• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

A fost odata - Partea 04

IV.


Porni voinicul - Domnul sa ni-l tie -
Pe-o potecuta ce-o vazu in cale,
Se duse multa lume-mparatie.
Urcand din greu si scoborand agale
Prin codrii vechi, pan' ce iesi-n campie,
Trecu o lunca, un parau si-o vale,
Mai merse-apoi o zi si jumatate
Si numai iata dete de-o cetate.

Se zapaci la inceput oleaca
Vazandu-se deodata-ntr-o gramada
De lume noua care vine-pleaca
De pretutindenea, din strada-n strada.
Mult se mira de felul cum se-mbraca,
Nici ca sint oameni nu-i venea sa creada,
Caci nu vazuse-orasul niciodata,
Si-lasurzise huietul de gloata.

Si cum umbla asa, intr-o parere,
Prin targul cela, vede-o fierarie
Cu arme vechi. "Aci-i de mine, vere!"
Isi zice el. Da buzna-n pravalie,
Se uita, cearca si pe urma cere
Un palos greu ce-abia putea sa-l tie
Ceilalti in maini, si-un buzdugan de-acelea
Bun pentru zmei cand ii mananca pielea.

Cat ai clipi, incinge sabia goala
Si, rasucind, pe deget buzduganul,
Voia sa plece, scurta socoteala!
"Plateste-ntai, doar n-ai slujit cu anul!"
"Cum sa platesc?..." "In bani, dupa-nvoiala"
"Ce-s aia bani?..." intreaba baietanul
Vezi bine, bietul, nu cunoaste randul
Acestei lumi, si-atat il taie gandul.

Au ras cu hohot calfele-mpreuna
Cu negustor cu tot. Si-i talmacira
Ce-nseamna bani, si plata, si arvuna.
Asculta Gheorghe-al meu si iar se mira
De cate sint pe lume ... Na-ti-o buna!
De unde bani? ... Atunci se invoira
Sa aiba sabia si buzduganul
Slujind ca ucenic pana la anul.

Si ce noroc! Daduse Gheorghe peste
Un mester bun, si cum era si harnic.
Taria lui ajunse de poveste.
Caci unii altii se trudeau amarnic,
El oboseala nu stia ce este.
Si nici o zi n-o prapadea zadarnic.
Iar calfele, cand au bagat de seama,
Au inceput de el sa se cam teama.

Nu-i vorba ca si bratele-i voinice
Faceau minuni. Ba ca o calfa veche
Lucra, si nime nu avea ce zice.
Barosul mare fara de pareche,
Ce-abia trei insi puteau ca sa-l ridice,
Era la dansul floare la ureche -
Asa-l purta cum porti o jucarie -
Si tot canta un viers de barbatie:

"Mult mi-e drag sa bat
Fieru-nfierbantat,
Si din el sa-mi fac
Arme dupa plac:
Palos vitejesc,
Buzdugan craiesc!

Doamne! eu nu-ti cer
Luna de pe cer.
Hei! un cal voinic,
Si-altceva nimic;
Sa calatoresc
Si sa vitejesc!"

Slujeste-asa un an cu barbatie
Si mai slujind-un an, cerand ca plata
Fier si carbuni, sa-si faca el cum stie
O sabie si-un buzdugan o data!
Stapanul se-nvoi cu bucurie.
Dar calfa  mare - sluga ingamfata -
Crezand ca vrea sa-i ia voinicul locul,
Isi puse-n gand sa-i pasca tot norocul.

Cand se-mplineste anul, deci, s-apuca
Si-i spune ca e fier, de-ajuns, dar, iaca,
Nu sint carbuni destui, ci sa se duca
Jos, la Padurea-Neagra, si sa-si faca:
Ei tot de-acolo cauta s-aduca...
Hei, nu stiti voi, in mintea lui cea seaca
Ce ganduri negre calfa veche toarce:
Chitea ca Gheorghe nu se mai intoarce.

Se iscodise p-acolea, pesemne,
O scorpie, si omora pe-orcine
Venea-n Padurea Neagra dupa lemne.
Dar Gheorghe nu stia de rau, de bine,
Nici n-astepta ca altii sa-l indemne;
Porneste, de cuvant, luand cu sine
Un palos, bun la orce intamplare,
Si doi burdufi de bivol in spinare.

Se duce-apoi pe drum in buna pace.
Ajuns la partea locului doboara,
Multime de copaci batrani si face
Un strasnic foc ... Cum sta pe langa para,
Deodata simte pare ca-l atrage
Si-l misca nu stiu ce din loc ... "Ei, drace!
Se-ntreaba el. Dar asta ce sa fie?"
Cand da sa vada ... Doamne, ce urgie!

Venea hapsina scorpie, c-o falca
In cer si-alta-n pamant, sa-i ceara seama
Voinicului: cu ce porunca-i calca
Tinutul ei, asa, fara de seama?
Sorbea vazduhul, sa-l inghita parca...
Dar pe viteazul meu tot Gheorghe-l cheama!
Apuca palosul in mana dreapta
Si, -nfipt pe loc, sta nemiscat si-asteapta.

Astfel veghind, cu ochiul treaz, sa vada
Ce s-a-ntamplat, parca-l crescuse locul.
S-arata scorpia, plesnind din coada,
Si intr-o clipa risipeste focul,
Apoi se-ntoarce lacoma la panda...
Voinicul isi incearc-atunci norocul,
Si cum invarte palosul o data,
Despica-n doua fiara blestemata.

Se zvarcoleste scorpia turbata,
Dar Gheorghe-asa de bine mi-o aduse,
Ca nu-i lasa nici vreme sa se zbata,
Ii si reteza capul si-o rapuse.
Se-ntoarce-apoi la treaba, cand, deodata,
O pasaruie care n-o vazuse
Salta pe ram, strigandu-l bland pe nume,
Asa duios ... parea din alta lume:

"Gheorghita, Fat-Frumos, spre multumire
Ca m-ai scapat de la pieire
Prin vitejia ta cea mare,
Asculta-mi sfatul: scalda-te, voinice,
In sangele acestei fiare,
Ca bine o sa-ti pice!

Si nici un rau pe urma nu se leaga
De trupul tau viata-ntreaga,
Nici o sageata, nici o boala,
Si vei fi teafar ca un leu;
Sa nu mai ai de nimenea sfiala,
Afara doar de unul Dumnezeu!"

Se scalda Gheorghe, cum il sfatuieste
Draguta pasare ciripitoare
Ce sta pe creanga. Pasarea-l zareste
Cand iese Fat-Frumos din scaldatoare
Si-i zice dulce: "Gheorghe, te fereste!
Ti s-a lipit o frunza pe spinare;
Ti-a mai ramas un loc supus la moarte,
Dar Dumnezeu de grija o sa-ti poarte!"

Voinicul, insa, nici nu mai intreaba
Ce-nseamna-aceste vorbe, ci se duse,
Nepasator, sa-si vad-acum de treaba.
Tranteste capul scorpiei rapuse
Intr-un burduf; si-n celalalt degraba
Indeasa toti carbunii ce-i facuse,
Apoi se-ntoarse iar la pravalie
Si cere fierul ce-l avea simbrie.

I-adusera de toate la porunca;
S-aseaza el sa-si faca arme noua:
Trei zile-ntregi a stat mereu la munca;
A treia zi le-ncearca pe-amandoua,
Dar, plin de ciuda, armele-si-arunca:
Caci palosul-ndoit se rupse-n doua.
Si buzduganul cum il azvarlise,
Cazuse jos, din vaduhuri, se turtise.

Ce-i de facut acuma? ... Ziua toata
Sta ganditor, cu capul pus pe mana...
Isi aminti c-a fost zarit odata,
Departe, in padurea cea batrana,
Un fier infipt adanc. Porni sa-l scoata.
Cand, ce sa vezi? Era aci o vana
Ce se-ntindea hat, pe sub munti. Acuma
Vazu voinicul ca se-ngroasa gluma!

Dar firea lui nu este foc de paie!
Apuca strans de-un capat si-l suceste,
Si trage! ... Naduseli ii curg paraie...
Pamantul geme, paraie, trosneste,
Lung, de se-nfioara muntii-n maruntaie.
Voinicul insa lupta voiniceste,
Si pan' ce smulge-o parte, nu se lasa...
O ia pe umar si se-ntoarce acasa...

Din nou incepe munca-i voiniceasca:
Nici nu mananca, nici nu bea, nici doarme;
Si izbuteste-acum sa-si faureasca
Un palos care sa nu se mai sfarme,
Si-un buzdugan sa nu se mai turteasca:
Apoi isi ia dragutele lui arme,
Se duce in padurea cea batrana
Si le boteaza-acolo, la fantana:

Ii zise "Fulger" sabioarei sale
Iar buzduganului, "Greu ca pamantul".
Venea acum pe drumul lui agale,
Cantand voios. Dar sa nu-mi uit cuvantul:
Cum se-ntorcea, ii ies trei insi in cale.
Erau Caldura, Gerul si cu Vantul.
"Nea Vantule, ma-nchin cu sanatate!"
"Noroc si cale buna, mai fartate!"

"Dar numai Vantul e-n imparatie?
Ai la stiinta tu - Caldura zice -
Ca pot sa las o arsita sa-ti vie
Lesin pe loc daca m-oi pune price?"
"Nu-mi pasa, numai Vantul sa-mi adie!"
"Hei, dar pe mine nu ma vezi, voinice?"
Ori las un ger sa zici: "Ajunge tata!"
"Nu-mi pasa, numai Vantul sa nu-mi bata!"

Si iac-asa, ajunse-acasa iara,
Dar ii gasi pe toti cazuti gramada.
Pesemne ca, in lipsa lui, catara
La capul scorpiei ... Au vrut sa-l vada,
Si toti murira. Le spusese doara
Sa nu se uite, ei n-au vrut sa-l creada...
Rau ii parea, dar ce putea sa faca?
Mai sta p-acolo, cat mai sta, si pleaca...







A fost odata - Partea 01
A fost odata - Partea 02
A fost odata - Partea 03
A fost odata - Partea 04
A fost odata - Partea 05
A fost odata - Partea 06


Aceasta pagina a fost accesata de 556 ori.