Autori > Stefan Iosif
Dojana
Era un cer albastru-ntr-o vacanta,
Iar noi mergeam ca doi copii draguti...
Si ochii plini de tainica speranta,
Si-obrajii-ti albi spuneau: "Nu ne saruti?"
Mergeam printre gradini si toate-n floare,
Si ne tineam de mana amandoi -
Al firii templu-n zi de sarbatoare
Parea deschis anume pentru noi,
Si pentru noi canta, sus, ciocarlia,
Si orice fir de iarba ne vorbea,
Si ne sporea tot pasul bucuria
Iubirii noastre care ne orbea.
Atunci un geamat slab, o voce stinsa
Sa-ntoarcem iute capul ne facu...
"Mi-e foame!" si o mana intinsa,
Iar geamatul dojenilor tacu.
Aveai atata vis plin de speranta
In ochi, ca omul care-a suspinat
Si-a strans la piept sumanul numai zdreanta
Si cobori privirea, rusinat.
"Samanatorul", martie 1907
Dojana
Aceasta pagina a fost accesata de 757 ori.