• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Epica modernista - Mateiu I. Caragiale

Debutul epic al lui Mateiu I. Caragiale dateaza din 1924 cu Remember, povestea unui exotic si misterios sir Aubrey de Vere, asemanator lorzilor pictati de Van Dyck si Van der Foes; cunoscut intr-un muzeu din Berlin, tanarul dispare intr-o tragedie nedezlegata, dar al carei mister ar putea fi homosexualitatea. Povestirea e remarcabila prin gravitatea tonului, prin cadenta stilului somptuos, doct si nobil. Nu un roman este opera de maturitate a scriitorului, Craii de Curtea-Veche (1929), ci evocarea lirica a unei epoci de descompunere morala. Craii sunt Pantazi, Pasadia si l-am trecut printre dansii si pe insusi povestitorul, cu un rol echivoc perpetuu invitat, observator, nu fara a trada si o adeziune sufleteasca integrala fata de purulenta morala zugravita cu mult patetism liric. Atat Pasadia cat si Pantazi sunt exemplare de decadenta levantina sau exotiic, oameni de mare intelectualitate sau numai de rafinament, bogati, cu o viata aventuroasa, si plina de taine trecute, sibariti, cu vinele arse de nevoia luxurii. Nutrind pentru unul "evlavie" si pentru celalt o "slabiciune", povestitorul se face istoriograful solemn al unor "simpozioane" pornitre "platonician" si degenerate apoi in simpla destrabalare, cu nevoia absoluta a degradarii; pe langa aceste elemnte de descompunere rafinata, in care orientul se imbina cu lunga obisnuinta a occidentului, se adauga desfraul mitocan al lui Pirgu, produs national ce prospera intr-o abjectie fara reflexii aurii, si care, in fond, nu reprezinta o decandenta si un sfarsit de rasa (ca familia Arnotenilor), ci un punct de plecare si de ascensiune sociala. Intreaga aceasta zugravire a unei mari mizerii moral,e nu este facuta cu repulsie sau in sentimentul unei satire sociale, ci cu gravitatea unui ton solemn, aulic, pompos, nu lipsit de convingere si de adeziune. Ceea ce innobileaza oarecum zugravirea acestui putregai social este marele talent al scriitorului, calitatea stilului sau somptuos, liric, pitoresc, fosforescenta, decadenta a limbii in amestecul de imagini poetice, de cuvinte arhaice, de demnitate de expresie, cu trivialitati verbale cautate anume - intr-o conceptie bizara, ca intreaga personalitate a acestui colorat si steril scriitor de decadenta.

1. Mateiu I. Caragiale, Remember, 1924;
2. Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche, 1929;
3. Mateiu I. Caragiale, Opera completa, 1937.
   

Epica modernista - Ion Minulescu
Epica modernista - Mateiu I. Caragiale
Epica modernista - Tudor Arghezi


Aceasta pagina a fost accesata de 744 ori.