• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Retragerea

Sub cerul mohorit de toamna, trei zile in sir se scursera armate nesfirsite si sure. Gramezi mari si neregulate, pilcuri razlete, osteni singurateci, calari, pe jos, pe furgoane sau pe tunuri, treceau rind pe rind intr-o harababura desavirsita. Turme omenesti, fara forma si fara conducatori; zadarnic ar fi ghicit vreunul intr-atita impestritata incurcala. O singura putere ii mina numai pe toti deopotriva ; acelasi tel neclintit, o stea calauzitoare, pierduta in zarile rasaritului, pe care numai ochii lor de fugari pareau ca o vad.

De la geamul ei aburit si soios, trei zile intregi Antita ii privise trecind. Dar omul ei se vede ca apucase pe alte drumuri, daca nu-si va fi lasat cumva oasele prin stincile muntilor.

A patra zi nimeni nu mai trecu. Catre amurgit, Antita gindi ca de-acum trebuie sa vie rindul celorlalti. si-si simti inima apasata de-o stringere neinteleasa si suparatoare. Ce va fi acum oare ? Aci, la marginea satului, la o buna bucata de drum de celelalte gospodarii, i se paru ca toata lumea a plecat o data cu armatele. Se simti atit de singura, ca un fior rece si taios ii strabatu madularele. Tacerea neintrerupta o birui ; simti o sfirseala la glezne si se abatu ca doborita de-o mare oboseala pe lavicer.

Ce-avea sa fie de-acuma ?

Abia intru tirziu gindi sa aprinda lampa. Dar, pina sa se hotarasca de tot, mai statu o jumatate de ceas tintuita locului. Trebuia sa imbuce oleaca, si pe urma - cine stie - sa vegheze. La buna seama, noaptea asta, si de-o fi sa atipeasca cumva, doar pe lavicer si imbracata, daca o inchide ochii!

Antita aprinse lampa si o anina in cui. Dar abia se indeparta citiva pasi, ca urechile ii prinsera un zvon indepartat de ropot. isi incorda auzul. Nu se inselase. Era treapat indesit de copite. Statu putin pe loc, nehotarita. Apoi facu o miscare spre lampa, ca s-o stinga.

„Dar poate ca e mai bine asa ! gindi in urma si ramase nemiscata. Poate ca o trece !”

Tropotul se apropiase de tot. Trecu ca o grindina pe dinaintea casei. Aproape indata, insa, se opri brusc. Antita isi facu cruce. Gindul ii fugi iar la lampa. Dar ramase tot nemiscata in mijlocul odaii.

De-afara se auzi boncanind pe podet pasi grei de om si poticneala de cal, in urma bubuiri puternice de pumn rasunara in usa de la tinda. Antita inca se precupetea cu gindul. Dar loviturile cadeau tot mai repezi, tot mai poruncitoare.

in cele din urma alearga, lasind usa de la odaie deschisa, ca sa patrunda lumina in tinda. intreba cu glas pe jumatate :

- Cine-i acolo ?

Dar pumnul greoi de-afara se pusese sa sparga usa. O voce amenintatoare poruncea ragusit cuvinte pe care in teama ei nu le putea intelege.

Apuca drugul si trase. si se feri citiva pasi indarat.

in prag aparu o umbra de om, mijlocie si aratoasa. Dupa carabina din spate, Antita cunoscu ca e ostean. De altminteri, ce-ar fi putut sa fie altceva ?

- Buna vreme, spuse umbra.

- Buna vreme ! ingaima femeia, mirata ca i se rosteste pe limba ei.

- Ne rugam de iertare, spuse iar osteanul. N-aveti cumva vreo bucata de mamaliga ? De dimineata gonesc flamind, ca sa-mi ajung escadronul...

- Ba cum nu, este, raspunse femeia mai inzdravenita. Asteapta nitel...

- Ba, de nu t-o fi cu suparare, m-ai lasa sa ma incalzesc oleaca inauntru ! Pina rumega calul ceva...

- Cum nu, poftim.

Soldatul ramase putin sa-si priponeasca animalul de stilpul pridvorului si sa-i lege sacul cu graunte dupa urechi. Intra apoi in urma femeii.

- Buna vreme, rosti iar.

Antita tocmai facuse lampa mai mare si acum statea chinchita la soba, atitind focul care se stinsese.

Soldatul se lasa cu un oftat de usurare pe lavicer, privind cu multumire in juru-i. Se scula insa indata si rezema carabina intr-un colt si-si scoase pe indelete mantaua.

- De cind n-am mai scos-o dupa mine, ofta el din nou.

Se lasa iarasi pe lavicer. isi sterse fruntea cu o naframa, apoi isi apasa timplele in miini. Pe urma prinse sa cerceteze cu amaruntul imprejur, incepu sa clatine cu tristete din cap la fiecare miscare a ochilor, care se odihneau cind pe macatele patului, cind pe presul din parete, cind pe iconitele afumate, incununate de busuioc, cind pe masuta mica cu trei picioare din mijlocul odaii, cu scaunasele ei scunde, rudaresti.

Antita il surprinse stergind o lacrima pe furis, si neincrederea ii disparu cu totul. ii puse pe masa o bucata de slanina, un codru de piine si doi castraveti acri. Soldatul n-astepta sa fie poftit a doua oara. incepu sa inghita cu lacomie, cioflecaind zgomotos si apasind cu degetele gogoloaie de piine. Antita se asezase in locu-i, pe lavicer, si-l privea tacind. El se scula intr-un rind, se apropie de laita unde-si trintise mantaua, cotrobai putin si scoase un bidon. il intinse femeii.

- Poate gusti nitel rachiu ?

Ea dadu din cap ca nu vrea. Soldatul isi relua locul si incepu sa infulice inainte, ducind din cind in cind bidonul la gura.

De la o vreme prinse gust de vorba. incepu sa-i povesteasca ispravile lui. Femeia-l asculta parca cu gindul dus.

- Vai de pacatele noastre, gemu el in cele din urma. Vai de tarisoara noastra ! Ne-o inghitira capcaunii...

- Da... ei sunt departe ? indrazni sa intrebe Antita.

- Ei... hm... peste vreo trei zile o sa-i vezi si pe ei.

- Peste vreo trei zile ?

- Pai nu vin ei asa curind-curind ; abia s-au- scurs ai nostri. si tot mai sunt...

Tacura un timp. Dar rachiul ii cam da ghes la palavreala.

incepu sa-i spuna de satul lui, de nevasta-sa. ii povesti cum s-au despartit si ce sfaturi i-a dat la plecare.

Acum, pe-acolo or fi intrat tilharii...

Vai de bietele fomiei, se cutremura ea.

Omul incrunta deodata din sprincene si o privi cu asprime. Antita insa nu-l vedea. Cu ochii pierduti intr-un ungher, urmarea in minte-i desfasurarea unui gind mohorit. Se cunostea asta dupa trasaturile incordate ale fetei, care parca impietrise.

Soldatul mai sorbi o inghititura. incepu sa se legene pe scaunas cu miscari largi, apoi lasa capul in piept, proptindu-si pumnul in masa.

- ihm, da... mormai printre dinti.

Statu citva timp nemiscat. Duse in urma iarasi bidonul la gura si sorbi de mai multe ori.

- Adica ce vrei sa spui ? si dupa o tacere : I-am spus sa se mute la tatal sau. Acolo sunt multi in casa... Dumneata, daca zici ca tii la barbatu-tau, cum imi stai singura aci, la margine de sat ?...

Antita nu raspunse. incrunta si mai mult fata si boti buzele, stringindu-le cu tarie, ca si cind s-ar fi temut sa nu-i scape vreun cuvint.

- O omor dac-as afla ca nu m-a ascultat... Dar fata i se lumina deodata si incepu sa rida idioteste : si daca m-oi mai intoarce...

Batu cu pumnul in masa, scotind un icnet de nepasare din gitlej. Apoi dadu bidonul peste cap, golindu-l pina la fund.

- Bun rachiu... Asta ne mai tine.

intoarse privirile spre ea si prinse s-o cerceteze cu atentie. Antita privea necontenit in acelasi ungher, cu un cot rezemat intr-o palma si cu barbia in cealalta. Soldatul strimba nedumerit din gura, apoi clatina din cap de citeva ori si dadu din umeri.

in urma ramase si el pe ginduri.

Rachiul ii aducea icoane aprinse si suparatoare. Gindul ii fugea de la Antita la Catrina lui. Dar el il intorcea necajit inapoi, alungindu-si nevasta din minte cu tresaturi bruste din cap.

Caci inchipuirea-i atitata de alcool incepuse sa vada lucruri ingrozitoare. Vedea o femeie zbatindu-se in mijlocul unei intregi caprarii. Dar ei erau multi, aveau arme si rinjeau ca fiarele. in mintea simpla a soldatului procesul imaginilor se perinda scurt. Ea trebuia sa cedeze, infrinta de puterea bratelor, care o tintuiau, biruitoare, de pamint.

Soldatul mugi de indignare si de furie. si ochii cautara la Antita, care-l privea ingrozita. Caci femeia, pe care el o vazuse biruita, siluita de atitea fiare hamesite, era Catrina lui. si el imbratisa cu ochiri lacome picioarele, pieptul, capul Antitei, ca gindul cel negru sa nu-i mai infatiseze pe cea dintii.

Antita isi trase picioarele sub dinsa, inghemuindu-se in sine pe lavicer, catind cu ochii cascati de spaima la cel care o pironise sub aprigele-i priviri.

Dar pe neasteptate miscarile ei zvelte trezira in singele incropit de rachiu al Soldatului aprinderi molatice. Revazu de asta data mai limpede, aproape aievea, in amanuntimi lubrice, corpul acesta de femeie zvircolindu-se, sub arsura placerilor, in bratele racanilor ahtiati si brutali, perindindu-se unul dupa altul, obosind-o, istovind-o pina la amortire. Omul simti alergindu-i prin vine suvoaie de caldura. Creierul i se impinzi deodata si ochii ii lucira.

- Adica de ce ei si nu noi !

Se scula greoi si scaunasul cu trei picioare se rostogoli in urma-i. Se apropie de ea calcind ca intr-un tact de dans si, rinjind curtenitor, ii intinse mina pe dupa git.

Antita il respinse cu putere.

- si tu, si voi, pacatosilor, ciinilor ! urla ea, scoasa din minti.

- Stai, puica, stai, ca nu-s neamt.

Antita sari sprintena de pe lavicer in pat si de acolo in coltul dimpotriva al odaii; apuca un topor si-l ridica amenintatoare cu amindoua miinile.

Soldatul sovai. Se retrase citiva pasi inapoi. Ochii ii sticlira de furie.

- Numai cu ei, hai ?

Privirile se rostogoleau fioroase in juru-i. Degetele i se crispau in cautarea unei arme, unui ajutor...

si deodata cautatura intunecata i se lumina. De sub manta, teava carabinei iesea lucitoare in lumina dulceaga a lampii.

Porni intr-acolo cu pasi apasati.

- Stai tu, catea...

Ea ii urmari miscarea innebunita de groaza. Auzi tacanitul metalic si scurt al incarcatorului. il vazu apoi rasucind inchizatorul.

Fiori de gheata i se scursera de-a lungul sirei spinarii. isi simti bratele, care tineau barda ridicata, tremurind neputincioase.

inainte de a duce arma la ochi ca s-o ameninte, el avu o ezitare. Un moment ii strafulgera prin minte chipul Catrinei, cu securea ridicata, gata sa omoare decit sa-si dea cinstea. si mina i se lasa moale in jos, in vreme ce ochii ii catara nehotariti, dar cu ingaduinta, spre femeia din fata.

Dar Antita cumpanise repede primejdia, si acum tocmai lasa sa-i cada toporul. O vazu apoi strecurindu-se spre pat, acoperindu-si ochii cu miinile, asteptindu-l.

Minia incepea sa se intoarca napraznica si oarba in cugetul contrariat al barbatului. Dar ea tocmai facea o miscare de nerabdare. si fusta ii dezgoli un picior pina la genunchi.

Soldatul simti in piept un clocot. Valuri de caldura ii innabusea sufletul. Privirile i se plimbau nehotarite de la carabina la pulpa femeii. in cele din urma izbucni intr-un ris spasmodic, nevoit, de care nu-si da sama nici el. Arunca arma si pasi spre pat, tremurind de pofta, hohotind tot mai tare, mai sinistru.

Iar buzele ii inginau fara rost:

- Catrino, Catrino... mai dam noi ochi...





Retragerea


Aceasta pagina a fost accesata de 875 ori.