Autori > Stefan Iosif
A fost odata - Partea 03
III.
Acolo-n stuful inflorit, sub scutul
Luceferilor din tarie, zace
Nestiutor de toate nou-nascutul...
Domneste-n preajma lui o dulce pace,
O, inger drag, tu nu-ti cunosti trecutul,
Nici viitorul, singur ce t-ei face?
Tu dormi si-aici precum dormeai acasa
In leaganul cel verde de matasa...
Nici nu zaresti pe Maica preacurata...
De printre stanci, in linistea cea sfanta,
Prin panza de lumina strecurata,
Coboara-ncet si parca ingeri canta...
Ridica-ncet naframa cea curata,
Privind la tine, si binecuvanta...
Se stinge-apoi ca-n farmec aratarea
Si tot mai mult se limpezeste zarea.
Intai s-a desteptat un pup de floare,
"Tii, soro! Ia t uita ce mandrete
De copilas! Al cui sa fie oare?"
Asa se-ntreaba florile istete
Si se ghiontesc, si tot sclipesc la soare
In roua preafrumoasei diminete...
Cat ai clipi, tot stufu-i plin de soapte...
"L-o fi adus vreun inger peste noapte!"
Curand si-n codru, care mai de care,
Incep sa-si dreaga glasul cantaretii.
Din craca-n craca, veverita sare,
Usor din varfuri clatina maretii
Copaci; coboara cerbi la izvoare...
Trezit din somn de larma diminetii
In stuf, copilul prinde-atunci gurita.
Striga, ma rog, ca pruncul, dupa tita.
Si chiar pornise prin marea mare
Un pusnic dintr-o vagaun-adanca
(De cei ce coc un ou la lumanare
Si zile-ntregi postesc si nu mananca:
Batran era si-nvecinat de fiare,
Dar ele nu-i faceau nimic, ba inca
I se-nchinau, ori se duceau aiure
Cand se-ntalneau cu dansul prin padure...)
Asa, umbla ratacitor, p-aproape,
Pustiu, cu totul adancit intr-insul,
Pe la fantana cea cu limpezi ape...
Dar cand i-ajunse la ureche plansul
Copilului p-aci din maini sa scape
Toiagul ce-l purta in veci cu dansul!...
Pesemne, Domnul chiar ii indrumase
Spre stuf picioarele-i neputincioase!...
Se-ndrepta-ncet, apoi cu anevoie
Pe malul apei tot in sus apuca
Ce-i asta? ... sfinte mucenic Sisoe!
Intai zicea ca-i numai o naluca,
Nu-si crede ochilor, si fara voie,
Se-nchina ca ispita sa se duca,
Dar cand vazu ca-i chiar fiinta vie,
Atunci se zapaci de bucurie!
Il ia in brate, si copilul tace.
Atunci sihastrul il aduce-acasa,
Din scutece cu grija il desface
Si desfasoara fasa de matasa.
Dar nu apuca bine sa-l dezbrace,
Si vede scris ca-i fiu de-mparateasa,
Ca-i botezat - ca tot crestinu-n lume -
Si Gheorghe-i zice-ntocmai dupa nume.
Mult se mira atunci de cele scrise.
Voia din toata inima sa-l creasca,
Zicand ca cerul insusi i-l trimise...
Dar, vai, cu ce-ar putea e sa-l hraneasca?
Sarmanul pusnic nu stia, si mi se
Porni pe-un plans de sta sa se topeasca.
Mult se ruga-n genunchi! ... O, ce minune!
Ce bucurie-avea nu poci eu spune!
Caci el plangand, din lacrimile-aceste,
Ce-i picurau din ochi imbelsugate,
Crescu o vita vie fara veste
Sub strasina chiliei afumate...
Si cand ridica ochi-n sus, da peste
Ciorchini intregi de struguri, atarnate:
Copti unii, altii-n parg sau agurida,
La altii floarea da sa se deschida.
Pe loc alearga schimnicul, si-aduna
Din cei mai copti ... Vazand ca ii mananca,
Mai planse-o toana, dar de voie buna.
Apoi cazu-n evlavie adanca.
Iar in genunchi, si se porni sa spuna
Rugi peste rugi ... s-ar mai ruga el inca,
Dar apoi se-ntoarce spre copil sa-l vada,
Ca in genunchi pe urma iar sa cada...
Asa hrani baiatul ce-l aflase,
Cu strugurii ce-ntruna rasarira
Pe cand rostea la rugi evlavioase...
Si tot mai mult calugarul se mira,
Caci Gheorghe creste intr-un an ca-n sase,
Si nici trei ani in cap nu se-mplinira,
Cand incepu prin codri sa-mi alerge,
Tot mai voinic, mai drag, pe zi ce merge...
Acu pleca din zori la vanatoare
Si se-ntorcea tarziu, cand insereaza,
Batea carari pustii, sarea ponoare,
Trecea pe unde nimeni nu cuteaza,
Gonea din gluma cerbi si caprioare -
Pui de viteaz cu inima viteaza!
Si cand venea casa, pe-nserate,
Tira vreo namila de urs in spate...
Si-adesea tresarea okub de nurare
Cand, chiuind in linistea de-amiaza,
Stetea s-asculte cum in departare
Din stanca-n stanca chiotul dureaza
Pan' ce se pierde-apoi in fund de zare...
Atunci, departe, fiara sperioasa
Fugea mancand pamantul sa a-scunza:
Fosnea prelung potopul greu de frunza!...
Doar cand trecea, satul de pribegie,
Prin partea unde curge zgomotoasa
Fantana de sub stanca cea pustie,
Il napadea o jale nenteleasa;
Ofta atunci incet, fara sa stie
C-aici plansese biata-mparateasa
Cand l-a lasat acolo si se duse...
Aci sihastrul peste el daduse...
Acesta-l cheama intr-o zi la sine:
"Simt, fatul meu, ca mi-e sfarsita vata.
Trei zile inca vei mai fi cu mine;
Apoi, vazand ca-s rece tot ca gheata
Si nu-ti raspund, tu vei cunoaste bine
Ca-s mort pe veci ... Dar cata, dimineata,
Sa nu te sperii, caci un leu naprasnic
Veni-va din pustii cu urlet groaznic...
El, dragul tatii, e trimis anume
Sa-mi sape groapa; tu sa-mi faci mormantul;
Pe urma poti sa pleci si tu in lume,
Ca sa slujesti pe Dumnezeu preasfantul!
Esti mare si voinic, si porti un nume!
De sfant viteaz ... e larg si lat pamantul!
Deci grija n-ai; te-o ajuta norocul
Ca sa-ti gasesti pe lumea asta norocul!"
Batranul pusnic, deci, a treia sara
Inchise ochii si-adormi. Deodata,
In zori de zi, padurea se-nfioara
De-un racnet lung. Temutul leu s-arata,
Cu coama-n vant, ca un vartej de para.
Vazand pe pusnic mort, ii face-ndata
Cu ghearele o groapa, si-l astruca,
Apoi pieri in crang ca o naluca...
Sarmanul Gheorghe, plin de intristare,
A plans la groapa bunului parinte,
Trei zile si trei nopti, fara-ncetare.
Durerea lui era fara cuvinte
Vazandu-se strein pe lumea mare...
Pe urma foamea ii aduse-aminte
De vita vie ce-l hranea odata...
Vazu cu jale insa ca-i uscata...
Atunci orfanul singur intelese
Ca trunchiu-i mort si nu mai prinde roada.
Isi aminti de sfatul ce-i dedese
Calugarul ... La ce pustiu sa sada
P-aceste locuri triste ... Isi alese
Un bat de corn si se uita sa vada
In care parte nourii alearga?
Si intr-acolo se porni sa mearga...
A fost odata - Partea 01
A fost odata - Partea 02
A fost odata - Partea 03
A fost odata - Partea 04
A fost odata - Partea 05
A fost odata - Partea 06
Aceasta pagina a fost accesata de 548 ori.