• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Capitolul 09 - Regina Alice

Capitolul 09

Regina Alice



- Ei, asta e grozav! striga Alice. Nu ma asteptam sa devin atat de repede Regina! Si sa va spun ceva, Maiestate, continua ea pe un ton sever (totdeauna ii cam placea sa se dojeneasca) nuva sade bine deloc sa stati asa in iarba! Reginele trebuie sa fie demne, stiti asta!
Incat se scula si incepu sa umble de colo pana colo - cam teapana la inceput, deoarece se temea sa nu-i pice coroana. Prinse insa curaj cand se gandi ca nu era nimeni pe-acolo care s-o vada si daca sunt intr-adevar Regina, isi zise, asezandu-se din nou, o sa stiu eu sa ma descurc cand va fi nevoie.
Toate se petreceau in chip atat de ciudat, incat Alice nu se mira catusi de putin cand le vazu pe Regina Rosie si pe Regina Alba sezand foarte aproape de dansa - una de fiece parte; ar fi vrut foarte mult sa le intrebe cum ajunsesera acolo, dar se temea ca n-ar fi politicos. Totusi, i se paru ca nu gresea intreband daca se sfarsise jocul.
- Va rog, vreti sa fiti asa de buna sa-mi spuneti ... incepu ea, aruncand o privire sfioasa catre Regina Rosie.
- Vorbeste cand ti se vorbeste! o intrerupse taios Regina.
- Dar, daca toata lumea ar respecta aceasta regula, riposta Alice care totdeauna era gata de de o mica discutie, si, daca fiecare ar vorbi numai cand i se vorbeste si ar astepta sa inceapa celalalt, n-ar mai vorbi nimeni niciodata, asa ca...
- E ridicol! striga Regina. Pai, nu vezi copilule ... Aici se opri, incruntandu-se si, dupa ce se gandi un minut, schimba brusc subiectul conversatiei: Ce-ai vrut sa zici cu asta: Daca sunt intr-adevar Regina? Ce drept ai sa te numesti Regina? Nu poti fi Regina, sa stii, decat dupa ce vei fi dat examenul cuvenit. Si, cu cat mai repede il incepem, cu atat mai bine.
- N-am spus decat daca, se scuza biata Alice cu voce jalnica.
Cele doua Regine se privira una pe alta, si Regina Rosie observa, infiorandu-se nitel:
- Zice ca n-a spus decat daca.
- Dar a spus cu mult mai mult decat atat! gemu Regina Alba, frangandu-si mainile. O, cu mult mai mult decat atat!
- Asa este, vezi bine! ii vorbi Regina Rosie lui Alice. Spune totdeauna adevarul, gandeste inainte de a vorbi si dupa aceea scrie ce-ai de spus.
- Sunt sigura ca n-am vrut sa zic ... incepu Alice, dar Regina Rosie o intrerupse nerabdatoare:
- Pai tocmai asta-si reprosez! Ar fi trebuit sa vrei sa zici! Ce rost iti inchipui ca are un copil care nu vrea sa zica nimic? Chiar si o gluma trebuie sa vrea sa zica ceva - si un copil e mai important decat o gluma, asa sper. Asta nu poti s-o negi, chiar dac-ai incerca s-o faci cu amandoua mainile.
- Eu nu neg cu mainile, obiecta Alice.
- Cine-a spus ca negi cu mainile? facu Regina Rosie. Am spus ca n-ai putea chiar dac-ai incerca.
- Are ea acum chef sa nege ceva, interveni Regina Alba, si nu prea stie ce!
- Uracios caracter! Numai sa te contrazica! observa Regina Rosie.
Iar dupa aceea urma timp de un minut-doua o tacere neplacuta.
Regina Rosie fu cea care rupse tacerea, adresandu-se Reginei Albe:
- Va invit la dineul pe care-l da Alice in seara asta.
Regina Alba zambi sfarsita si raspunse:
- Si eu va invit pe dumneavoastra.
- Nu stiam ca primesc oaspeti in seara asta, dar, daca-i asa, cred ca eu trebuie sa-i invit, spuse Alice.
- Noi ti-am dat prilejul s-o faci, observa Regina Rosie, dar mi se pare ca nu prea ai luat lectii de buna-cuviinta.
- Buna-cuviinta nu se invata cu lectii, zise Alice. Lectiile te invata sa socotesti, si alte lucruri de felul asta.
- Adunarea o stii? intreaba Regina Alba. Cat face unu si cu unu si cu unu si cu unu si cu unu si cu unu si cu unu si cu unu si cu unu si cu unu?
- Nu stiu, facu Alice. Am pierdut sirul.
- Nu stie Adunarea, o intrerupse Regina Rosie. Scaderea o stii. Scade noua din opt.
- Noua din opt nu pot sa scad, va dati seama, dar ...
- Nu stie Scaderea, spuse Regina Alba. Impartirea o stii? Imparte o paine cu un cutit. Care-i raspunsul?
- Cred ca ... fu Alice pe cale sa inceapa, dar Regina Rosie raspunse in locul ei:
- Tartine, bineinteles ... Hai, mai incearca o scadere! Un caine are niste oase; tu ii iei unul; ce ramane?
Alice se gandi:
- ... Osul nu ramane, bineinteles, daca l-am luat ... si nici cainele - ar veni sa ma muste ... si eu, una, sunt sigura ca n-as ramane...
- Si-atuncea crezi ca n-ar ramane nimic? intreba Regina Rosie.
- Cred ca asta-i raspunsul corect.
- Gresesti, ca de obicei, spuse Regina Rosie, ar ramane rabdarea cainelui.
- Da' nu vad cum...
- Pai, asculta! striga Regina Rosie. Cainele si-ar pierde rabdarea, nu-i asa?
- Poate ca da, raspunse Alice, chibzuind.
- Atunci, daca el ar pleca, ar ramane rabdarea lui! exclama triumfator Regina.
Alice riposta, cat putu de serios:
- Dar daca pleaca si cainele, si rabdarea - fiecare pe alt drum?
Insa in sinea ei nu se putut impiedica sa gandeasca: Ce prostii nemaipomenite indrugam! Curat absurditati!
- Nu stie deloc sa socoteasca! spusera foarte categoric amandoua Reginele deodata.
- Dar Dumneavoastra stiti sa socotiti? intreba Alice, intorcandu-se brusc catre Regina Alba. Nu-i placea sa i se tot gaseasca vina.
Regina casca gura si inchise ochii.
- Stiu sa adun, spuse, daca mi se lasa timp destul, dar de scazut nu, in niciun caz!
- Bineinteles ca stii alfabetul, nu? o intreba Regina Rosie pe Alice.
- Sigur ca da! raspunse ea.
- Si eu il stiu ... sopti Regina Alba. O sa-l recitam adesea impreuna, draga mea. Si sa-ti mai spun un secret: eu stiu sa citesc cuvinte de cate-o litera. Nu-i asa ca-i grozav? ... Dar nu te descuraja! O sa-nveti si tu cu timpul.
Aici interveni Regina Rosie:
- Stii sa raspunzi la intrebari folositoare? Cum se face painea alba?
- Stiu! striga Alice repede. Se ia faina alba, alba, floare...
- Si de unde se culege floarea? intreba Regina Alba. Din gradina sau din tufisuri?
- Pai nu, ca nu se culege, explica Alice, faina se macina in graul care incolteste in pamant...
- Si cati colti trebuie ca s-o macine? intreba Regina Alba. De ce nu explici mai lamurit?
- Fa-i vant pe la frunte! o intrerupse Regina Rosie, grijuliu. O sa faca febra de atata gandit.
Si se apucara amandoua sa-i faca vant cu manunchiuri de frunze, pana cand Alice trebui sa le roage sa inceteze, fiindca prea o ciufuleau.
- I-a trecut! spuse Regina Rosie ... Limbi straine stii? Cum se spune pe frantuzeste zdrang-zdrang?
- Zdrang-zdrang nu e un cuvant in limba engleza, raspunse Alice grav.
- Da' cine-a spus ca e? facu Regina Rosie.
De data asta, Alice crezu ca gasise un mijloc sa scape din incurcatura.
- Daca-mi spuneti in ce limba e zdrang-zdrang, va spun si eu cum se zice pe frantuzeste! exclama ea triumfator.
Dar Regina Rosie inalta capul, semeata, si spuse doar atat:
- Reginele nu obisnuiesc sa stea la tocmeala!
- Iar mie mi-ar placea ca Reginele sa nu obisnuiasca sa puna intrebari, gandi Alice.
- Sa nu ne certam! interveni cu voce ingrijorata Regina Alba. Dinc e cauza se produce fulgerul?
- Fulgerul se produce, raspunse Alice cu glas sigur, fiindca asta o stia bine, din cauza tunetului ... Ba nu, ba nu! se corecta in mare graba. Am vrut sa zic invers.
- E prea tarziu! hotara Regina Rosie. Odata ce-ai spus un lucru, ramane bun spus, si trebuie sa suporti consecintele.
- Asta-mi aminteste, zise Regina Alba, privind in pamant si framantandu-si nelinistita mainile, de furtuna care-a fost martea trecuta - adica intr-una din zilele de marti ale saptamanii trecute, stii.
Alice era uluita.
- In tara noastra, observa ea, avem cate o singura zi de acelasi fel pe saptamana.
Regina Rosie spuse:
- A, asta-i un sistem foarte nevolnic. Noi, aicea, avem de cele mai multe ori - si zile, si nopti - cate doua-trei odata, si uneori, iarna, ne luam cate cinci nopti dintr-odata - ca sa ne-ncalzim, intelegi?
- Cum, cinci nopti sunt mai calde decat una? cuteza sa intrebe Alice.
- De cinci ori mai calde, fireste!
- Dar, dupa regula asta, ar putea sa fie si de cinci ori mai reci!
- Chiar asa! striga Regina Rosie. De cinci ori mai calde si totodata de cinci ori mai reci, asa cum eu sunt de cinci ori mai bogata decat tine si totodata de cinci ori mai desteapta!
Alice zambi si se lasa pagubasa. E intocmai ca o ghicitoare fara raspuns! gandi
- Si Coco-Cocou a vazut-o, continua Regina Alba cu glas scazut, de parca ar fi vorbit mai mult pentru sine. A venit pana la usa, cu o surubelnita in mana.
- Ce voia? intreba Regina Rosie.
- Spunea ca i-ar fi placut sa intre, urma Regina Alba, fiinca era in cautarea unui hipopotam. Dar, din intamplare, n-aveam asa ceva in casa, azi-dimineata.
- De obicei aveti? se mira Alice.
- Da, dar numai in zilele de joi, o lamuri Regina.
- Eu stiu de ce a venit, spuse Alice, voia sa pedepseasca pestii, fiindca...
O intrerupse Regina Alba, incepand iar:
- Era asa o furtuna grozava, cum nici nu ti-ai putea imagina! (Ea niciodata n-a avut imaginatie, stii! interveni Regina Rosie). Si s-a smuls o parte din acoperis, si-a intrat o groaza de tunet in casa, si se tot rostogolea prin odaie, in niste gramezi mari, pocnea si rasturna mesele si toate cele - pana m-am speriat asa rau, ca nu-mi mai aduceam aminte nici cum ma cheama!
Mie, una, nici nu mi-ar veni sa ma framant cum ma cheama, in timpul accidentului. La ce bun? isi zise Alice. Bineinteles, n-o spuse tare, ca nu cumva s-o jigneasca pe biata Regina.
- S-o ierte Majestatea Voastra, i se adresa lui Alice Regina Rosie, prinzand o mana de-a Reginei Albe si mangaindu-i-o cu blandete. Are cele mai bune intentii, dar, in general, nu se poate opri sa spuna prostii.
Regina Alba se uita sfioasa spre Alice, dar nu izbutea sa gaseasca nimic pe moment.
- N-a fost niciodata cu adevarat bine-crescuta, continua Regina Rosie, dar are o fire uimitor de buna. Mangai-o pe cap, sa vezi ce mult ii place!
Alice insa n-avea curaj sa faca una ca asta.
- Cand ii arati putina dragalasenie - daca-i pui de pilda parul pe moate - e o minune ce faci din ea!
Regina Alba scoase un oftat adanc si-si puse capul pe umarul lui Alice.
- Mi-e atat de somn! gemu ea.
- E obosita, biata de ea! facu Regina Rosie. Netezeste-i parul, imprumuta-i boneta ta de noapte si canta-i nani-nani, sa se linisteasca!
- Boneta de noapte n-am la mine, spuse Alice, dupa ce incercase sa se conformeze primei porunci, si nu stiu niciun cantec de leagan care ar putea s-o linisteasca.
- Atunci trebuie sa-i cant eu, se hotara Regina Rosie si incepu sa cante:

Nani, domnita, la Alice in poala!
Azi mergem la ospat, nu mai mergem la scoala,
Dupa aceea la bal ne vom duce de vrei -
Regina Rosie, Regina Alba si Alice - noi trei!

- Acum stii cuvintele, adauga, punandu-si capul pe celalalt umar al lui Alice, repeta-mi-le de la inceput pana la sfarsit. Mi s-a facut si mie somn.
O clipa mai tarziu, amandoua Reginele dormeau adanc si sforaiau tare.
- Oare ce sa fac acum? exclama Alice, privind uluita in jur. Pe rand, cele doua capete rotunde i se rostogolisera de pe umeri si-i odihneau, grele, in poala. Cred ca de cand e lumea nu s-a mai intamplat una ca asta: sa fie cineva obligat sa pazeasca somnul a doua Regine dintr-odata! ... Nu, in toata istoria Angliei, nu s-a putut intampla asa ceva, fiindca intotdeauna a fost numai cate o singura Regina! Hai, scultai-va, sunteti prea grele! continua, dar alt raspuns decat un bland sforait nu primi.
Sforaitul devenea tot mai distinct si semana tot mai mult a cantec; in cele din urma Alice ii deslusi chiar si cuvintele - si asculta atat de atenta, incat nici nu baga de seama cand ii pierira din poala cele doua capete mari.
Statea in tara unei usi boltite, deasupra careia se putea citi, cu litere mari, cuvintele REGINA ALICE; si, de fiecare parte a acestei usi boltite, se gasea cate un maner de sonerie, pe unul era scris: "Sonerie pentru oaspeti", pe celalalt: "Sonerie pentru servitori".
- O sa astept pana se termina cantecul, gandi Alice, si apoi am sa sun la ... la ... oare la ce sonerie trebuie sa sun? se tot intreba, foarte nedumerita de inscriptiile acelea. Eu nu sunt oaspete, si nici servitor nu sunt. Ar trebui sa fie si o sonerie pe care sa scrie "Pentru Regina", nu?
Chiar atunci, usa se intredechise, si o faptura cu un cioc lung scoase capul o clipa si spuse:
-  Nu intra nimeni pana saptamana rasailalta! si  bang! - inchise iar usa!
Alice batu si suna in zadar, vreme indelungata; dar, in cele din urma, un Broscoi batran-batran, care sezuse sub un copac, se ridica si veni incet, schiopis, spre dansa; era imbracat intr-o haina de un galben stralucitor si incaltat cu niste cizme enorme.
- Ce mai e iar? intre Broscoiul intr-o soapta adanca, ragusita.
Alice intoarse capul, gata sa dea vina pe oricine:
- Unde e servitorul pus sa raspunda la usa? incepu ea, suparata.
- La care usa? facu Broscoiul.
Alice fu cat p-aci sa bata din picior de manie cand il auzi vorbind asa taraganat.
- La usa asta, vezi bine! zise.
Broscoiul se holba timp de un minut la usa, cu ochii lui mari si tampi, se apropie si freca usa cu degetul mare, de parca ar fi vrut sa incerce sa vada daca se ia vopseaua, apoi se uita la Alice.
- Sa raspunda la usa asta? facu iar. Da' ce-a-ntrebat?
Era atat de ragusit ca Alice abia il putea auzi.
- Nu stiu ce tot spui, zise ea.
- Da' ce, nu ti-am vorbit pe limba ta? Ori esti surda? Ce te-a-ntrebat usa?
- Nimic! facu Alice, cu nerabdare. Am tot batut in ea.
- Ei, nu trebuie sa faci asa ceva, nu, bombani Broscoiul. Se supara, intelegi ... Apoi se duse si izbi o data in usa cu una din cizzmele sale enorme. S-o lasi in pace! spuse el, gafaind, in timp ce se intorcea la copacul lui, Sit-atunci o sa te lase si ea pe tine.
In clipa aceea, usa se dadu brusc de perete, si o voce ascutita se auzi cantand:

Catre Cei din Oglinda Alice vorbi:
- Voi, fapturi ale Oglinii, oricare ati fi,
Eu, Regina Alice, care acuma domnesc,
La ospat cu Reginele pe toti va poftesc!

Si sute de glasuri se alaturara corului:

Deci umpleti paharele iute, din plin,
Puneti mate-n cafea si soareci in vin,
Presarati nasturi pe masa si aschii de tei
Si strigati: "Traiasca Alice, de treis'pce ori trei!"

Urma un zgomot confuz de urari si ciocniri de pahare, in care timp Alice se gandi: 'De treisprezece ori trei - asta face ... Stau si ma-ntreb daca ine cineva socoteala!'. Dupa un minut se facu iar tacere, si acelasi glas ascutit canta strofa urmatoare:

- Fapturi din Oglinda, zice Alice, grabiti!
A ma privi e o cinste! Voi rar m-auziti!
Un hatar foarte mare e cu mine a cina -
Si cu Regina Rosie si Regina Alba, care sunt cineva!

Urma apoi corul:

Umpleti deci paharele cu suc de naut,
Cu cerneala si cu tot ce e bun de baut!
Puneti tarana-n sirop si in ceai lana noua:
"Sus Regina Alice! De nouasp'ce ori noua!"

- De nouasprezece ori noua! repeta Alice disperata. O, are sa fie interminabil. Mai bine intru imediat!
Si intra - si, in clipa cand aparu, se facu o tacere de moarte.
In timp ce strabatea marea sala de ospat, Alice isi arunca ochii de-a lungul mesei si baga de seama ca se aflau acolo vreo cincizeci de oaspeti, de toate soiurile; unii dintre ei erau animale, altii pasari, ba erau chiar si cateva flori printre musafiri. "Sunt bucuroasa c-au venit fara a mai astepta sa fie poftiti" isi spuse ea. "Eu niciodata n-as fi stiut pe cine trebuie sa invit si pe cine nu!"
In capul mesei se aflau trei scaune; Regina Rosie si Regina Alba se si asezasera pe doua dintre ele, dar locul din mijloc era liber. Alice se aseza acolo, cam stanjenita din pricina tacerii si asteptand cu nerabdare ca cineva sa vorbeasca.
In sfarsit, Regina Rosie incepu:
- Supa si pestele s-au servit deja. Serviti friptura!
Si slujitorii pusera in fata lui Alice o ciozvarta de miel, pe care ea statu si o privi cam ingrijorata, fiindca pana acum nu mai taiase niciodata dintr-o ciozvarta intreaga.
- Pari cam intimidata. Sa-ti fac cunostinta cu aceasta Ciozvarta de Miel! spuse Regina Rosie. Alice - Ciozvarta de Miel; Ciozvarta de Miel - Alice...
Chiozvarta de Miel se ridica din farfurie si-i facu lui Alice o mica plecaciune; iar Alice raspunse si ea cu o plecaciune. Nu-si dadea prea bine seama daca e cazul sa se teama sau sa rada.
- Sa va tai cate-o felie? intreba ea, luand cutitul si furculita si uitandu-se pe rand la amandoua Reginele.
- Bineinteles ca nu, spuse foarte hotarat Regina Rosie. Eticheta interzice sa tai pe cineva cu care abia ai facut cunostinta. Luati friptura de pe masa!
Si slujitorii o scoasera de pe masa si adusera in locul ei o budinca mare.
- Nu vreau sa fac cunostinta cu budinca, va rog! spuse Alice cu oarecare graba. Altminteri nu ne mai ramane nimic de mancat. Sa va servesc?
Dar Regina Rosie ii arunca o privire imbufnata si marai:
- Budinca - Alice; Alice - Budinca. Luati budinca de pe masa!
Si slujitorii o scoasera de pe masa atat de repede, incat Alice nici nu mai avu timp sa-i raspunda la plecaciune:
- Totusi, se gandi Alice, de ce sa dea porunci numai Regina Rosie? De incercare, striga si ea: Ospatar! Adu inapoi budinca! si iat-o ca se afla pe masa iar, ca printr-o scamatorie. Era atat de mare, incat, vrand-nevrand, Alice se simti nitelus intimidara fata in fata cu ea, asa cum fusese si cu ciozvarta de miel; dar, dandu-si multa silinta, isi invinse sfiiciunea, taie o felie si i-o inmana Reginei Rosii.
- Ce impertinenta! spuse Budinca. Ma intreb cum ti s-ar parea daca as taia o felie din tine, fiinta nesimtitoare!
Vorbea cu un glas gros si unsurors, iar Alice nu gasi o vorbulita drept raspuns; statea doar si casca gura la ea.
- Spune si tu ceva, interveni Regina Rosie, e ridicol sa lasi Budinca sa faca ea toata conversatia!
- Dac-ati sti, mi s-au recitat atatea poezii azi, incepu Alice, cam speriata ca, din clipa cand deschisese gura, se lasase o tacere de mormant si toti ochii se atintisera asupra ei, si mi se pare ca in toate poeziile era oarecum vorba de pesti. Dumneavoastra stiti de ce le place asa de mult pestele celor de pe-aici?
I se adresase Reginei Rosii, al carei raspuns fu cam pe-alaturea de intrebare.
- Cat despre peste, spuse ea cu glas foarte rar si solemn, punandu-si gura la urechea lui Alice, Maiestatea Sa Alba stie o poezie foarte draguta, un fel de ghicitoare - toata numai despre peste. S-o spuna?
- Sunt foarte miscata ca Maiestatea sa Rosie are bunatatea de-a pomeni despre asta, murmura Regina Alba in cealalta ureche a lui Alice, cu un glas asemanantoru unui uguit de porumbita. Ar fi o mare desfatare! Imi dati voie?
- Va rog! ... spuse Alice, foarte politicos.
Regina Alba rase incantata si mangaie obrazul lui Alice. Apoi incepu:

Intai iti trebuieste un peste -
Sa-l prinda si-un prunc izbuteste!
Un ban truda i-o plateste!
Hai! Te-apuca si-l gateste!

Si sa-l gatesti e usor
- Fara sa dai niciun zor -
Vezi, un minut n-a trecut
Si-i pe tava asternut.

- Hai, ca ma-mbie stomacul! ...
Ce nu scoti tavii capacul?
- Vai, dar e cu neputinta!
Orisicat imi dau silinta!

Incleiat cum sta capacul,
Mai ceva chiar decat lacul
Imi ascunde pestele!
Geaba trag cu destele!...

De ma-ntreb acum, posac:
Ce-i mai lesne ca sa fac?
Sa desprind acel copac?
Ori sa prind alt peste-n lac?

- Gandeste-te un minut si rezolva tu intrebarea! spuse Regina Rosie. Intre timp, noi o sa bem in sanatatea ta. In sanatatea Reginei Alice! tipa ea cat o tinea gura, si toti oaspetii baura indata in sanatatea fetitei.
Faceau asta intr-un chip atat de ciudat: unii dintre ei isi pusera paharele in cap, ca pe niste stingatoare de incendiu, si baura tot ce li se scurgea pe obraji, altii rasturnara carafele si sorbira vinul ce picura prelingandu-se de pe marginile mesei, iar trei dintre ei (care aduceau a canguri) sarari in tava cu friptura de miel si se apucara sa lipaie cu pofta sosul, de parca ar fi niste porci hranindu-se cu laturile din troaca! isi zise Alice.
- S-ar cuveni sa multumesti cu o cuvantare draguta! spuse Regina Rosie, incruntandu-se spre Alice.
- Trebuie sa te sprijinim, vezi bine! sopti Regina Alba, in timp ce Alice, foarte supusa, dar cam speriata, se scula in picioare cas sa-si tina cuvantarea.
- Va multumesc foarte mult, raspunse ea in soapta, pot sa ma descurc foarte bine si singura.
- N-ar fi deloc potrivit, spuse Regina Rosie foarte hotarat, asa ca Alice incerca sa le faca pe plac, cu o fata cat mai zambitoare.
"Si ce ma mai impingeau" spunea mai tarziu, cand ii povestea surorii ei cum decursese banchetul. "De parca ar fi vrut sa ma turteasca, nu alta!". Ce-i drept, ii fu destul de anevoios sa se tina pe loc in timpul cuvantarii sale; cele doua Regine asa o impingeau - fiecare din cate o parte - incat mai s-o ridice in aer.
- Ma ridic pentru a va multumi, incepu Alice si, intr-adevar, incepuse a se ridica de cateva degete, dar, prinzandu-se de marginea mesei, reusi sa se impinga iarasi in jos.
- Ai grija! tipa Regina Alba, insfacand cu amandoua mainile parul lui Alice. Are sa se intample ceva!
Si apoi - dupa cum povesti Alice mai tarziu - se intamplara intr-o clipa tot felul de lucruri: flacarile lumanarilor crescura toate pana in tavan - aratau ca niste tulpini de trestii, cu artificii aprinse in varf. Cat despre sticle, luara fiecare cate-o pereche de farfurii, pe care si le potrivira iute in chip de aripi; si asa, cu furculite drept picioare, tot zburataceau de colo-colo - "foarte asemanatoare cu niste pasari" se gandi Alice - atat cat mai putea gandi in grozava harababura ce se pornise.
In clipa aceea auzi un ras langa dansa si se intoarse sa vada ce e cu Regina Alba; dar, in locul Reginei, vazu pe scaun o ciozvarta de miel.
- Aicea sunt! striga un glas, venind dinspre astronul cu supa, si Alice se intoarse ar, tocmai la timp penru a vedea fata latareata si blajina a Reginei Albe hlizindu-se o clipa la ea, peste marginea castronului, mai inainte de a disparea in supa.
Nu era o clipa de pierdut: mai multi oaspeti zaceau prin farfurii iar polonicul de supa se indrepta de-a lungul mesei spre scaunul lui Alice, facandu-i nerabdator un semn sa se dea la o parte.
- Nu mai pot sa rabd toatea astea! striga Alice, tasnind in sus si insfacand cu amandoua mainile fata de masa; iar cand trase o data zdravan, toate farfuriile si tavile, toti oaspetii si toate lumanarile se pravalira de-a valma, trosnind naprasnic, continua Alice, indreptandu-se manioasa inspre Regina Rosie, pe care o considera vinovata de aceasta boroboata.
Dar Regina Rosie nu se mai afla langa ea, ci iat-o pe masa! Descrescuse pana ajunsese de marimea unei papusi mici, si tot alerga zglobie si nebunatica, dand roata salului ei, care i se tara in urma.
Altadata una ca asta ar fi mirat-o pe Alice; dar acum era mult prea insufletita ca s-o mai mire ceva.
- Cat despre dumneata, repeta ea, punand mana pe mica faptura tocmai in clipa cand o zbughea peste o sticla care aterizase chiar atunci pe masa, am sa te scutur pana cand o sa te prefaci intr-un pisoi ca sa stii!








Alice in tara oglinzii - Cuvant inainte al autorului
Capitolul 01 - Casa din oglinda
Capitolul 02 - Gradina cu flori vii
Capitolul 03 - Ganganiile din oglinda
Capitolul 04 - Tiuici si Tiuila
Capitolul 05 - Lana si apa
Capitolul 06 - Coco-Cocou
Capitolul 07 - Leul si cu Unicornul
Capitolul 08 - "E inventia mea!"
Capitolul 09 - Regina Alice
Capitolul 10 - Scuturarea
Capitolul 11 - Desteptarea
Capitolul 12 - Cine pe cine a visat?
Alice in tara oglinzii - Poezie


Aceasta pagina a fost accesata de 764 ori.