Autori > Dimitrie Cantemir
Cartea a triia
CARTEA A TRIIA
Caré dovedéște traiul romanilor în Dachia de la Constantin, Marele și Sfântul, pănă la Theodosie cel Bătrân și Bun CAPUL I Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la începutul împărățiii lui Constantin Marele pănă la pieirea lui Lichinie Constantin Hlorus, tatăl marelui Constantin (precum mai denainte am pomenit) la leat 306 murind în Britania, slujitorii toți, cu o inimă au ridicat la împărăție pre fiiul său, din Eleni, împărăteasa cea dintăi, Constantin, fiind la vârsta ca de 32 de ani; avut-au întăi soție la împărăție pre Maxentie, ficiorul lui Erculie; ce întrând între dânșii zarvă, au vinit la arme. Constantin, mai puțină oaste decât Maxentie având, s-au întors a cére agiutoriu de la Cel de Sus, pentru carea, pre amiadzidzi înainte și privala a toată oaste, i s-au arătat cruce pe ceriu luminoasă foarte, împregiurul ei aiavea însămnănd: IN HOC VINCES: „Într-acesta vii birui”. Și puind sămnul crucii în stiaguri, cu doaă slove ellinești: χρ, carile însămna: Hristos, în trii rânduri pre nepriiatin au biruit. Apoi au luat de soție pe Lichinie. Ce Maximin, carile cu oștile la Asia vrând decât Constantin și decât Lichinie mai mare și mai de-a firea să să aréte, s-au sculat cu oaste ș-au întrat neprietenéște; împotriva lui au mărs Lichinie și în câteva rânduri biruindu-l a u fu git l a T arsu s ș i a co lo au murit, după ce fusése 4 ani chesar, și 3 avgust; murit-au la anul 313. 236 Zosim, Cartea 2. Idatie 238: Leat 316 Zosim, Cartea 2. Anonim și Evsevie, în Viața lui Constantin Leat 321 Zosim, Cartea 2 Leat 324 Pe această vréme, precum Dachia să fie fost de romani lăcuită și ținută, tot prepusul să rădică din istoriia ce scriu toți istoricii vremilor acelora. Scris-au și trăit-au pe vrémile lui Constantin Marele: Lampiridie, Sparțian, Capitolin, Vopiscus, Minuție Felix și alții: Ce mai ales decât toți arată Zosim, Carte 2, a căruia cuvinte aducem: „Că Lichinie, biruind pe Maximin, toate țărâle singur stăpâniia, Constantin șie dreaptă parte cerșind, Lichinie acesta să facă ca un om strâmb au tăgăduit. Pentru care lucru au stătut mare gâlceavă între amândoi; pănă mai pre urmă, cu armele parte vrând să-și facă, s-au apucat de bătaie. Ce Constantin, fiind biruitoriu asupra lui Lichinie și Lichinie, de toată nedejde scăpându-să, au trimis soli de pace la Constantin, carea pace blândéțea lui Constantin pre lesne priimind-o s-au tocmit, împărățiia într-acesta chip împărțindu-și: Lichinie să ție Răzsăritul cu Thrachia, Asia și Eghiptul, iară Constantin Apusul, cu Dalmația, Machedonia, Misia și Dachia.” Caute aicea ci[ti]toriul și giudece; iară noi mai mult ceva nu vom dzice, ce cursul istoriii înainte va grăi și va dovedi pentru noi. La leat 316, Constantin niște gotthi sau, precum alții dzic, sarmati, carii prin părțile Panoniii de sus întrând și câtăva stricare făcând, tare i-au bătuit și de pre acéle locuri tot i-au gonit. Așijderea la anul 321 (același Zosim mărturisind) sarmatii de iznoavă spre părțile Thrachii cu prădzile lovind, Constantin întăi cu războiu i-au biruit. Apoi, după dânșii în goană luându-să, departe peste Dunăre i-au gonit; unde agiungându-i, de iznoavă războiu li-au dat, iarăși i-au înfrânt și de tot i-au răzsipit, în care fugă și domnul sarmatilor Raosmod au pierit. Lichinie, cumnatul lui Constantin (căci precum din Zonoras am și mai pomenit, ținea pre Constanția, sora lui Constantin), pizmă ascunsă demult în pânteci-i dospind, în anul 324, puind pricină că Constantin, gonind pre sarmati, au fost călcat cu oștile în hotarăle lui, iarăși cu oaste și cu nedreaptă neprietenie s-au sculat; ce iarăși biruit fiind, de-abiia au scăpat singur la Vizantie. Acolo de iznoavă multă oaste peste samă strângând, și pe mare și pe uscat, mult mai tare decât întăi fu vincit; într237 Leat 325 239: Sinodul din Nichea Leat 327 Chedrinos, la acestași an Orosie, Cartea 7, Cap. 28 amândoaă războaiele dzic să-i fie pierit 134 000 de oamei. După atâte răutăți ce siliia Lichinie să facă lui Constantin și după atâte biruință, sora lui Constantin, Constanția, la mijloc cădzind, iarăși au făcut pace cu dânsul, însă din împărăție scoțindu-l, l-au trimis la Thessalonica, acolo să trăiască în pace. Ce la anul 325, Lichinie iarăși vicleșug începând să aștiarnă s-au oblicit; deci trimițind Constantin acolo, l-au omorât. Aicea sfârșitul războaielor și răzscoalelor de casă puindu-să, Constantin precum de ai săi, așé de a creștinătății, de toți neprietenii izbăvindu-să, aiiavea de ciia slobodzenie legii creștinești au dat, și într-acestași an, la sinodul de la Nichea (pentru carele mai denainte să să strângă poroncisă), s-au dus unde eriasa lui Arie (carelé blăstăma precum Fiiul să fie fapta și mai pre urmă decât Părintele și făcut în vréme iară nu născut mai denainte de toți vecii) dovedindu-să, orthodoxia s-au adeverit și simvolul, mărturisirea credinții, cu darul Duhului Sfânt, prin socoteala și învățătura a 318 părinți s-au legat, leat 325. CAPUL II Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia pănă când Constantin au împărțit împărățiia în patru părți În cursul annilor 327, care an era a împărățiii lui Constantin Marele al 22, însămniadză Chedrinos, credincios istoric, precum Constantin Marile, cu mari și gréle oști s-au dus asupra sarmatilor și a gotthilor și cu mare biruință bătându-i, i-au făcut de tot robi. Orosie, Carte 7, Cap. 28, scrie, precum Constantin Marele pre putincioasă neamurile gotthilor, în locurile céle mai dinluntru a varvarilor, adecă în țara sarmatilor, de tot i-au prăpădit, și puțin mai gios scrie, precum între gotthi și între vandali, pre locurile ghepidilor la apa Marisia (aciasta-[i] Maramorășul), multă vréme să fie stătut vrăjmaș războiu, ce pănă mai pre urmă nărocul 238 240: Sarniție, Cartea 4, capul de pre urmă Leat 329 Zosim, Cartea 2. Chedrinos, în Compendium. Zonoras, Cartea 13, Cap. 2 241: biruinții au stătut despre parte gotthilor, cu care tâmplare sfărâmându-să vandalii, câți au scăpat dintr-înșii, să fie trecut în Panonie, pre care țară le-o dedésă Constantin; și acolo de ciia au lăcuit vandalii pănă la vrémile lui Arcadie și a lui Honorie, adecă ani 130. Apoi fiind chemați de magistrul oștilor lui Honorie în Gallia, de acolo, au trecut la Ispanie. Ca aceasteși mărturiséște și împotrivnicul neamului românesc Sarniție, Carte 4, Cap. 1 și Carte 3, Cap. cel de pe urmă, scrie. De la Constantin, dzice, Marile, pănă la Valentinian, drumul cel bătut al sarmatilor (pre carile léșii șleah îl chiamă), pe deasupra Pannoniii au fost și au fost trecând spre Dunăre peste apa Sola, Vag și Raba; și la Carte 4, Cap. 5, de la toți de obște istorici, prin toate vacurile, cinci stări sau aședzări să însămneadză; întăi la Balta Meotis și la Munții Sarmatici; a doa, în Thrachia; a triia în Panonie; a patra în Italie; a cincea în Ispanie, adecă după ce i-au gonit din Italia Velisar și Narsitis hadânbul, hatmanii lui Iustinian (și acestași puțin mai gios) și macar că acele leghioane de la Italia pre carile Traian odânăoară în Dachia le adusése, iară Avrelian mai pre urmă târdziu iarăși le întorsése: însă carii grijea casii purta, și slobodzenii carii de pământ să apucasă, acoloși (în Dachia) au rămas, carii cu limba cea lătinească au stricat cea slovenească, cu carea românii și pănă astădzi să slujesc. Și aceasta, nu puțin argument și dovadă iaste, precum romanii în Dachia, bine lăcuit să fie fost de vréme ce nebiruite armele lui Constantin pre nepriiatinii și varvarii carii era mai dincolo de Dachia suppuși și biruiți ținea; ce tot mai înainte să mérgem. La anul 329, scrie Zosim, bun istoric, însă mare nepriiatin lui Constantin, precum Constantin, pentru ca să nu vadză cu ceva mai gios decât Traian a fi, precum cea bună socoteală arată, părțile Dachiiii și alte locuri carile de pe ceasta parte de Dunăre având nevoie și împiedecare a trécerea încoace și încolo apă mare și lată ca acéia, ca mai pre lesne să fie obștirea țărâlor una cu alta, au zidit pod peste Dunăre. Iară unde și în ce loc să fie fost zidit acel pod, pre cât a noastră nevoință a să întinde au putut, la istorici afla n-am putut; fără cât 239 Leat 330 Evsevie, în Viața lui Constantin, Cartea 7, Cap. 47. Zosim, Cartea 2. Nichifor, Cartea 8, Cap. 26. Suida, la acest nume. Iernonim, la acestaș an. Isocrat, Cartea 1, Cap. 16. Zonaas, Cartea 13, Cap. 3 242: din pomenirea moșilor audzim, precum unde acmu iaste Oblucița (căriia turcii îi dzic Isaccea) să să fie chemat vadul Dunării, carea nu că doară pre acolo Dunărea în vad să fie avut trecătoare, ce pentru căci acolo pod fiind, să chema vad, de unde și acmu la vad la Obluciță a dzice s-au obiciuit din bătrâni; încă și în cântecele prostești, pe la Domnia lui Pătru Vodă, valul Obliciții să pomenește. Ce Dunărea precum alt féliu de vad prin apă trecătoare să nu fie având, toată lumea știe; de care lucru la oarecare socoteală nu departe de adevăr să poate pune că acel nume ce să dzice vadul Dunării să fie fost odată pod stătătoriu, iară după stricarea podului să-i fie rămas numai numele vadului și pănă astădzi; însă pentru acesta noi deplin neadeverind lăsăm socoteală la cititoriu. Anul 330, Constantin Marele au săvârșit cetatea Țarigradului și de pre numele său au numit-o Constantinopolis, cetatea lui Constantin și Roma noaă; și în 10 sau, precum alții vor, în 11 a lui mai, au sfințit-o, închinând-o Preacuratei de Dumnădzău Născătoarei și pururea Ficioarei Mariii și împodobind-o cu toate podoabele. Întăi de toate a zidit besérica în numele păcii, adică a Domnului și păcii noastre Hristos; Zonoras însămneadză anul de la zidirea lumii 5738, mai 11; și Valentie mathimaticul să fie dzis precum va să stea Țarigradul 696 de ani; ce au greșit. CAPUL III Arată-să precum Dachia să află în numărul crăiilor împărățiii romanilor când au împărțit Constantin Marele toată împărățiia în patru părți și în multe crăii Constantin Marile, după ce au isprăvit cetatea și au mutat scaunul împărățiii de la Roma în Țarigrad, vrut-au să orânduiască și guberniile împărățiii; că socotind precum atâta lățime și lărgime, cu un cap și dintr-un loc a să ocârmui și a să chivernisi 240 Zosim, Cartea 2. Ieronim, la acelaș an, și Idatie 243: iaste pesté putință, împărățiia în patru stăpâniri au împărțit-o; ce cuvintele lui Zosim precum sint să le aducem: Constantin (dzice) céle ce bine era tocmite amestecând (acesta istoric cât poate laudele lui Constantin a micșura să siléște, pentru căci el, păgân fiind, lucrurile lui Constantin nu-i plăcea) și turburând pre toată stăpânirea, carea una peste tot era, în patru stăpâniri au despărțit-o. Deci unui oblăduitoriu au dat tot Eghiptul cu Livia, Pentapolis, pănă la Mesopotamia spre Răzsărit, așijderea Chilichiia, Cappadochia, Armenia și toate părțile Mării Négre, de la Panfilie pănă la Trapezont și pănă la cetățile ce sint lângă apa Fasis (această apă cură pe’n țara giurgiască și astădzi să cheamă Tiflis). Așijde[rea] tot în sama acestuia au dat și Thrachia, aceasta să încépe de [la] Munții Cenghii și merge spre Amiadzidzi pănă unde să hotăréște cu Machedonia și de la Munții Rodopii (carii acmu să cheamă Capuli Derbent) spre Răzsărit pănă în Bogaz, unde dă Marea Neagră în cea Albă), Misia (aceasta precum iaste Dobrogea aiurea am învățat), Emii (acéște-s Munții Cénghii) și pănă unde să închéie hotarul Doberii (de pe acest nume poate fi bătrânii noștri au dzis Misiii Dobrogea). Așijderea tot la această stăpâniré au lipit ostroavele Chiprul, Chicladele (deosăbi de Limnos și Imvros). Altuia au dat Machedonia, Thessalia, Critul cu toate ostroavele ce sint împregiurul lui, Epirurile amândoaă (unde acmu sint arbănașii, coțovlachii), Illiria și Dachia și Trivalia, și Pannonia pănă la Valeria și Misia cea de sus. Celui al triilea au dat toată Italia, Sichilia și ostroavele de primpregiur[ul] ei, Sardinia, Corsica și Africa de la Sirte pănă la Chirine. Iară celui al patrule au dat pe chistei cei piste munți, Ispania cu ostroavele Vritaniii (acestea acmu să dzice Ingliterra). Așijderea toată împărățiia să împărțiia în doaă părți prințipale: în Răzsărit și în Apus. Deci împărățiia Apusului să despărțiia în doaă stăpâniri mari și de frunte: în Gallia și în Italia. Deci Gallia avea în sine crăiia Galliii, a Ispaniii, a Britaniii și a Ghermaniii. 241 244: Pricina 1 Pricina 2 Pricina 3 Iară Gallia avea provinții, adecă domnii, supt acea crăiie 17, Ispania 7, iară Vritanie 5; Ghermania câte să fie avut însămnat nu aflăm. Italia cuprindea crăiia Italiii, Africăi și o parte din Illiria. Deci Italia avea provinții 17, Africa 5, Illiria 6. Stăpânirea Răzsăritului așijderea, în doaă părți au împărțit: în Asia și Thrachia; deci Thrachia avea provinții doaă: Machedonia și Dachia, iară Asia cuprindea crăiia Asiii, a Eghiptului și Pontului; deci Asia avea țări sau provinții 25, iară Pontul 5. Eghiptul cât să fie avut nu pomenésc. CAPUL IV Arată-să patru pricini pentru ce s-au numărat acéste țări și s-au însămnat despărțirea împărățiii Acéstea carile mai sus am pomenit patru pricini au fost carile ni-au îndemnat să punem pe cititoriul nostru cu citeala lor la osteneală. Pricina întăi iaste pentru ca să să cunoască câtă de lungă, lată și puternică era împărățiia romanilor pe vrémea marelui Constantin; și așé de puternic el fiind și peste tot stpânitoriu, nu să poate socoti pricină pentru carea în Dachia noastră cei de demult de moșie romani a lăcui și a trăi să nu fie putut. Pricina a doa iaste pentru ca să să cunoască Dachia noastră, precum s-au dzis mai sus, că au fost în numărul provințiilor romanilor; iară nu lepădată și părăsită, precum s-au pomenit din Vopiscus și dintr-alți istorici; ce de s-au și mutat atuncea oarece sau câțiva romani dintr-însa în Misia, iarăși și fără zăbavă la locul lor s-au întors. A triia pricină iaste pentru ca să știe cititoriul că Constantin Marele, nu numai cu oștenească înțelepciune plin și deplin fiind, 242 245: ce încă și cu cea dumnădzăiască agiutorit și luminat, înluntrurile și denafarăle împărățiii cu bună socoteală și stăpânitoare aședzare au orânduit. Deci crăiile ce despărția și supt hatmani oblăduitori le dispunea, după numărul slujitorilor, mulțimea lăcuitorilor și puterile armelor, în mari și mici le împărțiia; iară nu după numărul țărâlor sau lățimé pământului. Adecă unde era oaste de mai puțini slujitori, mai întemeiați lăcuitori și mai rare cetăți, acolo mai multe provinții au orânduit să fie ascultătoare de oblăduitoriu; iară unde era oaste și mai cu puțini slujitori, însă cu mai întemeiați lăcuitori și mai tari cetăți, mai puține țări le da; carile macar că cu cuprinderea locurilor mai mici și mai strâmpte era, însă cu mulțimea lăcuitorilor și vârtutea oșténilor și desimé cetăților, cu céle mari, largi, lungi și late cu putérea deopotrivă viniia, căci amintrelea nici orânduiala s-ar fi socotit bună, nici toate stăpânirile, fietecarea șie ș-ar fi fost destulă, și așé împărățiia într-o parte ar fi fost mai tare, iară într-alta mai slabă, carea lucru în mintea și înțelepciunea lui Constantin loc nu avea, de vréme ce socoteala lui era că fietecare parte de împărăția tocma cu alta să fie și acéleași puteri împotriva nepriiati[ni]lor ce vor naște să aibă. Iară de s-ar fi măsurat putérea părții împărățiii după numărul țărâlor, Thrachia, în carea scaunul pusése, ar fi fost mai slabă și mai gios în putére decât toate, căci mai mult de doaă provinții, adecă Machedonie și Dachia, nu li-au orânduit, pentru care lucru, ca un împărat ce știia și ispitite avea toate puterile a tuturor părților împărățiii, ales-au și socotit-au precum scaunul împărățiii în Thrachia fiind, Machedonia și Dachia destule să fie și în putérea oștilor atocma cu alalte să vie, de unde fietecare cât de puțină sărătură având la crieri, pre lesne poate cunoaște cât de mulți și de harnici lăcuitori și sluijitori pre acea vréme, precum în Thrachia Machedonia, așé în Dachia noastră să fie fost, carii nu numai cu alte părți deopotrivă și de o putere, ce încă pentru cinstea și mai tare paza scaunului, acmu de curând înfipt și mai deasupra să fie covârșit. 243 Pricina 4 246: Leat 332 Ieronim și Idaie, în Hronic. Anonim, la Petavie și Sigon A patra pricină iaste pentru că cititoriul să să înștiințédză că după aceasta a marelui Constantin orânduială, unde de acmu înainte să va tâmpla pomenirea oștilor Thrachiii sau a machedonénilor, într-acélea să cuprind și a Dachiii, căci, precum am dzis, Dachia iaste orânduită supt Thrachia, împreună cu Machedonia (în carea să cuprinde și Misia, macar că nu să pomenéște între provinții, fiind în mijlocul celor mai mari) și a tustréle acestora, tot un hatman și un purtătoriu s-au orânduit, adică, precum am dzice noi, oștile gioséne sau de țara de gios, în carile macar că anume n-am pomeni codrénii, fălciianii, lăpușnénii, orheianii i proci; însă acéstea toate supt un nume și supt un purtătoriu să înțăleg, precum mai denainte au fost supt vornicul de țara de gios, iară acmu supt sardariul, caréle iaste supt hatmanul. Acmu destul într-acestea zăbăvindu-ne, iarăși la cursul Hronicului să vinim. CAPUL V Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia, după împărțala împărățiii, pănă la pristăvirea lui Constantin Marele Acéstea aședzind și tocmind marele Constantin, la anul 332, gotthii sculându-se asupra sarmatilor, au cădzut asupra lor; ce sarmatii, fiind sub protecția împărățiii, s-au plâns de nevoia ce le vinisă asupră. Împăratul Constantin îndată au orânduit pre fiiul său, Constantin chesariul, și mărgând asupra lor, nu numai căci i-au gonit de pre hotarăle împărățiii, ce atăta i-au răzbit cu bătaia cât aproape de 100 000 au pierit; iară căți au rămas li-au căutat a să ruga de pace și să fie supt ascultarea împărățiii ca și gotthii; cu această tocmală, ca când ar trebui împăratului să dea 40 000 de oaste; pentru care încredințare au dat și zălog împreună cu alții și 244 Zosim, Cartea 2. Ammian, Cartea 17, Cap. 19. Evsevie, în Viața lui Constantin 247: Zosim acoloși pe ficiorul domnului lor lui Ariaric. Cătră cei mai de sus pomeniți istorici Zosim, Carte 2, și Ammian, Carte 17, Cap. 19, Evsevie, în Viața lui Constantin; gotthii,la anul al doilea, fiind să trimață acea oaste carea să legase să să dea în slujba împăratului, vrând să facă vicleșug, pentru ca să nu margă ei singuri în oaste, au dat arme robilor lor, învățându-i céle ce sint a oștirii. Robii luând armele îndată li-au întors asupra stăpâ[ni]lor și din lăcașurile lor i-au gonit. Gotthii neavând încătro lua, au cădzut la Constantin Marele să-i priimască și să le aréte unde va fi plăcérea împăratului, loc să să sălășluiască; Constantin priimindu-i, i-au împărțit prin provinții, în Schithia, Thrachia și pănă la Italia. Iară Zosim istoricul, în toate, după obicéiul său, cercând chip de hulă asupra lui Constantin, scrie „precum pre unii, puindu-i supt giurământ, i-au priimit în cétile slujitorilor; la carea alți împărați mai pre urmă uitându-să și vrând și ei să să facă așé, de niamuri ca acestea în locurile împărățiii, multă nevoie și răutate au grămădit asupra împărățiii”. Socotéște, în câtă pază și ferială au fost supt împărățiia romanilor Dachia, cât totdeauna au ferit-o, alte niamuri varvare într-însa cu românii să nu să amestece, ce pre dânșii numai pre acéle locuri lăsindu-i, pre varvari ca aceștia îi depărta și nici suppuși într-înșii sau aproape de dânșii îi lăsa să să aședze; că aceasta socoteală de n-ar fi fost, putut-ar fi Constantin Marele, precum li-au dat loc printr-alte țări, așé să le dea și în Dachia, ce aceasta împărații nu o făcea, căci marginea împărățiii și hotarul cel mai în fruntea a tuturor tătarâlor, în mână streină nu-l putea încréde. CAPUL VI Arată-să Dachia în testamentul lui Constantin Marele Constantin Marele, încă în viața sa, cu testament împărățiia au 245 248: Leat 337 Evsevie, în Viața lui Constantin, Cartea 4, Cap 55, 56. Ieronim, la acesta an împărțit-o fiilor săi, lui Constantin, Constantie și Constans, cătră carii au adaos al patrulé pre nepotul său, Dalmație, ficiorul lui Aninvalin, carele era frate lui Constantin Marelui, pre carele l-au făcut chesar. Deci lui Constantin i-au vinit Apusul cu toată părțile cele despre munți; lui Constantie i-au v[en]it de la Propontida (aceasta-i marea cea din giosul Țarigradului pănă la Bogazul ce-i dzic acmu turcii Bogaz Hisar), tot Răzsăritul cu Thrachia și toată Asia. Iară lui Constans – Illiria, Italia, Africa, Dalmația, Machedonia, Dachia și Ahaia. Nepotul Dalmatie cu cinstea de chesar s-au contetuit, au fost mulțămit. Acéstea așé aședzindu-le, la anul 337, Sapor, împăratul persilor, arătând cap la neprietenie, au început a călca hotarăle împărățiii despre părțile Răzsăritului. Asupra a căruia Constantin Marele cu oștile au trecut la Asia; ce sosind la Nicomidia (Dumnădzău așé lucrurile ocârmuind) cu iușuréle friguri s-au simțit, apoi boala mai îngreuindu-să, în dzua de Pentecoste, carea să tâmplase mai 22, împărățiia ceastă vreménnică cu cea vécinică ș-au mutat, după ce au împărățit ani 30, luni 9, dzile 27, fiind la vârsta de 66 de ani, iară sfintele oase aducându-le în Țarigrad, leau astrucat cu mare cinstea și a toată lumea jeale în Besérica Sfinților Apostoli, carea au fost unde acmu iaste giamiia lui sultan Mehmet, carile au luat Țarigradul. Pentru botedzul marelui creștin și împărat Constantin, nu întrun chip povestesc toți istoricii; că cea de obște știință iaste precum încă la Roma fiind scaunul, să-l fie botedzat Selvestru papa; ce acéstea vreun martur fără prepus, ales din Zonoras, neavând, rămâne socoteala cea adevărată, precum puținéle dzile mai înainte de moarte să să fie botedzat de la Evsevie, episcopul Nicomidiii, precum scrie Evsevie, în Viața lui Constantin, Carte 4; Amvrosie, în orația lui Pogrebanie lui Theodosie; Ieronim, în hronicul său de la anul acesta; Socrates, în Istorie beséricească; cardenalul Petronie, în Respublic, list. 239. 246 Constantin, Constantie, Constans 249: Evtropiie, Cartea 10. Zosim, Cartea 2. Socrat, Cartea 2, Cap. 5 Zonoras, Cartea 13,Cap. 5 Leat 340 Avrelie Victor, Sozomen., Cartea 3, Cap. 5 Zosim, Cartea 2 CAPUL VII Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia, de la fiii lui Constantin pănă la Iulian Paravatis Constantin, Constantie și Constans, macar că tustrei dintr-un tată și dintr-o maică era născuți (căci tustrei din Favsta, fata lui Maximiian Dacul era), după moartea lui Constantin Marele, nu mult au putut a ținea dragostea frățască și a păzi testamentul carile părintele lor aproape de moarte le făcuse; ce mare zarvă, gâlceavă și apoi și moarte între dânșii au cădzut, precum vom arăta. Că Constans, cel mai mic frate, într-a căruia soartă cădzusă Dachia noastră, nu numai căci cu împărțala de la părinte content îndestulat și îndestulat au fost, ce încă sau pentru ca de gâlcéve să fie depărtat sau pentru căci locurile Dachiii mai cu odihnă și mai cu ticneală socotind (precum scriu istoricii) și scaunul și șéderea într-însa ș-au mutat. Evtropie, Carte 10; Zosim, Carte 2; cărora urmadză Idatie și Victor. Iară Zonora și mai ales carte 13, Cap. 5, dzice: „Constans lăcuind în Dachia, i-au vinit frate-său Constantin asupra cu războiu. Iară Constantin cu împărțala de la părinte neîndestulându-să, într-al patrulé an după moarté lui Constantin, carile iaste anul de la Domnul Hristos 340, s-au sculat cu oaste asupra lui Constans, cérșind să-i mai dea Africa și Italia; și așé, întrând cu oștile în Panonia, Constans, pentru ca al său să păzască, cu drépt războiu i-au ieșit înainte. Făcutu-s-au între dânșii cumplit războiu în 6 a lui april, ce Constantin nu numai biruit, ce și omorât fu, aproape de Acfilia; a cărui trup Constans au poroncit de l-au aruncat în apa Alsa. Constantin de-abiia au trecut peste trii ani la împărăție. O cât iaste de frumoasă și adevărată basna lui Iosip, carea dzice că cânile, cu carnea în gură trecând pe punte, s-au vădzut în apă, i 247 Magnentiie Leat 350 250: Socrat, Cartea 2, Cap. 6 Sozomen, Cartea 4, Cap. 1 proci; precum s-au tâmplat și lui Constantin cu frate-său, că și viiața ș-au pierdut și împărățiia i-au luat, acela a căruia el vrea să ia.” Leat 350. Magnentie comis, cu vicleșug asupra lui Constans rădicându-să și trimițind pe un Gaison la Munții Pirinei, unde Constans fără nici o grijă ca acéia își petrecea, fără veste l-au năpădit și, în luna lui ghenarie 18, l-au omorât, după ce au împărățit ani 16, fiind la vârsta de 30 de ani sau, precum dzice Avrelie Victor, de 27. CAPUL VIII Adeveréște-să ședérea lui Constans împărat în Dachia și de pe moneta de dânsul în Dachiia făcută După atâtea mărturii a atâția istorici, nici s-ar cădea și noi mult să lungim și cititoriul a să osteni, ce în grația curiozilor cu pomenirea nu vom tréce, pentru o monetă carea în vrémile noastre în Țara Moldovei s-au aflat, leat 1704; viind noi de la Adrianopolis și trecând Dunărea la Gălați, acolea puțin zăbăvindu-ne, vini Theodori părcălabul, carile ni adusă un ban de argint pre carile dzicea că l-au găsit un țăran în răsipiturile cetății Gherghinii, carea iaste puțin mai sus de Gălați, unde dă despărțitura Sirétului (căriia îi dzic gura Bârladului) în Dunăre. Banul era de argint curat, mai mare și mai gros decât o costandă, trăgea puțin mai mult de doaă dramuri și giumătate; de o parte avea săpătura izbucnită, în chipul aceștii cruci †; primpregiurul crucii slove lătinești scrise, carile macar că era can ștérse, însă să putea citi: CONST. VICT. AVG. IMP., Constans, victor Avgust Imperator; adecă: Constans, biruitoriu Avgust, împărat; iară de altă parte avea săpat un chip de zimbru, cu coarnele mult deșchisă, ca a cerbului, numai fără crăngi. Între coarne ținea iarăși o cruce în chipul cel de céia parte, numai mai mică, cât putea între coarnele boului încăpea. 248 251: Leat 358 Ammiian, Cartea 17 252: Leat 361 De pre care monetă putem socoti că împăratul Constans, trăind câtăva vréme în Dachia, adecă pănă a-i vini frate-său cu războiu asupră-i (care an să fie fost al patrulea după moarte lui Constantin Marele, mai sus am arătat), să fie făcut acei bani și de pe numele lui să să fie chemat și constande, de pre carile și astădzi, niște bani carii macar că înt[r]-alte țări să fac, ce acolo unde să fac nu să cheamă costande, iară ai noștri le dzic constande, puindu-le numele poate fi de pre banii asémenea acélora ce au avut odânăoară în Dachia și au știut πατροπαραδότως că de pe numele lui Constans împărat li-au fost dzicând constande, adecă banii lui Constans. Ce pentru adeverința aceștii socotéle a noastre lăsăm giudecata la cititoriu, atâta noi numai adeverind că această monetă, din istorii să adeveréște, precum dacă Constans în Dachia noastră au trăit, adevărat și acei bani în Dachia să să fie fost făcut, precum s-au și aflat acolo. Așijderea chipul boului, carele iaste într-acest ban, nu puțină dovadă poate să să ție pentru herbul țărâi noastre, caréle cap de bou ține, de pre cetatea carea a zidit singur Tarian împărat în Dachia și au numit-o Capul Boului, pentru care s-au și mai pomenit, macar că Uréche vornicul altă povéste pentru aceasta aduce, carea mai mult basnii să asamănă decât istoriii adevărate. Ce pentru aceasta va citi cititoriul nostru unde vom dzice pentru herbul țărâi în Gheografiia Moldovei; iară acmu la cursul istoriii să ne întoarcem. La anul 358, la Răzsărit împărățind Constantie, carile acmu luase soție pe Iulian Paravat și-l făcuse chesar, scrie Ammian Marțelin, precum cfadii și sarmatii, cap rădicând, pentru ca să-i potoliască, singur împăratul trecând Dunărea, au mărs asupra lor și după biruință țărâle lor în lung și în lat li-au prădat și li-au pustiit și tot niamul lor supt giugul împărățiii li-au pus, pentru care lucru senatul i-au pus numele Sarmatic. Leat 361, Constantie, audzind precum Sapor împăratul persilor iară s-au rădicat, îndată s-au sculat și au trecut asupra lui la Asia; ce agiungând la Tarsos, întăi au început frigurile a-l ispiti; el, 249 Theodoric, Cartea 2, Cap. 8 253: socotind că cu ostenința drumului le va putea scutura, n-au băgat în samă, ce în cale boala întărindu-i-se, supt poala muntelui Tarvul, s-au săvârșit, noiemvrie 3. Împărățit-au Constantie ani 39, luni 6, precum va Victor, fiind de vărsta de 44 de ani; iară cu tată-său Constantin au fost avgust 23 de ani. Evtropie scrie că au trăit ani 45 și au împărățit peste tot 35; Ammian și a împărățiii și a vieții cu puține dzile mai mult de 45 de ani însămniadză. La moarte, scrie Socrat, să să fie botedzat, de la Evzoie, episcop arian, macar că-l îndemna Luțifer Calariteanul să să boteadză sau de la Athanasie sau de la episcopii lui, carii era orthodoxi. Dachia noastră, pre vrémile acéstea, nu numai din istoricii lumești curat să véde, precum cu romanii să fie lăcuită, ce încă și scriitorii beséricești o arată, precum romanii, ei, așéși de pre acéste vrémi giugul lui Hristos să fie priimit și doi arhiepiscopi a doaă părți a Dachiii păstori sufletelor să fie avut. Această mărturie ni dă Theodoric istoricul beséricesc, carte 2, Cap. 8, unde scrie pentru soborul carile supt Constans la anul 347 s-au făcut la Sardica (carea acmu să chiamă Sofiia), și ales în Αφρικής, Σαρδύνιας, Παννόνιας, Μυσίας, Δακίας, Δαρδανίας, ’’Αλλης Δακίας, Μακεδονίας i proci. Ce va să dzică: „Sfântul săbor carile, cu darul lui Dumnădzău, s-au adunat în Sardica, den Roma, Ispania, Gallia, Italia, Campania, Calavria, Africa, Sardinia, Pannonia, Misia, Dachiia, Dardania și de altă Dachia și Machedonia, i proci.” Acest nume, a doaă Dachii sau poate să să înțăliagă țara de peste Tisa în sus, pe Dunăre, căriia cești mai de curând istorici grecești îi dzic Panodachia, adecă Dachia de sus, sau altă Dachia. Episcop să să fie chemat atuncea episcopul romanilor de peste Dunăre, pre carea, dzice Bonfin că, trecând Avrelian pe romanii din Dachia în Misia, să o fie chemat Dachia; ce aceasta oricum s-ar înțelége, gâlceavă nu clătim; fiind îndestulți ca această 250 Iulian Paravat 254: Ammiian, Cartea 21 și 12. Socrat, Cartea 3, Cap. 4. Zosim, Cartea 3. Idatie și Ieronim, în Hronic, la acesta an numai să să dovedească, precum supt Constans, Dachia sau una sau doaă au fost, nu numai între provințiile romănești să să fie numărat, ce încă și păstori besericești să fie avut și de pe acéle vremi, precum supt cel românesc, așé supt cel creștinesc stiag să să fie oștit. CAPUL IX Arată-să traiul romanilor în Dachia de la Iulian Paravat pănă la Valentinian și Valens Iulian Paravat, nepot de frate lui Constantin Marele, bine născut, bine crescut și bine în școalele Athinii învățat, rău om, rău credincios, rău idolatru au ieșit. Acesta înțelegând de moarte lui Constantie, într-același an, în 11 a lui dechemvrie, la Țarigrad viind, singur au stătut la împărăție. Întăiași dată peste trupul și firea lupului piialea oaii îmbrăcând, chivernisitoriu împărățiii și păzitoriu orthodoxiii au vrut să să aréte, pentru carea îndată au trimis și pe toți episcopii ce-i făcuse Constantie surguni, precum pre cei pravoslavnici așé pre cei eretici i-au chemat la sine și-i sfătuia să să împace, dzicându-le: „Ascultați-mă, pre carile l-au ascultat alemanii și franții,” și după acéia i-au slobodzit să margă cineși la eparhia sa. Ce după cum să dzice prost cuvântul, lupul puțină carte învață și în locul slovélor véde cum întră mieii în pădure, așé Iulian întăi în légea creștiniască învățat la școalele Athinii împreună cu Sfântul Vasilie Marele și cu Grigorie Theologul ucenic fiind, ca câinile la borâtura sa s-au întors și leat 360, sau precum Ricțiolul în hronicul mare însămneadză 361, ușile capiștilor idolești au deșchis și singur spurcatelor idolești slujitoriu arhiereu mare s-au făcut (sint unii din scriitori carii la acest an dzic să fie murit Constantie, iară alții la leat 361, pentru carea precum de anii împărățiii așé de a vieții lui între sine nu să potrivăsc). În vrémile acestui nici și de pomenit de lége călcător, în părțile Dachiii cevași să să fie lucrat, istoricii nu pomenésc. Iară puține vrednice de știință, pentru dânsul și pentru lucrurile lui spurcate, în grația cititoriului român a pomeni nu ne vom lenevi. Întăi au oprit să nu învéțe creștinii nici o știință, nici limba ellinească. 2. Creștinii îi numiia galliliiani și pre Hristos, gallilean. 3. Toți vrăjitorii și descântătorii pre lângă sine strigând, cinstile céle mai mari le da. 4. Pre creștini nu vrea să-i muncească pentru lége, dzicând că creștinii socotind de cinste a le fi moartea pentru numele lui Hristos, nici acéia cinste nu trebuie să dobândescă, pentru acéia cu alte măguliri și amăgituri vrea să-i tragă la idolatrie. 5. Pentru ca rău și necinstea creștinilor să facă, au dat voie jidovilor să-și facă besérica Ierusalimului, ce din fundamenturi ieșind pară, nu numai lucrul ce făcusă au stricat, ce și ciniile meșterilor au topit și pre jidovi, carii asupra lucrului sta, în cenușă i-au întors. 6. Din rămășița materiii care rămăsése nearsă, au poroncit să facă acolo un theatru, adecă un loc înalt pentru privala, unde s-au giuruit că după ce va vini din războiul persilor să dea pre creștini jidovilor să-i sfărâme; și încă mai giuruia, singele creștinilor să-l vérse înainte bodzilor, iară în locul beséricilor să puie bodzul Afroditii, de s-a întoarce biruitoriu. 7. Scris-au la Arsachis craiul armenilor, caréle era creștin, să-i fie într-agiutori cu oaste împotriva persilor, iară amentrele făcând, să știe că dumnădzăul căruia să închină cevași nu-i va putea folosi. 8. Vrând pentru numele Domnului Hristos să râdză, au scris la Livanie sofistul și dascălul șcólelor în Antiohiia, dzicând: „Oare ce lucriadză ficiorul teslariului?” Livanie, fiind creștin orthodox, i-au răspuns: „Aceștii lumi și a toată săzdanie lucrătoriul Dumnădzău, pre carile tu batgiocurind, ficiorul teslariului îl faci; lucriadză loc pentru Iulian”. Care cuvânt au fost ca o prorocire adevărată, că leat 363, după ce au scris 7 cărți mari împotriva Evangheliii și a Domnului Hristos, cu mare mândrie și cu multă oaste au purces asupra persilor; și dintăi îi mergea cu sporiu și multe cetăți au luat; iară apoi, trecând apa Tigrului, întrând într-o peșteră cu vrăjitorii săi, acolo au spintecart o muierușcă bătrână și din măruntaiele ei 252 Theodorit, Cartea 5, Cap. 20 și 25 Nichifor, Cap. 34 Grigor Nazienzanul, Cuvântul 2, în Iulian Damaschin, Cuvântul 1. Pentru Icoane. Nichifoe, Cartea 10, Cap. 35 Ammiian, Cartea 25. Evtropie, Cartea 10. Sozomen, Cartea 1, Cap. 6 257: vrăjind, i-au arătat dascalul său cacodemonul precum va avea biruință. Ce ficiorul teslariului (precum râdea el, pre Ziditoriul a toată fapta) i-au întors vrajea îndărăpt și lăcași acmu în fundul tartarului îl gătisă. Deci Iulian, puindu-se cu oștile supt cetatea Ctisifont și apucându-se cu persii de războiu, de mână nevădzută, cu sulița pătrundzindu-l, răul l-au pierit; iară cea mai de pre urmă vlasfemie i-au fo st, că d e p e cal căd zin d ș-au fost strângând cu pumnul singelé ce i-au fost curând din rană și spre ceriu în sus aruncând au fost strigând: „Biruit-ai, galileianule”. Iară ce mână să fie fost acéia ce l-au pătruns cu sulița, în multe chipuri să povestéște; căci Nichifor dzice că Livanie să fie spus acesta lucru asupra creștinilor. Sfântul Grigorie Theolog dzice că îngerii l-au omorât; ce au fost ucis prin rugele marelui Vasilie, trimițind Maica Puterilor pre Sfântul Mercurie, precum dovedéște Baronie din orația Sfântului Damaschin. Tâmplatu-s-au moarte lui Iulian în anul pomenit, iunie 26. Annii împărățiii lui Iulian din istorici curat nu putem afla; căci unii dzic trei ani, alții dzic să nu fie plinit nici doi; iară din hronologhie înțelégem să fie împărățit un an și 7 luni și 23 de dzile. După Iulian Apostat, oastea au rădicat la împărăție pe Iovian, om bun și creștin, carele vădzindu-să într-atâta nevoie în carea Iulian cu mândriia și cu buieciia lui adusése oastea, i-au căutat a face pace cu persii, după a lor plăcére. Deci întorcându-se înapoi spre Țarigrad și sosind la Târgul Danastana, între Galatia și Vithinia, acolo de năprasnă au murit, precum scrie Ieronim și alții în luna lui fevruarie în 17 dzile, după ce au împă[ră]țit luni 7, dzile 22; iar moartea dzic să i să fie tâmplat așé: că intrând într-o case de curând albită cu var și fiind vrémea can réce, au aprins cărbuni, noaptea duhul cărbunilor și a varului să-l fie înnădușit. 253 Valentinian și Valentie Leat 364 Leat 367 Zosim, Cartea 4. Ammiian, Cartea 27 Leat 368 258: Leat 369 Ammiian, Cartea 27. Idatie, în Hronic CAPUL X Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Valentinian pănă la năpada [h]unnilor La începutul anului 364, fevruarie 25 au stătut împărat Valentinian, caréle îndată au luat pre frate-său Valens soție, și în 29 a lui mart l-au făcut avgust. În vrémile acestui împărat, împărățiia romanilor din toate părțile să clătiia și multă tulburare și amestecare în hotarăle pre den afară să făcea. Căci toți varvarii, înțălegând de nenorocit războiu lui Iulian asupra persilor, vrémea ce pândiia socotind că li-au vinit la mână, toți odată și din toate părțile s-au clătit. Alemanii pradă Galiia, sarmatii și cfadii, Pannoniile, picti, Saxonie și scotii, Vretania, mavrei cu alte limbi, Africa, persii, Armeniia și gotthi, Thrachia (în carea să cuprinde și Dachia); ce vrednicié împăraților acéstea toate în curând li-au potolit. Și întăi, la anul 367, Valens avgustul ieșind spre Misiia și cercând în toate părțile și nicăiuri putându-i afla, au trecut Dunărea și întrând în țărâle lor și în lung și în lat mare răzsipă și pradă fâcând, s-au întors cu izbândă la Țarigrad. Leat 368. Același istoric scrie precum Valens, mărgând iarăși asupra gotthilor, multă vréme au pierdut pănă a tréce Dunărea, căci gotthii siliia să nu-i dea trécătoare; ce pănă mai pre urmă împingându-i și Dunărea trécând, mult i-au prădat și acmu în iarnă întorcându-să și, socotind că nu va putea agiunge la Țarigrad, au iernat cu oștile în Misia, la Marchianopolis. Leat 369. Valens iarăși au trecut Dunărea asupra gotthilor ce-i porecliia grutunghi; și după câteva iușuréle harțuri, pănă mai pre urmă au răzbit pe Athanaric, domnul lor, și l-au întors în fugă. Ce nici cu atâta lăsindu-l și tot vârtos de apoi întirindu-l, de nevoie iau căutat a trimite la Valens, rugându-se de pace și giuruindu-se precum de acmu înainte hotarăle împărățiii romanilor nici 254 Leat 370 259: Grațian odânăoar’ nu va mai călca; cu carii pace făcând, au poroncit lui Ecfatie și lui Leontie să-i rămâie pristavi pentru facerea a unor cetăți pre malul Dunării, pentru ca și mai cu pază să fie părțile despre acea parte; care cetăți la anul 370 (după cum mărturiséște) s-au săvârșit. De pre acesta nu întunecoase dovadă iaste că piciorul romanilor din Dachia neclătit să fie rămas, macar că multe și adése călcături de la gothi vor fi avut; ce istoricii nu pomenésc că doară gotthii să fie luat nescareva cetăți preste Dunăre sau să să fie așédzat undeva pre acolo. Rămâne dară socoteală că cetățile și mai denainte de alți împărați făcute și acestea de acmu cu romani pline și cu slujitori să fie ținute, că cetatea fără slujitori și fără lăcuitori să fie nici cel fără de minte o poate socoti. Încă din Gheorghie Chedrin înțelégem că supt Valens nu numai Dachia ce și Schithia să fie prădat gotthii, căci parte Schithiii carea era pre mărginile Mării Négre era tot supt oblastiia împărățiii romanilor; într-acesta chip, precum videm astădzi că țin turcii toate cetățile de pe margini, precum supt împărățiia lui Theodosie Marele mai pre larg vom arăta. Valentinian, în anul trecut, având cu sarmatii întăi războiu cu biruință, apoi și pace, pentru a căruia legământ și închinăciune ce făcuse, viind solii gotthilor în haine atâta de terfelite și la stat și la tot chipul schimonosiți și de nimică, Valentinian, vădzindu-i așé de becisnici, i-au întrebat: „Au toți gotthii sint ca dânșii?” Ei au răspuns, precum ei dintre toți în slujba soliii s-au ales cei mai de-a firea și mai de frunte; carea audzind Valentinian atâta s-au întrestat și s-au mâhnit (pentru căci adecă i s-au tâmplat războiu și biruință a avea asupra a ómini atâta de nebăgați în samă), cât îndată leșinat au cădzut; și macar că doftorul îndată vâna i-au deșchis, ce singele închegându-i-se, nicicum macar n-au picat și într-acea dzi au murit, după ce împărățise 12 ani fără o sută de dzile, în 17 a lui dechemvrie; trăit-au ani 55. După moarté lui Valentinian, acolea nici Valens nici Grațian tâmplându-se, oșenii îndată au rădicat în locul lui împărat pe Valentinian cel Tânăr, pre carele (macar că încă copil de vrâstă 255 Valentinian cel Tânăr Leat 374 260: Leat 376 Ammiian, Cartea 22 era) și Valens și Grațian la împărăție l-au priimit. CAPUL XI Aceastași să dovedéște de la năpada [h]unnilor pănă la împărățiia lui Valentinian cel Tănăr În cursul anilor 374, scrie Ammian, Carte 31, precum împărății, stând în socoteală cum vor putea ținea supt stăpânire pre îndărăptnic, nestătătoriu și vitiaz neamul gotthilor, iată hunii sau unnii, neam varvar și pănă atuncea în părțile acéstea necunoscut, din céle mai de-a fund a sarmatilor hotară, cu domnul lor Valamir sculându-să și locuri noaă de lăcașuri cerând, cu mulțime de năroade asupra gotthilor au cădzut, pre carii prencet, prencet din locurile lor au început a-i muta. Gotthii nici împotriva lor a să pune putând, nici într-alt mijloc a face putând, leat 376, cu domnul lor Fritighern și Athanaric, toți cu muieri și cu copii, părăsindu-și locurile, au vinit cu rugăminte la Valens, cerșind să-i priimască supt suppunerea și protecție împărățiii. Valens lucrul ce va să fie nu pré bine socotind, pre gotthi cu dragoste i-au priimit și, în Thrachia trecându-i, acolo i-au așédzat. Socotéște cum și Valens, socoteala a altora mai denainte de dânsul împărați urmând, în Dachia niam varvar să puie nicicum n-au vrut; că gotthilor cu multul mai plăcut ar fi fost în Dachia să să fie așédzat decât în Thrachia, Dachia fiind țară mai de câmp și împotrivită firii și vieții tătărești, iară Thrachia între munți închisă și mai toată muntoasă. Nici poate să dzică că doară atuncea alte neamuri de varvari să fie fost în Dachia și pentru acéia gotthii acolo să nu fie avut loc; căci aceasta istoricii nu pomenesc. Precum aceștiași gotthi, mai pre urmă hainindu-se, au prădat și în Dachia, precum mai gios să va videa. Așé gotthii în Thrachia trecând, hunii au rămas pre locurile lor, adecă peste Nistru spre Nipru. 256 Leat 377 261: Leat 378 Chedrinos, în Compendium Gotthii, după ce au întrat cu totul în Thrachia și aședzindu-se pre locurile ce le arătase, s-au poftit să-i priimască împăratul și în ceata slujitoriască și numai să nu-i lase să moară de foame, iară ei, ori în ce parte de nepriiatini s-ar tâmpla, cu toată credința vor sluji; care lucru plăcând lui Valens, li-au orânduit și hrană. Iară la anul 377 gotthii în Thrachia au început a flămândzi și vârtos a cére zaharaoa, ca cum ar fi datorie; ce și lăcomiia mai mult a lui Lupițin (care le era orânduit să-i hrăniască) pănă mai pre urmă i-au făcut să rădice cap, că ei în foamete și amărâmé flămângiunii fiind, el le dzicea să mănânce câni; și și pentru un câne cerea un rob plată. Valens, socotind să nu să înmulțască gâlceava, au trimis să le poroncească să iasă din Thrachia și să treacă Elespontul la Asia; gotthii și la aceasta priimind bucuroși, numai să li să dea bucate de 2 dzile; ce în loc de bucate vădzind c-au început a le îmbla béțe pe spate, întăi au început a să apăra, apoi și năvală a da. În scurt, și Udriiul încungiură, ce nici arme având de treabă, nici pănă atuncea a bate la cetate fiind deprinși, de cetate s-au lăsat și s-au slobozit a prăda Thrachia. Valens asupra lor îndată au trimis voievodzi cu oaste; ce cu mândrie și fără socoteală mărgând, fură biruiți; iară gotthii, cu armele ce dezbrăcase pre romani într-armându-se, încă mai tari să făcură. Valens, la anul 378, mai 30 (precum scrie Socrat și alții) viind la Țarigrad, nărodul au început a-l ocrărî și de tot proaste cuvinte a-i dzice, căci, fără nici o socoteală bună, au fost priimit pe oameni varvari și vrăjmași ca ciia în pămantul romănesc. De care cuvinte înfocându-se, Valens îndată au ieșit din Țarigrad și nici așteptând să agiungă și Grațian (carile acum cu oștile despre Apus aproape era), singur cu câtă oaste au avut cu sine au mărs asupra gotthilor; gotthii, din locuri suppuse, întăiași dată călărimea romanilor au împins și au împrăștiiat de pedestrime, așijderea la strâmtori închidzind-o, au răzsipit-o; unde mulți oameni de frunte, pe loc au pierit. Valens, de toți ai săi părăsit și cu sigeata rău rănit fiind, cu puținei au năzuit la o casă aproape. 257 262: 263: Gotthii în goană luându-l, macar că nu știia că iaste împăratul într-acea case, au încungiurat casa, cei dinlontru tare pre cât putea arătându-se, și gotthii, vădzind că amentrelea nu-i vor putea dobândi, au dat foc casii, unde Valens, ars, au pierit, după ce împărățisă ani 14, luni 4, dzile 9, și au trăit 50 de ani. După izbândă, gotthii fără nici o frică, întăi au încungiurat Udriiul: ce neputându-l răzbate, s-au dus supt Țarigrad; ce de la cetate împinși fiind, s-au întors înapoi și de acolo în toate părțile s-au slobodzit în pradă și rău au jecuit Thrachia, Misia, Dachia și Pannonia. Ieronim, în Hronic; Ammiian, Carte 31; Zosim, Carte 4; Socrat, Carte 4, Cap. 38; Sozomen, Carte 7, cap. 40; Rufin, Carte 2, Cap. 13; Orosie, Carte 7 , Cap. în trii; Theodric, Carte 4, cap. 36; Zonora, Carte 13, Cap. 16. Iată și aicea Dachia între țărâle de romani ținută și de gotthi, ca o țară romăniască prădată să dovedéște. Precum grea furtună au cădzut atuncea și pre Dachia noastră și pre alte țări de prenpregiur, curat arată Anton Bonfin, Decada 1, Carte 2; „scriu (dzice) unii precum Lupițin să fie înviat pre Fritighern, domnul gotthilor, la ospăț puind în inimă, ca și pe dânsul și pe soțiia lui cu vicleșug să-i omoară; și acmu pre cei ce mai înlontrul casii întrasă, începând a-i ucide, Fritighernus, audzind gâlceavă, îndată au sărit în pat în carile șidea și, îndemnând mulțimea, au omorât pre Maxim și pe soțiia lui (carii era orânduiți să-l omoare pe dânsul) și de ciia slobodzindu-se în pradă, Dachia măluroasă (iară nu toată), așijderea Misia și Thrachia (carile era provinții romănești) au adus supt supunirea sa, poroncitu-li-au să-i de bir și pre lăcuitori cu grea stăpâniré i-au purtat. Ce mult nu au fost Dachia măluroasă supt gotthi, căci, precum înainte vom arăta, stând Teodosie Marele la împărăție, toate țărâle carele apucase gotthii au răscum[pă]rat din mâna lor. Iară Grațian, vădzind că într-atâta primejdie ce vinisă împărățiia cu gotthii și socotind că singur în toate părțile să agiungă și să chivernisască nu va putea, au trimis la Theodosie (carile apoi s-au numit cel Mare) și, de la Ispanie aducându-l, l-au luat soție la împărăție, leat 379. 258 Theodosie acesta era ficior altui Theodosie, pre carile fără nici o vină Valens îl omorâse; de la toți, și cei creștini și cei păgâni istorici, în toate lăudat, atâta cât nici cei mai denainte, nici cei mai de pre urmă cu bunătatea, cu înțelepciunea, cu toate vredniciile și, ce iaste capul a toată lauda, cu creștinătatea, nu l-au întrecut. El pre mulți cu multul covârșind, nici în vitejie au fost mai gios decât într-alte hărnicii; însă războiu, fără mare trebuință, nici au rădicat, nici au făcut, fără cât numai puțin au fost prea lesne a să mâniia și așé pre lesne și curund a să întoarce. Caute cititoriul la Sfântul Amvrosie, în orația ce face la Pogrebaniia lui și acolo va afla cu ce să îndulci. Iară noi sfârșitul Cărții aceștiia punem. 259 264: Theodosie cel Bătrân 265:
Cartea a triia
Aceasta pagina a fost accesata de 709 ori.