• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Amurgul

Oglinda cea mare o cuprinse intreaga ; dar ochii slabiti nu putura desprinde decit silueta zvelta de acum patruzeci de ani. si intr-un moment de uitare, ei se umplura de nemarginita fericire.

Dar cind se apropiara miopi de luciul mort al sticlei, i se paru ca-si vede chipul, pentru care altadata s-ar fi batut tot tinutul pina-n adinci departari, ca printr-o sita. Oglinda, pudrata de fina pulbere ce se macinase in saptaminile spaimelor din urma, accentua violent cutele cunoscute si descoperea pina la amanuntimi de necrezut pe cele mai noi. Vai, cite se strinse- sera si cite se impleteau pe fata moale, dezumflata ; ai fi zis o tesatura fina de voal.

isi aminti de vremea voalurilor ; se revazu cit de cochet stia sa-si impreune degetele cind trebuia sa-si dezgoleasca virful barbiei si buzele. Citi nu ingalbeneau atunci, ca paliti de secera nevazutului, si la citi nu sticlea in ochi simburele nebuniei numai la acest neinsemnat gest al ei !

Aici, pe locul acestor doua umflaturi vinete, lunguiete si pleostite, fusesera buzele... si-n locul acestui cioc adus, de rapitoare, nasul minunii dumnezeiesti isi vibra, nesatios de patimi, narile fine... iar mai deasupra, in locul mustatilor astora aspre si salbatece, arcul sprincenelor se striugea s. se destindea nervos, improscind sagetile mortii... in minuscule cratere stinse, clocotise odinioara vulcanica pacura.

Bura lacramilor invalui de tot in ceata imaginea, si ea se retrase tremurind spre patul de-abia parasit.

I se paru lipsita de sens orice nadejde, si bucuria desteptarii limpezi si sanatoase din dimineata asta, dupa zilele cele grele de groaza si de buimaca revenire, i se paru la fel de goala si de stupida. inca un soroc ! Cine stie cit de lung si cine stie daca nu tocmai cel din urma !... si la ce toate astea ? Ca sa contemple in oglinda stirvul ce se infiinta tot mai hidos si mai putred in locul frumusetii de demult...

isi aminti cu rautacios dezgust frica teribila din de-abia trecuta saptamina : furia cu care miinile astea -lugubre picioare de pasare - se infigeau in perini si cearceafuri. si vocea stinsa si plingatoare, suparator de plingatoare, ca de milog : "inca nu, Doamne... inca n-a sosit timpul, Doamne"...

Simti rusine si scirba. Scirba de sine insasi, dar rusine de Dumnezeu oare ? Mai degraba de biata fata, de Elenuta...

si chipul incercanat al copilei lua molcom loc in inchipuirea goala de orice imagine. O revazu mai ales plecata deasupra ochilor ei bolbocati ca deasupra pra- pastiei celei mai adinci. Ce groaza in ochii de deasupra de ochii dedesupt ; ce groaza dinaintea prapastiei celei fara de sfirsit...

- Matusica... nu se poate... nu se poate... vino-ti in fire...

Ce curata si sfinta groaza in ochii de deasupra, ce spaima poltrona, rusinoasa in orbitele intinse de casca- tura haosului ! Cit de speriat trebuie sa fi fost cu albusul lor vinat, zgiit pina la nimicnicie.

Vechea mindrie, ce dureros de infrinta, tolul scump de purpura, murdara treanta de sters scindurile! Vai, nu mai stia sa moara cum stiuse sa traiasca.!

- Matusico... auzi... ma auzi ?...

Elenuta o cuprinsese strins in brate si o zguduia cu putere ; poate numai asa s-a mai pus in miscareinima asta, ca un ceas stricat pe cara-l datini cu furie...

Fata i se oglindi si mai aproape de miezul mintii, slabita de veghea noptilor, zdrobita de crunta-, succedare a grelelor imprejurari biruite. si scirba batrinei pentru sine crescu si mai mult cind isi aminti ca-n durata citorva clipe, in mijlocul marelui; zbucium, pindise pe buzele fragede soapta scrisnita>.a..revoltei* pe fata tinara si apriga - semnul celei mai. mici, ne- rabdari ; dorise chiar in ochii scinteietori si nestatorr nici sa prinda scinteia cea mare a veseliei pentru scaparea atit de apropiata. Dorise ca sa tipe cumplit de dezamagire si groaza si suferise ca numai groaza si durere se reflecta din chipul copilei. Focul rusinii ii incinse fata ca un cuptor cind isi aminti chiar vorbele pe care i le strigase, singurele constient aruncate in necurmata talazuire de aiurari :

- Aha, o astepti, nu ?... Vine, nu ?... Te uiti mereu la usa...

- Mi se pare c-a venit doctorul, matusica...

- ti se pare c-a venit dumneaei... cucoana, cu ochii scosi, ha, ha, ha... Actul l-ai laa posetuta, nu-i asa ?... Este timpul, nu-i asa ?... Mai deschide-i;... du -te... poti sa-i deschizi... si batrina daduse drum plinsului aspru, ragusit, sinistru : Nu maie o credinta pe lumea asta, nu mai e credinta !... Deschide, deschide !

Fata s-a apropiat intr-adevar de usa si a deschiso.

Batrina si-a astupat ingrozita capul in perini

- Buna seara, domnule doctor !

Doctorului trebuie sa i se fi urit si lui cu cite cirpeli nu-i mai face ! Ba azi rinichii, ba miine ficatul... Hm, trebuie sa se fi plictisit si el, mai ales de atita vaicareala. Cu ce privire trista invaluia pe biata fata !

Toate astea le vede si ea si le intelege de minune... Hm, ar fi intr-adevar timpul sa-i lase pe toti in pace... toti sunt plictisiti, amariti, extenuati... ii intelege de minune, de minune... au dreptate... au perfecta dreptate...

s-apoi, de buna seama, ce-o mai fi tinind atita la mizeria asta !... Cita jale si cit regret pentru... pentru ce ?... Ce-a fost bun s-a dus... s-a dus... s-a dus-

Ea repeta intr-una "s-a dus, s-a dus...", si lacrami calde, tot ce mai poate fi cald in corpul inghetat pe jumatate, izvorasc din coltii ochilor. Le simte cum se preling printre zbircituri, active si grabnice, cum descriu ocoluri incurcate pe emisferele zgronturoase ale figurii. Multe, necontenit mai multe, o bejanie intreaga, o parasesc si ele, zorite, micile picaturi de caldura si viata, ca pe ceva ce nu mai poate fi de intrebuintat...

A uitat ca e la fereastra, in jiltul larg, captusit cu perini.

ii aduce aminte un stol de pasari, care au cazut din cer, afara, in gradinuta, hartuindu-se sub trandafirul cel mare, de parca ar fi tras la judecator ; batrina nu vede pina acolo, dar le stie dupa glas. Asa faceau si atunci cind le vedea : trageau sub trandafirul cel mare, cu flori ca visinata cea mai inchisa din dulap. Cearta este acum ca niciodata de zgomotoasa, iar obstea, ca de obicei si mai zgomotoasa, hotaraste. Ce trebuie sa judece ele ? Pe doi indragostiti care calcasera legile tribului sau plingerile vreunei amante inselate inainte de soroc...

Zgomotul e infernal : acuzarea ciripeste o data cu apararea, juratii hotarasc in acelasi timp. O laie intreaga de zburatoare. Sfada e tocmai in toi, cind, deodata, un filfiit brusc si greu curma firul certei. Ce s-a intimplat ? Au fugit pe neasteptate impricinatii si tot tribunalul s-a luat dupa ei ?...

Batrina clipeste inveselita din ochii impaienjeniti. si mirosul trandafirilor in floare izbuti sa mai gaseasca in narile uscate urme inca vii de nerv olfactic. in valul puternic de parfum care cade atit de greu asupra-i gaseste in sfirsit un rost incapatinarii...

"...o, nu, domnule doctor... nu tin la viata... daca asta mai poate fi numita viata... nu tin de loc, domnule doctor... Dar tin sa vad si eu pe Elenuta capatuita, s-o vad odata la casa ei... Asta e tot ce vreau, domnule doctor... Iaca, avere ii las cit sa ia si un print... frumoasa e destul... curtata e si ceruta de toti... Eu nu stiu ce are fata asta de tot asteapta mereu... ca-i spun totdeauna... totdeauna ii spun : "Fata draga, hota- raste-te odata... ca sa te stiu la un fel... haide, izbaveste-ma odata... sa pot sa ma urnesc si eu dintre voi...", si nu vrea sa ma asculte, domnule doctor... nu vrea..."

in pometii obrajilor ei tot mai avu ce sa roseasca, fiindca niciodata nu-i spusese fetei astfel ; iar in mindra indaratnicie cu care Elenuta respingea necontenit innoitele partizi se vedea ca-n oglinda propriului ei trecut. O, cine ar putea-o crede ca ea, batrina hidoasa, atit de cocheta si nebunateca odata, ramasese pina acum curata ca rochita cea alba a primului bal ?... in fetita asta, in Elenuta, se scursese parca tot singele tineretii ei...

"...spune, domnule doctor, pot eu sa mor... pina nu-mi linistesc inima asta ?... Ca atita suflet mi-a mai ramas si mie... nepotica asta, fata sorei mele, singe din singele meu... Spune, domnule doctor, spune, n-am dreptate sa ma incapatinez ca sa mai locuiesc in stirvul pe care mi-l petecesti mereu ?..."

si batrina respira adinc aerul imbalsamat, fericita, ca si cind ar fi gasit pretext insasi mortii ca s-o mai intirzie...

"Asta e, sopti ea infiorata de veselie, asta e, domnule doctor... Am eu dreptul sa ma las sa mor ?..."

Ea simti amurgul, caci lumina difuza dintre pleoape incepuse sa se intunece ; intelese deci ca, dincolo de simturi, soarele s-a lovit de geana dealului si s-a sfarimat in jaratec, care se stinge pe indelete... Trandafirii si-au intreit puterile si aproape o imbata... Ticaie tot mai incet inima orasului... O mierla se vaicarea somnoroasa in frunzis...

Ora inserarii. si versul stravechi batu ca un ceas in tacerea crescinda, aromata :

"O, ceas al tainei, asfintit de seara... Din ce in ce se potoleau toate, de parca toate se dau in laturi sa faca loc amintirii care se lega. si intregul sonet eminescian, cu norii lui si cu lumea lui de demult, si-a ei, se infiripa ritmic pe harfa mintii dezacordate :

"Iar timpul creste-n urma mea..." Cind termina, parca o mandolina a tacut undeva. Iar trandafirii intrecura masura ; era un inec adevarat, de parca izbucnisera de sub brazde izvoare de parfumuri. Ochi stinsi se inchideau de extaz, dar ea vedea totul, totul, intreg amurgul timpurilor vechi, si peste tot vedea cerul, care luase acum de buna seama culoarea catifelata si adinca a trandafirului cel mare...

"...as fi o... o... Doamne... as fi o... daca as parasi-o... Nu, domnule doctor ?..."

si totusi mai lipseste ceva ceasului de taina ca sa fie aidoma celui de atunci... unicului ceas... din toata viata...

...da... iata ce-i lipseste...

Doamne, este inca trecutul, sau nisipul a scrisnit cu adevarat sub pasii rari, intretaiati ?... Dumnezeule... sarutul acela... auzi-i puternicul ecou... atit de tare rasuna inca in minte...

Matusica a inchis ochii, adica a inchis poarta amintirii ; mai departe n-are unde sa mai mearga... si la- cramile izvorasc iarasi, spontane si de prisos.

Vai, si Maria s-a uitat de taina cu sergentul ei in bucatarie... Ar fi timpul s-o duca inapoi in dormitor. Elenuta o sa se supere gasind-o aci, cu fereastra larg deschisa...

Dar ecoul vremurilor duse se sfarma iar in boaba de saruturi, ce se imprastie ca margelele scapate din sirag. .

Matusica forteaza zadarnic cascatura ochilor betegi ; negura ramine compacta pretutindeni, afara si inauntru. Oare amintirea i-a scapat cumva din baierile vointei si-si face singura de cap ? Matusica fuge disperata cu gindul la doctor. El singur poate s-o scape din postura asta romantica si ridicola.

"...iata de ce va dau spectacolul asta hidos, domnule doctor... al unei batrine care se zbate cu atita incapatinare..."

Nu, afara e realitatea, nu amintirea. Sarutarile sunt lungi, lacome, neispravite. si nisipul aleilor se aude cum e strivit de pasi. si totul e intretaiat de voci, de cuvinte clare, distincte...

- Destul... ajunge...

E vocea Elenutei.

- Du-te, du-te, biata tusa ma asteapta de mult...

si iarasi sopotul care revine necontenit, al cuvintelor de despartire. si iarasi lungul sarut care nu mai ajunge sa fie cel din urma. Realitatea ! Ei nu i-a mai ramas nici macar tihna amintirilor.

in sfirsit, pasul sprinten al Elenutei pe treptele de piatra. Matusica a tintit urechea la usa ; inima i s-a zbatut brusc de mai multe ori si apoi o data prelung, ca o pasare taiata. Acum o simte cum se destinde pe indelete din ultima ei incordare... iar usile s-au deschis rind pe rind... usa mare... usa dormitorului...

- Tusa... tusa... unde esti, tusa ?...

...apoi usa de aici...

...si-n urma nimic.

Doamne, de ce nu inainteaza ? De ce s-a oprit ?... Doamne, cine s-a oprit ? Cine o fixeaza ... Ce se petrece aici ?...

- Cine este acolo ?... N-auzi, cine ?

Nu raspunde nimeni. si totusi cineva e inauntru si o tinteste necurmat, caci ea simte pe frunte doua puncte reci, care cresc si se largesc in cercuri, mici si goale, ca gaurile de hirca.

Inima batrina a luat-o la fuga ingrozita, si fuge acum intr-una, batrineste, nesigur, hodorogit, poticnindu-se. Matusica ar vrea s-o opreasca ; doar cu fuga asta, oricine, din doi pasi, o poate ajunge.

- Cine a intrat aici ?

Dar usa parca se deschide din nou, Doamne, acum intr-adevar se deschide si iaca un pas lamurit si material loveste podeaua.

- Tusa ! aici ai fost, tusa ?

Este cu adevarat Elenuta, care a prins-o in brate si o saruta mult pe fata, pe par, pe sprincene...

-...ai auzit, tusa ?...

- Ce sa aud ?... Acum ?... N-am auzit nimic...

-...in gradina ?...

- A !... in gradina ?... N-am auzit nimic... Pasari, si atit... Am stat sa miros trandafirul... vai ce tare, ce puternic... batrinul... hm... Tu nu stii cit de batrin e trandafirul asta...

Dar batrina simte cum i se piteste inima, cum se face mica-mica... si asteapta ferita acolo, in propria ei micime, destainuirea.

Nu, Elenuta a deschis din nou cuvintul, dar vorbeste de lucruri cu totul departate... Batrina rasufla adinc... "Pina n-oi sti-o... domnule doctor... la locul ei... spune dumneata... pot eu... pot eu ?... N-am auzit nimic... domnule doctor... nu stiu nimic... mie nu mi-a spus... Iubeste ea cu adevarat ?... Ha, ha, ha, astea-s minciuni, domnule doctor... Nu, nu... eu mint... mi-e scirba de mine... Ea iubeste... da, ea iubeste... stiu..."

- Elenuta... lasa astea...

- De ce, tusico ?

-...Am auzit...

- Ai auzit ?

-...Da... am auzit... in gradina... Hai, spune, cine ?

-... haide, spune o data...

- Tudorel...

-... Tudorel ?... Cu adevarat ?...

Fata si-a plecat capul, si binecuvintarea batrinei, sarut uscat si rece, pecetluieste destinul cel nou. Batrina nu vede, dar stie ca afara taciunele scapatatului s-a scuturat tot, deodata, in cenusa noptii.




Amurgul


Aceasta pagina a fost accesata de 904 ori.