Autori > Stefan Iosif
Blestemul bardului
De Uhland
A fost de mult un mindru castel, cu vilfa mare,
Stralucitor departe pin' la albastra mare,
si-n jurul lui prin parcuri, cu inflorite-alee,
Saltau fintini vioaie in joc de curcubee.
Domnea un crai acolo, in tari si prazi avut.
in tron de fier sta palid si de supusi temut ;
Caci cugetu-i e spaima, privirea lui - urgie,
si bici e tot ce spune, si singe-i tot ce scrie.
Spre-acest castel venira doi calareti de frunte,
Cu plete blonde unul, iar celalalt - carunte.
Batrinul bard cu harfa-i, pe-un roib impodobit ;
Pasea alaturi sprinten tovarasul iubit.
- Copilul meu, fii gata, grai batrinul lin,
Adinc din pieptu-ti smulge si cinta viers deplin.
Revarsa dor si patimi, tot sufletul in el,
Sa-nduiosem pe craiul cu inima de-otel.
Sub bolti stravechi, in sala mareata ei intrau ;
si craiul si craiasa pe tron acolo stau :
El - fioros ca zarea din noduri singerata.
Ea - gingasa ca luna, la dreapta lui s-arata.
si unde prinde-a zice din strune bardul falnic,
Adinc vrajeste harfa ce clocote navalnic ;
Dar glasul tinar urca divin rasunator,
Batrinul parca cheama al duhurilor cor...
Ei cinta veacul de-aur, marirea cea strabuna
si dulcea primavara, si dragostea nebuna ;
Ei cinta tot ce-ncinta viata pe pamint,
Ei cinta tot ce-i mindru si-naltator si sfint
Curtenii cei mai trufasi stau cu plecate frunti,
induiosati asculta ostenii cei mai crunti ;
Craiasa, aiurita de dor si chin nespus,
Arunca de la sinu-i un trandafir, de sus.
- Mi-ati scos din minti poporul, acum femeia vreti ?
Racneste groaznic craiul tintind pe cintareti.
De sus azvirle spada-i ce fulgere rasfringe,
si-n loc de viers de aur, zbucneste-un val de singe.
Ca risipiti de vifor, toti se trezesc din vis,
Batrinu-si ia pe brate tovarasul ucis,
iI urca-n sa, asaza mantaua peste el,
il leaga drept si iese cu dinsul din castel...
Ci-n fata portii-nalte a stat batrinul bard :
De-un stilp de marmur harfa cea fara pret si-a spart,
Apoi in glas puternic se-ntoarce cu blestem,
incit si bolti si parcuri infiorate gem :
- Vai voua, ziduri mindre ! in veci sa nu mai sune
in incaperea voastra nici viers, nici glas de strune !
Nu, ci fricoase pasuri de sclav, suspin si plingeri,
Pin' veti cadea trasnite de-al razbunarii inger !
Vai voua, mindre parcuri stralucitoare-n roua !
Cadavru-acestui tinar vi-l pun in fata voua,
Sa vestejiti ca dinsul, secind orice izvoare :
Sa fiti un loc de spaima in zile viitoare !
Vai tie, crai salbatic ! A barzilor urgie !
Desarta lupta-ti crunta spre glorie sa fie !
si piara negru-ti nume in negura uitarii,
Cum cel din urma geamat se stinge-n haul zarii !
Striga batrinul; cerul ii auzi cuvintul.
Zidirile-s ruina prin sali vuieste vintul.
Din fosta slava numai un stilp mai sta dovada,
si-acela, rupt, in doua, la noapte va sa cada...
Zac parcurile moarte si-s prazile pustiei.
Iar craiul n-are nume in cartea vitejiei !
Nici un hrisov nu-l scrie, si nici in cintec nu-i ;
Pierdut, uitat ! Acesta-i blestemul bardului.
Blestemul bardului
Aceasta pagina a fost accesata de 1102 ori.