• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Furtuna

de Heinrich Heine
   

Turbeaza furtuna,
Da bice gloatei de valuri,
si ele, spumegind de minie-n rascoala,
Se-ncaleca-n goana, urnind si-mbrincind
Munti albi si miscatori de apa:
Micuta nava-i suie
Cu trudnica pripa,
Ci fara de veste-aluneca
in negre prapastii cascate...

O, mare !... Mama Frumusetii,
Din spuma de val rasarite !
Strabuna Amorului ! Aibi indurare !
Ah, iata ! alba ta rindunea
Din aripi filfiie fantastic,
Setoasa de prada,
si-adulmeca inima mea ce rasuna
De slava zeitei din tine nascuta;
Adulmeca inima mea, jucaria,
Nepotului tau zburdalnic !

De-a surda implor !
Dispare strigarea-mi in larma furtunii
si-n tumultul de vinturi !
Uraganul se sparge-n gigantic delir
De sunete oarbe !
Eu insa prind lamurit in auz
O dulce-aiurire de harfa;
Un cintec ma cheama razbind salbatec,
Nespus de duios, dureros de nespus,
si glasul acesta-l cunosc...

Departe, pe tarmul stincoasei Scotii
Se-nalta turnul castelului sur
Dasupra naprasnicei mari;
Acolo, subt arcul inaltei feresti,
Vegheaza o mindra femeie bolnava -
Ca umbra usoara, ca marmura alba, -
Ea cinta din harfa si cinta din gura
si vintul ii flutura pletele-i lungi
si-i spulbera cintecul trist
in largul furtunei, pe mare...






Furtuna


Aceasta pagina a fost accesata de 736 ori.