Autori > Dimitrie Cantemir
Cartea a doa - Capul 7
CAPUL VII
Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Probus pănă la Avrelie Carus Avrelie Probus, după ce s-au aședzat la împărăție la anul 276, de ciia s-au întors cu oștile la Evropa. Atâtea de grele războaie cu toți varvarii au avut și atâtea de mari biruințe asupra lor au purtat, cât mai nici un împărat mai denainte au dobândit, mai mult de 400 000 și, precum la alții scris să află – 700 000: dintr-înșii au omorât și 60 de cetăți în Galiia au luat. Iară după ce au aședzat toate lucrurile în Ghermania, leat 278, precum scrie Vopiscus, Evtropie și alții, s-au întors în Illiria și de acolo au trecut asupra ghetilor și gotthilor, carii să făcusă rocoșéni asupra împărățiii (acestea neamuri precum peste Nistru pănă la Don să fie trăit, pre atunce mai denainte de gheografi s-au arătat), de la carii numai prădzile ce făcuse în anii trecuți cu multul mai cu asupră au răscumpărat, ce pre toți așéși de tot sub giugul împărățiii i-au supus. Iară la anul al doilea (căci oștile dintr-înșii nici ș-au scos) leat 280, după ce au suppus pre toți sarmații, au cădzut asupra vastarnilor (aceștia lăcuia iară peste Nistru și între Nipru, mai aproape de marginile Mării Négre), pre carii, după ce i-au suppus, așéși nici i-au mai lăsat să mai trăiască pre acéle locuri, ce pentru ca mai fără grijă să facă părțile despre Dachia, cu totului tot i-au rădicat și mai bine de 100 000 de casă în Thrachia i-au trecut și acolo i-au aședzat, carii pre urmă credincioși au fost împărățiii. Ca acéstea mărturiséște împotrivnicul nostru Sarniție, carile la Carte 3, Cap. 18 dzice: „Probus Avgustul toată urgiia asupra ghetilor carii era sarmatilor poporéni ș-au vărsat și cu de-a sila iau supus; după aceasta au suppus și pe ghepidii carii, împreunându-se cu vandalii, multă sctricăciune făcusă mai 227 228: denainte (iară ghepidii trăia peste munții Ardealului, precum și aiurea am arătat); acesté părți așé păcii și fără griji întorcându-le, au tras cu oștile iarăși la Răzsărit, unde în anul același, în Isavrie pre varvari au potolit și de la parthi, carii multe și scumpe daruri îi adusése, ce macar că darurile nu li-au primit, însă cu dânșii pace au făcut”. Aicea socotească și cu dreaptă giudecată să giudece dreptul cititoriu: de vréme ce toți barbarii pănă la unul din giur împregiurul Dachii bătuți, suppuși și așéși unii, carii adecă mai apro[ape] de hotarăle Dachiii să afla, cu totului tot rădicați și peste Dunăre în Thrachia mutați fiind. Ce nevoie, mă rog, ar fi avut romanii cei din Dachia, numai peste Dunăre trecuți, să nu să poată întoarce la locurile sale? Ales că, precum din istoricii pomeniți să cunoaște, Probus pre bastarni nu pentru altăceva de pre locurile lor și din coastele Dachiii i-au rădicat, fără numai fără grijă și mai cu odihnă să poată trăi. Că de-ar fi fost Dachia deșartă, ce i-ar fi trecut peste Dunăre? Că mai lesne ar fi fost să-i așédze în Dachia, acmu pustie. Ce aceasta să nu fie fost așé, arată și chiar dovedéște că împărații pentru romanii din Dachia mai mult decât pentru alții de grijă purta, că totdeauna marginile împărățiilor mai tare să păzăsc decât mijlócile. Deci romanii în Dachia, ca niște mărginéni ce era, după îndămâna și lesnirea vremii să siliia împărații să-i ocrotească și să-i păzască, pentru care lucru Avrelian, după a sa socoteală, dzicând că nu vor putea trăi singuri orășénii fără slujitori de năpădirile varvarilor, atunce deodată de lângă varvari i-au rădicat și în loc mai fără grijă pănă la o vréme i-au pus; iară Probus, dându-i mâna și putérea, au rădicat pre varvari de lângă dânșii și i-au mutat peste Dunăre, de unde să nu-i mai poată supăra. Așé dară, iarăși dzicem, locurile Dachiii în pace fiind și varvarii de primpregiurul ei suppuși și depărtați aflându-se, foarte nedepărtat de socoteala dreaptă ar fi acela carile ar dzice că romanii din Dachia și de firea cea de romani și armele și moșiia așé îndată să-și fie uitat, și moșiia de mai de 200 de ani ținută, înainte ochilor, numai peste o apă stând, așé de tot să o fie părăsit. 228 229: Leat 282 Vopiscus și Avrelie Victor. Mă criadză cititoriul și de pre inima sa să să adeveriască, că moșiia de atâta vréme, nu numai romanul, pre atuncea a lumii biruitoriul, ce așéși nime din neamuri acestea a răbda ar fi putut, că dulce iaste dragostea moșiii; de unde mai cu adevărat ar fi socoteala acéia care ar dzice că mai bucuroși ar fi fost romanii aciia cu armele a mână în moșie și pentru moșie pănă la unul a pieri, decât blăstămățéște, fără nici o primejdiitoare pricină, înainte ochilor, carele, viile, țarinile, orașele și cetățile varvarilor și suppușilor lor să le lasă. Rămâne dară să cunoaștem că Dachia iarăși de aciiași romani lăcuitori ținută să fie fost. Cătră aceasta mare dovadă și mărturire, cum să dzice, de ochi, nu de urechi, avem, pre romanii carii și astădzi videm în Misia lăcuitori, carii cu ceștia ai noștri romani tot un neam și o limbă sint, nici altă a lor deosăbită descălecare undeva sau la vr’un istoric să poménéște, ce fără nice un prepus poate fi unora să le fie plăcut mănoasă marginile Dunării (precum Ovidie poeticul le numéște) și locuri pre marginile Dunării apucându-și, acolo loc să fie rămas; că cine într-acestea părți au îmblat și nu știia câți romani sint și astădzi lăcuitori, pe decinde de Dunăre, de la gură pănă la pragurile ei, carile sint aproapre de Poarta de Fier, adecă pănă împotriva Turnului ce-i dzic Turnul Severinului. Iară când aceasta a noastră socoteală dreaptă nu să va ținea împotriva, trebuie împotrivnicul altă să aducă, carea pre aceasta să biruiască, și atuncea socoteala lui biruitoare va fi, când din bun și vrednic de credință istoric va dovedi precum acești romani (carii noi sintem acmu), mai pre urmă de aiurea și dintr-alte neamuri au vinit pré acestea locuri, iară acei de Traian descălecați s-au șters și cu toții s-au prăpădit. Ce aceasta cu buna știința inimii îi giuruiesc, că, oriunde și oricât să cérce s-ar obosi, în zădar va cheltui undelemnul și și truda. Iară noi tot pre cursul istoriii mărgând, oriunde din istorici ocazie vom lua, socotiala noastră aceastași și una adevărată să fie vom întări. Deci dară Probus, leat 282 gătindu-se iarăși să margă la Răzsărit asupra persilor (căci numai aceștia nedomoli rămăsése) 229 Zosim, Cartea 2 Avrelie Carus Leat 283 Evtropie, Cartea 9. Zosim, Cartea 2 230: Numerian și Carinus Leat 284 Leat 285 Dioclitian și Maximian și agiungând la Sermis (de aicea era el născut) în Panonia, scornindu-să gâlceava asupra lui, fu omorât de oșteni, noiemvrie 2, după ce împărățise ani 6 și luni 4.
Cartea a doa - Capul 1
Cartea a doa - Capul 2
Cartea a doa - Capul 3
Cartea a doa - Capul 4
Cartea a doa - Capul 5
Cartea a doa - Capul 6
Cartea a doa - Capul 7
Cartea a doa - Capul 8
Cartea a doa - Capul 9
Aceasta pagina a fost accesata de 673 ori.