Autori > Magda Isanos
Barbatul
Umpland incaperea si inima toata,
barbatul veni de-afara, din zloata;
glasul lui mare facu sa se sperie focul.
Suduia lepadandu-si cojocul.
Parc-ar fi un stejar stufos,
gandii in taina, dar era frumos.
Se supara si-ndata radea.
Acum-am sa-l fac sa nu mai poata pleca.
"Tu esti subtire si agera ca o nuia,
imi spunea uneori,
esti plina de ghimpi si de flori;
teme-te de mana mea, c-ai sa mori..."
Puterea izvora potolit,
din bratele si pieptul lui dezgolit...
Doamne, fa-ma ca Dalila, vicleana,
cand o da geana prin geana,
sa-i aflu taina si sa-l robesc
visului meu pamantesc.
Barbatul
Aceasta pagina a fost accesata de 746 ori.