• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Ora bunului ramas

Inainte de a se hotari sa intre, Bastache mai facu doua-trei ocoluri. Cum sa inceapa ? Hm ! Va fi extrem de greu...

si cu toate astea, trebuia... Acum. Astazi. in ora care avea sa urmeze ! Trebuia sa fie calau si sa execute fara mila.

"Anito, scumpa mea draga, trebuie sa stringem din ochi, sa scrisnim din dinti, sa urlam, daca vrei, de durere, dar trebuie sa trecem si peste asta...

A sosit ora bunului ramas !

Chestie de citeva zile, si pe urma ne vom obisnui... Doara, pe cit am inteles, tu ai mai trecut de mai multe ori prin astfel de ore !...

... Ce e-n ziua de azi o despartire... Se despart ei soti, dupa o convietuire de ani intregi !... Dar noi, draguta mea draga !... Tu esti frumoasa, eu sint... cum dracu mai sint si eu ?... tinar, da, tinar... Repede ne gasim..."

Bastache se opri. Nu mergea. Prea era la repezeala... Prea usor... Prea cam... in gluma... Nu mergea. Cu Anita nu mergea. Anita era un temperament tragic. Cu temperamentele tragice trebuie sa o iei tragic...

si ajuns in fata casei unde se intilnea cu Anita, Bastache nu se simti in stare sa se opreasca ferm si dirz, precum isi propusese. O lua tot inainte si mai trase citeva ocoluri, pentru a gasi tragicul de care avea nevoie. isi debita micul lui discurs pe mai multe tonuri, dar fu imposibil sa gaseasca nota pe care o cauta. Iar timpul trecea, si Anita putea sa plece, inchipuindu-si ca l-au retinut cine stie ce motive fara insemnatate. Numai motivul cel groaznic, cel teribil, nu l-ar putea banui, mititica... Numai motivul cel cumplit... si ar pleca plina de voiosie si iertatoare ca intotdeauna. "Ah, nu e nimic ! va ciripi gurita ei mica si tuguiata ca o capsuna. Nu e nimic. Doar ne intilnim in fiecare zi, de la 4 la 6, in odaita pe care mi-a cedat-o, pentru acest scump rastimp, buna si scumpa mea prietena Papusica..."

Ah, Papusica ! era cit pe-aci sa urle, cit il lua gura, Bastache, in mijlocul strazii pe care o traversa. Sa nu intre acum ; dar sa astepte pe Papusica. S-o roage sa transmita ea Anitei...

si dus de gindul cel nou si surizator, Bastache facea pasi largi si voinicesti in valurile de trecatori. Claxoanele i se pareau acum cintec de biruinta, si huruitul motoarelor, darabana acompaniamentului.

Nu ! isi zise el dezamagit, cind pasul o lua usor pe o straduta mai dosnica si mai linistita. Nu. Asta insemneaza ca... asta insemneaza ca Papusica va sti, prin urmare... ca el a rupt-o intii... ceea ce Anita nu va ierta in ruptul capului... Asta mai insemneaza ca Anita abia mine va afla vestea cea cumplita... si el nu poate, nu va putea dormi la noapte, la gindul ca ea se va culca surizatoare si fericita, ca-l va visa si ca-i va face usor cu degetul in somn : "Mic despot al sufletului meu, unde mi-ai fost ieri ?... Mi se pare ca ai inceput sa umbli pe de laturi... Mic despot al sufletului meu, mi se pare ca o sa ma scutur din robie si [o] sa-ti uzurp tronul... Mi se pare ca eu am sa iau de acum inainte frinele domniei in mina... si eu am sa-ti poruncesc, dc acum inainte, nu dumneata mie..."

"Oh, ingerasul de el... Auzi ce cuvinte dulci !... Mic despot... frinele domniei... Dar e o imparatie Anita asta, o nebunie !... si nu porunceste ea, la drept vorbind ?... Dar cum poti sa te desparti de comoara asta ? Cum ? Dumnezeule ? Cum, Dumnezeule ? Cum poti sa-i spui asa, tam-nisam, c-o Iasi ?..."

"Cu toate astea, Anita, iarta-ma... Iata, de data asta voi fi cu adevarat un despot... Un despot nemernic, stupid, criminal... Un tiran... Sa nu ma ierti niciodata, Anita... Sa ma urasti toata viata mea... Dar nu mai pot, sufletelule, sa te tin sub aceasta minciuna... De trei saptamini eu stiu ca te las, si de trei saptam.ini nu indraznesc sa-ti spun... Ma port cu tine ca asasinul care infige pumnalul in copilul roz... in copilul cu bratele intinse... sa-l cuprinda... si-i suride... Anita, nu mai pot sa indur aceasta povara, aceasta masca de arama ; mai bine ura ta decit zimbetul asta dc miel nestiutor pe care-l duci la taiere...

Dar ea... cealalta... asteapta, Anita. Tu n-o stii, Anita... nici eu n-o stiu... pentru ca aceasta zgriptoroaica de cocoana Profira nici numele n-a vrut sa mi-l spuna macar... aceasta petitoreasa care nu scapa o vorba mai mult decit trebuie pina ce tirgul nu e asigurat, si ce trebuie sa fie al ei - pus deoparte... Dar negustoreasa cinstita... Cum ti le alege ea, cum ti le nimereste ea... zestre, frumoasa, candida... Caci tu, draga Anita, n-ai avut decit una din aceste calitati... dar vezi, omul cind se-nsoara, Anita, cum sa spun ?... nu-i ajunge. Tu, de ! stii bine cum ne-am cunoscut, stii bine cind ne-am intilnit prima oara in odaia Papusicai, stii bine ca... in sfirsit, nici nu ti-a venit sa joci macar pe nevinovata... Sinceritate, e drept, dar, draga mea... intelegi... eu nu pot... eu trebuie... e vremea... sa ma retrag, sa incep ceva, sa... tineretea are si ea un liman : friiri ars m e! o margine... vorba bietei mame, iar mama stie cine e coana Profira... Coana Profira nu se incurca niciodata. ii spui : O vreau bruna, subtire, cu ochii verzi... sau cine stie cum..., coana Profira asa ti-o aduce... Ba, pe deasupra, si cu zestre si cu... si... si... cu...

Anita, a sosit ora bunului ramas !"

si revenind in fata casei unde se intilnea cu Anita,

Bastache pasi ferm si dirz, precum isi propusese.

Cu toata gravitatea lui de comanda, Bastache era pierdut. Singele ii fugise din vine si din obraji ; monologul indelung, pe care-l aiurase pe strazi, ca sa prinda curaj, parea ca-i supsese orice energie din slabul lui trup. I se paru insa curios ca Anita nu se uita uimita la el, cum se uitasera vreo citiva dintre trecatorii intilniti in cale, cind scapa cite un cuvint rostit mai tare sau cind intorsaturile dispozitiunilor lui sufletesti in aceasta convorbire imaginara, pe care tocmai o terminase, ii schimbau brusc alura si mersul.

Dar acum incepea convorbirea reala.

si convorbirea o incepea Anita. Dumnezeule, dar de ce aerul asta plictisit la dinsa si graiul asta aspru ? Sa banuiasca oare cumva ? Sa-i fi suflat cineva la ureche ?... Dar asta e cu desavirsire exclus.

- Te asigur ca nu te-as fi asteptat atita daca n-as fi avut sa-ti comunic lucruri extrem de importante... Ia loc...

Pe Bastache astfel de atitudini il scoteau din sarite. Cum adica ? Ce va sa zica morga asta si imperativul asta ? Ah, da ! Ba foarte bine... Asta ii usura lui mult situatia... Aha... asta ii da curaj sa taie fara mila in carne’ Vie...

- Mda... facu la rindu-i, destul de grav si sec. Mda... si eu aveam sa-ti comunic lucruri extrem de importante...

Ea il privi cu nemarginita mila dispretuitoare :

- Ah, stiu, stiu, vrei sa ma ametesti iarasi cu scenele d-tale, cu care m-ai inacrit pina acuma... Te rog, scuteste-ma... Mi s-a urcat pina aici... si cu degetul intins orizontal isi taie beregata.

- Daaa ?". Ah... Daaa ? V-ati saturat ? sari la rindu-i Bastache, intepat pina la os de virfurile grozav de ascutite ale dispretului ei. Daaa ? Vi s-a aplecat ?... Va recomand picaturile lui Davila, scrisni, scos din sarite, si se ridica de pe scaun, ca sa-si destinda minia in pasi largi si apasati.

Ea-l privi cu ura, apoi, tot privindu-l, ochii i se indulcira si-o podidi deodata un ris vesel si prietenos...

- Haide, sfirseste odata cu mutra asta de macelar infuriat! ii striga ea. Mai bine vino linga mine si saruta-ma. Am sa-ti dau o veste mare...

Bastache se opri clatinindu-se. Nu. Dispozitia asta noua a ei nu-i placea de loc ! Era mai bine cum fusese la inceput. Ah, nu... cu saruturi, nu...

- Sa ma saruti ? A, nu, scumpa... pardon, stimata domnisoara... saruturi, nu... Mersi !... Nu mai am nevoie... Mersi !... Mi-a venit si mie rindul sa mi se aplece...

isi inchipui ruptura venind de la dinsa... el facind pe jicnitul... retragindu-se ranit sufleteste si umilit...

si pe urma, razbunarea...

Oh ! Era de o mie de ori mai bine asa... Trebuie facut totul ca s-o scoata din nou din pepeni...

Dar ea s-a apropiat tiptil de dinsul, cum era intors cu spatele, si l-a cuprins usor cu bratele pe dupa git. L-a sarutat lung pe ceafa. Insa el a respins-o cu barbatie.

- ti s-a aplecat, nu ? a racnit el, varsind flacari pe ochi. Te-ai plictisit, cum s-ar zice... O, asta le intrece pe toate... Nu... asta pune capat Ia toate ! Te-a- sigur ca le pune. Le-a si pus... Nu, scumpa... stimata... domnisoara... va asigur ca n-aveti sa mai fiti plictisita... Orice, dar sa stiu ca necajesc pe cineva cu prezenta mea, cu miscarile mele, cu micile mele obiceiuri - facu el din ce in ce mai induiosat de sine insusi - mai bine moartea. Ei bine, doamna, fiti asigurata ; voi imbrinci, voi da afara in brinci, de aci, de linga dumneata, pe acest imbecil care te plictiseste... II voi inhata de guler - striga el apucindu-se de guler - si-l voi duce ca pe-un raufacator pina la el acasa, si-l voi scutura zdravan, si-l voi face, fiti sigura, sa-i treaca o data pentru totdeauna pofta de a va mai plictisi... Scuzati, doamna, va rog foarte mult sa scuzati, doamna... si izbindu-se cu pumnul in coasta : Hai, idiotule... hai, imbecilule... afara cu tine... cum iti permiti sa continui sa rapesti timpul pretios al acestei nobile, distinse, frumoase persoane ? Afara ! Afara...

si-si cara cu nemiluita in coasta, de parca s-ar fi ticnit subit.

Ea il minca din ochi de drag. si cind el se indrepta de-a binelea spre usa, il ajunse iarasi si-l cuprinse, de asta data fara a-i mai da putinta sa se miste.

- Stai, stai, prostule... Nu pleca pina nu auzi vestea cea mare. si-i striga in plina ureche, cu suierul cald al buzelor ei carnoase : Ma marit !... Auzi ? Ma marit !

Pe urma, ca si cind ar fi simtit ca acuma nici nu mai e nevoie sa-l tie atit de strins, ii dadu drumul. Iar el se clatina usor, ca un obiect lasat, care-si cauta echilibrul statornic.

- Tu... te mariti ?

- Da... foarte curind... mai curind decit iti inchipui... si dindu-i o palma usoara pe obrazul care se congestionase cu desavirsire, il asigura, rizatoare : Haide, nu te intrista... Am sa continuu sa ma intilnesc cu tine... Astazi ai fost nespus de dragut...

- Cu cine te mariti ? bilbii el, ratacit.

Dar inainte de a primi raspunsul, i se facu deodata o lumina vie dinaintea ochilor. Era gata sa izbucneasca intr-un ris formidabil, sa bata din palme si sa sara iepureste prin camera :

- si eu, si eu... si eu ma insor... Cum s-a nimerit !...

insa raspunsul ei il opri de la inceput:

- Cu un baiat foarte bine... are si ceva avere... dar foarte multe sanse... si, din cite am aflat... stii cum seamana cu tine... la silueta, la ten... la... ... din cite ai aflat ? !... Hm... va sa zica...

in mintea lui Bastache, o legitima banuiala cazu in zigzag de foc, ca un fulger.

El clipi din ochi si-si tuguie buzele ironic :

- Asculta, l-ai vazut ? L-ai vazut vreodata ?...

- Drept sa-ti spun...

- Ah, am inteles, de ajuns ! Am inteles, va sa zica... tu, va sa... ah... ha, ha, ha...

Dar pentru ca ea-l privea cu totul nedumerita, el se opri iarasi si-si tuguie din nou buzele :

- imi dai voie sa-ti pun o intrebare ?

si se pregati sa ia lucrurile cit mai pe departe, pentru ca sa fie cit mai ampla comedia, care era sigur ca va duce la finalul banuit.

Dar ea ii cuprinse capul cu bratele si i-l trase la sin :

- Bietul meu mititel, in sfirsit astazi sint perfect convinsa de iubirea ta... Astazi am vazut sufletul tau... tu suferi pentru mine, copilul meu dulce... Ei bine, dragutul meu, iti fagaduiesc...

- Ca ne vom intilni, nu ?

- O, da, dragul meu... Tocmai... O luna de zile insa trebuie sa punem capat intilnirilor noastre. Acuma nu stiu... o luna sau poate mai mult... in orice caz, tu treci intr-o luna pe la Papusica... ea te va tine in curent...

- Ne vom intilni deci ! striga el plin de fericire si batind din palme.

- Tot tu vei raminea micul meu despot...

- Da ?... dar domnul ?... domnul ?... viitorul ?...

- Sotul meu, vrei sa zici... Ei bine, nu e cel dintii caruia i se intimpla ca sotia lui...

- Sarmanelul !...

- Mititelul !

- Dovlecelul...

- E ! nu, nu... te rog... Expresii de felul asta...

- Ah, da ? bun... ma rog... Dar mai inainte, o intrebare... Cine ti l-a gasit pe domnul asta ?...

- O, o... petitoreasa, tocmai vreau sa-ti spun : e drept ca nu ne-am cunoscut...

- De ajuns ! De ajuns ! in cazul asta imi voi permite sa-i spun : Timpitul ! Idiotul ! Caraghiosul ! El e ! il cunosc... 99 la suta ca-l cunosc... il cunosc ca pe mine... E cel mai mare idiot...

- il cunosti ? Cum il cunosti ?... A, nu, nu... asa nu... Trebuie sa fim intelesi de la inceput... Nu ingadui...

- Da ? Ei bine, iti voi dovedi indata contrariul. 99 la suta ca-ti voi dovedi... ce speta de imbecil e viitorul dumitale... Cocoana Profira ti l-a dat plocon, nu ?

- Exact... O cunosti si tu pe coana Profira ?

- Pe escroaca asta ! Desigur... Crezi ca numai pe dumneata te-a pacalit ticaloasa asta ?... Crezi ca numai dumitale ti-a prezentat astfel de idioti ?... Care se lasa dusi de nas... si ducind la altar... in fata altarului sfint si curat... toate... toate... desfrinatele...

- Iesi! striga din toate puterile Anita, batind din picior,

- Toate haimanalele... toate nerusi...

- Afara, ti-am zis...

- Da, voi iesi numaidecit... Mi-e imposibil sa mai stau o clipa alaturi de... Va sa zica... asa, nu? Te casatoresti cu el, nu ? Cu idiotul, nu ? Ca sa te intilnesti cu altii, nu ? Cu altul... cu amantii, cu toti.., cu toate... secaturile... cu toti derbedeii ?... Ha, ha...

Figura Anitei se schimba deodata. Doamne, in fata ei era un nebun... Doamne, a innebunit subit! Nu vezi ca nu mai stie ce spune ? Cine a pus-o sa-i destainuiasca... Dumnezeule... cum va iesi acum din asta ?

Doamne, daca se va isca un scandal ?... si cu toate astea... acum are limpede dovada: cit o iubeste, mititelul...

si plinsul o podidi, si suspinele incepura sa-i scuture pieptul cu putere.

- Dragul meu, copilul meu... n-as fi crezut... Ah, Dumnezeule... Pina acolo ? Atit sa te coste ?...

Iar nebunul urla inainte si o scutura si mai tare decit suspinele de bratul de care o apucase, cu mina inclestata, cu ochii de smintit.

- Ei bine ? si-acuma vrei sa stii cine e nebunul ? Cine e idiotul... cine e timpitul care era gata sa se preteze la aceasta comedie ?... Se batu pe piept cu latul palmei : Uite-l, priveste-l, priveste-l bine...

- Dumnezeule, cu ce ti-am gresit sa ma pedepsesti astfel ? gemea intr-una Anita, nestind ce sa creada, ce sa inteleaga, ce sa faca.

- si... scuipa-l... Scuipa-l, n-auzi ? Apoi, imbrin- cind-o pina in fundul camerei : Iata ce poama nevinovata, culta si bogata imi oferea coana Profira... Iata cu cine aveam sa...

in sfirsit, Anita s-a dumirit... L-a lasat sa mai urle inca pina ce furia blestemelor si a insultelor a prins .sa sc potoleasca, apoi, calma, l-a intrebat :

- Cum, ai angajat si tu pe coana Profira ?

- Ah, da, desigur, am angajat-o si eu... Dar acum sa astepte mult si bine...

- in cazul asta, poti sa fii sigur, dragul meu ; femeia asta iti aduce tot ce doresti. Iata ce mi-a adus mie...

Ea se repezi la masuta, lua poseta cu mini infrigurate si abia izbuti s-o deschida din graba nervoasa cu care ii jucau degetele. Scoase o fotografie, pe care i-o inalta triumfatoare dinaintea ochilor.

- iti place ? Hai ? iti place ?...

Dar Bastache se multumi sa stie ca nu e mutra lui acolo...

- A... altul... aa... iarta-ma... dar am inteles ca nu l-ai cunoscut... si... am crezut... adica... am...

- Pai tocmai am vrut sa-ti spun : e drept ca nu l-am cunoscut... cum sa zic, personal... Profira nu face cunostinte pina ce nu se asigura ca va fi bine rasplatita si n-are sa fie trasa pe sfoara... Dar, in orice caz, iti da toate amanuntele si, desigur, fotografia... Cum, tie nu ti-a dat inca fotografia ?... Sarmanelule !...

- Cum vezi...

- Vai de el !... si se speriase ca o sa-l iau eu pe furis, mititelul ?... Pai cum puteam eu sa primesc de la ea o astfel dc oferta, dovlecelule ?...




Ora bunului ramas


Aceasta pagina a fost accesata de 890 ori.