Autori > Stefan Iosif
Visul lui Aeneas
de Virgiliu
Tempus erat quo prima quies morlalibus degris
Incipit et dono divum gratissima serpit.
In somnis ecce ante oculos maetissimus Hector
Visus adesse mihi... etc.
(Din Aeneida, C. II)
Era acum rastimpul cind primul somn insala -
Alunecind in suflet fermecator de blind -
Pe muritorii palizi de griji si de-obosala...
si iata,-n vis, a Troiei neintrecuta fala
Mi se arata: Hector, cu hohote plingind.
Asa cum fu de-a valma, din goana nendurata,
La glezne de curele patruns, tirit de roti,
Negrit de colbu-n singe, vai, astfel mi s-arata!
Ce departat de Hector acel pe care-odata
L-am cunoscut, de Hector temut de-acheii toti.
Era-ncilcita barba-i, si pletele lui grele
in singe inchegate, stropite de noroi,
si acoperit tot trupul cu ranile acele
Ce le primise - parte mai mare dintre ele -
Luptind sub murii Troiei, alaturea de noi.
Am izbucnit, privindu-l, in bocete nebune:
"O, tu, lumina Troiei, speranta noastra, tu!
Ce-n vremuri de restriste, ca si in vremuri bune,
Ne-ai stralucit! Ce-nsamna zabava asta? Spune,
Pe ce tarimuri triste, ce vint te abatu?
Multi frati cazuti in lupta avuram noi a plinge
De cind te-ai dus, si multe dureri de indurat!
Dar ce faradelege asupra-ti se rasfringe,
Scaldindu-ti fata mindra in lacrime si-n singe,
Ca sa te-arati nainte-mi atit de tulburat?"
Atunci porneste umbra a geme cu durere,
si nici nu se opreste la vorbele-mi pustii:
"O! fugi, fiu al zeitei, fugi fara-ntirziere!
Dusmanu-i in cetate, Teucru-n flacari piere:
Se prabuseste Troia-n ruini din temelii!
Ajung atite jertfe si trec peste masura!
Ursita e pieirii domnia lui Priam,
si patria-i pierduta, caci zeii nu se-ndura,
Cind nici aceste brate viteze nu putura
S-abata-n drum caderea maretului Pergam!
Penati si-obiecte sacre iti sunt incredintate:
Vei pribegi cu ele, pe ocean, fugar,
indelungata vreme, spre tarmuri departate...
Acolo-ntemeia-vei o falnica cetate
Ce va intinde umbra p-al lumii-ntregi hotar!”
Astfel graindu-mi Hector cu voce-mpunatoare,
Se departeaz-o clipa, se-ntoarce iar zorit:
Mi-aduce focul vecinic si sfintele odoare
si chipul sfint al Vestei, al falnicei fecioare,
in vreme ce eu caut la el inmarmurit.
Atunci mi-atinge-auzul o larma departata,
Ce creste tot mai vajnic afara, iar si iar...
Surd, vuietul de arme ajunge sa strabata
La casa lui Anchize, a scumpului meu tata,
Desi zacea ascunsa in parcul solitar...
Tresar din somn... urc grabnic pe-acoperis si, iata!
O groaznica icoana vederii mi s-arata!...
...Tot astfel, cind potopul de flacari navaleste,
Pornit de vint, in holde, salbatec, furios,
Tot astfel, cind suvoiul de munte vine, creste,
Urlind grozav, la vale, si smulge, si tireste
Paduri intregi si turme in riul spumegos,
si-neaca intr-o clipa frumoasa aratura
si tot ce-agonisise plugarul biet, din greu -
Pe stinca sta pastorul, si parca nu se-ndura
Sa cread-aieve cele ce ochii lui vazura,
Cum de pe culmea casei privind, nu cred nici eu...
Visul lui Aeneas
Aceasta pagina a fost accesata de 769 ori.