• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Impricinatii

Taranii plugari se asezau de obicei de-a lungul gardului de stacheti care imprejmuia curtea judecatoriei din trei parti. Ei stau toti pe pamint, cu spatele rezemat de gard, cu picioarele intinse ori strinse in unghi mai apropiat ori mai departat. Erau oameni din diferite comune si-si povesteau incet pasurile si napastele, fiecare mai mult pentru sine, caci ascultatorul urmarea mai totdeauna in jaluirea vorbitorului povestea propriului sau necaz.

In mijlocul curtii se agitau zgomotos si rideau cu incredere intr-insii, printre grupurile de tirgoveti, "negriturile" satelor: circiumari in haine de postav aspru, preoti in sutane inverzite de vechime, notari comunali numai pe jumatate negrituri, cu haina si vesta de lustrin negru ori albastru-inchis, cu camasa creata, impodobita cu flori de borangic, peste pantaloni de pichet alb ori de aba usoara, si la fel ca ei politicienii comunelor, primarii la putere si fosti demnitari satesti acum in opozitie, privindu-se furis si susotind cu insotitorii, asa cum se uitau opincarii de linga garduri spre adversarii lor de proces, aciuiati in colturi opuse...

Din cind in cind, cu pas martial si cu fireturi de general pe tunica albastra, trecea un aghiotant de jandarmi: oamenii il priveau pe sub sprincene, iar soldatii veniti cu "executarea mandatelor" luau pentru onor si, daca erau intrebati, dau raportul smirna si cu glas poticnit in schimbarile brusce ale respiratiei.

Cu spatele inalt si drept lipit de gard, cu un picior intins, cu genunchiul celuilalt strins pina aproape de barbie, mos Toma astepta sa fie strigat. Alaturi, matusa Neacsa, voinica si inalta ca si dinsul, cu fata mica si obraz vested, de culoarea micsunelei, cu nas cirn si ochi blinzi, il dascalea intr-una cum trebuie sa spuna in fata judecatorului.

- Sa nu uiti iar asta, ca l-am gasit lepadat la marginea santului, in niste trente de scutece, negre si murdarite, gata sa moara daca n-ar fi dat de el pas omenesc cu un ceas mai devreme. Abia mai scincea si invinetise de tot, macar ca era vara, in sfirsit...

Dar daca s-ar fi intimplat asta mai incolo de mijlocul toamnei nu mai gaseau ei suflet in el - "n-ar mai fi gasit sa mai gaseasca" - continua matusa Neacsa spre semnul de plictiseala al mosului, care stia toate lucrurile si urmarile acestea tot asa de bine ca si matusa vorbareata.

L-au luat si l-au curatit, ca ce si-au zis: "Asta Dumnezeu ni l-a pus in cale, unde n-avem copii. D-apoi sa fie c a al nostru, ca doar cine sa ne mosteneasca a bruma de avere?..."

- Ba ca bruma! facu mos Toma cu glas gros si vibrator. il pusai eu in avere boiereasca si acuma vrea sa ma dea afara.

- Ca sa spui si asta... cum de la ai nostri am mostenit-o si am intins-o... si ca avem actele la noi... Sa spui tare si sa dai din gura si sa nu te lasi ca data dintii. Acasa strigi de se-aude peste deal si-aci abia deschideai gura...

- Apai daca mi-au spus sa tac; stie el avocatul ce vorbeste...

- Avocatul... Ce crezi, ca nu l-a atins si pe el?... Toti sunt niste oti.

- Ot, ot, da acuma, iaca, nu mai vrea sa mai zica nimic, ca n-am sa-i dau banii inainte...

- Zice el, n-avea grija, s-amesteca el... He, crezi ca ale cinci pogoane cu vie pusa nu-i fac cu ochiu? Parca daca-i dau cinci sute de lei acuma, era mai mult? Da ar vrea sa puna mina si pe bani...

Mos Toma ofta adinc.

- Nu vrea vie deloc. El tot asteapta sa-i scot banii din chimir. Da daca nu-s, de unde sa-i dau? Nu-l rugai c-o suta? Ca sa ne mai ramina noua ailalta... O sa-l incerc cu amindo’ua... Dar, mare, de ce nu vrea el via? I-am spus ca-i dau act... Nu vrea... mi-e frica... hm... ca... hm...

- Lasa, sa zici tu acolo ce-ti zic eu... ca legea stie el judecatoru cum s-o puie... Tu sa spui numai cum sta tarasenia... si sa mai spui iar cum a fost cu actu... Cum ne-a invatat afara ce sa zicem inauntru... cu» tu in fata judecatorului ai pomenit ca dupa moartea noastra sa se intimple asta... cum judecatorul ne-a dat atunci afara ca nu scrie asa la act... si cum ei si cu avocatul lor ne-au spus si ne-au rugat ca ce sa mai stricam actele, ca el se jura pe copiii lui ca asa va fi cum vrem noi...

Mos Toma intoarse iarasi capul plictisit. Parca el nu le stia toate astea? si parca nu i le-ar mai fi tocat de azi-dimineata numai si pina acum de treizeci de ori daca nu si mai bine.

Petre Naiba intra clatindu-se pe poarta. Ochii ii luceau bine, dar de buna seama nu era beat ciliar de tot. Ca si pe ceilalti martori pe care-i adusese cu dinsul, popa stiuse cit sa-i intarite. Pe urma, dupa proces, daca "spuneau bine", ii ducea iar in pravalie la Neala. E drept ca Petre Naiba se cam impleticea in mers; mos Toma, care vrea acum mai bine sa se uite la el decit sa-si lase auzul la sporovaiala matusei, il stia doar bine ca-l ajunge repede rachiul. insa pe minti tot mai putea fi stapin inca buna vreme. Dar lucru ciudat: cind isi pierdea mintile i se inzdravenea trupul. Se mai clatina el putin si-atunci, dar se facea de-o putere de ti-era teama sa stai linga dinsul. Ochii i se inroseau si fruntea i se lasa de tot peste ochi. Totusi se tinea bine, in circiuma si pe drum nu cauta cearta. Cind ajungea acasa era prapadenie: vai de muierea si de feciorul lui.

Mos Toma il cunostea bine, il avusese si el de martor in procesul lui, care acum ajunsese la capat. Petre Naiba spusese atunci "bine", desi intrase in fata judecatorului la fel de afumat ca acuma. Precum spusese toata lumea dealtminteri, care stia ca "ce-a fost si cum". Pe urma mos Toma i-a cinstit pe toti si Petre Naiba a innegrit de tot si s-a facut stinca de fier. Mos Toma isi da seama atunci ce-o asteapta pe nevasta-sa si pe fi-sau. Da ce putea face si el? Avea nevoie de martori, si Petre Naiba, cind ia putin pe limba, stie sa glasuiasca mai bine decit toti; nu stie ce are el in glas, nu stie cu ce miere il unge "de-l asculti fara sa te mai saturi", sau nu stiu cum le tot aduce el, de nu s-a intimplat niciodata sa-i zica judecatorul, cum i-a zis bunaoara lui mos Toma: "Lasa, mosule, acum ce spui dumneata asa o fi, dar aici in proces nu-si are loc". Adica si lui Petre Naiba i-a grait tot asa, cind s-au tinut intiile infatiseri ale circotii mosului. insa se cheama ca i-a grait astfel, dupa ce l-a ascultat d-a fir-a-cap, si judecatorul parea tare multumit. il asculta si zimbea, inchinind din cap, sau il privea lung.

Dar acum Petre Naiba a venit pentru popa Tanasescu. care nu te lasa sa-i zici: "popa Gligore", asa cum s-ar fi cuvenit, crestineste, si cum stiu oamenii sa zica, precum bunaoara lui socru-sau, popa Ilie, care nu mai slujeste acum, gonit din biserica de ginere. Pe popa Tanasescu trebuie sa-l chemi "domnule parinte" si numai grangurii cei mari, ca primarul si invatatorul si cei cari mai sunt in "partid" cu dinsul, ii mai pot spune "parinte Gligore". Dar de ce-i vin toate astea acum in cap lui mos Toma? A, da, pentru ca acum Petre Naiba a venit pentru un alt proces, un proces al popei cu un mejdinas, n-a mai venit pentru procesul lui mos Toma...

La procesul lui mos Toma s-a sfirsit cu martorii, s-a sfirsit cu actele... Asa i-a spus inca de rindul trecut domn’ avucat Martian, baietandru asta care cere banii inainte si nu mai vrea sa stie de via din Curmatura Profesii, ce i-aprindea ochii ca felinarele de la "trin" cind i-o fagaduise intii. Barem sa-i spuie: vrea si bani si vie, or nu mai e nici o nadejde?... Oh, si melita asta de Neacsa, cum ii mai umbla limba, asta nu-i d-a buna, are limpede impresia mos Toma. Mai mult ca sa scape de matuse, s-a sculat si s-a indreptat spre domnu avocat Martian. Doua sute are; zicea ca sa-si pastreze una pentru drum inapoi, ca sa se duca acasa cu "Irinu". Da iaca, s-a razgindit; ii da totul, doua sute, ca mai mult n-are. sarpele incalzit la sin i-a oprit totul, nici pe lucrurile casei nu le-a mai dat ingaduinta sa puna mina. I-a aruncat intr-o cosara subreda, pe unde razbate si ploaia cind e mai apriga, si-acum vrea sa-i scoata si de-acolo. Bine, ii mai da si suta ailalta, da dupa cistig, si-i face si act pentru vie, pe loc. Iar acum, inainte, sa faca bine domnu avocat sa primeasca numai o singura suta...

Domnul avocat Martian n-a vrut sa auda de un tirg ca asta. Ce e dumnealui? Negustor? Precupet? Ce-i aicea? Circiuma sau judecatorie? De lasat, il lasa, poftim, la doua sute de lei din cinci, da banii inainte. si asta numai asa, pentru mos Toma. Cit priveste despre vie, parca i-ar spune batrinul despre averea lui Papura-voda. intoarce capul plictisit si da din umeri.

- Poate ca nu mai e rost de cistig, domnu’ avucat, de nu va mai ginditi la vie... Mai bine spuneti, ca sa stim dinainte si noi, pacatele noastre...

- Am spus ca via o iau daca avem cistig! striga nervos domnul avocat. insa eu nu pot sa apar in sedinta pe-o suta de lei. Nu e voie, mosule... Acum s-a facut "sindicat", reguli... Aici nu e circiuma.

Mosul i-a dat cele doua sute si s-a intors linga baba. Matusa Neacsa nu mai poate de bucurie ca domnul avucat a primit banii.

- O statie, acolo, o ducem noi si pe jos, incurajeaza ea pe mosneag. Parca n-am umblat-o de atitea ori... Da se cheama ca a primit paralele... Vezi, iti spuneam eu ca nu le lasa el asa...

Iar mosul ramine impietrit si surd. El vede numai pe Petre Naiba, care spune ceva de ris martorilor celorlalti ai popei. Asa incepe cheful lui; pe la mijloc e vesel, dar la urma ramine teapan si vinat ca o alta aratare...

Oasele fruntii ii acopere ochii si, intins, o ia spre sat, acasa. si-acolo e prapadenie de ai lui. Daca nu cumva au apucat sa se ascunda dinainte, apoi e vai si amar de ei.

Aprodul striga o data lung si cintator in usa salii de sedinte, apoi numele e strigat din om in om prin sala de asteptare pina la cei din curte. Oamenilor le place sa stea afara, pentru ca e sfirsit de vara si frumos. Mos Toma asteapta linistit; i s-a spus, procesul lui e tocmai la urma. Acum si-a impacat avocatul, n-are nici o grija ca nu va auzi cind va fi strigat. Oamenii ceilalti, din curte, isi au toti straja lor linga aprod. Cum le vine rindul, straja alearga si le da de veste: "Hai, ma, hai, ma... miscati-va mai repede... Stano, vezi tu ce sa facu avucatu, ca nu e aci... Vezi, nu e la Neala, in pravalie?" Aprodul striga si numele avocatului, clar si sonor, de se-aude pina-n pravalia de vis-à-vis a lui Neala. si domnul avocat iese repede, stergindu-si mustacioarele negre cu batista, inconjurat de alti oameni, cu fata luminata, pe care-i asigura, spre marea lor multumire: "Lasati pe mine... stiu eu cum sa-l fac, de nu-l mai desface nici dracu... Ati auzit voi de vreun act de-al meu pe care l-a sfarimat cineva?"... Apoi se pune pe fuga prin cararea dintre oameni, pe care o supravegheaza domnul sergent de oras, si striga de departe, spre multumirea si admiratia celor cu care s-a cinstit: "Pre-zzz-eeent!" Alearga barbateste, cu pieptul bombat, ofensiv. si oamenii se uita la el ca la un viteaz grozav si temut.

in urma-i isi face loc intr-afara o revarsare intreaga de lume: sunt parti, martori, rude, cari au iesit de la procesul dezbatut mai inainte. Pe fata unora straluceste soarele, pe-a celorlalti s-a coborit noaptea grea a necazului si-a urii neimpacate.

- Da, nu va las nici mort, striga cel mai negru din tabara intunecata. Ca am cistigat si noi dreptul de apel... Pina la Bucuresti o sa va duc...

Interpelatul, cel mai fericit din tabara insorita, raspunde in gluma, cu nepasare... si din raspuns in raspuns cearta se inteteste. Cei de alaturi se amesteca. si procesul incepe sa se depene din nou, a doua oara, aci afara, in mijlocul curiosilor, care asculta cu mare luare-aminte si placere; apoi isi dau parerea ce li se solicita, cu gravitate si suficienta. insa nu toti judecatorii sunt de acord; atunci cearta se reinteteste. rasuna acum vorbe grele si ocari, amenintari si juraminte de razbunare. Vorbesc toti odata: parti, martori si judecatori-spectatori. Iar intr-un loc, un brat incordat s-a ridicat in sus, dezgolit de caderea minecii largi a camasii, un bufnet surd a rasunat si apoi injuraturi grele. Domnul sergent de oras alearga scurt si indesat, facind zgomot mare cu bocancii tintuiti pe cimentul salii. Iese in curte si-i imbrinceste pe toti in mijlocul strazii. Apoi se intoarce grabit la locul lui, linga aprod.

Ceata buclucasa s-a desfacut in doua, spre cele doua aripi ale ulitei. Dar din partile opuse apar, iarasi unul dupa altul, aprigii certareti. Larma reincepe sa urce, grea si dusmana. si botforii sergentului rasuna iarasi sacadat pe cimentul salii, spre hazul jandarmilor, care s-au dat deoparte amuzati; nu e "in competinta" lor.

- Ce, s-au apucat iara? se trezeste, linga gard, un impricinat din atipeala.

- Nu, astia sunt altii, ride inveselit vecinul lui. Apoi isi aminteste ceva deodata, sprincenele i se lasa zburlite, mari ca niste mustati, si pe sub incilceala de fire lasate, ochii lui de otel cauta, in mijlocul opus al curtei, pe vrajmasul care l-a tirit incoace, pentru o palma de loc.

Procesul lui Mos Toma n-a tinut mult. E acum in dosul mesei de pe estrada un alt judecator, mic, subtire, nervos. Vorbeste pitigaiat, repede si neinteles. Avocatul "sarpelui" graieste putine vorbe. Apoi incepe domnu Martian, intii mieros si cu un aer perfid, pe urma se infurie indata, rasfoieste dosarul, il pune la loc, il ia iara, isi trece degetul pe buze, ca sa rasfoiasca mai repede, si joaca nerabdator in loc. Apoi, cind a gasit ce-i trebuia, ochii ii sticlesc de bucurie si se arunca iar in vorba lunga si pasareasca, da din miini, se lasa pe tocuri si se ridica in virfuri. Mos Toma nu pricepe nimic, domnul avocat vorbeste in limba din legi. Tot ce pricepe mos Toma e ca domnul judecator nu asculta; a luat dosarul si-l rasfoieste plictisit; iar avocatul "sarpelui" priveste poznas spre adversarul lui si din cind in cind se-ntoarce rizind la judecator or la vreun coleg de pe banca.

Domnul Martian insa spumega si inalta miinile una dupa alta, de parca ar inota. Matusa Neacsa il urmareste cu admiratie, il aproba din cind in cind cu capul si-si intoarce privirea triumfatoare la adversari. La un moment dat inainteaza linga bara, lasindu-si si ridicindu-si umerii ritmic, caci matusa Neacsa e scurta de un picior. Acolo atinge usor cu degetele bratul vorbitorului tumultos si cu mina la gura ii sopteste ceva.

- Lasa-ma, femeie! tisneste infuriat domnul Martian. Alea sunt chestiuni de fapt...

si incurcat de intrerupere, isi cauta necajit firul, pipaind parca aerul cu antebratele. Avocatii ceilalti rid. Judecatorul cel nou se intrerupe din cetirea dosarului si suna clopotelul. Surprinzind pe femeie retragindu-se schiopatind spre locul ei, o ameninta cu darea afara din sala si amenda. Apoi isi reia cetirea.

Mos Toma ofteaza, suierator. isi trece cu mina peste pletele argintii, strinse la spate in stuf retezat din scurt. El pare ca mediteaza adinc. Nu se uita nici macar o clipa la dusmanul lui, "sarpele": Ionita Badea Bondoc, cum l-a strigat domnul grefier. Ionita Badea este numele pe care i l-a dat din fantezie primarul pina ce avea sa-l infieze mosul; Bondoc era porecla. Lumea ii spunea insa scurt: Badea Bondoc. insa Badea Bondoc nu e chiar asa de scurt precum i se spune, nu e nici inalt cit mos Toma. Dar e indesat bine si, numai vazindu-i fringhiile gitului cum se intaresc cind isi intoarce capul, iti dai seama cit de puternic e acest om.

Mitrita Bondoc, femeia lui, e mica, plina si rosie. isi tine ochii plecati in jos si numai din cind in cind ii ridica ingrijorata spre matusa Neacsa. Privirea ofensiva si triumfatoare a acesteia o face sa coboare si mai mult capul si sa se roseasca si mai rau. intr-o vreme, biruita de satisfactia stridenta a matusii, cauta ajutor moral in atitudinea sotului ei. Dar Badea Bondoc e fiert si negru ca pamintul. Atit cit a vorbit avocatul lui i se pare grozav de putin. Iar impetuozitatea domnului Martian il infricoseaza pur si simplu. Azi e ziua hotaritoare a procesului, "azi se rupe procesul", i-a spus domnului Susbei, avocatul sau. Daca Bondoc cistiga, averea mosului e toata a lui, daca pierde, mosul fara indoiala ca-l va alunga si dezmosteni.

Pentru ca Bondoc nu fusese inca infiat de mos; il gasise numai pe jumatate mort la marginea ulitei, il ingrijise si-l crescuse. il hranise, il imbracase, il insurase si-l tinea cu baba Neacsa ca pe copilul lor. Averea de buna seama ca fara proces tot lui si nevesti-si ar fi ramas. De aceea batrinii se gindisera ca un legamint trebuie sa faca: astfel, dupa moartea lui si a matusii, rudele de singe s-ar fi sculat. si au hotarit sa purceada cu totii la avocat, ca sa afle cum trebuie sa faca mai bine. Avocatul i-a sfatuit: testament ori act de infiere. Dar mosneagul aflase el de multe testamente cazute. si el vrea sa-si stie copiii in siguranta de lacomele lui rude si ale babei. Au ramas asadar la act de infiere, dar pentru asta trebuiau sa aduca de la comuna cutare si cutare hirtie. Au plecat asadar iarasi cu totii indarat, ca sa-i aduca domnului avocat cutare si cutare hirtie. Iar intre timp, Badea Bondoc mai daduse o raita prin oras la avocat; simtise el nu stiu ce in vorbele de la inceput ale avocatului.

"S-ar mai putea face si un act de vinzare, cu... cu..." Bondoc nu mai stia cum spusese aci avocatul.

- si asa scapati de buclucul hirtiilor de la comuna! pornise el sa graiasca mai departe.

Dar mosul i-o taiase de-a dreptul. Nu, act de infiere sa se faca! Asa se cade si asa e bine. Iar pentru ca de la comuna se pierdusera niste registre privind virsta batrinilor, Bondoc trebuia sa plece tocmai la Rimnic, in capitala judetului, sa scoata "istracte" din registrele de la tribunal. insa inainte de a pleca la Rimnic, Bondoc si-a adus iarasi aminte de vorbele avocatului. "si asa scapati de buclucul hirtiilor." A facut iarasi drum la tirg, la avocat.

- Vinzare cu clauza! l-a dumirit domnul susbei. Pai sigur ca daca faceti asta, nu mai e nevoie de nici o hirtie. Batrinii va fac averea vinzatoare si declara in fata judecatorului c-au primit pretul. Iar in act prevedeau clauza ca voi, cei tineri, va indatorati sa-i cinstiti si sa-i ingrijiti pina la sfirsitul vietii... Iar daca mosul si baba au in voi toata increderea, nu e nevoie nici de clauza...

Bondoc a bagat bine pe urechi cuvintele avocatului. "Daca au incredere, nu e nevoie nici de clauza." "Pai de ce sa n-aiba incredere? Adica oare... cam sa vie asta... daca au incredere?... Care va s’zica, or clauza, or incredere... care va sa zica. daca e clauza de-aia... nu mai e nevoie de incredere... Batrinii n-au nici o grija pina la sfirsitul vietii... Dar daca e numai incredere fara clauza... atunci... hm... batrinii care va s’zica, ramin cu o grije... Atunci eu, hm, care va s’zica, se cheama ca ei... hm..."

Pe drum inapoi acasa, Bondoc a reflectat adinc. Se cheama atunci ca nu mai sunt stapini ei. si lui i se paru foarte nastrusnica aceasta idee. "Care va s’zica, doar cu o hirtie doar cu un condei, si cineva nu mai e stapin... si e altul stapin, fara sa-I doara nici un fir de par." Astfel gindi Bondoc pe primul kilometru de drum; pe al doilea kilometru incepu sa se indoiasca. "N-ar fi ele, lucrurile tocmai asa... Hirtiile sunt hirtii, condeiul - condei, avocatul - avocat, judecatoria - judecatorie... da averea e a mosului si a babei din mosi stramosi. Bine, daca vine cineva si-i numara banet acolo, foarte bine... Se cheama ca-i da averea asta si ia pe ea banet... Care va s’zica, ramine cu ceva... De asemenei daca infiaza ori Iasa tistament... Se cheama ca ramin mosnegii stapini pe avutul lor cit traiesc si pe urma avutul trece la cine au dorit ei fiind inca in viata... Dar asa... Mai e de inteles un dar, faci un dar poti sa-l faci cu toata averea... dar atunci daruitul nu trebuie sa aiba grija de daruilor? C-altfel e blestem de la Dumnezeu, si poate ca si la lege scrie ca trebuie sa aiba, cind daruitorul se despoaie de tot al lui... Dar asa, cum?... Care va s’zica, batrinul daca are incredere, poate sa zica: «Da, domnule judecator, am primit, care va s-zica, banii». si-atit... Nu trebuie sa-i primeasca, dar numai sa spuna ca i-a primit... si pe urma nu mai merge pe lege, merge pe incredere... adica asa cum vrea omul, adica asa cum vrea cel care se inchipuie ca a cumparat... Fleacuri piriciuni" Badea Bondoc nu poate sa creada astfel de smecherlicuri... O hirtie si-o vorba sa tie loc de bani si de tot...

I-a spus si nevesti-si despre "masinaria" asta si au ris amindoi cu pofta. Dar cind au intrat batrinii la dinsii, ca sa se bucure si dinsii de veselia lor, s-au oprit incurcati. Aci, linga mosneag, unde a avut ce i-a trebuit, Badea Bondoc nu prea lua seama la ale judecatilor. El nu stia decit sa fie cu ochii in patru la mejdinele batrinilor, ca sa nu le incalece cutropitorii. si cutropitori nu se iveau, caci erau stiute din mare vechime paminturile batrinesti. insa la necazurile altora lua si el parte cu sufletul, dupa cum il batea capul, de partea cui ar veni dreptate; aci mai avea putere si cuvintul mosului, care stia precum a fost drept din mosi-stramosi. si ce spunea mosul, pentru Bondoc era sfint; de aceea nu se dumirea el de ce, dupa ce oamenii plecau la judecator, se intorceau uneori cu dreptatea de partea cui nu s-ar fi cuvenit. Asta ce sa insemneze oare? Ca acolo, la judecatorie, dreptatea vine si altfel de cum e gindul obstesc? si atunci el nu cauta sa adinceasca lucrurile acestea mai departe. Era aci linga batrini si avea tot ce-i trebuie: de ce sa se mai invenineze si el cu napastele altora?... si iata acum ce-i spunea avocatul?... Ca se poate, care va s’zica, sa apuci doar sa te rostesti intr-un fel... sa te diclari... "Domnule judecator, eu am primit pretul"... si gata... Toata stiinta oamenilor, martori, treaba, nu mai foloseste la nimic. Asa trebuie sa se intimple atunci cind se intorc gospodarii de la judecator cu dreptatea de zice lumea ca este intoarsa... Hm, dar dreptatea e mai mult decit poate intelege mintea nevoiasa de taran...

Mosneagul a intrebat pe Ionita de ce nu mai pleaca la Rimnic sa aduca hirtiile cari trebuiesc. Iar Badea Bondoc a raspuns ca s-a mai sfatuit cu avocatul si poate nu va mai fi nevoie de ele. Daca este incredere la mijloc, ce mai e nevoie de hirtii?... Daca nu este incredere, punem clauza...

- Ce-i aia, cum zici ca-i zice?

- Apai, cum a spus avucatul, cind ai fost si dumneata de fata, ca noi sa va intretinem pina la sfirsitul vietii si vinzarea sa nu fie buna, sa se strice daca nu ne-om vedea de legamint.

Dar mos Toma nici n-a vrut sa auda de vinzare:

- Cum, baiete, ce ti-a mai venit in cap?

insa matusii Neacsa lucrurile nu i s-au parut deloc incilcite. Daca poate scuti o cheltuiala la Rimnic?

- Dar ce insemneaza o cheltuiala pina la Rimnic la toata averea mea? a strigat mosneagul. si-a mai strigat: or act de infiere or nimic!...

La inceput a strigat asa, pe urma a vorbit mai domol, ca erau trei oameni pe el sa-l mai imblinzeasca... Dar baba Neacsa a fost cea care a stiut sa-l imblinzeasca.

- Daca e clauza (ea accentua pe u), cum a spus avucatul, o fi stiut el ce spune. Nu mi-a spus mie d-alde si d-alte (si aci matusa putea insira un sfert din gospodarii satului) ca actele lui susbei sunt tari ca fierul?...

Dar acum, in fata judecatorului, Badea Bondoc vede bine ca actele lui susbei nu sunt tari nici ca lemnul. Iata, al lui se va fringe indata ca vreascurile uscate de mult. susbei n-a vorbit mai nimic, iar domnul Martian striga acum mai furios decit oricind. Iar judecatorul nu si-a luat nasul din dosar, il ridica uneori in sus, il intoarce intr-o parte si se uita in lumina la filele cele mai marunte. Apoi iar il lasa pe catedra si umbla din aproape cu ochii pe filele mari. Ce lucruri grele si tari spune acum domnu Martian. Iar susbei ride, parca sa faca sa creada pe-ai lui ca avocatul mosului turuie degeaba... Dar cine poate sti care e mai hot din amindoi? Mosul a ramas impietrit, cu fata in pamint. Dar matusa se uita incoa biruitoare, caci dreptatea lui Dumnezeu e cu ea. Cum a putut el, fiu gasit pe ulita, gata sa-si dea sufletul, gata sa-i gaseasca lesul ciinii ratacitori, sa-si rasplateasca astfel pe binefacatorii lui! Cum a putut sa creada el ca numai cu o chichita de lege, sau cu un sfat viclean, dat de-un avucat lacom sa ia paralele cit mai repede pe act, sa poata apuca o avere intreaga, sa poata izgoni dintr-un pamint sfintit de parinti, bunici si strabunici, pe un om ca mos Toma, mare cinste a satului si mierea lui Dumnezeu?

Badea Bondoc se cutremura scurt si privi la Mitrita. Dar Mitrita s-a innegrit ca un blid vechi si rostogoleste in pamint ochi infricosati. Bondoc ridica privirea. in fata judecatorului e o cruce de lemn, cu cele trei virfuri taiate ca frunzele de trifoi. Pe ea e zugravit Domnul Cristos, zvircolindu-se in cuie. Iar deasupra, pe paretele din spatele judecatorului, e o poza mare cit un stat de om, zugravita cu mult albastru si negru si cu multe sirme glabene, care vreau sa zica fulgerele, pentru ca mai jos sunt cele trei cruci cu Dumnezeu la mijloc, dindu-si duhul intre cei doi tilhari. Fata lui Cristos e scofilcita si ochii cit nucile s-au holbat la Bondoc. El isi ascunde la rindu-i ochii in podea si acolo, urmarind rotocoalele de praf, linse fugar de matura, se gindi deodata la pace: sa intinda mina si sa nu mai fie act intre ei, doar mosul sa vrea si el impacarea, sa ierte si sa uite. Lui Badea Bondoc ii juca acum ginditul pe buze... privea ratacit in dreapta si stinga, la Mitrita, la Neacsa si la mos, si buzele ii jucau ca in friguri. Facu semn lui domnu susbei, se apropie de el si-i sopteste:

- Eu zic ca sa ne impacam acum, pina nu hotaraste domnu judecator, domnule avucat. si ce-a fost sa se uite... iar batrinii sa ne recunoasca stapini dupa moartea lor...

Dar domnul avocat il priveste a ris:

- Nu fi prost, ba Bondoc, vreau sa te fac cu avere. si tu-i dai cu piciorul tocmai la mal...

si avocatul ii intoarse spatele. Pe urma reveni la grilajul de scinduri, care despartea pe impricinati de scaunele avocatilor, si-i facu semn sa se apropie:

- Cum vrei, la urma urmei! Da eu-ti spun ca averea se cistiga...Asa, mosul o sa creada ca Martian v-a infricosat si ca e gata sa-i cistige procesul si o sa se incapatineze el acum...

Bondoc misca muteste din barbie si se retrase la locul lui. Judecatorul ridica fruntea din dosar, asculta putin pe domnul Martian; zise ceva si domnul Martian tacu deodata. Domnu susbei rise, si ceilalti avocati de asemenea. Judecatorul intreba ceva pe domnu avocat Martian, iar domnu Martian nu mai gasi tot asa de usor ca pina acum vorbele la raspuns. si pe cele care le gasea, domnului judecator nu-i placeau, caci tot il oprea intr-una cu alta vorba. Dar mos Toma si Bondoc nu pricepeau nimic, pentru ca vorbeau in limba legilor. Numai baba Neacsa se lipise de mos Toma si-l izbea in ascuns peste sale:

- Zi ma, incepi tu ma, spune cum a fost.

Domnu avocat susbei ridea.

Atunci mosul se hotari. inghiti adinc in sec si incepu. Spuse cum l-au facut din act de infiere sa primeasca sa faca si act de cumparare cu claoza, cum domnu avocat la urma n-a mai pus claoza in act, cum in fata domnului judecator "al vechi", cind a fost sa se intareasca actele, mosul a spus ca fara claoza el nu trage cu degetul, cum domnul judecator cel vechi i-a dat afara pina s-or intelege, cum pe urma l-au luat din minti sa di clare si fara claoza, ca sa nu strice actele si sa se refaca alte cheltuieli...

Cind a inceput mosul sa vorbeasca, domnul judecator, subtirel si neastimparat pe scaun, i-a aruncat o privire necajita ca-l rupea din vorbe cu domnu avocat. Dar mosul ii primise cautatura de ura cu ochi atit de dulci si de luminosi, ca si ochii judecatorului se induiosara; il lasara sa spuna totul pina la urma, spre triumful matusei Neacsa, care se intoarse biruitoare spre cei doi.

Bondoc si cu Mitrita nu-si mai ridicau ochii din pamânt; ei simteau totusi izbindu-i din coasta ochii bâtrinei si se stringeau si mai mult in ei insisi, de parca privirile matusei ar fi fost frigari. Bunavointa judecatorului fu pentru Bondoc semnul hotari tor, pierderea lui pentru totdeauna. Asa cum vorbea mosul in tribuna, asa cum numara el lucrurile in sir, intocmai precum au fost, era limpede ca domnul judecator il va crede, pentru ca adevarul era cu el. si pentru a doua oara isi dadu seama Bondoc de zadarnicia si scirbovenia indraznelii lui. Cum putuse el sa creada pe susbei acesta, care si-a luat banii inainte si pe act si pe proces, ca se poate cistiga numai prin viclesug si minciuna atâta mosie si se poate lasa pe drumuri un gospodar cu femeia lui. Gindul impacarei se mai clati iar pe fundul cugetului lui Bondoc. Dar acum isi dadu si el bine seama, asa cum ii spusese avocatul, ca mosul va fi otarit. Privi spre Mitrita si ochii Mitritei erau inlacramati.

Daca domnul judecator ar fi zis acum: "Ia lasati cearta, oameni buni, si impacati-va.... Pina la moartea batrinilor sa traiti in pace cu toti si dupa aceea cei tineri sa ramina singuri stapini" - Bondoc ar fi oftat si .ar fi multumit domnului judecator pentru sfatul lui luminat, iar mos

Toma, cind s-ar fi intors judecatorul spre el, de buna seama ca nici el nu s-ar mai fi codit, ca era om bun de felul lui.

Dar, dupa ce mos Toma ispravi de vorbit, judecatorul se adresa astfel batrinului:

- Bine, mosule, asa poate sa fie cum zici dumneata. Da cu ce dovedesti dumneata ce spui? Noua ne trebuie dovezi. Dumnealor au aratat polita c-au ridicat bani din banca sa-ti plateasca, iar dumneata la judecator ai spus c-ai primit banii...

- Asta i-a invatat cine i-o fi invatat cu polita... dar noi n-am vazut un ban... si nici n-a fost vorba de bani...

- Polita are data pe ziua actului... asa ca martorii dumitale. care au mai spus ce spui dumneata acum, nu ti-au slujit la nimic... Eu cred in ce-au spus ei aici, unde am citit eu, ca Bondoc a fost gasit de dumneata si de sotia dumitale, ca a trait numai dupa dumneata si ca n-ar fi avut de unde face bani ca sa-ti cumpere pamintul. Dar precum vezi, polita de la banca arata ca putea sa-ti cumpere pamintul; si-apoi a adus si el martorii cari te-au auzit la bautura inchinindu-i sa stapineasca sanatos. Astfel ca, mosule, eu nu pot crede nici ce-mi tot spui dumneata acum si nici pe el nu-l mai cred nimic. Eu cred ce spune actul. Daca nu esti multumit, ai doua cai, sau sa faci apel la tribunal, si pina cind se va judeca apelul poate mai faci rost de ceva dovezi noi, ca e asa cum zici dumneata, sau sa-i dai juramint daca ti-a dat sau nu banii...

- ii dau juramint! striga tare mos Toma... Sa jure cu luminarile aprinse...

- Cu luminarile aprinse nu mai e voie, mosule, asta a fost indata dupa razboi, acum nu mai merge...

Badea Bondoc si Mitrita se uitara grabit unul la altul, apoi se urnira greu. Domnul susbei veni intre ei...

- E, va da juramint... le spune si el cu un ton voios, care insemna limpede: "Atita a mai ramas".

Dar Badea Bondoc vru sa stie daca fara juramint nu se poate. Iar Mitrita incepuse sa dirdiie. Domnul susbei se rasti la ei plictisit: sigur ca daca partea vrea juramint, asta nu i se poate "refuza". Dar "principalul" dupa dumnealui era ca toate celelalte "probe" ale mosului nu avusesera nici o tarie. Cit despre juramint, el nu poate nici sa-i indemne sa jure, nici sa nu-i indemne. Face fiecare cum crede, dupa constiinta lui. Jura, ii ramine averea; nu jura, o pierde si batrinii intra in stapinirea lor; "chiar daca s-o dovedi mai la urma ca juramintul n-a fost drept", le mai spuse domnul avocat, "si averea tot celor ce au jurat pe strimb le ramine". Pedeapsa poate sa ia ei pentru asa fapta, dar averea le ramine de veci. "Asa e legea", intari domnul avocat susbei. El nu-i invata nici asa, pici asa, dar el e dator sa le spuna cum glasuieste legea. Iar ca sa dovedesti ca un juramint a fost strimb, asta numai Dumnezeu stie cum poti s-o faci. si numai mosul si baba singuri pot sa reclame la procuror de strimbatatea juramintului. Iar daca nu dovedesc cum trebuie reclamatia lor, ii asteapta pe ei osinda celui pirit. Asta e tot ce spune legea despre juramint. Domnul avocat nu-i sfatuieste nici asa, nici asa, dar el e dator sa le arate ce zice legea, care ne cirmuieste pe toti...

- Stati aci pina la sfirsitul sedintei, le recomanda el in cele din urma celor doi soti infricosati si sovaitori - atunci se iau juramintele!

si el alearga spre cabinetul judecatorului, in fata usei caruia alti oameni, cine stie de unde, cu colile timbrate ale cine stie carui fel de act, il asteptau sa intre impreuna cu dinsii. si erau si de asta data, printre cei care asteptau, un mos si-o baba, cu altii, tineri si femei.

Domnul avocat Martian a iesit repede cu mos Toma si cu matusa Neacsa, sa le redacteze juramintul. Afara l-a batut pe umeri si l-a trimes la chioscul de la poarta judecatoriei, sa cumpere coala de 50 lei pentru juramint.

- Pas alergator, mosule, sa vedem, o sa indrazneasca sa jure? striga cu cerbicie domnul avocat Martian.

Dar mosul nu se urnise din loc si, la nedumerirea domnului avocat, el marturisi ca nu mai are nici un leu. Ultimele doua sute le daduse domnului avocat. Dar daca domnul avocat e atit de bun sa-i imprumute 50 lei, mosul i-ar aduce, chiar miine, inapoi. stie el de unde sa faca... (Dar mintea mosului umbla acum ratacita prin sat si batea zadarnic la toate portile; cine sa-i dea 50 lei, ca sa plateasca avocatul, cind averea i se dusese pe girla?)

Iar daca se cistiga procesul, ca nici ei nu-i crede ca vor jura (inima lui batrina si descurajata ii spunea ca vor jura) se stie via din...

Dar sa fi vazut atunci chipul domnului avocat Martian. sI sa fi auzit ocarite Iui...

Va s’zica, tot el se zbate si-i sustine procesul si tot el sa-i plateasca mosului!? Dar ce-i aci? Circiuma, unde se da pe datorie? Dar ce e el?... Dar exista un sindicat... La urma urmei, daca nu gaseste bani, "renunta" la juramânt si-i ramine calea deschisa pentru apel... Numai ca l-a anuraitat... Hm, e greu de revenit... adica, hm, chiar asa de greu...

si domnul avocat Martian a plecat bolborosind, foarte incurcat, el singur nemaiaimintindu-si cran vine chestia asta; daca se mai poate reveni sau nu dupa ce ai anuntat juramintul. si intra grabit in sala avocatilor, ca sa consulte codul.

Mos Toma privi lung la matusa Neacsa si matusa Neacsa privi lung la el.

- Sa cer de la Petre Naiba? o intreba mosul cu fata ca varul. Da crezi ca are? se mira tot el. Altul crezi ca-mi va da?...

- incearca, omule, il indemna matusa...

Dar cind mosul fu sa porneasca, il opri tot ea!." Scoase un stergar de la briu si-l despaturi indelung. Pusese de-oparte acolo 30 de lei. Ar mai fi trebuit un pol.

Mosul ii smulse banii si o certa:

- De ce nu spui, fomeie? Iar ea raspunse:

- Ne mai raminea si noua pentru o piine pe drum.

Mos Toma insa nu mai putu gasi 20 lei. Petre Naiba n-avea un ban. Se jura pe sufletul si pe averea lui (pe copil si pe nevasta nu se jura niciodata cu toate ca-i zdrobea in batai cind era beat). Altii din sat! ii marturiseau mosului ca ultimul ban au trebuit sa-l dea tocmai adineauri, cu un minut inainte. "Nu stii dumneata cum e la judecatorie? Toti sunt niste hoti, toti trag de tine in toate partile". Iar domnul parinte Tanasescu ii spuse ca toti banii lui sunt numarati! Niciodata nu ia cu el mai mult decit ii trebuie. si ce i-a ramas e pus deoparte pentru martori, daca "vor zice bine".

Un pol ii trebuia lui mos Toma, si numai un pol. Poste cu un pol si-ar ii cistigat toata averea. Dar nimeni din satul lui nu se gasi sa i-l dea - afurisita zgircenie olteneasca salasluia in satul asta mai mare stapina ca oriunde. Iar mos Toma stia ca fiecare il pacaleste, spunindu-i ca a dat ultimul ban nitelus mai inainte. Numai pe Petre Naiba il credea. Petre Naiba cu siguranta n-avea, daca zicea el. Iar cei care-l aduceau de martor il luau doar pe bautura. Toti ii stiau patima lui si toti stiau ca e vai si amar de femeia si de copilul lui cind Petre Naiba se va intoarce beat acasa. si mos Toma stiuse asta si totusi il luase si el de martor pe Naiba. Nu-i daduse bani, ci bautura. si se bucurase de glumele si povestile lui, pentru ca la inceputul bauturii era un farmec sa asculti pe Petre Naiba. Iar acasa astepta prigonirea si ruperea oaselor. Mos Toma ofta. Iata de ce nu gasea el acum douazeci de lei. Atit, numai atit ai" mai fi trebuit pentru bunatate de avere mare. Douazeci de lei, d-astia dupa razboi, mai mici decit creitarii dinainte.

- N-ai facut nimic, omule? intreba Neacsa.

in pragul judecatoriei a aparut domnul avocat Martian...

- Ei, ce faceti? Hai mai repede cu coala... Acum se ispravesc procesele...

Mos Toma se indrepta spre el, cu capul lasat pe umar, cu privire dulce si miloaga:

- Am facut numai doar de treizeci, domnisorule... mai ne trebuie un pol... doar un pol...

- Mai cauta, mai cauta... ii gasesti dumneata si pe-aia... cere de la popa... asteapta-l pâna iese din sedinta... e tocmai acum procesul lui...

Popa iesea vesel nevoie mare si batea pe umar pe Petre Naiba. il batea pe umar, il stringea de brat si-l tragea la pieptul lui ca pe-un fiu iubit, cu toate ca Petre Naiba era mai virstnic decit popa. Popa ostigase procesul si era cum se poate mai vesel. Era fericit. Mos Toma se apropie si puse si el pe fata cea mai mare bucurie.

- Ati cistigat, domnule parinte, sa va dea Dumnezeu noroc...

- Multumim, multumim, multumim, mosule... da... dumneata ce facus, cu juramintul ala?... A-ha... da... la sfirsitul procesului... Bine-bine, nu ti teme, mosule, ca nu jura... e pacat mare... nu jura...

- D-apoi ca mi-ar trebui polul ala de va spusei... si dac-oi pierde, va muncesc pentru el...

- Apoi ca acum ce munci au mai ramas? Porumbul l-am strins... poate la culesul viei... dar e mult pin-atunci, mosule, ca strugurele e tot agurida acum la inceputul lunii septembrie... si mi-e...

- ...ca mor, ai?

- ...ba ca pleci cumva din sat, dac-o jura Bondoc si ti-o lua averea... Da, asta-i gluma, mosule... nu de asta nu pot sa-ti dau... ca doar nu sint eu omu ala, pentru un pol... mai ales cu dumneata, care-ai dat totdeauna un pomelnic la sfinta biserica... Dar eu uite, nu-s mina sparta... nu iau cu mine decit ce trebuie... Cum sunt dator sa-mi cinstesc martorii... si stii pe Petre Naiba cum gilgiie pe git... Apoi ma intreb: mi-o ajunge mie pentru atitea guri? ca n-as vrea sa-mi zica martorii mei ca sunt un calic... Iarta-ma, mosule, dar nu pot...

si domnul parinte Tanasescu nu mai statu o clipa sa asculte. Martorii toti, cu Petre Naiba in frunte, iesisera in usa pravaliei si asteptau acolo. Iar mosul, dupa ce fu mingiiat si de domnul "contilier" cu vorbe de mihnire ca nu poate sa-l "serveasca" si cu mustrari, de ce nu i s-a "adresat" cu o jumatate de ceas mai devreme, "ca atita lucru putea sa-i faca - nu suntem cu toti dintr-un partid" - se indrepta dirz spre Neacsa:

- Hai, matusa!

- Pai, juramintul?...

- Cu ce vrei sa-l facem?... Daca nu ti-a trecut prin al cap sa pui deoparte cincizeci de lei...

- si averea noastra?...

- Tot jura el... Un sarpe ca asta jura... mai se ducea pe girla si ai treizeci de lei si polu de-l imprumutam... Asa ne mai ramine si noua de-o piine... si de cite-o luminare...

- si de cite-o...

- Luminare...

si mos Toma porni inainte hotarit si drept. Matusa Neacsa il urma, inalta si ea ca bradul si schiopatind de-un picior. Fata de culoarea micsunelei i se facuse acum ca sofranul. Iar ochii ii luceau mici si ageri sub cirpa alba, adusa pina deasupra sprincenelor. Ea mergea astfel dupa mosneag, fara sa mai intrebe nimic. Numai buzele mici si agere ii jucau repede in versurile rele ale unui descintec de moarte. in curind cotira si judecatoria nu se mai vazu. Iar cele doua capete ale cirpei din capul matusei, petrecute cu mult dichis pe cap si pe sub barbie si lasate in falduri elegante pe spate, ca velamenul matroanelor romane, fluturau usor in urma-i doua aripi albe, obosite.




Impricinatii


Aceasta pagina a fost accesata de 850 ori.