• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Scuarul

Oraselul se preschimba. Fosta piata e acum maidan darapanat: pavajul smuls, gropi si mahui provizorii; urme de copaci scosi din radacina, cascate jalnic ca niste alveole abia vaduvite de dinti; gramezi de pietre si lespezi sfarimate de asfalt; convoi automat de carute ce vin si pleaca fara curmare; roabe cainindu-si soarta monoton si suparator in bocet de roti; strigate de vrednicie si de osteneala; comenzi scurte; sudalmi lungi si complicate. Oamenii edilitatei croiesc, potrivesc, aliniaza. Domnul "inginer" Rarunc, cu trup inalt si matahalos pe doua trunchiuri de picioare strimbe, cu cap de zimbru pe grumaz inexistent, tipa ordinele pitigaiat si-si vintura miinile spre cele patru puncte de zare cu repeziciunea spetezelor unei mori de vint. Uneori se aseaza cruce in mijlocul harababurei, rastignit in gol pe-o golgota marunta de huma proaspata. Se chioraste spre stinga, se chioraste spre dreapta si de multe ori inainte, cu bratul intins, de parca ar vrea sa impuste cu un pistol.

Opinia publica e de parere ca d. inginer exagereaza; mai ales ajutorul de judecator, unul din putinii titrati ai orasului.

- Picherul asta prea isi da aere de inginer sadea...

- Cum, nu e inginer, domnule?

- Pah... scoala de conductori, scoala de conductori...

si suride cu atita dispret, de parca scoala de conductori ar fi ceva foarte de rusine.

Mai ales cind se serveste de alidada, d. inginer capata o infatisare misterioasa, devine nervos, goneste lumea din fata ochianului cu vorbe de ocara si-n cap ii alearga atunci calcule prea grele ca fruntea - ce infige adinc doua colturi lucii in parul tuns perie - sa nu incline spre pamint.

Apoi deodata da din barbie aprobaior, sta putin si mai da de citeva ori. A aflat! Lumea se intreaba cam ce-ar putea sa mai afle, caci planul "scuarului" a fost intocmit odata. insa ce se pricepe lumea si mai ales acest pipernicii de "ajutor’", care merge pina acolo cu indrazneala, incit priveste totdeauna pe doamna Rarunc drept in ochi, fie ca d. inginer e sau nu de fata, fie ca observa, fie ca se preface pe ginduri, nehotarit a reprima obraznicia, ce pe nesimtite ia proprtii de scandal!

Mai mult chiar, Constandache, ajutorul, impinge intr-atita nerusinarea ca saluta numai cind Rarunc e cu doamna - vai! si cu ce gratie saluta atunci! Cind Rarunc e singur, nu numai ca nu saluta, dar nici nu-si da macar osteneala sa intoarca ochii intr-o parte sau sa para distrat. Dimpotriva: il priveste drept in miezul ochilor, rinjeste si vira mina si mai adinc in buzunare. si doar eu un pumn ai putea sa-l turtesti! Iar cind iese pe piata, n-are altceva de facut decit sa "critice" santurile: ca sunt prea multe si prea complicate, cind nu era nevoie nici de sfert; ca nivelul gradinei se ridica tocmai spre Olt, oprind scurgerea normala a apelor de ploaie; ca, dimpotriva, se apleaca spre centrul orasului, asa ca o sa se produca adevarate inundari.

intiia oara, cind ajutorul facu aceste observatii la masa de berarie, intr-o frumoasa dupa-amiaza de dumineca, tot oraselul"iesise". Mesele, umplind coltul de piata crutat de tirnacoapele intreprinderei, erau intesate. Constandache, avind la dreapta pe doamna Rarunc, incepuse chiar cu oarecare elogii pentru "distinsul nostru geometru". Vorbele curgeau fara graba, coborind din apreciere in apreciere ca pe-o scara cu trepte regulate, iar ochii ii ramineau cind si cind pironiti in obrazul prea alb si prea straveziu al doamnei Rarunc, sub pudra caruia pometul usor ridicat si imbibat de singe trezea instincte ancestrale. suvite crete si blonde cadeau de sub palarioara tuguiata; iar gitul si bustul - cit mai raminea neacoperit de bluza - erau de-o albeata atit de orbitoare, ca-n departarea unde convenientele o aruncau de dinsul, ii pareau un cer de zapada in care nori trandafirii se nasteau din infinitul candid si se topeau pe indelete, pentru a rasari alaturi, acum mai palizi, acum mai aprinsi. La un moment dat, Constandache observa ca norii acestia apareau chiar in punctele in care ochiul lui se infigea lacom si arzator ca o trompa de musca. si cum ochiul devenea tot mai ager si mai indraznet, nimic nu mai ramase alb pe superbul grumaz; doamna Rarunc rosise de parca se prajea in miez de iarna, la usa larg deschisa a sobei.

Constandache tocmai terminase al cincelea tap. O rumoare, la inceput vaga, parea, apoi, ca se inteteste, dind ocol mesei comune, inecindu-i cuvintele de lauda, ce curgeau neturburat si necontenit, cumpanind in masura dreapta frumusetea gradinei domnului inginer cu a sotiei sale: "cel ce traieste in preajma frumosului nu poate sa vada, sa conceapa, sa infaptuiasca decit tot frumos..."

Dar potrivirea aceasta de cuvinte din urma, gasita in trupul tapului al saselea, trezi citeva inceputuri de tuse strivita, surde ca niste miriituri. Urechea lui Constandache le prinse si le deslusi directia; in capul celalalt al mesei, figura inginerului se congestionase intr-atita, ca doctorul, asemenea de fata, se invirti ingrijorat pe scaunul scirtiitor. Ciulind mai temeinic urechea, Constandache putu sa auda chiar si unele cuvinte complect articulate, distonind mult cu superba lui dispozitie sufleteasca, scapate printre dinti, desigur, si atit de comprimate ca pareau scrisnete. Atit de comprimate ca expresia "lichea", urmata aproape indata de cuvintul "derbedeu", rostite ceva mai tare si, deci, trebuind neaparat atunci sa intilneasca obrazul ajutorului, s-ar fi spart cu zgomot de mare explozie.

Constandache ocoli abil fatalitatea, privind, cu un suris straniu, cum urechiusele fine ale doamnei Rarunc tremurau usor, adulmecind nelinistea din aer si cum buzele i se incondeiasera intr-un zimbet imprecis, pe cind, pe sub pleoapele plecate de-a lungul genelor grele, pareau ca se scurg repezi lumini rizatoare.

El incepu sa vorbeasca deodata politica si intorsatura neasteptata a limbutiei lui smulse fetei impurpurate un suspin de placere parca; pleoapele deschise larg cautara multumitoare la dinsul, in vreme ce figura inginerului se innegura cu desavirsire. Un colt al gurei i se lasa in jos si el declara lui Constandache ca nu se pricepe la nimic si ca in politica e tot asa de slab ca si in ingineria in care se baga asa, razna. Daca o fi tot asa la judecatorie...

Spre marea mirare a comesenilor, in loc sa se supere, Constandache marturisi ca "geometrul" poate sa aibe dreptate. Caci tot la fel i-a mai strigat deunazi si un prieten comun - numele nu se spune - care ii demonstra cu "mare lux de amanunte" ca inainte de scuar piata inclina spre Olt, cum era si normal; pe cind acuma inclina spre centrul orasului, pe care, la intiia ploaie, o sa-l prefaca intr-o baltoaca murdara. intrucit il priveste. Constandache a combatut cu toata taria o astfel de presupunere absurda. insa daca si inginerul confirma, se prea poate sa fie adevarat ca n-are habar si ca se amesteca halandala in chestiuni care nu-l privesc si pentru care, dealtminteri, nu are nici o pregatire, o recunoaste singur.

Toti ochii se indreptara atunci spre gradina desfundata si toate fetele zimbira. Numai ochii domnului inginer ramasera intii nemiscati, apoi se intoarsera si ei, greoi, atingind in treacat cu dispretul lor pe calomniator; cind dadura insa de gradina, se cascara deodata brusc, de parca i-ar fi infipt cineva pe neasteptate un pumnal in grumaz. Risul general, care izbucni indata atunci, ii aduse insa repede la dimensiunile normale.

- Prietenul dumitale e un timpit, asigura el, in graiul lui vulgar, pe judecator, atit de tare, ca la mesele vecine se facu tacere, iar chelnerul, care trecea cu un rind de halbe, se opri incremenit. Nu vedeti ca lucrarile sunt neterminate?

intr-adevar, de a doua zi lucrarile parca incepura din nou. asa fu rascolit tot ce se facuse pina acum. Lucru curios, insa, cu cit sapaturile inaintau, cu atit piata se inclina si mai mult la deal. Opinia publica era vadit contrariata de neasteptatul rezultat, dar domnul inginer, in cele din urma, deveni furios.

- Ce va amestecati unde nu va fierbe oala?... las’ ca am sa aranjez eu pe palavragiul ala..

- Ba ne cam fierbe, gemu din greu domnul primar, regretind ca n-a inceput pe cont propriu lucrarile si dupa priceperea personala.

- Am ordonantat pina acum patru sute de mii...

Domnul Rarunc a asudat inca mult si bine sub palaria de paie cit o roata de plug; in cele din urma, insa, tot a izbutit sa aplece gradina spre Olt. E drept, limbile subtiri tot mai tacaneau in clopotul gurilor de cumetre ca schimbarea clinului este o iluzie, ca terenul slabit de atita sapatura o sa se lase de la sine spre centru, ca e chiar cu putinta ca rondurile sa crape la seceta, sau chiar sa se naruiasca de tot, ca... dar cite de toate, fara nici cea mai mica legatura cu adevarata inginerie, nu circulau pe seama bietului scuar! insa domnul inginer nici nu vrea sa mai auda:

- Se vede si cu ochii, frate, nici nu mai e nevoie de calcul si de masuratoare...

si linistit despre partea asta, domnia-sa ridea cu voie buna de temerile primarului si parea ca nu-i pasa de birfelile nepriceputilor.

Caci alti nouri intunecau acum seninul domnului inginer. Doamna Rarunc pornise mai de mult la rude, la Bucuresti, si chiar a doua zi dupa plecare, hai si ajutorul dupa dinsa. Iar peste citeva zile, iata-i se intorc impreuna, in acelasi tren si-n acelasi compartiment.

si orasul urla. Nimeni n-a indraznit, desigur, sa aduca vorba despre asta, in fata domnului inginer, dar orasul urla. Rarunc auzea zvonul huietului tiuindu-i in urechi: si-l auzea atit de intr-adevar si atât de incontinuu, ca i se pareau urechile fantastic de invoalte, ca doi ghioci de mare.

inalt si bleg sub caldura molesitoare a dupa-amiezii de iulie, proptit in picioarele-i groase, pe mahuia de unde conducea munca gradinei, domnul inginer nu mai putea gindi la altceva. Afurisite urechi!

"Adica nu s-au intilnit ei la Bucuresti 7 Haida de! Asta s-o creada ea!"

"Ea", adica doamna Rarunc, care-i jura tocmai contrariul. Dar in tren, impreuna si-n acelasi compartiment, pe linia asta pustie!

"Dar lumea asta crezi ca e proasta, madam!... Dar avansurile ce ti le facea neispravitul ala si la care nu-i taiai scurt... Dar acum... pardon, ca mi-am adus aminte... ma rog. ca sa vedem ca intr-adevar n-a fost, asta e... sa i-o tai scurt, la prima ocazie. Asta e! Ne-am intales cred..."

Pe marginele pietei, din strazile laturalnice apareau rarii umblatori ai dupa-amiezei. Domnul inginer, cu ochii tinta in virtejul unui norulet de ginganii, asculta un sunet lung, nascindu-se de asta data chiar in urechii lui ca tipatul slab al unei basici de bilci ce se dezumfla. Ginganiile pierira brusc, dar, in vazduhul de cuptor, pareau ca se dau acum de-a tumba chiar moleculele aerului. Fierbea totul si tremura; chiar si gradina, cu roabele, hirletele si lucratorii ei, de parca ar fi fost bucati in fundul unui imens cazan de ciorba.

Domnului inginer i se parea ca el insusi a inceput sa joace. O sete amarnica ii uscase cerul gurei: intoarse ochii spre cafenea si vazu citiva razleti, cu picioarele intinse pe cite trei scaune si unii chiar dezbracati de haina.

Sorbeau alene, la umbra, halbele reci si pahare lungi de sirop. Piata tocmai incepea sa se populeze. Domnul inginer se urni agale din virful magurei.

Pasea domol, dar, cind vroi sa ocoleasca o tabara de roabe, se opri: de pe strada din deal, aparuse nevasta-sa. Bun. o s-o trateze si pe ea cu un tap! Dar asta ce-o mai fi? Un efect al aerului provocator de miragii? De unde a iesit numaidecit Constandache? Din primarie, din pravalia vecina, din pamint? Dar asta e dracu gol!

si uite ce intins se indreapta spre doamna Rarunc i

"Domnule, parca-ar fi nevasta-sa. Uite ce sigur, ce rizator. ce indraznet, cu bratele forfota, de parca s-o cuprinda i Ei bine, dar asta trebuie sa, sa... sa... A... invoiala!... Ea trebuie sa i-o taie scurt, cum a fost invoiala! S-o vedem..."

si el indeparta si mai mult unul de altul cei doi butuci acoperiti cu bocanci, jambiere si piele de drac, parca sa se aseze mai bine, pentru a legumi in voie satisfactia pe care trebuia sa i-o dea nevasta-sa.

"...Sa vedem, cam ce-ar putea sa faca?... O intoarcere cu spatele ar fi cea mai nimerita... Cum, de-o pilda, el vine asa... ea..."

Dar deodata gindul domnului inginer se poticni brusc, ca de-o piedica neasteptata. "Uite-o c-a stat! Ea! Nu el! si-i intinde miinile! Ea! Nu el! si el i le saruta! Una dupa alta! Pe-a doua de doua ori, de trei, de pa... E... dar asta... aaaa... intrece..."

Butucii se urnira si pornira, hotariti si greoi. "Dar ce? Lasul fuge... Poltronul... iata, i-o mai saruta o data, de doua..."

Doamna Rarunc s-a despartit de celalalt si s-apropie de domnul inginer, care injura necajit de-atitea intortocheturi cite mai are si gradina asta si atitea roabe si hirlete cite-i stau in drum! si cu ce seninatate inainteaza spre dinsul!

Rarunc clocoteste ca atmosfera din juru-i. Urechile ii vijie ca doua scoici naprasnice: el simte ca la berarie se ride. Poftim! Iata un hohot triumfal care primeste pe Constandache.

- Dar bine, nerusinato, nu ti-am spus s-o tai...

Vorbeste rosu si-ndesat. si se opreste repede nemaigasind cuvinte. De furie si-n lipsa de elocinta, degetele scurte si groase i se agita nervos si incontinuu, ca doua echinoderme instelate. Din ochi ii tisnesc roiuri de minii. Ar vrea sa urle tare, dar se face de ris.

- Nu pot, nu pot! se dezvinovateste doamna Rarunc.

- Ce spui? gemu sfirsit domnul inginer.

- Cum sa-i zic asa, tam-nesam; asta e datoria dumitale de barbat!

Atit. Degeaba doamna Rarunc a mai adaugat: "Daca dumneata, ca sot, n-ai curajul..." Rarunc s-a invirtit pe loc, enorm, ca un fus de motor si butucii s-au pus iarasi in miscare, mecanic, masurind spatii largi, egale, amenintator de egale. Deasupra masinei acesteia, intaritate si fierbind de otravuri, capul rotund parea gata sa plesneasca sub presiunea turbarei. Se umflase atit de puternic, sub arsita ucigatoare, ca sudoarea ii izvora din obrajii largi ca dintr-un smirc; cu ochii sticlosi si fixati spre acelasi punct, catre care se indrepta galben si redutabil, parea un cap de cadavru gros, in descompunere: un strigoi mergind sa se razbune. Nu lipsea nici alaiul musculitelor care descriau in juru-i elipse, parabole si iperbole, ca intr-un complicat sistem cosmic, in miscare eterna. Caci, in nerabdarea miniei, era o vesnicie si un infinit pina la punctul acela atragator din mijlocul meselor cafenelei, catre care se rostogolea cu cortegiul de musculite, atrase de unsoare.

Cu cit il vedea mai rizator, cu atit ochii ii orbeau de durere si de apoplexie. Gifiia naprasnic si cind sa puna piciorul pe estrada de ciment din fata localului, un val de singe ii acoperi vederile. Se rezema intr-o mina de masa cea mai apropiata. Cind ochii i se limpezira, Constandache disparuse.

Consumatorii il priveau nelinistiti.

- Dar ce-i, nene inginerule?

El biigui drept raspuns silabe desperecheate: in gindul lui bolboroseala avea totusi sens:

"A intrat in cafenea... n-are pe unde sa iese..."

si vru indata s-o ia dupa dinsul. Dar isi dadu seama ca celalalt putea iesi pe-alaturi, prin gang. Prin urmare, cel mai bun lucru e sa astepte aci... si se aseza pe-un scaun, cu spatele spre gradina; acum si usa si intrarea gangului erau sub privirile lui, intunecate de cele mai crincene hotariri.

- incepe acum spuse cineva.

- Ne potopeste, adauga un altul.

Domnul Rarunc isi facea acum vint cu batista, de zapuc, si gonea inconstient musculitele, care se apropiau veninoase, lipindu-si piciorusele in sudoarea cleioasa. Clocotind de furie si indirjire, el nu simtise in spate-i acel stilp urias de nor care se inaltase deodata din dosul primariei, ca un bot de dirijabil, planind mindru si infricosetor, si acum se desfacea ca un sul in scutece negre-alburii, infasurind toata bolta dinspre miazanoapte si rasarit. Licurici fantastici scinteiau in trentele alergatoare si un huruit sinistru se facea tot mai auzit, in vreme ce o suflare suieratoare incepuse sa curga ca un riu de racoare, de dupa case, pe uliti, la vale.

- E piatra, ne-a prapadit! asigura o voce destul de incet, dar destul de lamurit, in tacerea respectuoasa ce se lasase.

Se stirneau acum virtejuri de praf ca zburdalniciile nevazutilor copii de nimfe, precedind tumultuosul cortegiu de elemente dezlantuite ce se apropia. Cutite frinte de lumina violeta strapungeau zarea in toate partile si huruitul carelor ceresti te facea sa le inchipui pe-un pod de birne saritoare, suspendat in nevazut. Cu un tipat unanim de spaima, legiunile de ciori ale coperisului primariei se lasara ingrozite spre miazazi. Apoi, deodata, tuna atit de puternic, ca sari si domnul inginer din gindurile lui. Estrada se golise, chelnarii ridicau grabiti fetele de mese, consumatorii ajunsesera in usile deschise la parete, cu tapii, goi pe jumatate, in mina, cu ochii magnetizati de grozavia privelistei.

Domnul inginer privi in urma si se sperie. Dintr-un bloc enorm de catran, despicat de fulgere, curgeau suroaie groase de fumarai alburii; apoi totul se coperi brusc, intr-o mantie de-o culoare atit de rara, ca ochii tuturor clipira ametiti de frumusete, si-n aceeasi secunda trasnetul asurzi tot cerul si pamintul incurcat de mese, domnul Rarunc abia ajunse la usa larg deschisa, din care gramada privitorilor disparuse ca la un semn. Dar se intorceau unul cite unul, facindu-si cruce. insusi domnul Rarunc, ajuns la adapost, facu trei cruci mari, bolborosind ceva. isi vazu atunci gradina lui ("gradina mea" cum ii zicea in pofida clevetitorilor) golita de lucratori, cu uneltele si roabele parasite alandala, intr-o apoteoza violacee. in privelistea din alte lumi, copacii batrini, crutati de planurile sale matematice, precum si copaceii infipti de dinsul, toate plantatiile mici si mari se zbuciumau salbatec, rasucindu-se in loc, parca sa se smulga din radacina, s-o ia innebunite pe drum in fruntea alaiului de urgii din urma. Un nou trasnet zguduitor mai lasa o clipa parerea unui imens incendiu liliachiu, cu limbi de flacaii tisnind prin crapaturile catranului de deasupra si ploaia se porni galeti. Boabe mari de grindina acoperira totul in doua minute, ca de-un strat de zapada, apoi zapada se duse si numai apa ramase sa alerge de colo pina colo, zanatec, in suvoaie groase, murdare, rascolita parca de-un tirn urias.

Miini, parca smulse din umeri, inaintau zviicnind si gesticulind furios spre domnul inginer, ingramadit intr-un colt al cafenelei.

- M-ai ucis, m-ai omorit de tot, se tinguia, din dosul lor, domnul primar.

- O jumatate de milion aruncat pe girla! striga rasunator un membru marcant al opozitiei.

- Cu neputinta de iesit... apa abia scade..?

- S-a scurs toata incoace...

- Gradina s-a prabusit!

Exagerarea crestea odata cu indignarea. Domnul inginer intalegea ca totul nu-i adevarat decit pe jumatate. Daca n-ar fi fost nemernicul de ajutor, cu prevestirile lui neghioabe, lumea ar fi gasit foarte natural ca furtuna si faca atitea pozne.

- imi dati voie, imi dati voie... incerca sa lamureasca Rarunc.

- Nu mai poate nimeni sa se apropie de cafenea, urla cafegiul. Scarul asta mi-a mincat toata averea. Luta, Luta, incepu apoi sa tipe deodata, spre chelnerul cu un singur ochi, care aprindea lampile in fund, deasupra bufetelor orizontale, cu geamurile cascate la diferite inaltimi.

- Vinee, raspunse prompt Luta, fara sa se urneasca, injurind chibriturile, care nu mai luau foc pe cutia umezita.

- Luta, pune o scindura deasupra baltoacei... Spirille, Mache, unde s-au bagat netrebnicii astia?!

Domnul inginer isi incerca vocea pe tonuri cind mal joase, cind mai ridicate, pentru a stapini tumultul. Dar era in zadar. Fetele si mai salbatece in umbra putin gonita de lampile cu petrol, ce-ncununau bufetul intr-o ghirlanda saracacioasa, se apropiau inacrite si fioroase:

- Unde-ai virit atitia bani?...

- A fost in intelegere cu primarul.

- Luta, scindurile de la nr. 8... de la pat, dobitocule...

- Auzi ce-mi striga, domnule?... Ai fost in intelegere cu mine, hai?

- Luta... ia uite cum se uita, boul...

- Conturile, conturile, sa se verifice tot...

- Auzi, domnule, mugea domnul primar, care razbise pina la Rarunc si acum se vira intr-insul. Auzi ce-mi striga, cum ca eu... si nu imbecilitatea dumitale...

si-n furia lui nestapinita, domnul primar apucase pe domnul inginer de gulerul hainei si incerca zadarnic sa-l zguduie.

- Ha, ha... se rafuiesc hotii...

Aproape inabusit de aceasta gramada, ferindu-si ochii de virful bastoanelor, domnul inginer isi pierdu rabdarea.

- E, da ascultati odata! tuna el asa de puternic din pieptu-i urias, ca intreaga gramada, cu domnul primar cu tot, se azvirli inapoi din aceeasi miscare. Nu ma scoateti din sarite... mai racni el, stringindu-si pumnii vinjosi.

Dar ii raspunse numaidecit un potop de strigate si injurii:

- A, ha, ameninta...

- Un’ te trezesti, ma, aci, veneticule?...

- Tilharule!

- Ne-ai furat avutul...

- Da-i la cap...

Cu toata. rezistenta celor din fata, care priveau cu respect uriasele brate ale inginerului intaritat, cei din fund impingeau cu atita putere ca toata ceata ameninta sa se pravale dintr-un moment intr-altul peste dinsul. Bastoanele se agitau vehement pe deasupra capetelor, unul mai lungan ameninta cu o halba goala, iar altii, nevazuti, strigau, impingind: "inainte, inainte!..."

Domnul inginer intalese ca nu e d-a gluma. Cu toata puterea lui, atiti nebuni nu erau de razbit. si mai aveau si bastoane!

incerca s-o ia pe alta struna, racnind totusi, ca sa fie auzit:

- Da ce v-a gasit, fratilor...

Aceasta milogeala indirji de tot multimea. Atunci hotari sa se apere, fie ce-o fi! insa ochii i se impaienjenira si amintirea Fifitei, fetita lui de doi ani, il lovi cea dintii in cap, luind-o inaintea bastoanelor amenintatoare.

Fu numai o scurta sovaiala. Caci indata apoi, chipul copilei ii sufla parca, in frunte, curaj; deschise larg ochii si-si rotunji pumnii: muschii se strinsera de la sine, umflindu-i pieptii hainei.

si cu toate astea, tot ii mai raminea putina teama in priviri. Erau multi ai dracului... in orice caz, pentru ca intirziau inca sa se repeada, isi facu putin socotelile: o sa manince o bataie zdravana si atit. Grasimea o sa-l fereasca de lovituri prea usturatoare. insa vai de tine, Constandache, gemu el in gitlej, vazind capul ajutorului aparind ca viezurile, in dosul gramezii zburlite si agitate.

Constandache, cocotat pe-o masa, incepu sa racneasca si sa dea din miini:

- Va somez in numele legei... Asta e salbatecie... La o parte... Comisar, fa o lista de toti...

"Lista" fu cuvintul miraculos. Rindurile se slabira. Cei din urma incepura s-o zbugheasca, unul dupa altul; vreo doi facura pe curiosii intrebind pe comisar care isi si muiase creionul in gura.

- Dar ce s-a intimplat, frate?

Usurati de presiune, cei din fata dadura inapoi. Primarul chiar isi pierdu putin echilibrul.

Muiat in lumina galbena-pamintie a lampilor aprinse acum pe tejghea, pe politi, pe rafturi, Constandache lamurea multimei naucite ca savirsea un fapt ilegal.

Rarunc ramasese cu gura cascata; el nu-si credea nici ochilor, nici mai ales urechilor. Nici nu stia ce sa gindeasca.

De pe masa, Constandache scobori pe scaun, pentru a mai lua o data cuvintul:

- si pe urma n-aveti dreptate deloc. Ce-aveti cu omul? De unde stiti dumneavoastra c-a gresit? Ce va amestecati unde nu va pricepeti? Dinsul e inginer...

- Conductor, intrerupse unul.

- Nu stii dumneata ce-i aia! E inginer si dumneavoastra n-aveti nici in clin nici in mineca (ati inteles?) cu dinsul... As vrea sa va vad in locu-i... Apoi scobori pe podea: Scuarul e nu se poate mai bine construit. Pe unde am umblat, eu n-am mai vazut unul la fel.

Rarunc asculta incremenit: sa fi innebunit judecatorul?... nu parea deloc... sa fi vorbit cu un intales pentru el si cu alt intales pentru lumea cealalta, cum ii e obiceiul?... iar nu se arata sa fie... Hm, nu mai intelegea nimic, dar absolut nimic... Sau mai bine, parca incepea sa inteleaga ceva... dar putin, caci n-apuca sa se-nfiripe si zbura...

Numai cind ajutorul incepu cu laudele, un gind ascutit si statornic i se infipse in cuget.

"Astea-s pentru..."

si deodata ingalbeni:

"Astea-s de la Bucuresti... asta-i rasplata..."

Dar ajutorul se aprinsese:

- ...gradina este mestesugit inclinata incoace, pentru ca apele, negasindu-si scurgerea lor normala, sa...

- Sa ne inece...

- ...sa ramina mai multa vreme, vreau sa zic, sa se evaporeze mai pe indelete... sa pastreze incontinuu umezeala, pentru ca plantatiile, domnilor, sa aibe umezeala necesara mai multa vreme...

Se auzi un murmur, parca de destindere, printre ascultatori. Cineva, numai, obiecta: "Dar noi prin noroi o sa ne plimbam seara?" insa ajutorul nu-i raspunse, iar ceilalti socotira atunci lucrul prea neinsemnat ca sa-i dea vreo luare-aminte. Numai Rarunc, orbit de furia ce-o rascolise si mai mult aceasta stranie interventie, fu gata sa strige: "Foarte bine a zis!" Dar furia crescu fara margini cind isi dadu de tot seama ca nu poate face altceva decit sa taca.

- ...as putea, prin urmare, spune ca aceasta conceptie a domnului Rarunc, departe, departe de a fi gresita, dar e de-o indrazneala uimitoare, de-o originalitate...

incepura aprobarile. insa in trupul domnului inginer, dirzenia care sta infipta ca un jalon se frinsese si continua sa se fringa inainte, ca un biet covrag de porumb pe care acest netrebnic il prefacea in bucati tot mai marunte, ca sa-l arunce vitelor din juru-i, nutret ieftin pentru glumele si batjocorile lor viitoare.

- ...cit priveste inundatia din fata cafenelei...

Aci domnul ajutor se ineca putin; ascultatorii intinsera giturile. insusi Rarunc, fara sa vrea, isi ciuli si mai mult urechile:

- Cit priveste inundatia, lucrarile sunt inca nesfirsite. Dar potrivit planului sau... mai ales in urma acestei experiente, un dig, de-a lungul gardului de vest...

"...s-a terminat... a avut-o, ticalosul..."

- ...un dig mic, domnilor, sau nu, si mai bine, un sant mai adinc, cu ramificatii spre centrul si celelalte laturi ale gradinei, ramificatie de canaluri, domnilor, cu podete mici, canaluri de irigatie, care sa absoarba toata apa de ploaie, ca-n Olanda, ba nu, ca-n... in Sicilia sau nu... adica da, in Sicilia, Sardinia si Corsica... si care va incununa opera mareata a domnului Rarunc, caruia trebuie, nu insultele, dar laudele admiratiei noastre sa-i aducem...

O clipa, in mintea inecata in neguri a domnului Rarunc se lumina: ideea era intr-adevar ingenioasa si-n orice caz punea odata un capat pacatoasei asteia de gradini, pe care n-o mai nimerea cu dat naibei. Aplauzele izbucnira din toate partile si miini intinse, zeci de miini intinse, miini de prietenie, de fratie, de dragoste calduroasa, ii stringeau mina lui, pe care o lasa moale in voia acestei multimi, gata, cu citeva minute inainte, sa-l sfisie.

Lui Rarunc ii venea sa plinga. Un refren indaratnic ii cinta necontenit in adincul urechilor, ca o musculita ratacita acolo si zbatindu-se cu moartea:

"A avut-o... a avut-o..."

in fata lui se inalta acum statura firava si nervoasa a ajutorului. Figura-i ridea ca de obicei de triumf si siretenie. Iar in ochii verzi si clipitori, Rarunc ceti lamurit:

"Vezi, babacule, cum stiu sa rasplatesc. si te mai superi..."

- Bere, bere, sa vie bere, strigara citiva emotionati. Iar altul zbiera, in zeflemea: sampanie!

Ochii i se umezira cind mina fu scuturata de a lui Constandache. Dar, deodata, o roseata vie ii aprinse obrajii, caci ochii ajutorului pareau ca spun acum: "Avea niste sini madam Rarunc..! si niste solduri..." si imaginea doamnei Rarunc, goala dinaintea acestui slabanog la fel de gol, ii clati deodata mintea din loc. Un fior il strabatu pe de-a-ntregul ca o energica scuturatura electrica.

Mina i se ridica greoaie si doua palme pocnira, ca doua dopuri de sampanie, in tacerea solemna ce se lasase.




Scuarul


Aceasta pagina a fost accesata de 979 ori.