Autori > Eugen Lovinescu


Epica de analiza psihologica - Hortensia Papadat - Bengescu




Prima forma de expresie literara a scriitoarei s-a manifestat in schitele publicate in Viata romaneasca, adunate apoi in volumul Ape adanci (1919); forma nediferentiata inca de impresionism liric, in care consideratiile intelectuale, trase in jurul unor subiecte intamplatoare, se combina cu elanurile lirice si cu mici extaze; poeme in proza, ce nu asteapta decat cadenta ritmului (Dorinta), intretaiate de analize ce-si scoboara inciziunea pana in inconstient si in obsesie (capitolul Povestile ochilor din Femei, intre ele).
In insasi formula lor, Apele adanci au fost depasite. Sfinxul (1920) (cu Lui Don Juan in eternitate si Pe cine a iubit Alisia?) si apoi Femeia in fata oglinzii (1921), (cu Agonie, Voluptate, Basme) au desavarsit-o, impingand si lirismul, dar si autoanaliza psihologica la asa masuri si, combinandu-le intr-o tesatura atat de intima incat au constituit o originalitate, ce intrece cu mult preludiul strict al Apelor adanci.
Literatura scriitoarei aduce o nota de franca senzualitate, de exaltare pagana cu aspecte de narcisism. Cand nu se exalta pe sine, ea se apleaca asupra misterului feminin pentru a-l sfasia. Analitica sub raportul cercetarii turburarilor psihologice si fiziologice ale amorului, opera ei este pur lirica de indata ce se apropie de forta misterioasa din care porneste. Privit ca o fatalitate, amorul scapa oricarei calificatii morale; o astfel de conceptie nu poate insa legitima decat o mare pasiune si "eroinele" scriitoarei sunt toate sub biciul de foc al unei pasiuni ce se proiecteaza dincolo de bine si de rau, in lumea fortelor pure, fie ca se manifesta sub forma dorintei senzuale a Biancei, a uraganului pasiunii fatale a Alisiei sau a fluxului dragostei contrariate a Manuelei.
Daca s-ar fi marginit numai la panlirism, literatura scriitoarei n-ar fi castigat, totusi, decat in intensitate, fara a se diferentia de celelalte productii lirice. Originalitatea ei sta insa in fuziunea lirismului cu spiritul analitic.
De rasa stendhaliana a analistilor, ea isi mareste viata sentimentalaprin colaboratia analizei, prin care, odata cu atitudinea sincera pana la cinism fata de fenomenul sufletesc, si in specie fata de feminitate, iese din romantismul si subiectivismul obisnuit al literaturii feminine. Desi materialul este exclusiv feminin, atitudinea scriitoarei e virila, fara sentimentalism, fara duiosie, fara simpatie chiar, pornita din setea cunostintei pure si realizata cu eliminarea dulcegariei, prin procedee riguros stiintifice.
Ape adanci, Sfinxul si Femeia in fata oglinzii formeaza prima etapa a literaturii scriitoarei, a lirismului pur si a autoanalizei incisive; Balaurul (1923) si Romanta provinciala (1925) constituie o faza de tranzitie spre obiectivitate, fie prin numeroasele elemente epice, fie prin potolirea exaltarii lirice si a obsesiei. In volumul din urma se afla si Fetita si Sange, doua fragmente admirabile ale unei autobiografii psihologice pe care o asteptam inca.
O introspectie atat de ascutita si un lirism atat de involburat nu puteau dispare integral si, mai ales, brusc nici din opera de maturitate a scriitoarei, a fazei de creatie obiectiva reprezentata prin cele trei romane, aparute pana acum, din ciclul familiei Halippa: Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach si Drum ascuns. Lirismul pur dispare, dupa cum dispar esi autobiografia psihologica; materialul e in intregime obiectiv, dar in Fecioarele despletite el se desfasoara in buna parte prin viziunea si comentariul liric al lui Mini, pe care in
Concert din muzica de Bach reziduurile lirismului se absorb aproape in intregime, pentru a ne da cea mai mare sfortare epica a scriitoarei si una din cele mai pozitive valori a literaturii romane.
Darul observatiei si puterea de creatie nu se catiga la lumina unui principiu critic, ci numai se largesc si se afirma mai categoric cand talentul prinde constiinta de insesi legile exprimarii sale. Chiar in Ape adanci, bucata Femei, intre ele contine germenii viitoarei literaturi obiective a scriitoarei. Evolutia se simte si in faza de tranzitie a Balaurului si a Romantei provinciale (mai ales in Coana Ileana). Ea e in crestere in romanul Fecioarele despletite (1926), fara a fi desavarsita, si se desavarseste in celelalte doua.
Nue  intentia acestei carti de a rezuma subiectul celor trei volume din seria Halippilor, dar e cu neputinta sa trecem peste figurile principale: iata-l deci pe mosierul Doru Halippa "seniorul" de la Prudeni, frumosul, echilibratul, sportivul, decorativul Halippa, victima fericita a amorului conjugal si al frumoasei Lenora, care, dupa o tinerete mediocra si agitata la Mizil, ajunge castelana adorata si adoratoare de la Prudeni, patriciana languroasa dupa amorul barbatului sau. Si in aceasta atmosfera de liniste si voluptate ingaduita izbucneste prima drama: fata mai mare, senina si severa Elena, rupe logodna cu "printul" Maxentiu, din pricina atitudinii echivoce a surorii sale, a "tantarului", a "lacustei" Mika-Le, fata de logodnicul ei. De aici criza de nervi a frumoasei Lenora, lunga ei boala sufleteasca descrisa in etape minutioase, ciudata ei repulsiune fata de barbatul sau, atat de nevinovat si atat de iubit odinioara, rezolvata prin marturisirea - nereclamata de nici o alta logica decat cea a unei psihologii morbide - marturisirea ca Mika-Le, "tantarul" odios, "lacusta", nu e copilul lui Doru, ci rodul unei clipe de uitare de sine cu un zugrav italian ce lucrase de mult la o aripa a casei ramase si acum neterminata ... Toata partea aceasta, nu atat de analiza psihologica, cat de alaturare de atitudini succesive intr-o linie de psihologie morbida, e magistrala, desi nu totdeauna explicabila pentru discernamantul logic. "Studiul" acestei psihologii ilogice e, dealtfel, una din caracteristicile scriitoarei.
Prin Concert din muzica de Bach (1927), o noua literatura romana incepe printr-o afirmatie definitiva; sub ochii nostri se infaptuieste o mare fresca a vietii orasenesti, unde toate straturile sociale sunt reprezentate, de la acel Lica Trubadurul, crai de mahala, in care germineaza virtualitatile ascensiunilor fulgeratoare, si pana la printul Maxentiu, floarea de sera a unei rase istovite, intre care nimic nu-i lasat la o parte, nici intelectualitatea, nici senzualitatea, nici arta 9cu gravele emotii ale concertului), nici fortele instintuale, nici patolgoia, nici virtutile burgheze, nici feminismul, intr-un cuvant, nimic din tot ce constituie complexitatea unei vieti chinuite de atatea nevoi si aspiratii. In fata unei opere de arta, problema situatii paseste in primul plan. Concertul inseamna o deschidere de drum, iar prin viata intensa, puterea de analiza, intelectualitatea si chiar ordonanta compozitiei, literatura romana n-are ce-i pune deasupra.
Cel de al treilea roman al ciclului, Drum ascuns, in care ni se povesteste drama grupului doctor Walter -Lenora, devenita sotia doctorului ce o scapase, si Coca-Aimee, fiica acestuia -Draganescu - si muzicianul Marcian, - se desfasoara in aceeasi grava amplu precum si drama grupului Elena Draganescu, nascuta Halippa, - si muzicianul Marcian - se desfasoara in aceeasi grava amplitudine ritmica si magistrala analiza. Martea de cancer a Lenorei si de inima a lui Draganescu se alatura mortii de tuberculoza a lui Maxentiu, triptic clinic de o vigoare nemaicunoscuta in literatura noastra si prin cunostinta tehnica a bolilor si prin notatia progresiva a tulburarilor de ordin psihologic provocate de descompunerea materiei. Studiul boalei - al unei ulceratii stomacale - avea sa fie, dealtfel, reluat tot atat de magistral si in Logodnicul (1935), ultimul roman, dinafara ciclului Halippilor: punct extrem al virutozitatii analitice a scriitoarei, stanjenita doar de lipsa de interes a eroului.

  1. Hortensia Papadat-Bengescu, Ape adanci, 1919;
  2. Hortensia Papadat-Bengescu, Sfinxul, 1920 (devenit lui Don JUan in eternitate, 1927;
  3. Hortensia Papadat-Bengescu, Femeia in fata oglinzii, 1921;
  4. Hortensia Papadat-Bengescu, Balaurul, 1923;
  5. Hortensia Papadat-Bengescu, Romanta provinciala. 1925;
  6. Hortensia Papadat-Bengescu, Femeile despletite, roman, 1926;
  7. Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach, roman, 1927;
  8. Hortensia Papadat-Bengescu, Desenuri tragice, 1927;
  9. Hortensia Papadat-Bengescu, Drum ascuns, 1933;
  10. Hortensia Papadat-Bengescu, Logodnicul, 1935.



Epica de analiza psihologica - Camil Petrescu
Epica de analiza psihologica - Gib Mihaescu
Epica de analiza psihologica - Hortensia Papadat - Bengescu


Aceasta pagina a fost accesata de 1593 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio