Autori > Elena Farago
Daca-mi aplec smerit genunchii
Daca-mi aplec smerit genunchii,
si mainile mi le-mpreun
Nu ma gandesc sa fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...
si nu te rog sa-i dai nici haruri,
Nici minte cine stie cat...
Mi-ar fi destul sa-l vad ca-mi creste
Nici prea frumos, nici prea urat;
si nu l-as vrea nici prea cuminte,
si nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici sa rada de ce-i spun.
si mai ales, as vrea sa simta
in orice pas din trai, mereu,
Ca cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...
Daca-mi aplec smerit genunchii
Aceasta pagina a fost accesata de 841 ori.