Autori > Eugen Lovinescu
Simbolismul - Vieata noua
Revista care a aparat modernismul sub forma simbolismului, cu mai multa consecventa decat stralucire, timp de aproape douazeci de ani, a fost, negresit, Vieata noua a lui Ovid Densusianu. Aparuta in plin samantorism (1 februarie 1905), hulita sau neobservata de critica, putin citita de public si, ceea ce e mai rar, nici chiar de scriitori, - ci doar de un mic cerc de studenti, departe de apele mari ale literaturii momentului si chiar de izvorul adevaratei literaturi moderniste ce se forma alaturi, nereusind deci sa ne impuna o literatura, Vieata noua ne-a dat o doctrina a ideologiei moderniste si a intretinut, intr-un cerc universitar, cultul poeziei simboliste franceze, printr-o activitate mai mult teoretica decat practica si de o valoare mai mult intentionala decat reala: cu aceste limitari, locul Vietii noi in dezvoltarea literaturii noastre este indiscutabil si , teoretic, mai insemnat decat locul Samanatorului sau decat al atator reviste aparute in brazda lui.
Aparitia Vietii noi s-a datorit intentiei precise de reatiune impotriva taranismului samantorist. Daca i-a lipsit energia tonului, nu i-a lipsit nici energia intentiei, simtul orientarii si conceptia dreapta a unei literaturi ce nu se putea ruraliza la nesfarsit si nu mai putea trai in atmosfera de la 1840, tragadu-si exclusiv seva din spiritul poeziei populare. Chiar de la inceput, O. Densusianu pune problema sincronismului si a creatiei originale prin asimilare, forma obisnuita de creatiune a popoarelor tinere, intrate bursc in contact cu civilizatiile apusene. Nici chiar pricipiul noutatii, al diferentierii ca punct de plecare al oricarei originalitati, nu era necunoscut lui O. Densusianu.
Cu un astfel de simt al contemporaneitatii si al participarii efective la viata spirituala a timpului, O. Densusianu ar fi putut fi adevaratul indrumator al generatiei sale; i-a lipsit pentru aceasta temperamentul de animator, iar revistei sale conditiile minime pentru a reprezenta in literatura sensibilitatea noua.
Scotand notiunea simbolismului din poezia lui Maeterlinck si Henri de Regnier, caracterizarea simbolismului se mentinea in limite normale; scotand-o din Verhaeren, ea a lunecat insa la conceptii contradictorii.
Definindu-l prin marele poet belgian. O. Densusianu a pus idealul suprem al simbolismului in viata framantata, grava, viata de lupte marete si eroice", si viata infrigurata a oraselor de azi, simbolismul a devenit astfel, urbanism activ. Daca simbolismul ar fi poezia energetismului universal, esteticii lui nu i-ar mai conveni sugestia - adica impreciziunea expresiei, discretia. Existente la unii poeti simbolisti, notele considerate de O. Densusianu ca note specifice ale simbolismului nu-i sunt si esentiale; in afara de idealism, in afara de principiul eliberarii artei de orice amestec notional, in afara de principiul originalitatii prin individualism strict - note comune intregii miscari moderniste, simbolismul reprezinta adancirea lirismului pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. Prin prelungirea lirismului pana la inconstient, mistic uneori, el nu numai ca nu reprezinta o "intelectualizare" literara, cum credea O. Densusianu, ci chiar o reactiune impotriva intelecutalismului si nu are nimic comun din conceptia energetica a universului.
Simbolismul - Alte reviste
Simbolismul - Forta morala
Simbolismul - Linia dreapta
Simbolismul - Miscarea ideologica
Simbolismul - Revista celorlalti
Simbolismul - Versuri si proza
Simbolismul - Viata sociala
Simbolismul - Vieata noua
Aceasta pagina a fost accesata de 1222 ori.