• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 02 - Mitica Ramatorian

În una din nopțile lui decembriu din anul 1858, vîntul muscălesc sufla cu tărie, ploaia curgea în mari cătățimi de apă amestecată cu zăpadă și grindină. Pavagiul Capitalei era plin de noroi amestecat cu gheață; era, în fine, tempo d’innamorati, precum zice Figaro în opera Bărbierul de Sevilia.

Orologiul de la Bărăție suna cu lene și melancolie miezul nopții. Liniștea solemnă a naturei nu era turburată de nimeni, afară de desele patrulii militare care străbăteau capitala în toate direcțiunile, căci guvernul dupe timpul acela, nemulțumindu-se pe întreruperea comunicației provenită din furia elementelor, declarase orașul București în stare de asediu, ca să asigureze viața unuia din membrii căimăcămiii de trei, pe care umbla să-l asasineze un factor cu o sfeclă găurită sau cu o sticlă de cerneală turcească umplută cu nisip, pe care voia să o facă a trece în ochii nobilului caimacam de o bombă fulminantă.

Adevărul poate să fie altfel, dar asta nu ne privește. Noi facem romanț, iar nu istorie.

Pe acest grozav timp, un june ca de douăzeci și doi de ani, cu părul lung și negru, acoperit cu o pălărie bombée, înfășurat într-o manta tăiată dupe moda carbonarilor și cu galoși de gumelastic în picioare, sta lipit de ușa galeriei ce duce la bucătăriile caselor lui Hötsch et Müller pieptănarul.

Daca cineva ar fi privit cu băgare de seamă pe acest june, ar fi descoperit în trăsurile feței sale pe omul contrariat de fortună sau pe amorezul certat cu amoreaza sa.

Dupe ce se mai plimbă puțin, ca să-și încălzească picioarele ce-i înghețase de frig, se apropie iarăși de ușe și bătu într-însa de trei ori cu o maniereă particolară, ce avea în sine un ce misterios și semnificativ. Puțin după aceea se auzi pe dinlăuntru un zgomot de pași; era cineva care venea către ușă.

Eroul nostru, reluîndu-și curajul ce cu puțin mai nainte îl pierduse, începu a striga cu o voce iarăși convențională:

- Rezi!... Rezi!...

- Ei, bine, aud, nu sunt surdă, răspunse vocea dinlăuntru, cu un acent de nepăsare sau răzbunare.

- Deschide-mi, Rezi dragă, c-am înghețat de frig.

- Ba aia e vorbă, domnișorule; du-te la coconițele dumitale de pe la marșande cu care-ți cheltuiești banii și lasă-mă-n pace.

- Deschide, Rezi! Deschide, Rezișoara mea, că mă lovește guturaiul de frig.

- Nu, nicidecum.

- Deschide, că-ți dau o față de rochie.

- Nu deschiz!...

- Să fiu al dracului, daca nu ți-oi cumpăra mîine o pereche de botine de la Ianoș pantofarul.

- Nu mă mai înșăli dumneata cu gogoși d-astea.

- Rezi, te jur pe ce ai mai scump în lume, deschide.

Văzînd însă că sălbatica sa amantă nu deschide, începu să declame cu un accent patetic și comic versurile acestea:

    Deschide-mi, copilă,
    Deschide-mi că mor;
    Aibi puțină milă
    De al meu amor.
    Ploaia de sus pică,
    Măntăluța-mi strică.

    Nu mi-e de manta,
    Pricepi dumneata!...
    Că mi-e de tartan,
    C-am slujit un an
    Ca să-l dobîndesc
    Și să mă fălesc,
    Ca un nobil mare
    Cu spirit și stare.

Versurile acestea, pronunțate cu o mare doză de duioșie, își făcură efectul lor, căci inima maghiarei noastre se muie, ușa se deschise și amanții noștri dispărură prin întunecoasele coridoare ce ducea la sanctuariul amorului lor.

Acum, cu voie sau fără voie, o să introducem pe lectorii noștri în templul amorului acestor două turturele, ca să auză espresiunile cele înfocate prin care slujnicarul cearcă să atragă asupră-i simpatia amantei sale.

Ne facem însă datoria a îndemna pe bunii noștri lectori a-și procura cîte o sticluță de eter, căci parfumul din camera celebrei noastre Calipso din Pasagiul Român poate să le iriteze nevrele.

Camera în care locuia amanta domnului Mitică Rîmătorian slujnicarul era o bucătărie nemțească cu mașină.

Mobilierul ei se compunea din mașina de bucate, ce ocupa o a treia parte din periferia camerei, două scaune albe de brad, un pat cu o saltea de lînă și o plapomă de cit, veche, ce acoperea pe jumătate două perne cu fulgi, neîmbrăcate. Pe unul din pereți erau atîrnate o mulțime de tigăi de diferite forme, frigări, răzători de hrean și forme de tinichea pentru gelatină; iar într-un colț era o oală colosală cu grăsime de rîmător și un vas de lemn plin cu răzături de morcovi, foi de varză și de țelină. Într-un cui, dupe ușe, erau atîrnate niște cizme ungurești și un pieptar de blană.

Dupe ce frumoasa Rezi deschise ușa slujnicarului nostru și străbătu împreună cu dînsul întunecoasele coridoare ce conduceau la camera ei, aprinse o lumînare de seu și o puse pe masă, iar dupe aceea șezură unul lîngă altul și începură a se săruta ca niște porumbei; apoi, dupe ce trecură acele convulsiuni nervoase, slujnicarul nostru o privi cu ochii plini de amor și începu a-și pleda pasiunea prin frazele următoare:

- Frumoasă Rezi!... Angel de candoare care te-ai coborît din regiunile imperiului (a voit să zică ale empireului) unde să făurează trăsnetile și fulgerile, ca să creezi fericirea unui nenorocit muritor ce te adoară precum adoară tînăra mumă pe primul ei născut, ca fanaticul principiele credinței sale, ca avarul comorile sale!... Iubită Rezi!... Tu, care, prin fizionomia ta mai albă decît hîrtia ministerială, ai știut să înfigi în nenorocita mea inimă toate frigările amorului, aibi pietate de un om care nu trăiește decît ca să contemple ochii tăi cei mai verzi decît granitul, buclele tale cele azurii, dinții tăi cei de roze și buzele tale cele mai lucitoare decît marmora. Iată-mă la genunchele tale!... Fii șeful de secție al inimei mele și mă voi crede foarte ferice ocupînd postul de pomojnic în amorul tău!... Voi trece cu cea mai mare esactitate în bilanțul datorielor mele de amant fidel toate evenimentele industriale și politice ale amorului nostru.

Juna bucătăreasa ascultă toate paralogiile lui Rîmătorian cu o surpriză neînțeleasă; biata fată nu mai auzise în toată viața ei o asemenea declarațiune de amor atît de năbădăioasă.

Slujnicarul, luînd extazul amantei sale drept efect al poeticei sale declarațiuni de amor, căzu la genunchile ei și, oftînd de mai multe ori, îi zise:

- Privește-mă, crudo!... Iată-mă zăcînd la picioarele tale, întocmai ca robul ce geme de lanțul robiei, pe patu-mi de moarte eu zac tînguios! ... să moară bătrînul de ani gîrbovit!... Să piară ciocoiul ce țar-a strivit! iar eu, dragă Rezi, să trăiesc pentru tine. Da! pentru tine și pentru sărmana mea țară, ca s-o rădic din căderea la care a ajuns din cauza ticăloșilor de moderați!... și deodată cu pronunțarea acestor vorbe, strînse mîna bietei femei cu atîta violență, încît tresări de durere. Apoi, privind pe amant cu un aer agitat, îi zise:

- Da bine, măi omule, ce ai astăzi? Ori ești lunatec? Ce sînt întortocheturile și învîrtelile astea? În loc să vorbim de ale noastre, ca oamenii, tu te apuci de vorbești cu dușii dupe lume.

Gentilomul nostru, înțelegînd că inima amantei sale nu este primitoare de împresiuni poetice, schimbă rolul și deveni vesel și spiritos ca un bărbier.

Metamorfoza aceasta plăcu prea mult bucătăresii.

- Așa te voi - îi zise ea, lovindu-l pe umăr cu mîna sa cea frumoasă, dar nespălată - fii sprinten ca un Kossuthhusar, basama teremtete... ia spune-mi, cînd o să-mi cumperi fața de rochie?

- Peste cîteva zile, iubita mea, poate și mai curînd, daca mi-o da casierul leafa pe fevruarie.

- Nu mă mai înșeli dumneata cu minciuni de acestea.

- Rezi, îți jur că în săptămîna aceasta vei avea rochea ce ți-am promis.

- Dar daca nu mi-o vei cumpără?

- Să-mi face ce vei voi.

- Adu-ți aminte că mi-ai făgăduit de mai multe ori și...





Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 01 - Slujnicaria
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 02 - Mitica Ramatorian
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 03 - Cafeneaua din pasagiu
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 04 - Rezi
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 05 - Tradarea
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 06 - Tortura cu nuiele si caramizi
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 07 - Lupul isi schimba parul, iar nu obiceiul
Nenorocirile unui slujnicar - Post-scriptum


Aceasta pagina a fost accesata de 914 ori.