Autori > Magda Isanos
Ma scald in zi
Mă scald în zi ca un copil în râu.
N-am ieri, nici mâne, și voioasă-n uliți
privesc cum trece soarele cu suliți,
și mă gândesc la vară și la grâu.
Voi scrie despre-acea necruțătoare
bucurie de-a fi tânăr sub soare;
cu fruntea lângă cer voi scrie despre viață.
Tu, sărută-mi cartea, dimineață
Fereastra se umple de-amurg și-ngândurată
se uită la mine cum mă bucur și cred -
ca și când eu am scornit grădina-ntomnată,
și stelele nalte, și coarnele scunde de ied
(1943)
Ma scald in zi
Aceasta pagina a fost accesata de 1129 ori.