• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Visul

 I.

O alta aurora in sufletu-mi luceste,
Raza necunoscuta d-a altor lumi ziori;
Ochii mi se deschide, si-n ochii mei zambeste
Ziua zilelor noastre, vecii netrecatori.
Veacurile, viata-mi ca nopti se strecurara,
si-ncovoiat pe groapa-mi o vaz ca s-a deschis
si-mi face loc printr-insa sa trec preste hotara —
E poarta veciniciei!... si ma destept din vis!
Fruntea-mi albita toata catre pamant se lasa,
Bratele-mi rezemate toiagul meu apasa;
Iar sufletu-mi se-ntoarce si cata inapoi...
O, zile! sau ce nume voua vi se cuvine?...
Dar ati trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.
Era mai dinainte sa va intreb pe voi.

II.

Ce noapte variata! ce groaznica vedere!
Stai! imi aduc aminte: in vis eu ma faceam
C-as fi fost prunc, imi pare, si fara griji, durere,
in casa parinteasca cu grija ma cresteam.
Trei frati ce avusesem parintii mei pierdura
si ramasesem singur cu-al lor fierbinte dor;
Trei fii crestea in mine tanara lor caldura
si le zambea in mine toata nadejdea lor.
La varsta mea, in chipu-mi c-o lunga suspinare
Ei se uita, si-n ele afla asemanare
Acelor umbre scumpe ce ne-ncetat vedea.
Eu nu stiam necazul, nu cunosteam mahnire,
Lipsa mi-era straina, s-orice nenorocire;
in bratul ingrijirii raul nu indraznea.

III.

Dar visu-si schimba fata, se prefacura toate
si parca de cand lumea parinti nu am avut;
Simtii cruzimea soartei in recea strainatate
si ma vazui in lume pustiu, necunoscut.
Ai mei ma parasira; p-a mea copilarie
Grijile dau navala, nevoia cunoscui;
Se vestezi pe fata-mi oricare bucurie
s-orice amar al vietii pana in fund baui.
in voile-ntamplarii, intru a mea sudoare
imi castigam o hrana abia-ndestulatoare,
impins de vantul soartei sub cer fara senin,
Fara nici o povata si far-adapostire
in voia-mi ne-ndrazneata si fara ingrijire.
Cat e de crud sa te-afli intre ai tai strain!

IV.

Dar un naluc urmeaza, si visu-si schimba fata.
Ma pomenii in drumu-mi tovaras ca aveam:
Pare ca ma-nsurasem, s-amara mea viata
Cu o fiinta draga partas o indulceam.
Cat o iubeam! si cata simteam eu fericire!
Eu o vedeam un inger chiar intr-adins venit,
Nedezlipit tovaras l-a mea nenorocire,
Ca sa aduca pacea in sufletu-mi mahnit.
Ce bunuri eu printr-insa, ce multumiri placute
si ce simtiri fierbinte, placeri necunoscute
in dragostele noastre din zi in zi vedeam!
Prin ea ma facui tata; simtirea-mi adormita
Se destepta l-ast nume; fiinta-mi inmultita
Se revie de focul prin care eu traiam.

V.

Visu-si mai tinea sirul, dar cu ceva schimbare.
si se facea ca traiu-mi ceva se mai lesni;
Vedeam in a mea casa bogata-ndestulare
si-n preajma mea multime de lume-a se hrani.
Multime de mijloace acum mi se-nlesnira,
Drumuri deosebite acum mi s-au deschis,
si bunatati, pacate, amestec se-nmultira,
si mangaieri, si chinuri ma zvarcolea in vis.
Pe campul norocirii objetele in sfada,
Spini, flori, verdeat-amestec se-nfatisa gramada,
Cuvant, vedere, cuget... in tot ma rataceam.
Plecam pe carari netezi si foarte-ntortoiate;
Stam sa-mi mai iau odihna, si ganduri mestecate
Ma indrepta-n picioare, m-oprea... si iar porneam.

VI.

Dar visu-si schimba fata, si iarasi langa mine
Vazui acea fiinta ce-atata o iubeam.
Dar ce fel de schimb magic la ochii mei imi vine!
P-acea fiinta scumpa eu n-o mai cunosteam.
Pare ca era rece l-adanca mea durere;
O, taina-ngrozitoare, abia imi raspundea!
Cautaturi fatale avea a ei vedere,
si cand vorbea, ca trasnet in sufletu-mi izbea.
Ca cugetul, ca umbra era nedezlipita,
Vrajmasa pe odihna-mi era neimblanzita;
Zicea ca ma iubeste, si-n dragoste-i turba.
Ura-i imi era pace si dragostea-i osanda,
Rece-ntr-a ei manie si foc cand era blanda;
Ce-amestec si intr-insa, si-n mine volbura!
Eu o iubeam, — o groaza ma tragea inapoi;
Ea era a mea viata! si ce viata-ngrozitoare!
Voiam... Dar pentru mine nu era voi,
Vream s-o urasc... mi-era o munca-omoratoare.
imi imputa vini ce nu le aveam;
Asteptam osanda la orice fapta mare;
Eram banuit chiar cand ma smeream,
s-apoi, impacata, era iertatoare.
Spaima in mine intrase,
Banuiala ma cuprinsese,
Sufletul mi se-nghetase,
Cugete randuri neintelese
Prin minte-mi repede vajia.
Un chin, un iad, o munca era a mea viata,
Demonul geloziei turbat ma sfasia;
Veninul din rarunchii-i in veci ma otravea,
Napastea indracita ranjea pe a lui fata.
in veci fara de moarte;
in veci se omora,
Se-ncolacea in toarte
si-n veci ma blestema.

VII.

Atunci eu langa mine vazui doua fiinte
Nevinovate, -ntocmai asa precum eram;
Lor le era ocara a mele suferinte,
si la acea napaste mai rau ma chinuiam.
in veci a lor necinste mie mi-era durere
si-n veci fara de voia-mi eu le eram fatal;
insa tovarasia mi-era o mangaiere
in muncile-mi schimbate in locul infernal.
Prietesug in mine curat se-nsanuieste,
si locul de osanda nu ma mai ingrozeste,
Un rai imi era insusi al inchisorii san.
Dragostea ce se naste in muncile robiri,
Prieten din necazuri, partas nenorocirii,
Sunt insasi curatia, si vecinice raman.
imi era drage aste fiinte,
imi era scumpa a lor vedere;
Mi-era un balsam l-a mea durere;
Cele din ceruri dulci cunostinte
Era mai slabe decat a mea.
Traiam in ele, s-a mea viata
Mi-era nadejde si fericire;
Dumnezeu insusi si omenire
Slaveam fanatic in a lor fata,
s-a mea-nchinare ma fericea.
Raiul credintei, acel ferice,
Binele-acela fara de nume,
Acea viata din ceea lume
Care nadejdea in fund ne zice,
Toate prin ele eu le visam.
Acea din ceruri sfanta caldura,
Dragostea insasi, blanda credinta
Pusese-n mine a for fiinta
si a lor faguri intr-a mea gura,
si al lor nume eu rasuflam.
Inima-mi toata in infocare
Vulcanul Etna insusi era,
Insula-n valuri statornic sta
in viforoasa, muginda mare,
Unde-acel nume era inscris.
A lor fiinte se prefacura
Una-ntr-un dulce, bland serafim,
Alta c-o sfanta, repede-arsura,
in paznic strasnic, bun heruvim.
Unul d-aproape era-mpacare
si mangaiere la ce lucram;
Alta de cuget sfanta mustrare
imi zicea vina si ma-ndreptam.
Geniuri doua mantuitoare
A mea visare le-nfatisa;
A mintii mele sfatuitoare,
Ele in viata ma indrepta.
Astfel gandirea-mi cea adancata
in visu-mi dulce mi le forma;
Dar o schimbare neasteptata
Goni nalucul ce ma-nsela.

VIII.

in sfantul meu nesatiu, delirul meu cel mare,
Pe dragile fiinte ardeam sa le privesc,
si s-aprindea in mine o nalta infocare
De ele sa m-apropii si dorul sa-mi vadesc.
Ele fugeau de mine si-n veci mi-erau de fata,
in veci eu dupa ele eram neobosit;
in goan-ostenitoare ele mi-erau povata,
Dar sa le-ajung vrodata in veci mi-a fost oprit.
Fantome de nadejde, fiinte-aeriene
si fara de amestec cu cele pamantene!
Cu mintea-mi cea hrapita semet ma-ntraripam.
Ele zambeau la ravna-mi si-mi imputa-ndrazneala,
Poruncitorul deget imi arata gresala.
Nebun d-a mea rusine, mai repede zburam.

IX.

Dar fara veste-odata un trasnet serpuieste
Rasar, si langa mine vaz mort unul din fii.
Eu ma destept de cuget! si cugetu-mi vorbeste:
“Opreste, indrazneste! la muma lor sa vii.”
O vaz iar langa mine, galbena, vestezita;
Ea nu era schimbata, ci eu m-am fost schimbat;
in inima-mi rebela o ura umilita
P-ascuns se furisase s-adanc s-a fost cuibat.
O vina-n veci aduce o vina si mai mare,
s-o patima pe alta si mai sfasietoare,
s-a lor navala este siroi pustiitor.
Iar omu-n intuneric pipaie, sovaieste;
Rapa e sub picioare, omul se pravaleste.
Astfel pacatul este viclean s-amagitor!

X.

Ma pomenii in casa-mi, si visu-si schimba fata,
in sanul casei mele eu ma vedeam strain:
Tot nu tinea de mine, si insasi a mea viata.
Rece, fierbinte-n toate, totul mi-era un chin.
Voiam sa-mi vin in sine-mi din lunga-mi ratacire;
Cerui sa-mi vaz copiii; dar nu erau mai mult.
Un dor fara de moarte izbi a mea simtire
si numele de tata eu inganat l-ascult.
Alte fiinte scumpe vazui pe langa mine,
Al lor zambet la rana-mi facea un mare bine,
s-ast schimb de mangaiere mai rau ma sfasia.
Parca simteam in mine o slaba bucurie,
Dar cugetu-mi pierduse tanara-i curatie,
Pacea cea veche-n sanu-mi mai mult nu locuia.

XI.

Voiam sa-mi sparg veninul, sa uit cele trecute;
Munca imi era draga, ca urias munceam;
Roduri scotea-nsutite puterile-mi pierdute:
Folosul l-aveau altii, eu lipsa dobandeam.
Petreccri intelepte, aflari ingenioase
Mintea-mi prea obosita gramada izvodea,
s-a tristului meu suflet icoane credincioase
Ispravi avea destule, dar sir nu mai tinea.
Lumea se invatase sa m-aiba pentru sine,
si orice obosire sau munca pentru mine
Mi-era o mare vina —si aspru m-osandea!
Mi-era pacat de moarte oricare slabiciune
si fapte-obicinuite oricare fapte bune;
Un rob straini si rude al lor ma socotea.

XII.

Dar visu-si schimba fata. Cu cruda a mea soarta
Pare ca ma-mpacasem s-odata iar vazui
Pe heruvimu-acela l-a fericirii poarta,
Schimbat in negru inger, si nu-l mai cunoscui.
Ce spaima de-ntuneric! ce iazma-ngrozitoare!
Viclean ascuns, fatarnic, impelitat Satan.
Un duh semet de vrajba, turbat de razbunare!
sarpe ii era limba, pe cinstea mea dusman!
in faptele-i spurcate era insusi pacatul,
Sub masca de virtute vedeai pe vinovatul;
in veci dup-ale sale si umbra-i banuia.
Ardea sa-l creaza lumea de cinste, curatie,
si lumea-l vedea-ntocmai ocara, viclenie;
si cand afla ca-l stie, atuncea se-ndracea.

XIII.

Parca era femeie... trasuri amestecate
Se galcevea pe fata-i de nevoias barbat:
Lunga, lunga, subtire si oase insirate,
O sprintena momaie forma grozavu-i stat.
Ochii ii erau negri s-un foc in ei de sange,
Sub ei un nas 1ung, groaznic umfla fatale nari;
Gura-i, un iad de larga, voia cochet a strange;
Scalambu era-n fata-i, in trupu-i, in miscari.
Galbena si uscata fata-i cea lunguiata,
Pana la urechi buza-i d-ocara-nveninata,
Un rumen de strigoaica in veci se-mprumuta.
Picioare de insecta ce foametea vesteste,
in veci nesatioasa cu cinstea se hraneste
De la strain si rude, far-a putea-o da.

XIV.

Visu-si mai tinea sirul, dar cu ceva schimbare;
s-ast inger de-ntuneric in veci ma ispitea,
Spion faptelor mele ardea de razbunare
si-n tribunalul lumii paras ma osandea!
O sfanta hotarare m-arma intru putere
Sa rabd asta ispita. Dar, Doamne! ce vazui?
Ast duh de razvratire era insusi muiere,
si nici o deosebire de drac nu cunoscui!
Sa aibi in veci de fata o singura idee!
Sa stii ca a ta taina e-n mana de femeie,
si ea sa te supuie in spate-a o purta!
Adevarat usure, n-aveam vreo povara;
Dar greu e s-aibi asupra-ti femeia cea usoara
si-n voile-i vrodata sa nu poti a intra!

XV.

Aduse intamplarea si visu-si schimba fata;
Taina-mi nu mai fu taina, povara scuturai;
Pare ca eram slobod, voii sa-mi schimb viata,
Dar nici o fericire mai mult nu mai aflai.
in oricare-a mea fapta eu n-aveam mangaiere,
in oricare prieten aflam ascuns vrajmas,
in orice om o spaima, in mine o durere,
O vecinica osanda chiar intr-al meu lacas.
Urasem omenirea in cati ii cunoscusem
si mi-era drag tot omul pe care nu-l vazusem,
si decat toti pe mine mai mult ma osandeam.
Ma invatasem vina ca sa mi-o dau tot mie;
Ast obicei cu lumea m-avea intru fratie
s-apururea cu mine facea de ma-nvrajbeam.

XVI.

Trecutul pentru mine stersese-orice parere
si orice suvenire adanc ma sfasia,
Iar viitorul groaznic imi prevestea durere;
Nadejdea ma urase, incat nici m-amagea.
Vream sa desfac cu lumea oricare legatura,
Sa fiu slobod in toate, sa fiu numai al meu,
Dar ma tinea intr-insa o singura faptura
Ce-mi rasfrangea in lume pe insusi Dumnezeu.
Taina aceasta vecinic la om nu va fi zisa:
in inima-mi zdrobita in flacari este scrisa,
Ce si a ei tarana in veci o va-ncalzi;
E scrisa intr-o limba aci necunoscuta
Pe inima-mi ce geme si care-n veci e muta,
si singur numai mie mi-e dat a o citi.

XVII.

Lumea imi era draga; privata mea viata,
Cand vesela, cand trista, intr-insa petreceam;
Dar perspectiva lumii isi pierde a ei fata
Privind-o de aproape precum eu o priveam.
Amestecu-ntre oameni te-neaca de-mbulzire
si daca de la dansii nu iei vinile lor,
Silit a-ntoarce raul l-a lor nedreptatire;
Dar paza personala te face banuitor.
si rea e banuiala! un vierme al vietii
Ce n-asculta cuvantul, nici linistea povetii!
Omul supus la dansa in veci e ticalos.
Gresita cugetare ce-aduce fericirea
N-o schimb pe adevarul ce-mi stinge nalucirea,
s-un ideal ferice mi-l surpa de tot jos.
Pe aripile vremii zbura s-a mea viata,
Cu varst-a mele patimi pasind se potolea;
Dar vitiul spre seara creste de dimineata,
si vitiurile mele cu varsta se marea.
Ce n-as fi dat sa-ntamipin stiinta barbatiei,
Sa-mi lumineze viata tovarasa deplin
Cu-ncrederea aceea a nevinovatiei
si al copilarie-mi blandul acel senin!
Ravna mi se stinsese, in toate eram rece,
Primejdie ori pace stiam ca-n randu-i trece.
A fi rau mi-era sila, si bun — din obicei.
intreaga fericire, cereasca-mparatie,
Au castigat-o pruncii s-a mintii saracie;
Acum, spre umbra mortii, acea faclie cei.

XIX.

Dar o lumina sfanta la ochii mei imi vine,
Ascunsuri se descoper la slabele-mi vederi;
in slava-i adevarul s-asaza langa mine;
Visul isi schimba fata, si nu mai vaz pareri.
in aste adevaruri vaz o vicleana spaima
Care din iad iesise atat a m-amagi,
Care c-o nepatrunsa si-ngrozitoare taina
Atata fara preget in veci ma ispiti.
in urma ca o groaza la fata se schimbase.
si toat-asemanarea in iazma isi luase
Trufasului acela bun paznic heruvim.
Ce groaznica ispita! ce-ndemnuri vinovate!
Dar recunosc in urma p-adevaratul frate
Frumosului meu, blandul si dulce serafim.

XX.

O alta aurora in sufletu-mi luceste,
Raza necunoscuta d-a altor lumi ziori;
Ochii mi se deschide, si-n ochii mei zambeste
Ziua zilelor noastre, vecii netrecatori.
Veacurile, viata-mi ca nopti se strecurara,
si-ncovoiat pe groapa-mi, o vaz ca s-a deschis
si-mi face loc printr-insa sa trec preste hotara.
E poarta veciniciei!... si ma destept din vis!
Fruntea-mi albita toata catre pamant se lasa,
Bratele-mi rezemate toiagul meu apasa,
Iar sufletu-mi se-ntoarce si cata inapoi...
O, zile! sau ce nume voua vi se cuvine?
Dar ati trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.
Era mai dinainte sa va intreb pe voi.





Visul


Aceasta pagina a fost accesata de 665 ori.