Autori > Eugen Lovinescu

Samanatorismul ardelean - Liviu Rebreanu

Adevarata situatie literara a lui Liviu Rebreanu (n. 1885) incepe dupa razboi, odata cu Ion. Nimic din ce a publicat inainte nu ne putea face sa prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor care a inceput si a continuat, vreo zece ani, nu numai fara stralucire, dar si fara indicatii de viitor.
Nici Golanii, nici Rafuiala, nici Framantari, nici Calvarul (scris in timpul razboiului) nu contin altceva decat elementele unei literaturi curente, in care amanuntul nu se ridica pana la estetic.
Creator obiectiv prin ingramadire de amanunte si prin constructie arhitectonica, chiar si in operele din urma talentul lui se desfasoara lent si nu poate fixa in plas aintelesului unei constructii laborioase decat dupa un numar destul de mare de pagini. Insuficienta scriitorului in nuvela e vizibila chiar si in ultimul volum de nuvele, Cuibul visurilor (1927), din care unele sunt scrise dupa razboi. Daca am voi, totusi, sa legam aparitia lui Ion, si mai ales, a Padurii spanzuratilor, de un semn premergator, ar trebui sa ne referim doar la Itic Strul, dezertor, singura nuvela ce afirma un scriitor.
In cele mai multe constiinte, samanatorismul se confunda cu taranismul si lupta impotriva lui cu lupta impotriva excesului taranesc in literatura. Pretuirea unanima cu care a fost primita aparitia lui Ion (1920) a ovedit ca nu s-a pus niciodata in discutie dreptul unei categorii sociale, si inca a unei categorii atat de numeroase, de a fi reprezentata estetic, - ci numai metodele. Pornind de la acelasi material taranesc, Ion inseamna o revolutie si fata de lirismul samantorist sau de atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data, istorica am putea spune, in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice.
Formula lui Ion este ingramadirea unui fluviu curgator de fapte ce se perinda aproape fara inceput si fara sfarsit, fara o necsitatea apreciabila, fara finalitate. E, negresit, o metoda lipsita de stralucire artistica si de stil, cu mari primejdii, dar care ne da impresia vietii in toate dimensiunile ei, nu izolata pe planse anatomice de studiu, ci curgatoare si naturala; formula realizata rar in toate literaturile si pentru prima data la noi.
Obiectul de studiu al lui Ion este viata sociala a Ardealului, care, desi inchisa in celula unui sat, este zugravita in intreaga ei stratificatie, de la simplul vagabond pana la candidatul de deputat si la mediul administratiei unguresti, cu o fauna bogata in exemplare variate. Cu un material aparent haotic, cu episoade numeroase ce se pun de-a curmezisul, romanul se organizeaza, totusi, in jurul unei figuri centrale, al unui erou frust si voluntar, al lui Ion.
Ion e expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si, mai ales, o vointa imensa; nimic nu-i rezista; in fata ogorului aurit de spice e cuprins de betia unei inalte emotii si vrea sa-l aiba cu orice pret. Cum dragostea devine si ea o arma calita in valvataia acestui foc ce-l incinge, prinsa la mijloc, in epica lupta pentru pamant dintre Ion si socru-sau, Vasile Baciu, biata Ana e o tragica victima. In lupta, omul nobil si milos dispare, pentru a nu lasa decat fiara, asa ca cele doua vointe se incordeaza in sfortari uriase ce ar fi meritat decat fiara, asa ca cele doua vointe se incordeaza in sfortari uriase ce ar fi meritat un obiect mai vrednic, in loc sa se consume pentru cativa bulgari de pamant, simbol al zadarniciei omenesti, Daca in Ion se simte, poate, vointa de a crea o figura simbolica, mai mare decat natura, ce depaseste tendinta spre nivelare a naturalismului, in toti ceilalti eroi - atat de numerois - sint pastrate cu rigurozitate legile obiectivitatii. Sunt oameni mijlocii, priviti fara nici un fel de pasiune, fara ura sau dragoste, in meritele si slabiciunile lor, alternate in acelasi individ dupa imprejurari, oportunisti cei mai multi, oameni smulsi din umanitatea inconjuratoare. Padurea spanzuratilor (1922), unul din cele mai bune romane psihologice romane, in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, - e un studiu metodic alimentat de fapte precise si de incidente si impins dincolo de tesatura logica in adancurile inconstientului. In nici un moment Apostol Bologa nu devine un "nationalist" militant, nu vorbeste de "patriotism" sau de Romania mare; cazul lui de constiinta se zbate mai mult in cadrul unei incompatibilitati morale si omenesti. Episodul Ilonei, cel mai patetic, dealtfel, din tot romanul, complica negresit, mersul liniar al dramei sufletesti, dar tocmai din aceasta complicatie vedem fuga scriitorului de procedeul mecanic si simplificator si nevoia lui de creator obiectiv de a se implanta in realitatea totdeauna complicata si nu fara contradictie. Misticismul eroului poate fi, de asemeni, discutat, si, mai mult decat un efect convenit al razboiului, poate fi privit ca o influenta a literaturii rusesti; oricum, scriitorul a stiut sa-i dea radacini adanci in copilaria eroului si sa stramute intreaga problema a conversiunii lui Bologa in planul unor forte obscure si profunde, care lucreaza mai puternic decat conceptele abstracte: al "patriei" sau al "nationalismului".
Pe baza fanteziei ca barbatul si femeia se cauta in valmasagul vietii si ca trebuiesc sapte vieti pentru a realiza unitatea initiala e construit romanul cu sapte catur suprapuse Adam si Eva (1924). Autorul ne descrie, astfel, cele sapte incarnari succesive ale lui Toma Novac, goana lui prin timp si spatiu din adancul milenar al civilizatiei indiene si pana in epoca noastra, dupa principiul feminin, cu care tinde sa se integreze in viata spirituala. Cu aceasta se incheie partea oculta a romanului, pe care o urmarim cu temere; desi nu sparge vasele corintice cu care umbla, scritorul nu are insa nici bogatia metafizica, nici poezia fantastica a lui Eminescu din Sarmanul Dionis, necesare unui astfel de subiect. Duapa ce scapam de aceasta spima, intram in defileul oglinzilor paralele, in care o idee unica se rasfrange de sapte ori in sapte civilizatii. Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne si Ileana ne transporta, astfel, in civilizatia indiana, egipteana, asiriana, romana, in vul mediu, in timpul revolutiei franceze si in zilele noastre, Desi, dupa cum am mai aratat, talentul scriitorului nu se simte bine in cadre inguste, aici, fie prin evolutia talentului, fie prin prezenta unui suflu epic unitar ce leaga cele sapte episoade intr-un sistem planetar in stransa dependenta, realizarea e apropiata. Procedeul ramane, dealtfel, cel obisnuit scriitorului: realismul impins pana la brutalitate si chiar pana la cruzime sadica (Hamma). Cum ideea este unica, variatiile ei de expresie nu puteau fi decat neinsemnate; ceea ce se schimba este numai decorul, civilizatiile si epocile in care se realizeaza ideea cautarii infructuoase a eternei perechi omenesti.
Lasand la o parte Ciuleandra si Jar, doua romane citadine, fara stralucire, Liviu Rebreanu, si-a reluat in Rascoala firul marii creatii epice pornit cu Ion. Oricat ar fi de inutila o buna parte a primului volum, in pregatirea atmosferei mai mult urbane a rascoalei, tot ce priveste rascoala in sine vadeste aceeasi magistrala putere de evocare realista prin ingramadirea amanuntelor si episoadelor, aceeasi destoinicie a manuirii maselor - care fac din Liviu Rebreanu cel mai mare creator epic al literaturii romane.

Liviu Rebreanu, Framantari, 1912;
Liviu Rebreanu, Golanii, 1916;
Liviu Rebreanu, Marturisire, 1916;
Liviu Rebreanu, Rafuiala, 1919;
Liviu Rebreanu, Calvarul, 1919;
Liviu Rebreanu, Ion, 1920;
Liviu Rebreanu, Catastrofa, 1921;
Liviu Rebreanu, Padurea spanzuratilor, 1922;
Liviu Rebreanu, Norocul, 1924;
Liviu Rebreanu, Adam si Eva, 1924;
Liviu Rebreanu, Ciuleandra, 1927;
Liviu Rebreanu, Cuibul viselor, 1927;
Liviu Rebreanu, Craisorul, 1929;
Liviu Rebreanu, Rascoala, 1932;
Liviu Rebreanu, Jar, 1934.

Samanatorismul ardelean - Ion Agarbiceanu
Samanatorismul ardelean - Liviu Rebreanu

Aceasta pagina a fost accesata de 1919 ori.