Autori > Dimitrie Cantemir
Cartea a doa - Capul 2
CAPUL II
Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia și supt Avrelie Avrelian Avrelian, stând la împărăție pre urma lui Avrelius Flavius Clavdie, în anul dintăi a împărățiii lui, carile iaste de la Domnul Hristos 270, au purces cu oaste asupra gotthilor peste Dunăre, pre carii vitejéște biruindu-i, pre cât spre hotarăle céle vechi a împărățiii întrase, gonindu-i, iarăși céle de demult puind și întărind, cu mare laudă s-au întors la Roma. La anul 272, iarăși (Vopiscus mărturisind) purcegând cu oastea spre Răzsărit, și luând tractul de pe ceia parte de Dunăre, în cale unde i s-au tâmplat nescariva varvari clătiți a afla, pre toți i-au biruit și i-au împrăștiat, și ales pe domnul gotthilor la mână aducând cu alte 5000 de ai săi, așéși peste Dunăre l-au omorât. Ca acéstea vei afla și la Sarniție, carile neamului românilor din Dachia foarte împotrivnic să fie l-am arătat; însă aicea pizma uitându-și, adevărul mărturisind la Carte 3, Cap. 15, dzice: „Ghermanii și sarmatii, pentru ca să-și izbândiască asupra romanilor și pentru 219 218: Leat 274 ca să-și întoarcă locurile ce pierduse, totdeauna chitiia cum ar putea scoate din Dachia leghioanele romanilor; și așé pe vrémea acestui împărat sculându-se hatmanul și domnul lor Cunab, au purces cu oaste asupra romanilor; ce lucru rrău mergându-le și domnul ș-au pierdut și cu rușine înapoi s-au întors. De aceștia curățindu-să, prin Thrachia au mărs la Vizantie și de acolo au trecut la Vithinia în Asia, unde pre Zenovia împărătiasa (muiare cu multul mai vitiază și mai harnică decât mulți bărbați) biruind, vie au prins-o și de aciia la Roma viind au făcut triumf pentru nepriiatini biruiți, la Răzsărit și la Apus”. În sfârșitul anului 274 gătindu-să pentru ca la anul ce va întra iarăși să triacă la Asia asupra persilor, să fie rădicat din Dachia pre romani și să-i fie trecut peste Dunăre la Misia scriu istoricii, precum mai înainte hireșe cuvintele acelor scriitori de față li-am adus. Ce pentru ca întăi aiavea să să facă ce împotrivnicilor era cu prepus, adecă precum romanii pre carii Traian în Dachia îi pusése prin vréme a 177 de ani tot acoloși neclătiți și nemutați au trăit. Iară nu numai cu trécerea sau cu vreo iernare a romanilor într-însa dachii să fie apucat o parte din limba româniască (precum Zamoschie liahul și alalți aceștii păreri parnici vânturiadză), și iarăși dachii cei dintăi pre locurile sale fără romani ca niște suppuși să fie rămas. Că criadzi-mă liahul acela, și alții carii vor mai fi, caută la Dicționariul Moreri, câte fabule ca acestea aduce din Menburg, la numele gotth, de acel féliu de dârmoeturi. Că lung și încă prea lung ar fi iernaticul în 177 de ani neschimbat și neprimenit. Iară împotrivnicii noștri ce s-au silit ceva, macar cu arătarea, adevărul să închipuiască: nu li s-au cădzut de niște tréceri și iernări numai a romanilor din Dachia noastră să pomeniască (carele nicicum fundamentul să stea și proptéle să să radzime au). Ce sabiia aceasta în mână să fie luat, pre carea noi acmu cu bunăvoie le întindem și asupra noastră trăgând-o, să ispitească: custura iaste în tiacă? Și de iaste, oare sabie slujitorească și tăioasă iaste, au tâmpă custură băbască și numai de covăți rădzătoare iaste? Ce acéstea glume scurte făcând, la triaba noastră și la cuvântul într-adins să vinim. 220 219: Vopiscus, în Viața lui Avrelian 220:
Cartea a doa - Capul 1
Cartea a doa - Capul 2
Cartea a doa - Capul 3
Cartea a doa - Capul 4
Cartea a doa - Capul 5
Cartea a doa - Capul 6
Cartea a doa - Capul 7
Cartea a doa - Capul 8
Cartea a doa - Capul 9
Aceasta pagina a fost accesata de 639 ori.