Autori > Stefan Iosif
Clopotele din Nurnberg
La Nurnberg, in vechiul castel,
Stateam rezemat de-o fereastra,
Privind cum se-mbraca sub el
Orasul in negura-albastra.
si purpur plutea in fasii
Prin negura vanata-a serii,
Pe uliti stravechi si pustii
Robite de vraja tacerii.
si cum ramasesem visand,
Un clopot incepe sa sune
Asa de duios si de bland
De parca o ruga ar spune...
El suna, si alte-i raspund
Cantand ca argintul de clare,
si-odata s-aude, din fund,
si clopotul domului mare!
si valuri de-adanci armonii
Plutesc in fantastice zboruri,
Parand ca sunt sute si mii
De ingeri ce murmura-n coruri...
Dar eu, ca furat de un val,
Pierdut in concertul haotic,
Ma vad intr-o sala de bal,
O sala-n maretul stil gotic.
si alba ca albul din crin,
Ca umbra din umbra usoara,
De mine s-apropie lin
O falnica, blonda fecioara.
Eu stau si de-abia mai respir,
Cuprins de-o sfiala stangace,
Dar ochii ei mari de safir
imi spun ca doreste sa joace.
si-ajunge doar bratul sa-ntind,
Ea bratu-i pe umar mi-asaza,
si stam sa pornim dantuind...
Cand muzica brusc inceteaza;
Cu pasul greoi, un strajer
imi tulbura singuratatea,
Iar glasul lui aspru: "Mein Herr
imi striga - se-nchide cetatea!"
Clopotele din Nurnberg
Aceasta pagina a fost accesata de 732 ori.