Autori > Magda Isanos
Plina de bucurie m-am desteptat
Plina de bucurie m-am desteptat:
Mai am o zi.
Am scris poemele mele de langa moarte,
Racoarea taramului necunoscut ma batea in fata,
Eu socoteam: mai am o dimineata,
si scriam mai departe.
Oamenii se ucideau intre ei
Uitand frumusetea dintai
A lumii, si legea iubirii,
Prea simpla, o stiau trandafirii
si cainii mereu credinciosi.
Ma bate in fata racoarea mortii,
S-au fost deschis canaturile portii,
Vad intunericul.
Vasleste, vasleste puternicul
Charon, aud lopetile.
in urma mea raman diminetile.
Plina de bucurie m-am desteptat
Aceasta pagina a fost accesata de 768 ori.