• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Dispozitiile si incercarile mele de poezie

Invatam greceste, cum se invata pe atunci, octoih si psaltire: nu intelegeam nimic. intr-o duminica am vazut la poarta bisericii Cretulescului lume multa adunata; am stat si eu sa vaz ce este. Un fecior sau vizitiu citea in gura mare Alexandria, si cati treceau pe drum se opreau si ascultau. Cand m-am oprit eu, citirea venise dimpreuna cu Alexandru pana la Ivantie imparat, unde zice: "Mira tebe brate" (slavona: pace tie frate) s. c. l. Nu ma putui dezlipi de acolo ascultand descrierea acelui loc plin de racoare, de verdeata si adapat de fantani cu apa vie. A trebuit sa taca acel om minunat pentru mine (vizitiul, zic) ca sa fug si eu d-acolo. Am venit acasa si am cerut foarte rebel, plangand, sa-mi dea doi lei sa cumpar o carte. Eram rau cand plangeam: sculam vecinii in picioare. A trebuit sa mi se dea banii, si alergai indata si-mi cumparai cartea pretuita si plina de minuni. Dar ce sa fac cu dansa? ca in mainile mele era muta. Vrui sa citesc; cateva slove se potriveau cu cele grecesti, dar ma impiedica o gramada de alte incurcaturi ce semanau, unele, turnuri, Д; altele, caracatite sau scorpii, Ж altele, testuri si ciuperci Ѫ, Ѧ. Tata nu era in Bucuresti sa-mi spuie, mama stia carte numai greceasca. in via gradinii lucrau cativa olteni; vreo doi dintr-insii erau cu calimarile la brau si stiau carte. Ma rugai de unul, care mi se paru mie mai procopsit si pe care il recomanda catre mine si numele lui (il chema Alisandru). El imi spuse, pe picior langa un dud favorit al meu, ce-l gaurisem de mai nainte si prin care petrecusem o funie cu mare mestesug ca sa invat sa sar pe funie ca comediantii ce vazusem ca jucau la dulap la Cismigiu. Acolo, langa acel dud, incepui a slovni romaneste: "imparatea la rasarit" s.c.l. intr-o jumatate de ceas nu mai aveam trebuinta de dascal, incepui a citi: si in patru zile ispravii Alexandria din scoarta pana-n scoarta. Se intelege insa ca in acele patru zile dascalul de greceste nu m-a vazut prin scoala lui. Plecam dimineata sa merg la scoala, dar ma intorceam pe alta ulita, intram prin gradina si, pe dupa case, pandind sa nu ma vaza nimeni, ma urcam in pod; ma bagam sub un cos si acolo citeam vitejiile lui Alexandru cel Mare, cum s-a batut cu racii, cu furnicile si cu Por imparatul s.c.l. Tot sub acel cos am invatat sa scriu si numerele arabice pana la 100, cum si sa scriu slovele romanesti ca de tipar. imi facusem niste foite pe care scriam si prescriam; dar vream ca cu dansele sa-mi ramaie si numele nemuritor. Asa, facui altele, carora le didei forma de carte, cu titlul ei dupa oranduiala. Ma luai dupa titlul Alexandriei si facui si la compozitia mea un titlu foarte iscusit si insemnator, dupa cum urmeaza:

ACEASTA CARTE
Facuta de mine
Nita sau Ion
Radulescu
in filele
Polcovnicului Ilie (Tata)
si cu blagoslovenia
Sfintiei-sale Frusina (Mama).

Astfel, in patru zile invatai a citi romaneste, scriam numere si ma facui si autor al vestitei compuneri: Aceasta carte. Ma gandeam eu ca daca fac la carti cand sunt de noua ani, dar cand m-oi face mare! Eram incredintat in mine c-o sa ma fac un mare carturar, dar nu ma credea nimeni.

Procopseala, insa, si autorlacul mi-a dat prin piele; ca o dracoaica de slujnica s-a suit a patra zi in pod sa daraceasca la in, fiind vremea cam ploioasa. Eu a trebuit sa ies odata din cos, dar ma primejduiam sa ma vaza si sa mi se dea pe fata indaratnicirea mea de a merge la dascal; imi luai inima in dinti, iesii din cabinetul meu de lectura (din cos) si facui sa tipe biata Ilinca, cat alergara toti din casa. Ma detera binisor din pod, ma pusera in carca lui mos Mainea si ma trimisera la scoala. Dascalul ma primi in batai si ma puse iar la psaltirea greceasca. Eu uram cartea greceasca, dar din ziua aceea o urai si mai mult, s-a trebuit s-o sufar pana cand dete Dumnezeu ciuma de la Caragea, din 1812. Toata lumea era trista atunci; numai eu eram vesel, c-am scapat de dascalul Alexe si de psalteria lui, pentru ca fugeam la mosie, afara.

Pana atunci nu intrasem in scoalele elenice, ca sa ma numeasca Eliade. Mai un an am fost slobod, si nu-mi petreceam vremea decat la o stana de oi, unde pastorii aveau felurimi de carti. Acesti oameni veneau sarbatoarea in sat si catau la zodii fetelor si flacailor, la un calendar ce era tiparit nu stiu unde, ca semana slova ruseasca. Li se duse vestea in sat, si fura chemati si la curtea boiereasca (cum am zice, la noi acasa). De aci ma cunoscui cu dansii si nu ma mai putu tinea in frica nici cainii de la stana, ce era sa ma rupa o data. intr-o vara citii cu ei impreuna Poarta pocaintei, Epistolia ce a cazut din cer, Viata sfantului Alexe, omul lui Dumnezeu, scrisa de mana, Viata parintelui Macarie, Avestita, fata Satanei, Pogorarea Maicei Domnului la iad, si alte vieti ale sfintilor.

Mai pe urma veni din Brasov acestor pastori si Istoria lui Arghir. Eu pana atunci, din cate citisem, stiam pe dinafara numai Epistolia ce cazuse din cer la Palestina; imi placea unde zice ca se jura Hristos pe bratul sau cel drept, si cand declamam pe dinafara, ardicam si eu bratul.

Cand vazui insa pe Arghir, eram in ceruri de bucurie: invatai mai intr-o saptamana cantarea intai. Ma incurca insa ca nu stia nimeni sa-mi spuie ce este muza; intr-un cuvant, eram de minune in casa cand ma auzeau fetele spuindu-le pe dinafara, in stihuri, Istoria frumosului Arghir si a preafrumoasei Elene. Cand ziceam: "Hip! hop! la a mea iubita", aveam si biciul in mana; plesneam cu dansul si saream in sus, dar mi-era necaz de ce n-are si biciul meu puterea aceea de farmec (sa ma faca sa zbor).

Pe toamna dete un guturai mare in toata casa si eu, deprins din versificatia lui Arghir, facui versuri guturaiului, care incepea astfel:

O, guturai, guturai!
Multumeste-te incai
Ca te odihnesti prin nasuri
si prin gaturi faci taifasuri...

in vremea ciumei invatasem multa carte, ca eu tineam citirea in biserica satului; alde tarcovnicul ajunsese nimic pe langa mine (o spuneau toti satenii).

intorcandu-ne la Bucuresti, dupa incetarea boalei, auzii ca se plangeau parintii ca trebuie sa fi uitat eu tot ce invatasem mai dinainte; si cu adevarat uitasem, caci pe Macarios anir citeam tot atat de incet ca si pe psalmul cel din urma, Miros imin... Bietul dascalul Alexe murise, si pe atunci se dusese vestea unui dascal, calugar la Sfantul Niculae, parintele Naum. Era cam departe pana la Sf. Niculae, dar hotarara parintii sa ma dea acolo.

incepui la bietul Naum: acesta stia elinica, dar era roman, si zise parintilor sa-mi ia cartea lui Papazoe ori Polizoe. Ma puse la Istoria sfanta prin intrebari si raspunsuri; din greceste imi talmacea romaneste. Din ziua aceea nu-mi mai fu urata cartea, in scurta vreme ma puse la Gramatica, la Hrisorora, la Esop, si ajunsei in doi ani si pana la tom. Chipul, mergeam bine, ca intelegeam ce invatam, pentru ca bietul Naum talmacea baietilor sai din elineste in greceste, si din greceste in romaneste.

Trecui de aci la scoala greceasca de la Magureanul; eram de vro 13 ani atunci, s-am invatat acolo pana a venit G. Lazar, in anul 1818.

La deschiderea scoalei romanesti am vrut sa fac versuri, care n-au placut conscolarilor mei; ei insa credeam ca de pizma nu le place. incepeam astfel:

Muzele la Olimp canta,
Saltand, cununi impletesc;
Dup-a lor, dar, pilda sfanta
Veniti sa ma veselesc...

Cand n-are cineva ce sa spuie, cand capul ii e sec si inima rece, atunci poate alerga la dusii de pe lume, sa vorbeasca de muze, de Olimp, de Apolon, de Cerber, de Pluton, sa gramadeasca vorbe d-alde astea cate voieste, ca potriveste si versul si seamana si a poet. Bietii conscolarii mei radeau de poeziile mele, dar eu, dupa cum zisei, credeam ca rad de pizma; si paguba era a mea, ca ma necajeam sa nu ma atinga nimeni de lira.

La moartea mamei am vrut sa fac o tragedie, pe care, luandu-ma dupe titlul grecesca Aaz Masugojroz, ce invatam atunci, o intitulai si eu: Ion tel zalnic; pentru ca eram peltic pe langa celelalte. Pelticia nu stiu de era fireasca sau castigata din limba greceasca. Cu intrarea in scoala romaneasca, slava Domnului ca m-am dres, pentru ca eram prea fricos de rasul dracilor de baieti. P-atunci sa ma fi pus cineva din cati zic ca sa scrie romanul cum pronunta, p-atunci, zic, sa ma fi pus sa fac o ortografie romaneasca, ca s-ar fi dus pomina de dansa, de le-ar fi ramas si dumnealor numele nemuritor, si mie; n-as fi ramas un om asa neinsemnat ca acum.

Faceam, cum zic, versuri pe moarte, zece d-o para, dar eu nu le-as fi dat nici pe zece parale unul, pentru ca le aveam dimpreuna cu mine la mare ipolipsis (dupa cum se vorbea p-atunci). Mi se parea ca pe mine m-a oranduit Dumnezeu sa luminez neamul, dar cand imi intra in mana Liricele lui Atanasie Hristopol, mi se taie tot cheful de a mai face versuri din capul meu. Le invatasem pe dinafara, si intr-o vara mi-aduc aminte ca le-am tradus toate.

Le-am dat dlui Carcalechi, ca sa le tipareasca la Buda, cand venise aci d-lui in anul 1820; dar pesemne c-au ramas netiparite, caci eu gandeam ca cum le vor vedea la tipografie, facute mai vartos de mine, si apoi si cu litere latinesti, numaidecat or sa le tipareasca, fara parale, — pentru ca eu nu dedesem nici o para dlui Carcalechi. Din mila lui Dumnezeu s-au pierdut acele traductii, si inceputul mai totdauna il tine cineva minte pe dinafara. Iata cum era poema dintai:

1.
intr-o zi primavaroasa,
Cantand prea de dimineata,
Se coboar-o dragostoasa
Muza, dulce cantareata,
Ce Erato o numesc.

"Iata,-mi zice,-ti porunceste
Marea Vineri, blanda zana
(Care unde-orice voieste,
De cer, de pamant stapana,
Poruncile-i se pazesc),

Sa fii d-acuma nainte
intru dulcea a ta viata
Cantaretu-i plin de minte,
Care canta cu dulceata
P-al sau fiu, dulcele-Amor.

si de ast-a ta cantare
Prin mine-ti fagaduieste,
si tu-n stare de mirare
Goala-n forma ei zaneste
S-o vezi c-al Idei pastor".

Astea toate-atunci zicandu-mi,
Ma ia-n brate blanda muza
si prea vesela razandu-mi
Ma saruta drept in buza;
Zboara, ma lasa; s-a dus!

Si indata cum s-atinse
Gura mea de sarutare,
Ca prin farmeca s-aprinse
Spre-a Amorului cantare,
incat arz in foc nespus.

Si d-atunci de voi vrodata
Sa incep orice cantare,
Cel dintai cuvant mi-arata
Ca ton glasul meu nu are
Ce Amor n-ar rasuna.

Acum far-a mea vointa
Gura singura urmeaza
Dup-a Vinerii silinta;
Nicidecum nu inceteaza
P-Amor, pe dans'a canta.

2.
Amor, prea infloritule,
Bland, dulce, mult iubitule,

Ce carmuiesti pe lume!
Pieptul, gura, mintile,
Puterile, vointele

Slave-ti nalta sume.
. . . . . . . . . . . . . .
(s. c. l., c-am uitat.)


(1837)





Dispozitiile si incercarile mele de poezie


Aceasta pagina a fost accesata de 665 ori.