• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Sfarsitul

Se lasa pe banca gradinei publice, ca dupa o fuga zdrobitor de lunga, fara ragaz si fara ogoire, ca atunci cind te alunga din urma o spaima de moarte. si totusi nu fugise deloc. Iar ochii nu aratau cit de putin expresiunea aceea minunata de mirare si de nebunie pe care le-o da groaza. Dimpotriva, ochii lui mari si copilarosi pareau acum uscati si scursi, iar pleoapele pleostite ii dau o infatisare de plins.

In vreme ce se stergea cu batista de sudoare, buzele ii soptira de mai multe ori: "in sfirsit!" si chiar mai tirziu, cind gindurile ii zburara departe, buzele sopteau la fel: "in sfirsit, in sfirsit!"

Era indata dupa prinz si gradina nu prea era populata. insa pe bancile raspintiei umbroase de alei tot se odihneau citiva. Uneori un pas rar si leganat de femeie facea sa-i creasca privirile. Dar isi spunea numaidecit:,,in sfirsit!" si ochii reveneau la loc, ca sub vraja unui cuvint sibilic. Iar pleoapele se pleosteau din nou si cearcane de tristete se largeau tot mai mult in jurul ochilor scursi.

Cei de pe bancile alaturate nici nu-l vedeau. Unul isi lasase capul pe dunga razamatoarei pentru a da drum inainte pintecului rotund; altul, cu capul intr-o mina si cu cotul pe-un genunchi, desemna cu bastonul cercuri si litere in pietris; al treilea zimbea in gol; iar o domnisoara se prefacea indiferenta si-si intorsese putin spatele, crezindu-se fixata de toti patru.

Birnea era cel mai tinar si mai elegant dintre toti; chiar poate singurul elegant. si domnisoara, lui, de buna seama, vroia sa-i atraga luarea-aminte cu atitudinea ei indiferenta si intepata. Dar Birnea urmarea indobitocit pe pietris jocul umbrei dantelate, pe care alergau de colo pina colo, in continua adiere a salciilor, pete micute de lumina, ca boabe de argint-viu.

isi aminti ca acum doua saptamini urmarise, tot de pe banca aceasta, tremurarea aceleiasi broderii de umbra si lumini, indobitocit de aceeasi povara, care astazi ii impinsese pasul incoace. Dar atunci miscatoarea priveliste ii adusese aminte picaturile de stralucire pe care soarele dupa-amiezelor le stropea prin invizibilele gaurele ale transparentului in odaia parasita, pe tapetul vinat al peretelui din fund, pe tablia divanului si chiar pe picioarele si pe hainele lor. Uneori chiar pe obrazul palid al Madei. El vroia sa stearga cu un sarut pata de lumina, dar pata abia dupa nenumarate sarutari se muta pe umarul rotund si negricios si, de acolo, cu mari sfortari, gura lui lacoma abia putea s-o alunge pe tablie.

Acum doua saptamini, a fost de ajuns atita - amintirea aceasta numai - ca "hotarirea" lui nestramutata sa-i fuga din minte ca si o pata de lumina. "Daca va veni, ei bine..." si-a zis atunci. si vedenia ei a si aparut de dupa boschete, aprinsa de gindul care-l ardea. S-a apropiat cu mersul ei rar si leganat si cu zimbetul ei supus si stapinitor. S-a asezat alaturi de dinsul si i-a pipait mina. Abia atunci el a inteles cu frica si bucurie ca-i ea intr-adevar. si-a vazut pe gitul ei o pata de lumina... si-n gradina publica nu mai era nimeni afara de dinsii; iar pata de lumina ridea cu hohot pe gitul negricios...

Birnea se cutremura si gemu. Domnul care scria litere pe pietris ridica putin capul, il masoara pe fuga si se cufunda iarasi in calculul arhimedic. Domnisoara, plina de cel mai adinc dispret, se intoarce de tot cu spatele.

Birnea fixeaza rondul de boschete care acopere portita pe unde a venit. si se simte atit de sigur de sine, atit de hotarit, ca amintirea care l-a facut sa geama il face acum sa rida. Priveste in directia portitei si-si sopteste vesel si totusi furios, de surisul sigur de izbinda, pe care-l preghiceste pe buzele celei ce va sa vina... cind va fi la trei pasi de banca: "O ridicare militareasca, un pas militaresc, ferm, hotarit si repede... si nimic, nici o privire in urma... o tarie de razboinic"...

...Petele de lumina au disparut de tot de pe pietris, broderia de umbra s-a destramat, pe bancile raspintiei s-au mai asezat doi trecatori si o bona cu copilul. Dinspre boschete nici un adevar, nici o aratare; ba intru tirziu de tot un servitor cu un cos gol si cu papuci ce plesnesc suparator pe alee, improscind pietricelele.

Birnea rasufla adinc si suierator. Pe figura lui o incordare de temut. Se ridica si porneste. si nimic militaresc in ridicarea, in pornirea, in pasul lui. Grumazul si spinarea-i sunt acum covirsite de-o povara neasemuit mai grea decit cea care il doborise pe scindura verde si virtoasa.

in cafenea parca s-a spart un obuz, atit e de mare inecul de fum. Prin ceata se aud clinchete de cutit in pahare, zumzet molcom de discutii, strapuns arareori de-o comanda sau de-un raspuns categoric de chelnar, game de riset... Prin norul de tutun becurile inseileaza incolacituri de foc; rime luminoase in borcanase de cristal. in fund, domnisoara de la casa, cu pieptanatura neagra, incercuita de-o diadema cit o coroana, conduce cu gesturi suverane serviciul de pe tronul de sticle colorate si pocale uriase. in rastimpuri obladuie mesele cu privirea furisa si ispititoare.

- Un coniac!

Birnea e la al zecelea. Iar Gogu Gorascu il masoara 1a ris.

- ...de doua saptamini?

- De doua saptamini.

- si n-ai mai vazut-o tu, de-atunci?

- De-atunci...

- Tu, Birnea...?

Un domn s-a apropiat de masa lor; a cerut voie sa ridice ziarul infasurat pe-un betisor si, fara sa astepte raspunsul, a pornit cu el, fluturindu-l ca pe un steag.

- De doua saptamini zici?...

Gorascu izbucneste intr-im ris subit si sonor, pe care-l continua fara nici o modulare si-l opreste tot asa de brusc.

- Imposibil, Birneo...

- De-ai putea vedea cit senin e in sufletul meu!... Sunt liber, liber, liber, scumpule! Numai de aste doua saptamini mi-a fost teama... dar ele au trecut asa de lin, asa de alinator, ca un riu potolit... Acum s-a terminat! Acum pot striga: liber, liber, liber!

- si ea n-a mai venit in gradina... ca atunci...

- N-am mai asteptat...

- ti-ai ridicat si bagajul?

- Cufarul, tot... impachetam chiar in toiul discutiei... Le-am si adus; sunt sus, aici, la hotel...

- si acum redeschizi procesul?

- Ce? Procesul s-a terminat...

!?..

- Nu stii? Sentinta era de doua luni definitiva... Mai ramasese transcrierea...

- si ai transcris?

Birnea priveste cu ochii rataciti spre domnisoara de la casa, pe care reflexul borcanelor de sirop o scalda in purpura si vis. in revarsarea aceasta rosiatica, cum seamana la ochi cu Mada! Parca ar fi in serile lor de iarna, cind dadeau drumul becului cel rosu.

- Cu siguranta ca n-ai transcris... spune drept...

- N-ai avut curaj... asa e?

Birnea se scutura ca de-o ispita. si parca impinsa de vointa lui, domnisoara de la casa si-a ridicat ochii deasupra reflexului purpuriu, in lumina mare si adevarata a tuturor becurilor celorlalte, albe. Este o alta si nu seamana deloc cu Mada... si e frumoasa si sunt atitea altele frumoase... si mai frumoase...

- Am transcris...

- Ai... Minti!... si Gorascu da iarasi drum râsului sau sonor si scurt: Minti...

- Baiete, un coniac...

Birnea priveste cu ochii larg cascati usa impatrita de la intrare, invirtindu-se necurmat pe pivot. Are rastimpuri momentane de repaos, pentru a porni iarasi in jurul ei. si la fiecare noua invirtitura, cite-o figura necunoscuta si banala e aruncata inauntru ca dintr-un automat. Birnea urmareste cu luare-aminte aparitiunea acestor fapturi nocturne, care pasesc toate la fel, aruncind priviri scrutatoare asupra meselor, zimbind cind au gasit pe cine cautau sau incruntindu-se nemultumite si pierind iarasi intre aripile vinturatoarei de la intrare. si simte vag ca aceasta forfota incepe sa-l ingrijoreze. Iar Gorascu s-a pus cu tot dinadinsul sa-i scoata cu clestele adevarul dintre buze...

- iti spun ca am transcris, intelege-ma odata...

- Pe ce-ai tu mai scump?...

Raspunsul soptit al lui Birnea nu mai lasa nici o indoiala. Gorascu s-a tras indarat, lipindu-se de speteaza scaunului, si-l priveste cu ochi speriati. Birnea il masoara inciudat si ochii lui cresc de asemenea...

- Nenorocitule, ce-ai facut?

- Ce trebuia sa fac de mult, abia mai raspunde Birnea, caci doar ultimele cuvinte se avid groase, de bas; primele n-au fost decit conturate de buze...

Birnea tuseste acum ca sa-si potriveasca glasul, apoi adauga:

- in sfirsit... s-a dus... Baiete, un coniac am zis.

si taria si regularitatea cuvintelor din urma ii dau curaj...

Dar ochii lui Gorascu il privesc tot mai speriati si parca si mai mult el se lipeste de speteaza scaunului. Iar ochii lui Birnea au devenit de asemeni neobisnuit de mari.

- Dar tu, tu tot o iubesti...

- Am transcris, iti spun...

- Tot o iubesti...

Birnea izbeste cu pumnul in masa.

- Am transcris!

Cei de la mesele vecine si-au intors capetele si el ii priveste uimit, apoi rugator, parca si-ar cere iertare.

Celalalt ii da ragaz un timp. Birnea incearca sa se strecoare din impas, insailind intrebari nereusite pe teme indiferente. Dar cind il socoti deplin recucerit de calm, Gorascu isi viri din nou coltii.

- Atunci de ce te minii asa?

- Nu ma minii, dar sunt plictisit de tot de comedia asta...

- Acum de ce vorbesti asa imbufnat?...

- ti-am spus: de plictiseala... dar vorba ta, putem vorbi si mai domol. M-ai surprins insa cu intrebarile tocmai cind admiram piciorusul acela... uite colo, sub masa, unde lasa acum chelnerul serviciul de ceai. Ea nu-i tocmai, tocmai... dar uite ce picior...

- Mai frumos era al Madei.

- Asculta... stii...

Cele doua siraguri de dinti ale lui Gorascu au aparut in intregime dintre buzele despicate de rinjetul ironic... Pieptul celuilalt rasufla ca foalele.

- Zici ca ai transcris... de ce mai esti gelos?

Daca n-ar fi rostit cuvintul din urma, pumnul viguros care incepuse sa se inclesteze s-ar fi si lasat cu greutate de ciocan in crestetul schilavului cicalitor.

- Gelos? Ah...

- Fireste. Daca n-o mai iubesti, de ce te mai superi!

Birnea il priveste neintelegator.

- in orice caz... nu pot... sa dau voie cuiva sa fie obraznic...

- Ce te mai intereseaza pe tine?

- Dar nu intaleg ce te intereseaza pe tine?

- Mada acum intereseaza pe toata lumea...

Degetele lui Birnea se string convulsiv; ochii ii fierb.

Pe Gorascu il vede parca departe, departe de tot, dincolo de fundul salei... Altfel, stiut e ca i-ar face capul una cu tabla de marmura a mesei.

Celalalt intalege ca minia e gata sa se sparga si intervine grabit:

- De ce te superi?

si rinjetul ironic ii dezgoleste iarasi siragurile de dinti... O iubesti... O iubesti... Te-am pus la incercare...

- Minti... intalegi, bolboroseste celalalt ragusit, cu ochii holbati... Datoria mea insa...

- Nici o datorie, ce datorie... S-a dus acum... Presupunem ca astazi m-as fi intilnit cu Mada si...

- Ce?... Unde?!

- Indiferent... Presupunem pe strada..."

- Nici o presupunere... unde?

- Vai! cum o mai iubeste...

Gorascu se opreste speriat el insusi de atita indrazneala. si acum se privesc amindoi, rasuflind adinc si greoi, ca doi luptatori cari au incetat un moment trinta, pentru a reincepe indata, spionindu-si miscarile, cautrnd pe furis unde ar trebui sa apuce, staruind sa ghiceasca intentiile adversarului.

- Va sa zica nu esti chiar asa de liber, dadu Gorascu in clipa oportuna lovitura de gratie. Vezi, te-ai grabit cu transcrierea.

Covirsit sub puterea loviturei, Birnea, puternicul Birnea lasa capul pe miinile proptite in masa. si din pieptul potrivnicului porni risul sonor al triumfului. Un ris totusi in care revenea necontenit o nota falsa, tipator de falsa... Lui Birnea nu putu sa-i scape: "Canalia, nu arata asa de incintat de constatarea lui, cum vrea sa para!"

- Nu! izbucni el totusi din nou, atit de puternic, ca privi singur spre mesele vecine, sa vada daca nu-si intorc iarasi zecile de capete spre dinsul. si instrunind glasul: Nu, nu, nu... nu-mi pasa... Du-te... Duceti-va la dracu... Auzi, abia a asteptat nemernica... abia... Dar ce ma privesc pe mine toate acestea...

- Ei, mai... nici n-am intilnit-o, draga, ce te pornesti asa?... Am spus: presupunem.

- Ei si? ce-mi pasa mie?

- Ma rog, raspunde-mi lamurit; o mai iubesti sau nu, ai transcris sau nu, putem... sa-i... s-o... sa-i facem curte sau nu?...

- Cine?

- Noi, astia, astelalti...

Pentru a lua inainte miniei, pe care o simte iarasi gilgiindu-i in gitlej, Birnea izbucneste el de asta data intr-un ris voinicesc si vadit exagerat. si exagerarea aceasta, ca si minia insasi, ca si notele false pe care le ghiceste si in risul lui, ca si, adineaori, in risul celuilalt, il cutremura din nou de sus pina jos.

- Dragii mei, primiti binecuvintarea mea. Duceti-va diacului cu ea cu tot, dragii mei. Repeziti-va la ea ca o haita des lupi... Ce mai ma pri...

- Birnea, ia seama ce spui.

- Tu n-ai vazut ca eu jucai teatru, mai ticalosule?

- Teatru?

- Am vrut sa-ti... am vrut sa va studiez lasitatea si nemernicia... Abia ai asteptat... abia ati asteptat... voi toti, ca tu singur n-ai sa ai noroc, asta ti-o spun eu... abia ati asteptat sa... sa... si v-ati si repezit... Toti, toti...

- O iubesti... o iubesti.

- Ia nu ma mai plictisi!... Du-te si... Ce tot ma intrebi... Spune-i ei; si... si... ai sa vezi cum o sa te dea afara...

si Birnea incepu sa rida, cu o putere fara seaman si de asta data cu toata sinceritatea, caci o amintire i se luminase in minte...

- Crezi? facu Gorascu jicnit. Ei bine, iti voi dovedi contrariul...

- Ho, ho, ho... ho... ho... ho... Lasa altuia misiunea asta, dragul meu... Phfff... o sa te dea afara...

- E vorba, draga Birnea, tu nu mai ai nici un amestec...

- Da, esti liber, pfff... incearca... ha... ha... haha... ho... ho... ho... ho...

- Pentru ultima oara te intreb, facu Gorascu livid, sculindu-se de pe scaun si intinzind mina...

- si eu pentru ultima oara iti raspund... chiar acum pleci direct acolo, nu? ho... ho... ho... mare dobitoc esti, scumpul meu... o sa te tin minte toata viata... Cum ma incerca el sa vada... pfff... daca e liber... pfff... sa fie dat afara... Ha... ha... ha...

Gorascu mai zise ceva, dar totul fu inecat in hohotirile lui Birnea. Cind ajunse la usa, el trimese un sarut celui ramas si dintii i se dezghiocara din nou.

Cind fu singur, bucuria lui Birnea se ogoi indata. in locu-i simti aceeasi indispozitie de la inceput, bintuindu-i sufletul ca o adiere de teama.

Privea necontenit usa si usa se invirtea necontenit. Ce prieten nou va mai tisni de afara sa-l intrebe daca e liber sa-i curteze nevasta?

Un domn cu cioc alb, incirliontat la virf si cu ochelari, a iesit din vinturatoare, s-a oprit sa scruteze sala apoi a intilnit privirile lui Birnea si a inceput sa-l fixeze cu o ardoare neobisnuita. A pornit spre dinsul . si. Birnea il priveste uimit. si teama de la inceput ii adie si mai pronuntat in suflet. Ce-o mai fi vrind si asta?

Dar aproape de el, domnul si-a coborit ochii de miop, a parut ca se dumireste, a inginat iertare si a luat-o printre mese, cocosindu-se cercetator si cerindu-si necontenit iertare. Iar teama din sufletul lui Birnea s-a prefacut acum intr-o jale amarnica, zbuciumatoare. Dinaintea ochilor lui se desfasurase intr-o clipa covorul de nisip al unui pustiu intins, nemarginit. Nisip, nisip si gol, numai gol...

Usa se invirtea fara repaos.

Noaptea e alba si totusi nici stele, nici luna, nici zapada, nici felinare. Trebuie sa fie insa grozav de tirziu de vreme ce s-a inchis si cafeneaua. Birnea isi simte capul cumplit de greu. Ceva imposibil parca i-a virit mina prin palarie si-l trage de par, conducindu-l. Distinge lamurit patratelele bazaltului prin negura alburie. De unde dracul o fi venind luministea asta, doar mai e mult de tot pina la ziua?

De la o vreme nu vede decit un singur patratel. isi urmareste cu atentie virfurile ascutite ale ghetelor, incercind sa-l apuce sub talpa, dar patratelul alearga inainte, uniform si de neprins. inteteste pasul; patratelul se grabeste. Se opreste in loc; patratelul sta si el. Zadarnicia aceasta il irita nespus. intr-adevar, ce rost mai are mersul asta, cu un cap ca plumbul, care cu greu se mai tine sa nu se rostogoleasca pe patratelul de bazalt. A... poarta e inchisa la gradina publica! Ce dracu cauta el pe-aci, doar de doua saptamini s-a mutat la hotel?...

Gorascu! Ce speta de imbecil! Ce desiratura osoasa si fantomatica! Ce gura lipicioasa si ce dinti de stiuca! Ce piele galbena de pelagros. Imposibil! Imposibil! si-si aduce aminte risul, obisnuitul ris plin de venin al Madei: "inchipuieste-ti cine m-a cerut inaintea ta... Un prieten intim al tau, pe care-l surprind si acum privindu-ma pe furis, caci atunci cind il privesc in fata face inca pe ofensatul! inchipuieste-ti pe Gorascu... O... cind ma gindeam ca buzele acelea lipicioase, care abia se desfac de pe dinti, s-ar fi putut lipi de ale mele... Ah, aer... aer..." si risul veninos se pornea din nou la aceste cuvinte si lui ii facea atit de bine risul acela cind nu indrepta spre dinsul limbele-i ascutite de sarpe.

De o saptamina de cind umbla pe strazi. Pe ea n-a vazut-o niciodata. Pe Gorascu de mai multe ori... Dar ce-au a face unul cu altul... As intelege Prundeanu... O, da, asta ar fi cu totul altceva... si apoi cu ce admiratie vorbea Mada despre dinsul!... insa Prundeanu are atitea pe capul lui... si Prundeanu e un atit de bun, un atit de devotat prieten...

in seri tirzii de nesomn si-l inchipuie pe Prundeanu sarutind-o. Ea se infioara si se mladie ca un lujer sub suflarea patimei. si ochii lor negri incruciseaza scinteieri de vapaie neagra. Nimic mai grozav, nimic mai arzator decit focul negru! Doi demoni frumosi, doi demoni negri, in lupta patimei demonice.

Birnea ar suferi ingrozitor in fata acestei privelisti, daca un zimbet nu i-ar inveseli buzele la alaturarea aparitiei scheletice a lui Gorascu de minunatul tablou.

Dar toate nu-s decit fantome de insomnie. Orice cuget rece nu poate vedea decit cea mai desavirsita imposibilitate a acestor apropieri. Mada, amanta chiar a lui Prundeanu? Mada, lasindu-se trecuta ca oricare alta pe rabojul cuceririlor nenumarate ale unui zvinturatic? Mindria ei fara seaman n-ar ceda nici celor mai navalnice atacuri; afara numai de i s-ar dezgoli trupul doar din albele vesminte ale miresei.

O, desigur, asa da. El insusi, Birnea, n-ar avea nimic de spus atunci. Sotie a lui Prundeanu, dupa ce a fost a lui! O, desigur, desigur... si, poate, cine stie... poate subt impulsiunea amintirei tirzii... Doamne, Doamne, Doamne, ce ginduri... Ba asta chiar cu siguranta... Mindria Madei nu se va lasa zdrobita de mindria celuilalt... mindria Madci nu se va lasa pina nu va zdrobi mindria celuilalt. Va fi o lupta titanica intre acesti zei gelosi de puterea si frumusetea lor... si el, Birnea, complicele... Caci altfel ar fi fara sens... El reprezinta acum trecutul ei, el face parte integranta din persoana ei... pentru a-l intimida pe Prundeanu, ea va trebui neaparat sa se refugieze in trecutul ei... Iar el, Birnea, obiectivul furiei geloase a celui care n-a stiut sa fie decit obiectiv de furioase gelozii.

Cu siguranta, aceasta va fi... Binecuvintata fii tu mindrie a Madei, mindrie blestemata de atitea mii de ori!

si lui Birnea ii vine sa moara de ris, vazind mutra stupida a lui Gorascu...

El nu adoarme pina spre ziua, caci, in inchipuirea lui atitata, el vede corpul brun al Madei, in amurgit, confundindu-se cu desenurile covorului de culoarea cafelei, asternut pe uriasul divan cu tablie. El crapa usor usa si intra cu fereala, caci acum este amantul. si mingiierile lui aduc din nou pe pielea ei fiorul renascut al senzatiilor iaras cunoscute...

E atit de delicios tabloul acesta, ca pe Birnea il podidesc lacramile cind zorile ii descopera fara mila, spre paretele opus patului de hotel, a carui somiera scirtiitoare o chinuieste de-o noapte intreaga: o canapea jupuita, un dulap vopsit proaspat in negru, un lavoar de metal cu lighean alb, o galeata de laturi, o pata de plosnita strivita drept in mijlocul tapetului cojit.

A facut plata mestecind inca, a tras de dusca cele doua pahare, cit mai ramasese in sticla, si s-a indreptat spre garderoba fara sa se uite intr-acolo. Numai cind a ajuns in dreptul lor, a salutat surizator, privind pe Mada pe sub sprincenele aduse strasina si a iesit. Ar fi dorit sa mai ramiie si sa mai bea. Gresise insa. A crezut ca ei chemasera chelnerul ca sa plateasca, si ei il chemasera, dimpotriva, ca sa mai comande. Trebuia sa iese inaintea lor.

Va sa zica, Mada...

insa cu care dintre ei? Grija si graba lui Gorascu de a o servi; comenzile soptite numai de dinsul la urechea chelnerului; bateriile reinnoite necontenit si asezate pe scaun alaturi de el, poruncile date lautarilor unguri; cintecul acela monoton ca pusta: "Cum iubesc eu, nu iubeste nimeni", la care tinea atit si care fusese repetat de vreo cinci ori; privirile triumfatoare si totusi prietenesti care i le trimetea, ca si cum i-ar fi spus; "Vezi, m-ai provocat, acuma..." toate acestea ar fi putut sa-l faca sa creada ca molusca asta este orinduitorul festinului. Dar e de necrezut...

Prundeanu nu era. Ceilalti... care dintre ei? Bradescu, Stroila, actorul acela si cellalt, cum ii zice, cu nume greu... Mehtupciu... toti stersi. Nu se poate, nu se poate. Desi fiecare ar fi avut mai multi sorti decit Gorascu. Nu, nu... Fosta doamna Birnea a iesit pentru domnul Birnea, Acesta este avertismentul, primul avertisment: Un prim avertisment poate fi dat si-n tovarasia unui Gorascu... O, ho, ho, madam Birnea, fosta madam Birnea, treceti, treceti mai repede peste avertismente, mai repede, mai repede... Ajungeti la pedeapsa cea mare... deveniti doamna Prundeanu sau doamna cum veti voi...

...si pe urma... cind si celalalt - de-al doilea - va trebui pedepsit, deschideti cutia trecutului... Ha, ha, ha, doamna Prundeanu, sau poftim chiar doamna Bradescu... atunci cind ma veti gasi numai pe mine acolo, va voi servi la rindu-mi cu amintirea acestui prim avertisment. Ha, ha, ha, madam Bradescu sau chiar Stroila... atunci ...atunci... hi, hi, hi, vom putea sa masuram in pace cit de teribile sunt pedepsele domniei-voastre...

Birnea se plimba agitat prin intunericul trotuarului. Intrarea restaurantului implinta in noapte un cutit de lumina rosiatica al carui virf se incovoaie de taria zidului opus.

La fiecare invirtitura a usei impatrite el tresare... a! o palarie rotunda, dar singura; a! o palarie de dama, dar nu-i a Madei, a! un chipiu... Distanta pe care o parcurge de la un cap la altul, in plimbarea sa, ferind necontenit taiusul cutitului insingerat, se scurteaza din ce in ce de la un timp, si cu cit se scurteaza, cu atit pasul sau e mai repede si mai nervos. Iar usa sta uneori neinvirtita vreme indelungata.

Printre acoperisurile inecate in negrul cerului, fast instelate s-au lasat parca jos de tot. Cerul orasului sfisiat de paratrasnete; constelatii rupte, o cale lactee zdrentuita, lumina inghetata a unui planet, cu un ochi mort cautind sa ghiceasca fundul strazei!

Dar usa se misca iar... a nu! un picol cu capul gol, poate pentru a chema o trasura.

Dumnezeu stie cit vor mai intirzia aceia acolo. La urma urmei, ce-l intereseaza pe dinsul? Chiar Gorascu fie! De ce nu ar porni-o acum incet spre hotel, cintind. Nepasator si tare. Iar ea, iesind sa priveasca scrutator si in zadar, ca si planetul din ceruri prin funduri de intunerec, prin colturi de ulicioare, prin ascunzisuri de firide. Sa plece! Nimic, decit totala indiferenta: nimicirea complecta, in gind, a fiintei ei. Aceasta este pedeapsa cea adevarata si unica.

Restul, lasitate si decadere. Oricit s-ar ascunde de dinsa, pentru a nu-si descoperi - urmarind;o - curiozitatea, care-l distrama ca pe o cirpa. Acum la ce o mai fi dind tircoale pe-aici ca un vagabond lihnit unei case imbelsugate?... Cind ea intirziaza, pentru ca stie ca e asteptata... O, cu siguranta ca ea stie; acum ca si intr-alte dati...

Birnea si-aminteste cum totdeauna, in toate supararile lor, ea prevedea cu o precizie matematica orice miscare, orice hotarire a lui. Cum o auzea mincind singura in urma certurilor lor grozave; cum privea prin gura cheii si zarea masa doar cu un tacim... si cum, mirabile dictu, in ziua cind pornea de la serviciu spre casa, hotarit sa se impace, gasea doua tacimuri.

De unde stia ea intentia lui! De cite ori n-a prelungit supararea cu o zi sau doua si de cite ori n-a scurtat-o la fel? insa oricind, la termenul sortit, si numai la acela, a gasit doua tacimuri pe masa...

O privea atunci uimit, inspaimintat, si ea ridea cu dintii aceia atit de albi, prin buzele carnoase de coral; iar parul ii cadea in suvite negre si crete pe figura neagra de vrajitoare...

Birnea priveste incremenit spre paretele restaurantului si vede doi ochi negri sfredelind zidul si vede doua siruri de dinti dezlipite in ris sarcastic.

Aude clar in noapte: "Mai asteapta, mai asteapta!" Dar el nu e dispus decit la concesii mici.

Bine, va mai astepta pina ce usa impatrita se va invirti inca o data. Daca nici atunci... si usa se invirteste, el trasare si inima i se zbate de-l doare... Ies altii, oameni straini, necunoscuti, bucurosi, rizatori, senini... "Mai asteapta, mai asteapta!» si ochii din zid clipesc batjocoritori.

O, acuma nu... numai pina la intiia invirtitura... si usa se invirteste necontenit, grupuri vesele ies, unii cinta. Picoli mici pier in noapte, de unde scot, ca dintr-un imens garaj, trasuri cu vizitii negri; picolii. ca niste maimute sprintene, stau pe scara intr-un picior si, drept in fata usei invirtitoare, bufnesc inauntru, iar usa se invirteste cu furie oarba in urma lor. si alte grupuri ies, si alte cintece se aud, si vorbe de duh si strigate: "Angela, Angela..."

Cine o fi Angela aceasta?... o fata buna, desigur, la fel cu celelalte, cu nume ca celelalte. Ce i-a trebuit lui o Mada, un nume asa deosebit, asa bizar, asa pervers? Mada... Cum au altii parte!...

si Birnea se plimba agitat, cu capul vijiind de ginduri, asteapta hotarit de plecare orice noua invirtitura a usei, si asteapta... si asteapta, intr-una... caci doi ochi prin zid l-au pironit pe loc.

in sfirsit, iata-i! intii Mada. Apoi Gorascu. Apoi ceilalti. si Mada ride zgomotos. I-a vazut o clipa pe muchia pumnalului ros infipt in intunecimea strazei. Pe urma, pumnalul fioros, cu virful indoit de casa dimpotriva, a disparut ca vrajit. Fusesera deci ultimii in restaurant!

in locul pumnalului au ramas cele doua siraguri de dinti rari, nocturni, ai felinarelor. Risul lui Gorascu. Strada ridea cu risul lui Gorascu. si risul acesta se prelungea peste intregul oras.

Iar Mada raspundea cu o pofta fara de seaman risului acestuia. Ceva desfrinat si fals in risul ei. Iar Birnea parca era tras cu o ata de risetele acestea, caci el era tirit, cu toata incapatinarea lui de a ramine, dupa dinsii, spre celalalt trotoar.

De ce s-au oprit la raspintie? Ca sa ramina doar cu unul singur! Birnea simte ca se infurie; nu pe ea, desigur, ci pe el insusi, pentru ca a lasat sa-i scape o tresarire. Ce-l privesc pe el toate acestea? Sa se intoarca pe loc si sa dispara in noapte, sa-si inabuse in inima curiozitatea. si atunci va fi "tarele". Ei, fie! sa vada numai cu cine ramine. Atit si nimic mai mult. A, uite, cu Gorascu! Deci, stinga imprejur...

...Din citiva pasi saltati, Birnea ajunge din urma pe cei doi. Cu rasuflarea retinuta si sarind in virful picioarelor. Ca o pantera sau ca un apas fugarit, caci simte cum i se rasuceste in inima, usturator ca focul, cutitul cel rosu de la intrarea restaurantului, redus la miniatura. Cei doi apucasera pe aleea principala a gradinei publice, abia luminata. El se avinta pe cararuia laterala si paralela, inecata complect in bezna. Acum poate sa auda tot... sa auda tot, tot... iar pasii lui nu se aud in iarba cararuiei... iar daca da in vreo groapa, ei n-au decit sa creada ca un sobolan s-a speriat de apropierea lor, sau vreo nevastuica a cazut de pe craca.

O vede privind prin desisul ce-i desparte. si o vede zimbind, iar Gorascu tace; Gorascu e in partea cealalta, iar ea intoarce capul necontenit incoace, spre desisul dintre alee si cararuie, si zimbeste. Vrajitoarea stie ca el este aici. Vrajitoarea stie. Poti sa-l si saruti acum si nu voi crede, nu voi crede, vrajitoare...

Gorascu scinceste. Biiguie ceva, parca ar cere de pomana. Nemernicul prea vorbeste incet. Totusi se aude distinct: "credinta... iubire tacuta... chin nesfirsit... cruda..." Oricit ar vorbi de incet, oricit s-ar preface, degeaba... Cu siguranta ca ea i-a soptit sa inceapa: vrajitoarea! Cum ride, cum ride la aceste cuvinte atit de caraghioase. Dar degeaba! Risul e mai mult o batjocura decit o placere. Zadarnic se preface. Ea nu mai poate iubi, ea nu mai poate ride decit a batjocura... "Esti cocheta"... "ucigasa"... ba nu: "ris ucigas"... "gura ucigasa"... Ea ride acum cu toata pofta, trezind din somn pasari nocturne, care pornesc filfiind greoi la risul ei de vrajitoare. Iar copacii asculta vrajiti. Sau parca ar ride cu frica. Caci uita-te in lumina indoielnica: Gorascu pare o fantoma. Dumnezeule, ea-l priveste cu frica. insusi el, Birnea, simte un fulger de spaima, cum ii ia sufletul in zigzag; Gorascu parca se lungeste si din fata lui nu se vad decit dintii.

Sunt acum in dreptul unui bec searbad, ascuns in vrejuri. si el i-a luat deodata mina si-a sarutat-o brusc deasupra cotului, dedesubtul minecei scurte. Ah! Buzele, care abia se dezlipesc de pe dinti, au atins-o. Acum Birnea e strabatut de-un curent brusc de scirba.

Dar e cu putinta aceasta? Sau ea vrea sa impinga prefacatoria pina la absurd!

Ea s-a intors in loc infuriata si figura lui lunguiata ia o infatisare de paiata. Dumnezeule! de cadavru!... si vocea lui plingatoare se tiraste parca pe jos in noapte, de departe, are intonatii atit de jalnice, atit de sinistre, ca parca ar fi bocetul unui milog intr-o vorbire straina.

El desigur ii face o declaratie, este poate cea dintii, dar parca ar cere de pomana. Sau, Dumnezeu stie, parca ar ameninta. si e noapte, si-n gradina publica nu-s decit ei trei; incolo nimic, tacere intrerupta doar de departate si prelungi tignale de gardisti, de tipete de pasere in somn, de fosnetele de matase ale copacilor miscind reflex in vis.

El i s-a pus in drum, si orice miscare face ca sa inainteze, el i-o taie cu insistentele lui, cu bratele lui uscate si lungi, care se balabanesc de-a curmezisul oricarui gest, oricarei vointe a ei.

Birnea se tiraste ca un sarpe prin ierburi si asteapta momentul hotaritor. si ochii lui s-au oprit asupra bancei pe care a asteptat-o atunci, la inceput. Caci ochii lui Gorascu de mult luasera directia aceea. El era asa de aproape de dinsa, ca Mada isi ferea fata in miini si ameninta ragusita:

- Am sa strig, am sa strig... lasa-ma... asta niciodata, niciodata... atita obraznicie...

Birnea tremura ca o trestie in vint. inca n-a sosit clipa; el tremura si-si simte muschii aprinzindu-se de forta, ca de ceva dulce, ametitor de dulce, betia succesului aproape, maretia gestului neasteptat, aparitia lui din tufisuri ca a vechilor cavaleri in legende. si se bucura dinainte de figura strimba a lui Gorascu la vederea lui, si la strimbatura aceleiasi figuri, o clipa dupa aceea, cind pumnul liberator se va lasa ca un ciocan pe capul de mort.

- Lasa-ma odata... mizerabil... mizer... oameni buni, ma omoara... ma omoara... veniti... aaah!... Gorascu o apucase de coatele care se impotriveau barbateste si o tragea spre dinsul, iar buzele botite si sarutind in aer ii cautau gura pe care ea o ferea disperata, trimbitind subtiratec cite un chiot scurt, ascutit. Putin apoi, ea-i scapa si fugi marunt, impiedicindu-se in rochii. "Gardist! Gardist! Ajutor!" striga atunci din toata puterea plamânilor. Cind Gorascu fu gata s-o ajunga, ea se intoarse pe neasteptate si-l lovi cu toata puterea palmelor ei mici, care se repezeau dezordonat in aer. El isi ferea capul, groaznicul cap de meduza, intr-o parte si intr-alta, si virindu-l cu o ultima energie in ploaia loviturilor, o apuca barbateste, fringindu-i mijlocul si potopindu-i capul rasturnat pe spate in sarutari. Ea se zbatea insa tipind de moarte si el o impingea necontenit, aproape o tira, spre bezna tufisurilor. in palida luministe, un strigoi fura o fecioara pentru imparatia lui neagra.

Birnea se avinta. si strigatul lui de lupta fu atit de puternic, ca cei doi se desfacura indata. Gorascu se indrepta din sale, furibund si varsind flacari prin ochi. Ea rasufla grabita si pieptu-i minunat se zbatea atit de nervos, ca amindoi simtira ca s-ar lupta pentru el pina la rapunerea cea mai desavârsita.

- Cum iti permiti... gemu Gorascu, intinzindu-si ghearele de strigoi.

- Nemernicule!... urla Birnea, agitind pumnul.

- A... Birnea... facu ea slab, insa atit de mirata, ca pumnul lui vitejesc cazu in jos, fara putere...

sa ramasera citesitrei tacuti si rusinati.

Doar trei lacrami avura timp sa se prelinga pe ochii ei; insa o singura smucitura a capului fu de ajuns si pe retina nu ramase decit poleiul celei mai reci mindrii...

- Eram intimplator pe aici... crezu Birnea ca trebuie sa rupa tacerea, dar i se paru atit de stingace aceasta explicatie, ca nu mai putu adauga nici un cuvint.

Iar ea isi arata dintii in lumina fermecata a becului de sub vreji.

- Ma plimb ades la ora asta... isi recapata el curajul... cind...

Pe buzele ei flutura trecator, ca o striga prin fata lampei, un zimbet de rautate:

- Noi... glumeam...

- Atunci... scu... scuzati.

- Ma rog... Haideti, domnule Gorascu... Bonsoir, domnule Birnea...

El nu gasi nici un raspuns la aceasta urare si, mirat la culme, isi dadu seama ca s-a luat dupa dinsii fara sa vrea. Mergea chiar alaturi de Gorascu si-si framinta creierul ca sa gaseasca o singura vorba. Dar in mintea lui, pe care o cotrobaia zadarnic asa de bine, incit parca o si vedea injectata de singe, ca un creier pe-o taraba de macelar, nu descoperea decit o singura idee: sa plece cit mai neintirziat.

insa nu gasea ce sa pretexteze pentru despartire, iar un nou si simplu "buna seara" simti ca l-ar viri in pamint.

il ajuta ea, cind, la iesirea din gradina, se aflara in lumina puternica a unei vitrine:

- Buna seara, domnule Birnea...

Gorascu o privea tot asa de incremenit ca si Birnea. Ea intinse mina acestuia din urma si surisu-i straniu de pe buze se largea tot mai mult si devenea tot mai straniu. Coltii lui Gorascu se aratara ascutiti si rai.

Birnea ii saruta virful degetelor si ingaima iarasi fara sa-si dea seama:

- Nu face nimic... te... va... conduc pina acasa...

si pentru ca ea incepuse sa rida batjocoritor, crezu iarasi ca trebuie sa dea o explicatie.

- Ma intorc cu Gorascu...

Ea rise atunci cu tarie si dintii ei albi de soricel parca muscara intunericul...

- Numai daca domnul Gorascu va vrea...

- Dar nu ne-am ccrtat... n-am stiut ca-i el... n-am stiut ca sunteti dumneavoastra, cind am intervenit.

Ea rise atunci cu hohote si ochii ii sclipira ca la o pisica. insa nu mai adauga nimic si se agata de bratul lui Gorascu...

in cruzimea risului acestuia din urma, Birnea incepu sa inteleaga ceva vag, dar se feri sa mearga pma la capatul celalalt al gindului.,,As! Imposibil...“ Totusi o neliniste violenta ii prinse corpul ca un inceput de friguri.

Cind fura in dreptul casei, ea se ridica pe prima treapta, cotrobai prin poseta si-i intinse lui Gorascu cheia.

- Deschide dumneata, te rog!

si din nou, provocatoare:

- in sfirsit, domnule Birnea, cred ca ai sa-mi raspunzi la salut...

- Sarut miinele doamna... si, ingrozit si stingaci, facu o gluma proasta, adresindu-se lui Gorascu:

- Ia da mai repede, frumosule... nu vezi ca doamna e obosita... si crezu ca "frumosule" e indestulator pentru a indeparta din capul ei orice gluma de prost gust. Nu nimeresti cheia? adauga Birnea, prins subit de-o pofta de vorba, ce nu-si avea izvorul decit in prefacuta intirziere pe care Gorascu o punea la potrivirea cheii.

Cum sta aplecat, lui Birnea ii venea sa-l izbeasca o data pentru totdeauna. intinse mina si intoarse butonul de la intrare: lumina scalda vie cele trei siluete, iar Gorascu trebui sa sfirseasca...

Cind se ridica era asa de hidos, ca Birnea interveni din nou:

- Trebuie sa fii si tu grozav de obosit. Parca ai fi o sperietoare de ciori...

Dar chiar lui insusi nu-i placu taria propriilor expresii. Mada strimba din nas.

Ea continua sa stea cu spatele la Gorascu, si-n ochii ei ficsi, Birnea ghicea o hotarire care se infiripa tot mai cu putere si care-l inspaiminta... As! imposibil!...

- S-a deschis? paru ea -ea se desteapta din ginduri. E... buna seara, domnule Birnea, spuse de asta data energic si-i apuca mina...

- Noapte buna, doamna.!,.. si apuca la rindu-i de brat pe Gorascu: Hai, boierule!

Dar ea, fara sa se miste, incrunta sprincenele si figura ii lua acea infatisare de rautate razbunatoare pe care i-o cunostea. Ochii lui Birnea, ochii lui Gorascu o strapungeau pina-n moalele creierului. Ea nu-i observa insa, caci ramasese cu privirea in vag. si amindoi ceilalti asteptau: infrigurati sentinta. Deodata ea avu o tresarire si ei tresarira la fel:

- Buna seara, domnilor!

si raspunsera doua suieraturi adinci, una de ciuda, una de izbinda. Birnea rinjea; in sufletul lui se facuse senin si totusi rinjea. I se parea totul usor in juru-i si tot asa de usor ii scapara si cele citeva cuvinte fatale:

- Lasa pe al'data, draga Gorascule, cartea aceea! stiam ca n-are sa ti-o dea... asta-seara cel putin...

- Cartea? intreba Gorascu uimit.

Abia acum ea vazu rinjetul celui dintii. Era asa de cu inteles, atit de ironic si dovedea atita siguranta de sine, ca ochii ii scaparara.

- Ah, da, cartea... suiera atunci, si Birnea ii vazu parca limba de sarpe iesindu-i ca o flacara dintre buze. El tremura dinaintea prapastiei pe care cu un singur cuvint si-o deschisese. Atunci, domnul Gorascu ramine! complecta Mada, apasind pe fiecare cuvint. si era ceva ragusit in vocea ei, ceva salbatec in figura contractata de ura si mindrie.

- Prin urmare astept, se agata Birnea de ultima nadejde.

- Veti astepta mult, clocoti gitul ei. Am de vorbit cu dinsul. ti-e somn, domnule Gorascu?...

- Vai, doamna...

- Doar tineai asa de mult sa-mi vezi apartamentul!... si se mistui in negura coridorului, fara sa mai zica nici un cuvint lui Birnea.

EL tinea inca strins de brat pe Gorascu. si zdrobit din nou de intorsatura neasteptata a lucrurilor, uluit, ingaima iarasi prosteste:

- Stai mult?

- Te rog! te rog! facea Gorascu, smulgindu-se din strinsoarea voiniceasca.

Ea reaparu in cadrul usei si Birnea vazu in ochi-i o privire turbure de femeie beata.

- Destul, teasta de catir, destul cu gluma!... striga atunci cu disperare si dezgust.

- Poftim,, domnule Gorascu, raspunse ea poruncitor, fara sa-l priveasca.

Cu un gest de dispret, ca si cind i l-ar fi aruncat, el impinse cu atita putere pe Gorascu, ca acesta se impiedeca de treapta si cazu.

- Pardon! si cu un ris ca un tipat de copil: Leprosule!...

- Nu face nimic... adio! bilbii leprosul, ridicindu-se repede, rinjind mehenghi si disparind.

Usa cea mare reveni atunci pe titinele ei, grava, greoaie, neinduplecata. Trosni sec si ramase neclintita ca o veghetoare desavirsita: muta, invincibila, neingaduitoare. Birnea o privi lung si i se paru curios cum nu-l mai recunoaste; doar de cite ori nu a deschis-o! Atunci deodata ii veni in minte antreiasul din dosul ei, cu cufarul cel mare rezemat de parete, apoi camera tuturor fericirilor, divanul cu tablie, paravanul care acopere patul alb ca spuma, masuta de metal de linga soba de teracota, unde ea aprindea masina de spirt, masa mare din mijloc unde pregatea cestile cu figuri chinezesti pentru ceai... si vazu in decorul intim dintii lui Gorascu, il vazu gol, sarind ca o maimuta innebunita prin sanctuarul acesta albastrui; iar ea privindu-l prin incheieturile paravanului ingrozita de incapatinarea ei, minjita, scirbita.

Ea nu stie ce face, gindi Birnea. Ah... daca pleca la timp, daca nu-i insotea asa stupid pina la usa casei, ah... daca gura asta... el nu intra, desigur...

Se napusti pe trepte, asupra usei.

- Mada, ce faci... Mada, oricare altul...

Dar inainte de a-si repezi greutatea corpului asupra usei grele de stejar, isi dadu seama ca orice strigat al lui nu putea fi decit un nou indemn. Poate ea n-a vrut decit sa rida putin de dinsul, iar Gorascu sta acum cuminte intr-un colt... Poate ca ea se bizuie inca pe asteptarea lui afara, de care e sigura...

si totusi de unde poate sti el ce se petrece inauntru!

Furia il napadi din nou impetuoasa; o simti pornind din piept, apoi ridicindu-se ca o apa in clocot spre moalele capului, pe care il simti ridicindu-se gata sa plesneasca in mii de bucati. Nebuna! Doar ea a vazut din gradina cine e Gorascu... cu siguranta, nemernicul se grabeste... el stie ca oricit de mica intirziere... si ea ezita inca sa strige... mindria o pierde... Ah, comedia asta trebuie sa se sfirseasca...

- Deschide! Deschide!

si corpul se pravali cu taria unui berbec antic asupra portei de cetate. Dar aceasta nici nu se clinti. El insa nu simtea nici cea mai mica durere si avea impresia ca trupul i-e tare ca piatra. Dar usa isi batea joc de aceasta tarie.

Atunci se napusti la ferestre. si, prin incheieturile obloanelor, vazu intuneric. O! intunericul acesta il plesni in frunte si i se raspindi in tot corpul; orice lumina de cugetare se stinse si pumnii lovira cu sete in geamurile care cazura in tandari zinganitoare.

- Ajunge! Destul cu farsa... urla atunci din toti plaminii. Destul cu prefacatoria asta, nu-i adevarat... imposibil...

si izbi din nou cu putere in oblon, repetind mecanic aceleasi cuvinte. Dar loviturile nu faceau decit sa vibreze dunga neagra dintre aripele de lemn ca o infioratoare lance a intunericului. Atunci cineva il atinse usor pe umeri. "O, ho, ho, gardistul!" si cobori rapus privirea, caci gardistul il recunoscuse si-l saluta respectuos. Martorul tacut al fericirii si dezastrului s'au! Doar e mai nimica toata de cind se intorceau inlantuiti de la teatru si batrinul infasurat in neguri ii primea cu un zimbet si mina la chipiu...

Pleca grabit, impleticindu-se, si din momentul acela nu mai intalese nimic.

Se trezi cu totul tirziu intr-una din despartiturile usei turnante de la hotel. Era ametit, capul il durea si pricepu ca foarte multa vreme se invirtise pe loc, odata cu micul compartiment al usei invirtitoare. il cuprinse atunci frica si-o lua la goana pe scari in sus, urmarit de-o groaznica stafie.

In cusca lui, portarul isi facu cruce.





Sfarsitul


Aceasta pagina a fost accesata de 1092 ori.