• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Un calator

Prin fereastra larg deschisa a compartimentului, plesniturile rotilor pe sine navaleau necurmat odata cu aerul rece al noptei de primavara, umplindu-i plâminii de racoare si zdrobindu-i timpanele sub lovituri de ciocane. Siluete carbonizate de copaci stingheri apareau fugar in cadrul cercevelelor; uneori se desfaceau cu totul din bezna, apropiindu-se amenintator si scuturind in aer sute de brate inspaimintate; dar monstrul de fier, in goana-i dezmatata, le aluneca zglobiu printre ghearele fantastice si negre si se pierdea zanatec in adincimi tot mai necuprinse de intunerec.

De pe bancheta pe care incremenise cu ochii tinta la geamul vagonului, inghemuit in pardesiul subtire si friguros, privea uimit la acesti hecatonhiri reinviati parca din adincimile vremurilor; ar fi vrut, poate, ca unul din bratele lor schiloade si informe sa pravale gonasul de foc din fagasul lui fieruit; sa-l rostogoleasca deodata intr-o prapastie neprevazuta, groaznica, fara fund.

Apropia pleoapele si intrevedea printre gene scena formidabila a catastrofei. Detunaturile rotilor ii cresteau atunci haotic in pavilioanele urechilor, ii dadeau senzatia exagerata a unui tumult inspaimintator, brazdat de-o serie discontinua de trasnete cutremuratoare, sfisiat de tipete dureroase si vaier omenesc. Se simtea tirit in abis si stringea ochii de groaza si de multumire abia indraznita. Ce nu era in stare sa faca singur, ar fi voit sa savirseasca neprevazutul.

Dar trenul zbura inainte prin bezna de tacere, cu ropot si detunaturi de avalanse. si el se inghemuia si mai mult pe bancheta ingusta, se incovriga in sine ca un pui in ghearele unui uliu, neputincios si in voia fortei care-l ducea naprasnic si nepotolit.

Acolo, la capatul calatoriei, il astepta, pentru firea lui, ceva deopotriva mortii. Cea mai teribila umilinta. il astepta[u] ochii severi si trufasi, a caror mindrie o infruntase odata, o batjocorise, o strivise sub dispretul sau taios si obraznic si a caror indurare trebuia sa o ceara acum: doi ochi, sute, mii de ochi; ii vedea scinteind in noaptea de afara, necrutatori, ironici, vicleni, amenintatori. Doi dintre ei se apropiau chiar, incruntati, salbatici, corosivi; ii simtea arzindu-i vederile, strapungindu-i tesuturile fetei; incetul cu incetul se inconjurau in conturul unei figuri cunoscute si tepene. incepea sa tremure. Simtea invaluindu-l suflarea parinteasca cu suflul rece, umed, de cavou. si auzea pentru a nu stiu citea oara cuvintele care-l sfichiuiau ca plesnituri de foc:

"Ce mai cauti acum, du-te...”

Acest "du-te” il sfredelea ca un burghiu, ii da toti fiorii sfirsitului. isi simtea sufletul micsorindu-se, stringindu-se, topindu-se, strivit sub o greutate covirsitoare.

Dar tresarea indata, infricosat, ca un bolnav furat de inceputurile agoniei; se scutura din frigurile delirului; isi simtea sudoarea care-i prelingea fruntea racindu-se si racorindu-i zvicnelile timplelor; iar fata de lamiie se schimonosea intr-un zimbet fara curaj.

Privea atunci nauc la ceilalti calatori, cari sforaiau pierduti, diafanizati in lumea searbada, fumeginda, a lampionului. Le cerceta in expresiile inlemnite ale fetelor daca nu cumva i-au urmarit pe sub ascuns vreun gest nepotrivit, involuntar.

Dar mirarea, ingrijorarea, groaza, care se ceteau pe aceste figuri de panoptic, era ceva cu totul strein de viata. Usurat, se aseza atunci mai bine intre razematoarele locului ingust.

De buna seama, aiurelile acestea proveneau din oboseala calatoriei. De aproape doua saptamini pe drum! Din tara acea streina, departata si posomorita si pina aci, in apropierea orasului parintesc! Doar singur observase: cu cit drumul se prelungea, cu atit se ingrasa in minte-i negura, incilcindu-i gindurile.

Nu-l va alunga, fara indoiala; nu va avea taria sa fie atit de crud.

il va ruga, il va implora, ii va cere iertare, chiar in genunchi, de va fi nevoie. si batrinul e prea mindru ca sa nu fie induiosat de atita umilinta.

ii va povesti toate ororile foamei care-l gonea din urma.

Toate ratacirile prin orasele acelea sure ale strainatatei, in asteptarea unui succes imprecis, care n-avea sa vina niciodata. ii va spune cum a risipit astfel tot ce-i ramasese de pe urma mamesi; cum decazuse apoi incetul cu incetul, fugind din loc in loc, urmarit d3 creditori, de portarei si de tot felul de agenti rosii sau negri, ca de un nor sinistru de pasari rapitoare; cum ocupase rind pe rind cele mai josnice slujbe; cum isi vinduse pina si hainele si rufele, cum vinduse si cea din urma podoaba, pe care o mai pastra de la mama-sa, pentru a putea lua drumul tarei natale; o relicva scumpa, la care tinea ca la un idol - aducatorul lui de noroc - si pe care o ferise cu cea mai mare indârjire de toate avinturile necurate ale slabului sau suflet.

Toata aceasta mizerie progresiva va incinta pe batrin; il va ferici; il va face sa sara in sus de multumire ca i se implinise profetiile.

"Nu-ti spuneam eu? ii va zice. Nu-ti spuneam? Marturiseste singur.”

il va aproba atunci, si batrinul va fi tare multumit. De atita multumire, il va ierta. Mai ales infringerea finala, hotarirea de a se intoarce si a pleca genunchiul dinainte-i, il va incinta cu desavirsire.

Fara indoiala, albit de batrinete, va fi pierdut mult din indaratnicia trecuta; va avea cuvinte mai bune pentru el; il va primi ca pe un fiu ratacit, va taia vitelul cel gras. Amintirea moartei, pe care o jicnise atita in viata, ii va fi sadit in suflet saminta omeniei. Cu neputinta sa nu-l ierte si sa nu-l primeasca!

Aromit de somn si de blindetea celor din urma inchipuiri, ochii i se lasau de plumb; dar la prima atingere, pleoapele se respingeau iar, speriate. Gindul alungarei se reintorcea necontenit, tiran si ucigator, cu tot cortegiul de groaznice inchipuiri aievea, de catastrofe imaginare, de cosmaruri cu ochii deschisi. Constiinta distantei care se micsora la fiecare plesnitura a rotilor ii aducea tot mai dese tresariri de friguri.

Tot timpul calatoriei aceasta rotire de senzatii il zdrobise sub contrastul aspectelor ei opuse, care se perindau cu o regularitate matematica. Dar niciodata ele nu-i aparura decit intr-o forma neclara, nesigura, invaluita de mister si de groaza.

Acum insa, in apropierea imediata, scena primirei i se prezenta in spirit cu o luciditate care-l uimi; il prinse cu totul in tesatura ei de amanunt; il covirsi sub puterea de adevar a viziunei.

O, nu-l va alunga. Dar il va umili cu toata bucuria acea pe care o avea sa umilieasca oricind si pe oricine. Cu bucuria cu care dusese la mormint, umilind-o pina dincolo de viata, pina-n ultima clipa, pe mocnita-i tovarase de zile.

invinsul inchise ochii. Amintirea mamei muribunde ii facu sufletul in bucati. Cum nu gindise in tot timpul drumului la cea mai de seama cauza a plecarei!

Revazu patul celei pe moarte si-i auzi sughiturile agoniei. Resimti indignarea straveche impotriva calaului tenace si metodic. si-aminti de razbunarea pe care o fagaduise intinsei in cosciug, in soapta celui din urma sarut. isi aminti de toata nobila-i minie de revoltat romantic.

Cea mai teribila razbunare! ii veni sa surida de oroare si dezgust. Se va duce tremurind in fata atotputernicului criminal, cum ii striga odinioara in certurile lor grozave; si-i va implora mila! Va ride poate, de va fi nevoie, de amenintarile de odata si, vai de scumpa moarta.

si vazu in gindu-i mutra sarcastica a obedului, plecindu-se asupra-i, rosie, instelata de fibre vinete; ii simti mirosul acru, abia perceptibil, de vin si apa de gura, si-i auzi vocea gaunoasa si risul poznas:

"Zi, asta ti-a fost razbunarea? intr-adevar teribila... Ha, ha... m-ai facut de ris, iubitule; ai indraznit sa te intorci in halul asta, cu zdrentele astia, cu mutra asta! Vai, teribil te-ai razbunat! De ris m-ai facut, de ris. Ha, ha, ha, ha... maica-ta te priveste satisfacuta de-acolo de unde o fi... in sfirsit ai imblinzit-o... Am un loc de intendent... ti-l pot oferi... Nu-i asa c-ai razbunat-o? De ce nu vorbesti? Ai venit aici sa-mi taci?”

El va trebui sa raspunda si sa rida afirmativ. Frate-sau, caruia, la plecare, ii strigase "las si sclav” si care, fara indoiala, va fi de fata acum, la intoarcere, va suride cu ironica compatimire.

Va geme atunci de durere si rusine; dar gemetele se vor topi in git, intr-un ris voios si lingusitor; un ris care va trebui sa fie cit se poate de sincer.

Vor veni si orasenii, obisnuitii casei. Va veni si ea, acea pe care, in mindria-i exagerata, in increderea oarba pe care o avea in fortele sale, o refuzase pur si simplu, in ciuda "atotputernicului”; pentru ca, in doi ani de dragoste tinereasca si sfioasa, o gasise fara sufletul de care el credea ca are nevoie. Va veni tot orasul; toti ochii aceia care-i rasarisera pe neasteptate din puterea noptii.

si auzi iarasi risul uscat al obedului. "il cunoasteti, ha, ha! E noul meu intendent. inainte imi era fiu, inainte de a-l dezmosteni... conform, conform, ma iertati, conform articolului... iertati.... din cauza de insulte grave. il cunoasteti? E cel de care va plingeati ca nu va saluta, ca va face prosti in discutii si va intoarce spatele pe strada. E cel care-mi striga ca am omorit pe mama-sa, ha, ha, parca-mi facuse ceva biata batrina! Nu cu otrava, domnilor, nu cu cutit, domnilor, nu cu revolver, domnilor, ci cu ce credeti? Cu, domnilor, cu umilinta, domnilor... asa mi-a strigat dumnealui, in fata, in dos, la toata lumea... fostul meu fiu; mi-a strigat razbunare! ca in romane; sa mori de ris, nu altceva; ca ma va da el gata, asa cum i-am dat eu pe mama-sa.

...Este el, draga vecine, cel care ti-a strigat ca nu te-ar lua nici de servitor; acuma mi-este intendent; daca vrei, iti poate aduce un pahar de vin bun sau chiar poate sa-ti toarne, ca sa te speli. Pentru ca... ha" hase razbuna teribil... iubite vecine... dupa cum vezi..."

ii reveneau astfel in minte frinturi de fraze pe care le mai auzise cindva, atunci. Acum le intregea le potrivea una linga alta, le grada in discurs.

Vocea batrinului ii rasuna clar in ureche; figura lui ii plutea limpede dinaintea ochilor; figurile tuturor ii apareau iscoditoare, surizatoare, vesele, gata, ca de obicei, sa pufneasca in ris de poznele acestui bufon senil, bogat si puternic, stapinul tuturora, cu imensa-i avere si cu binefacerile-i mari si mici; sa rida cu hohot de prostiile lui, prefacindu-se ca-i apreciaza humorul. sleahta intreaga de provinciali abrutizati si prefacuti, atit de rudimentar prefacuti; turma pe care o dispretuise din tot sufletul, pe fata, pe care o batjocorise fara nici o crutare, pe care o umilise la rindu-i cu toata cruzimea ori de cite ori i se oferise prilejul; asa cum umilise si pe tatal sau!

Batrinul nu se va lasa pina nu-l va jicni din nou dinaintea acestei multimi. Cum va putea sa-i suporte murmurul si sarcasmul nerod?

...Trenul parasea tocmai penultima statie, facindu-si loc printre macazurile zvicnitoare care se rareau din ce in ce. incetul cu incetul isi lua tot mai mult avint spre limanul de groaza. Prin cadrai geamului, din ceata sura, se nazareau in departari imense mogildete antediluviene.

...Va fi si ea de fata si va zimbi, pudica si rosie de placere, de satisfactie...

...Cu neputinta! Nu va cobori. Va merge inainte, tot inainte; se va da jos in gara numai pentru a-si prelungi biletul de drum. Da, asa va face. Intendent? Dar va putea gasi locuri mai bune aiurea in tara aceasta, unde venea la atitea cunostinte pe care, face sa-si dea seama, trebuie sa le fi capatat acolo, printre streini, desigur.

Ideea aceasta, care-i veni pe neasteptate, il umplu de lumina si bucurie. O lespede paru ca i se ridica de pe suflet. ii veni sa zburde de fericire; si, neputind face altceva, isi muta picioarele unul deasupra celuilalt. Cum nu gindise oare mai demult?

Ba nu. Va ramine o zi in oras. Va merge sa vada mormintul martirei. Va cauta sa se intilneasca cu batrinul; si-l va sfida. il va lasa sa rinjeasca de bucurie vazindu-l ca se intoarce invins si jerpelit; si-i va intoarce spatele cu acelasi dispret elegant de acum cincisprezece ani. si-l va lasa uluit de mirare si de ciuda; va lasa un intreg oras nedumerit. il va vedea si ea si la inceput va zimbi miloasa, jicnitor de miloasa; de trista-i infatisare. Dar o va infrunta cu privirea si-o va amuti si pe dinsa cu tenacitatea-i de fier. La fel, la fel ca acum cincisprezece ani. Un oras intreg va ramine uimit si nu va sti, nu va putea sa inteleaga de unde atita trufie, atita putere de vointa. O, de va fi stapin pe sine pina la capat! De-l va ajuta sfinta moarta cu amintirea-i mintuitoare; de-i va calauzi pasii si-i va intari cugetul cu surisul ei de dincolo de moarte!

Asa va face, asa va face!

isi freca miinile buimac de norocul care-l lovise pe negindite. Ochii ii clipeau stralucitori. si rostogolisul rotilor nu-l mai inspaiminta; il intarea, dimpotriva, parea a lua parte la bucuria lui, era chiar cintecu-i de triumf in drum catre izbinda.

Va pleca apoi in ziua urmatoare. Ei vor fi si mai mult uimiti. Vor scorni fel de fel de inchipuiri. imbracamintea lui detestabila va fi motivata indulgent de insasi imbecilitatea presupunerilor care se vor isca. O vor da-o pe seama originalitatei. il vor socoti bogat si puternic; si atit de tare in cinismul lui, incit sa-i pacaleasca in modul acesta! il vor petrece pe drumu-i, pe care-l vor crede comod si indepartat, cu invidia lor. si a iui. si a ei mai cu seama!

"Iar el, in vremea asta, va incepe din nou urcusul istovitor al neajunsurilor.

isi simti ochii umezindu-se.

Va fi mai norocos in propria lui tara? Va putea gasi un colt de camin si o imbucatura de piine? Ori va retrai tragedia grozava care-l alungase inapoi de peste mari si tari?

ii va fi oare fatala dirzenia din urma? Va sti, atunci, sa moara cel putin ca un viteaz?...

Se cutremura. Ideea mortei latente si incete de care fugise atita cale, ca s-o reintilneasca la capatul calatoriei, il facu sa scrisneasca din dinti, ca prinsul intr-o capcana mestesugareasca.

Vai, trebuia sa dea ochi cu batrinul! Trebuia sa-i cada in genunchi, sa se roage, sa-l implore... Dar daca-l va goni, nu va strica oare totul?

...Nu-l va alunga, fara indoiala. Nu va avea taria sa fie atit de crud. Sau, mai bine, atit de putin crud. il va opri sa-si satisfaca pofta de a injosi si de a-si arata invinsul nesatiosilor sai admiratori. Iar el va sti sa rida de glumele si rautatile parintesti.

Strinse pumnii si inclesta falcile.

... Va sti sa-si infringa cerbicia tineretei; va sti sa rida zgomotos, sa se prapadeasca de ris, sa marturiseasca ironic cit de caraghios era cind ameninta cu razbunarea, cit era de fals, de banal, de melodramatic... mai ales cind jura... va sti sa-si cistige o bucata de piine cu sudoarea fruntei, bufon al unui bufon...

... Doamne, de-ar fi batrinul tot asa de crud, sa-l opreasca!...

Trenul isi potolise viteza; rotile izbeau sinele in cadenta retinuta. si cadenta aceasta se potrivea de minune cu o frintura de cintec pe care o amintire naravase i-o aduse din departarile copilariei.

Asculta cu luare-aminte; rotile nu cintau altceva decit un crimpei de refren, pe care-l fredona deseori mama-sa in orele ei de scurta veselie. Aceeasi melodie, care revenea intr-una, mohorita, fara sfirsit.

Luminile orasului apareau pilpiitoare din albastrul intunecos al inceputului de dimineata. Pe bancile de alaturi, calatorii ceilalti sforaiau inainte, incremeniti in pozitii bizare.




Un calator


Aceasta pagina a fost accesata de 1016 ori.