Autori > Gib Mihaescu
Deux ex machina
Sandulian se ridica.
Ochii inca mai cautau in drojdia paharului de bere, dar convingerea lui era facuta. Parca ar fi cetit tot adevarul in paharul acesta de bere, in care zdrente de spuma se lasau domol pe paretii grosi de sticla, cu cringuri si pasari in relief.
Ceru plata si pleca zorit, strecurindu-se repede printre trecatorii dinainte-i, sau izbindu-se de cei pe care-i intilnea in cale. Gonea, minat parca de teama ca nu cumva vreo idee noua sa-i schimbe in vreun fel convingerea cistigata.
La o strimtoare de strada, ingramadirea curiosilor care luau parte, vociferind, la o altercatie vie intre un birjar si un pasager, pentru motive de tarif, il opri fara voie. si-l apuca o ciuda grozava pe aceasta lume, care, in loc sa-si vada de treburi mai imbolditoare, in loc sa se duca pe neasteptate acasa sau sa-si spioneze amantele, sta gura-casca si intervine intr-o cearta atit de putin importanta. Dar cita vreme avu nevoie sa-si faca loc, vazu ca toate gindurile care-l ajunsera din urma nu numai ca nu puneau nici o cumpana ideii ce-l cistigase in intregime, dar inca o mai si intareau si o luminau, ca-n plina zi...
Micsora atunci pasul, el insusi uluit de atita lumina si parca voind acum sa gaseasca un punct de reper contrar. Dar in zadar : lumina cea mare invadase din toate partile, ca o revarsare de ocean, si oriunde ochii lui se roteau, parindu-i-se ca gaseste un reazam solid, uitindu-se mai bine, nu vedea altceva decit unda instabila.
Covirsit de aceasta mare si cumplita revelatie, care pina acuma nu ajunsese la el decit prin vagi raze ratacite printre nori grei si opaci, intra de-a dreptul in iatacul sotiei sale.
il primi zimbitoare, ca de obicei, incit toata introducerea, abila introducere pe care o ticluise pe strada, zbura ca un stol dezordonat si confuz. Fara sa spuna o vorba, incepu sa se plimbe de la un capat la altul al camerei, dar oricit de grabiti ii erau pasii in aceasta cursa de leu in cusca, stolul se tot ducea inainte, disparea la orizont.
Catia zimbea necontenit, fara nici o modulatie, vazindu-si de cusatura cu care o gasise in mina. incetini pasul, sa examineze putin, pe furis, zimbetul acela. Dar nu gasi in el nici un pic de ironie ; o rasfringere naturala a buzelor, fara nici o cuta suspecta. Iesi deci trintind usa, dar nu facu decit un pas, pentru a o redeschide de indata, ca sa surprinda risul tradator. Dar nici acum nu gasi, pe fata cu trasaturi obisnuite, decit uimire, o uimire obisnuita...
- Te rog sa ma ierti !
- De ce sa te iert ?
- Mi-a scapat usa...
Ea dadu din umeri in chipul cel mai obisnuit, cel mai linistit cu putinta.
Iesi iarasi, dind la rindu-i din umeri. Dar acum gindurile de pe strada se intoarsera si-l napadira buluc. Lucrul era limpede ca buna ziua. si, totusi, linistea asta era teribila, linistea, obisnuinta asta, posibilitatea de a fi vesnic aceeasi, pe care o minuia cu atita usurinta...
Reintra. De asta data nici un zimbet, nici o miscare pe figura ei. O perfecta seninatate, ca si cind nimic nu se intimpla in fata ei, ca si cind nimeni nu ar fi intrat, nimeni n-ar fi bocanit cu pasi grei pe covor, " ca si cind nimeni n-ar fi trintit usa si n-ar fi iesit in trei rinduri... nu mai putin...
si nici o nedumerire, nici o intrebare, nimic, nimic... "Hi..."
Catia... hi... e cusuta cu ata alba...
Ea ridica spre dinsul cusatura din mini.
- Unde vezi tu ata alba ?...
"Canalia ! ? ! Hi..."
- Nu se vede ata alba, dar este...
Ea dadu din umeri cu nepasare. Ei nu ! O femeie, o sotie care n-are nimic pe suflet ar ridica acum capul si l-ar privi intrebator. I-ar spune neaparat : "Ce vrei sa zici ?..." Dar linistea asta !... Abia o usoara strimbatura... a buzelor... Nu... nu, e suficient... E intr-adevar cusuta cu ata alba aceasta prefacuta lipsa de interes. Chiar datul asta tardiv din umeri.
- Nu inteleg. Ce vrei sa zici ? rasuna glasul ei, in vreme ce ochii se ridicara alene spre dinsul.
A iesit din nou afara si din nou gindurile l-au luat la trinta. si-a strins pumnii, dar n-a mai gasit nici un pretext... Ba nu, cusatura...
Adica... ma rog, ce cosea ea acolo ? Ce anume ? si pentru care utilitate ?... Vreo batista... sau un fular, n-a bagat bine de sama... si asta era primul lucru la care trebuia sa se uite... Ce anume cosea ? Pentru cine ?...
El nu stia ce cosea ea anume si, cu toate astea, Catia ii intinse cusatura spre dinsul, desfacuta, pentru a-i arata ca n-are nici un pic de ata alba. si cu toate acestea, el n-a putut vedea nimic, n-a putut vedea din ce consta cusatura aceea, desi i-a intins-o atit de aproape. Ba tocmai pentru ca i-a intins-o atit de aproape... i-a luat ochii, l-a orbit. Ea stia bine ca aducind-o atit de aproape de ochii lui, el nu va mai putea vedea nimic. Ea stia bine ca astfel isi va bate joc de dinsul...
Ar fi vrut sa se intoarca din nou si din nou sa-si plece ochii pe cusatura revelatoare. Dar acum era departe si mergea cu pasi zoriti, ca sa-si regaseasca stolul pierdut al gindurilor, ca sa-si faca planul de atac cu mai multa dibacie, cu mai mult singe rece...
Cusatura ar fi una... Un punct bun.
"Pentru cine faci dumneata asa ceva ?"
Totusi, o vede senina, explicindu-i, bunaoara : "Nu vezi, e un abat-jour nou pentru lampa din sufragerie..."
si-l napadeste tristeta ca a dat din nou gres ; ar trebui sa aiba numaidecit alte sapte sau saptezeci de intrebari care sa se urmeze repede, ca focurile de petarda. Dar deocamdata n-are decit intrebarea privitoare la cusatura...
E trist, e grozav de trist. Oricit isi bate capul, nu mai gaseste alta.
E cumplit de trist. Cel putin sa se aleaga intr-un fel. Starea asta de nesiguranta si neliniste il mineaza, il deprima, il darima.
S-a reintors la cafeneaua de unde plecase si a cerut un tap, pe care-l soarbe cu inghitituri largi, lacome. Nu vede nimic in jurul lui, si chelnarul care i-a adus un jurnal, petrecut pe dupa un fel de caduceu de lemn, il plictiseste. Chelnarul intelege, lasa jurnalul si pleaca. Iar Sandulian se zvircole pe scaun, ca un sarpe care a rascolit spuza unui foc acoperit din ajun. El nu vede decit spuma berii, care se lasa domol spre fundul paharului basoreliefat cu atitea incarcaturi agasante. Spuma care se lasa domol ii face bine ; i se pare ca, la fel cu sticla paharului, se desface si mintea lui.
Cind s-a mai potolit, ia jurnalul si-l desface. Dar inainte de a arunca ochii pe dinsul, ideea mintuitoare i-a venit.
Lovitura trebuie data la el; catre el trebuie sa se indrepte de-acuma, catre omul acela enorm si spatos, cu doi ochi mici, sticlind de rautate sub stresinile largi ale sprincenelor. Ei da, avea tot dreptul. Era sot. si acela trebuia sa-i raspunda, sa-i dea socoteala. Va brava deci fulgerele de minie ale ochilor mici, va brava glasul categoric si taios, va ridica si el tonul. Ma rog, era sot si avea tot dreptul.
Da, asa va face.
Cu toate astea, ii trebuia un sprijin... moral. Banditul acela e un om foarte violent. Cum dracului l-a ales nevasta-sa, dintre atiti amici ai casei, tocmai pe el ? Daca ar fi fost altul, mai potrivit, mai ca toti oamenii, ehe ! l-ar apuca bine de gulerul hainei si l-ar scutura nitel...
inca zdravan de tot...
Dar la tilharul asta e cu neputinta sa te gindesti ca l-ai putea apuca de reverul hainei. E un urias in toata puterea cuvintului. Asa i-a placut dumneaei ; un urias si un violent...
Cu toate astea, sint mijloace in fata carora si cei mai uriasi trebuie sa cedeze. si s-au vazut cazuri cind oameni de-o putere exceptionala au fost infrinti de vreun slabanog, de cite-un pirpiriu... S-au vazut destule cazuri... cind slabanogul, cind pirpiriul a fost animat de o minie cumplita, o furie oarba si care nu mai cunostea margini si obstacole. O furie cumplita inzeceste puterile... Iar starea de sot inselat e generatoare de-o astfel de minie...
Asa gindea Sandulian, fara insa a izbuti sa-si formeze convingerea deplina. Drept care, fu nevoit sa mai ceara un tap, si inca unul...
in cele din urma lumina se facu... O minie naprasnica nu se poate dezlantui daca nu e sprijinita solid de-un suport, de ceva ascuns si sigur, de-o rezerva care sa poata interveni la momentul oportun, in caz cind teoria inzecirii puterilor s-ar arata netemeinica tocmai intr-un caz ca atare.
Un... o mica arma, un revolver din cele noi, mici cit sa nu se vada din pumn, poate constitui o astfel de rezerva, din cele mai serioase. E suficient sa-l simti in podul palmei, ca teoria miniei ofensatului, care nu mai cunoaste margini, sa fie promovata mai cu brio decit si-ar fi putut inchipui cel care a lansat-o.
Deci, inainte de a ajunge la tinta, un prim popas la primul armurier intilnit in cale ! Iar pina atunci, inca un tap, pentru definitivarea hotaririi.
- Baiete, un tap !
si domnul Sandul ian zgudui caduceul, pentru ca sa se desfaca jurnalul intins pe el. Era primul tap pe care avea sa-l bea in tihna, primul tap popriu-zis din ziua aceea, asa ca se impuneau neaparat onorurile jurnalului, ca tot omul care, dupa aceasta tihna trecatoare, are de plecat la treburi mai importante si... sigure.
Parcurse titlurile dintr-o aruncatura de ochi, pentru a-si alege subiectul cel mai atragator. Dar nu gasi nimic deosebit. Politica si iar politica. Un lucru cu totul fara nici o legatura cu ceea ce-l preocupa pe el.
il preocupa revolverul. Cauta deci o reclama de armurier. insa ochii se impiedecara de ceva si mai aproape de sufletul lui in clipele acelea decit chiar o adresa de armurier. Se opri la rubrica : "Palatul de Justitie".
Ceti : "Un nou gen de escrocherie..." As... ce-l priveau pe el genurile noi de escrocherie ?... inainte ! Unde va fi si revolver...
Dar coborind ochii ca sa treaca de portiunea de coloana care nu-l interesa, i se infipse deodata in vederi un cuvint familiar, un nume, un nume la care nu s-ar fi asteptat, un nume care insemna o considerabila revelatie : Stasescu.
Stasescu ! Dar Stasescu era el, tipul... amicul... adica inimicul, rivalul... rivalul pentru care vrea tocmai sa cumpere revolverul, pentru ca sa-si poata permite sa-i vorbeasca.
Stasescu, la rubrica "Palatului Justitiei", sub titlul : "Un nou gen de escrocherie".
Ma rog, judecator de instructie nu-l stia sa fie, nici procuror, nici comisar. Atunci nu putea fi decit...
Se arunca asupra jurnalului, cu ochii dilatati de o fericire fara de saman, cu- niste ochi atit de plini de lumina, ca nici nu putu la inceput sa ceteasca an cuvint...
Escroc... Nu putea fi decit escrocul. si era tocmai. Stasescu, acest om bogat, insa fara meserie si avere concreta, fusese prins cu un nou gen de escrocherie. Sandulian ceti, mai degraba minca rindurile.
insa dupa prima lectura nu se simti saturat. Era ceva cam vag si nu parea sa fie tocmai asa grav. Trebui sa ceteasca a doua si a treia oara pentru ca sa inteleaga mecanismul afacerii juridice. Cu toate sfortarile ratiunii si inchipuirii lui, insa, chestia nu parvenea sa i se para tocmai asa grava. O complicata afacere comerciala si... cam asa ceva... Dar nu izbutea sa vada fapta cea rea, partea de vina a arestatului.
"O sa-i dea drumul", gindi el dezamagit.
Lua si alte jurnale, dar dispozitia nu-i mai crescu. Se scula nemultumit, ba chiar intristat. Dar se resemna : in orice caz, are cu ce face o buna impresie doamnei Sandulian.
La chioscul din apropiere lua un reanc intreg de ziare. si porni eroic, pipaind pachetul pe deasupra umflaturii buzunarului. Era intr-adevar gros ; si parca tot pe atit ingrosa si vina lui Stasescu.
La un colt, literele de aur ale unei firme inguste ii sarira in ochi de sub un puternic felinar electric.
I. GROZIANU Avocat
Consultatiuni 7-9
Era chiar 7 si jumatate. Iar lumina care se rasfringea din firma de sticla neagra, parca inzestrata cu puteri magnetice, ii incetini pasul, apoi il opri in loc.
"De ce nu ? isi spuse Sandulian. De ce nu ?" Poate lucrurile sa fie si mai grave decit ar parea in realitate. Pe urma... tot trebuia sa cumpere un revolver, in orice caz, o consultatie tot va fi mai ieftina decit un revolver. in schimb, lucrurile ar putea sa iasa cu mult mai grave.
si intr-adevar, dupa o jumatate de ceas, Sandulian iesise luminat...
intii avocatul spusese :
- Cam grava chestia... Foarte grava... Trebuie sa luptam din rasputeri... ca sa-l scoatem...
- Sa lupt ? Sa scot ? Pe tilharul asta ? Tocmai eu vreau sa stiu, din contra, cit ar putea fi... intelegeti... pe cit timp, ca sa zic asa, as putea sa ma socotesc scapat de el...
- A, sinteti partea civila... Nu mi-ati spus asa ceva. Va sa zica, de la dumneavoastra a imprumutat tablourile...
- Da’ de unde... Dar e un tilhar, un tilhar de rind... as vrea sa-l vad infundat chiar pe cinci ani... chiar si mai mult...
- Ma rog... insa noi trebuie sa stim interesul... vreau intii sa vad interesul care va face sa interveniti in proces...
Sandulian privi banuitor la avocat. Oare ar putea sa stie asta ceva ?...
- Dar de ce e necesar sa cunoasteti dumneavoastra interesul meu, domnule ?...
- O, domnule, interesul... interesul juridic... Pas d’interet, pas d’action ‚... e un precept care ne impiedeca...
- Ah, da... dar poate e ceva indiscret la mijloc...
- A-ha... a... a... inteleg...
Sandulian il privi crunt ; avocatul surise fugitiv si redeveni grav.
- in cazul asta, spuse el, nu-mi ramine nimic decit de a-mi oferi serviciile partii civile in mod gratuit... cu conditia ca sa ma despagubiti dumneavoastra... Mie, in orice caz, intelegeti, imi trebuie o procura de la reclamantul in drept...
- Dar cel putin e rost de-o pedeapsa ca lumea ?
Avocatul deschise codul si ii arata o combinatie intreaga de articole.
- intelegeti, totul depinde de modul cum punem chestiunea... Cum vedeti, poate sa mearga si pina la cinci ani...
Socoteala onorarului, pe care i-o facu apoi, nu i se paru lui Sandulian chiar prea exagerata ; nu depasea nici jumatate din pretul revolverului. Avocatul asta era cam ieftin. il angaja deci, dar cind plati acontul, gindi ca n-ar strica mult sa mai tocmeasca si unul mai scump, mai cu greutate...
Sandulian intra in camera sotiei sale, pe buze cu un cintec la moda. Mai il fluiera, mai il sisiia, mai tacea ca sa-l reia iarasi, dar ncvasta-sa nu-si ridica ochii de pe gherghef. Atunci scoase teancul de gazete si-l trinti cu plesnet mare pe masuta de linga canapea. Doamna Sandulian nici nu tresari macar.
Se arunca pe canapea, asa cum se’-gasea, cu paltonul pe dinsul. si incepu sa desfaca jurnalele zgomotos, schimbindu-si necontenit pozitia picioarelor aruncate unul peste altul si facind somiera sofalei sa ofteze in acorduri dureroase.
Mai la urma, vazind ca nu izbuteste s-o scoata din mutismu-i incapatinat, gindi ca trebuie sa se prefaca incordat asupra lecturii si, la un moment dat, sa sara, surprins de mirare, ca a descoperit o veste atit de grava si dezonoranta privind pe amicul lor Stasescu.
ii examina pe furis figura, pe cind parcurgea intr-o doara titlurile si coloanele indiferente. Ca si cind ar fi vrut sa si-o intipareasca bine in minte, pentru a se bucura si mai mult in urma de diferenta dintre expresia senina pe care o pastra inca si expresia de surpriza, de groaza ori poate de necaz care o sa-i strimbe nobilele sale trasaturi, iaca, peste putina vreme.
si, fara a mai astepta mult, Sandulian scoase deodata un "A !" scurt si sughitat, apoi sari din pat, simulind o stupoare exagerata, de actor incepator.
- Dar ce va sa zica asta ? racni el, balabanindu-se pe picioare. Ia uite, domnule... nemaipomenit...
si-si acoperea fata cu jurnalul, o descoperea apoi indata, ca sa-si priveasca sotia, si pe urma se repezea din nou cu ochii la jurnal, pentru a reciti, cu stupida si ieftina lui consternare asternuta nepotrivit pe fondul vioi al figurii.
- Ei, ce este, ce este ? striga plictisita doamna Sandulian. Ce s-a intimplat ? Spune odata... Ce te-a surprins atita ? !...
- Stasescu...
si se opri, ca sa judece efectul acestui cuvint, rostit dupa o scena atit de patetic jucata.
Dar doamna Sandulian pleca ochii, dind din umeri, plictisita.
- Ei ! ! Ce e cu el ?...
Lui Sandulian i se paru ca zimbeste...
"Sa vedem daca ai sa mai zimbesti si acum", isi facu el vint... si continua, fixind-o :
- Stasescu... a fost arestat... A fost prins cu escrocheria... Un nou gen de escrocherie. Grav de tot... Pedeapsa pina la cinci ani...
si-i intinse jurnalul, pentru ca sa-i fie mai la indemina urmarirea metamorfozelor ei fizionomice.
Ea cetea insa calm si fara nici o surpriza. Lui Sandulian nici nu-i venea sa creada.
Adica... oare... sa nu fie adevarat, si toata alarma lui sa nu fie decit un caraghioslic, din care...
Bine, dar atitea evidente, atitea sigurante, care iesisera rind pe rind din spuma de bere ca obiectele neasteptate din cutia unui scamator !
- Toate ziarele scriu, adauga el, desfacindu-le rind pe rind si ingrosind vocea agresiv, ca sa intinda coarda pina la capat... Toata presa...
Dar ea nu mai vru sa ceteasca si dadu din umeri indiferenta. insa nici el nu se lasa batut.
- Maximum de pedeapsa, cinci ani, minimum trei. E grav de tot...
si dupa o pauza, in care paru ca-si consulta, concentrat, cunostintele juridice, declara :
- Prin urmare, trebuie sa ne luam ziua buna pentru un timp mai indelungat de la domnul Stasescu. Adica pentru totdeauna... Caci chiar dupa trei ani de zile, sau patru, sau cinci... cit vor fi... nu stiu cine are sa-i mai intinda mina... si-n casa mea nu-mi trebuie escroci ! zbiera el drept incheiere.
Dar doamna tacea inainte, exasperanta. Ceea ce-l facu pe Sandulian s-o ia putin mai de-a dreptul.
- S-ar parea ca nu va intereseaza de loc aceasta chestiune, facu el mieros. S-ar parea... ca nici usturoi n-ati mincat... nici gura, pardon, nu va miroase...
Ea facu o miscare de displacere cu buzele si izbucni, in lumina de triumf a ochilor lui :
- Ah, esti cumplit de agasant... si mai ales esti groaznic cind incepi cu astfel de expresii, de care abia credeam ca te dezbarasem... Ma rog, ce doresti de la mine ?
- Nu intelegi ? Stasescu a fost arestat...
- Ei, si daca a fost arestat ?!...
A... Sandulian o masura de sus pina jos... Dar evidentele lui dinainte ramineau, ramineau... Ha... cocoana... credea ca il poarta pe el... asa... Aha... Nu merge... Numai ca trebuie inzecita bagarea de sama... Nu vezi cit e de periculoasa aceasta femeie ?...
- Va sa zica, ti-e indiferent, nu ? Hm, curios... Eu credeam ca te priveste si el putin, saracul... E doar prietenul nostru cel mai bun... prietenul casei, de !... pe care d-ta mi l-ai recomandat... nu eu dumitale... Bietul Stasescu ! Sarmanul! El, care cel putin de doua ori pe saptamina lua masa la noi... Cum adica... dumneavoastra femeilor, asa va sint de indiferenti cei atit de aproape de dumneavoastra ? se minuna el, fericit de verva lui si de modul cum a dus-o. Stases- cule, Stasescule, mai crede in prieteni, Stasescule !...
- Vorbesti prostii, il intrerupse d-na Sandulian. Sigur ca nu mi-e asa de indiferent... Dar mai intii de toate nici n-a fost judecat, nici n-a fost condamnat... si eu cunosc mai bine pe Stasescu decit dumneata... si pot sa stiu destul de bine ca sufletul lui nu e capabil de astfel de lucruri urite... O, nu... De altfel, ar fi fost inutil sa faca asa ceva... el e destul de bogat...
Sandulian ramase cu ochii bleojditi la ea, cu gura intredeschisa, prin care virful limbii sta gata sa se strecoare, ca la spinzurati.
Asadar, era intocmai. Asadar, era totul adevarat. Sigurantele lui erau cu adevarat... sigurante... si cine stie de cind nemernicii astia o duc astfel... Poate chiar dinainte ca ea sa-i fi fost sotie...
Ea-si aplecase ochii deasupra gherghefului, iar el incepu sa se plimbe impacientat si nervos. Totusi, se linistea... Noroc ca lucrurile sfirseau astfel inainte de-a se baga de sama... cel putin fata de lumea cealalta, de ochii lumii... pentru ca, ma rog... o proba evidenta nu era... Totul nu dainuia decit in stare de supozitie... Caci, la drept vorbind, nici chiar sigurantele lui nu erau tocmai-tocmai niste sigurante in adevaratul inteles al cuvintului... De vazut, n-a vazut nimic, si de auzit, n-a auzit nimic... precis... Toate nu sint decit deductii... simple deductii. Ici-colo, cite-o vorba care putea sa aiba si un alt sens, cite-un gest care putea sa aiba si alta interpretare... cu siguranta ca gluma de-abia acum incepea sa se ingroase... Cu siguranta ca prietenia de-abia de-acuma ameninta sa se transforme in amor sadea... Da, da... pina la proba contrarie, nimeni nu poate sa presupuna in sarcina altuia ceva de care nu e sigur... asa doar i-a spus si avocatul cind i-a explicat ca pina la judecarea procesului definitiv arestarea lui Stasescu n-are nici o importanta propriu-zisa, drept care onorarul nu i-l ia decit in vederea procesului definitiv...
Nici el deci nu poate deocamdata sa arunce piatra acuzarii definitive in sotia lui. Cel mult, sa se bucure ca destinul s-a amestecat singur ca sa impiedece o nelegiuire si o nemernicie care se punea la calc...
Ceea ce dovedeste ca lucrurile ajunsesera la un punct destul de serios e insa ca doamna pare sa-si dea perfect sama ca timpul inca n-a sosit sa se teama de soarta lui Stasescu. Ea pare sa stie foarte bine deosebirea intre o arestare preventiva si intre o condamnare... de parca ea insasi ar fi consultat un avocat... daca n-o fi prevenit-o chiar banditul... mai demult...
...O-ho... aicea se arata un complot intreg...
- Va sa zica, nu-l crezi capabil de asa ceva ? !
- O, desigur... in aceasta privinta sint de perfect acord cu tine...
- Da... a ? Sinteti ? ! Apoi, draga mea, daca vrei sa stii, eu cred ca e vinovat... vinovat din cap pina in picioare... Ce tot imi spui mie de avere si de lucruri d-astea !... Iubitul dumitale amic Stasescu traia din expediente... Asta e... S-o stii dumneata... Adica poate o si stiai... apasa el, provocator, pe ultimele vorbe.
Dar ca surise cu blindeta...
- Vei vedea ca am avut dreptate... cind se va judeca procesul... iti spun, nu pot sa cred asa ceva... nu e capabil de asa ceva...
- Esti asa de sigura ?...
- Instinctul meu nu ma inseala niciodata...
"Astea-s marturisiri, cum s-ar zice, pe fata... il iubeste, asta e... si spune, arata...", bolborosi Sandulian in fundul gitlejului sau, fara a socoti insa momentul potrivit sa dea drum larg tumultului indignarii... "Poftim, ca marturiseste !... Dar e un destin pe lumea asta... e un Dumnezeu..."
- intr-adevar, bietul Stasescu ! ofta el acum adinc, intorcind-o cu intelepciune, pentru a provoca noi destainuiri. Mi-ar parea foarte rau... daca... si, intelegi... Noi insine ne-am gasi intr-o postura foarte putin convenabila... Dar in sfirsit... sa nu fim egoisti... Noi ca noi... Dar el, bietul baiat !... Dorinta mea ferma este ca sa scape basma curata... Sa-si dovedeasca nevinovatia... Altfel, sa stii, il asteapta pedeapsa grea de tot... De la trei la cinci ani, nu mai putin...
- Ce trei, ce cinci ani !... Ce tot vorbesti aci ? i Sint oameni care omoara, si tot pot scapa cu citeva luni... ba chiar ii achita... Dar el, care n-a omorit pe nimeni ?...
- Cum n-a omorit ?... I-a escrocat... I-a jefuit de avutul lor... I-a adus in stare de mizerie. Asta nu e tot o crima ?...
- Nu e... si chiar daca o fi... o sa se vada ca cel mult a gresit... si-l va achita...
"Ia uite, cum il iubeste, canalia !...", bolborosi din nou Sandulian, in fundul gitlejului. si izbucni cu toata taria :
- Nu-l va achita... Numai la jurati se achita... Acolo se judeca omorurile... Dar asta e altfel de fapta... care se judeca numai la tribunal... si tribunalul condamna... Asta e fapta de cinci ani, intelege odata... româneste...
- Habar n-ai !
- Habar n-ai d-ta... Fapta lui e prevazuta cu cinci ani in lege...
- Pai sigur, cunosti foarte bine d-ta legile...
- Daca nu m-oi pricepe eu, se pricepe avocatul care mi-a spus...
- A... a... ? Va sa zica... Ai intrebat un avocat... stiai dinainte... Mi se paruse ca aici, acasa, ai descoperit, in jurnal... Hm... si incepu sa rida cu pofta... Ma rog, pentru ce ai tinut sa-mi joci teatrul asta ? intreba ea, foarte inveselita.
- Ce teatru, ce teatru ? ! Eu nu joc teatru, doamna... Credeti ca eu n-am mai stat de vorba cu avocati in viata mea ?... Eu n-am fost la Palatul de justitie ca auditor ?... Iata un loc unde-ti recomand sa te duci si d-ta... Acolo poti vedea multe lucruri... neplacute, de care ai sti apoi sa te feresti din vreme...
- Bine-bine, lasa asta... Sa ne intoarcem la cele ce vorbeam. Ce-au a face vizitele d-tale la Palatul justitiei cu pedeapsa lui Stasescu ?
- Pentru ca am vazut acolo cum sint pedepsiti cei care fac ce-a facut Stasescu.
- Dar n-a mai facut nimeni ce-a facut Stasescu... Parca imi ceteai adineaori ca el a inventat un gen nou de escrocherie...
Sandulian nu mai gasi imediat riposta de data asta. Ba chiar se ineca si incepu sa tuseasca. Pe urma isi prelungi tusea, ca sa gaseasca o iesire onorabila. Cind socoti ca trebuie sa se potoleasca, rosti:
- Inventator... Acum mi-l scoti si inventator... A... sa-mi vezi mataluta ce patenta mi-l mai asteapta pe acest mare inventator... pe acest bandit... pe acest pungas ordinar... A... trebuie sa fac inventarul tuturor lucrurilor, ca sa vad daca nu mi-a disparut ceva pe urma vizitelor acestui onorabil inventator...
Ea surise cu nemarginit de dispretuitoare mila drept raspuns. Iar el, cetind acest zimbet, isi dadu seama cit de nemarginit il iubea. Cit de singur si de nestiutor a fost intre acesti doi complici, care cu siguranta ca tot timpul n-au avut fata de el decit aceeasi nemarginit de dispretuitoare mila.
Ca pentru un nestiutor ce era.
indata ce ar fi stiut, indata ce s-ar fi pornit sa se opuna, mila ar fi disparut si ar fi ramas doar dispretul. si ura oarba. La inceput, latenta si neagra, ca de fiare ce se masoara inainte de a se arunca una asupra alteia.
Dar descoperise lucrurile acestea acum, cind ele incetasera de a mai exista. Doamne, ce s-ar fi intimplat daca le-ar fi descoperit mai demult ?
Ar fi avut el curajul sa se ridice, sa strige, sa-si ceara repararea sufletului sau jignit si calcat in picioare ? Ar fi avut curajui asta ?...
A, da... Adineaori, la berarie, gindea sa treaca pe la un armurier, ca sa se inarmeze.
Surise trist acestei amintiri.
Ei ? si cum... si cind ar fi putut sa loveasca ? Unde... cind ar fi gasit pieptul dezgolit, pe care sa-l ciuruiasca ?... Doar in fata lui, cei doi ar fi pastrat aceeasi atitudine calma, ermetica, prieteneasca chiar... Unde, unde sa loveasca ? Cum sa loveasca in fata prieteneasca si surizatoare, care s-ar fi aparat desigur cu toata violenta si puterea ce-i da aparenta nevinovatie ? Cum, cum sa smulga valul acestei aparente ?...
O, cu adevarat ca este un dumnezeu deasupra, care intervine, Deus ex machina, sa te scoata la timp din mijlocul acestui labirint de incilcite si atit de chinuitoare intrebari...
Este un dumnezeu...
Sandulian recunoaste, cu toata bunavointa si indatorirea de care e capabil, in momentele acestea, pe Dumnezeu, si-i acorda solemn promisiunea supunerii oarbe si eterne.
E vesel, e fericit, e liber...
Se poate misca, se misca, poate vorbi, gesticula, striga... de-a dreptul, fara nici un ocol, fara nici o stinjenire. Fara a se gindi ce fel de interpretari va putea intimpina cuvintul sau, ce fel de rezonante va isca in boltile sufletesti in care va patrunde, ce fel de avertismente surde vor reflecta aceste bolti, inapoi, spre dinsul...
Liber... Gol... Nou... Ca un nou-nascut...
- Cinci ani, doamna, cinci... Ei da, am fost la avocat si l-am intrebat. Cinci ani. Cazul e foarte grav...
- si te poate bucura asta ?
- Ei da, doamna... mult, foarte mult... infinit de mult... Atit de mult, ca imi voi permite sa-ti cint ceva frumos, un cintec de dragoste... de parca acuma ne-am fi cunoscut intiia data... Primul meu cintec de dragoste...
si Sandulian incepu sa tusasca si sa-si dreaga vocea lui obosita, apoi dadu drum primelor note :
Tu, viata mea,
Tu, dulcea mea viata...
Acum incepi cu adevarat pentru mine...
Muzica era arbitrara, ca si aceasta poezie, cu totul si cu totul originala.
Dar atunci servitoarea veni sa anunte :
- Domnul Stasescu !
Exclamatia de surpriza care scapa lui Sandulian fu ca zgomotul unei coarde ce se sparge in mijlocul, in momentul cel mai patetic al cintecului.
- Cine ? Ce face ? Ce cauta ? Ce vrea ? Ce doreste ? Ce cauta aici ? !
Servitoarea dadu din umeri, fara intelegere. Dar Sandulian se intoarse catre nevasta-sa, formidabil si necrutator :
- A evadat deci ? si cauta azil la mine ! A-ha... Eu nu pot sa dau azil la toti escrocii. Casa mea nu e azil de... de...
Usa care se deschise dinafara inauntru intrerupse brusc avalansa de vociferari.
in cadrul ei era d. Stasescu, in persoana :
- Desigur va mirati de aparitia mea atit de neasteptata astazi, cind va spusesem ca viu tocmai miercuri... Dar m-am grabit sa va avertizez - continua sa mugeasca vocea de taur, inecind ingiimeala de intrerupere a lui Sandulian - m-am grabit sa va avertizez ca daca veti ceti cumva in jurnale de o afacere in care e vorba de-un Stasescu...
Aci o pauza mica, in care ochii lui Sandulian sfirsesc prin a deveni incandescenti de furia si nerabdarea ripostei ce pregateste...
-... apoi sa nu credeti ca e vorba de mine... E un nemernic de var al meu, pe care-l cheama tot Ion, ca si pe mine... si care nu acum imi face numele de ris pentru intiia oara...
Deux ex machina
Aceasta pagina a fost accesata de 908 ori.