Autori > Dimitrie Cantemir
Cartea a patra
CARTEA A PATRA
Carea
arată începătura neamului gotthilor și de unde ieșind ei au năpădit în
Evropa. Așijderea multe și mari crăii din varvari descălecate. Așijderea
ieșirea Attilii cu [h]unnii și câteva năpădzi a lor spre părțile
Evropii. Așijderea dovedéște traiul romanilor în Dachia, de la Theodosie
cel Bătrân pănă la Anastasie împărat, când s-au schimbat numele Dachiii
în Volohia și romanii dintr-însa s-au numit volohi CAPUL I Arată-să
începătura a tot neamul gotthilor, de unde au ieșit ei întăi și apoi pre
ce locuri cu ședérea s-au aședzat Multă lesnire spre mai adevărată
cunoștința și înțelégirea lucrurilor, carele înainte sint să pomenim, să
aducă socotim, de vom arăta niamul acesta a gotthilor, de unde le iaste
începătura, pre ce locuri au trăit, și pănă mai pre urmă de unde s-au
așédzat. Și macar că aceasta afară din calea Hronicului nostru a fi s-ar
videa, însă precât în socoteala noastră iaste, nici noi în zădar ne
trudim, nici cititoriului, caréle științii adevărului slujéște, fără
folos va fi și mai ales căci sint unii din istoricii cești mai noi, cu
multul mai îndrăzneți decât, cât istoricului ar trebui și a lor părére
vrând să întărească, după plăcére, cursul istoriilor și lucrurile aiavea
într-un chip însămnate, într-alt chip le tâlcuiesc și le prefac și pre
acestea nu numai puține desputații și întrebări 260 Patavie, Partea 1,
Cartea 6, Cap. 14. Iornand, Cartea De gotthi, Cap. 3 și 4. Pavel
Diaconul, Carte 12, Cap. 21 267: Iornand, De gotthi, carte 29 Socrat,
Carte 14, Cap. 33. Pavel Dioacon, în Misțelana, Cartea 12, Cap. 12
Procopie, Carte de gotthi fac, decât himicii pentru piatra filosofilor
sau filosofii fizici, cum și din ce să nasc lucrurile toate, din oaă au
din putrégiunea altui lucru? Așé sint unii din istorici, precum am dzis,
socoteala și păreré sa urmând, silesc să aréte precum Dachia noastră
câtăva vréme de ani să fie fost supt stăpânirea gotthilor, apoi a
hunnilor și de ciia nu știu a cui și a cui, pre carile toate aicea a le
înșira, multe ar fi. Carii părerii lor urmând să căznesc să aréte precum
românii noștri să nu fie din romanii lui Traian doaă argumenturi numai
aduc: unul precum Avrelian să fie scos din Dachia pe romani și să-i fie
mutat în Misia; ce aceasta precum să fie fost slove pe apă scrise,
pare-mi-se că s-au dovedit; iară alt argument le iaste, că, viind
gotthii, să fie gonit pe romani din Dachia și de ciia să fie cuprins ei
acéle locuri, pentru carea noi gâlceava aceasta într-un alt chip a să
curma peste putință a fi socotim, fără numai de istorici vrednici de
credință și pre acélé vrémi, de vom arăta pre cât mai pre scurt vom
putea, începutul și coreniia acestui neam și apoi de au putut sau de au
avut vréme să-și înfigă șederile în Dachia noastră. Deci dară să știe
cititoriul că aicea noi nu istorie, ce tălmăcire istoriii facem; adecă a
lui Patavie, carile din istoricul Iordan (au cum alții îi dzic Iornand)
și din Pavel Diaconul, pentru neamul acesta așé scrie: „Tot neamul,
dzice, a gotthilor, din Scandinavie au ieșit. Aceștia mai întăi la
marginile mării ce-i dzic Baltică lăcuind, apoi s-au mutat în Schithia
și s-au așédzat la marginile Mării Negre (Iornand, De gotthi, Cap. 29),
adecă de la Don pănă la gura Dunării, din carii unii, carii s-au întins
mai mult spre Răzsărit, s-au chemat ostrogotthi, adecă gotthii despre
Răzsărit, iară carii mai spre Apus s-au tras, s-au chemat visegotthii,
adecă gotthi despre Apus. Așijderea domnii acestora în doaă familii să
despărțiia, una [a] Amalitilor (carea stăpânea pre ostrogotthi), alta a
Valthilor, pre visegothi. Acestor doaă neamuri, locurile carile
cuprinsése și hotarăle cei despărțiia, curmat le arăta Procopie
Chesareanul, în Carte 261 4, Cap. 4 Petavie, Partea 1, Carea 6, Cap. 14.
Stravon, Cartea 7 268: pentru gotthi, Carte 4, Cap. 4, carile așé
dzice: Așéși în malul bălții Meotis iaste cel véchiu lăcaș a gotthilor,
carii să cheamă Tetraxidii, iară departe, mai încolo de aceștia, sint
gotthii carii să chiamă visegotthii și vandalii și alte a lor năroade
toate, carile mai denainte schithi să chema. Dintr-acestea a lui
Procopie cuvinte, curat poate cunoaște cineva, că céle vechi a gotthilor
lăcașuri, după ce s-au coborât de la Scandinavia, să fie fost pre lângă
Marea Azacului, adică balta Meotis. Aceasta mărturiséște și Petavie în
Sămăluirea vrémilor, Parte 1, Carte 6, Cap. 14, iară Stravon mai vechiu
între toți gheografii, Carte 7, unde hotăréște neamurile și locurile
gotthilor, pre unde au fost lăcuind dincepătura lor; și mai curat arată:
Pământul, dzice, gotthilor iaste dimpotriva codrilor Herținii și de
acolo, întindzindu-să, au cuprins toți munții spre Dachia și pencet și
pănă la gura Dunării și pănă la Nistru au agiuns, și pre acolo cu
sarmatii amestecați au trăit. Stând dară acestor scriitori socoteală
neclătită, rău cade a lui Sarniție liahul, carile Carte 4, Cap. 5, fără
nici o mărturie dzice precum scaunul ostrogotthilor să fie fost
Zermitusa și Tomos, cetate la Dunăre, și ostrovul Dunării Pevchi; ce
foarte rău greșéște, că cetatea căria îi dzice el Zermitusa, o
însămniadză Bonfin, Ulpia Traiana. Tomos, cei vechi istorici și
gheografi o pun peste Dunăre, în Misia, la marginea Mării Négre, macar
că din multe dovéde socotim să fie fost unde iaste acmu Cetatea Albă;
iară Pevchii ostrovul iaste între gârlile Dunării; la care locuri nici
gotthii, nici ostrogotthii aședzământ n-au avut, fără numai după ce i-au
gonit hunnii, i-au priimit împărații Răzsăritului, peste Dunăre în
Misia, precum înainte pre rând vom arăta. Așé dară, din istoricii și
gheografii mai sus pomeniți să dovédește că mai denainte, pănă a nu
năbuși hunnii peste gotthi, ostrogotthii să fie lăcuit de la Nistru și
de la gura Dunării pănă la balta Azacului, iară visegotthii la aceștia
mai sus, adecă la codrii Herțini pănă în hotarăle Dachiii. Sarniție,
uitându-și céle dintăi cuvinte, Carte 3, Cap. 4, vine și el după
socoteala noastră; căce 262 Iornand, Carte De gotthi, cap. 29. Socrat,
Cartea 4, Cap. 33 Pavel Diacon, în Misțelana, Carte 12, Cap. 12 269:
Leat 374 Procopie, De gotthi, Cartea 4, list 323. Sozomen, Cartea 6,
Cap. 37. Iornand, De lucrurile gotthilor, Cap. 24. Ca acéstéș și Ammiian
acolo aducând mărturie pe Ptolomei, vestitul gheograf, pe ostrogotthi
îi pune la gura Dunării, iară pe visegotthi la Marea Baltică. De ciia
amândoaă acésté niamuri multă vréme pre locurile pomenite, într-o inimă
lăcuind și bine între sine trăind; când au fost pre vremile lui Valens
împăratul, s-au scornit între dânșii price și gâlceavă. Domnul
visegotthilor era pre atuncea Fritighernis, iară a ostrogotthilor,
Athanaricus. Fritighernis fiind de putére mai slab și vădzind că nu va
putea sta împotriva lui Athanaric, au cerșut agiutoriu împotriva lui
Athanaric de la Valens împăratul și pentru ca mai credincios să se aréte
împăratului și légea creștiniască (însă supt erésa lui Arie) au
priimit. Ce împăratul, prin mijlocul episcopului lor, lui Ufila, și
gâlcévele li-au împăcat și légea mult între niamurile lor au lățit. După
acéstea, la anul 374, hunnii, precum mai sus am pomenit, ieșind din
fundurile Sarmatiii și Bosforul Chimeric trecând (Bosforul Chimeric să
chema unde acmu sint Cherci și Taman, la Bogazul Mării Azacului, unde să
împreună cu Marea Niagră) de năprasnă asupra ostrogotthilor au cădzut
și i-au și supus. De patima ostrogotthilor înspăimântându-se gotthii
despre Apus sau visegotthii, iarăși au cădzut la împăratul Valens cu
rugăminte să-i priimască supt supunerea împărățiii și să le aréte loc
unde să-i mute cu totului tot. Valens, precum s-au dzis, priimindu-i
i-au trecut Dunărea și i-au aședzat în Misia și în Thrachia. Într-acesta
chip dară au fost ieșitul, începătura și călcarea gotthilor de la
hunni. Iară acmu să cercăm, după aceasta, acesteași ce au mai făcut? Și
ce au mai lucrat? Cu care mijloc, bună nedejde avem că vom putea dovédi
că nu driaptă iaste socoteala acelora ce vor să dzică că gotthii au
stăpânit Dachia. 263 Iornand, Cartea De ariiani, cap. 41 270: Moreri, în
Dicționarul istoricesc, tomul 3 Iornand, acoloși CAPUL II Arată-să
precum gotthii numai căci au trecut prin Dachia, iară nu au stăpânit-o
Cei ce vor să dzică precum gotthii au stăpânit Dachia, argumentul lor îl
iau din Iornandis, carele în carte pentru gotthi, Cap. 41, dzice,
precum iarăși singure cuvintele lui Patavie vom pune: „De ciia
ostrogotthii (adecă după așédzarea celorlalți gotthi în Thrachia) supt
stăpânirea unilor, iarăși pre locurile lor céle mai denainte, cu
deosăbiți domnii lor au rămas; iară locurile acestea vor să dzică că au
fost Dachia unde acmu sint munténii, Ardealul și moldovénii.” Tâlcuirea
aceasta iaste a lui Maienburg, din carele apucă (precum să dzice
prostéște ca caia mațul) Moréri în Dicționalrul istoricesc, la numele
gotth. Ce această așé de crudă tâlcuire, precum nici un fundament de
adevăr să fie având, acmuș va cunoaște cititoriul nostru, de vréme ce
stând povéstea istoriii curată și aiavea; nici o nevoie nu iaste, carea
tâlcuirilor și mai adevărat să dzicem, viselor să ne siliască a créde,
nici istoriia poftéște credință, ce știință, că credința trebuie să o
avem la lucrurile carile nici dovadă au, nici a să dovédi pot, care
lucru, la istorie puțin și mai nici la un loc nu are. Întăi, dară,
socoteala precum departe de adevăr să fie stând, să dovedéște, căci
istoricul Iornand aiavea arată că gotthii după ce au ieșit din părțile
Mării Baltică, au vinit și s-au aședzat pre locurile carile stau pre
marginile Mării Negre, care margini oricum în stânga și în driapta de ar
sili să le tâlcuiască, Maienburg și alți carii ar urma lui, adeverința
istoriii într-alt chip și aiurea nu le poate cunoaște, fără numai de la
gura Mării Azacului (adecă de la Bosforul Chimeric) pănă la gura
Dunării, pre unde iaste acmu Crâmul și pănă la Chiliia. Iară alte
margini a mării, carile sint de la Chimeric spre Răzsărit, adecă spre
parte încotro sint acmu Cerchejii și de la 264 271: 272: Dunăre spre
Țarigrad, unde iaste întăi Misia și apoi Thrachia, să nu să pot înțelége
să fie fost cuprinsă de gotthi, căci într-același istoric chiar să
arată, că hunii trecând Bosforul Chimeric, îndată au cădzut asupra
ostrogotthilor, de unde aiavea iaste, că ostrogotthii era în Crâm
(pentru aceasta și mitropilitul Crâmului astădzi să numéște a Gotthiii)
și pe marginile Mării Azacului, iară visegotthii de la dânșii spre Apus;
ce iarăși pe marginile Mării Négre pănă la Dunăre, căci peste Dunăre să
fie trecut în Misia sau mai sus pe malul Dunării spre parte Dachii să
să fie lățit, istoricul nu scrie, nici Petavie aceasta într-alt chip
tâlcuiaște; de unde rămâne curată adeverința istoriii, carea nici o
tâlcuire mai multă nu priiméște, precum și ostrogotthii și visegotthii,
pre câmpii din Tanai, adecă din Don pănă la Nistru, cât să cuprinde
locul acela pre marginile Mării Négre, să le fie fost cuprins amândoaă
familiile acélea a gotthilor. Dovedește-să a doa căci gheografii cei
vechi, pre carii urmadză vestitul gheograf Gluverie, hotarăle Dachiii
pre carea o stăpâniia Decheval, de la carele au luat-o Traian Marile, le
pun din apa Tisei pănă în apa Prutului, carile precum nu atinge
țărmurile Mării Négre cui iaste neștiut? Și așé de vréme dară ce după
adeverința istoricului Iornand gotthii s-au așédzat pre marginile Mării
Négre, iată că nici pănă la hotarăle Dachiii n-au agiuns, ce numai pănă
în dreptul gurii Dunării, pănă peste Nistru. Căci iarăși de s-ar fi mai
tins spre Apus, pănă în Prut, sau și pănă peste Prut în Dachia, ar fi
trebuit istoricul pre lângă marginile Mării Négre să adaogă și marginele
Dunării; ce istoricul acesta nici au dzis, nici să poate din adeverința
istoriii a să înțălége, fără numai din viseroasă și părăroasă tâlcuirea
lui Maienburg. Așé dară dovadă neclătită rămâne că ostrogothii carii au
rămas subt stăpânirea hunnilor pre locurile céle dintăi, nu poate fi
Dachia, ce Crâmul; și locurile pre denafara Crâmului, pe Don în sus și
peste câmpii, spre Apus, spre Nipru și spre Nistru, de unde-i acmu țara
căzăcească, și spre Zaporova și spre Nistru unde iaste acmu Podoliia și
Ocraina leșască. Așijderea rămâne să 265 Zonoras, Cartea 13, Cap. 17.
Theodorit, Cartea 5, Cap. 5 273: cercăm acei gotthi, carii supt
supunerea unilor să fie rămas și carii au trecut în Thrachia, de ciia
cât au trăit acolo și ce s-au făcut? CAPUL III Arată-să despărțirea
gotthilor pre carii i-au suppus Theodosie cel Bătrân și săvârșitul lor
Precum amândoaă familiile gotthilor, cu domnii lor Fritighernis și
Athanaric, în dzilile lui Valens, de huni împinși și goniți fiind de pre
locurile lor, să fie trecut în Thrachia și apoi cum și din ce pricină
s-au rădicat asupra împărățiii și cum au omorât mai pre urmă și pre
Valens, în cele trecute destul s-au pomenit. Acmu vine dară rândul să
cercăm acei gotthi ce s-au făcut? Dovedim, dară, că acélé familii a
gotthilor amândoaă, dacă au trecut în Tharchia să nu să fie mai întors
înapoi, întracesta chip. Grațian împărat, după moarté lui Valens chemând
pe Theodosie, îndată oaste gătind asupra gotthilor au mărs (carii acmu
în Pannonia, Thrachia, Misia și Dachia de nime opriți, precum voia le
era prăda și ardea; deosăbi cât încă cum să bat cetățile neștiind, vreo
cetate să fie apucat, istoricii nu pomenesc). Și bătând pe gotthi, toate
țărâle și provințiile romanilor, carile ei cu bir și cu alte nevoi
asupriia, îndată li-au dezbătut. Precum și Anton Bonfin, luând din
pomeniții istorici, la Decada 1, Carte 2, așé mărturiséște: „Theodosie,
dzice, stând la împărăție îndată au strâns oastea și singur cu capul său
au mărs asupra varvarilor, cărora dându-le războiu pre lesne i-au
înfrânt și i-au gonit, și îndată au scos Misia cea de sus din mâna lor;
iară apoi iarăși, mai întorcându-se nepriiatinii, de câteva ori mare
stricăciune au făcut într-înșii; și nici un lucru vrédnic de
stăpânitoriu să nu pliniască n-au lăsat. Apoi dezbătând și Misia cea de
gios, Thrachia și Dachia măluroasă, au făcut pace cu 266 Leat 381 Zosim,
Carte 4. Idatie și Prosper, în Hronic. Sinchie, în Cuvântul pentru
împărăție Leat 382 Idatie, acoloși 274: Zosim, Carte 5. Prosper și
Marțelin, în Hronic. Orosie, Carte 7, Cap. 37. Avgustin, De cetate,
Carte 5, Cap. 23, și Iornand, acoloși Athanaric, domnul gotthilor. Și
așé biruitoriu s-au întors la Țarigrad.” Iată aice să véde ce parte a
Dachiii au fost cuprins gotthii și câtă vréme au fost supt tirăniia lor,
adecă de la anul 378 pănă la anul 379, adecă numai un an. Iară leat 381
Athanaric, domnul ostrogothilor, de la ai săi gonit fiind, Theodosie
Marele, cu cinste l-au priimit. Athanaric după ce au vinit la Theodosie,
într-același an, în luna lui ghenarie 25, au murit în Țarigrad, pre
carele Theodosie cu cinste ca pre un crai l-au astrucat. Iară de la anul
al doilea, leat 382, precum scrie Idatie și pe alți gotthi, pre toți
i-au suppus, ei de bună voie suppuindu-se împărățiii din carii Theodosie
pre unii i-au trimis tocma la Eghipt, pre unii i-au lăsat să trăiască
în Thrachia; și celor de la Eghipt i-au pus să lucreadză pământul și cu
țarina să să hrăniască; Idatie, istoricul, a supunerii gotthilor din
Thrachia și dzua în carea s-au tâmplat, adecă octomvrie 3, arată când
adecă gotthii cu toții romanilor să dau. Și aceștia de aciia în credință
ținuți, dintr-aceștia mai pre urmă, după moartea lui Theodosie,
împărățind Arcadie și Honorie, la anul 393 (precum mai pre larg înainte
la locul său să va dzice), s-au sculat întăi Radagaizus, domnul
gotthilor (acesta ficior, alt féliu de rudă să fie fost lui
Fritighernis, din scriitorii, curat aiavea, încă n-am putut) cu 400 000
de oaste, precum scrie Zosim, sau cu 200 000 de oaste, precum scrie
Orosie și Marțelus, și în toată Italié au năbușit, mare împărățiilor și
creștinilor nepriiatin. După acesta, Alaric (și acesta a gothilor craiu)
din familie Balthică (dzic unii să fie fost ficior lui Radagait) încă
sculânduse, întăi au prădat Greția și acolo câtva zăbăvindu-se, apoi cu
poronca lui Stilihon voievodul lui Honorie (carile vrea să ia Iliriia
din stăpânirea lui Arcadie și să o suppue supt a lui Honorie) au trecut
în taifaoa lui după ciialalți la Italia, unde multe prădzi făcând, pănă
mai pre urmă și Roma au izbândit, apoi acestuia următori suppuind Gallia
și Ispania și Africa, acolo 267 275: Procopie Chesareanul, Istoriia
ascunsă, Cap. 18 împărățiia visegothilor au întemeiat; și o au ținut
pănă la vrémile lui Iustinian, carele i-au stârpit de acolo, precum
înainte la cursul istoriii să vă însămna. Așé dară au fost despărțirea
gotthilor și ieșirea lor din Thrachia spre părțile Italiii. Din trécerea
gotthilor spre Italia și de răutățile carele au făcut împărățiii
romanilor, de când i-au priimit Valens în Misia pănă la Iustinian
(carile apoi cu vrednicia lui Velisar și a lui Narsitis hatmanilor, din
Italia așéși de tot i-au stârpit). Și alt prepus să poate scorni, adecă
gotthii, carii au cuprins Roma și Italia să fie ținut supt stăpânirea sa
și Dachia, au ba? Căci cei ce vor să fie rămas Dachia supt stăpânirea
gotthilor, și aceasta în partea sa trag; adecă de vréme ce gotthii atâta
au fost slăbit puterile romanilor, cât și Roma dobândise și toată
Italia cuprinsése, cum n-ar fi putut stăpâni și Dachia, fiind decât
toate țărâle mai departe de buricul împărățiii? Noi precum gotthii o
parte de a Dachiii, adecă cea măluroasă, să fie cuprins nu tăgăduim;
iară precum toată Dachia să fie stăpânit, nici noi, nici vréunul din
istorici a vrémilor acelora priimește; și încă și stăpânirea Dachiii
măluroasă, foarte pre scurt li-au fost, căce supt Valens (precum la
Viața lui am pomenit) cu alalte vecine țări au fost cuprins-o; iară
îndată ce au stătut Theodosie Marele la împărăție, au și dezbătut-o,
precum înainte și aceasta am arătat. Ce precum gotthii stăpânitori
Dachiii nicicum să nu fie rămas, mărturie ne iaste Procopie Chesareanul,
ca carile pentru lucrurile gotthilor mai curat și mai adevărat,
pare-ni-se, altul să nu fie scris. Acesta dară istoric în Istoria
ascunsă, Cap. 18, hotărând toată stăpânirea gotthilor, adecă cât loc au
fost cuprins ei, din locul împărățiii romanilor, dzice așé: „Mai
denainte de războiul Italiii (adecă carile au făcut hatmanii lui
Iustinian cu gotthii), toată stăpânirea gotthilor de la țara franțozilor
pănă în hotarăle Dachiii la cetate Sirmium să întindea”; iară cetate
Sirmium au fost între Sava și între Dunăre, care loc și astădzi de pe
acel vechiu acei cetăți nume să chiamă Serem, sau cum vor să-i dzică
turcii Seremovasi, care câmp iaste, precum dzisem, peste Dunăre 268 276:
Iornand, De gotthi,Cap. 48 împotriva Beligradului. Dovedindu-se dară că
gotthii, carii au întrat în Italié, stăpânire în Dachia n-au avut, acmu
vine rândul să arătăm că și rămășița gotthilor, carii de gotthii au
întrat în Misia despărțindu-să ș-au rămas supt giugul hunilor, așéși
nicicum n-au stăpânit-o, precum la rândul istoriii vom arăta. CAPUL IV
Arată-să precum nici rămășița gotthilor carii au rămas supt stăpânirea
[h]unnilor Dachia să fie stăpânit Macar că precum am arătat, domnii
gotthilor cu amândoaă famileile și cu multă mulțime de nărod au trecut
în Thrachia și de acolo în Italia, unde piciorul de-ciia ș-au înfipt;
însă, după socoteala a tuturor istoricilor, o rămășiță din familiia
ostrogotthilor, supt suppunerea și stăpânirea hunilor să mai fie rămas
aflăm, de vréme ce la același istoric Iornandis citim: „Întraceste,
dzice, ostrgotthii, carii supt stăpânirea hunilor au rămas, cu ai săi
deosăbiți domni, pe locurile lor céle dintăi lăcuind”. De aicea vor unii
să apuce cap de funie și să aréte că acești ostrogotthi rămași să fie
lăcuit pre locurile Dachiii, care istorie cât să fie de șchioapă în
calea adevărului, precum din céle ce mai denainte am dzis, așé
dintr-acestea caréle acmu sintem dzicători să va arăta. Întăi dară că
hunii îndată ce au trecut Bosforul Chimeric (adecă Bogazul, carele acmu
să cheamă Cherci și Taman), îndată au cădzut asupra ostrogotthilor (și
altele precum în Capul trecut am arătat) și i-au supus, din care cuvinte
aiavea iaste că domnul lor Fritighernis cu o samă cu carii au putut
scăpa (carii nu puțini să fie fost din mulțime ce numără istoricii să
cunoașté) și cu toate familiile lor fugind, împreună cu Athanaric au
trecut la Thrachia, precum am dzis; iară carii n-au putut a scăpa aciia
să fie rămas, 269 277: 278: Iornand, cap. 14. Procopie, supt stăpânirea
hunnilor. Deci ostrogotthii, pentru căci apucase locurile pre țărmurile
Mării Négre spre Răzsărit, pentru acéia și ostrogotthi s-au numit.
Acésté țărmuri, din cuvintele istoricului alltele a fi nu să pot
înțelége, fără unde acmu iaste Crâmul și câmpii spre apa Donului în sus;
iară de la aceștia spre Apus, iarăși pre țărmurile mării apucase
visegotthii; ce amândoaă acésté familii, precum pănă la Dachiia să nu
fie agiuns, în céle trecute atâta am arătat, cât precum ni să pare nici
un prepus să nu fie rămas. Și de vréme ce nici visegotthii, carii
locurile mai despre Apus apucase, la Dachia n-au agiuns, cu cât mai
vârtos n-au agiuns ostrogothii carii era mai spre Răzsărit și mai spre
Crivăți întinși. Așijderea de vréme ce istoricul dzice: „Ostrogothi sub
Hunnorum dominatu cum priuatis regibus, pristinas sedes obtinebant”
(adică:) „Ostrogotthii, cei supt stăpânirea hunilor, cu deosăbiți domni
ai săi, scaunele céle vechi își ținea”; iată că, fără altă trebuință de
tâlcuire, fietecui cunoscut poate fi, că ostrogotthii acei rămași,
țărmurile mării ținea, carile sint unde acmu iaste Crâmul, căci și
hunnii când au vinit asupra lor îndată ce Bogazul Tamanului au trecut,
îndată pe ostrogotthi au cădzut. Ce singure cuvintele istoricului să
aducem: „Hunni, inquit rege Balamire traiecto Bosphoro Cimmerico,
repente, in Ostrogothos impressionem faciunt, eosque sibi subjiciunt” –
„Hunnii cu domnul lor Valamir, trecând Bosforul Chimeric, de năprasnă
pre ostrogothhi au împresurat și au suppus.” Din care cuvinte, ce mai
luminat poate fi decât că de năprasnă, adecă îndată i-au împresurat,
pentru căci așéși în țermurile mării de ceasta parte, adecă unde iaste
Crâmul au fost lăcuind. Aceștia dară (precum mai înainte, în cursul
Hronicului, vom arăta) gotthii supt stăpânirea hunnilor au rămas aproape
de 50 de ani, pănă la moartea Atilii; iară după moarté lui îndată au
rădicat cap asupra hunnilor și cu domnul lor Verimudis sculându-se, au
fugit în Gallia, unde acmu stăpânie visegotthii. Aceastași cu alalți
scriitorii mărturisind și Iornandis, pre aceștia apoi Procopie
Chesareanul îi numéște vandali, și anume le arată și locul unde 270
Carte De războiul vandalesc, Cap. 3 279: au ieșit, Carte 1, De războiul
vandalilor, Cap. 3: „Vandalii, dzice, carii lăcuia pe lângă balta
Meotis, cădzind pe dânșii foametea și sculându-să s-au oprit tocmai pe
apa Renului, la ghermani, pre carii astădzi îi chemăm franchi, trăgând
la soție cu sine pe alani”. Și așé, într-acesta chip fiind și povesté
rămășiții ostrogotthilor decât soarele mai curat să véde, că nici ca
suppușii altora stăpânitori Dachiii au putut fi, nici ca lăcuitorii
Țărmurilor Mării Négre céle mai despre Răzsărit. Carele nu numai căci
ceva amestec cu Dachia au, ce încă foarte depărtate sint, că cât loc
iaste din Prut (care-i apă după hotărârea a tuturor celor mai vechi
gheografi iaste hotarul Dachiii cel despre Răzsărit) pănă în Cherci și
Taman pot ști toți carii spre acesté părți au îmblat. Acmu socotească
fietecine că de vréme ce după socoteala lui Maienburg au fost țiind
Dachia, carea încépe din apa Prutului și pănă în apa Tisei să întindea,
iată c-au trebuit visegotthii de la dânșii mai spre Apus să să fie
întins și așé ar fi fost cuprins sau toată țara ungurească sau o parte
dintr-însa, carea de-ar fi fost așé adevărat, toată istoriia lui Iornand
ar fi ieșit minciunoasă, de vréme ce el scrie precum „gotthii, ieșind
de la țărmurile Mării Baltică, s-au dus în Schithia și s-au așédzat la
Țărmurile Mării Négre”. Deci de la hotarul Dachiii spre Răzsărit, adecă
de la apa Prutului, unde la Gălați în Dunăre dă, pănă la Marea Neagră,
precum sint 500 de mile italienești toți corăbiiarii știu. Vadză acmu,
de să poate ascunde sulița în sac și de să poate înțălege cumva precum
ostrogotthii să fie cuprins și ținut Dachia. Iară hunii, după ce au
suppus pe aceștia ostrgotthi și pre visegotthi, cu alalți ostrogotthi
scăpați i-au gonit de pre locurile lor. Îndată au trecut în Pannonia pre
carea au stăpânit-o ca la 50 de ani, pentru carea înainte la locul său
să va dzice. Deci și hunii nicicum prin Dachia noastră oprindu-să (macar
nu fără călcare și multă stropșitură să fie fost scăpat, putem
înțălége) și prădzile și războaiele lor în părțile Apusului slobodzind,
nu iaste pricină pentru care să nu putem cunoaște, că doară împărățiia
romanilor să-și fie tras mâna și lăcuitorii din Dachia pentru carea acmu
271 Leat 382 280: Leat 386 iarăși la cursul istoriii întorcându-ne,
fietecaré la locul și la anul său pomenindu-să, mai curat să vor arăta.
CAPUL V Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia, de la aședzământul
gotthilor în Misia pănă la Arcadie și Honorie Theodosie Marele, leat
382, precum s-au pomenit, așédzind și împăcând lucrurile gotthilor și
toate țărâle împărățiii, spre odihnă întorcându-le, într-același an,
noiemvrie 24 s-au întors și au întrat în Țarigrad, unde luând sama
desfrânatelelor fapte a împăraților, carii mai denainte de dânsul
dregătoriia împărățiii ținuse, și socotind că cu multe și fără ispravă
desfătările lor împărățiia la atâta slăbiciune și primejdie adusése, au
stătut pravile și canoane a pune, cu carele împărățiia și purtătorii ei
să să chivernisască; începătură făcând și cercare de la curtea
împărătească. Și din desfătările și cheltuialele céle fără ispravă,
foarte contenită și cumpătată au făcut-o. Că, precum scrie Sigon,
împărațiii cei mai denainte puțină desfătare să fie având socotiia, de
n-ar fi avut în mijlocul iernii trandafiri a cărora flori să înoate în
păharăle cu vinul și în miedzul vérii de n-ar fi avut ghiață în
răcitoare. Așijdérea dulceața bucatelor nu cu gustul gurii, ce cu sama
cheltuialii cei mai multe o alegea, adecă, care bucate era mai scumpe,
acélea să fie și mai bune li să părea. Și orice li să aducea despre
fundurile Răzsăritului, sau de la Colhii, cei peste hotarăle împărățiii
acéia era mai poftită și mai plăcută. Acestea dară toate așédzind și
tocmind, putérile împărățiii iarăși au răzsuflat și la locul vârtutei
lor au vinit. După aceasta, leat 386, s-au sculat grutinghii, neam
tătărăsc, 272 Zosim, Cartea 4. Ammiian, Idatie și Marțelin, în Hronic
Amiian, Cartea 27. Ieronim și Idatie, în Hronic 281: sau precum alții le
dzic, neam gotthicesc (poate fi rămășița gotthilor acesta nume să fie
luat), făcând ca la 3000 de vase; au trecut ș-au prădat la Thrachia,
împotriva a cărora Theodosie trimițind cu oaste pre voievodul Promotos,
atâta i-au bătut și i-au fărâmat, cât apa Dunării s-au împlut de
stârvurile lor. Pentru care a lor prăpădenie scriind Marțelus Poeticul
într-acesta chip: „Fluitantia nunquam, largius Arctoos pavere cadavera
pisces” [adică]: „nici odânăoară nu s-au hrănit peștii ca acmu de
trupurile crivățénilor céle ce plutiia”. Aicé încă socotească cititorul,
că de va lua sama binișor tare nedejduim că toată socoteala noastră,
pentru gotthi o v[a] afla adevărată. Întăi, că acești grutinghi sau
gruthinghi nu sint alt neam fără numai rămășița gotthilor carii am dzis
să fie rămas din gotthii carii au trecut la Thrachia; căci mărturiséște
Ammian că aceștia gotthi au fost supt Athanaric, domnul gotthilor, când
au avut războiu cu Valens, leat 369, pentru care războiu am pomenit la
același an, unde dzicem dintr-același istoric: „Valens Grotungos Gothos,
bellicosam gentem aggreditur, et post leuiora certamina, Athanaricum
cogit in fugam”. (Valens au mărs asupra gotthilor, grotinghii carii era
neam foarte vitiaz și, după câteva războaie mai iușuréle, au asuprit pe
Athanaric să dea fuga.) Așé precum să dovédește, grutinghii rămășița
acelor gotthi, carii cu Athanaric și cu Fritighernis, domnii lor,
trecusă în Trachia, să fie așé de pe mărsul lor cu corăbii în Thrachia
să dovedéște, că acéle corăbii să le fie făcut sau la Nipru, sau la
Nistru și de acolo trecând, să fie lovit la Thrachia, că de ar fi fost
acei gotthi lăcuit în Dachia, ar fi trebuit întăi să fie întrat în
Misia, carea iaste împotriva Dachiii peste Dunăre și apoi să lovască în
Thrachia. Ce aceasta ce n-au fost, istoricul nescriind, să cunoaște că
nu din Dachia cea din Schithie, despre părțile Niprului s-au coborât
acéle corăbii și au trecut peste mare și peste Dunăre, tocma de la
Thrachia, iară de ar socoti cineva cuvintele poeticului, pre caréle am
pomenit, cum să cade și mai bine va cunoaște, căci pre acești gotthi îi
numéște crivățéni sau cu alt sens, (înțelégere), 273 282: Leat 395
Socrat, Cartea 5, Cap. 24. Zosim, Cartea 4 numéște peștii carii s-au
hrănit cu stârvurile gotthilor crivățéni. Oricum s-ar înțelége, ori
peștii mării, ori gotthii aceiași mări lăcuitori, tot spre Crivăț sint
să să înțeleagă, în care parte cade Schithia, împotriva Thrachiii. Iară
de-ar fi fost acei gotthi în Dachia, ar fi trebuit să facă vaséle sale
cu multul mai sus decât unde-i acmu Beligradul, și așé pe acolo cu
corăbiile Dunărea trecând, neatingându-să de Misia, să între în
Thrachia, carea de ar fi fost nu despre Crivăț, ce despre Apus ar fi
trebuit să să pomenească, macar peștii hrăniți, macar gotthii omorâți,
de unde curat să cunoaște că acești varvari, macar și mai de pen gios de
Dachia de au trecut Dunărea, iară nu marea, tot pricină nu rămâne,
pentru ce romanii în Dachia să nu fie fost, de vréme ce și aceștia cu un
războiu s-au topit și atâta mulțime de dânșii au pierit, că precum
mulți să fie fost, numărul vaselor arată și trupurile carile plutind au
fost acoperit apa. Acestea dară așé, iară de ciia pănă la moarté lui
Theodosie, altă clătire sau lovire părțile Dachiii sau Thrachiii să mai
fie făcut varvarii, istoricii nu pomenesc. Deci Theodosie împărat au
murit la Mediolan, leat 395, ghenar 17, după ce au împărățit 16 ani,
dzile 2, fiind la vârstă de 50 de ani, precum scrie Victor; iară, după
cum va Isocrat, de 60; iară precum scrie hronicul alexandrin, 65.
Într-același an, adecă în carile au biruit pe Evghenie tiranul și
păgânul, în care războiu pomenéște Socrat și Marțel să fie avut cu sine
câteva polcuri de alani, de gotthi și de huni, a cărora voievod să fie
fost Alaric, domnul gotthilor, carele mai pre urmă, trecând la Italia,
au luat și Roma. 274 283: CAPUL VI Dovedéște-să traiul romanilor în
Dachia de la Arcadie și Honorie pănă la Theodosie cel Tânăr Canon cum
trebuie să înțăliagă cititoriul unde să va tâmpla înainte a să pomeni
cuvântul: peste Dunăre. Aicé trebuie cititoriului nostru să ia sama și
să înțeliagă că pre acésté vremi, câte prădzi și năpădiri să vor pomeni,
că au fost [făcut] varvarii peste Dunăre, toate acéle pre alte locuri a
împărățiii romanilor să fie fost, iară nu prin Dachia noastră; nici
trecătorile printr-însa să le fie fost, căci o samă de gotthi cei
suppuși de Theodosie și în Thrachia trecuți, după moarté lui să rocoșisă
(precum înainte să va videa) și acmu toată Greția prădând, în Ilirie și
în Epir piciorul își pusése și tirănéște stăpâniia. Hunnii așijderea
apucasă Pannonia și o stăpâniia în putére (iară Pannonia era țara peste
Dunăre între Sava, carea acmu să chiamă Sclavonia și capul hotarului îi
era cetatea Sirmion carea au fost împotriva Beligradului peste Sava și
acmu de la turci să cheamă Serem). Alaltă tătărâme și multe féliuri de
varvari carii era de huni suppuși (precum înainte vom spune) spre țara
leșască și spre Littfa să spudzise; și când să slobodziia spre hotarăle
împărățiii romanilor, șliahul își îndreptase prin locurile carile acmu
să cheamă Selezia și Saxonia. Căci și mai aproape pe acéia parte le
cădea cale și mai pre lesne nefiindu-le a mai tréce munții înapoi să să
întoarcă în Dachia și să le fie a tréce Dunăré pre unde atâtea cetăți
făcuse romanii, și trecătorile păziia (pentru care cetăți la locul său
înapoi s-au arătat). Și așé, veri războaie pre Dunăre, veri trecători au
avut, tot mai sus de Dachia au fost, pre părțile țărâi unguréști; și pe
acolo trecea la Italia; la Gallia, la Ispania și de acolo și la Africa.
Iară 275 284: Arcadie și Honorie Leat 400 Idatie și Marțelin, în Hronic
Leat 401 Sigonie când s-au tâmplat din Panonia să fie agiuns hunii cu
prădzile și pănă la Dachia și în Dachia ce au făcut sau au stricat,
atunce istoricii anume pomenesc, pentru carile noi pre amăruntul la
locurile lor vom dzice. CAPUL VII Arată-să poiadea varvarilor dintăia
Murind Theodosie cel Mare, precum am dzis la anul 393, moștenitoriu
împărățiii au lăsat doi ficiori, pre Arcadie (fiind la vârstă de 18 ani)
împărat Răzsăritului; iară pe Honorie de 11 ani, împărat Apusului. În
vrémile acestora împărați, leat 400, scriu istoricii precum Alaric
domnul gotthilor (carele acmu cinci ani era de când în Epir stând, toată
țara grozav prăda și o prăpădiia) ș-au pus gândul să năpădiască asupra
Apusului. Și așé cu toată oastea lui sculându-se, au întrat sfărâmând și
prădând în Dalmația și în Pannonia, hatmanii lui Honorie puțin de
această în samă băgând. De acolo mai înlontru purcegând, la al doilea an
trecând apa Padul (pre carea acmu stă târgul Padova), în cetatea Asta
Honorie închidzindu-se, o au încungiurat; unde Stilihon, voievodul lui
Honorie, cu agiutoriul sosind și pre împăratul au izbăvit și pe gotthi
biruind; Alaric cu mare rușine necunoscut s-au întors, de unde ieșise,
la Illirie, leat 401. Un Gaina, caréle întăi credincios fiind
împăratului lui Arcadie, apoi viclenindu-se, la Asia de acolo s-au
agiuns cu gotthii din Illiria, ispitindu-se să apuce Țarigradul și cu
tirănie s ă i a ș i împărățiia. Ce împărățiia mai de cu vréme de
vicleșugul lui înștiințindu-se și trăgând în parté sa o samă de gotthi,
cu voievodul lor Fraitat pre mare la Elispont l-au lovit și l-au biruit;
de unde Gaina, lăsând vasele, au ieșit la uscat și au năzuit spre
Dunăre. 276 285: Leat 404 Zosim, Cartea 5. Prosper și Marțelin, în
Hronic. Orosie, Cartea 7, Cap. 37. Avgustin, Pentru cetatea lui
Dumnădzău, Cap. 23. Iornandis Leat 405 Leat 406 Zosim, Cartea 5.
Prosper, în Hronic 286: Leat 408 Zosim, Cartea 6. Ce Huldis, domnul
hunilor, socotind să facă lucrul pre plăcérea împăratului, având atuncea
cu împărățiia pace, de câteva ori cu oaste l-au lovit și pănă mai pre
urmă de tot răzbindu-l și pre Gaina în războiu omorându-l, i-au tăiat
capul și, în suliță înfipt, l-au trimis împăratului la Țarigrad. CAPUL
VIII Arată-să poiadea varvarilor, a doua și a triia În anul 404,
Radagazinus, domnul gotthilor, luând cu sine sarmatii și ghermanii, cu
toții 400 000, precum scrie Zosim, sau cum va Orosie și Marțel, cu 200
000, peste toată Italie au năbușit, pre carii Stitihon voievodul, cu
mare și minunată nărocire, între munții ce să cheamă Fezulanți,
închidzindu-i, i-au prăpădit și pre Ragaz, domnul lor, l-au omorât.
Această bătaie, Petavie însămniadză, precum să să fie tâmplat la anul
405, urmând istoricului lui Prosper, iară Marțel, la anul 406. Scrie
Zosim că atâția de mulți varvari robi cădzusă pre mânule romanilor cât
un rob să vindea câte un galbăn. A triia poiade s-au făcut leat 406, cu
multul mai grozavă și mai groaznică decât cealealalte carea au făcut
vandalii cu domnul lor Godighilil, împreună cu alanii, ghermanii,
cvadii, marcomanii și saxonii, carii pe la sfârșitul lui dechemvrie
biruind pe franții, au trecut apa Renul ș-au întrat în Gallié; în cale
Monguția au sfărâmat, Vanghiona dându-se, au izbândit-o; remii,
albianii, atrebatii, morénii, tornavénii, nemutii și Arghentorata au
jecuit. Acéstea a varvarilor năpădiri spre părțile Apusului (macar că nu
caută la treaba Hronicului nostru), aicea li-am pomenit pentru ca să
cunoască cititoriul că părțile Dachiii noastre au fost neclătite și de
călcăturile varvarilor depărtate, pentru carea nu iaste pricină, carea
să dzică, că doară lăcuitorii Dachiii pre această vréme într-însa a lăcu
i s ă n u f ie f o st p u tu t m acar c ă istoricii despre aceastași
parte ceva nu pomenesc. Într-acestea, la anul 408, Arcadie, împăratul
Răzsăritului, în 277 Socrat, Cartea 6, Cap. 23. Procopie, De războiul
persilor, Cartea 1. Agathus, Cartea 4, list. 132 Theodosie cel Tânăr
Socrat, Cartea 6, Cap. cel de pre urmă. Zosim, Cartea 10. Orosie, Cartea
7, Cap. 40 Leat 405 Orosie, Cartea 7, Cap. 29. Zosim, Cartea 5.
Iornand, Pentru împărați, Cap. 96 și De lucrurile gotthilor, Cap. 30.
Marțel, Cartea 13 Leat 408, 409 287: luna lui mai, au murit, după ce au
împărățit ani 13, luni 3, dzile 15, lăsind în locul lui împărat pe fiiul
său Theodosie, carele s-au numit cel Tânăr; cu testament l-au dat supt
paza și socoteala lui Iezdegherd, împăratului persilor, caréle cu
credință grijea cuconului luând, l-au dat supt învățătura lui Antioh,
carile era om prea învățat, dzicând ca, când cineva s-ar ispiti
împotriva lui, să-i facă știre, iară el împotriva aceluia, ca asupra
nepriiatinului s[u, va vini. CAPUL IX Dovedéște-să traiul romanilor în
Dachia de la Theodosie cel Tănăr la năpada Atilii Arcadie murind au
stătut la împărățiia Răzsăritului fiiul lui Theodosie, fiind cucon numai
de opt ani. Într-a căruia anul dintăi Alaric, domnul gotthilor (după
cum însămneadză Calvizie), sculându-se cu mulțime de gotthi, alani și
svevi și lăsind acmu Gallia deșartă și pustie, au întrat în Ispanie,
oct. 15 purcegând. Ricțiolul, în hronicul mare, dzice acestea să să fie
tâmplat la anul acestași; în care socoteală să véde a fi și Petavie, de
vréme ce dzice că Alaric, domnul gotthilor, leat 405, după ce au prădat
Greția și câtăva vréme în Epir să zăbăvisă, apoi învoind Stilihon,
hatmanul lui Honorie împăratului Apusului, să fie pătruns în Italie;
pentru care lucru, înțelegând Honorie, leat 408; să fie omorât pe
Stilihon. Alaric pentru aceasta înfocându-se, leat 409, întăi au întrat
în Italié (precum am dzis); cu carile Honorie vrând să facă pace, el
într-adins să fie pus condiții, carile Honorie să nu le poată priimi;
cerșind de la Honorie, șie și oamenilor lui, locuri în Italia pentru
lăcași, carea Honorie nepriimind, el au întins spre Roma ș-au
încungiurat-o; și în anul 410, avgust 23, au dobândit-o și trei dzile în
prada varvarilor săi au dat-o, poroncindu-le ca câți vor fi 278 Zosim,
Cartea 6. Marțelin. Casiodor și Prosper, în Hronic Acéiași acoloși Leat
411 Leat 412 Socrat, Cartea 7, Cap.23. Prosper, Marțel și Olimpiodor
Leat 423 288: Valentinian și Plachidia scăpat la Besérica Sfinților
Apostoli Petăr și Pavel, pe aciia să nu-i atingă. Acolo au robit și pe
Plachidia, sora împăratului Honorie, pre carea au dat-o femeie
cumnatu-său, fratelui muierii lui Athaulth. După trei dzile, de nime de
ai sei în Roma lăsind, arsă și pustie au lăsat-o și s-au dus la Reghion,
unde era să treacă la Sichilia și la Africa; ce acolo i s-au tâmplat
moarte. Alții dzic că după moarte lui Alaric, cumnatu-seu stând domn în
locul lui, iarăși cu pradă să fie vinit la Roma, și atuncea să fie
apucat pe Plachidia, sora lui Arcadie și a lui Honorie, și ducând-o în
forul lui Cornilie, să fie făcut cu dânsa nuntă. Iară Idatie și Isidor,
istoricii, dzic să să fie luat Roma în anul trecut, în carile adecă au
încungiurat-o. Leat 411, vandalii și svevii au cuprins Gallia, alanii,
Luzitaniia; silinghii, Betica. Iară leat 412 gotthii cu Athaulth, domnul
lor, iarăși să fie întrat în Gallia, scrie Prosper. Acestea într-acele
părți năbușiri, Petavie le socotéște să să fie tâmplat la anul 409,
urmând istoricului, lui Idatie. Ce pentru acéstea acmu destul fiind, la
rândul Hronicului înainte să ne întoarcem. După acéstea și Honorie, leat
423, au murit în Roma, după ce au împărățit ani 28, luni 7, de vârstă
fiind de 39, rămâind la împărăție fiiul séu, Valentinian și mătușea lui,
Plachidia. CAPUL X Arată-să multe descălecături a multe crăii din
neamul varvarilor acestora După atâtea de multe dése și în toate părțile
lățite prădzile și călcăturile varvarilor, carele pre la acestea vrémi
s-au tâmplat și cu alalte carele mai pre urmă au cădzut, slută și
grozavă s-au 279 Lemon, Cartea 1, Cap. 4. Ivon, în Hronicul frizilor.
Epitomi, Cap. 4 Sidonie, Cartea 5, stih. 212. Prosper, în Hronic, și
alții Leat 420 Leat 429 289: făcut fața împărățiii romanilor și ruptă și
destrămată haina cinstei și mărimei ei au rămas, de vréme ce varvarii
și toate strânsurile limbilor despre Crivăț, late și largi porți, prin
părțile Sileziii și Saxoniii și a Thrachiii deșchidzind (precum mai
denainte am arătat), nu precum au făcut când au ieșit spre Răzsărit, ce
într-alt chip; căci atuncea de să și așédza pre undeva, iară curund
locurile muta, precum au făcut aceștea gotthii și după dânșii hunnii
despre Răzsărit, de la Schithia spre Apus năbușind (precum istoriia
înapoi au arătat) sau de loviia și prăda vre într-o parte, iarăși înapoi
la sălașele lor să întorcea. Ce acmu spre părțile Apusului pănă unde
agiungea, pre acolo și rămânea, și véstite locuri, înflorite crăii ca
bruma réce pre o floare deșchisă să lăsa și le veștedziia, de pre carile
de ciia nu să mai rădica. Și așé de ciia dintr-acei varvari sirépi și
nedomoliți, a mari crăiii, carile acmu înfloresc, findamenturile s-au
aruncat pre unde acmu iaste Vestvalia, Frizié, Saxonié, Turinghia,
Hesia, Mesnia și tot tractul carele cu numele Franconiii să cunoaște.
Dintr-aceștia întăi, cu nume de craiu numindu-se Formund, ficiorul lui
Marcomir, pe la anul lui Honorie 26 a crăiii Franțiii, au pus
începătură, care an de la Hristos iaste 420. După Farmund, ficiorul său
Clodie, la anul 428 sau 429, adecă 5 ani mai pre urmă de moarté lui
Honorie trecând apa Renul au întrat în Gallie și pă[nă] la anul 445 au
tot lățit de ciia crăiia, căriia acmu îi dzic a franțozilor. Așé pe
aceastași vréme, visegotthii temeliile crăiii Ispaniii au pus, precum și
vandalii, sfevii, ostrogothii, fietecarii crai alegându-și, în multe
crăii și domnii s-au făcut. Pre aceasteași tulburări, leat 429, vestit
și în toată lumea cunoscut orașul Venețié, temeliele pre năsip și pre
apă și-au pus, precum astădzi să véde, că trăiaște una din toate a lumii
câte sint publice, ficioară și de mâna nepriiatinilor neatinsă; și
pentru aceastea în scurt atâta. 280 Leat 425 Socrat, Cartea 7, Cap. 42.
Theodorit, Cartea 5, Cap. 36 Leat 427 290: Prosper și Marțelin, în
Hronic. Idatie, în Hronic. Isidor, în Hronic. Misțelana 4. Socrat,
Cartea 1, Cap. 23, 24, 25 CAPUL XI Acéia să dovedéște pănă la năpada
Attilii În cursul anilor de la domnul Hristos 425, carile iaste al 18
ani a împărățiii lui Theodosie cel Tânăr, scrie Socrat și Theodorit,
precum Roilas, domnul schithilor, de hotarăle împărățiii romanilor
apropiindu-se și acmu și pănă la Thrachia cu jacurile agiungând, cu
dumnădzăiască putére fură prăpădiți; căci domnul lor de fulger lovit,
iară alalți schithi cu de năprasnă ciumă potopindu-se, așé s-au
împrăștiiat; cât ce s-au făcut, nu s-au mai știut. Așijderea, leat 427,
scrie Marțelin în hronic, precum „romanii au răscumpărat Panonié de la
huni, carii acmu de 50 de ani era de când o cuprinsése și i-au împins
peste Dunăre înapoi”. Aceasta mărturisește și Callimah, în „Attila”.
Aceasta a hunilor peste Dunăre trécere nu să poate înțălége, că doară să
fie trecut spre părțile Dachiii (căce Pannonia să fie, unde acmu iaste
Sclavonié între Dunăre și între Sava, mai înainte am arătat), ce mai pre
sus, spre părțile Austriii, de vréme ce dintracolo nu după multă vréme
sau precum alții vor, încă pănă a nui scoate Theodosie din Panonié, leat
425, Aeție, hatmanul Apusului, i-au fost indemnând să-i vie
într-agiutoriu asupra tiranului, lui Ioan, carele după moarté lui
Honorie să apucase de împărăție tirănéște, la carele s-au și dus. Precum
și mai pre urmă la leat 434, Honoria, sora lui Valentinian împăratului
Apusului, pentru curviia ce făcuse cu pristavul casii, din palat gonită
și la Theodosie trimisă fiind, pe Attila, domnul hunnilor, asupra
împărățiii Apusului au învitat, precum înainte, la același an, mai curat
să va dzice. De unde chiar să cunoaște, că cu pricinile zarvelor carele
spre Apus ca un pojar nestâns și nepotolit să ațița și să lățiia și
spre părțile Apusului ceale mai dinlontru în toate dzilele să întindea;
părțile 281 291: Matthei Pretor, în Lumea gotthilor, Cartea 1, Cap. 8
Răzsăritului, în carele era și Dachia, în pace și în odihnă rămânea.Ce
aicea noi așé în scurt arătând, cursul Hronicului înainte pre larg va
dovédi. CAPUL XII Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la ieșitul
Attilii dintăi pănă la întoarcerea lui iarăși în Schithia Matthei
Pretor, proaspăt a lumii gotthilor scriitoriu, foarte ne asupréște, ca
câtva din cursul Hronicului abătându-ne nu puținéle de treabă pentru
lucrurile hunnilor să însămnăm; și mai vârtos, căci pomenitul Pretor, de
tot așé de la sine a atâția și a atâția scriitori credință lepadând, a
sa socoteală (pre carea nici o mărturie de credință vrednică întărind-o)
m ai p e s u s ș i m ai d e crezut decât a tuturor să o puie să
căznéște și să arăte va, precum crăiia dachilor (pre carii ei gotthii îi
numéște), Traian Marele să nu o fie supus, ce acéiași pănă la vinirea
hunilor neclătită să fie stătut și apoi hunii stăpânind Dachia, să fie
gonit pe gotthi, adecă precum va el, pe dachi de pré acestea locuri;
hireșă dară cuvintele lui, Carte 1, a Lumii gotthilor, Cap. 8, sint
acéstea: „Așé, dzice, gotthii în Dachié au tot stăpânit nu numai pănă la
vrémile lui Traian carele câteva războaie cu năroc au avut cu dânșii,
însă de tot să-i calce n-au putut; și pentru ca să nu poată gotthii
întra în hotarăle împărățiii romanilor, au făcut peste Dunăre pod, și
multă oaste pentru pază puind, năvălirile gotthilor au oprit. Stătut-au
(iarăși dzice) stăpânirea gotthilor în Dachia pănă la vremile Attilii și
a lui Balameber, craiul hunnilor, carile cu nărocite războaie biruind
pe gotthi, i-au scos din Dachia”. Pretorie dară unile ca acéstea din
singura părérea sa scornind și pre nime pre altul în socoteala sa să fie
fost a arăta neputând, așéși nici răspuns să-i mai dăm s-ar fi credzut,
căci neclătită stă socoteala și mărturiia a atâția istorici, precum
Traian toate puterile dachilor sau a gotthilor lui Pretorie sfărâmând,
tot 282 292: neamul lor din Dachia au scos și pre romanii săi în locul
lor au așédzat, carii macar că cu multe furtuni însă precum pănă la
năbușirea Attilii tot în Dachia să fie rămas, fără prepus, precum
nedejduim, am dovedit. Însă pentru voia cititoriului nostru și această a
lui Pretorie piatră de scandal, din drumul adeverinții istoriii,
nerădicată nu o vom lăsa. Întăi dară au trebuit lui Pretorie să cunoască
că toți istoricii într-un glas mărturisesc precum hunnii pre gotthi nu
din Dachia ce de la balta Azacului și de pe marginile Mării Negre i-au
gonit, iară marginile mării de la scriitorii cei adevărați, să înțeleg
de la balta Azacului pănă la gurile Dunării; iară de ar fi fost ținut
pre acéia vréme gotthii și Dachia, precum va Pertorie, ar fi trebuit să
adaogă istoricii, pre lângă marginele mării și țărmurii Dunării, căci
mai multă parte a Dachiii stă, precum din gheografii cei vechi și cei
noi chiar s-au arătat. A doa i-au trebuit să nu asupriască pre cei
adevărați istorici, nici să le mute cuvintele după voie și pofta lui,
căci ei dzic precum Traian împăratul vrând ca mai pre lesne să-i fie a
întra în Dachia asupra dachilor, au făcut pod peste Dunăre; iară
Pretorie dzice că au făcut acel pod pentru ca să opriască pe dachi să nu
poată tréce în hotarăle împărățiii; că mai pre lesne ar fi fost
romanilor a păzi trecătoarea a atâta lățime de apă ca a Dunării, fără
pod fiind decât cu pod. Că doară numai Pretorie de nu poate cunoaște, că
fietece apă, macar cât de îngustă, mai cu anevioe iaste cuiva a o tréce
fără pod decât cu pod! Pentru carea, socotind Adrian, următoriul lui
Traian, scrie Dion și Evtropie, precum acel pod a lui Traian să-l fie
stricat: dând cătră senat pricină, precum de vor cumva apuca vreodată
sarmatii podul, poate mai pre lesne să triacă mai spre înlontrul
împărățiii. Ce pentru aceasta noi giudecata la cititoriu lăsind, la
Pretorie să ne întoarcem, căruia pentru un lucru foarte îi mulțămim,
căci supt Atila pune sfârșitul stăpâniii gotthilor din Dachia, în locul a
cărora aduce de ciia stăpânirea hunnilor.
Cartea a patra
Cartea a patra (continuare)
Aceasta pagina a fost accesata de 694 ori.