• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Capitolul 05 - Lana si apa

Capitolul 05

Lana si apa



Prinse salul, si-apoi se uita in juru-i sa vada cine-l pierduse; o clipa mai tarziu, Regina Alba venea gonind prin padure, cu amandoua bratele intinse larg, de parca ar fi zburat, iar Alice se duse s-o intampine cuviincios, cu salul in mana.
- Ma bucur foarte mult ca s-a intamplat sa fiu pe-aici, spuse, ajutand-o sa-si puna iar salul pe ea.
Regina Alba doar se uita la dansa, intr-un fel neajutorat si infricosat, si-si tto repeta ceva in soapta, care parca suna a: Bine-i sa bei bere! Bine-i sa bei bere, iar Alice isi da seama ca, daca era sa se infiripe cat de cat o conversatie, ea era cea care trebuia sa aiba grija de asta. Incat continua, cu oarecare sfiala:
- Oare ce-am spus i-a convenit Maiestatii Sale Regina Alba?
- Da, Reginei Albe i l-ai pus, dar nu prea l-ai pus cum trebuie.
Alice nu voi s-o contrazica pe Regina chiar de la inceputul conversatiei, asa ca zambi si raspunse:
- Daca Maiestatea Voastra va voi sa-mi spuna cum trebuie sa-l pun, imi voi da toata silinta.
- Dar nu vreau deloc! gemu biata Regina. De doua ceasuri tot pun una sau alta pe mine.
Lui Alice i se paru ca ar fi fost mai bine ca Regina sa nu-si fi pus singura una sau alta, ci sa fi avut pe altcineva care s-o imbracem, fiindca toate erau foarte prost puse - arata grozav de neingrijita. N-are nimic pe ea care sa nu fie botit, isi zicea Alice in gandul ei si e toata prinsa numai in ace cu gamalie.
- Imi dati voie sa va pun salul mai bine pe umeri? spuse ea cu glas mare.
- Nu stiu ce-i cu el! facu Regina, melancolica. E suparat, cred. I-am prins ici un ac, colo un ac, da degeaba-i tot ce-i fac, tot nu-i place.
- Nu poate sa stea cum trebuie daca-i puneti toate acele numai pe-o parte, spuse Alcie, cu blandete, asezandu-i-l cum trebuie ... si vai! in ce stare va e parul!
- S-a incalcit peria in el! lamuri Regina suspinand. Si mi-am pierdut si pieptenele ieri!
Alice descalci cu grija peria din claia de par si facu tto ce putu ca sa-l netezeasca.
- Ei, acum aratati ceva mai bine! spuse, dupa ce schimba locul mai tuturor acelor. Dar cum de n-aveti o camerista?
- Sigur ca pe tine te-as angaja cu mare placere! zise Regina. Doi bani pe saptamana si o data la doua zile marmelada!
Alice nu se putu stapani sa nu rada, raspunzand:
- Dar nu vreau sa ma angajati pe mine - si mie nici nu-mi place marmelada.
- E o marmelada foarte buna, o asigra Regina.
- Bine, dar azi, in tot cazul, nu vreau.
-Chiar sa vrei, nu ti s-ar da azi, spuse Regina. Regula e: maine marmelada si ieri marmelada - niciodata azi.
- Bine dar odata si-odata trebuie sa fie si azi marmelada! obiecta Alice
- Ba nu se poate, explica Regina. E marmelada la doua zile; si azi e o zi.
- Nu va inteleg. E grozav de incurcat ce spuneti!
- Asa e cand traiesti invers, spuse Regina, binevoitoare. Totdeauna la inceput esti cam ametit.
- Cand traiesti invers? repeta Alice cu mare mirare. N-am mai auzit asa ceva.
- Dar si asta are un mare avantaj: ca memoria functioneaza in ambele sensuri - si inainte, si inapoi.
- Eu sunt sigura ca memoria mea functioneaza numai inapoi. Nu pot sa-mi amintesc ceva inainte sa se fi intamplat.
- Asta numesti tu memorie? Care nu functioneaza decat inapoi! Nevoiasa memorie! isi dadu cu parerea Regina.
- Dar Maiestatea Voastra ce va amintiti mai bine? indrazni Alice s-o intrebe.
- A! ... Lucrurile care s-au intamplat peste doua saptamani, raspunse Regina, pe un ton foarte firesc. Uite, de pilda, acum, continua, lipindu-si de un deget o bucata mare de plasture, imi amintesc de curierul Regelui. E in inchisoare acum, isi executa pedeapsa; iar procesul incepe abia miercurea viitoare; si, bineinteles, crima se descopera la urma de tot.
- Dar daca nu comite niciodata vreo crima?
- Ar fi cu atat mai bine, nu? replica Regina, legandu-si cu o panglicuta plasturele dimprejurul degetului.
Alice era convinsa ca aici avea dreptate Regina.
- Fireste ca ar fi cu atat mai bine; dar n-ar fi cu atat mai bine ca a fost pedepsit.
- Aici n-ai dreptate, in niciun caz, spuse Regina. Tu ai fost vreodata pedepsita?
- Numai cand m-am purtat prost, spuse Alice.
- Si a fost cu atat mai bine pentru tine, stiu! exclama Regina triumfator.
- Da, dar vedeti ca eu facusem intr-adevar niste rele pentru care am fost pedepsita; aicea-i deosebirea.
- Dar daca nu le-ai fi facut, tot ar fi fost mult mai bine, mai bine si mai bine - mai bine!
Ridica tot mai mult glasul la fiecare: Mai bine!, pana cand mai ca striga.
Alice tocmai incepea sa spuna: E aicea o greseala pe undeva ... cand Regina prinse a a se vaita atat de tare, incat nu-si mai termina fraza.
- U-U-U-U-U! tipa Regina, scuturandu-si mana incolo si incoace, de parca ar fi vrut s-o arunce. Imi sangereaza degetul. U-U-U-U-U!
Tipetele ei erau aidoma cu suieratul unei sirene de locomotiva, incat Alice trebui sa-si astupe amandoua urechile.
- Ce s-a intamplat? intreba, de indata ce se putu face auzita. V-ati intepat la deget?
- Inca nu m-am intepat, zise Regina, dar o sa ma-ntep in curand - U-U-U-U-U!
- Si cand credeti c-o sa va intepeati? intreba Alice, abia stapanindu-si rasul.
- Cand o sa-mi prind iar salul, gemu biata Regina. Are sa se desprinda brosa numaidecat. U-U-U-U-U!
Pe cand se vaita astfel, brosa se deschise brusc, iar Regina puse repede mana pe ea si incerca s-o inchida la loc.
- Aveti grija! striga Alice. O tineti de-a-ndoaselea.
Si vru sa prinda brosa; dar era prea tarziu; acul alunecase si Regina se si intepase la deget.
- Asa se explica sangeratul, vezi? ii spuse lui Alicem cu un zambet. Acum intelegi cum se intampla lucrurile pe-aici.
- Dar de ce nu tipati acum? itnreba Alice, pregatindu-se sa-si astupe iar urechile.
- Pai n-am tipat destul inainte? raspunse Regina. Pentru ce s-o iau de la cap?
Intre timp, se luminase iarasi.
- Probabil c-a plecat cioara, spuse Alice. Ma bucur c-a plecat. Credeam ca s-a lasat noaptea.
- Ce bine ar fi sa ma pot si eu bucura! spuse Regina. Dar eu niciodata nu-mi amintesc regulile dupa care trebuie sa ma bucur. Tu trebuie sa fii foarte fericita ca traiesti in padurea asta si ca poti sa te bucuri cand vrei!
- Atata ca-i asa singuratic pe-aici! spuse Alice cu glas melancolic, si la gandul singuratatii ei, doua lacrimi mari ii cursera pe obraji.
- Vai, te rog, nu mai plange! striga biata Regina, frangandu-si mainile deznadajduita. Gandeste-te ce fata mare esti! Gandeste-te ce drum lung ai facut azi pana aici. Gandeste-te ce pra e. Gandeste-te la tot ce vrei, numai nu plange!
Alice rase fara sa rvea, auzind-o ca vorbea astfel.
- Dumneavoastra puteti sa va abtineti sa plangeti daca va ganditi? intreba.
- Uite cum se procedeaza, spuse Regina cu hotarare. Nimeni nu poate face doua lucruri dintr-o data, stii asta. Hai sa le luam pe rand: sa incepem prin a ne gandi la varsta ta - cati ani ai?
- Am sapte ani si jumatate, exact.
- Nu-i nevoie sa adaugi exact, observa Regina. Te cred si fara asta. Acum o sa-ti dau eu ceva de crezut. Eu am exact oo suta unu ani, cinci luni si o zi.
- Asta nu pot sa cred, facu Alice.
- Nu poti? zise Regina, cu mila. Mai inceacra. Rasufla adanc si inchide ochii!
Alice rase:
- Degeaba incerc. Nu se pot crede lucruri imposibile.
- Se vede ca n-ai antrenament, riposta Regina. Cand eram eu de varsta ta, faceam exercitiul asta jumatate de ora pe zi. Inca ininate de micul dejun ajungeam uneori sa cred si cate sase lucruri imposibile dintr-odata. Uite ... iar zboara salul!
In timp ce vorbea, i se desprinsese brosa si o pala brusca de vant ii sufla salul pana dincolo de un paraias. Regina intinse din nou bratele si pleca in zbor dupa el, reusind de data aceasta sa-l prinda singura.
- L-am prins! striga cu glas triumfator. Acum sa vezi cum mi-l pun singura!
- Atunci sper ca nu va mai doare asa tare degetul! spuse Alice foarte politicos, trecand paraiasul in urma Reginei.
- O, e mult mai bine! striga Regina, si glasul i se intari treptat. Mult mai bi-ne! Bi-ii-ne! Bi-i-neee! Be-ee! Be-e-e!
Ultimele cuvinte se terminasera intr-un behait, atat de asemanator cu acela al unei oi, incat Alice tresari. Se uita la Regina, care, deodata, parea sa se fi invelit in lana. Alice se rfeca la ochi si se uita iar. Nu se lamurea defel ce se intamplase. Era oare intr-o pravalie? Si era intr-adevar - era chiar o oaie faptura care sedea de partea cealalta a tejghelei? Degeaba se freca Alice la ochi; altceva nu putea lamuri; se gasea intr-o dugheana mica si intunecoasa, cu coatele proptite de tejghea, iar de partea cealalta sedea intr-un jilt o oaie batrana, impletind la un ciorap si, la rastimpuri, intrerupandu-se ca s-o priveasca printr-o pereche mare de ochelari.
- Ce vrei sa cumperi? intreba, in cele din urma, Oaia, ridicandu-si o clipa ochii de pe impletitura ei.
- Inca nu prea stiu, facu, dragut Alice. Mi-ar placea mai intai sa ma uit primprejur, sa vad ce se gaseste pe-aici, daca e voie.
- Poti sa te uiti in fata ta si de amandoua partile, daca vrei, spuse Oaia, dar imprejur nu poti sa te uiti - afara doar dac-ai fi avand cumva ochi indaratul capului.
Dar nu era cazul. Alice n-avea ochi indaratul capului; asa ca se multumim sa se indrepte incolo si incoace, uitandu-se la rafturile pe langa care trecea.
Pravalia parea plina de tot felul de lucruri ciudate, insa mai ciudat ca orice era faptul ca, de cate ori Alice se uita cu atentie la cate un raft, ca sa se dumireasca exact ce se afla pe el, acel raft era totdeauna gol, desi toate celalalte, din apropiere erau ticsite.
- Prea zburatacesc de colo-colo lucrurile pe-aici! se planse ea in cele din urma, dupa ce pierduse mai bine de un minut urmarind zadarnic ceva mare si stralucitor, care ba arata a papusa, ba a caseta de lucru de mana, si mereu se gasea in raftul de deasupra aceluia pe care-l privea ea. Si nazbatia aia de colo chiar ca poate sa te scoata din sarite! Dar, ia stai, isi zise, venindu-i deodata o idee, o s-o urmaresc pana la raftul cel mai de sus! O sa-i fie, totusi, cam greu sa treaca prin tavan, eu asa cred.
Dar chiar si planul acesta dadu gres: nazbatia trecu prin tavan cum nu se poate mai linistit, ca si cum ar fi fost un lucru cat se poate de obisnuit pentru ea.
- Tu esti fetita ori sfarleaza? zise Oaia, luand in maini inca o pereche de andrele. Mai ca m-ai ametit de cand te tot invarti asa de colo pana colo.
Lucra acum cu paisprezece perechi de nadrele dintr-odata, si Alice nu se putea abtine s-o priveasca plina de uimire.
Oare cum poate impleti cu atat de multe? se intreba uluita. Pe minut ce trece are mai multe - parca-i un arici.
- Stii sa vaslesti? intreaba Oaia, punandu-i in mana o pereche de andrele.
- Da, putin, dar numai pe apa - si nu cu andrele, tocmai incepea sa raspunda Alice, cand, deodata andrelele din mainile ei se prefacura in vasle, si ea isi dadu seama ca se gaseau intr-o barcuta, plutind intre doua maluri. Acum tot ce-avea mai bun de facut era sa fie atenta la vaslit.
- Pana! striga Oaia, luand alta pereche de andrele.
N-avea aerul unei observatii care ar fi cerut un raspuns; asa ca Alice nu spuse nimic, ci vasli inainte. Era foarte ciudata apa asta, se gandi. Una-doua se infigeau vaslele in ea, si abia le mai putea scoate.
- Pana! Pana! striga iarasi Oaia, luand alte andrele. O sa prinzi indata un crab.
Un crab mititel si dragut, se bucura Alice in gand. Mi-ar placea
- N-ai auzit cand am spus Pana? striga Oaia manioasa, isfacand o gramada intreaga de andrele.
- Adevarat, am auzit. Ati spus asta de foarte multe ori - si foarte tare. Dar, va rog, unde sunt crabii?
- In apa, fireste, ii raspunse Oaia, infigandu-si cateva dintre andrele in par, fiindca nu-i mai incapeau in maini. Pana, iti spun!
- De ce spuneti atat de des Pana? intreba Alice in cele din urma, cam jignita. Doar nu sunt pasare!
- Ba esti, rosti Oaia, esti o gasculita.
Atunci Alice chiar ca se simti ofensata, incat, un minut-doua, conversatia inceta, si barca plutind lin inainte, uneori printre palcurile de balarii (care faceau vaslele sa se infiga in apa mai rau ca oricand), alteori pe sub arbori, dar mereu cu aceleasi maluri inalte si intunecate deasupra capetelor lor.
- O, va rog! ... E pe-aici niste trestie mirositoare! striga Alice pierzandu-si brusc cumpatul de incantare. Zau asa! ... Si cat e de frumoasa!
- Si ce ma rogi pe mine? zise Oaia, fara a-si ridica ochii de la impletitura ei. N-am pus-o eu - n-o s-o scot eu de la locul ei.
- Stiu, da am vrut sa spun - sa va rog - daca vreti sa oprim nitelus, ca sa culeg din trestiile astea ... se ruga Alice. Sa oprim barca numai un minut - daca n-aveti nimic impotriva.
- De ce s-o opresc eu? facu Oaia. Daca nu mai vaslesti tu, se opreste ea singura.
Asa ca barca fu lasata sa pluteasca in voia ei la vale, pana ce aluneca usor printre trestiile unduinde. Atunci micile brate isi sumesera grijuliu manecutele si se cufundara pana la coate, ca sa prinda tulpinile de trestie de cat mai jos, inainte de a le smulge; si, catava vreme, Alice uita cu desavarsire de Oaie si de impletitul ei si se apleca peste marginea barcii, inmuindu-si in apa varfurile pletelor incalcite. Cu ochii stralucitori de insufletire, culegea unul dupa altul manunchiuri de trestie frumos mirositoare.
Sper ca n-o sa se rastoarne barca, isi zise. O, ce frumoasa e asta! Dar n-am putut s-o prind! Si, intr-adevar, putea fi cam agasant (parca se intampla inadins! gandi Alice) ca, desi nu izbutea sa culeaga o multime de trestie frumoasa, din lunecarea barcii, totdeauna era cate una si mai frumoasa, la care nu putea ajunge.
- Cele mai frumoase sunt totdeauna cele mai indepartate! spuse ea in cele din urma, suspinand la gandul indaratniciei trestiilor de a creste atat de departe, si isi relua locul in barca, apucandu-se a-si randui comorile de curand dobandite. Obrajii ii dogoreau, iar din plete si de pe maini ii picura apa.
Nu-i pasa ca, din clipa cand le culesese, trestiile incepusera a se vesteji si a-si pierde tot parfumul si toata frumusetea. Chiar si trestia adevarata tine putin timp proaspata, iar aceasta nefiind decat trestie de vis, se topea, aproape ca zapada, adunata in mormane la picioarele ei. Dar Alice abia baga de seama - erau atatea alte lucruri ciudate la care trebuia sa se gandeasca!
Nu inaintasera mult, cand lopata uneia din vasle se infipse in apa si nu vru cu nici un chip sa mai iasa (asa explica Alice mai tarziu), Urmarea fu ca manerul vaslei i se vari sub barbie - si, cu toate ca biata fetita scoase un sir de mici tipete (Vai! Vai! Vai), vasla o zvarli de pe bancuta si o impinse in mijlocul gramezilor de trestie. Dar nu se lovise defel, si repede fu iarasi la locul ei. Oaia, intre timp, impletise mereu inainte, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.
- Ce crab frumos prinsesesi! observa ea cand Alice se aseza la loc, foarte usurata ca se afla tot in barca.
- Da? ... Eu nici nu l-am vazut, spuse Alice, uitandu-se cu bagare de seama peste marginea barcii, in apa intunecata. Imi pare rau ca mi-a scapat ... Ce mi-ar placea sa iau acasa un crab micut!
Oaia insa doar rase dispretuitor si-i dadu inainte cu impletitul.
- Sunt multi crabi pe-aici? intreba Alice
- Crabi si tot ce poftesti, facu Oaia, ai de unde alege, numai sa te hotarasti. Ei, spune odata, ce vrei sa cumperi?
- Sa cumpar? ingana Alice, cu glas jumatate uluit, pe jumatate speriat. Pentru ca vaslele, si barca, si raul pierisera toate intr-o clipa, si se gasea iarasi in dugheana intunecata.
- As vrea sa cumpar un ou, va rog, spuse cu sfiala. Ce pret au ouale?
- Treizeci de bani unul, zece bani doua, raspuse Oaia.
- Atunci doua costa mai putin decat unul? spuse Alice cu glas mirat, scotand o punguta cu bani.
- Dar, daca iei doua, trebuie sa le mananci pe-amandoua, spuse Oaia.
- Atunci va rog sa-mi dati numai unul, se hotara Alice, punand banii pe tejghea. Fiindca-i trecuse prin gand: Si daca n-or fi bine, mai stii?
Oaia lua banii si-i puse la pastrare intr-o cutie, apoi zise:
- Eu nu pun niciodata in mainile clientilor marfa ce-o cumpara - nu se cuvine; trebuie sa-ti iei singura ce-ai ales.
Si, vorbind astfel, se duse spre celalalt capat al pravaliei si puse oul sa stea drept, pe un raft.
Oare de ce sa nu se cuvina? isi zicea Alice in sinea ei, bajband prin pravalia intunecoasa, printre mese si scaune, catre celalalt capat ... Oul pare sa se indeparteze, cu cat ma apropii de el ... Ia sa vad, oare asta este un scaun? Ei! ... Ia te uita: are crengi ... n-am mai pomenit! Ce curios, sa creasca aici copaci! Si uite colo si-un paraias in toata regula! Sa stii ca asta-i cea mai curioasa pravalie pe care-am vazut-o vreodata!


Si merse asa inainte, minunandu-se tot mai mult la fiece as, caci fiecare lucru de care se apropia se schimba pe data intr-un copac, si Alice mai ca se astepta ca si oul sa se prefaca in copac.






Alice in tara oglinzii - Cuvant inainte al autorului
Capitolul 01 - Casa din oglinda
Capitolul 02 - Gradina cu flori vii
Capitolul 03 - Ganganiile din oglinda
Capitolul 04 - Tiuici si Tiuila
Capitolul 05 - Lana si apa
Capitolul 06 - Coco-Cocou
Capitolul 07 - Leul si cu Unicornul
Capitolul 08 - "E inventia mea!"
Capitolul 09 - Regina Alice
Capitolul 10 - Scuturarea
Capitolul 11 - Desteptarea
Capitolul 12 - Cine pe cine a visat?
Alice in tara oglinzii - Poezie


Aceasta pagina a fost accesata de 759 ori.