• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Semnele lui Danut

Cu mantaua pe umeri si cu sapca rosie pe frunte, cum iesea de obicei la serviciu, Grigore Danut dadu citeva tircoale peronului ingust si inghetat. Era adinc pierdut in ginduri si atit de atent i se ciulisera urechile, ca parca se incapatina sa desluseasca soapta incurcata a vintului istovit de cale si rebegit de frig.

Firele de telegraf, despletite dintr-un stilp inalt si zgribulit, se inmanuncheau ca pe un git de cobza pe cestile infieruite in triunghi, deasupra ferestrei celei mari, drept din mijlocul statiei si tineau monoton isonul jeluirilor ragusite ale cintaretului nevazut.

Cele patru perechi de sine, asternute pe dinainte si intinse ca niste coarde, reflectau in luciul lor tot gerul diminetei de decembrie. Dincolo, magazia de marfuri se strinsese in sine sub aspra povara a frigului. Pe rampa, candizi, parca niste oua de furnici monstruoase, citiva saci dolofani asteptau ingramaditi dinaintea singurului vagon din toata gara, cascat la mijloc ca o gura de urias decapitat, caraghios incremenita intr-o suprema convulsie de lacomie. Dealul din fata, incotosmanat in alb si rabufnit, ici-colo, de arborii stingheri ca smocurile unei imense hermine, se apropiase atit de mult prin limpezimea roza a vazduhului ca parca se mutase la citiva pasi doar, dincolo de cea din urma sina.

Dar domnul Grigore Danut, seful statiei Bobeni, nu vedea si nu auzea nimic din toate astea. Numai din cind in cind i se parea ca de departe de tot, acolo de unde venea vintul, un glas sfirsit si neomenesc cerea indurerat ajutor. si ochiul sting, care dis-de-dimineata nu-l mai slabise din batut, se pornea atunci sa se zbata si mai nervos in orbita, parca ar fi vrut sa sara din strimta-i inchisoare. Niciodata lui Grigore Danut nu i se facuse semne atit de amarnice ca-n ziua aceasta. si niciodata semnele nu-l inselasera. Asa-l "persecutasera" si la moartea primului copil; si asa il amarisera la moartea tuturor celorlalti cinci, pe care-i petrecuse rind pe rind spre razoarele inverzite, semanate cu cruci de lemn ale micului cimitir din sat. Iar acum, fetita, Frosica, cea din urma a lui bucurie, trebuie sa vina de sarbatori din Craiova, de la pension, cu trenul de amiazi.

I se mai facusera, nu-i vorba, domnului sef semne si fara sa se intimple vreun necaz prea mare in casa. Dar in lunga obisnuinta, el invatase sa ghiceasca bine, cind aceste infricosetoare semnale, pe care destinul i le trimitea dintr-o departata statie pierduta in vesnicie, aveau urmari negre si cind erau simple glume de prost gust, pe care vreun impiegat de-al lui Dumnezeu i le facea petrecind pe socoteala usoarei lui credulitati.

Cele de-acum pareau insa din cale afara de insistente. indaratnicia lor n-ar mai fi lasat nici o indoiala in inima domnului sef ca s-a petrecut ceva grav Frosicai, daca el n-ar fi simtit crescind astazi, mai mult ca niciodata, indispozitia cu care se destepta de vreo doua-trei zile in sir. Miasmele baltilor din marginea satului, care-i dusese la cimitir copiii, nu crutasera nici pe Danut. Prea viguros ca sa-l doboare de-a binelea cind il napadeau, frigurile acestea ii lesuiau sufletul, ii paralizau vointa, ii zugraveau pe fondul inchipuirei gindurile cele mai sumbre. si Danut nu stia cui sa atribuie presimtirile care-l rodeau astazi: raului acestuia de balta care-l incerca iarasi sau vreunei noi vitregii a soartei, ce se abatuse asupra copilei sale?

Domnul sef curma tircoalele printr-un mic ocol spre usa deasupra careia o firma albastra lamurea cu litere ca zapada ce domnea pretutindeni: "seful statiei". in prag se lovi pintec in pintec cu impiegatul, subtirel si mladios, care-l intampina intr-un nor de aburi calzi, cu o exagerata plecaciune din sale.

- Vine Calugaresti! spuse acesta cu o voce repezita, aproape neinteleasa pentru vreun neobisnuit cu dinsul. I-am dat drumul de mult chiar.

seful nu raspunse. Poate nici nu auzi. Figura lui trasa se strinse numai intr-o strimbatura de plictiseala si nerabdare. Loloi, impiegatul acesta subtirel si cu inmladieri de trestie la fiecare vorba, nu-i placea deloc. Parca n-avea oase intr-insul. in intimitatea gindului, dar fara sa impartaseasca acest mister doamnei Danut, care era rea de gura, seful il poreclea "Sfredelul". Abia-i putea urmari vocea repede si ascutita; ca si prajina-i de trup in ochi, ea insasi i se infigea in auz ca un sfredel.

- De la Prundeni nu s-a anuntat nimic, continua impiegatul, cu aceeasi usurinta nepasatoare. Mi se pare ca acceleratul o sa fie astazi in intirziere mare...

Danut il privea uimit. Bolborosi vag un cuvint, pe care nici el nu-l pricepu.

impiegatul intelese ca domnul sef nu-i bine dispus. Cobori treapta de piatra si-i facu loc. Apoi o lua grabit spre magazie. Danut intra inca nedumerit de vorbele subalternului sau si inchise usa dupa dinsul.

Caldura moale il primi prietenoasa. sovai citva, privind fara sa inteleaga spre masiva tablie a mesei de stejar, de sub fereastra, pe care aparatele de telegraf saltau domol in bizarul lor joc de gnomi. Dar tacanitul staruitor i se viri in timpane, enervindu-l cu aceeasi incapatinata perseverenta ca si repedea clipeala a ochiului sting.

isi continua atunci plimbarea fara preget, masurind cu pasi largi scindurile albe, basoreliefate de vechime, buburosate de bataturi negurii, pe care praful se asternuse ca pe niste cicatrice. Prin incheieturile usei din fund, mirosul de varza acra, de usturoi, de drojdie de bere si zgomotul infundat al satirului pe tocator ii aminti din nou ca in noaptea ceea e Nastera Domnului.

"Poate n-are sa fie nimic, se linisti el. Poate mi-a intrat vreun fir de praf sub pleoapa."

Se opri in fata miscatoarelor aparate de alama, care de mult se zbateau, parca speriate de nebagarea lui de seama.

"imi fac vedenii degeaba... Daca s-ar fi imbolnavit iarasi, mi-ar fi scris directoarea...

Vroi s-o porneasca din nou, in plimbarea-i nesfirsita, dar simti ca tictacul micilor cilindre de alama ii deslusea ceva. Apropie urechea si incepu sa clatine afirmativ din cap.

- A-ha, da, Prundeni?... a sosit? pleaca! bun, poate sa plece... statia e libera...

Poate ca urechea-i obisnuita n-ar fi prins totusi sensul tacanitului, daca el s-ar fi scurs cu iuteala cu care vorbea impiegatul. Dar asa, rare, distincte si repetate, cum se succedau, cuvintele acestea de metal nu se putu sa nu atraga atentia lui Danut, pe care vestea primita il mai lumina.

Sa aseza acum cu hotarire la masa, apasind energic cu cele trei degete patate de cerneala violeta minerul rotund, ca o castana turtita a trimitatorului. Statia e libera. Trenul putea sa porneasca.

Ca printr-o abureala de vis vazu pe Frosica lui printre calatorii inghemuiti ca scrumbiile intr-un butoi de bacanie. Frosica! Vine Frosica! A pornit de la Prundeni. Peste treizeci, patruzeci de minute cel mult, va fi aici. As! Acceleratul face mai putin de-o jumatate ceas. Mai are de trecut doar prin doua gari unde nu se opreste.

Ochii lui se deschisera mari de fericire, dar stingul tresari acum in citeva clipiri speriate si dureroase. Apoi ramase holbat, si, prin cascatura lui exagerata, Danut paru ca zareste o gaina cu gitul taiat zburatacindu-se salbatec pe podea.

"Hotarit ca iar e bolnava fata", gindi el.

si pleoapa stinga ii raspunse afirmativ de citeva ori. seful ramase cu privirile incremenite la ginganiile de alama, care parca se dedeau de-a hupa pe-o scindurica nevazuta. isi trase sapca pe ochi, fixindu-le cu si mai mare luare-aminte pe dedesuptul cozorocului. I se paru atunci ca numarul lor se indoieste; pe urma se tripla. Masa deveni intinsa cit o cimpie, acoperita toata de aparate telegrafice care sareau in sus, apoi se ascundeau ca niste copii dracosi. Danut se freca la ochii ce-i ardeau. El isi pipai fruntea si simti pe ea picaturi de sudoare. I-era cald de tot, dar de undeva din corp i se raspindea in rastimpuri de-a lungul madularelor un fior prelung si neplacut de umeda raceala.

Ochii staruiau acum pe rotila pe care se invirtea sulul turtit de hirtie. in cuget i se lamurea Frosica, in tren, pe-un colt de banca, tremurind de frigurile ei obisnuite, cu ochii mari de boala, cu obrajii trasi si firavi, cu broboane de sudoare pe frunte. Calatorii o priveau compatimitori si o intrebau daca-i pot fi de ajutor. Dar fetita raspunde clantanind din dintii inghetati:

"Mai am putin si ajung la Bobeni, la taticu".

Danut se cutremura. O lacrima i se strecura din coltul ochiului drept si porni agale, facind un ocol spre coltul gurei; in vreme ce ochiul sting batea inainte, cu o regularitate sarcastica, tactu-i indaratnic. Dar tablourile, care se perindara acum in mintea lui aprinsa de boala, fura din ce in ce mai curioase.

Un tremur nervos zgiltii corpul fetitei si capul ei cazu moale pe un umar.

"Moare, dati-i o luminare!" urlau pasagerii. si o forfota se incingea in compartimentul strimt, ochi curiosi apareau pe dupa umeri intrepusi, miini infrigurate cotrobaiau prin geamantane. Un muc de luminare se aprindea intre degetele de ceara.

"Un doctor, un doctor..." si forfot si ropot, atita ropot ca Danut n-avea de unde sa auda rasufletul greoi al trenului de Calugaresti, care inainta in statia Bobeni rupt de oboseala si de neobisnuita povara omeneasca din zilele de vacanta.

"Un doctor, un doctor!" Forfoteala de citeva minute de afara, de pe peron, fluieraturile de tignal, suierul locomotivei in urechile lui aveau cu totul un alt sens. Totul se petrecea in capul lui Danut, in plin cimp si-n trenul celalalt, de Prundeni. Un calator mai sperios trasese semnalul de alarma si trenul se oprise in cimp. "Ce este? ce s-a intamplat? A murit o fata, un copil! O fata? Da, o fetita de pension!» Calatori apar speriati la ferestre. Cei de pe scari sar pornind in sus si-n jos. Domnul conducator alearga zorit printre curiosi.

"Ce este, ce s-a intimplat?" si zarva creste intr-una din vagon, in vagon.

"A murit o fata, un copil". "Bine, nu face nimic, o dam jos la statia urmatoare. Nu e caz de amenda, dar nu trebuia tras semnalul!" Lumea face loc si domnul conducator abia se strecoara printre inghesuiti. "Unde-i, s-o vedem?" Abia poate ajunge in usa compartimentului, in care Frosica doarme somnul de veci, cu capsorul ei blond rezemat pe perinuta canapelei.

"A! o cunosc", spune domnul conducator. "E chiar fata sefului de la Bobeni, unde o sa ne oprim acum. Bietul tat-sau!" Iar calatorii sunt foarte miscati de aceasta intimplare.

"si el o asteapta de Craciun, bietul om!..."

Usa se deschise cu putere si impiegatul aparu in cadrul ei energic si important.

- Domnul sef, gata! ii dam drumu.

Domnul sef tresari speriat. Ochii ii lacramau.

- Ce, au si adus-o, asa de repede? Dar vorbele subalternului abia acum isi facura loc in pavilionul urechilor aiurite. Se ingramadira acolo fara noima si-i incurcara firul gindurilor de pina acum.

- Dam drumul, domnu sef? Prundeni cred ca sunt in intirziere. Or vi s-a comunicat ceva de acolo...?

si impiegatul misca de citeva ori nerabdator usa spre sine, privind curios la aburul ce navalea dinlauntru si-l invaluia intr-un nor de mister.

Danut zarea pe subaltern ca printr-o picla. si vorbele lui i se pareau din cale afara de curioase. Zadarnic isi cautau vreun locsor de intelegere in mintea-i halucinata.

il privea cu ochi din alte lumi. si curentul rece, care venea de-afara prin intredeschizatura usei si care parea ca se revarsa din insasi persoana impiegatului, ii strecura in trup un fior de groaza. ii zimbi neputincios, ca unui dusman a carui lovitura vrei s-o patezi printr-un semn de prietenie.

impiegatul crezu ca a inteles si trinti usa dupa dinsul, dupa ce suiera cu vocea lui grabita:

- Atunci anuntati dumneavoastra plecarea...

Danut se misca pe scaun, ridicind repetat din umeri, ca si cind ar fi vrut sa aseze mai bine mantaua pe spate; apoi isi propti barbia in cei doi pumni suprapusi pe muchia mesei.

Un moment nici un gind nu mai trecu prin creierul lui golit deodata. Nici ochiul sting nu i se mai clati in orbita si el privi complect imbecilizat prin geamul translucid, inflorit de gheata, ferestrele din fata ale trenului de Calugaresti. Pentru el nu era decit acceleratul de Prundeni, oprit in plin cimp.

Acolo era Frosica lui.

Acolo, capsorul ei blond, de ceara, de papusica, sta rezemat de canapea.

si domnul sef nu indrazneste sa se miste. Altii au pentru el aceasta grija. Iar in mintea lui, succedarea tablourilor, curmata de venirea impiegatului, isi reia de la sine firul.

"O dam jos la statia urmatoare. Nu e caz de amenda, dar nu trebuia tras semnalul!"

Fluieraturi de tignal, suier lung de locomotiva, trenul se urneste pacanind sacadat, mai intii incet, apoi din ce in ce mai repede ca si toanele ochiului acestuia sting, care au inceput iar. Paca, paca; paca, paca, si domnul sef priveste paralizat ferestrele vagoanelor din fata, care se perindeaza usor ocupind lent si fara incetare una cite una locul celei dinainte.

Danut tresare deodata, zguduit de un inceput vag de amintire. Ochii lui s-au marit, ca si cind ar avea de obiectat ceva la aceasta neoprita desfasurare de lucruri. Dar nu stie ce anume si ferestrele vagoanelor trec inainte, lunecind tot mai repede si mai usor. Ultima a disparut, intrerupind brusc depanarea filmului cu bizare forme omenesti.

si acum trenul inchipuirei lui Danut zboara inainte si duce spre statia urmatoare, spre Bobenii domnului sef, un cadavru mic de copilita.

Corpul lui tresare zgiltiiat de un tremur convulsiv. Pumnul de deasupra se lasa moale linga celalalt, capul se infunda intre degete si trupul lui se zbate in framintari domoale. Sughituri de plins abia se aud de sub sapca rosie, infundate si retinute.

Domnul sef plinge de-a binelea. Cel din urma copil, din sapte citi a avut, secerati rind pe rind de miazmele baltilor din dosul garei! si doar de aceea o indepartase la scoala, ca s-o scape de grozava otrava care plutea in vazduhul Bobenilor!

De mult o doborise si pe ea raul. Dar fusese mai tare decit boala. si iata, dusmanul nu se daduse batut; se pitise in corpu-i plapind si sta la pinda acolo, neimblinzit si hain. La pension o mai incercase o data!...

Usurata de lacrami, memoria incepea sa prinda culoare in creierul lui Danut! isi ridicase capul si acum il rezemase de mina proptita in muchia mesei de stejar.

Prin picaturile de lacrami, care-i ramasesera imbibate intre gene, el isi privi parca in afara amintirile rumenite in minunate jocuri de curcubee.

...Doamna directoare trimisese scrisori disperate. Danut ajunsese mai mult mort la Craiova. Dar si de data asta fata biruise. O gasise chiar putin inzdravenita.

Acum, insa, fara indoiala ca nu e de-a buna! Danut isi asculta bataile ochiului mai curajos. Pareau o inima de pasare, care se zbate fricoasa in mina care a prins-o.

il stapini iarasi mirosul de varza acra, de usturoi si de drojdie de bere. Auzi apoi voci. Dar nu se stradui deloc sa inteleaga cuvintele. in urma, din cuhnie, se pornira risete. Nevasta-sa ridea cu impiegatul. Abia acum distinse: Craciun, domnisoara Frosica, petrecere, numai noi, vom petrece bine...

Vorbele acestea ii faceau nespus de bine. Planui sa se apropie de usa si sa-si incordeze obosita luare-aminte.

Dar aparatele de pe masa se razvratira violent intr-o scurta turburare, care contrasta vadit cu jocul lor linistit de pina acum. Domnul sef isi ciuli iarasi urechea. si intelese clar acum, din amestecatura sunetelor punctate cu cele accentuate mai lungit, ca acceleratul de Craiova tocmai trecuse prin halta vecina, Riusor, cea mai apropiata din cele doua statii dintre Prundeni si Bobeni, in care nu se oprea niciodata.

Involuntar, Danut apuca din nou castana turtita a trimitatorului. Era gata sa farime in linioare si puncte intrebarea, care-i venise aproape indata pe buze; nu era o copilita moarta in accelerat? Dar se opri dupa primul punct. I se paru o copilarie gindul care-l lovise. De unde ar fi putut sti impiegatul de la Riusor lucrul acesta? si pe urma, daca s-ar fi oprit cumva in cimp, n-ar fi fost oare anuntati Bobenii? Adica nu... cum... dar nu, nu, nu, toate erau naluciri copilaresti...

- Halucinatii! mormai domnul sef ca de obicei, cind vroia sa puna capat tuturor gindurilor negre, care-l asaltau cu furie, ori ochiul sting pornea sa se zbata sub sprinceana stufoasa.

- Halucinatii... Frigurile astia pacatoase...

Danut se mustra iarasi pentru slabiciunea lui nesuferita, care-l biruia totdeauna, facindu-l adesea sa uite tot ce se petrece in juru-i. isi dadu din nou putin curaj sufletului hartuit. Dar simti ca in fundul lui tot a mai ramas o pata cenusie. Semnele au fost astazi mai puternice decit oricind. Ceva, ceva tot s-a intimplat.

Doar viziunea aceea a oprirei trenului in cimp fusese atit de limpede, atit de vie! Parca a fost un tren adevarat cel care s-a oprit dinaintea ochilor lui, nazarindu-i-se printre florile de gheata ale geamului.

- Hm! ciudat, murmura Danut. Parca a fost un tren in carne si-n oase. Pasageri, zgomot, tignal, suier... Hm, ciudat!...

isi trecu mina pe frunte, impingind usor sapca pe ceafa. Apoi se scutura de citeva ori, ca sa-si aseze mantaua pe umeri. De-alaturi, din bucatarie, zvonul vocilor si-al risetelor venea tot mai vesel, mai crescind. Danut se freca la ochi. Stingul parca se potolise de tot. isi aminti de indatoririle lui si se aseza la masa.

- Dar Calugarestii aia, ce dracu de-or fi intirziind atita!...

si ca lovit de-o neasteptata paralizie, domnul sef ramase cu-o mina intinsa in gol, cu ochii holbati, cu gura intredeschisa. Stingul se porni navalnic in zbaterea ucigatoare:

- Calugarestii... nu cumva? Nu, nu, fara indoiala ca nu. Totul a fost un vis, o halucinatie... nimic decit simple halucinatii.

Danut sari speriat de pe scaun. El isi aminti ca nu o data, din pricina semnelor, i se intimplase sa confunde nazaririle sale cu realitatea. Porni ca dus de un vis hipnotic spre usa din fund, dinspre bucatarie.

- Loloi, Loloi, domnule Loloi...

Ca prin ceata isi amintea figura impiegatului, privindu-l intrebator: "Dam drumul, domnule sef? Miercani sunt in intirziere..."

Danut se napusti naprasnic asupra usei incuiete.

- Loloi, Loloi, n-auzi, nu mai auzi...

- Ce-i, frate, ce s-a intimplat? intreba de dincolo de usa glasul pitigaiat al doamnei Danut.

- Loloi, unde-i Loloi?

- A iesit acum... mi se pare s-a dus la magazie...

- Cu neputinta, cu neputinta, isi simti Danut buzele uscate soptind de la sine.

- Dar ce e cu Prundeni, draga? se auzi din nou vocea pitigaiata a doamnei Danut. Nu se mai anunta? Ca uite, un sfert de ceas de cind ati dat drumul la Calugarestii.

- Am dat dru...

Abia atit putu rosti Grigore Danut. si se prabusi spre aparate cu miinile intinse, cu degetele raschirate, cu ochii deschisi peste masura, dar cind isi aminti ca Riusorul si vestise trecerea acceleratului, se lasa moale pe scaun, apoi se rostogoli sub masa, insensibil ca un maldar inform de boarfe. Dincolo, in cuhnie, porni in acelas timp, vesel, sunetul piulitei. Odata cu el, doamna Danut intona o frintura de cintec... Degetele cazutului pareau sa caute ceva in praful podelei. Se crispau pe nodurile scindurilor, apoi apucau pulpanele mantalei de care trageau cu disperare. Pe urma miinile, amindoua, se abatura ca zvirlite de un resort asupra ochilor, astupindu-i sub pumnii grei, ca in fata unei privelisti fara de seaman.

in inchipuirea lui Danut incepuse sa se aprinda imaginea catastrofei. Din ce in ce mai clara, mai amanuntita. Vazu pe Frosica, in valmasagul de calatori, zguduita cu putere de cutremurarea grozava a ciocnirei. O vazu izbita cu capul de fiarele vagonului o vazu calcata in picioare, strivita sub greutatea sfarimaturilor, tirita sub osiile enorme. Vazu corpul ei plapind in bucati amestecate cu alte bucati de corpuri straine. Vazu foc, singe, auzi urlete de jale si izbucniri de explozii.

Zadarnic pumnii lui Danut striveau subt ei ochii inspaimantati. in adincul lor imaginea devenea tot mai lamurita, tot mai infioratoare.

si printre tipetele, printre gemetele de moarte, printre detunaturile fara seaman care-i asurzeau acum capul, isi facea loc, din ce in ce mai staruitor, ca un cintec nespus de dulce, rasunetul de clopotel al piulitei. Apoi voci omenesti si iarasi risete. si o bataie vehementa in usa dinspre bucatarie.

- Ce-ai cu Loloi? Uite-l, a venit.

- Ce-aveti cu mine, domnule sef? Sa vin in biurou..;

Danut se cutremura ca dintr-un somn nesfirsit de adinc...

- Copilul meu, Frosica! bolborosi el invinetit de frig.

- Ati anuntat, domnule sef, ca au plecat Calugarestii? se auzi din nou vocea lui Loloi.

Dintr-o miscare Danut sari in picioare. Vocea impiegatului ii masurase dintr-o data in gind marimea raspunderei.

- Ati anuntat ca a plecat Calugarestii, domnule sef? sa nu cumva...

- Am anuntat, minti Danut, fara sa-si dea seama. Am anuntat, repeta el, dumneata n-ai vazut c-am anuntat...

si ghearele i se infipsera nemiloase in beregata din care ieseau minciuni atit de nerusinate.

- Omoritorule, isi soptea el scrisnind din dinti amenintator, ca-n fata unui dusman surprins in plina nelegiuire. Calaule, ti-ai omorit fata...

si de acolo, din departarea cimpului inzapezit, i se paru ca aude bubuitura fara de seaman a catastrofei. ii veni deodata s-o ia in goana nebuna de-a lungul liniei, spre dezastrul care, cine stie, poate in clipa aceasta se petrece in necuprinsul zarei.

- Domnule sef! domnule sef! Cine putea sa-l strige cu atita staruinta, chiar in momentul asta! Danut holba ochii de groaza si facu o miscare spre dulapul cu imprimate din colt.

- Domnule sef, domnule sef... ati iesit, domnule sef.

- A... tu... dumneata esti... Loloi...

- Eu, domnule sef... cu cine vorbiti, domnule sef...

Domnul sef priveste ingrozit in juru-i. Corpul sau s-a plecat inainte, pasul i-e gata sa se avinte.

- Vorbiti cu cineva, domnule sef?

Deodata, in capul lui Danut se lumina ca ziua. Un gind neasteptat isi facu loc acolo si Danut ramase naucit, nestiind daca sa-i dea luare-aminte sau nu. I se paru ca altcineva s-a asezat in el insusi si vorbeste in locu-i. Altfel cum ar fi putut raspunde cu atita singe rece impiegatului din bucatarie.

- Da, da, vorbeam cu cineva. Un individ.

- Un individ?

- Am surprins un individ... am iesit putin afara si cind m-am intors am gasit un individ in birou...

Corpul lui Danut tremura tot, din toate incheieturile. Sudoarea ii curge de pretutindeni si virful limbei i-a iesit afara prin intredeschizatura buzelor. Cum poate sa vorbeasca cu atita siguranta, cind, acolo, Frosica lui moare strivita sub sfarimaturile vagoanelor?...

Cum poate sa se scuture pe haine si sa se teama de venirea lui Loloi! Cum poate sa se gindeasca la minia oamenilor si la pielea lui, cind Frosica isi da duhul pe cimpul de zapada...

Dar Loloi nu se misca din bucatarie; el vorbeste inainte cu doamna Danut si rid amindoi cu veselie. Fara sa-si dea seama cum, Danut continua:

- L-am gasit aici: tragea cu urechea la aparat. Mi-a spus ca vrea sa ma intrebe cind vine trenul de Prundeni...

Danut turuia inainte, parca o lectie invatata. Despre individul suspect pe care l-a gasit in biurou i se parea ca i-e legata toata soarta.

Mintea lui se anina cu disperare de aceasta inventie subita, care parca-l usura. I se parea ca de aci va porni scaparea lui...

- De dimineata l-am vazut dind tircoale...

- Mi se pare ca l-am vazut si eu... complecta impiegatul.

- Ce? ala e? se repezi Danut si ochii ii stralucira..,

- Nu era unul cu haine de oras si cu cizme...?

- Ah, da, da... acela era...

- L-am vazut...

- Da, da, da... acela... o mutra de... de... de bolsevic...

Conversatia urma, deslusind inainte semnalmentele individului. Iar in mintea sfirsita a lui Danut o noua nadejde de bucurie incepea sa mijeasca, adusa de cea dintii: daca ciocnirea nu va avea loc, daca Frosica va scapa...

- si la urma urmei, da-l dracului de individ, domnule sef. Veniti incoace: miroase atit de pofticios zeama de varza...

- Astept sa se anunte Prundeni, raspunse scurt Danut si se cutremura singur de repeziciunea cu care raspunsese... Doamne, sfinta zi de miine, scapa-ma de napasta asta, scapa-mi pe Frosica! incepura sa-i bilbiie buzele.

Alaturi, sunetul piulitei si sunetul vocilor deveneau tot mai vesele, tot mai animate. Loloi se pare ca spusese o gluma, ca doamna Danut dadu drumul unui ris cu spasmuri, fara sfirsit.

Risul acesta se viri in inima lui Danut ca un pumnal. El vazuse iarasi figura de ceara, minjita de singe, a Frosicai si frigurile il recistigara...

- Domnule sef, asculta colea, domnule sef, sa rizi sa mori...

si Loloi incepu sa repete, intrerupt de zbucnirile de ris ale doamnei Danut. Dar domnul sef nu auzea nimic...

- N-auziti, domnule sef...

- A, ha, ba da...

si domnul sef porni la rindu-i o toana de ris puternic, care i se paru ca cutremura palida figura insingerata a Frosicei, care i se asezase dinaintea ochilor.

Inima i se ghemui speriata sub cosul pieptului. Vroia sa iese afara, simtea ca se inabuse. Dar isi aminti ca trebuie sa ramina linistit inauntru. Se apropie de geamul cel mare de deasupra mesei de stejar si cerceta zarea miazazilei. Dar intr-acolo nu domnea alt decit albul cel mai perfect si linistea cea mai deplina. Privind piezis, nu putea sa vada decit cele patru perechi de sine, impreunindu-se ca opt coarde pe un git de lira. Sub sticlirea tremuratoare a gerului, parea ca o mina nevazuta le ciupea usor, neauzit de usor.

Alaturi, risetul, piulita cresteau de zor. Loloi batea violent in usa:

- Asculta, domnu sef, una nostima de tot, domnu sef...




Semnele lui Danut


Aceasta pagina a fost accesata de 1340 ori.