Vrând ca pentru cea dinceput a dachilor
stăpânire să scriem și grămădzi de cărți a mai
vechi și mai noi istorici întorcând și răsturnând,
nu altă, ce ca >cum< într-un lavirinth (căruia nici
întratul nici ieșitul i să poate afla) să fim întrat ni
să pare; ce de vom căuta la cei mai vechi, cât
iaste latul și lungul pământului, de la Dunăre, la
Marea Niagră și de la marea Caspiii în sus spre
Ocheianul Crivățului, trei nume>cum< mai de
obște și mai >de< vestite aflăm: a Schithii, carii
tot supt un nume toate alalte niamuri carile pe
pomenitul pământ au lăcuit cuprind. După acest
nume prințipal mai de frunte aflăm numele
sarmatilor și a ghetilor.
    Deci supt acéste trei nume de niamuri să
cuprind dachii, gothii, vandalii, savromatii și
altele nenumărate (carile nefăcând la lucrul
nostru, pentru lungime, le trécem) niamuri, carile
ellinii cu nume de varvari le porecliia, iară pre
amănuntul și în față de pre nume și de pre țări
pre carile lăcuia și de furtuna carea după vremi
îi muta și îi schimba, a le număra și adevărat
locurile lor și stăpânirile lor a însămna, precum
de cunoștința noastră (poate și de a multora a
altora) foarte departe să stea cu bunăvoie
mărturisim.
  Așijderea de vom da toată credința cestor
mai noi istorici și ales precum o zugrăvéște
Matthei Pretorie, în Lumea gotthilor, creadză-ne

cititoriul nostru că, în tot pomenitul pământ, nici
un niam, nici un nărod nu putem afla carile
începătura semințiii și stăpânirii sale de la gotthi
să nu fie luat; și împotrivă, nici un gotth nu
putem găsi carile în toate neamurile și semințiile
să nu să améstece. Că scoțind numai pre uni
(ce și pre aceștia alții mai vechi să văd că-i
amestecă, precum mai gios vom arăta) și pre
ghermani, toate stăpânirile și crăiile aceii părți
de lume, întăi le face sarmatece, apoi pe
sarmati îi face gotthi; nici nu avem în ce să
învinuim cu aceasta pe Pretorie, de vréme ce
videm că și alții din cei vechi și cu multul mai de
frunte scriitori într-acéiași părére să fie fost.
   Și întăi cu această tablă ne iasă înainte
Procopie Chesarianul, carile supt numele
massaghetilor și pre uni cuprindzind, carté De
războiul gothilor, Cap. 11, dzice: „Massaghetii
sau precum acmu le dzicem unii”. Și în Cap. 2,
aceiiași cărți, „gotthii, dzice, vandalii, visegothii
și ghepidii tot de un neam și de o limbă să fie și
acesteași mai denainte să să fie chemat
savromati și melanhlani și peste Dunăre céle
dinceput descălecături să fie avut”.
    Așijderea alanii, între alalți varvari vestit în
viteje nărod (precum îi mărturiséște Dionisie),
Procopie îi face gotthi: „Vandalii (dzice, în
c a rte a De războiul vandalilor, 1, Cap. 3)

lăcuitorii bălții Meotis, fiind asupriți de foame,
luând în soție pe alani, niam gotthesc, s-au tras
cătră ghermanii carii astădzi îi chemăm franchi,
pe apa Renului”. Decât acesta mai vechiu
Plinie aceastași socoteală să fie avut, mai sus
am arătat, unde dzice că toate niamurile ghetilor
lă[cu]iesc peste Dunăre spre câmpi. Decât
Plinie încă mai vechiu Stravon, Cartea 7, de
gheti dzice: „Dimpotriva hotarălor sau țărâi
pădurii Herținii (această pădure să încépe de la
obârșiile Donului și curmând toată țara rusască
încă în țara leșască și în Ghermaniia și tréce
pănă la munții Italiii) stând, apoi au cuprins toți
munții pănă în hotarăle Dachiii (ia amente și
aicea vechiu numele Dachiii) și pănă la gurile
Dunării și la apa Nistrului cu sarmatii
amestecați au lăcuit”. De acestea mai pre larg
caută Sarniție, Cartea 4, Cap. 5. Așijderea daii
sau davii, din carii sint dachii, precum din rodul
ghetilor să fie, Iustin și Trog mai sus au
mărturisit.
   Așé dară, într-atâta de nume și de niamuri
zăminteală, cum s-ar putea singură a dachilor
stăpânire dintr-altora a să despărți nu cu iușor
lucru a fi ni să pare. Pentru care lucru, noi ca nu
nici împotrivnici atâția vechi și noi scriitori să ne
arătăm, nici această istorie în amestecătura sa
ca într-un întunéric fără zare dzăcând
nedeșchisă și neivită să o lăsăm. Cea de pre

mijloc și mai fără grijă cale vom apuca și peste
tot, din socotélile tuturor ce am putut înțelége,
vom arăta; iară cititoriul totdeauna în giudecată
a face slujba-i iaste.
   Dzicem dară precum stăpânirea dachilor
îndoită și în doaă féliuri să fie fost, una carea
supt cel de obște a ghetilor nume s-au fost
cuprindzind și nu numai în Dachiia au fost
stăpânind ce încă și peste Dunăre în Misia și
pănă la Thrachiia s-au fost întindzind (pre care
stăpânire să o fie deșchis Zamolschie filosoful,
mai sus am pomenit) și acéiași pre acésté
locuri, pănă la vremile lui Avgust Chesari, supt
numele ghetilor să fie stătut (precum mai pre
larg vom arăta în Capul ce urmadză, unde vom
istorisi războaiele lui Avgust și a altor împărați
romănești cu ghetii); iară altă stăpânire sau
crăie a dachilor au fost mai deosăbit de alți
gheti și mai cu hireș nume de crăiia dachilor,
carea au stătut pănă la Ulpie Traian, împăratul
romănilor, și pănă la Decheval, craiul dachilor,
pre carile Traian biruindu-l și omorându-l, crăiia
dachilor cu totului tot s-au strâns, precum
înainte la rândul său să va videa.
   Deci stăpânirea ghetilor, céia ce au fost mai
de obște pre ce vréme începătură să fie luat, din
scriitori cu adevărat nu putem a ne înștiința, fără
cât la Irodot, cel mai vechiu dintre ellini scriitori,

videm că pomenéște pentru lăcuirea lor peste
Dunăre cu misii și cu thrachii, de la carele luând
Evsevie: „Thrachii, dzice, misii, ghetii și
vevrichii, o samă din neamurile sale trecând la
Asia, mai toată Vithinia au cuprins”; iară
acéastă trécere a lor la Asiia, după socoteala
Hronologhicului lui Calviz să să fie tâmplat cu
563 de ani mai denainte de Domnul Hristos.
   Nici mai mult uitându-ne la cuvintele lui
Matthei Pretorie carile pre gothii săi de pre
vremile lui Sampson îi lungéște, la rândul
istoriii, carele noaă fără prepus ne poate sluji,
ne întoarcem.
   Ghetii aceștia întăiași dată au vinit supt
știința romanilor, pré vrémea când au fost
consul Sțipion și colliga, adecă tovarăș lui
Sțipion Flaccus, pre carile Enias Silvius îl
numește Fulvius Flaccus, 132 de ani mai
înainte de Domnul Hristos, precum am și mai
pomenit; și acest Flac, gonind din Mesiia pe
gheti, cu Dunărea hotarăle împărății romanilor
au întărit; și macar că ghetii aceiia, după acéia,
sau dachii, de multe ori în hotarăle romanilor
năbușiia, însă, pănă la vrémile lui Ulpie Traian,
hotarul împărățiii tot Dunărea au fost. Așé dară,
Flac, hatmanul romanilor, dobândind cetatea
Sardica și din Misiia gonind pe gheti peste
Dunăre în Dachiia, cel de obște nume a stpânirii

ghetilor s-au curmat; și după acéia, aședzându-
să ei dincoace de Dunăre, cel deosăbit nume a
crăiii dachilor au început, pentru ai căriia crai de
la cel dintăi pănă la cel mai de pre urmă, acmu
vom să dzicem.
    Deci de toți craii lor, supt hireș numele
dachilor numai cinci să pomenesc să fie fost
(scrie Pretorie); și cel dintăi dzice să-l fie
chemat Sarrulis, pre acestași Iornand, Cartea 2,
Pentru gotthi, îl numéște Corrilus, și de dânsul
într-acesta chip pomenéște: „Corrilus, dzice,
craiul gotthilor stând la stăpânire 40 de ani în
Dachia, niamului său mai mare au fost. Dațiia,
dzic cea véche, pre carea acmu să știe că o țin
năroadele ghepidilor”; sămăluiaște-să acesta să
fie fost craiu dachilor, pre vrămile lui Iulie
Chesar.
    Al doilea au fost Varuista (pre carile Iustin îl
chiamă Varvista); acesta întăiași dată dzic să fie
avut războiu cu bastarnii (precum din Iustin mai
sus am pomenit), carii pre atuncea între Nistru și
între Prut au fost lăcuind. După acéia, stăpânind
toată Dachia cu prădzile sale adésă țărâle
romanilor de pre Dunăre strica și mai multe
tâlhușaguri și răutăți făcea (pentru carea caută
la Lumea gotthilor a lui Pretorie, Carte[a] 4, Cap.
3, că mai pre larg vei afla); împotriva acéstuia,
Avgust Chesari nu numai îndelungat ce încă

foarte greu războiu să fie avut, pentru carile și
Ioan Zonara, Cartea 10, Cap. 27, supt numele
pannonilor, să véde a pomeni, unde dzice:
„Avgust Chesari împotriva pannonilor, carii sint
pre lângă Dalmațiia și pre lângă Dunăre
lăcuitori, singur cu capul său mărgând, pănă
mai pre urmă, îndesindu-l cu războaiele, multe
năroade aceii țări împărățiii au suppus”.[8]
   Și iarăși într-aceiași Carte, Cap. 32: „Chesar,
dzice, trimițând pre Crasus cu oștile în
Machedonia, Thrachiia și în Grețiia, cu multe
niamuri multe războaie au avut, în cea de pre
urmă, pe unile li-au biruit, iară pre altele li-au
luat în supunere”; (apoi adaoge:) „și acéle
neamuri mai de demult mesii și gheti s-au fost
chemând, iară cu cursul vremii unile dintr-însăle
alte nume au luat”.
   Această a nume>ri<lor schimbare, precum
pentru dachi să să înțăleagă, singur Zonora
(acoleași, Cap. 37), mărturiséște: „Avgust,
dzice, încă trăind, dachii, îndemnând pe
savromati și pe alte niamuri pannonicești, să
rădicasă împotriva cărora Avgust au trimis pe
Tiverie (carile mai pre urmă și la împărăție au
stătut), pentru ca să-i potolească”. Ca acésteași
vei afla la Hronicul lui Tațitus, Cartea 2, Cap. 61
și 63.

   Al treilea a dachilor craiu au fost Ghestiblind,
de carile dzice Pretorie să fie crăit pe vrémile lui
Tiverie împărat; ce pentru a cestuia lucruri
cevași vrédnic de pomenire noi la istorii a afla
n-am putut.
    Al patrulea craiu au fost Dekeneu, carile au
stricat oștirile lui Domitian, și pe Oppie Sabin, și
pe Cornelie, mai marile polcurilor ce le chema
pretoriane (adecă de curte), rău i-au bătut; caută
la Sfetonie, (Cap. 6, list. 788) și la Iornand
(Cartea 13, Pentru gotthi, list. 629). Dion
istoricul, (cartea 67), dzice că acest războiu să
fie fost mai mare decât toate războaiele de când
au stătut împărățiia romanilor; iară pricina căci
au fost acest războiu a dachilor așé de groaznic
o arată Iulie Chesar, (carté 39 și 40), pentru căci
dzice: „Dachii sint mai viteji decât toți varvarii; și
aceasta nu numai căci și cu sufetul și cu trupul
sint oameni pre vârtoși, ce încă pentru căci ei nu
cred precum moartea să fie sfârșitul vieții, ce
socotesc ca cum ar fi o trécere la alte lăcașuri
noaă”.
   Fost-au acesta războiu pre la anul de la
Hristos 81. Aceastași să véde adeverind
Tațitus, în Viața Agricolei, Cap. 41, unde dzice:
„Supt Domitian romanii multe războaie, ce toate
fără noroc au avut asupra dachilor, căci ei
totdeauna biruitori au fost”.

   Așijderea pre la anul de la Domnul Hristos
94, Xifilin, în Sinopsis, luând de la Dion, carté
66, scrie precum „Domitiian au trimis cu oștirile
asupra lui Decheval (acesta-i al cincilea și cel
mai de pre urmă a dachilor craiu) pre un Iulian;
ce vicleșugul și meșteșugurile lui Decheval au
făcut că măcar că romanii să videa biruitori, însă
deplin biruința nu li-au dat, căci tăind copacii
unii păduri și lăsind numa trupinile, le
îmbrăcasără cu port și cu arme oștenești, carii
romanii, oaste proaspătă părându-li-să, s-au
părăsit a-i goni și s-au întorsu la tabăra sa”.
   Iară de la Domnul Hristos 96, Dometian de ai
săi ucis au pierit, cu îndămnarea împărătésii lui,
pentru căci Domitian, având în gând a doa dzi
să-și omoare și împărăteasa și pre alții câțiva
din sinatori, a tuturor acelora de moarte
orânduiți nume le însămnasă într-un izvod, iară
un copil din casă, neștiind ce izvodzel iaste
acela, nici de lucruri ca acéstea știind, luându-l
l-au fost purtând pre amână; asupra căruia
tâmplându-să împărăteasa a vini și cunoscând
din izvod ce i se gătește, îndată a dat știre și
altora carii într-acea primejdie plutiia, carii cu
toții rădicându-să, iarăși cu sfatul împărătésii
rădicară împărat pe Nerva; și pe Domitian îl
ucisără în 18 a lui septembrie, după ce
împărățisă ani 15 și dzile 5.

    Nerva, încă fiind de vârsta adâncilor
bătrânéțe și pentru bătrânéțe oarecum
neprebăgându-l în samă, au socotit că nice a
trăi, nici a împărăți, mult îi va fi; pentru acéia,
suindu-să în Capitolin, cu mare glas pre Traian
îl face ficior de suflet, chesar, tribun și lui
moștenitoriu; și trăind în împărăție (precum din
epistola lui Plinie celui Tânăr să dovedéște) 1
an și luni 4, dzile 9, au murit, leat 98, ghenar 27.
După dânsul au stătut Ulpie Traian, priimitul
ficior a lui Nerva.
   Acéstea dară precât am putut mai pre scurt
pentru patru crai a dachilor mai înainte
stăpânitori și de începătura crăiii lui Decheval
acesta a dzice avum, iară rândul poftéște ca
iarăși așé pre scurt de acest Decheval și de
vinirea lui Ulpie Traian cu oștile asupra lui și de
stingerea crăiii dachilor să căutăm.