• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Samanatorismul ardelean - Ion Agarbiceanu

Dupa cum M. Sadoveanu este expresia cea mai tipica a samanatorismului moldovean si C. Sandu-Aldea a samantorismului muntean, - tot asa si parintele Ion Agarbiceanu este exponentul esential al samantorismului ardelean. Inainte de a face parte dintr-o miscare literara fatal vremelnica, samanatorismul se integreaza insa in insasi literatura ardeleana. A vorbi de dansul inseamna, asadar, a face, din nevoi metodolocive, distinctii bazare mai mult pe criterii cronologice, caci, pe cand in regat, inaintea aparitie samantorismului, exista o literatura cu atitudinidiferentiate, si chiar in timpul actiunii sale, el se lovea de o rezistenta ce avea sa biruie, in Ardeal, situatia era si mai este cu totul alta: literatura ardeleana, e o literatura fundamental samanatorista in senul lui Nicolae Iorga, adica al unei "literaturi ce pleaca si se indreapta spre popor"; singura ei evolutie se schiteaza numai sub raportul tehnic si al talentului, dar nu si ca infatisare generala. Dezvoltata in alte conditii decat literatura din regat, literatura ardeleana e puternic regionala, reflectand conditii locale, fundamental deosebite de cele de la noi. Expresia ei cea mai pregnanta a fost literatura lui Ioan Slavici.
Caracteristicile acestei literaturi sunt negresit: sanatatea etica impinsa pana la tendinta si didacticism; postulatul national manifestat in mod agresiv, tocmai din pricina comprimarii lui; regionalismul, din cauza izolarii vietii ardelene de adevarata baza de dezvoltare a vietii nationale romanesti. Prin acumularea amanuntelor, prin lipsa gradarii efectelor, prin neputinta asezarii povestiriiin deosebite planuri, in vederea perspectivei necesare, prin limba dialectica si prin servitutea fata de realitatea imediata, ea este insa inferioara sub raportul estetic; idealista prin materialul intrebuintat,prin felul de a intelege viata ca o lupta pentru libertate politica si morala, aceasta literatura e realista prin tehnica si ne-a dat chiar cea mai puternica opera realista din literatura noastra, pe Ion al lui Liviu Rebreanu. Ceea ce-i dauneaza, cu deosebire, este insa lipsa influentei franceze, din care putea invata ordinea, claritatea, compozitia, masura.
In cadrele acestor consideratii aplicabile intregii literaturi ardelene se aseaza si literatura parintelui Ion Agarbiceanu (n. 1882), de la primul sau volum De la tara, atat de bine primit de critica samantorista, si pana la ultimele lui romane. De la inceput, scriitorul dovedeste darul creatiei vietii prin miscare, multumindu-se sa ne fixeze cinetic "tipurile" caracteristice ale vietii ardelene (cum sunt de pilda, Mos Tanase, Cula Mereut). Desi in miscare si dialog, viata este vazuta numai prin aspectele ei exterioare si incidentale si nu pe dinauntru, prin conflicte sufletesti; cu tot dinamismul lor, schitele sunt lipsite de interes dramatic.
Si celelalte volume de nuvele si schite ale scriitorului, Din clasa culta si Doua iubiri, raman in brazda povestirilor din De la tara, zugravind aceleasi figuri luate din cadrele vietii locale, dar nu numai pe dinafara, cum era Cula Mereut, Caprarul sau Dan Jitarul, ci si pe dinauntru, prin analiza, fara sa-si puna inca eroii in conflicte sufletesti. Peste intreaga opera a lui Ion Agarbiceanu se ridica insa din aceasta epoca doua nuvele: Luminita si Fefeleaga, strajile inaintate ale unei literaturi ce se mentine sub forma de izvor al satului ardelean, prins in icoanele lui cele mai caracteristice: popa, dascal, carciumar, babe, ciobani, tarani, etc ... si chiar in toate starpiturile lui (cum e Copilul Chivei, Nica "cea cu ochii albastri, ca o ccioare trasa de soare", Sanduta, batrana ce se crede urmarita de necuratul; sau cersetori ca Telegut, Fispanul, Praginel ... tipuri numai din volumul In intuneric). E neindoielnic ca toate aceste tipuri traiesc, dar e tot atat de neindoios ca indaratul lor se resimte intentia moralizatoare a scriitorului; chiar numeroisi alcoolici ce misuna pretutindeni par o exhibitie antialcoolica. Lupta de rasa este iarasi evidenta; lirismul moldovean ce transforma, totul in valul lui de poezie este inlocuit cu un tendentionism, care izbuteste sa deformeze realismul mult mai puternic al acestei ltieraturi. Depasind prin putere de observatie si putere de a reda viata reala pe toti ceilalti samantoristi, activitatea mai noua a scriitorului nu s-a marginit numai la schita si nuvela. ci s-a indreptat, in mod firesc, spre roman si s-a realziat, inca din 1914, in creatia epica a Arhanghelilor ... Cu toata notatia destul de topica, interesul nostru urmareste mai mult cadrul social in care se desfasoara actiunea romanului: prosperitatea "baii" de la Valeni se rasfrange asupra vietii tuturor Valimarenilor cuprinsi de setea de imbogatire. Postulatul moralei crestine domina, ca de obicei, intreg romanul si nu impotriva lui am putea protesta, cat timp ramane infuz si animator; tendinta numai si discursivitatea stanjenesc. Tot astfel in Legea trupului, drama sufleteasca a tanarului Ion Florea, ce se zbate intre iubirea pentru Olimpia Grecu si pentru fiica ei Marioara, ar fi fost mai patetica daca n-ar fi stanjenit-o atitudinea morala si moralizatoare a scriitorului, evidenta in toate manifestarile sale; drama se strecoara, dealtfel, ca totdeauna, intr-un comlex de imprejurari locale si de lupte nationale intre unguri si romani. Din nefericire, si acest studiu social si psihologic, solid, cu toata tendinta lui, se rezolva in aceeasi inexpresivitate stilistica si insuficienta verbala.

1. Ion Agarbiceanu, De la tara, 1906;
2. Ion Agarbiceanu, Doua iubiri, nuvele, 1906;
3. Ion Agarbiceanu, In clasa culta, nuvele, 1909;
4. Ion Agarbiceanu, In intuneric, 1910;
5. Ion Agarbiceanu, Prapastia, 1910;
6. Ion Agarbiceanu, Datoira, 1914;
7. Ion Agarbiceanu, Arhanghelii, roman, 1914;
8. Ion Agarbiceanu, O zi insemnata, 1920;
9. Ion Agarbiceanu, Popa Man, 1920;
10. Ion Agarbiceanu, Luncusoara in Pareseni, nuvele, 1920;
11. Ion Agarbiceanu, Pacatele noastre, 1921;
12. Ion Agarbiceanu, Trasurica verde, 1921;
13. Ion Agarbiceanu, Ceasuri de seara, 1921;
14. Ion Agarbiceanu, Zilele din urma ale capitanului Parvu, 1921;
15. Ion Agarbiceanu, Spaima, 1922;
16. Ion Agarbiceanu, Robirea sufletului, 1922;
17. Ion Agarbiceanu, Chipuri de ceara, 1922;
18. Ion Agarbiceanu, Diavolul, 1924;
19. Ion Agarbiceanu, Dezamagire, nuvele, 1925;
20. Ion Agarbiceanu, Visurile, 1925;
21. Ion Agarbiceanu, Singuratate 1926;
22. Ion Agarbiceanu, Legea trupului, 1926;
23. Ion Agarbiceanu, Legea mintii, 1927.
    

Samanatorismul ardelean - Ion Agarbiceanu
Samanatorismul ardelean - Liviu Rebreanu


Aceasta pagina a fost accesata de 1113 ori.