Autori > Stefan Iosif
Vedenia
de Heinrich Heine
M-a desfatat un vis frumos
si negrait de fioros :
Mi-e inca mintea tulburata
si-mi bate inima speriata...
Ma pomenesc intr-o gradina
Fantastica, de farmec plina,
Cu multe flori in multe fete,
Neasemanate-n frumusete...
imi ciripesc atitea neamuri
De paseri mici, saltind pe ramuri;
Maret se-ngina zorile,
Stropind cu aur florile.
Ma-mbata mindre buruiene,
Adie vinturile-alene...
Umblam si nu stiam anume
De-s pe pamint ori pe-alta lume.
La mijloc sta o minunata
Fintina-n marmura curata ;
Alaturea, o fata dalba
Clatea mereu o pinza alba...
Obraji duiosi ; in ochi - un rai ;
Un chip de sfint cu par balai ;
si nu stiu cum, dar mi-a paru'
Strain, si-atit de cunoscut !
Frumoasa mea da zor, da zor
si tot cinta fermecator :
- Curgi, apa, curgi frumos si lin,
si spala pinza mea de in !
Spre dinsa pasii-mi abatui
si-ntreb : - O, n-ai putea sa-mi spui,
Minune de copila dalba,
Pe seama cui speli pinza alba ?...
Ea repede-mi sopteste : - Iat-o
Camasa mortii ti-am spalat-o !...
si cum grai, cum ai clipi,
Ca spuma totul se topi.
intr-o salbateca padure
Ma pomenesc umblind aiure :
Cresteau copacii pin' la cer,
si-am stat uimit de-atit mister...
Ascult in adincimi, departe,
Cum suie-a pustiu si-a moarte...
in deset urma mi se pierde
si-ajung intr-o dumbrava verde.
La mijloc, subt un vechi stejar,
Dau de frumoasa fata iar ;
si cum o vad, ma ia fiorul :
Ea minuia acum toporul !
Cioplea-n tulpina si-avinta
Toporu-n aer, si cinta :
- Topor micut, topor zglobiu,
Da-i zor, sa facem un sicriu !
Spre dinsa pasii-mi abatui
si-ntreb : - O, n-ai putea sa-mi spui,
Minune dalba de copila,
Ce-mi tot cioplesti tu fara mila ?
Ea repede-mi sopti : - Zoresc
Sicriul tau sa-l ispravesc !
Dar cum grai, cum ai clipi,
Ca spuma, totul se topi.
Paragini, vestede cimpii
S-astern in jur pustii, pustii...
Eu nu pricep cum s-a facut :
Stam aiurit, catam pierdut...
Pornesc incet pe calea lunga :
Departe vad o alba dunga...
Alerg spre ea, alerg - si, iata !
Dau iar de preafrumoasa fata.
Cum o zaresc, ma prinde-nghetul :
Ea minuia acum hirletul !
Parea un inger alb de paza,
si totusi ma umplea de groaza...
Frumoasa mea da zor, da zor
si tot cinta fermecator :
- Mai sapa, drag hirlet, mai sapa,
Sa pregatim curind o groapa !
Spre dinsa palid m-abatui,
si-ntreb incet : - O, vrei sa-mi spui,
Copila dalba, inger dulce,
Acolo cine-o sa se culce ?
Ea repede-mi sopti : - Ramii !
ti-am asternut de capatii.
N-apuca vorba sa sfirseasca,
si groapa fioroasa casca...
Dar cum privesc la ea, ma-ntunec,
si ma-nfior simtind c-alunec
Pe gura gropii, aiurit -
Atunci din somn am tresarit !
Vedenia
Aceasta pagina a fost accesata de 811 ori.