• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Cea din urma noapte

In marea dezordine a odaii, ei se dezbracau tacuti, pe ginduri. Cele doua cufere, care odihneau dolofane si saturate in colt, inghitisera mai tot continutul dulapurilor si mai tot ce era de seama pe birou, pe scrin si pe masute. Pretutindeni, usi si usulite cascate, cutii trase pe jumatate, capace ridicate, iar pe jos, movilite de hirtii mototolite, zdrente de ziare, capetele de sfoara. Pe o masuta, urmele unei cine grabite : resturi de piine, cutii de conserve si sardele cu invelitorile smulse, pielite de mezeluri si inceputuri de cirnati, doua sticle de bere, in care spuma inca se tinea, labartindu-se, pe peretii verzi, transparenti. in aer, miros de tutun, de apa de Colonia trasnita, de pomada, de masa furnizata la bacanie.

in harababura fara de seaman, ei crezura ca e firesc sa-si arunce hainele alandala, pe un scaun comun, cel mai apropiat de pat. Brasiera ei cazu peste vesta lui, ghetele si ciorapii li se amestecara, ingropindu-se in noianul de hirtie, pantalonii nimerira de-o parte si de alta a scaunului, ca picioarele unui calaret priceput, camasile de ziua pusera virf vrafului de vestminte, si dezordinea fu complecta cind ea zvirli macatul patului si se strecura intre cearceafuri.

El privi cu obida la cele doua cufere grele, care-t inghitisera toata fericirea si-l fixau morocanos cu luciul incheietorilor nichelate, pe sub drevele de lemn mat. Asa trebuie sa fie si tatal acela etern si pintecos, a carui telegrama ii curma atit de categoric nadejdile ; asa precum se continua in cuferele astea, venite de- acolo, de departe, tacute, streine, dusmane uzurpatorului ; credincioase stapinului adevarat.

Care sa fi fost binevoitorul grabit sa-l vesteasca in ce chip intelege copila-i unica frumusetea vietii de student ? Sau poate binevoitoare ? Ciudat parinte, sa n-asculte el nici acum, atit de tirziu, ca la mijloc sunt cele mai curate ginduri si ca totul tinde sa sfirseasca in felul cel mai cavaleresc cu putinta ! Negustorul dracului, trebuie sa fie putred de bogat!

El se strecura de sub privirea neobisnuit de semeata a cuferelor alaturi de dinsa, sub cuvertura, gindindu-se razbunator ca poate o binevoitoare e cea care a scris neinduplecatului. si poate n-ar fi greu de ghicit cine.

Dar ea-l primi cu multa, cu nespus de multa gingasie in bratele ei goale, si el isi batu joc in gind de indiscretia cuferelor. Amindoi intelegeau - banuisera din vreme - ca acesta e un moment solemn, cel mai solemn din toate de cind cu nesuferita corespondenti din urma : ultima noapte ! si amindoi il asteptau cu un amestec nelinistitor de emotie si teama. Ei trebuiau sa se poarte nespus de frumos in aceste din urma ceasuri ale unei iubiri care mergea pe-al doilea an si cine stie cit n-ar mai fi putut tine fara amestecul binevoitorilor, putind chiar sa revie cindva, cind mentalitatea "negustorului" ar fi fost imblinzita de atitudinea ei dirza si lacramoasa, pe care azi o fagaduia sub gingase si repetate prestari de juramint.

Se mai putea apoi ca intr-adevar sa fie "cea din urma noapte" a vietii lor, fara putinta de revenire, fara putinta de asteptare, fara putinta de orice nadejde ; cine putea sa prevada unde izbindeste sa ajunga incapatinarea unui parinte sever, dezamagit in singura-i credinta !

Iar ultima noapte, ultimele ceasuri nu puteau fi decit cele mai frumoase cu putinta din toata povestea dragostei lor, asa de lungi si totusi asa de repezi. Trebuiau sa aiba in ele ceva plin de tristete, de revolta retinuta si demna contra destinului, ‚de regrete parfumate cu vorbe de nobila resignare, cu dezlantuiri aprinse de patima, o ! mai ales cit mai multa patima, alternind cu gingasie si cu duiosie si pe urma iarasi si iarasi patima nebuna, pina cind micul cub de bron2 de pe masuta de noapte avea sa ciriie prelung si staruitor ora patru de dimineata - un ceas inainte de plecarea trenului, care nu putea fi altul. Nu putea pentru nimic in lume sa fie altul ^ajunsesera doar la aceasta convingere dupa atitea tocmeli si necajiri si ingaduieli petrecute nu intre ei insisi, ci intre ei si implacabilul, nevazutul parinte, a carui temuta prezenta plutea necontenit in vazduhul camerei. Orice noua intirziere ar fi fost doar inutila zgindarire a unei minii care trebuia cit mai priceput menajata.

Iata, pendula de deasupra usii tocmai a batut unsprezece cind ei se vazura pentru cea din urma oara unul linga altul. Ascultara ingrijorati bataia seaca a ciocanasului de lemn, care se repeta precedata de sfortarea regulata a mecanismului imbatrinit, ca o tusa veche. Va sa zica, mai ramineau cinci ceasuri pina cind aceeasi tuse seaca a timpului ii va arunca pe drumuri diferite.

- Mai avem cinci ceasuri, cinci ceasuri intregi de fericire, Genia ! sopti el cu o usoara nuanta de tristete in glas, negasind altceva mai bun la indemina cu care sa inceapa "sfirsitul", si vazu cu groaza ca dinapoia acestor vorbe nu se mai gasi nimic demn de un moment atit de mare.

Iar pina miine mai erau cinci ceasuri, in care liturghia despartirii trebuia condusa in chipul cel mai vrednic de intiparit in amintire.

- E pentru ultima oara cind auzim impreuna batind unsprezece pendula asta cu care ne invatasem, Theodor, ii raspunse ea, si se mira ca a putut sa spuna atit de banal un gind care i se paruse incomparabil mai luminos in minte.

Tacura amindoi, necajiti de acest inceput lamentabil. si fiecare hotari cu disperare, in gind, ca trebuie sa’, gaseasca mijlocul de a iesi din jalnica tacere, neaparat trebuie ; si fiecare se porni cu zel mare si ascunsa febrilitate sa zamisleasca in inchipuire o intorsatura mestesugita de cuvinte, ca s-o ia inaintea celuilalt:

Dar taceau...

El o infasura in bratele lui si-o strinse cu putere la piept. Avintul brusc trebuia sa dea alt mers suparatoarei predispozitii ; ghicira amindoi acest lucru si se strinsera cu exagerata pasiune ; cautara sa se intreaca in mingiieri si sagalnicii. Dar in curind se desprinsera speriati de platitudinea propriilor miscari. Se simteau atit de obositi de patima intredezlantuita a ultimelor zile, atit de istoviti de orice placere, ca pudoarea primilor oameni le colora obrajii, orice atingere li se paru dezgustatoare, necuviincioasa... Oare atit puteau ei gasi in clipele astea supreme ? Oare la atit s-a marginit iubirea lor, oare, dincolo de aceasta pofta meschina si animalica, nimic de-un ordin mai pur, mai inalt, mai ametitor nu gaseste imaginatia lor ? asta e bilantul dragostei lor, pe care si-o inchipuira cu totul, dar cu totul intr-alt fel ? O, dezastruos bilant...

Nu, fara indoiala ca exista acel ceva de seama, acea stea conducatoare ascunsa trecator in norul unei oboseli momentane ; nu se poate sa nu existe...

in cautarea ei, Theodor sari din pat, pentru a alunga penibila impresie de stingacie a momentului. Se prefacu ca-si cauta de lucru printre hirtiile de pe birou, ca si cind si-ar fi adus aminte in ultimul timp ceva extrem de important. Chiar murmura printre dinti indeajuns de tare :

- Ce dracu le-am facut ?... O, Dumnezeule, sunt atit de zapacit in ultimele zile...

Ea ramase tacuta. isi pusese miinile colac sub cap, si privirea i se anina visatoare de buchetele afumate, presarate cu metoda de zugrav pe tavan. Singura sub asternut, simti ca o destindere, un vag impuls spre libertate. Se rasuci intr-o parte si intr-alta, ca sa adulmece mai bine aceasta senzatie. Pe urma se aseza din nou cu fata in sus, ca sa priveasca icoana placuta a patucului de acasa, ce-i rasarea pe neasteptate in minte. Se vazu introienita in mormanul de perine albe si se simti singura, singura si libera. isi simti trupul asa de usor pe spuma alba de vis, dar, curios... sub frunte i se implinta ceva greu, era chiar aceasta imagine care se ingreuia si parea ca o atrage undeva, o cufunda pe incetul intr-o adincime necunoscuta, dar nespus de dulce.

Simti corpul lui alaturi scoborind profund somiera, si toata dulceata in care se impainjenise se scutura ; ea facu o puternica sfortare ca pleoapele sa dea lespedea cea grea de pe frunte in laturi. Izbuti intr-adevar s-o urneasca si paru ca prin crapatura vede lumina becului ca dintr-un fund de mormint.

- Dormi, Genusca, auzi, mingiietoare, vocea lui. Ai atita drum de facut. Eu voi sta si te voi privi toata noaptea... si i se paru ceva triumfator in glasul lui, ceva ca suierul de usurare al celui scapat de o grea povara.

- Ai crezut c-am adormit ? ii raspunse cu ironie marita in glas, incordind pleoapele, sa rastoarne cu totul lespedea apasatoare. O, daca simti ca ti-e somn, poti sa dormi, poti sa dormi, dragul meu.

in caldura patului si cugetul lui parca se destramase. si parca se intindea intr-una, cautindu-si in cap tot mai larg loc de odihna. Iar din git scapau globule mari de goluri, ce se topeau dulce sub palatul gurii. El tinea strins buzele, ca nici unul sa nu-i scape : o singura cascatura, si totul era pierdut. Caci ea il fixa rautacios si-a ris pe sub genele lasate pe jumatate.

Se caina ca n-o lasase sa adoarma de-a binelea. Oare miine dimineata n-ar fi avut destula vreme sa-i spuna ca a contemplat-o toata noaptea ? Se simtea crunt de zdrobit si oasele parca-i erau rupte in bucati. Toata incordarea de citeva zile incoace se razbuna cumplit.

Ah, ai cascat, bilbii ea triumfatoare. Uite, ai cascat! Nu vezi ce somn iti este ? Nu ve-e-eee-zi ?...

Ultimul cuvint se prefacu si la ea intr-un cascat prea neasteptat ca sa aiba timp macar sa-l injumatateasca.

- O, Genia, dar asta nu insemneaza ca mi-i somn. Doar si tu ai cascat. E oboseala trupului numai, ca- re-si cere drepturile lui. in noaptea asta insa spiritul meu va sta de veghe tot timpul la capatiiul tau, ca sa-ti pazeasca somnul, Genia, caci tu trebuie sa dormi. Gindeste-te cit drum ai de facut, Genia. Pe cind eu, miine, dupa ce termin la ziar, ce alta treaba mai am de facut ? Dar tu, o zi si o noapte, si inca o jumatate din ziua urmatoare... O ! e ingrozitor, trebuie sa dormi, Genia, auzi ? trebuie. E barbar ca sa te fortezi... te rog, Genia, te rog...

- si toata diplomatia asta mi-ai pastrat-o pentru ultima noapte, dragul meu ? riposta ea iritata, surizind batjocoritor. Asta e ultima surpriza pe care mi-o faci ? Haide, nani-nani, ingerasul mamei ! si nu te interesa de drumul meu... de-ar tine si-o saptamina, si te-asigur, tot n-as fi in stare sa dorm... O, si pentru cine... pentru cine...

El se gindi cu groaza ca somnul ci ar putea sa se iroseasca daca mai continua. Se hotari sa taca si sa tina pleoapele cit se poate de deschise, fixind becul din tavan. O, de-ar avea putere sa izgoneasca ,pe nepoftitul asta, care nu ceda de loc si care nu mai avea rabdare citeva ceasuri ! isi forta vointa si i se paru ca-l vede dezlipindu-se si ridicindu-i-se din membre, ca aburul dintr-o balta sub incinsoarea soarelui de vara. Avu chiar senzatia precisa a acelei calduri ucigatoare care-l incropea pe indelete, il desfacea molecula cu molecula, il biruia sub o moleseala fara pereche...

insufletita de aceeasi intentie, in mintea ei plutea o inchipuire intr-acelasi fel ; i se parea ca somnul dintr-insa se irizeaza spre inaltimi, ca parfumul unei pajisti dupa ploaie. O, era atit de puternic acest parfum, ca ea-l simtea grozav de greu, de ametitor si ide strivitor...

... schimbase intr-un izvor, biziiau potop de musculite... le auzea cintindu-i in urechi, le vedea alungindu-se si ferindu-se brusc, in linii negre, fulgere minuscule, de intunerec...

...deasupra pajistii cintau albine, si zumzetul .Ie suna chiar inauntrul urechilor ei... parca era un taraf ascuns de lautari... ce divin sbimmy... si ce .perechi elegante pe parchetul luciu... si ce parfum teribil... otravitor... omoritor de dulce...

...ce nori de musculite... ce nori negri... ce negru odihnitor... si tot parca mai patrunde ceva, o zare stinsa, rosiateca, de la becul ala nesuferit. Dar intunericul e din ce in ce mai biruitor...

Mai intii a tresarit ea, si prima miscare i-a fost sa arunce coada ochiului spre dinsul. S-a ridicat tintr-un cot, triumfatoare ; pleoapele lui se contopisera, si din gitlej parca i-a iesit un sunet aspru, nelamurit... mai multe... o vaga bolboroseala. Binisor, Genia s-a lasat pe perina ei. Miine ii va spune totul, totul, fara minie, fara bucurie : "Vezi, tu ai dormit, toata noaptea te-am privit dormind... si ascultam cum bat orele una dupa alta... si ceasul cei mare se apropia, si tu dormeai..."

isi infundase capul in adincul perinii, binisor, ca sa nu-l vesteasca nici macar leaganul somierei de miscarea ei. si induiosarea de sine o cuprinse tot mai cu putere... "Tu nici nu m-ai iubit... tu ai asteptat ziua asta cu mare bucurie... tu ai vrut sa scapi... Adio, adio,, dragul meu..." si lacrami abundente ii umezira ochii, ii muiara pleoapele, i le lipira, si ea se lasa cuprinsa ca de-o neinteleasa fericire in voia acestei dulci duiosii, in voia acestei nespus de dulci duiosii. In sfirsit, acum putea sa adoarma, putea sa doarma... somiera a inceput sa -se legene, el se intoarce probabil in somn... Dumnezeule, parca s-ar rostogoli undeva, atit de adinc s-a lasat somiera ! E somnul care o rostogoleste in adincimile lui grozave, minunate, dulci adincimi...

Totusi, un ultim act de constiinta ii casca putin si nemarginita fericire se prefacu brusc in fum. Ridicat intr-o mina, cu gura cascata, cu ochii cascati, cu figura cascata de zimbet mare, larg, luminos, el o contempla ; apoi, trimitindu-i o sarutare din virful buzelor, incepu sa se lase binisor, nesimtit, la locul lui. "Ahh... canalia... intinde mina la butonul electric... inchide lumina... Dumnezeule, ca sa aibe dovada ca el a fost cel din urma ; o, nu, asta nu, pentru nimic in lume..."

- Pentru ce stingi lumina, domnule ? izbucni deodata cu furie adevarata, cu obida nemarginita, cu mare deznadejde. O, Dumnezeule ! Domnule, daca ti-e somn, ti-am spus o data...

Daca ar fi fost lumina, ea ar fi vazut pe figura lui aceeasi furie, aceeasi obida, aceeasi deznadejde.

- Dar Genia, intelege odata, am vazut c-ai adormit... si atunci am stins... dar daca tii cu orice pret sa veghezi alaturi de mine... atunci...

O trosnitura seaca, si lumina imbaie iarasi odaia. Deodata ochii lui lucira... A... da... da...

Mina ii iesi iarasi de sub patura si se intinse spre masuta de noapte. Apuca o tigara din tabachera si dadu foc chibritului. Daca nici acum...

- Te rog sa-mi dai si mie o tigare...

- Genia, dar tu nu fumezi.

- Cum nu fumez ?! Am fumat... de-atitea ori...

- Bine, dar ala nu e fumat... si n-am decit...

- O, ba da, ba da... Dumnezeul meu, Doamne...

Fumau acum amindoi, indirjiti, deznadajduiti, invinsi... O trasura intirziata se abatu pe strada lor pustie ; calul lovea nemasurat de puternic asfaltul, si parca ar fi tras dupa el toata hirtia din camera asta, de suia atit de lamurit cauciucul roatelor. El aprinse a doua tigare. Ea, care nu trecuse nici de sfert, vrind sa se grabeasca, se ineca. Iar el o ajungea vertiginos din urma.

insa isi simti capul si mai greu. isi aminti ca de multe ori a dormit cu tigarea in gura... pe cind ea... pe cind ea... tocmai pentru ca era neobisnuita, putea sa-si risipeasca tot somnul.

Nu putea sa sfirseasca bine acest gind, care-i umplu tot creierul de singe, ca dintr-o miscare ii apuca tigarea tocmai la mijlocul drumului spre buze, i-o smulse brutal... o frinse in scrumiera, frinse si pe a lui.

- Genia... de ajuns... te rog sa adormi... miine trebuie sa pleci... sfirseste cu copilariile astea. Sa stii ca pina miine nimic nu-ti mai raspund... Ce insemneaza incapatinarea asta ?... Zau daca nu-mi faci impresia ca... Doamne...

- Da, insulta-ma, insulta-ma acum. si de ce ?! Nu ti-am spus sa dormi daca-ti face placere? Nu ti-am spus ? De ce trebuie sa ma insulti ? Da... tineai sa te desparti in felul asta... Ultima noapte... Oh... Dumnezeule... a trebuit in ultimul moment sa-mi arati cine esti... nu puteai sa mai astepti... nu puteai... cel putin sa ma lasi sa plec cu vechile ginduri...

- Genia... izbucni el atit de puternic, ca ea se cutremura.

Dar el, nestiind ce sa mai spuie, incepu sa mestece furia, miscind cu disperare buzele...

- Te pomenesti ca ai sa ma si bati acum...

El isi musca degetele, nestiind ce trebuie sa faca, apoi deodata intoarse resortul luminii, se aseza cu fata in sus si incepu sa respire regulat, parca sa momeasca somnul. La rindu-i, ea nu mai adauga nimic. Simtea in suflet o mare usurare si incepu sa respire la fel, oftind innabusit. La urma tacu de tot.

in camera nu se auzea acum decit tictacul armonios al pendulei de deasupra usii, cu care se lua la intrecere tictacul zvicnit si indesat al desteptatorului de pe masuta. Pe urma si ceasurile mici de mina, pe care le lasasera razemate in curelele lor, alaturi de desteptator, isi facura loc in tacerea profunda a intunerecului. si toate patru se ajunsera in acelasi tempo, se lasara unul pe altul in urma, se ajunsera din nou si se intrecura, parura ca se multiplica la infinit, punctind linistea cu stelute de sunete, picurind-o cu zimbetul acela odihnitor, adormitor din atelierul unui ceasornicar. Geniei i se paru o orchestra de mandoline, o indepartata orchestra de mandoline, cobze si ghitare. Mai pe urma si el avu aceeasi parere. Orchestra se indeparta pe nesimtite... tot mai departe, tot mai usor...

El se trezi brusc intr-un tirziu, caci ceva nefiresc, nelinistitor ii staruia in ureche. I se paru o zvoana dureroasa, un bocet prelung, indepartat, innabusit. Pe urma bocetul se apropie deodata, se rupse intr-o scapare de suspine, repezi, nepotolite, inecate, inecindu-se unul pe altul... intrunindu-se intr-un vaiet lugubru, cobitor de moarte.

- Genia... sopti infiorat, dar vaietul continua crescind. Genia... sopti mai tare, si vaietul deveni si mai dureros, si mai puternic, si mai infricosator...

Rasuna atit de trist in noapte, ca el simti, deodata, rupindu-i-se ceva din piept... il asculta descrescind, si cu cit se ogoia pe incetul, cu atit tristetea plinsului si tristetea din pieptu-i crescu fara chip de marginire.

- Genia, mai sopti a treia oara, de. ce plingi ?

Pe sub asternut, mina lui atinse mina ei, si plinsetul se potoli indata. Dar ea continua sa respire ritmic si incet, nesimtit, din ce in ce mai nesimtit; La un moment avu priceperea ca rasuflul ei a- incetat cu desa- virsire...

Atunci nu mai auzi decit ceasul cel mare venind in ropot grabit. Un ropot crescind de cal in galop turbat. Venea vijelios, ca o furie, si ropotul crestea inspaimintator. Venea secunda cu secunda, clipa cu clipa, si el il astepta cu inima retinuta, rostogolindu-se val-virtej, gata sa-l tirasca si pe dinsul in noaptea nesfirsita, inghetata, de unde venea ca sa se duca. Copita timpului suna acum aproape, aproape de tot, cu putere de ciocan, si inca nu-i strivise pieptul.

Si el astepta necontenit, pitit inpropria-i inima, care batea sa se sparga, astepta ca grozava vijelie sa treaca, si vijelia crestea intr-un mod asurzitor si nu mai trecea niciodata.

Atunci rasunara patru batai si el se cutremura. si chiraitul desteptatorului ii patrunse in. ureche ca un pumnal. il innabusi dintr-o singura miscare si, tot dintr-o miscare se intoarse spre Genia’j care incepea sa se trezeasca :

Nu, Genia, niciodata, pentru nimic in lume nu te voi lasa sa pleci...

Ceasul cel mare batea acum lin si armonios. intunerecul era grozav de profund si-n pat era dulce si cald...

Pentru nimic in lume, Genia...





Cea din urma noapte


Aceasta pagina a fost accesata de 989 ori.