• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Vin nou

Zapada cazuse toata dimineata, inceata si lipicioasa. La prinz statuse, iar dupa-amiaza un vint caldicel si zberengaiat o prefacea in baltoace murdare, ce se inmulteau si se lateau necontenit, gata sa transforme toata piata, cit era de mare, intr-o mlastina desavirsita.

Oraselul dormita. Cu norii aceia atit de jos, de-i atingeau toate coperisurile, parca il invalise cineva cu o musama neagra. La ceasul acesta, unicele vietati care se aflau in piata, erau : Cristache, vardistul cu no. l la git, si o pereche de porci care adulmecau petele de zapada, scormoneau ochiurile de apa hleioasa si grohaiau nemultumiti. Oraselul - bogat in podgorii cu faima - dormita, caci era a doua zi de Craciun si cam de la data aceasta sfinta vinul cel nou incepea sa fie bun de baut pentru un adevarat pod- gorean. Pina si cele trei circiumi, "berarii de primul rang", erau desarte, cu toate ca la ora asta de obicei forfoteau de musterii. scoala primara, fara transperante si fara nici o noima, parea pustie de cind lumea. La farmacia cu geamuri exagerat labartate si pictate cu litere albe, un asistent tinar picotea pe o carte. Cafeneaua lui Bela, pitica la fel cu stapinu-sau, avea obloanele trase : nu primea de sarbatori. Spre cele patru puncte de zare porneau patru strazi ; sau, mai adevarat, veneau din zari sa se verse in mlastina pietei ca patru riuri de pustiu. si deasupra intregii privelisti, mohorite si sterpe, se inaltau amenintatoare si sinistre, ca doua enorme figuri suprapuse de orb, cele doua caturi ale primariei ; pe imensa fatada, doar doua usi si patru ferestre...

Cristache, care dormita, de asemeni, incotosmanat in suba lui de oaie, pe banca, linga scara de piatra a monumentalului edificiu, isi surprinde capul tras de povara somnului tocmai cind e gata sa-i cada pe genunchi ; tresare deodata, speriat de tipete stridente. Mina apuca autoritar capul scurtaturii groase de cauciuc, ce-i sta atirnata cu o curelusa pe dupa incheietura. si ochii strapung vazduhul ca sulitele.

- Iar se paruiesc dancii ! descoperi el o mica invalmaseala la imbucatura drumului ce vine de la gara.

si talpile cioboatelor greoaie se pusera automat sa bata baltoacele, in goana marunta, spre restabilirea linistii, acolo unde musamaua somnolentei generale fusese sfirticata.

Cei patru tiganusi pareau patru stegari intilniti neasteptat pe cimpul de bataie, si-n lipsa de alte ajutoare, hirjonindu-se eroic intre dinsii, incerca fiecare sa inchine drapelul inamic cu o mina si sa-l apere pe al sau propriu cu o alta. Caci toti purtau placarde albe cu slove groase rosii, tintuite in virfuri de prajini inalte, spre a fi vazute din cit mai multa departare.

Ivirea de Goliat a lui Cristache in valmasagul lili- putan avu de efect imprastierea instantanee a razboinicilor, ai caror dinti atit de albi, aparind in acelasi cimp pe toate fetele lor albe in ris sonor, il lamurira se gardist ca n-a fost vorba decit de o copilareasca pacaleala.

La o apreciabila distairta de dinsul, grupul se strinse, se potoli din fuga si, inaltind cit mai sus cu putinta placardele cu litere strigatoare, incepu sa racneasca in cea mai deplina armonie, rar si scandat :

- Aaaasta seaaara maaare baaal in saloon la pri- mariiiiiie...

in "salon" la primarie marele bal a inceput. Cele doua ferestre de sus si usa cu balcon dintre ele arunca trei lungi vapai tremuratoare in curmezisul pietei. Cu toate ca e iarna si usile sunt inchise, Cristache aude faramituri de muzica scoborindu-se pe scari pina afara la dinsul. El contempla acum din negura grupurile de fete care urca sprinten scara de piatra, infasurate in fisiuri si-n stralucitoare piei de dobitoace. De sub blanurile grele, cad spre pamint spume de dantele, prin care piciorusele salta ager pe trepte, parca aruncate de arcuri din pantofii inalti. Citeodata saluta vreo familie complecta, de la tatal scund si rotund ca un dovleac pina la al doisprezecelea vlastar, cu pantaloni scurti si cu urechile acoperite de doua clape, cazute din caciulita ; familia desigur nu-i raspunde, caci nu-l vede in negura. Cristache nu lasa totusi mina de la caciula pina nu numara patrusprezece, si cu cea batrina, cincisprezece, caci e familia domnului ajutor de primar si ofiter al "partii tivile".

Tineri veseli, cei mai multi cu sepci de licean pe ceafa, pentru ca smocul frizurii sa fie vizibil sub cozorocul cit o lopata, patrund in grupuri zgomotoase, miriind cintece sau discutind aprins, baltind vorbirea cu cuvinte straine, pocite. Din cind in cind se incrunta ; sub globul intrarii apare cite-un pirpiriu gatit spilca in negru, cu miscari stingace :

"A dracului calfa, ce s-o fi bagind printre boieri ?"

Cristache a urmarit somnoros aceasta forfota de aparitii izvorind din adincul noptii si poleindu-se deodata in reflexul singeriu al globului. Cu ultimele grupuri, s-a retras si el pe banca pitita de dupa rina scarii mari de piatra... Daca ar fi sa-si prinda mintea cu astia, apoi toata noaptea ar trebui sa "circule" de colo pina colo. Asa, insa, pina dis-de-dimineata, cind s-or satura de topait, el poate sa se ingine cu visul, in caldura molicica a buleandrei captusita cu lina lunga de oaie.

S-a asezat. Prin cascatura intrarii se furiseaza, necontenit de deasupra sunete armonioase. Acum, ca miscarea a incetat pe scara de piatra, se aud perfect basul si toba mare, cu talgerele - instrumente pentru care Cristache are un deosebit respect... Celelalte se pierd in izbucnirile acestora, ram-pam-pam, ram-pam-pam. Cristache da inminunatit din cap... muzica lui pas'doi, saraca ! Ram-pam-pam, ram-pam-pam. Deodata muzica s-a oprit: poate s-au inchis usile de sus. Dar nu, a fost o parere. Iata : ram-pam-pam, ram-pam-pam. Citeodata e atit de voinic zbucnetul metalic, ca topaie parca si primaria, atit de strasnic vibreaza. Cristache casca satisfacut. Apoi, pornind de sub radacina nasului, isi desface in compas aratatorul de degetul mare, plimbindu-le pe mustata a oala. Cu zbucnirile si opririle ei muzicale, primaria i se pare o uriasa armonica, pe care o mina nevazuta o indeasa din intunerecul nemarginit de deasupra, apoi o trage de caciula ascutita in sus.

Cind tace primaria, incep cele trei berarii de primul rang, ce privesc chioris la namila care le-a inghitit clientii. Degeaba ! Zvonurile de laute, la fiecare deschizatura de usa, par un biziit de muste pe linga armonica gigantica. I-auzi, a inceput din nou : ram- pam-pam, ram-pam-pam... Bietele musculite, le-a inghitit barzaunul... "Of, ce mai bas are 42 : ram-pam- pam... Zbing, zbing, zbing... si cita mai toba... of, Doamne, si zici sa mai mori..." si Cristache atipeste pe nesimtite, leganat de racnetele diminuate ale uriasei guri de alama.

La circiuma lui Axinte, usa s-a dat cu putere in laturi si o larma salbateca de glasuri se zbate acolo intr-un clocot inversunat. "Iar scandal! mormaie Cristache, neindurindu-se sa se ridice de pe banca. Vai de biet gardist, saracul, nu i-e dat si lui sa aibe o zi de Craciun cum se cade !" Cristache a pus fluierul in gura. El stie ca doi din camarazii sai sunt invoiti departe, la tara, iar cel din urma, no. 4, face permanenta garda pe strada domnului deputat, de unde are consemnul sa nu se miste chiar daca ar lua foc tot orasul. Cu toate astea, el tine amenintator tignalul intre buze si asteapta cu incordare sa dea alarma. Dinaintea cir- ciumii Iui Axinte, in lumina searbada a geamurilor murdare, vede siluetele betivilor agitindu-se. Unul incearca sa se ridice pe un cal si, dupa mari sfortari, ajutat de ceilalti, izbuteste. Atunci deodata larma se ogoaie si betivii bat din palme ca la intruniri. Strigatele de ura si de bravo covirsesc armonia primariei. Cristache ramine inlemnit : "Opozitia I" geme el, frecindu-se Ia ochi. Dar nu, nu ; nu e nici macar un vis urit. E opozitia in persoana, si a pornit calare, inconjurata de alai, incoace, spre bal, unde e si domnu deputat, si domnu primar, si domnu ajutor, si domnu ofiter al partii tivile... Ei bine, dar asta intrece orice margine ! Sa te puna pe lucru in sfinta zi de astazi... Asta e rivolutie...

Rivolutia inainteaza inceata si tumultoasa. Cristache, cu tignalul in gura, cu o minâ incordata pe cauciucul scurt si gros si cu cealalta pipaindu-si revolverul in tasca de piele de la spate, arunca priviri strapungatoare in negura prin care larma se apropie tot mai zgomotoasa si mai dirza. Aha, opozitia ride...

Iata-i, cei dintii au si intrat in lumina. Dar parca-s tineri de tot ; calfe de pe la tabacurii, ucenici, haimanale, si se prapadesc de ris.

"Ce dracu or avea ?... A, iata si pe calaret... Dar asta e... a... pai e d-ai nostri ! Nae Cazangiu... mace- laru... aaa... pai nu e nimic... aici e altfel de plan...

Al dracului dom' Nae, e beat mort... iar face vreo sotie de-ale lui de betie..."

Cristache ramine in umbra... Gura lui, care a aruncat dintre buze tignalul cu snur rosu, se strimba acum de ris. stie el cine mi-i domn' Nae ; pregateste acum vreo pozna... dar ce-are [a] face ? E de-ai nostri...

Zgomotoasa procesiune s-a oprit. Acum e toata scaldata in lumina. si zarva e din ce in ce mai grozava : strigate, risete, indemnuri... "Hai odata... sa te vedem. inainte..." "P'ff, laude..."

Deodata calul se ridica in doua picioare. Cazangiu il loveste in sale cu potcoavele tocurilor si-l mina zgomotos : "Di, hi... f're-a dracului de gioale !..." Calul se invirteste pe loc ; dar bratele voinice ale lui dom' Nae string haturile din ce in ce mai scurt. Calul s-a ridicat din nou in doua picioare, sforaind cu inversunare, apoi cele doua copite dinainte s-au lasat pe a patra treapta. Dar domn' Nae da pinten cu spor. Acum calul isi muta si picioarele din urma pe treapta dintii, apoi, prinzind curaj, incepe sa urce picior cu picior, treapta cu treapta. Un ura formidabil rasuna, lautarii, care au venit nestiuti cu gloata, izbucnesc pe nebanuite intr-un imn de triumf, iar dom' Nae Cazangiu agita caciula, chemind parca vitejii dupa dinsul, asa cum Cristache vazuse in cartea feciorilor lui pe Avram Iancu. Calul cistiga reduta treapta cu treapta... Iata-l sus...

Lumea aplauda, cinta, lautarii se intrec. Cristache se prapadeste de ris. il stie el bun de sotii pe dom' Nae, dar la una ca asta nu s-ar fi asteptat pentru nimic pe lume.

"Mai, mare nazdravan..."

- Traiasca Nae Cazangiu ! rasuna un glas.

- Urrraaa... raspunde toata gloata si, o data cu ea, Cristache, care inchina si inchina, nemarginit de incintat, din cap.

Multimea se imbulzeste acum pe scara de piatra, pentru a vedea pe Cazangiu strabatind vestibulul primariei. Copitele rasuna metalic pe ciment, trezind ecouri speriate pe dupa usile inchise, cu cartoane strimbe si prafuite : "Arhiva", "Casieria", "Secretarul"... Potcoavele calului aluneca pe pardoseala lucioasa, dar potcoavele lui dom' Nae ii tin din scurt pintecele, si calul nu poate sa-si piarda echilibrul. in cele din urma picioarele dinainte ale dobitocului se infig biruitoare pe prima treapta a scarii intortocheate de lemn, cu covor de dimie pe mijloc, care duce sus, in sala balului.

si calul incepe sa urce...

Multimea este acum in delir. Cristache se tine cu miinile de burta. Deasupra, cei din bal se imping claie in rampa si primesc cu aclamatii pe cel care, indemnindu-si calul, batindu-l incurajator pe grumaz, mingiindu-l pe frunte, ii alunga nelinistea, ce se lamureste tot mai mult in nechezaturile desperate, in ochii holbati peste fire, in narile umflate, in spuma deasa ce-i infloreste pe bot, de parca ar tine un bulgar de zapada in dinti. Dar Cazangiu e calaret bun, si ascensiunea a trecut acum de prima invirtitura a scarii...

Multimea parca a tacut si urmareste atenta rezultatul. Numai Cristache este doldora de veselie. Cu figura lui rizatoare, cu glumele si chiar cu coatele inteteste pe vecini la haz ; apoi ochii ce-i ard ca de betie se alunga unul pe altul, catind sa intilneasca pe-ai domnului comisar, care s-a ivit in capul scarii, tragind cu greu un picior prins in multimea inghesuita. Cristache vrea sa prinda surpriza inveselitoare pe chipul sefului si sa schimbe cu el o privire reciproca de hazoasa admiratie.

Dar chipul comisarului e mai teribil chiar decit al calului. intre buzele lui tremuratoare, tignalul porneste intr-un vuiet lung de disperare. Pe figura lui Cristache a aparut numaidecit atunci, ca o proiectie, infatisarea severa a datoriei. si tignalul lui raspunde scurt si ascultator.

- Cristache, ce mi-ai facut, Cristache, nataraule ! se ia domnul comisar cu amindoua miinile de chica neagra, creata, mare, ca de poet.

Cristache, care se gasea tocmai printre cele dintii rinduri ale curiosilor, din citeva salturi s-a oprit la coada calului. Comisarul, scoborit in graba, a apucat de dirlogi.

- Pardon ! Nu admit! protesteaza don' Nae.

- Zit !...

Murmurul multimii intervine :

- Lasa-l, domnule ! Da-i drumul ! Jos cu el!

- Zit ! racneste Cristache, agitind cauciucul.

in ajutorul fortei publice au mai sosit: usierul primariei, pompierul si lampagiul. Cuvenitul proces- verbal se incheie in huiet mare, in ciripit de pasari, in muget de vite, in miorlait de pisica indragostita, intrerupt brusc de furioase latraturi de dulau ragusit. Un violent schimb de cuvinte se inteteste deodata intre cele doua caturi. Dar domnul comisar, care a sfirsit ultimul colac al mestesugitei sale iscalituri, da neturburat sentinta :

- La sectie !

Dom' Nae, care, ajutat de zeci de miini, a izbutit, in sfirsit, sa descalece, isi incordeaza bratele. Prin brate insa curge vin nou.

- Sa nu ma atingi, Cristache, ca...

- Zit! ii taie scurt Cristache, in vreme ce mina se infige nemiloasa in gulerul contravenientului... Un'te trezesti aici ?

Domn' Nae incearca o rasucire, dar bratul vinjos al lui Cristache, dintr-o singura miscare, il si repede in parete.

- Sa nu cerci sa ivadezi, ca te-a luat mama dracului !

In urma lor, ajutat de autoritati, calul coboara cu greu treptele. Iar ecourile nenumarate ale pustiilor arhive, trezite din somn, raspund vehement, pe acelasi ton, strigatelor, injuraturilor, chiraiturilor, huiduielilor multimii. Sub comanda celui mai bun amic al lui domn' Nae, lautarii au inceput un mars de mort.




Vin nou


Aceasta pagina a fost accesata de 840 ori.