• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor

"Vous penetrerez dans les familles;
nous peindrons des interieurs domestiques,
nous ferons du drame bourgeois,
des grandes et des petites breteches".
Montselet


"Veti patrunde in caminele familiilor;
vom descrie interioare domestice,
vom face drama burgheza,
ziduri de aparare mari si mici."
Montselet


Spre prim?var?, plec?rile acestea fur? din ce în ce mai dese, ?ederile mai lungi.

Îndat? ce se întorcea, Pa?adia ne poftea la prânz. Presupunând c? era cu putin?? s? aib? de vorbit cu Pantazi, cu care pe zi ce trecea se lega mai strâns, ?i lucr?ri ce-i priveau numai pe dân?ii, luasem obiceiul ca, dup? cafea, numaidecât, s?-i las un ceas-dou? singuri, cum f?cea Pirgu.

Plecam o dat? cu acesta, nu îns? f?r? a avea grija s? m? informez înainte de a ajunge la poart?, încotro voia s-o apuce, pentru ca s-o iau în partea dimpotriv?. M? întreb? odat? unde m? duceam. Îi spusei c? la Academie.

– Nu ?tiam, zise, c? s-a redeschis ?i m? mir cum de n-am aflat ?i eu. Au s? se arz? iar, s? vezi. Biliardul a c?zut de la mod?; un "trei-ben?i", un "pul-secret" nu mai joac? decât alunarii ?i e p?cat: erau jocuri dr?gu?e.

Se ag??? s? vie ?i el. Îl l?murii c? nu de Academia de biliard era vorba, ci de Academia Român?. Se interes? ce c?utam acolo ?i fu sincer dezam?git când m? auzi c? mergeam s? citesc. M? dojeni.

– Nu te mai la?i, nene, odat? de prostii? Pân? când? Ce-?i faci capul ciulama cu atâta citanie, vrei s? ajungi în doaga lui Pa?adia? Ori crezi c? dac? ai s? ?tii ca el cine l-a mo?it pe Mahomet sau cum îl chema pe ?l care a scos întâi crucea la Boboteaza e mare scofal?? Nimic; cu astea te usuci. Adev?rata ?tiin?? e alta: ?tiin?a vie?ii de care habar n-ai, aia nu se înva?? din c?r?i.

Se vorbea ast?zi, înainte s? vii, c? te-ai apucat s? scrii un roman de moravuri bucure?tene ?i m-am ?inut s? nu pufnesc de râs. Ba nu z?u; dumneata ?i moravuri bucure?tene! Chineze?ti poate, pentru c? în chestia asta e?ti chinez; cum ai s? cuno?ti moravurile, când nu cuno?ti pe nimeni; mergi undeva, vezi pe cineva? Afar? numai dac? ai de gând s? ne descrii pe noi, pe Pa?a, pe mine, pe Panta; cu altcineva nu ?tiu s? ai a face; ...a! da, Poponel, amicul. Ei, dac? ai merge în case, în familii, s-ar schimba treaba, ai vedea câte subiecte ai g?si, ce tipuri! ?tiu eu un loc.

Îi luai înainte:

– La Arnoteni, adev?ra?ii Arnoteni.

Înl?tur? cu un gest orice îndoial?. ?i, confiden?ial:


Slujindu-i, pentru a nu mai ?tiam câta oar?, f?g?duiala cu care m? sc?pam de plicticoasa st?ruin?? ce de ?ase luni punea ca s? m? atrag? în acea cas? deochiat?, pentru nimic n-a? fi crezut c? foarte curând, cu prilejul unei alte mese la Pa?adia, el avea s?-?i ajung? mul?umit? tocmai mie scopul. R?u îns? dac? mi-a p?rut în urm? de ceva, a fost numai pentru c? nu l-am ajutat s? ?i-l aduc? la îndeplinire mai devreme.

Cam s?tul de la un timp de savantlâcuri, sim?eam nevoia s? petrec, s? râd. ?i a?a cum m-a f?cut atunci, de la amiazi pân? seara târziu, Goric?, l-a r?scump?rat fa?? de mine de toate p?catele. Parc? înnebunise; de mai multe ori Pa?adia voi s?-l dea afar?. Nu mi se mai întâmplase s? v?d la el o asemenea n?b?d?ioas? veselie, deschis? ?i buf? în draci, veselie str?in? de firea lui ?i totu?i nesilit?, al c?rei rost ne l?s? s?-l întrevedem abia spre sfâr?it, în treac?t: murise tat?-s?u.

Condolean?ele ce Pantazi ?i cu mine ne gr?bir?m a-i prezinta, le retez? scurt, rugându-ne s? fim serio?i.

– A? în?elege, conced?, s? m? comp?timi?i c? nu m-a sc?pat Dumnezeu de pacoste mai devreme.

Ei, s? fi cr?pat Sumbasacu Pirgu cu zece-doisprezece ani înainte, s?-i fi l?sat de atunci cele dou?zeci de mii de lei ce se cuveneau fiec?ruia din cei opt copii r?ma?i din ?aptesprezece câ?i fuseser?, credeam noi c? ar fi ajuns Gore ceea ce era: nem?oaic? la hodorogi? Ce om ar fi fost! Avocatul cel mai str?lucit, gloria baroului român. El l-ar fi ap?rat pe Pa?adia învinuit de atentat la pudoare ?i l-ar fi sc?pat dovedind c? e neputincios. Avocat ?i profesor la Universitate. S-ar fi îndeletnicit, în ore pierdute, ?i cu literatura, ar fi biciuit moravurile, ar fi comis piese - piese proaste bineîn?eles, istorice - ?i îns?ila lungi dialoguri între personagii din veacuri deosebite, juca rolurile de for??, se b?l?b?nea, sfor?ia, mugea. ?i s-ar fi m?rginit numai la atâta? - nu! Purt?tor de cuvânt al revendic?rilor democratice cele mai sfinte, ar fi cerut în Sfatul ??rii împ?r?irea mo?iilor la ??rani ?i votul ob?tesc. ?i, pe loc, un discurs, nu mai g?unos nici mai sec decât cele ce se îmb?lo?au puturoase sub cupola din dealul Mitropoliei, fu gata. Distins, cum era, ar fi intrat ?i în diploma?ie; ce, parc? pentru asta musai ar fi trebuit s? aib? ?i el curiozit??i ca Poponel ?i, la urma urmei, de ce nu: nu-l avea pe Pa?adia la îndemân?? Dar visul s?u dulce fusese via?a la ?ar?, patriarhal?; s-ar fi pus pe plug?rie s?n?toas?, ?i-ar fi lucrat podgoria...

– De minune, îi zisei, dar acum, c? te-ai v?zut mo?tenitor fericit, de ce ai de gând s? te apuci?

– Am s? m? fac nene, r?spunse, în Crucea-de-piatr?, s? am ?i eu ???aca mea ?i cadânele mele ?i pitpalacul meu, ?i am s? m? aleg epitrop la biseric?; mai încolo, la b?trâne?e, am s? m? c?lug?resc chiar, pe onoarea mea! ?i se vedea, cuvios întru Domnul monah Gherasim, Ghideon sau Gherontie, protopsalt la schitul lui Darvari din Icoan?, pomenindu-se c? zice când îi vine rândul la citire: "contra" sau "passe-parole" ?i ca s? ne dea o dovad? de chemarea sa pentru via?a schimniceasc?, b?lm?ji pe nas, pope?te, aproape trei sferturi de ceas un de??n?at amestec de cânt?ri biserice?ti ?i de cântece de lume: "Prim?var? dulce" cu "Din cire? pân?-n cire?", "Hristos a înviat" cu "Ma parole d'honneur mon cher", "Pre Domnul s?-l l?ud?m" cu "I haram bam ba". Pantazi râdea cu lacrimi, Pa?adia se resemnase. Dar deodat? Gore amu?i, holb? sperio?i ochii ?i, ridicând mâna dreapt? cu ar?t?torul în sus la ureche, r?mase ca împietrit. Pantazi îi ceru s? spuie ce era.

– Cum, nu auzi?i? zise... "trâmbi?a r?sun?, tricolorul s-a-n?l?at". ?i, cu dezn?dejde, urlând: "Da?i-mi, da?i-mi arma mie, vreau s? mor în bat?lie, nu ca sclavul în sclavie, da?i-mi, da?i-mi calul meu!", î?i înc?lec? scaunul ?i dete s? se avânte, dar se împiedic? de covor ?i c?zu peste o r?citoare, f?r? a-?i face îns? vreun r?u, c?ci se scul? numaidecât, sprinten, ?i, u?or de parc? nu atingea podelele, ne ar?t? cum avea s? joace peste Carpa?i, între Tisa ?i Nistru, hora cea mare, hora unirii tutulor românilor, ?i chiuia ?i se fleor??ia: "ti cu floli la p?l?lie, ti cu floli la p?l?lie, uite-a?a, uite-a?a, h?i, h?i, h?i, h?i!" Pieri apoi, ca peste pu?in s? se întoarc?, cu n?dragii în vine ?i cu c?ma?a afar?, ab?tut, mult trist: se gândise c? nici în ziua aceea - din ale vie?ii sale cea mai ferice, când la zarea unui Viitor foarte apropiat dar, vai! nu ?i al lui Pa?adia, toate îi surâdeau a?a trandafirii - nici atunci m?car, noi n-aveam s?-i facem cheful s? mergem cu dânsul la Arnoteni, adev?ra?ii Arnoteni. ?i de ce? - parc? nu ?tiam c? nic?ieri ca acolo nu se petrecea mai dr?gu?: un joc u?or, un maus, un drum-de-fier, un pocher, unde g?seai întotdeauna? - la Arnoteni; o b?utur? u?oar?, un spri?, un coniac, o marghiloman?, unde? - la Arnoteni; o blând? copil?, dup? pofta inimii, u?oar?, ei, unde? - tot la Arnoteni ?i numai la Arnoteni, singurii adev?ra?i, binecuvântat neam boieresc, împodobit de toate virtu?ile cre?tine. La drept vorbind, Maioric? era un maimu?oi, dar cocoana Elvira, ce matroan?! ?i fetele, ni?te coto?mane, ni?te arm?s?roaice. A! dac? nu voiam, era numai ca s? lovim în el, s?-l jignim, ?i nu era frumos din partea noastr?, nu se c?dea s? ne purt?m a?a cu un frate. Se obidi. ?i, sume?ându-?i c?ma?a ca s?-?i acopere fa?a, plânse cu amar.

Chiar sincer s? fi fost, ?i oarecât era, n-ar fi meritat comp?timire. Dac? nu-?i atingea ieftina ?int?, vina era numai a lui: cum ?tia c? noaptea, când eram cu Pa?adia, îl urmam tustrei oriunde, orbe?te, ce i-ar fi fost mai lesne decât s? ne duc? acolo f?r? s? ne mai întrebe de vrem ori ba ?i f?r? s? ne spuie dinainte? Poate îi dase prin cap, era de la mintea omului, dar se temuse. Noi la Arnoteni ajunsesem, în urma neclintitei noastre împotriviri de a c?lca în acel loca? de joc ?i de întâlnire; s?-i par? ceva atât de grav, de cu neputin??, încât se crezu juc?ria unei am?giri când v?zu c?-mi fu destul s? arunc atunci o vorb? la întâmplare: "ce ar fi s? ne abatem ast? sear? pe la adev?ra?ii Arnoteni?" pentru ca Pantazi s? zic?: "de ce nu?", iar Pa?adia c? acolo sau aiurea îi era tot una. De mirare c? de bucurie Goric? nu înnebuni de-a binelea; îl apucar? curate n?vârlii, scâncea, se t?v?lea pe jos, se da tumba ?i trebui s?-l amenin??m c? nu mai mergem, ca s? renun?e la hot?rârea de a face drumul c?lare pe unul din caii de la cupeu.

C? nu ?tiu cum îi zicea str?zii unde st?teau Arnotenii nu trebuie s? par? ciudat: timp de o lun? cât am fost de la ei nelipsit, nu mi s-a întâmplat nici s? intru nici s? ies decât prin fundul f?r? uluci al cur?ii care r?spundea pe cheul drept al Dâmbovi?ei, ceva mai sus de Mihai-vod?. Era mai aproape ?i nu m? vedea nimeni.

P?strez de întâia mea vizit? o amintire nepl?cut?. Am tr?it atunci un ceas de r?fuial? cu mine însumi în care singur mi-am deplâns încanaliarea. Doamne, cu ce lume m-am adunat în acea sear?, strângerea a ce mâini a trebuit s? îndur! Amar?, mustrarea de odinioar? a lui Pa?adia îmi r?suna, neiert?toare, în urechi. Sear? trist?, chiar dac? n-ar fi fost decât plictiseala; lui Pirgu îi pierise tot hazul, f?cea acum pe "directorul", înjgheba mesele de joc, tr?gea locurile. Pe Pa?adia îl b?g? într-un pocher, pe Pantazi într-un drum-de-fier, amândoi cu câte o femeie la dreapta ?i la stânga. În t?cerea ce se f?cu înainte de prima lovitur?, din od?ile neluminate ce d?deau în larga înc?pere din mijloc se auzir? ?oapte, râsete înfundate, un suspin.

Socotii momentul potrivit s-o ?terg engleze?te; tot n-aveau s? m? mai prind? a doua oar?. M? credeam sc?pat când, în u??, m? pomenii fa?? în fa?? cu "sufletul maichii", cocoana Masinca Drângeanu.

– Fugi ca s? nu m? conduci pe mine acas?, îmi zise întinzându-mi mânu?i?a înm?nu?at? cu palma în sus ca s? i-o pot s?ruta în ochiul r?mas gol deasupra încheieturii. Nu m? mai iube?ti...

– V? dau voie, coni?a mea, o întrerupsei, s? m? crede?i capabil de toate nelegiuirile, de asta îns? nu! ?i nu era din parte-mi o m?gulire de?art?; s-ar fi putut oare s? nu te înnebune?ti dup? ea? - ?i nu de frumoas? ce r?m?sese în pofida vârstei pe care o în?ela dup? cum î?i în?elase cei doi b?rba?i cu cununie ?i nu mai ?tia câ?i f?r?, dar pentru c? avea un "vino-încoace" c?ruia nu era chip s? te împotrive?ti ?i dichisurile toate, ?i tabieturile, ?i ochiadele. M? r?zgândii fire?te de plecare ?i fui martor la o primire neobi?nuit de c?lduroas? chiar pentru ?ara româneasc?. St?pâna casei ?i fetele amândou? se n?pustir? pe noua sosit? întrecându-se care mai de care s-o îmbr??i?eze ?i s-o pupe. O întrebau totdeodat?, nu pe rând ?i f?r? a-i da r?gaz s? r?spunz?, cum petrecuse la Nizza de unde se întorsese de curând, o pip?iau, o puricau, se ?ineau de dânsa s? ia ceva. Cam de sil?, "sufletul maichii" se hot?rî pentru o cafea ?i c?zu la învoial? pentru un "Cointreau". Refuz? îns? s? intre a patra la un maus ?i se a?ez? cu mine la o m?su?? în fa?a unei oglinzi în care se putea vedea tot ce se petrecea în salonul vecin unde se juca.

?inu s? ?tie de ce m? gr?bisem s? plec - vreun "rendez-vous"? Nu-i t?inuii adev?rul. Recunoscu c? aveam în parte dreptate: parc? ea se sim?ea bine al?turi de Frosa Bojogescu sau de Gore Pirgu; dar ce voiam? - a?a e peste tot unde se joac? ?i se tr?ie?te de pe urma jocului. Mai trebuia s? ?iu îns? socoteal? de asta când aveam în schimb fericirea de a-i cunoa?te pe Arnoteni?

Nu vorbea bineîn?eles de Maioric?: Maioric? era a?a dobitoc! Totu?i avea ?i el ceva: o t?rie pe care, oricum, nu se putea s? n-o admiri. S?rac-lipit, dator-vândut, respins de neamuri cari de mult nu mai voiau s? ?tie de el, ocolit de lumea cumsecade, hulit ?i ar?tat cu degetul, el r?mânea netulburat, î?i p?stra înfumurarea, ifosele, ?âfna. Nep?s?tor de tot ce nu-l atingea chiar pe dânsul, în fiin?a lui, de so?ie ?i de fete nu se sinchisea câtu?i de pu?in; le-ar fi v?zut pierind sub ochii lui, f?r? s? clinteasc?, ar fi purtat bucuros m?nu?i croite din pielea lor. Ca vrednice odrasle, fetele n-ar fi pregetat nici ele s?-?i fac? gentuli?e dintr-a lui, trainic toval arg?sit gata. În schimb nevast?-sa se pr?p?dea înc? dup? el, îl iubea cu dor de jertf?, îl slug?rea ca o roab?, dându-i îngrijiri peste îngrijiri - o! unele scârboase - îl oblojea, îl sclivisea, de?i ?tia bine c? "maiorelul" ei, cum îi zicea, mergea la alte femei, femei nu tocmai din lumea mare, de la cari se întorcea f?r? le?caie ?i uneori mototolit, zgâriat ?i cu vân?t?i. A?a i se întâmplase pesemne chiar în ziua aceea: nu juca, f?cea zâmbre ?i-?i tot frichinea un ochi deasupra c?ruia se întrevedea un cucui zdrav?n. Îl priveam în oglinda aplecat?, stârpitur? b??oas?, dând târcoale meselor de joc cu umbletul s?u ??c?nit, s?ltându-se din c?lcâie ?i în?l?ându-?i deasupra umerilor chibi?ilor sc?fârlia scofâlcit? ?i smochinit? de ?igan b?trân, îl priveam, c?utându-i zadarnic vreo urm? de asem?nare cu ofi?era?ul încârlion?at dintr-o fotografie îng?lbenit? de pe m?su??, frumu?el ?i firav a?a cum era pe vremea când îl trecuse pe r?boj cu însemnarea "piccolo ma simpatico" frizerul Coriolan. Hot?rât, nesim?irea îi pria tot atât de pu?in lui cât o seca pe durdulia sa jum?tate amorul. Înc? tân?r? la fa??, învoalt? ?i spelb?, ea î?i plimba voioas? printre mosafiri mald?rul de carne fle?c?it?, leg?nându-?i sânii c?zu?i ?i coapsele dolofane, glumea, râdea, avea pentru fiecare o vorb? ?i un zâmbet. Mi se p?ruse totu?i c? se întrez?rea la dânsa o mâhnire ascuns? pe care m? gr?bii s? o pun pe socoteala necredin?ei so?ului ?i a desfrâului fetelor. Masinca nu m? l?s? s? m? în?el: Elvira nu fusese str?in? de c?derea fiicelor sale; cât despre partea infidelit??ii, cu toat? dragostea, nu se l?sa nici ea mai pe jos, era întotdeauna "en carte" cu Maioric?, îi da chiar puncte înainte. Dac? era nemul?umit?, pricina trebuia c?utat? aiurea. La Arnoteni, în cas?, se întâmpla s? fie zile f?r? pâine, f?r? ceart? îns? nu, ?i, s? se fi m?rginit numai la atâta, nu ar fi fost nimic, dar fetele se înc?ierau ?i se p?ruiau în lege, aruncau una într-alta cu ce le venea la îndemân?, se zgâriau, se mu?cau, î?i rupeau ce aveau pe ele ?i apoi t?b?rau pe mama lor amândou?, o snopeau în b?t?i. La ?ipetele ei s?reau vecinii sau trec?torii s-o scape. Dar Maioric??... Maioric?, "pârciul" - a?a-l porecliser? ele - nu se b?ga, sta departe, numai dac? vedea c? se îngroa?e gluma da fuga afar? ?i cu glasul lui fonf?it chema "mpoli?ia". Era p??it s?racul: odat?, de 10 mai, când se îmbr?case ?i el milit?re?te s? mearg? la parad?, s-a pomenit decorat de sus pân? jos cu ni?te chiftele marinate. Timp de un an cât Arnotenii st?tuser? la dânsa cu chirie - cu chirie vorba venea - Masinca nu avusese nevoie s? mai mearg? la teatru ?i adesea nu ?tiuse ce trebuise, s? râz? ori s? plâng??! A! fetele erau ceva nemaipomenit, ceva de spaim?.

Cea mare mai ales, Mima. Una care se gr?bise s? fac? s? se vorbeasc? de dânsa. Avea numai cincisprezece ani când, la Gala?i, unde tat?-s?u era în garnizoana, sucise în acela?i timp capul a doi tineri, ni?te gugu?tiuci amândoi. Tot punându-le iubirea la încercare, unuia, copil de oameni avu?i ?i singur la p?rin?i, i-a cerut s? fure de la mama lui ni?te giuvaiericale, pe cel?lalt, casier la un toptangiu, l-a împins la cheltuieli peste puterile lui ?i, ghiceam, dobitocul b?gase mâna în tejghea. Lucrurile n-au întârziat s? se dea pe fa?? ?i b?iatul de familie, de ru?ine, ?i-a zburat creierii, iar b?iatul de pr?v?lie a înfundat un an pu?c?ria. Aceast? istorie avusese urm?ri triste numai pentru al?ii, astfel bietul Maioric? î?i v?zuse în sfâr?it retezat slabul fir ce-l mai ?inea în o?tire; vinovata r?mânea mândr? de isprava ei ?i cu tot dreptul de a fi mul?umit?, deoarece îi datora în cea mai mare parte c?utarea ce avea la b?rba?i, de la cari îns? nu ?tia s? trag? foloase, izbutind numai a-?i face de cap, nu a se ?i c?p?tui. Binevoitoarele încerc?ri ale Masinchii de a o îndruma fuseser? zadarnice: Mima nu era de ?coala p?stori?ei care arunc? m?rul ?i apoi fuge s? se pituleze dup? s?lcii, ?coala str?veche ?i pururi nou? a cochet?riei; pentru dânsa fermecul v?lurilor ce cad, ucig?tor de încet, unul câte unul toate, afar? de cel din urm?, lucr?tura în foi de vi?? ?i acele mici jocuri de a?â?are ?i de ispitire, atât de r?suflate ?i totu?i nedând niciodat? gre?, erau numai mofturi ?i fasoane de curc? beat?. B?t?ioas? ?i pornit?, i-era destul s? vaz? un b?rbat ca s? necheze ?i s?-i sar? de gât, ?i când i se întâmpla s? dea peste vreunul mai tare de îngeri care s? nu fug? speriat, dac? era om întreg, n-avea de ce s? se mai apropie de ea ?i a doua oar?. ?i Masinca g?sea lesne mijlocul de a-mi dest?inui în felul cel mai cuviincios, cum, printr-o crud? batjocur? a soartei, fata aceasta mare ?i bine f?cut?, chiar cam din topor, nu era femeie des?vâr?it?: un oarecare cusur de croial? din n?scare înl?tura la dânsa putin?a împreun?rii s?n?toase ?i depline ?i t?lm?cea poate p?tima?a ei aplecare la leg?turi împotriva firei ce o f?ceau s?-?i piarz? ?i pu?ina judecat? de care se bucura; când avea cârlig la vreuna, nu-?i cru?a nici neajunsuri, nici umilin?e, ba ceva mai mult: ea, atât de zgârcit?, nu se da în l?turi de la cheltuial?, o plimba cu muscalul, îi cump?ra ciorapi de m?tase, sticle de parfum; cu Ra?elica Nachmansohn tocase vara trecut?, într-o lun?, patru mii de lei, bani ?terpeli?i de la unul Haralambescu când adormise la ea beat. M?rturisea ea singur?; s?-i fi vorbit de ru?ine, te-ar fi întrebat cu ce se m?nânc?; seara se dezbr?ca într-adins cu perdelele ridicate ?i popii, când venea cu botezul, îi ie?ea înainte în pielea goal?. Ei, dar ce mai vorb?; a?a cum era, cu toate cusururile, rea de gur?, rea de musc?, rea de plat?, p?l?vatic? ?i haihuie, spunându-le ?i f?cându-le toate pe dos ?i de-a-nd?ratelea ?i, mai înainte de orice, primejdioas?, în stare s? te bage în belea, Mima avea hazul ei, era simpatic?, ceea ce nu se putea zice ?i despre sor?-sa mai mic?, Tita, care, tembel? ?i toant? pe cât era ea de dezghe?at? ?i de vioaie, în afar? de destr?b?lare, de minciuni ?i de r?utate nu avea comun cu dânsa decât murd?ria - ah! era greu de închipuit ?i mai greu de spus în ce hal erau: la un anume timp, pe c?lduri mai ales, nu te puteai apropia de ele de miros; mânjeau locul unde st?teau. Dintr-o boal? din copil?rie, Tita r?m?sese cam înapoiat? ?i un început timpuriu de surzenie îi o?e?ise ?i mai mult firea vr?jma?? ?i posac?; de salcie ce era ajunsese s? fie ocolit? ?i unii juc?tori se plângeau c? le face ursuzluc. ?i, de?i nici ei nu i se întâmpla s? zic? vreunui mu?teriu: "nu"! î?i da poalele peste cap numai la întuneric; pe fa??, în lume, avea o purtare aproape aleas?, pe care, desigur, n-o înv??ase de la vistavoii ce le crescuser?; niciodat? n-ai fi v?zut-o întinzându-se sau zbenguindu-se, nici auzit-o vorbind porc?rii ?i înjurând ca pe cealalt?. Dar unde neasem?narea mergea a?a departe c? atingea marginile pr?p?stiei între dou? stirpe era la înf??i?are ?i la chip. L?t?rea??, l?b?r?at? ?i lapo??, v?dit supus? la o apropiat? îngr??are, Mima era cârn?, cu ochi verzui mici sub sprâncenile drepte îmbinate ?i cu fruntea mâncat? de un p?r castaniu nesupus ?i stufos, pe când Tita, m?runt? ?i ?uie, cu încheieturi ginga? strunguite la mâini ?i picioare mici, purta înfipt între umerii îngu?ti un cap de ctitoreas? din veacul fanariot, cu ochii c?prui ?i coda?i, cu nas coroiat ?i lung, cu buze sub?iri ?i tivite. Aveau totu?i ceva la fel: glasul, a c?rui frumuse?e m? izbise. De un alt timbru al fiec?reia, deopotriv? îns? fluid ?i limpede, cântând cuvintele, el evoca un lin murmur de ape îngânat cu ?oapta vântului în frunzi?uri ?i poate c? fermecul lui nu a fost str?in de mila cu care am ascultat acele triste lucruri. Odat? mai mult aveam în carne ?i oase dovada de ce greu p?cat se încarc?, în becisnicia lor, vechile neamuri c?zute, nehot?rându-se a se stârpi, cu dinadinsul, ele singure pe calea malthusian?. Câte umilin?e ?i cât? durere nu ?i-ar putea astfel cru?a.

Ca duio?ie, plecarea "sufletului maichii" nu avu nimic de pismuit venirei. Cu lacrimi în ochi, maioreasa m? asigur? c? a?a o prieten? a doua nu g?seai în via??. Îmi veni s?-i spun c? ar fi fost ?i de prisos. Dar când Masinca fu dincolo de prag ?i eu înc? în?untru, cineva m? trase pe la spate de mânec?. Era Mima. Ar?tându-mi ?treng?re?te tovar??a de drum, f?cu repede cu degetul cel mijlociu un gest mult prea elocvent ?i o tuli apoi într-un hohot de râs.

Ie?ind în curte, putui s? constat c? la Arnoteni pân? ?i casa unde st?teau p?rea de?ucheat?. Unui vechi trup de cl?dire p?trat ?i cu un singur rând i se înn?dise mai târziu, în dos, piezi?, o coad? de?irat? ?i îngust? cu dou? caturi, r?mas? netencuit? ?i f?r? geamuri la ?ubredul pridvor care o încingea sus de la un cap?t la altul ?i da într-un soi de turn de scânduri cârpit cu tinichele ce ad?postea scara. D?r?p?n?tura aceasta, care ziua ar fi trecut neb?gat? în seam?, dobândea, în b?taia lunii, ceva tainic ?i m? oprisem tocmai s-o privesc când tres?rii deodat? înfiorat. Se auzea de acolo prelungindu-se lugubru în urlet, un l?trat ce nu sem?na a fi de câine.

– Au adus-o iar pe b?trâna - zise Masinca - mama maiorului.

S?raca, nu se mai îndura s-o ia Dumnezeu. Nici nu se mai ?tia de când î?i pierduse min?ile. ?i s-o fi l?sat barem în pace, s? n-o tot fi vânturat de colo pân? colo. Fata ei, bogata prin?es? Canta, din Moldova, sor? vitreg? cu maiorul, când o da în seama acestuia, de care se lep?dase întotdeauna, când i-o lua; de ce? - r?mânea de ghicit; parc? prin?esa era vreo zdrav?n? la cap cu muzican?ii ei. Maioric? atâta a?tepta: s? se pomeneasc? cu maic?-sa pe?che?; ar fi dat ?i acatiste ?i nu c? îi era dor - el nici nu o cunoscuse - dar îi mai picau câteva luni ceva parale - pl?tea prin?esa - ?i nenorocita nu era o povar?: locul nu-l încura ?i nu trebuia p?zit?, pentru c? nu f?cea nici un r?u, adic? nu f?cea nimic, nu scotea o vorb?, nu se mi?ca, sta ghemuit? ca o momâie în fundul patului, într-un col?; numai în nop?ile cu lun?, chiar dac? perdelele erau l?sate, se da jos, umbla de-a bu?ele ?i l?tra cum o auzisem. ?i s? fi dat mult s? nu o vezi... o iazm?.

Mai tr?ia dar, uitat?, vestita Sultana Negoianu; ca într-o alt? întrupare, iscat? de vreun blestem, fusese osândit? s?-?i supravie?uiasc? falnica amazoan? ce, în pu?ini ani, izbutise, ?i nu era pe atunci tocmai lesne, s? însp?imânte cu luxuria principatele înc? neunite. Îi cuno?team trecutul, m? îmbiase a-l cerceta enigma tulbur?torului ei surâs din portrete - furtunosul trecut ce f?cuse de grea ocar? numele marelui neam din care r?m?sese singura ?i cea din urm? - îl cercetasem parc? a? fi ?tiut c? avea s?-mi vie prilejul s?-l scriu. Ea fusese crescut? la Geneva ?i la Paris de unde se întorsese în ?ar? la vârsta de ?aisprezece ani cu mode ?i apuc?turi ce uimiser? ?i f?cuser? s? se murmure. Impun?toarea sa zestre hot?râse pe marele vornic Barbu Arnoteanu s? închid? asupra-le ochii ?i s?-i cear? mâna. Fu o c?snicie zbuciumat? ?i scurt?; l?uz? înc? dup? un b?iat care avea s? fie Maioric?, dânsa fugise cu un oarecine în Moldova unde, precum Bucure?tii, o admirase ?i Ia?ii, unduind neobosit? în baluri sau trecând semea?? în goana calului urmat? de un stol de adoratori. Ca s?-?i înduplece so?ul p?r?sit s? consimt? la desp?r?enie, îi d?ruise dou? mo?ii ?i se m?ritase apoi cu fostul mare logof?t Iordachi Canta, cneaz rus ?i candidat nefericit la domnia Moldovei; unire ?i mai pu?in menit? s? d?inuiasc?: traiul cu un so? zuliar ?i c?rp?nos în s?lbatica singur?tate a palatului de la Pandina, pierdut între codri b?trâni pe malul Prutului, nu putea avea nimic încânt?tor pentru zv?p?iata Sultana care, îndat? dup? venirea pe lume a unei feti?e, Pulcheria, plecase, pe furi? ?i f?r? gând de întoarcere, înapoi la Bucure?ti. Cu pre?ul a dou? alte mo?ii se v?zuse iar??i de capul ei pe care, de atunci, nu mai voise s?-l lege. ?i tr?ise. Tot atât de darnic? de trupul cât de avutul ei, ca în furia mistuitoare a unei turbe, f?cuse s? se dea în el iama, împ?r?te?te, ?i tot ?i înc? nes?tul? ?i-l spurcase pân? ?i cu dul?ii. M? m?rginesc la a însemna potriveala dintre aceast? patim? ?i de altmintreli nu prea rara ei nebunie ce nu întârziase s? izbucneasc?. Într-o diminea?? de toamn? din 1857, fusese g?sit? r?t?cind despletit? ?i despoiat? la Her?str?u, pe malul lacului. A! da, eram silit s? recunosc: spunându-mi c? dac? voiam subiect de roman s? fi mers la adev?ra?ii Arnoteni, Pirgu nu m? am?gise.

Fu cel dintâi pe care îl întâlnii dup? acea sear?. Pe bulevard, în fa?a Eforiei, îmi a?inea calea. Î?i întinsese mâinile lipite una peste alta, amândou? cu dosul palmei în sus, mi?când încet policarii r?ma?i în afar?.

– La mai mare, solzo?ia ta, se închin? cu temenele, al nostru e?ti. Umbli s?-?i la?i lap?ii cu folos. Bre, cum te mai înfigeai în undi?? la Masinca, o lua?i pe coarda razachie, cu sacâz dulce, u?or. Ce pramatie; faci pe coco?u, cotoi mare dumneata. Ei, dar ai de înv??at înc? multe; e?ti junic; ca s? le fii pe plac maimu?elor trebuie s? fii porc, ?i cu ?oriciul gros. ?i mai ales nu târnosi mangalul c? te usuci; de ?i-a mirosit cumva a pagub?, împinge m?garul mai departe; ?tii vorba: malac s? fie, c? broa?te... Dac? vezi îns? c? ridic? coada, nu te pierde, ia-o înainte oblu, berbece?te, c? pân? de iarn? s? te v?z crap îmbl?nit.

– Asta, îi zisei, e drept mul?umire c? te-am f?cut s?-?i vezi visul cu ochii, mergând la Arnoteni.

– Dup? ce m-ai purtat ?ase luni cu z?h?relul. ?i dac? a?i mers, de partea cui a fost câ?tigul, a mea ori a dumneavoastr?? Slav? Domnului, ai plecat cu dam? ?i c?z?turile s-au umplut; Pantazi, de când l-a f?cut m?-sa nu s-a v?zut cu atâ?ia bani. Dar n-are a face; fiecare cu norocul lui ?i al dumitale e mai grozav decât toate, î?i pune Dumnezeu mâna în cap.

Nep?sarea cu care îl ascultam nu îl descuraj?:

– E cineva care te place lucru mare, cineva nu de nasul dumitale. Ce a v?zut la dumneata, dracul ?tie. Vrea cu orice pre? s?-i fac vorba.

Nu fui curios. Îl asigurai numai c? nu ?ineam de loc s? sporesc cu unul num?rul intelectualilor ce abuzau de gentile?ea doctorului Nicu.

– A! rânji, degeaba te p?ze?ti, de aia nu scapi. Cade când nu te a?tep?i, pe drum de sear?, cu scârb? în cas?, la a?ternut. Nu trebuie s? se împlineasc? oare scripturile: "?i se va pogorî în chip de papagal"?

De ce te-ai speria îns? proste?te? Dup? chibzuita mea p?rere e chiar mai bine s?-l ai cât mai devreme; te-ai c?utat cinstit, adio grij?: nu se ia de dou? ori. ?i-?i dai drumul. Ai s?-mi spui de ailalt?, ?tiu, dar e leac; ?i iar a?a s? te jinduie?ti pentru toate nimicurile de tot ce e mai dulce pe lume, cu ce te mai alegi din via???

– Ai toat? dreptatea, recunoscui. La revedere.

– Ce te zore?ti a?a; te-a?teapt? Masinca?

– Mai târziu; acum caut pe Pa?adia ?i pe Pantazi.

Nu min?eam: de trei zile se f?cuser? nev?zu?i. De Pa?adia nu m? mira, plecase poate la munte; dar Pantazi?

– P?i, dac? vrei s?-i g?se?ti, zise Gore, hai cu mine.

– Unde?

– Ei bravo, mai întrebi? la Arnoteni, adev?ra?ii Arnoteni.

Surprinz?tor îmi p?ru nu lucrul în sine, ci am?nuntul c? acela care ?inuse ?i înc? mor?i? s? se întoarc? acolo fusese Pantazi. Ce îl putuse oare atrage? De joc nici nu mai înc?pea vorba; nu era juc?tor ?i s? fi fost chiar, ce ar fi însemnat acel joc p?duchios pentru uria?ele sale mijloace? Femeile? Dar în nou? luni de când, împrietenindu-ne, tr?isem a?a aproape unul de altul, nu-i cunoscusem nici o leg?tur?, vreun capriciu cât de trec?tor - a?a c?, venind odat? vorba despre acele p?pu?i ce, zice-se, ar ?ine loc cor?bierilor de neveste în îndelungatele c?l?torii, cum m? asigurase c? aceast? scârboas? r?t?cire nu era un basm: se g?seau gata sau se f?ceau pe porunceal?; cu asem?narea voit?, cele lucrate în Olanda, scumpe, tinzând la pl?smuirea des?vâr?it? a f?pturii fire?ti; f?r? voie m? gândisem c? ?i dânsul ascundea poate, în vreunul din înc?p?toarele cufere îngr?m?dite în odaia-i de culcare, una care s? fi întruchipat leit? pe necredincioasa ?i neuitata sa Wanda. ?i dac? nici femeile, atunci altceva ce îl f?cea s? lase la dânsul s? se vestejeasc? în singur?tate întâiele flori de Bucure?ti? A r?mas pentru mine necunoscut? momeala în care fatalitatea s-a îmbr?cat în împrejurarea aceasta ca s?-?i ating? ?elul.

Întrucât m? prive?te trebuie s?-i fiu recunosc?tor. O via?? lung? nu mi-ar fi ajuns întreag? pentru a p?trunde sufletul omenesc în toat? tic?lo?ia de care e în stare, a?a ca cele cinci s?pt?mâni tr?ite la Arnoteni. Deschis? vrai?te oricând, oricui, casa lor, contopire de osp?t?rie ?i de han, de tripou, de bordel ?i de balamuc, era locul de întâlnire al lumei deochea?ilor ?i de?uchea?ilor timpului: juc?torii ?i chefliii de meserie, desdruma?ii, poticni?ii ?i c?zu?ii, cur??a?ii r?ma?i în vânt, chinui?ii de pofta traiului f?r? munc? ?i mai presus de putere, gata de orice ca s? ?i-o satisfac?, cei cu mijloace nem?rturisite, sau necurate, cei f?r?-de-c?p?tâi ?i cei afar? din rândul oamenilor, unii fo?ti în pu?c?rie, al?ii pe cale s? intre, ?i apoi femeile, mai resping?toare înc?: b?trâne mucig?ite la masa verde, somnoroase ?i ar??goase, cu mâinile tremurând pe bani ?i pe c?r?i, tinere desm?ritate cel pu?in odat? ?i de timpuriu bor?ite de avorturi ?i de boale, la pând? dup? vânat ?i ferindu-se de chiul ?i, între ei ?i ele, de tot felul ?i schimb?toare întov?r??iri ?i nade, dezbin?ri ?i du?m?nii. O pâcl? rânced? de vi?iu ap?sa ve?tejitoare asupra mizeriei decorului - tot ce se vedea acolo, la lumina lipicioas?, cernut? prin fustele cre?e de hârtie trandafirie de la l?mpi, nu numai c? era urât ?i de soiul cel mai prost, dar ie?it de soare, p?tat de igrasie, pr?fuit ?i afumat, mâncat de carii sau de molii, ?chiop sau schilod, ciobit, rupt sau desperecheat - ?i mizeria aceasta îl strepezea pe Pa?adia ?i-l zbârlea mai mult chiar decât maiorul care, cum îl prindea, îl smintea cu genealogia Arnotenilor, calp? mai sus de Brâncoveanu, printre slugile c?rui acel dintâi dovedit istorice?te se num?rase înainte de a fi boierit. Bietul Maioric? pân? ?i în aceasta se ar?ta tâmpit, c?ci, dac? ?inea s? se laude cu neamurile, i-ar fi fost atât de lesne cu acela al mamei lui, mare într-adev?r ?i, pentru Valahia, str?vechi, suindu-?i spi?a craioveasc? f?r? frântur? ?i f?r? t?gad? pân? la mijlocul veacului al cincisprezecelea, din mare-ban în mare-ban ?i numai cu încuscriri de voievozi. Un tâmpit desigur, dar nobil: el, care f?r? risipa p?rin?ilor s?i ar fi st?pânit, lingu?it ?i r?sf??at atâtea averi ?i ar fi fost, fire?te, cel pu?in general-aghiotant regesc ?i vicepre?edinte la Jockey ?i care, vai! ajunsese ce era, nu avea un cuvânt de p?rere de r?u, de cârtire sau de pism?, purtând - c?ci era exclus s? n-o simt? - ascuns?, jalea casei sale ?i respingând cu acela?i despre? obraznic ?i batjocura, ?i comp?timirea. Încolo, bun cu cei mici ?i milos, totu?i nu chiar a?a ca so?ia lui care, polonez? ?i de herb mândru - Leliwa - nu putea privi cu ochi usca?i nici o suferin??, gata totdeauna s?-?i ia bucata de la gur? sau haina de pe dânsa ca s-o dea. Hot?rât, punându-le în cump?n? bunele ?i relele, nici unul din dintr-în?ii nu-?i merita soarta.

Am mers de la început la Arnoteni cu sfial?, g?sind c? mi se da o însemn?tate prea nepotrivit? cu cheltuiala la care a? fi putut face fa??. B?nuiala c? aceasta se datora vreunei minciuni scornite pe socoteala mea de Pirgu se adeveri: spusese c? Pa?adia ?i Pantazi ?ineau la mine lucru mare, unul fiindu-mi unchi, cel?lalt na?. Cum nu m-ar fi primit dar cu bra?ele deschise ai casei to?i ?i nu m-ar fi alintat care mai de care - de când cu venirea noastr? nu începuse s? se reverse acolo o ?uvi?? din Pactol? De data asta, maiorul nici nu b?gase de seam? c? mam?-sa îi fusese iar??i luat? ?i pornit? la Moldova. Nu ?tiu cum am f?cut de n-am apucat s-o v?d ?i eu ?i mi-a p?rut r?u. P?guba? nu r?mâneam totu?i. Mai era acolo o alt? fiin?? deopotriv? ciudat?, cu toat? vârsta-i fraged?.

O feti?? care îmi reamintea vrejurile spelbe ?i lungi de ?elin? crescute în nisip la întuneric, o feti?? mut?. Mut? fiindc? era surd?? - dar atunci avea un alt sim? înlocuitor al auzului, deoarece se nelini?tea la cel mai u?or zgomot, întorcându-se întreb?toare spre locul de unde venea. Sem?na uimitor cu acea mic? dar de?irat? prin?es? de Prusia care, întruchipat? în cear?, zâmbe?te, din dulapul ei de geamuri, de dup? o u?? la Monbijou; acela?i chip b?trânicios ?i searb?d, acelea?i tr?s?turi ascu?ite, aceia?i ochi r?i. Singuratic?, nedeprins? cu oamenii, fugea dac? voiai s-o atingi ?i se ascundea. Întrebându-l pe Pirgu ce era cu ea, mi-a spus c?, în felul lui Lot, pesemne, Maioric? o f?cuse cu una din fete la be?ie. F?r? a merge cu presupunerea a?a departe, îmi dase ?i mie în gând c? era cu putin?? s? se fi aflat cât?va vreme sub acela?i acoperi? str?nepoata cu str?bunica. Nu mult dup? luarea b?trânei nu s-a mai v?zut nici feti?a.

Preaosebita stim? de care m? bucuram la Arnoteni nu m? scutea de dajdia în natur? c?tre Mima; de aceea întrebuin?am ?i eu tot soiul de tertipuri, unele cusute cu a?? alb?, ca s? cap?t p?suiri. Într-o dup?-amiazi, întâmplându-se s? r?mânem singuri, ea ?i cu mine, am crezut c? mi se înfundase.

M-a poftit la ea în odaie, unde, ca ?i cum ar fi fost s? se îmb?ieze, se despoie de tot pu?inul ce avea pe dânsa. M? a?teptai s? m? puie s? fac la fel, dar se m?rgini s? m? întrebe, în treac?t, dac? o g?seam bine. ?i, cu îndemânare, iute, î?i r?suci p?rul, se potrivi, ni?el alb ici, ceva ro?u colo, se îmbr?c? din cap pân?-n picioare. Nu-mi venea s? cred c? ?lamp?ta l?ia?? de adineaori era aceea?i cu pupuica spilcuit? pe care o duceam peste un sfert de ceas la bra? pe strad?. A?a era: acas?, în tricou soios de-a dreptul pe piele, cu fusta zdren?uit? într-un pe? ?i f?r? ciorapi în papuci de pâsl?, ?i când ie?ea în ora? - rar - frumos g?tit?, pu?in cam b?ie?e?te, cu m?nu?i întotdeauna proaspete, cu pantofi de lac neatin?i pe ciorapul bine tras ?i numai în tr?sur?, tr?sura cea mai bun? ce se putea g?si.

Cu mine o lu? îns? pe jos, încet, cu ocoluri v?dite, vorbind, vorbind numai ea, descusut ?i deslânat, s?rind de la una la alta, încurcându-le pe toate, nespunând nimic. Ajunser?m astfel pân? în fa?a casei lui Pa?adia ce, în amurg, p?rea luminat? fantastic pe din?untru. O privi îndelung, se interes? de împ?r?eala ei în am?nun?ime, de mobile, de slugi, punându-mi o sum? de întreb?ri al c?ror rost nu-l pricepui decât dup? ce veni la cea din urm?, aceea uluitoare: credeam eu c? avea s?-mi fie m?tu??? Pusese ochii pe Pa?adia, era omul care îi trebuia ei, voia s?-l ia de b?rbat...

S? fi fost prieteni atunci, ca pe urm?, i-a? fi spus neted s?-?i ia gândul. Îl cuno?team pe Pa?adia dup? cum ajunsesem a-l cunoa?te ?i pe Pantazi; într-unul cuvântul cel din urm? îl avea un snob feroce, înz?uat în prejudec??ile cele mai copil?re?ti, iar în cel?lalt se da pe fa??, la trebuin??, un om de afaceri tot a?a mehenghi ca unchiul c?m?tar ?i contracciu ?i un procedurist nu mai pu?in de temut ca înv??atul s?u p?rinte. Nu, o dat? cu capul, Pa?adia nu s-ar fi învoit a face un atare pas ?i apoi, deosebit de aceasta, Mima nu-i pl?cea, o g?sea plicticoas?, obositoare, el avea simpatie pentru Tita a c?rei fire se potrivea cu a lui: nu sem?na ?i dânsa cu una din acele p?s?ri de prad? dârje ce r?nite de moarte, cu aripele frânte, î?i adun? puterile cele din urm? ca s? se mai n?pusteasc? odat? asupra du?manului biruitor? Am împ?rt??it ?i eu câtva p?rerea lui Pa?adia despre Mima, curând am g?sit-o îns? nedreapt?; era o bolnav? fire?te, o r?t?cit?, mai murdar?, mai rea, mai primejdioas? poate chiar decât cum o încondeiase Masinca, pl?cut? totu?i ?i apropiat?, ispititoare ?i dulce ca p?catul însu?i, ml?dioas? ?i vie ca v?paia ?i ca unda. Aci ab?tut? la dezn?dejde, aci de cea mai nebuneasc? veselie, când o credeai mai stâlcit?, deodat?, pe nea?teptate, pâlpâia într-însa, în?l??tor, ceva mult seme? ?i liber; schimb?cioas? chiar la înf??i?are: uneori rupt? de la ?ale, g?lbejit?, cu ochii t?ia?i ?i stin?i ?i numaidecât apoi dreapt?, rumen? ?i fraged?, cu buzele umede, cu privirea înrourat?, ar?tând la fiecare dat? alta ?i pân? ?i nenorocita sa meteahn? îi da un farmec mai mult, dânsa r?mânând pururi dorit? ?i niciodat? posedat?, asemenea acelor aburoase zâne, fiice ale v?zduhului ?i ale apelor, ce nu puteau fi îmbr??i?ate de muritori. A, nu! prea scump nu pl?tiser? cei doi nemernici, unul cu cinstea ?i altul cu via?a, fericirea de a o cunoa?te...

...?i cerea st?ruitor sprijinul meu ca s?-?i duc? scopul la îndeplinire.

Îi f?g?duii s?-mi dau toat? osteneala, dar o prevenii totodat? c? acela care avea asupra lui Pa?adia înrâurirea hot?râtoare nu eram eu, ci Pirgu. O v?zui strâmbând din nas sub re?eaua albastr? cu bobi?e... ?tiam c? între dânsa ?i Gore fusese ceva din care mul?umit de cel?lalt nu r?m?sese nici unul. În fa?? se ar?tau prietenii cei mai buni, când se vedeau ea îi juca înainte cântându-i: "nenea Gore om frumos ?i c?lare ?i pe jos" ?i el, cu mâna pe piept, numai în ploconeli, chemând-o: "Domni??, M?ria-ta, Lumin??ie", îi spunea c? se a?terne la picioarele ei covor ?i i se vinde rob cu zapis ca la osmanlâi; în spate ea din pu?lama ?i din pezevenghi nu-l scotea, dorindu-i s? ajung? la balamuc sau la ocn?, iar el o înjura cu foc, f?când-o putoare, paparud?, paceaur? ?i se ruga la Dumnezeu s? nu-l ?ontorogeasc? de picioare pân? nu va apuca s? joace o dat? m?car tontoroiul pe mormântul ei.

– Ei, încheie Mima, la urma urmei, dac? trebuie, am s? m? iau bine ?i cu Pirgu.

I-ar fi fost deocamdat? greu pentru c? Gore nu mai da pe la Arnoteni. Î?i limpezise în chipul cel mai fericit partea de mo?tenire, vânzând-o cu un pre? aproape îndoit decât spera unui cumnat, ?i aceasta adusese în via?a lui o schimbare adânc?. Intrase în anul maimu?elor, ceea ce se cam putea spune ?i, despre mine care, de unde mai înainte îl ocoleam cu grij?, ajunsesem s? m? ?iu dup? el.

Era teatru. Cum ne întâlneam, f?ceam pe gr?bitul. M? întreba încotro ?i unde, ?i r?spunsul era întotdeauna acela?i: "La Arnoteni, adev?ra?ii Arnoteni".

Se sup?ra: "O ?ii a?a ca gaia ma?u, la gard am prins-o, la gard am legat-o. Vous devenez agaçant avec vos Arnoteano; mai d?-i... Voyons, il faut etre serieux". În afar? de înjur?turile române?ti neao?e, a c?ror deprindere îi r?m?sese scump?, nu mai vorbea decât fran?uze?te ?i cât mai tare, ca s?-l aud? toat? lumea. Pe strad?, când vedeam c? se apropie vreo cocoan?, eu o ?tergeam pe partea cealalt?; dac? o ?i cuno?team, intram prin ganguri, prin cur?i. Iar el, f?cându-i loc s? treac?, striga cât îl lua gura: "Regardez, mon cher, quelle jolie femme, comme elle est jolie, elle est jolie comme tout!". Dup? ce se îndep?rta cocoana, veneam înd?r?t. M? primea indignat: "Mais, mon pauvre ami, ne soyez pas idiot; vous etes bete comme vos pieds!". M? l?sa ?i el ?i o lua înainte, cr?c?nându-se, dup? câ?iva pa?i se oprea, î?i punea monoclul, se f?cea c? m?soar? din vârful bastonului ceva sus pe case, apoi se întorcea c?tre mine, pufuind ?i dând din umeri: "Mais voyons, voyons". Urma o nelipsit? raita prin pr?v?lii, ca s? tocmeasc? mobile pentru casa ce avea de gând s?-?i cl?deasc? în stil românesc, ?i pe la târgul p?duchilor, dup? icoane; le aduna pe toate câte le g?sea; în câteva zile un perete al od?i?ei de hotel unde se mutase, pe calea Victoriei, se acoperise de sus pân? jos de preciste scâlciate ?i de sfriji?i, între al?ii un Sfânt Haralambie de neuitat, m?sliniu, fioros ?i cu ciuma în lan?uri, sub picioare. Dar aceasta nu era nimic pe lâng? altceva care, dac? a? fi ?inut la dânsul, ar fi trebuit s? m? îngrijoreze, ceva de necrezut ?i totu?i: Pirgu cump?ra c?r?i. Întâlnindu-l odat? cu patru volume frumu?el legate la sub?ioar?, e lesne de închipuit capul meu când am citit pe scoar?e numele Montaigne.

– Ce ?i-a venit, am exclamat, s? iei pe Montaigne?!

– Ei, îmi zise, cu un zâmbet înduio?at, oricum, Montaigne e dr?gu?, are p?r?ile lui. În felul acesta î?i da p?rerea în toate discu?iile dintre noii s?i prieteni, avoca?i cu renume sau profesori universitari, oameni în urcare ?i de viitor; pe cei vechi de breasla lui nu-i mai b?ga în seam?, se f?cea c? nici nu-i cunoa?te ?i era pentru mine o neasemuit? petrecere s? merg în localul unde, spre miezul nop?ii, Pirgu lua o fin? gustare, fiindc?, veni?i într-adins jur împrejur la mese, to?i strica?ii, toate lichelele Bucure?tilor st?teau ciorchin?.

– Cine o fi ?la, frate? se întrebau unii pe al?ii.

– E englez, î?i r?spundeau, pute?i s?-l ?i înjura?i, nu în?elege. ?i-l înjurau, ?i de la u?? ?i de dup? stâlpi ?i de sub mese se auzea strigându-se: "Gore, Goric?!" Dar el, nep?s?tor, ca ?i cum nu de dânsul ar fi fost vorba, mânca ?i bea ?i aprindea ?ig?ri scumpe cu atâta mai mare poft? cu cât adesea era din paralele lor. De?i se învârtise de c?r?i de intrare la dou? cluburi mari, Pirgu mergea zilnic la tripoul s?u de ba?tin? ca s? se groz?veasc? cu banii - îi ?inea to?i la el - ?i s? se dea la Pa?adia cu care era certat, s?-l ia de sus. Tot hâr?uindu-se astfel, se întâmpl? ca acesta s?-i câ?tige odat? o sum? bunicic?. În loc s? plece frumos s?-?i g?seasc? scumpii amici, viitori mini?tri, ca s?-i aud? vorbind despre Bergson ?i despre conferin?a de la Haga, Pirgu se înc?p??ân? s?-?i scoat? paguba. Înt?râtat de r?ceala t?ioas? a lui Pa?adia, de rânjetele ?i de mârâielile ustur?toare ale celor pe cari îi jicnise, se tulbur?, juc? brambura ?i pierdu, pierdu tot - o avere. Înainte de zori, Pa?adia, care luase grosul, se retr?gea, l?sându-l în seama tinichelelor s?-l scuture ?i de f?râmituri. Când, mai întors pe dos decât îns??i buzunarele sale, intr? diminea?a acas?, îi c??un? pe Sfântul Haralambie pe care, învinuindu-l c? i-a f?cut ursuzluc, îl smulse din cui ?i-l arunc? pe fereastr? în curtea din?untru a hotelului. Dac? s-a crezut cumva c? s-a mai înf?ptuit în veacul nostru p?c?tos minunea unei icoane c?zute din cer, nu ?tiu, se întâmpl? îns? alta la care m?rturisesc c? nu m? a?teptam, mi-a fost chiar ciud?; nu mi-a? fi închipuit ca un calic ca dânsul s? aib? droturi a?a ml?dioase ?i tari. Nu mai târziu de seara urm?toare, împ?cat cu Pa?adia dac? nu ?i cu soarta ?i senin, Gore se înfiin?a iar??i, gata de lupt?, la Arnoteni.

Mergând într-o zi acolo cu Pantazi, c?tre amiazi, d?deam de o tân?r?, nou? necunoscut?, care, cu un picior gol pe un scaun, dregea, cântând încet, un ciorap. La intrarea noastr?, ridicând capul, ro?i pân? în albul ochilor. V?zui atunci pe Pantazi, palid ca un mort, ducându-?i mâna la inim?: "Doamne, îl auzii, ?optind, cum îi seam?n?!"

F?ceam astfel cuno?tin?a "duduii" Ilinca Arnoteanu. ?tiam c? mai era o fat?, cea mai mic?, pe care o luase din leag?n s? o creasc? o sor? a maioresei, de la Piatra-Neam?, v?duv? cu dare de mân? ?i f?r? copii. Cei ?aisprezece ani ai Ilinc?i se dep?naser? alinta?i în pacea acelui romantic ?inut cu z?ri tainice ce trebuise s? le fi amintit bunilor cavaleri de la cari i se trage numirea, dulcea lor Suabie. Porecla de "nem?oaic?" ce Mima îi dase acestei surori "noi" i se potrivea nu numai din pricina locului de unde venea, dar ?i a înf??i??rii. Blajinul soare moldovenesc îi cru?ase poleiala stins? a cosi?elor ?i albea?a sidefie a pielei, aproape nefire?ti amândou?; goal?, cred c? s-ar fi v?zut luminoas? în întuneric. P?rin?ii erau cum nu se putea mai mândri de dânsa; Elvira nu înceta s?-i tot laude frumuse?ea ?i Maioric? sârguin?a; nesilit?, neîndemnat? m?car, Ilinca fusese întotdeauna premianta întâia ?i se preg?tea s? treac? dou? clase într-un an - nu degeaba purta ea numele acelei în?elepte ?i înv??ate domni?e, str?bun?, dup? Negoieni, fiica lui Petra?cu-vod? ?i apoi cine nu ?tia c? pana unui Arnoteanu, Enache al doilea, însemnase începutul rena?terii literelor române? Sta într-adev?r ziua întreag? cu nasul în carte, tol?nit? ?i ascunzându-?i cu grij? picioarele ca ?i cum i-ar fi fost ru?ine c? erau a?a mici. Lipsit? de vioiciunea vârstei sale, îi era sil? de râs ?i de glum?, ?i în c?ut?tura ei sever?, care-i în?sprea tr?s?turile copil?re?ti înc? ale fe?ei, se citea neîng?duin?? pentru cele ce vedea petrecându-se în juru-i.

Primisem s-o ajut s?-?i revad? câteva "materii" la cari se credea mai slab?. Între timp, mai vorbind ?i de una-alta, m-a uimit cât de cuminte cap avea, ce s?n?tos judeca ?i limpede. Spunându-i odat? ce rar e s? g?se?ti pe cineva care s? înve?e ca dânsa numai de pl?cere, îmi observ? c? ea înv??a cu pl?cere, dar de nevoie, ca s? aib? o meserie. Cum, dar nu avea s? fie bogat?? se ?tia doar c? era singura mo?tenitoare a m?tu?ii sale care, mul?umit? unei pensii grase, ad?oga în fiecare an la capete aproape tot frumosul ei venit. Chiar a?a, dar averea, pe lâng? c? se poate pierde, nu e o piedic? la o meserie; dimpotriv?. - Cu numele ei? - De ce nu? a lucra nu e o ru?ine; munca înnobileaz?. Tocmai, cu numele ei avea s?-i stea ?i mai bine "belferi??" - asta voia s? se fac? - avea s? fie mai pre?uit? ?i mai respectat?; respectat?: lucrul la care ?inea mai mult ca la orice. Numele ei, ?tia bine ce i se datora ?i ce-i datora: prestigiul lui, viu înc?, i se revelase înainte de a-l cunoa?te. La un examen, un inspector ?an?o?, mirat de r?spunsurile micu?ei "eleve" Arnoteanu Ilinca, întrebase dac? nu era cumva din neamul "istoric" al Arnotenilor ?i aflând c? da, îi zisese "duduie" ?i g?sise pentru dânsa cuvinte m?gulitoare, dând-o de pild?; ?i când mergea cu m?tu?a ei la doamna Elena Cuza, care le era vecin?, de ce aceasta ?inea întotdeauna s-o a?eze lâng? dânsa, la locul de cinste? - pentru c? era o "adev?rat?" Arnoteanc?. Da, marele nume de dreg?tori, de c?rturari ?i de ctitori, ea avea s?-l poarte cu demnitate; destul se întrecuser? s?-l p?teze surorile ei. A! acele surori, le g?sea de jelit, fire?te, dar mila ce-i f?ceau nu o împiedica de a le osândi cu asprime; de ce nu se st?pâniser? ?i ele ca dânsa, de ce nu luptaser? împotriva firei? ?i aflam c?, în ciuda r?celii ei fade dinafar? - un lapte de pas?re la ghea?? - sângele încins al bunic?i vorbise de timpuriu ?i într-însa; avusese aprinderi ale sim?urilor groaznice, cunoscuse chinul nop?ilor crude când biata ei carne se r?sucise toat? sfârâind de dor, fusese bolnav?, crezuse c? înnebune?te, dar preferase orice necinstei. G?sind pesemne c? mersese prea departe cu dest?inuirea, schimb? cu stâng?cie vorba ?i m? întreb? dac? credeam c? avea s? treac? amândou? examenele. Cu lini?tea mea de zile mari îi r?spunsei c? nici unul. Înainte de cel dintâi avea s? fie m?ritat? ?i înainte de al doilea plecat? din ?ar?.

Lucrul se hot?râse. În clipa când, z?rind-o, Pantazi fusese atât de viu izbit de asem?narea ei cu Wanda de odinioar?, vechea lui patim? se rede?teptase. Îndr?gostirea aceasta, unic? în felul ei, nu fu treptat?, cu încol?it ?i dat în pârg; ea izbucni dintr-o dat? pârdalnic?, pustiitoare ?i Pantazi nici nu încerc? m?car s? i se împotriveasc?, se l?s? s? mearg? cât mai adânc, pân? la fund, g?sind o voluptate în a se a?â?a ?i suferi. Tot timpul se gândea la dânsa, vorbea numai de dânsa, m? ruga s?-i vorbesc de dânsa orice, r?u chiar, dar s? fie de dânsa. ?i bea. De?i nu mai mult ca de obicei - ar fi fost ?i greu - acum se îmb?ta tun ?i turt?; a trebuit de vreo dou? ori s?-l sui în cârc? la el acas?. Noaptea, târziu, mergea cu mine s? dea târcoale, pe furi?, casei Arnotenilor, se apropia tremurând de fereastra od?ii unde-i dormea preaiubita. Ce avea de gând a-i spune acesteia, lucruri minunate ?i bine aduse, adesea înduio??toare, mi le spunea mie; pe dânsa o ocolea, când se afla în fa?a ei se fâstâcea, îngâna ceva neîn?eles ?i fugea, fiindu-i fric? ?i s-o priveasc?. Cum îns? taina lui nu mi-o încredin?ase decât mie, în înv?lm??eala sporind? de la Arnoteni, lucrul trecea neb?gat de seam?. ?i f?r? îndoial? nici n-ar fi mers mai departe dac?, îndemnat de prietenia cea mai curat? pentru amândoi ?i convins c? le fac cel mai mare bine, nu mi-a? fi pus eu în cap s?-i unesc prin c?s?torie.

Într-o sear?, pe trezie, cum se pornise iar s?-mi îndruge cât de mult o iube?te, i-am spus verde c? m? îndoiam. I se p?rea numai; s? fi fost adev?rat, era pân? atunci m?car logodit. Ce a?tepta s? se dea pe fa?? ?i s?-i cear? deschis mâna? G?seam c? nu ?tia s?-?i pre?uiasc? norocul de a fi întâlnit din nou întrupat peste mai bine de treizeci de ani visul s?u de iubire, ?i de data asta des?vâr?it, într-o fiin?? de aceea?i teap? cu dânsul. Da, dac? ar fi fost ceva serios, o clip? nu s-ar fi codit s?-?i pun? avu?iile toate la picioarele acestei fermec?toare copile ce r?s?rise în amurgul lui clar? ca luna nou? în acela al soarelui. ?i s-ar fi gândit, mai înainte de orice, c? Ilinca putea s? fie, ?i în curând chiar, a altuia; cu frumuse?ea, numele ?i starea ei ar fi r?mas parc? mult? vreme nem?ritat?? Auzind acestea, Pantazi, care pân? atunci m? ascultase ca prostit, m?rginindu-se a m? îngâna uneori, papagalice?te, tres?ri deodat?, se reculese. F?cusem s?-i zbârnâie în suflet coarda geloziei, de?teptasem sim?imântul adânc omenesc c? e mai pu?in dureros s? nu ai ceva decât s?-l aib? altul, femeia mai ales. Pricina Ilinc?i era astfel câ?tigat?; a doua zi avui de sus?inut fa?? de dânsa pe a lui. D?dui asupra prietenului pe larg, cinstit, toate l?muririle, num?rai toate avantagiile ce ar fi urmat s? rezulte pentru dânsa ?i ai s?i din m?riti?ul pe care veneam s? i-l propun.




Craii de Curtea-Veche - Intampinarea crailor
Craii de Curtea-Veche - Cele trei hagialacuri
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii (continuare)
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor (continuare)


Aceasta pagina a fost accesata de 958 ori.