Autori > Stefan Iosif
Glontele
dupa Henry Wadsworth Longfellow
E mort de-acum frumosul tinar, cazut viteazul neinvins,
si inima-i invapaiata si-obrajii lui aprinsi s-au stins !
El - sufletul nadejdii noastre, el - rasfatatul de noroc,
Pe care cu mindrie ochii il urmareau din loc in loc,
A carui voce mingaioasa, al carui zimbet plin de vraja
Facea sa crezi ca pretutindeni un inger bun ii sta de straja...
Ieri noapte-naintam o ceata prin pas, in munte, spre pichet,
Eram feriti de intuneric; - el calarea cintind incet:
"Port doua roze rosii
La palaria mea,
A treia-n virful spadei
imi va-nflori si ea..."
Atunci din margine de codru un glonte suierind iesi:
Cintarea-i amuti pe buze si, brusc, un trup se prabusi,
Simtii ca singele-mi ingheata, fiori de groaza m-au patruns.
si l-am strigat usor pe nume, dar, vai ! n-am capatat raspuns !
L-am radicat pe cal cu truda si-ncet, prin ploaie si noroi,
Prin noapte si prin ceata, iata-l adus la tabara-napoi !
La raza unei mici lanterne, sub cort, vazut-am dup-aceea
Pe fata-i doua roze albe, - la piept ii singera a treia...
si-un vis acum mi-arata insa acelasi glonte ucigas
Cum suiera zburind departe, se duce suierind in zbor,
Strabate munti si vai, ajunge departe-n nordicul oras,
si-n mijlocul unei cascioare
Din ulita plina de soare,
Atinge-o inima, oprindu-i bataile, fulgerator !
De-acolo, dinspre nord, departe, aud un clopot trist sunind:
Vecinul ei se minuneaza cum de-a murit asa curind !
Glontele
Aceasta pagina a fost accesata de 704 ori.