Autori > Stefan Iosif
Belsazar
de Heinrich Heine
E noapte-ntunecata si ceasul e tirziu;
in Babilon domneste tacere si pustiu.
Sus numai in palatul regesc e chef nespus:
Cohorta lui Belsazar benchetuieste sus.
in sala triumfala ferestrele lucesc,
Sta regele in frunte la praznicul regesc.
Sclipesc in juru-i sclavii si sorb din cupe vinul
inflacarat ca focul si rosu ca rubinul.
Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii:
Belsazar afla farmec petrecerii acestii.
Ci iata-l ca s-aprinde salbaticit la fata,
Caci vinul vechi sporeste pornirea-i indrazneata.
Pornirea-i mi-l orbeste si-i razvrateste firea:
El spune vorbe grele, cirtind dumnezeirea,
si bleastema naprasnic in prada oarbei furii:
Urlau in hohot sclavii cind el scrisnea injurii.
Semetul rege striga, semetul rege tipa, -
Un servitor alearga si iar se-ntoarce-n pripa,
Purtind pe cap o tava cu multe-odoare sfinte
Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte.
Nelegiuitul rege o cupa sfint-alege,
Un sclav ii umple cupa din mina sacrilege;
Belsazar o ridica si pina-n fund o soarbe;
si hohota-n desfriul miniei sale oarbe;
- Iehovah, nu mi-e teama de tronul tau nemernic:
in Babilon, Belsazar e rege-atotputernic !
De-abia rostise insa cuvintul plin de faima,
Cuprins a fost Belsazar de-o nenteleasa spaima.
ingrozitoul hohot a inghetat in sala,
si-n urma lui se face tacere mormintala.
si uite !... uite-acolo ! pe zidul alb deodata
Rasare ca o mina, o mina minunata,
si scrie, scrie, scrie, in groaznica tacere,
Cu litere de para pe zidul alb, - si piere...
Belsazar vede totul cu mintea aiurita,
Pe-obrajii lui cei palizi sta groaza-ntiparita.
A sclavilor cohorta a-ncremenit de frica:
Nici un cuvint nu scoate, nici ochii nu-i ridica...
Venira mai in urma, dar in zadar cercara
Sa talmaceasca rostul acelui scris de para.
Dar sclavii-n razvratire atunci au tabarit,
si peste noapte fuse Belsazar omorit.
Belsazar
Aceasta pagina a fost accesata de 809 ori.