• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Seara - Alphonse de Lamartine

Seara aduce lina tacere;
Pe pustii stance eu asezat
Iau dupa urma al noptii car
Ce-n aburosul senin paseste.

Venus se nalta pe orizon,
si la picioare-mi steaua-amoroasa
Cu-a sa lumina misterioasa
Argintuieste verdele ses.

Prin deasa frunza acestor arburi
Auz zefirul incet soptind
Langa morminte ast sunet simt
Parca ar trece zburand o umbra.

Dar totodata scapa din cer
Senina raza din steaua noptii,
si pe tacuta-mi frunte-ndreptata
Lin se revarsa peste-ai mei ochi.

Dulce lucire d-un glob de flacari!
Raza mult draga! ce ma voiesti?
Vii oare-n sanu-mi cel obosit
S-aduci lumina intr-al meu suflet?

Sfintita taina acestor lumi
Te cobori oare ca sa-mi descoperi,
Taina ascunsa l-aceasta sfera
in care ziua te-asteapta mult?

O-ntelepciune neinteleasa
Te indrepteaza la ticalosi?
Ce! vii tu noaptea a-i lumina
Ca dulcea raza unei nadejde?

Vremea ce vine ai ca sa spui
Inimii triste ce-n veci te cheama?
Raza mult sfanta, esti aurora
Acelei zile ce n-are-apus?

Inima-mi toata se-nflacareaza
L-a ta lucire, si ma stramut,
M-aflu cu-aceia ce nu mai sunt...
Dulce lumina, esti al lor suflet?

Tot asa poate ca se strecor
s-aceste umbre mult fericite;
Ma simt aproape ca sunt de ele,
D-ale lor chipuri infasurat!

Ah! voi de sunteti, umbre mult sfinte,
Aci-n tacere, va rog veniti;
Cum sunt de zgomot eu departat,
Fiti impreuna cu-a mele visuri.

Dragostea, pacea voi revarsati
in san, in pieptu-mi ce-abia rasufla,
Ca roua noptii care se lasa
si domoleste al zilei foc.

Veniti!... Dar aburi, o ceata groasa
Pe cer se nalta numaidecat
si peste dulcea-mi raza se-ntind,
Piere, si-ndata se-ntuneceaza.


(1830)




Seara - Alphonse de Lamartine


Aceasta pagina a fost accesata de 664 ori.