea mingiiere a doctorului, care-l indeamna sa doreasca, sa voiasca din toate puterile, sa se roage lui Dumnezeu... sa fie ea! atit si nimic mai mult; in oceanul imens si turmentat prin care a trecut, nimeni, nimeni n-a vazut micul, dulcele, sfintul semn, unde, pentru el, s-a strins tot sufletul ei

Masa aceasta din urma e asezata in dreptul usei, iar in usa s-au ingramadit citiva intirziati. Cei mai aproape de doctor sunt: un ofiter si un civil. Un tinar sublocotenent mic si pirpiriu cit o gigilice, dar stralucitor imbracat. Obrazul i-e supt ca la un tuberculos, iar ochiul ii inoata, exagerat de monoclu, in luciul celei mai scabroase libidinii. inainte chiar de a deschide gura larga, de degenerat, doctorului nu i-a placut deloc. Dar acum, rind il aude, apoplexia e gata sa-i sfarme in bucati creierul caruia i-e dat sa auda atit de grosolane insulte (Dumnezeule, cine poate spune daca nu sunt adevaruri!) la adresa sotiei sale.

Sublocotenentul dascaleste pe tovarasul sau cum trebuie sa procedeze, ca sa fie primit la noapte in camera Nataliei. Foarte simplu: n-are decit sa-si sopteasca dorinta la urechea chelnarului aceluia inalt si slab, chel si cu favoriti Evident, trebuie cinstit si chelnarul, dealtfel probabil ca are, si de la ea, la suta.

Din nefericire, tariful trebuie sa fie foarte urcat, precit a auzit. Ei n-a mai incercat, de când a auzit de isprava unui alt ofiter din artilerie, pe care nu-l cunoaste personal dealtminteri - si care i-a luat astfel inainte. Dimineata i-a pus femeii pe masa 500 lei. Larma, scandal, in cele din urma a trebuit ea sa taca, pentru a nu-si strica reputatia de artista... si a nu fi taxata de cocota...

- Pe de alta parte am auzit ca e in cautarea barbatului ei, despre care ar fi aflat ca e refugiat in Rominia...

Doctorul se intreba de ce nu cheama imediat chelnarul, sa plateasca si sa plece numaidecit. Sa aibe taria demna de-un adevarat barbat de a-si inabusi odata aceasta stupida curiozitate, a carei febra il macina acum ca boala cea mai cumplita. isi cauta sotul asadar? Foarte bine: prin urmare va bate ea la poarta lui. si atunci n-are decit s-o intâmpine cu toate onorurile pe care le merita. Totusi doctorul gaseste ca e stupid sa paraseasca sala chiar de acum; e caraghios sa faci atita amar de drum, ca sa pleci fara sa vezi ce te intereseaza. Taria e sa nu te lasi recunoscut si sa intorci spatele fara a adresa o vorba. in cazul asta ar fi mai de dorit sa cheme chelnarul celalalt, cel inalt, slab, plesuv si cu favoriti, si sa-i ceara toate lamuririle. Doctorul isi incredinteaza dorinta unui picol agil, dupa ce se convinge ca ofiterasul tuberculos si tovarasul lui nu mai sunt in preajma-i. si raspunsul ii vine numaidecit: cel chemat e ocupat cu niste mari comenzi. Dar cum termina, soseste numaidecit. stie el ce doreste domnul: mai este timp destul.

si doctorul se mira cum picolul se indeparteaza, rinjind cu inteles la dinsul, fara sa-i fie capul croit si spart in doua de sticla asta de licheur.

Dar de ce in halul asta!? se intreaba infricosat doctorul. in definitiv e de inteles: te faci dansatoare, cedezi unuia si altuia, ai doar atitea piedici de infrint ca sa ajungi la liman. Dar cind ai ajuns atit de aproape de acest liman, cind nu-ti mai lipsesc decit citiva gologani pentru o noapte si trei ceasuri de cale ferata, ce rost mai are aceasta prostituare? Nici cea mai josnica femeie nu se prostitueaza de placere... Dar una ca... dar Natalia... Natalia Alexandrovna, fata mindra, fata si sotia de baron... imposibil... cine stie ce confuziune de nume, cine stie ce individa de proasta conditie...

si paharelul de licheur, umplut necontenit din sticla, pe care chelnarul i-a lasat-o pe masa, la porunca, face naveta, la intervale de vreme din ce in ce mai scurte, spre gura lui lacoma...

"Cine stie ce drojdie, ridicata deasupra de clatinarea asta generala", isi continua doctorul gindul... "Dar n-are sa-si ierte niciodata ca a fost muncit de-o astfel de banuiala, daca dezmintirea va veni numaidecit... si trebuie sa vie..."

Paharelul se inalta spre a face, pe buza-i de jos, saltul mortal al dustei.

"Mindria ei... cu cine s-o compari?... Frumusetea... hm... dulcea ei frumusete... hm..."

Paharelul.

"Doamne, cind ii va mai fi dat sa vada aceasta frumusete?... Pe cea adevarata, pe cea asteptata? Peste cit timp, peste citi ani... cit ma vei chinui...?"

Paharelul.

Cind ea ar putea fi la un lat de mina de aci...

Cind in citeva secunde s-ar putea face minunea...

Paharelul.

Aci, intr-adevar, mina lui Dumnezeu cea sfinta ar putea efectua o minune... Mina, nevazuta de altii, aratindu-se numai pacatosului care-i cere interventia: misterul divin pastrindu-si astfel chiar in aceasta sordida incapere, chiar in mijlocul acestei cete inconstiente de dezmatati, imaculata-i candoare si nepatrunsa-i putere.

Paharelul.

Ca sa-i aduca... ce sa-i aduca?... Pe frumoasa lui... pe Natalia Alexandrovna preschimbata in... c...

Paharelul de asta data se ridica numai pina la jumatate si coboara plin inapoi pe masa.

"Doamne, cum va fi voia Ta... Doamne, cum va fi voia Ta... Las inaltei Tale intelepciuni sa hotarasca soarta mea... si eu ma voi supune si voi primi totul cu bucurie, asa cum orinduiesti Tu..."

Deodata rumoarea se inteti prin sala. Zgomotul vocilor atinse la moment paroxismul, apoi incepura sa scada. Sisiituri se auzira din toate partile. si soapte: Natalia Alexandrovna... Natalia Alexandrovna...

Doctorul ingalbeni si se apuca zdravan cu miinile de dunga mesei.

"Dumnezeule, la vointa Ta, Dumnezeule... sa fie ea, Dumnezeule, Doamne Dumnezeule, domn al parintilor nostri... sa fie ea... de clipa asta depinde... Sa fie ea, Dumnezeule!... ea sa fie! ea sa fie!... Natalia Alexandrovna..."

Luminile se stinsera in sala si se intarira pe estrada. in spatele doctorului izbi un curent rece, care-l infasura ca un cearceaf cu apa, de parca toata sala ar fi crapat si s-ar fi pustiit deodata si toate vinturile zarilor si-ar fi dat intilnire aci. Doctorul dirdiia si se tinea de masa, sa nu cada jos de pe scaun de atita dirdiit:

- Sa fie ea, Dumnezeule!... Ea, Natalia mea, Natasa mea, Natasenca... Pe scena navali o sclipire intensa de zapada scaldata in soare, care se strinse ca un troian imaculat pe scinduri.

Aplauze izbucnira si strigate formidabile de admiratie. Aratarea de nea statu mult asa inghemuita in sine, apoi incepu sa se desfasure: un brat ca o imparatie de visuri se ridica serpuitor, apoi altul, tragind in sus capul inca aplecat, umerii de omat, bustul, pintecul, inaltele picioare. in sfirsit figura se ridica semeata... Era ea: Natalia Alexandrovna.

Aplauze. Strigate, tipete; bestia cu mii de capete admira in felul ei. Pina acum nu-i sarbatorea decit frumusetea aproape nuda. Ochii doctorului cazura tremuratori in jos, pe picior; deocamdata nimic, dar el inca palpa locul putin deasupra genunchiului... Drace, unde cauta? la dreptul? Imbecilul...

Dar acum femeia si-a aruncat picioarele goale in aer in aceeasi parte, unul in unghi drept, altul in unghi obtuz... si dansul porni salbatec si alb... o statuie incontinuu modelata in nor.

"Ea este!" se lumina deplin doctorul. "in intregime ea". Semnul nu i l-a vazut... "Ba, da... uite-l... se vede, de minune, se vede de minune, chiar in joc... Cine stie cum a tinut picioarele, de nu s-a vazut cind era in repaos... Dar, iata, odata cu jocul s-a aratat si semnul..."

Dupa fiecare dans, Natalia Alexandrovna disparea parca izgonita de canonada apriga a aplauzelor, cari o readuceau apoi numaidecit inapoi ca un magnet sonor. si ea isi arata pe rind toate fatetele talentului. Doctorul nu mai cugeta. De citeva ori se forta sa puna oarecare dichis in lumina care-i inunda creierul, dar trebui sa renunte: lumina statea acolo compacta si grea, imposibil de destelenit. Numai cind ea isi primea plecata ultimele aclamari, el descoperi o spartura prin care putu sa-si priveasca in gind. Dar numai atit putu nazari acolo: "Frumusetea asta orbitoare a fost intii numai a mea si va mai fi numai a mea. Numai a mea, numai a mea". Iar gindul asta unic tinu pina cind Natalia Alexandrovna se schimba si aparu in local, ca orice consumatoare, imbracata de seara. Atunci, la privelistea framintarei care se produse, intrecere de omagii, scaune impinse, mese indepartate or apropiate, chemari si comenzi, risete si tipete de fericire, doctorul isi regasi supletea facultatilor lui mintale obisnuite. O masa mare se durase in mijlocul salei si o multime de haine negre, or de uniforme, or si chiar de vestminte femeiesti dorira sa fie convivii sarbatoritei. Acum Natalia Alexandrovna era asezata fata in fata cu sotul ei, dar mesele razlete dintre locurile lor inca impiedicau intâlnirea privirilor. Doctorul avea limpede constiinta ca ea nu-l observase inca, sau mai bine nu-l recunoscuse, cu toate ca uneori se uita incoace. Dar si el se ferea acum s-o priveasca prea de-a dreptul, cind ea se intorcea spre dinsuL infruntarea cea teribila era rezervata pentru timpul cind spatiul dintre dinsii se va libera definitiv; si lucrul da semne ca se va petrece in curind, pentru ca dansatorii abia de mai puteau sa se invirteasca pe estrada. Se cerea tot mai insistent: "loc! loc!" si loc se facu. Dar acum perechile in virtej fringeau si mai rau liniile vazului. Doctorul astepta: cind jazzul va face pauza, revelatia in sfirsit se va produce. Cineva atinse atunci usor mineca doctorului; era picolul care-i da semn sa priveasca intr-o anume directie. Cutremurindu-se din radacini, ca la inceputul jocului Nataliei, doctorul isi repezi ochii intr-acolo; si parca i-ar fi izbit cineva cu o cravasa, asa clipira de dureros, cind in directia indicata, sarmanul nu vazu decit pe chelnarul lung si slab, cu favoriti, facindu-i semn de rabdare: "n-a uitat, va veni acum, timpul nu c pierdut"...

Dar doctorul uitase. si aceasta neasteptat de teribila aducere-aminte ii sfisie sufletul in lungi fasii, ca panglicile nenumarate ce atirnau, in chip de poale, din corsajul dansatoarei care precedase pe Natalia. Toata durerea lui atipita de succesiunea repede a fugarelor si stralucitoarelor privelisti, ce se degajasera ca o aureola in timp, din simburele frumusetilor femeii sale, i se revarsa acum in fata si-l ameti. Dar acum era momentul actiunei. Doctorul isi reveni repede si-si trasa cu siguranta dirza planul purtarei in fata surprizei puternice a sotiei sale.

O privire de gheata, posomorita ca norii din decembrie, intimpinind goana incoace si bratele intinse ale uimitei frumuseti. Ah, bratele din timpul jocului, intinse spre dinsul...!

- Alexandru, Sasa...

- Doriti ceva, doamna?... Cu ce va pot servi....

- Pardon, nu sinteti dumneavoastra doctorul... Alexandru Calomfirov?...

- Nu, doamna, e o confuzie... scuzati...

si-n fata privirei ei ratacite si-a fringerii miinilor:

- Dar va rog, luati loc... imi face o nespusa placere... sa va revad...

- Sa ma revedeti?

- Da... am impresia ca v-am vazut ultima oara acum cinci ani la mosia dumneavoastra din...

- Sasa, tu esti... Ce insemneaza jocul asta...

- Ce insemneaza jocul dumneavoastra, doamna? Dumneavoastra sunteti artista aici... admirata, anturata, iubita... tarifata... scuzati, dar asa mi s-a...

Orchestra a incetat deodata, dansatorii s-au despartit si alearga insetati, care incotro, spre mese. intre doctorul Calomfirov si sotia sa frontul de bataie s-a deschis. El o fixeaza cu ochi enormi si ea il priveste de asemeni, ingrijorata parca... intoarce ochii si apoi revine... si-l priveste din ce in ce mai infricosata... Dar ramine inca la locul ei... insa degeaba! Doctorul nu mai dezlipeste ochii de pe dinsa, desi ea nici nu-l mai priveste; dimpotriva, raspunde in dreapta, in stinga, ride, goleste paharul cu sampanie. Dar doctorul o fixeaza inainte; un sfert de ceas ochii lui n-au slabit-o. Jazzul reincepe acordarea instrumentelor. Femeia se scoala, o miscare a doctorului: Natalia Alexadrovna isi ia noapte buna de la comeseni. Pieptul doctorului se umfla: in sfirsit! Pe urma isi intinde coatele in laturi, se destinde. Trebuie sa-si gaseasca pozitia care sa para mai normala decit toate. intovarasita doar de doi insotitori, un domn batrin si un colonel, Natalia strabate parchetul cu pas sprinten - mai mult aluneca - direct spre dinsul. Doctorul isi vira un deget pe dupa guler ca sa mai tempereze apasarea dureroasa a butonului ps iesitura beregatii. Ea e infinit de seducatoare si de frumoasa cu cit se apropie; tot singele din fata doctorului a pierit.

ii zimbeste prietenoasa, il atinge in treacat cu mineca pardesiului si trece inainte. Doctorul se repede drept in sus. Dar ea iesise. si trecuse fara indoiala pe-aici, pentru ca, dupa spectacol, trebuia sa iasa si ea, ca toata lumea, prin usa cea mare a localului.

Din citeva salturi doctorul a ajuns la usa.

- Natalia!

Artista s-a oprit. Cei doi insotitori s-au oprit de asemenea, dar ceva mai la distanta.

- Natalia!

- Ce doriti dumneavoastra? intreba ea in cel mai perfect accent românesc. Cine sunteti...

- Lasa comedia asta...

- Comedia?... E interesant... nu va cunosc...

- Dupa cinci ani nu-ti mai cunosti nici barbatul?

Ea izbucni in ris, grozav de amuzata:

- Asta e nostim. Nici n-am fost maritata...

- Natalia, Natasenca, dar e de necrezut ca poti sa ma tratezi astfel... sa ma dai in astfel de spectacole in fata unor necunoscuti... destul ca viata din ultima vreme...

- Domnule, n-oi fi vrind acum sa joc cu dumneata teatru de Pirandello... Ma confundati desigur cu cineva, cu care seaman probabil foarte mult.

- La dracu! confuzie si la nume si la figura... mai bine lasa glumele... Esti sotia mea, si-acum, pentru ca te-am descoperit in aceste conditiuni...

- Nu va privesc pe dumneavoastra conditiile vietei mele...

- Natasenca, iertata sa fie viata ta din urma. Frumusetea ta sterge orice pata de pe ea, oricit de grava tea acoperite, holba ochii speriati prin deschizatura usei.

Ai mila de mine, copila... Cinci ani te-am asteptat, cinci ani ti-am sarutat fotografiile... si tu asa imi raspunzi?... Sunt inca bogat, mi-am regasit si am redobindit averea de aici, vei fi iarasi nobila si bogata Natasenca, numai tu sa ma urmezi... Nu poti sa glumesti cu mine in felul asta, Natasenca; ti-am vazut doar semnul, in timpul spectacolului!...

- Semnul?...

- Da, semnul de la genunchi...

- Regret ca mai e si un semn la mijloc. Altfel, cum povestesti ca esti de bogat, eram gata sa te recunosc. Din nefericire insa, n-am nici un semn la genunchi... dumneata esti prada unei puternice obsesii... asemanarea mea cu fiinta pe care o astepti te-a facut sa vezi si semne acolo unde nu sunt deloc. Pentru ca imi pari de buna credinta, iata, iti voi arata, aci, de fata si cu domnii... care genunchi doresti?

- Sfirseste odata cu aratatul genunchilor de fata cu domnii! gemu el cu sufletul strivit. Dar ea rise acum cu toata pofta, il batu pe umeri prieteneste si-si desfacu miinile in laturi, ca si cum l-ar fi poftit sa seada pe un scaun.

- De care domni vorbesti? Suntem doar singuri...

Doctorul se-nvirti aiurit intr-un picior si holba ochii; erau intr-adevar intr-o alta incapere, intr-o camera inchisa... Dumnezeule, unde mai vazuse el odaia asta... dar era camera lor de dormit de la mosie, de la mosia ruseasca dinainte de razboi.

- insa te avertizez, ii spuse ea virindu-si mina pe sub rochie ca sa-si desprinda catarama jartierei - te avertizez... sunt tot asa de rusoaica precum esti dumneata de havaian.

si trase teaca matasoasa a ciorapului, descoperind brusc albeata lucie si orbitoare a rotulei...

Doctorul se freca la ochi, se intinse si se ridica din fotoliu, extrem de inciudat ca un om fara imaginatie ca dinsul a putut avea aievea un vis asa de complicat.

C-a fost treaz in tot timpul asta, i-o marturisesc mucurile nenumarate de tigari care stau claie in scrumiera, afara de cele ce s-au raspindit primprejur. Acum, la urma, si poate si mai inainte, din cind in cind, a mai atipit cite oleaca, dar isi aduce aminte ca intr-un timp s-a plimbat foarte nervos de la un cap la altul al odaii. Sticla de licheur ajunsa pe fund si paharelul de alaturi ii confirma ca printre atipiri, dupa fiecare dus si intors la masuta, mai da pe git cite o dusca tare, intocmai ca la barul din Cernauti. Dar ii pare bine ca s-a petrecut astfel. Timpul a trecut asa nesimtit; acul cel mic al pendulei, in forma de turn de minastire, a lasat in urma miezul noptii si pina miine dimineata, cind poate avea in sfirsit in gara asta pacatoasa primul tren spre Cernauti, va putea trage acum un somn bun si linistit. Acum stia ce avea de facut.

- Natasenca mea! ii spuse el fotografiei. Draga mea scumpa... cine stie ce cumplite rastristi au facut pasul tau sa alunece... Fii fara grija, copila mea... Te voi smulge din mijlocul lor si te voi aduce, chiar in noaptea in care te voi vedea... Fara a mai astepta dansul tau si fara pinda pe la usi. Lasa-i sa te astepte si sa bata din palme de nerabdare si sa tropaie pin-or plesni din copitele lor despicate... Vei fi iarasi stapina casei acesteia si a mea... Nu-ntelegi... povestea ofiterului... visul meu... teate acestea sunt vestiri de-ale necunoscutului... tu trebuie sa fii, nu poti fi decit tu... ceva anume trebuie sa se intimple in existenta mea.

si el saruta iar si strinse la sin fotografia, cind in usa urmara sfioase batai:

- Ei, ce e? cine e? ce vreti acum la miezul noptei? striga doctorul, care abia acum isi aduse aminte ca in afara de aperitivele de la Trofimov si de licheururile de aici, nici la prinz, nici seara nu gustase nimic.

- Lasa-ma acum cu masa voastra...

Capul imbrobodit strins al Babusei, cu barbia si fruntea acoperite, holba ochii speriati prin deschizatura usei.

- Marimea voastra, ingaima ea...

- Ce vrei, spune odata...

- O femeie... afara... aci, in sa...

- Ce femeie... ce doreste... e bolnava? Acum nu stau de asa ceva... Miine plec cu trenul...

- Spune ca e... intii ne-a spus ca vine cu vesti chiar de la barina noastra...

- Ce zici?... Ce spune?... Ha, de la barina... Unde e? Adu-[o]-ncoace... Adu-o... Ce mai astepti?

- Aci, in dreptul usei, mi-a spus insa ca e chiar barina noastra...

si-si facu semnul crucii.

- Numai ca sa vedeti...

- Iesi, cind am spus... ad-o numaidecit incoace...

Primul avint al doctorului fusese sa se repeada singur, sa dea de parete pe babornita asta bilbiita si sa aduca pe sus, incoace, pe Natasenca. Dar visul de adineaori il trecuse prin prea multe peripetii ca sa nu-i dea acum o mare siguranta de sine. Asadar, pentru ca ea venise singura, de la sine, pocaita, infricosata, nu strica deloc ca el s-o primeasca putin mai rezervat, mai banuitor... Vrea sa-i auda putin tonul plinsului, vrea sa-i auda blestemul sincer cazind pe viata-i de pina acum, vrea s-o vada torturindu-si miinile si muscindu-si buzele, pentru ca iertarea sa fie cu geamat si singe. Vrea sa vada si el putin teatru, de cel tragic, de cel adevarat, cu scrisnete si cu strinsul genunchilor... si nu cu sampanie si cu picioare ridicate si cu chiote de desfriu. Chiotul durerii ii trebuie acum!...

Dar ce are de nu mai intra, ah, ah, e greu momentul revederei cind cugetul e incarcat de scirna... si-n acest timp, tremurul nestapinit al miinii stingea chibrit dupa chibrit in zorul de a face odata lumina.

Bataia se repeta in sfirsit in usa.

- Da! Poftim. Sa intre! Intra!

Usa se crapa putin, apoi in deschizatura care se largea tot mai neagra, o aparitie lugubra, un morman de zdrente si o figura de mort se ivi. Aratarea mesteca in falcile iesite ceva ca un fosnet de cearceaf, un cuvint, numele lui, apoi facu citiva pasi fara control si se prabusi pe covor. Babusa impinse usa pe din afara, dar doctorul avusese timpul s-o vada facind din nou ingrozita semnul crucei.

El se lasa moale pe fotoliul pe care traise cea mai mare parte a visului. Femeia plinse multa vreme in tacere, cu capul in covor, si doctorul o astepta de asemenea fara un cuvint, fara nici o putere, fara nici o idee, sa termine.

Tirziu de tot ea se ridica, sprijinindu-se greu in ciolanele moi. Doctorul facu o miscare s-o ajute, dar recazu la loc, intre bratele fotoliului, neputincios...

- Dumneata zici...?

Instinctiv facu intrebarea in ruseste si ea ii raspunse tot in ruseste, slaba, dar cu vocea ei, cu vocea ei de-atunci, cind a fost bolnava de friguri, si el singur a ingrijit-o.

- Daca dumneata imi dai voie sa spun asa... ti-e in putere sa-mi dai sau nu voie... Hotaraste, stapinul meu.

Se mai indreptase putin din sale si corpul tinse doar o parere spre mindria lui de demult. Doctorul tresari. Dar unica-i sclipire de nadejde muri odata cu triumful razelor de lampa, care putura in sfirsit separa, pe fata ei supta, gropitele sinistre ale varsatului greu. [sic]...

Doctorul isi incinse fruntea cu palmele. Femeia incepu sa-si povesteasca trecutul. Cind semnele nelinistei taranesti s-au agravat, s-au refugiat cu totii la oras. Casa insa le-a fost confiscata, parintele si fratii inchisi... mai pe urma impuscati. Crede, nu stie sigur. Ea a fost invitata la un oficiu, pe urma la altul... i se daduse o odaia proasta linga grajdul casei parintesti. Peste noapte, nacealnicul sovietic care-i facuse aceasta favoare a sculat-o cu batai puternice in usa sa-si ia plata. O camera linga un grajd boieresc era danie mare. Ea insa la imbrincit, l-a izbit cu toata puterea si a izbutit sa scape... Dar s-a simtit urmarita; a alergat astfel pe strazi cu auzul infiorat de zbirniitul gloantelor. Norocul i-a fost spitalul de contagiosi care i-a rasarit in drum. Portarul a vrut s-o opreasca, dar ea a strigat: "Nu te atinge! Vei lua boala de la mine!" inlauntru, ingrijitoarea de serviciu a inteles-o si i s-a facut mila. A cautat s-o apere, a dat-o drept ruda a ei. Dar daca origina ei era astfel usor de ascuns, in schimb frumusetea, oricit incerca s-o mascheze, ii producea necontenit neplaceri. Pina cind Dumnezeu s-a milostivit si i-a dat bubatul mare. si corpul ei a ramas ferit de orice prihana...

Ultimul cuvint facu pe doctor sa sara in picioare. Se duse la lampa si-i mari fitilul. Cu subita crestere a luminii gaurelele obrazului se largira si ele hidos. Atunci se apropie infiorat de ea si apuca marginea otrepei ce-i servea de acoperamint; cu o smucitura dusmanoasa ii rasfrinse zdreanta in sus. Picioarele scheletice aparura flasce si mumifiate, ciuruite de urmele bolii. Toata frumusetea lor fusese pierduta pentru veci, dar ceea ce vrusese anume doctorul sa vada, semnul amintirilor si al infrigurarilor de odinioara, era la locul lui, deasupra genunchiului sting, cafeniu, pufos si rotund ca un iris caprui de ochi. Cind doctorul se ridica, vazu fata de stirv schimonosindu-se amarnic in ceva care vrea sa fie suris de pudoare surprinsa si ingaduinta.

Dar toata aceasta strimbatura ridicola pieri deodata, cind ochii, singuri frumosi, mari, excesiv de mari, ai cadavrului inviat, ai acestui varsat negru in persoana, intilnira figura consternata a doctorului. Femeia sovai si lacramile o podidira ca un suierat; isi apasa cu vrasmasie zbuciumul pieptului cu palma. incerca zadarnic sa construiasca vorbe; saltatul necontenit a ceea ce fusese sin ii preschimba cuvintul in guitat. Cind izbuti sa se faca auzita, doctorul desprinse limpede si hotarit:

- Trebuie sa plec?...

- Nu, asta nu... Natalia Alexandrovna... (abia pronunta doctorul acest nume)... nu poti sa pleci, pentru ca aici e casa ta... esti sotia mea doar...

Natalia Alexandrovna isi pierdu iar cuvintele, cari trebuiau sa exprime recunostinta ei, in profuziunea de suspine; atunci voi sa-i apuce mina, dar doctorul si-o smulse:

- Lasa astea, Natalia Alexandrovna. Deocamdata iti trebuie un somn bun...

- stiam eu ca esti generos, putu ea in cele din urma sa geama... stiam eu pentru cine ma lupt... altfel... puteam sa ma strecor si altfel... chiar si atunci, Alexandru Calomfirov... Ca multe altele...

- Bine, bine, Natalia Alexandrovna, despre asta vom mai vorbi noi miine... cum iti spun, iti trebuie un somn bun... si miine o baie buna... asta se cuvine mai ales corpului tau neprihanit... Miine trebuia sa plec la Cernauti, dar ramin... Trebuie sa-ti fac rost cel putin de citeva vestminte de casa... nu pot sa te prezint asa slugilor, cu toate ca tu ai apucat inainte... pe urma o sa-ti aduci tu croitorese... Pentru ca, eu, draga mea, trebuie sa plec neaparat, peste trei zile, trebuie sa plec neaparat... La Cernauti. Afacerile sunt afaceri...

ii spunea acestea indrumind-o grabit spre dormitor, pe care vrea sa i-l cedeze. El avea sa revie in birou. Pe drum ea sovai deodata si vroi sa se reazime de dinsul; dar el se feri instinctiv. Ea se sprijini atunci de zid si continua drumul astfel.

- Reazima-te de de mine, Natalia! o indemna el fulgerat deodata de remuscarea involuntarei cruzimi.

Natalia paru ca nu-l aude si el nu repeta. in dormitor ii dadu camasi de noapte de-ale lui, isi lua ramas bun, rizind prietenos si fals, si fugi, uitindu-se pe coridor inapoi, ca de spaima unei fantome.

Se lasa pe fotoliu[l] visului dintii si incerca sa atipeasca; in vis, Natalia Alexandrovna de la Cernauti il astepta in odaia unde-o lasase si-i arata, pe piciorul stralucitor de alb si neted, semnul reaparut. Facea mare haz de uimirea lui.

Hazul deveni apoi hohot, hohot cumplit, hohot de plins. Doctorul intredeschise genele: varsatul negru, in genunchi, plingea pe fotografia de demult a Nataliei Alexandrovna. O stringea la piept si plingea, iar doctorul statea nemiscat ca sa nu tulbure visul cel nou. "Pentru tine, Alexandru Calomfirov, numai pentru tine am facut asta... iarta-ma!" se auzea, printre suspine, soaptele strigoiului. Doctorul auzea minunat de bine si astepta infrigurat; daca ea va pleca pe usa, isi spunea, totul nu-i decit o alta fateta a aceluiasi vis, bun de trecut timpul pina la plecarea trenului de Cernauti. Dar el nu indraznea sa se miste, ca sa nu i se para ca se trezeste iarasi in plina realitate.

- E vis, striga aproape de bucurie, cind fantoma disparu intr-adevar pe usa, pe usa nu a coridorului, ci a antreului pe unde aparuse intii. E vis! A fost vis! batu el din palme si facu lampa mare. Fotografia Nataliei era la locul ei si doctorul nu mai avu nici o indoiala; scoase ceasul din buzunar sa vada cit i-a mai ramas pina la ora plecarei. Dar abia atunci vazu scris mare pe dosul cartonului oblong al fotografiei: "Dormi linistit, nu a fost decit un vis. Natasenca, 25 aprilie 192...".

Cind a scris, cind a scris! se intreba infiorat doctorul, cazind inapoi pe fotoliu... Daca n-a vazut, insemneaza ca un moment a atipit de-a binelea... Dar ce importanta pot avea toate astea! Important este: ce va face acum? acum?... sa atipeasca oare inainte? Fotografia ii spune lamurit: Natalia Alexandrovna ii spune, il indeamna lamurit:"dormi linistit, a fost un vis"... ea a avut taria sa scrie astfel cu mina ei de schelet... cu mina care a fost odata cuib de... care a fost... si care azi... azi a scris cu atita siguranta... care a taiat cu atita putere...

- Nu se poate, nu se poate! rageste doctorul tisnind in mijlocul odaii. Nu se poate, Natalia Alexandrovna...

si porneste izbind usile, porneste in lungul strazei linistite, in noaptea cu luna matinala si ciopirtita, urlind, ridicind toata lumea din paturi:

- Natalia, Natasa... Natasenca...

Alearga in noaptea cu lumina sepulcrala ca intr-un vis. si tirgovetii apar la geamuri si privesc din intunerec ca in vis. Iar el trebuie sa alerge inainte, pina la capat, constiinta ii porunceste sa alerge inainte, pina la infricosata trezire - sau poate, cine stie, pina cind cei iasiti de prin porti si din ganguri il vor destepta si-l vor linisti ca totul, de la inceput pina la sfirsit, n-a fost decit un vis, un acces prelung si grav de nebunie.





Visul


Aceasta pagina a fost accesata de 942 ori.